Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului în casație de față; Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 455 din 7 martie 2017 pronunțată în dosarul nr. x al Judecătoriei Cluj-Napoca, în temeiul art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. zis B., pedepsele de: - 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului prev. și ped. de art. 338 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (1) C. pen., - 1 an închisoare pentru săvârșirea infractiunii de vătămare corporală din culpă prev. și ped. de art. 196 alin. (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (1) C. pen. În baza art. 67 rap.

la art. 66 alin. (1) lit. a) și b), alin. (3) C. pen. au fost interzise inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe, pedeapsă complementară ce se stabileste pe lângă fiecare pedeapsî principală stabilită. În baza art. 65 alin. (1) rap la art. 66 alin. (1) lit. a) și b), alin. (3) C. pen. au fost interzise inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pedeapsă accesorie ce se stabileste pe langa fiecare pedeapsa principală stabilită.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. s-a constatat că cele două infractiuni au fost comise de inculpat în conditiile concursului real de infractiuni și în temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din pedeapsa de 1 an închisoare respectiv 4 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare. În temeiul art. 45 rap la art. 67 rap la art. 66 alin. (1) lit. a), b), alin. (3) C. pen.

au fost interzise inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 1 an, executare ce incepe dupa executarea pedepsei închisorii, dupa gratierea totala ori a restului de pedeapsa, dupa implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei sau dupa expirarea termenului de supraveghere a liberarii conditionate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. În temeiul art. 45 rap la art. 65 alin. (1) rap la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

au fost interzise inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale conform art. 65 alin. (3) C. pen. În temeiul art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (1) C. pen. s-a constatat că inculpatul a comis cele două infractiuni în stare de recidiva postcondamnatorie fata de condamnarea la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 5 ani și 6 luni aplicată prin sentinta penala nr. 55/19.01.2012 a Judecatoriei Cluj-Napoca definitivă prin decizia penală nr. 830/R/31.05.2012 a Curții de Apel Cluj-Secția Penală.

În temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 cu referire la art. 96 alin. (4) și (5) C. pen. s-a revocat beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentinta penala nr. 55/19.01.2012 a Judecatoriei Cluj-Napoca definitivă prin decizia penală nr. 830/R/31.05.2012 a Curții de Apel Cluj-Secția Penală și s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa partială de 2 ani și 4 luni închisoare aplicată prin prezenta, rezultând pedeapsa finală de 5 ani și 10 luni închisoare pe care inculpatul o va executa în regim de detenție. În temeiul art. 45 rap la art. 67 rap la art. 66 alin. (1) lit. a), b), alin. (3) C. pen.

au fost interzise inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 1 an, executare ce incepe dupa executarea pedepsei închisorii, dupa gratierea totala ori a restului de pedeapsa, dupa implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei sau dupa expirarea termenului de supraveghere a liberarii condiționate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. În temeiul art. 45 rap la art. 65 alin. (1) rap la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

au fost interzise inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale conform art. 65 alin. (3) C. pen. În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 215-215 1 C. proc. pen. și art. 202 alin. (1), (2), (3), (4) lit. b) C. proc. pen. s-a menținut măsura preventivă a controlului judiciar dispusă față de inculpatul A. prin încheierea penală nr. 107/06.11.2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, ulterior mentinuta de către instanta de judecată.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. cu referire la art. 72 C. pen. s-a scăzut din pedeapsa aplicată perioada arestului preventiv și a arestului la domiciliu din data de 11.03.2015 până în data de 09.11.2015 precum și perioada executată din data de 09.07.2011 pana în data de 21.12.2011. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. f) C. proc. pen. s-a constatat că prin ordonanta Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca din data de 27.02.2015 dată în dosar nr. x s-a dispus restituirea autoturismului marca C. cu nr. de înmatriculare x numitului D. iar în temeiul art. 255 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpat a obiectelor ridicate din autoturismul marca C. cu nr. de înmatriculare x numitului D. la data de 23.02.2015 cu ocazia cercetării la fata locului și păstrate la sediul organului de cercetare penală.

În temeiul art. 3, 4 alin. (1) lit. b) și art. 7 rap la pct. 7 din Anexa parte integranta din Legea nr. 76/2008 s-a dispus la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri prelevarea probelor biologice de la inculpatul A. zis B., în masura în care nu sunt incalcate alte drepturi. În temeiul art. 86 C. proc. pen. s-a constatat calitatea de parte responsabilă civilmente a Societății E. S.A., cu sediul în mun. Sibiu str. x Centrul de Afaceri, corpul A etajele 3-6 urmând ca aceasta să răspundă în limitele și conditiile legii și ale contractului(politei) de asigurare de răspundere civilă auto RCA seria x nr. x din data de 16.01.2015 conform art. 49 din Legea nr. 136/1995. În temeiul art. 397 rap la art. 19-20 și art. 86 C. proc.

pen. cu referire la art. 1349, art. 1350, art. 1357, art. 1373, art. 1385-1386, 1390 și art. 1391 Noul C. civ. -Legea nr. 287/2009, art. 49 și art. 55 din Legea nr. 136/1995 și Decizia pronuntata de ICCJ în solutionarea recursului în interesul legii nr. 1/2016 cu referire la art. 37 și art. 38 din Ordinul ASF nr. 23/2014 s-a admis în parte actiunea civilă promovată în cadrul procesului penal de către persoana vătămată F., cu domiciliul în mun. Cluj-Napoca, str. x nr. 11 bl. 26 ap. 31 jud. Cluj și domiciliul procesual ales în mun.

Cluj-Napoca, str. x nr. 18 etaj 3 jud. Cluj la sediul profesional al Cabinetului de Avocat G. și a fost obligată partea responsabilă civilmente la plata sumei de 9580,82 RON și 2000 euro (contravaloarea în RON la cursul BNR de la data plătii) cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale și a sumei de 10.000 euro (contravaloarea în RON la cursul BNR de la data plății) cu titlu de despăgubiri pentru daune morale; pentru suma de 21400,80 RON acordată de asigurător cu titlu de daune materiale și morale se calculează penalitățile de întârziere în suma de 0,2 % pe zi de întârziere de la data de 11.06.2015 pana la data plătii efective conform art. 37 și 38 din Ordinul nr. 23/2014 al ASF iar pentru diferența pana la suma acordată de instanța de judecată se calculează penalitățile de întârziere în suma de 0,2 % pe zi de întârziere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri pana la data plătii.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. e) C. proc. pen. rap la art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 2000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art. 276 alin. (1), (2) și 4 rap la art. 274 alin. (3) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de partea civilă constând în onorariu avocatial achitat conform chitantei nr. 10/21.06.2016.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca emis în dosar nr. x la data de 02.04.2015 și înregistrat pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la data de 02.04.2015 sub nr. dosar x/2015 s-a dispus trimiterea în judecata în stare de arest preventiv a inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută de art. 196 alin. (2) și (3) C. pen. și părăsirea locului accidentului, faptă prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., în condițiile art. 41 alin. (1) C. pen., rap. la art. 43 alin. (1) C. pen.

Sub aspectul acuzatiilor s-a reținut în sarcina inculpatului că în data de 22.02.2015, în jurul orei 03:15, a condus autoturismul marca "C." cu nr. de înmatriculare x pe str. x din municipiul Cluj-Napoca unde, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune frontală cu autoturismul marca "H.", cu nr. de înmatriculare x, condus în mod regulamentar de către persoana vătămată F., care în urma accidentului rutier a suferit leziuni corporale ce au necesitat un număr de 60-65 de zile de îngrijiri medicale, fiindu-i pusă viața în primejdie, iar ulterior producerii accidentului rutier din care a rezultat vătămarea integrității corporale a persoanei vătămate F., a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor în drept (politia sau procurorul).

Starea de fapt reținută de organele de urmărire penală a fost probată cu următoarele mijloace de proba administrate în cursul urmăririi penale: proces-verbal de CFL, schița accidentului și planșa foto; planșa foto imagini camere de supraveghere + CD; planșa foto imagini camere de supraveghere + CD; proces-verbal depistare inculpat; raportul de expertiză medico-legală nr. x din 12.03.2015; constatări preliminare leziuni persoană vătămată; declarația persoanei vătămate F.; protocol alcooltest inculpat A.; buletin analiză toxicologică alcoolemie și buletin examinare clinică inculpat A.; buletin analiză toxicologică alcoolemie și buletin examinare clinică persoană vătămată F.; declarații martori; declarații inculpat A.; fișă cazier judiciar inculpat; alte cereri, înscrisuri verificări în bazele de date și acte de căutare; proces-verbal predare/primire autoturism; cerere în probațiune și soluția dispusă . Pe parcursul cercetărilor penale (până în momentul confirmării dispunerii arestării preventive în procedura remediu), inculpatul A. s-a sustras de la urmărirea penală, a încercat inducerea în eroare a organelor de poliție încă din momentul depistării sale, prezentând diferite aspecte neconforme adevărului, iar ulterior, cu ocazia C.erilor în calitate de inculpat, deși a manifestat o aparentă conduită de recunoaștere a faptei,

de conformare și colaborare cu organele de urmărire penală în vederea stabilirii adevărului în cauză (atitudine avută de altfel și în momentul C.erii olografe, după începerea urmăririi penale "in rem"), în realitate, inculpatul și-a nuanțat declarațiile, încercând să inducă în eroare organele de urmărire penală, invocând o stare de incapacitate psihică, precizând că imediat după producerea accidentului nu a fost conștient de acțiunile sale, solicitând chiar efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice în acest sens.

Fiind audiată în data de 16.03.2015, persoana vătămată F. a precizat că își menține plângerea prealabilă formulată prin avocatul ales și se constituie parte civilă în procesul penal, pretențiile de natură civilă urmând a le formula ulterior . Prin încheierea penală nr. 18/c/a/2015 pronunțată în ședința camera de consiliu din data de 26.02.2015 judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca a admis, în parte, propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca și a dispus, în baza art. 226 rap. la art. 202 C. proc. pen., art. 223 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. proc. pen. arestarea preventivă, în lipsă, a inculpatului A. cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. (2), (3) C. pen., părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, prev. de art. 338 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

în condițiile recidivei postcondamnatorii, prev. de art. 41 alin. (1) raportat la art. 43 alin. (1) C. pen. . Prin încheierea penală din 12.03.2015 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca, în baza art. 231 alin. (7) C. proc. pen. a dispus confirmarea măsurii arestării preventive dispuse prin încheierea penală nr. 18/C/A/26.02.2015 pronunțată în dosar nr. x a Judecătoriei Cluj-Napoca, față de inculpatul A., iar în baza art. 231 alin. (7) C. proc. pen. confirmarea executării MAP nr. 17/26.02.2015 emis în dosar nr. x al Judecătoriei Cluj-Napoca față de inculpatul A.. S-a reținut în esență îndeplinirea condițiilor cerute de prevederile art. 223 alin. (1) lit. a) și respectiv art. 223 alin. (2) C. proc.

pen. atâta timp cât probele administrate pe parcursul urmăririi penale au relevat împrejurarea ca inculpatul a fugit și s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărire penala chiar daca știa că împotriva sa se desfășoară o procedura judiciară iar pe de alta parte, suspiciunea rezonabila ca inculpatul a comis o infracțiune pentru care legea prevede închisoarea de 5 ani sau mai mare (infracțiunea de părăsire a locului accidentului) și pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări referitoare la persoana acestuia s-a apreciat ca privarea sa de libertate este necesara pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publica.

Prin încheierea penala nr. 32/06.04.2015 judecătorul de camera preliminara în temeiul art. 207 C. proc. pen. raportat la art. 348 C. proc. pen. și cu referire la art. 223 alin. (1) lit. a) și art. 223 alin. (2) C. proc. pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv luata fata de inculpatul A., prin încheierea penală nr. 18/C/A/26.02.2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca și confirmată prin încheierea penală din data de 12.03.2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, măsură pe care a menținut-o, respingând totodată cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu formulată de inculpatul A., prin apărătorul ales, ca neîntemeiată. De asemenea prin încheierea penala nr. 568/30.04.2015, definitiva prin respingerea contestației formulate de inculpat de către judecătorul de cameră preliminara din cadrul Tribunalului Cluj, judecătorul de camera preliminara în temeiul art. 207 C. proc.

pen. raportat la art. 348 C. proc. pen. și cu referire la art. 223 alin. (1) lit. a) și art. 223 alin. (2) C. proc. pen. a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv luata fata de inculpatul A., prin încheierea penală nr. 18/C/A/26.02.2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca și confirmată prin încheierea penala din data de 12.03.2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, măsură pe care a menținut-o, respingând totodată cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu formulată de inculpatul A., prin apărătorul ales, ca neîntemeiată. Totodată prin încheierea penala nr. 705/27.05.2015, judecătorul de camera preliminara din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca în temeiul art. 207 C. proc.

pen. raportat la art. 348 C. proc. pen. și cu referire la art. 223 alin. (1) lit. a) și art. 223 alin. (2) C. proc. pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv luata față de inculpatul A., prin încheierea penală nr. 18/C/A/26.02.2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca și confirmată prin încheierea penala din data de 12.03.2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, măsură pe care a menținut-o, apreciind că temeiurile ce au stat la baza măsurii arestului preventiv se mențin în continuare și justifica privarea de libertate a inculpatului. Prin încheierea penala nr. 850/22.06.2015 definitiva ca urmare a respingerii contestației declarată de inculpat prin încheierea penală nr. 173/15.07.2015 a Tribunalului Cluj judecătorul de camera preliminara din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca în temeiul art. 207 C. proc.

pen. raportat la art. 348 C. proc. pen. și cu referire la art. 223 alin. (1) lit. a) și art. 223 alin. (2) C. proc. pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv luata față de inculpatul A., prin încheierea penală nr. 18/C/A/26.02.2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca și confirmată prin încheierea penală din data de 12.03.2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, măsură pe care a menținut-o, apreciind că temeiurile ce au stat la baza măsurii arestului preventiv se mențin în continuare și justifică privarea de libertate a inculpatului. Mai apoi prin încheierea penală nr. 981/20 iulie 2015 în temeiul art. 242 C. proc. pen., art. 348 alin. (2) raportat la art. 207 alin. (6) C. proc.

pen. și cu referire la art. 202 alin. (1), (2), (3), (4) lit. d) și art. 218 și art. 222 C. proc. pen. judecătorul de cameră preliminară s-a înlocuit măsura arestului preventiv luata față de inculpatul A., prin încheierea penală nr. 18/C/A/26.02.2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca și confirmată prin încheierea penala din data de 12.03.2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, ulterior menținută de către judecătorul de cameră preliminara cu măsura arestului la domiciliu. În temeiul art. 221 alin. (1) C. proc. pen. a fost impusă inculpatului obligația de a nu părăsi imobilul situat în mun. Cluj-Napoca, str. x nr. 28 ap. 1 A jud. Cluj fără permisiunea judecătorului de camera preliminara sau a instanței de judecata în fața căreia se află cauza.

În baza art. 221 alin. (2) C. proc. pen., pe durata arestului la domiciliu, inculpatul a mai fost obligat sa respecte și următoarele obligații: a) să se prezinte în fața organului de urmărire penală, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu persoana vătămată F. direct sau indirect decât prin intermediul apărătorilor în vederea efectuării demersurilor necesare tranzacționării precum și cu martorii I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T. direct sau indirect. În baza art. 221 alin. (4) C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

Măsura arestului la domiciliu a fost verificată de către judecătorul de camera preliminara sub aspectul legalității și temeiniciei în ședințele camerei de consiliu din data de 17.08.2015, 11.09.2015 și 09.10.2015 și constatându-se că temeiurile ce au stat la baza dispunerii acesteia subzistă, a fost menținută. Prin încheierea penala FN pronunțată în ședința camerei de consiliu din data de 14.05.2015 judecătorul de camera preliminara a admis în parte cererea formulata de inculpatul A. prin apărătorul ales, și în temeiul art. 345 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 346 alin. (1) C. proc. pen.

a dispus excluderea probelor constând în declarația numitului A. din data de 22.02.2015 și declarația numitei J. din data de 22.01.2015 din ansamblul probelor administrate în dosarul nr. x al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, apreciind ca acestea nu au fost obținute în condiții de legalitate, la data de 27 mai 2015 Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca comunicând prin adresa înaintată la dosarul cauzei să își menține dispoziția de trimitere în judecata. De asemenea prin încheierea penala FN pronunțată în ședința camerei de consiliu din data de 03.07.2015, definitivă prin respingerea contestației, judecătorul de cameră preliminară în baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen.

a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul emis la data de 02.04.2015 în dosarul nr. x al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca privind pe inculpatul A., cercetat și trimis în judecata în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută de art. 196 alin. (2) și (3) C. pen. și părăsirea locului accidentului, faptă prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., în condițiile art. 41 alin. (1) C. pen. rap. la art. 43 alin. (1) C. pen., a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății cauzei. În faza de judecată, prin încheierea penală nr. 107/06.11.2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca instanța de judecată în temeiul art. 242 alin. (2), art. 211 alin. (2), art. 215, art. 215 1 și art. 202 alin. (1), (2), (3) și 4 lit. b) C. proc.

pen. a înlocuit măsura arestului la domiciliu dispusă fata de inculpatul A., prin încheierea judecătorului de camera preliminara nr. 981/20.07.2015 cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioada de 60 de zile. În temeiul art. 215 alin. (1) C. proc. pen. pe durata măsurii controlului judiciar, inculpatul A. a fost obligat să respecte următoarele obligații: să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței; să se prezinte la IPJ Cluj - Serviciul Supravegheri Judiciare organul de poliție desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.

În temeiul art. 215 alin. (2) C. proc. pen. pe durata măsurii controlului judiciar, inculpatul A. a fost obligat: să nu părăsească teritoriul mun. Cluj-Napoca decât cu încuviințarea prealabilă a instanței de judecată, să nu comunice cu persoana vătămată F. direct sau indirect decât prin intermediul apărătorilor în vederea efectuării demersurilor necesare tranzacționării precum și cu martorii I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T. direct sau indirect, să nu conducă nici o categorie de vehicule, să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme. În temeiul art. 215 alin. (3) C. proc. pen. a atras atenția inculpatului A. că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Astfel instanța a apreciat raportat la durata totală a masurilor preventive la care inculpatul a fost supus pe durata urmăririi penale, etapei de camera preliminara și de debut a cercetării judecătorești care se apropie de un termen apreciat ca rezonabil dar și faptul că inculpatul a fost audiat cu privire la acuzațiile aduse, pe care le-a recunoscut în principiu, oportună, necesara și suficienta, măsura preventivă a controlului judiciar . Măsura preventivă a controlului judiciar a fost verificată sub aspectul legalității și temeiniciei de către instanța de judecată în ședințele publice din data de 29.12.2015, 15.02.2016, 08.04.2016, 03.06.2016, 28.06.2016, 12.08.2016, 23.09.2016, 04.11.2016 și din data de 20.12.2016 și constatându-se subzistenta temeiurilor care au determinat luarea acesteia, a fost menținuta ca legală și temeinică prin încheierea penală nr. 121/29.12.2015, încheierea penala nr. 241/15.02.2016, încheierea penală nr. 579/08.04.2016, încheierea penală nr. 36/03.06.2016, încheierea penală nr. 47/28.06.2016, încheierea penală nr. 65/12.08.2016, încheierea penală nr. 75/23.09.2016, încheierea penală nr. 99/04.11.2016, încheierea penală nr. 145/20.12.2016 și încheierea penală nr. 21/10.02.2017.

De asemenea prin încheierea penală nr. 65/12.08.2016 instanța a admis cererea inculpatului și a extins limita teritorială de la nivelul județului Cluj la nivelul întregii țări. Prin sentința penală nr. 455/07.03.2017 ce nu a rămas definitivă până în prezent, instanța a dispus, pe latura penală, condamnarea inculpatului la pedepsele de: 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului prev și ped de art. 338 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (1) C. pen. și 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev și ped de art. 196 alin. (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (1) C. pen., în urma efectuării operațiunilor de contopire pedeapsa finală fiind de 5 ani și 10 luni închisoare în regim de detenție.

De asemenea ulterior pronunțării soluției pe fondul cauzei, instanța a procedat în temeiul art. 399 alin. (10) C. proc. pen. la verificarea legalității și temeiniciei măsurii preventive a controlului judiciar și constatând că temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri subzista, a menținută măsura preventiva ca legală și temeinică prin încheierile penale nr. 50/05.05.2017, nr. 67/30.06.2017 și nr. 77/28.08.2017.

Anterior începerii cercetării judecătorești, persoana vătămată F. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 250.000 euro (echivalentul în RON cu titlu de daune morale), suma de 16.834,96 RON și 4000 euro cu titlu de daune materiale, precum și penalități de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere începând cu data d 16.04.2015 pana la data plății integrale precum și cheltuielile de judecată, cerere completată prin înscrisul depus în ședința publică din data de 23.10.2015 sub aspectul daunelor materiale (cu suma de 888,9 RON), respectiv cu suma de 1432,78 RON sub aspectul daunelor materiale prin înscrisul depus prin serviciul registratura al instanței la data de 09.02.2017.

Judecarea cauzei s-a făcut procedurii de judecată de drept comun întrucât instanța în ședința publică din data de 23.10.2015 a apreciat că inculpatul A. nu a recunoscut în totalitate acuzațiile aduse, respectiv urmările cauzate însă în condițiile în care potrivit prevederilor art. 374 alin. (7) C. proc.

pen., inculpatul a contestat sub aspectul temeiniciei parțial probele științifice administrate în cursul urmăririi penale, în cursul cercetării judecătorești instanța a audiat în condiții de contradictorialitate și nemijlocire inculpatul A., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar, a încuviințat apreciind utilă, concludentă și pertinentă soluționării cauzei sub aspectul laturii civile proba testimonială cu martorii U. și V., declarațiile acestora fiind atașate la dosar precum și efectuarea unei expertize criminalistice și o nouă expertiză medico legală, la dosarul cauzei fiind depuse raportul de expertiză criminalistica nr. 10/26.01.2017 întocmit de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Cluj și raportul de noua expertiza medico legala nr. x din data de 10.06.2016, avizat efectuat de IML Cluj-Napoca.

S-au mai depus la dosar la solicitarea instanței cazierul judiciar actualizat al inculpatului, înscrisuri din partea părtilor și a asiguratorului, concluzii scrise și practică judiciară. Analizând actele și lucrările dosarului, probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța a reținut că la data de 22.05.2015, organele de poliție din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca - Biroul Rutier, s-au sesizat din oficiu cu privire la producerea unui eveniment rutier pe strada x din municipiul Cluj-Napoca, soldat cu pagube materiale și rănirea gravă a unui conducător auto implicat în accident, celălalt conducător auto părăsind locul faptei, înregistrându-se dosarul penal nr. x/2015, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută de art. 196 alin. (1) C. pen.

și părăsirea locului accidentului, faptă prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen..

Probatiunea administrată în cursul urmăririi penale și cercetării judecatoresti a relevat că în data de 22.02.2015, în jurul orei 03:15, inculpatul A., aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, conducea autoturismul marca "C." cu nr. de înmatriculare x pe str. x din municipiul Cluj-Napoca, din direcția străzii W., înspre strada x fondul consumului de băuturi alcoolice și a neadaptării vitezei la condițiile de drum (succesiune de curbe și carosabil umed), în momentul în care a ajuns într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, situată în dreptul imobilului cu nr. 99, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, pătrunzând pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune frontală cu autoturismul marca "H.", cu nr. de înmatriculare x, condus în mod regulamentar de către persoana vătămată F.. Din procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto anexă în care sunt surprinse principalele aspecte din cadrul efectuării procedeului probatoriu mentionat se poate constata dincolo de orice dubiu că impactul frontal dintre cele două autoturisme s-a produs pe sensul de mers pe care circula persoana vătămată F., ambele autovehicule rămânând imobilizate pe prima bandă de circulație (de lângă trotuar).

De asemenea, la fața locului nu au fost identificate urme de frânare. În același sens din raportul de expertiză criminalistică nr. 10 din data de 26.01.2017 efectuat de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Cluj se retine că având în vedere urmele create în coliziune și dispunerea acestora, aspecte consemnate în procesul-verbal de cercetare la fata locului și schița locului accidentului, locul impactului este pe sensul de mers str. x - Piata Cipariu, iar localizarea acestuia, cu certitudine, în planul transversal al drumului, pe sensul de mers al autoturismului H.. De asemenea, datorita impulsului mult superior al autoturismului C., ambele autovehicule s-au deplasat în sensul de mers Piata Cipariu - str. x (în rampă).

În planul transversal al drumului, impactul dintre autoturisme a avut loc pe banda a doua a sensului de mers str. x - Piata Cipariu, în momentul de angajament maxim autoturismul C. depășind cu aproximativ 2.9 m axul longitudinal al drumului public, respectiv la aproximativ 1,5 m distanta măsurată înspre Piata Cipariu, în raport cu stâlpul de iluminat public ales ca reper. Nu în ultimul rând s-a concluzionat ca viteza probabilă a autoturismului H. din momentul impactului a fost de 23 km/h iar viteza probabilă a autoturismului C., 71 km/h. Din declaratia persoanei vătămate dată în cursul urmăririi penale la dată de 16.03.2015 reiese că în data de 22.02.2015 se deplasa cu autoturismul marca "H." cu nr. x pe str. x din municipiul Cluj-Napoca, iar în momentul în care a ajuns în dreptul imobilului cu nr. 99, a observat cum un autoturism de culoare deschisă, ce avea viteză foarte mare, a intrat în derapaj, pătrunzând pe sensul său de mers.

Deși nu poate aprecia viteza acelui autoturism, și-a dat seama că a fost excesivă. A urmat impactul frontal, autoturismele lovindu-se față în față. Imediat după impact și-a pierdut pentru puțin timp conștiența, și-a revenit puțin, după care și-a pierdut din nou conștiența, trezindu-se după trei zile, la spital. Locul accidentului, precum și dinamica producerii acestuia reies cu certitudine atât din declarațiile persoanei vătămate și a primilor martori sosiți la fața locului L., M., N. și O. din procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșele foto și schița locului accidentulu dar și raportul de expertiză criminalistică efectuat în cursul cercetării judecătoresti mai sus mentionat.

De asemenea, conform propriilor susțineri, inculpatul a virat pe o stradă, deși știa că este interzisă efectuarea aceastei manevre, a intrat pe banda sa de urcare, să meargă la X. și, după ce a parcurs o distanță de aproximativ 50 de metri, a intrat în curbă, i-a derapat autoturismul, a călat dunga continuă și a intrat cu partea din stânga față în partea din stânga față a unui autoturism care cobora pe sensul său de deplasare, pe banda a doua. Faptul că autoturismul condus de persoana vătămată circula în mod regulamentar, pe sensul său de deplasare, la o distanță de aproximativ un metru față de axul drumului, reiese și din imaginile surprinse de camerele de supraveghere apartinand Primariei mun.

Cluj-Napoca ce au surprins traficul pe Calea x inspre Centru, unde se observă autoturismul condus de victimă, care se deplasează pe Calea x (în direcția Centru), iar la câteva secunde, autoturismul în cauză apare avariat și poziționat perpendicular, cu spatele înspre axul drumului. Conform constatărilor preliminare efectuate de I.M.L.

Cluj-Napoca în data de 22.02.2015, victima F. a prezintat initial leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire de corpuri dure, în interiorul unui autovehicul aflat în decelerație bruscă, în condițiile unui accident rutier din data de 22.02.2015, care necesită un număr de 60-65 de zile de îngrijiri medicale dacă nu survin complicații, leziuni care au pus în primejdie viața victimei . Ulterior, în data de 30.03.2015 Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca a întocmit raportul de expertiză medico-legală nr. x din 12.03.2015, conform căruia persoana vătămată F. a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 60-65 de zile de îngrijiri medicale, leziuni care i-au pus viața în primejdie, iar stabilirea unui posibil prejudiciu estetic grav și permament și/sau infirmități va fi posibilă prin reevaluare, după epuizarea tratamentului medico-chirurgical și recuperator . În cursul cercetarii judecatoresti instanța a încuviintat efectuarea unei noi expertize medico legale în vederea stabilirii numărului total de zile de îngrijiri medicale necesare victimei pentru vindecare,

raportul de noua expertiză efectuat de IML Cluj-Napoca nr. x/10.06.2016 avizat de către Comisia de avizare și cntrol a actelor medicale din cadrul IML Cluj- Napoca prin avizul nr. x/13.06.2016 concluzionând pe baza actelor medicale prezentate și a examinarii persoanei vătămate F. că leziunile traumatice suferite au necesitat un numar de 95-100 zile de îngrijiri medicale, leziunile traumatice suferite punând în primejdie viata victimei, fără insa să se fi realizat pierderea posttraumatica a vreunui organ, și chiar dacă persoana vătămată prezintă o incapacitate inadaptivă- IA de 40% constând în deficienta vizuală usoara aceasta nu se incadrează în vreun grad de invaliditate.

Pe de altă parte, conform buletinului de analiză toxicologică a alcoolemiei nr. x din data de 23.02.2015 emis de IML Cluj-Napoca a rezultat că persoana vătămată nu se afla sub influența băuturilor alcoolice în momentul producerii accidentului . Deși, în mod evident în urma accidentului rutier a rezultat rănirea gravă a victimei F., care de altfel a și rămas încarcerată în autoturism, inculpatul A. a luat un taxi și a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor în drept, abandonându-și autoturismul la locul faptei.

Astfel, conform declarației martorului M., care a ajuns la locul accidentului cu puțin timp după producerea acestuia, persoana vătămată striga după ajutor, însă nu l-a putut ajuta, deoarece portiera autoturismului era blocată de celălalt autoturism implicat în accident . Fiind audiat în data de 26.03.2015, martorul P. a declarat că în jurul orei 03:00 a plecat cu J., prietena lui Y., înspre locul accidentului, cu un taxi pe care l-au luat din fața clubului X., la solicitarea J.. În continuare, martorul a declarat: "Am ajuns cu acel taxi la locul accidentului, am oprit pe partea dreaptă pe Calea x, nu știu exact ce număr este acolo și l-am văzut pe A. care era în față la mașină, erau două autoturisme acolo implicate în accident, un taxi și un C.. Era în stare de șoc, stătea cu mâinile pe față și urla "Doamne, ce am făcut!

Doamne, ce am făcut!" (…). După câteva secunde mi-o zis să sun la ambulanță. Eu aveam telefonul închis și atunci, l-am rugat pe taximetristul cu care m-am deplasat acolo, să sune el la ambulanță. M-am uitat între timp la taximetrist. Era în mașină, blocat. Nu puteam să-l ajutăm. Nu puteam să facem nimic (…) Y. era acolo, nu știu când a plecat și cu ce a plecat" . La un interval de timp de aproximativ două ore după producerea accidentului, inculpatul a fost depistat de către un echipaj al poliției pe strada x din municipiul Cluj-Napoca, în calitate de pasager pe scaunul din dreapta în autoturismul marca "Mercedes" cu nr. de înmatriculare x, condus de martorul Q. (proces-verbal de depistare).

Conform declarației unuia din membrii echipajului de poliție, în momentul în care a fost depistat, inculpatul a încercat să-i inducă în eroare cu privire la datele sale de identitate, atribuindu-și o identitate fictivă, iar în momentul în care organele de poliție i-au spus că știu cine este, acesta și-a declinat adevărata identitate.

Fiind întrebat de autoturismul său, inculpatul a precizat că în momentul în care a plecat din X., a lăsat cheile de la mașină pe masă și este posibil ca cineva să-i fi furat mașina și acea persoană să fi provocat accidentul . Faptul că, în momentul în care a fost depistat, inculpatul a încercat să inducă în eroare organele de poliție prezentând aspecte neconforme adevărului, este confirmat și de către ceilalți polițiști, care au precizat totodată că inculpatul "avea un comportament normal, poate era puțin agitat sau speriat de ce s-a întâmplat, nimic ieșit din comun, nu era recalcitrant" . În aceste condiții, inculpatul A. a fost preluat de către un alt echipaj al poliției rutiere sosit la fața locului, fiind condus la sediul poliției în vederea continuării cercetărilor.

În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că valoarea alcoolemiei în aerul expirat pe care o prezenta inculpatul A. în data de 22.02.2015, la ora 05:45 era de 0,35 mg/l . Ulterior, inculpatul a fost condus la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj - U.P.U., unde a fost examinat de medicul de gardă și, la solicitarea expresă a numitului A., i-a fost recoltată doar o probă de sânge refuzând-o pe cea de-a doua.

Conform buletinului de analiză toxicologică a alcoolemiei nr. x din 23.02.2015, în data de 22.02.2015 la ora 07:20, inculpatul avea o alcoolemie în sânge de 0.50 g ‰ . Avându-se în vedere gradul de alcoolemie în sânge pe care îl prezenta inculpatul A. după un interval de timp de peste patru ore de la producerea accidentului rutier, aspect coroborat cu atitudinea premeditată a inculpatului de a refuza prelevarea celei de-a doua probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, îngreunând astfel efectuarea unui eventual calcul retroactiv, conduc la bănuiala rezonabilă că inculpatul A. a fugit de la locul accidentului atât pentru a îngreuna identificarea sa, cât și pentru a împiedica stabilirea gradului de alcoolemie din momentul producerii accidentului, evitând astfel atragerea unei eventuale răspunderi penale pentru săvârșirea unei alte infracțiuni (art. 336 alin. (1) C. pen.).

Pe de altă parte, în conditiile în care chiar inculpatul a recunoscut consumul de alcool anterior urcarii sale la volanul și ulterior nu a sustinut ca ar fi consumat bauturi alcoolice intre momentul accidentului și momentul depistării sale se poate concluziona că la data producerii evenimentului rutier, ora 03:15 acesta se afla sub influenta băuturilor alcoolice. Fiind audiat în cursul urmăririi penale, în data de 17.03.2015 în calitate de inculpat, numitul A. a declarat că în noaptea respectivă, în jurul orei 23:00 a consumat aproximativ 100 ml de whisky în clubul "Z.", iar în jurul orei 01:00-01:30 a plecat la clubul "X.", unde a mai consumat aproximativ 100 ml de whisky. "Eram certat cu prietena mea, ne-am mai certat puțin și la un moment dat, în jurul orei 02:00 - 02.30, am plecat de acolo, singur, fără să spun că plec". Apoi, s-a deplasat cu un taxi până la mașina lui, pe care inițial a lăsat-o în alt loc și apoi a plecat acasă.

"De acasă, am vorbit la telefon cu prietena mea și, fără să apuc să mă descalț, am plecat înapoi spre X., pentru a o aduce acasă pe prietena mea". În continuare, inculpatul a precizat că a virat pe o stradă deși știa că este interzisă efectuarea aceastei manevre, a intrat pe banda sa de urcare, să meargă la X. și, după ce a parcurs o distanță de aproximativ 50 de metri, a intrat în curbă, i-a derapat autoturismul, a călcat dunga continuă și a intrat cu partea din stânga față în partea din stânga față a unui autoturism care cobora pe sensul său de deplasare, pe banda a doua. Declaratia inculpatului se coroborează în mare parte cu restul probatoriului administrate fiind confirmate atât de declarațiile persoanei vătămate, a martorilor, de procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșele foto și schița accidentului, precum și de raportul de expertiză criminalistică.

Astfel, atât în cursul urmăririi penae cat și mai apoi în cursul cercetarii judecatoresti inculpatul a incercat să acrediteze ideea că impactul dintre cele două autovehicule nu a fost unul frontal ci între părțile stânga față ale celor două autoturisme, a călcat doar dunga continuă, respectiv persoana vătămata a intrat pe sensul său de circulatie iar persoana vătămată ar fi putut evita accidentul dacă trăgea de volan înspre dreapta, "dar mă gândesc că probabil s-a speriat.

Eu așa cred, că a fost polei". Sub acest aspect sustinerile inculpatului nu sunt reale fiind contrazise întru totul de declarațiile persoanei vătămate, a martorilor, de procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșele foto și schița accidentului, precum și de raportul de expertiză criminalistică efectuat în cursul urmăririi penale, probatoriu din care rezultă dincolo de orice dubiu că impactul a fost unul frontal iar inculpatul nu a călcat doar marcajul continuu, ci a pătruns cu toată mașina pe sensul opus de mers, respectiv, impactul dintre autoturisme a avut loc pe banda a doua a sensului de mers str. x - Piata Cipariu, în momentul de angajament maxim autoturismul C. depăsind cu aproximativ 2.9 m axul longitudinal al drumului public.

De asemenea, susținerea inculpatului, prin avocatul ales, potrivit căreia și victima s-ar afla în culpă întrucât nu purta centura de siguranță la momentul săvârșirii faptei, cu relevanta asupra răspunderii penale a inculpatului este neîntemeiată și nu poate fi luată în seamă. Astfel, între fapta victimei de nepurtare a centurii de siguranță și urmarea produsă nu se poate stabili o legatură directă de cauzalitate, întrucat vătămarea victimei nu ar fi survenit dacă inculpatul, pe fondul unei acțiuni intenționate de consum de băuturi alcoolice, urmată de conducerea unui autoturism pe un drum cu trafic intens chiar și la acea oră, neadaptând totodată viteza la condițiile de trafic (conform procesului-verbal de ceretare la fața locului, carosabilul fiind umed), nu ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare.

Cu siguranță, consumul de băuturi alcoolice, dar și starea de nervozitate a inculpatului, care, conform propriilor susțineri s-a certat anterior cu prietena sa, a dus la lipsa reacțiilor normale și a unei aprecieri efective a situației reale, constituind astfel factorul generator de pericol, concretizat în final cu producerea accidentului rutier soldat cu vătămarea corporală a victimei F.. Între atitudinea inculpatului de nerespectare a normelor de conduită impuse de lege (prevederile O.U.G. nr. 195/2002R) și rezultatul socialmente periculos al faptei sale, pe care nu l-a prevăzut, deși trebuia și putea să-l prevadă (culpa simplă, neglijența), există legătură de cauzalitate directă.

Atitudinea victimei de a nu-și pune centura, reprezintă doar o condiție care a favorizat urmările faptei inculpatului, dar nu lipsa centurii de siguranță a dus la vătămarea gravă a victimei, ci numai fapta inculpatului, faptă care reprezintă singura legătură directă de cauzalitate cu leziunile suferite de persoana vătămată. Aspectele referitoare la faptul că victima purta sau nu centura de siguranță în momentul producerii accidentului nu pot influența astfel răspunderea penală a inculpatului, astfel cum nici aspecte privind dotările autoturismului (de exemplu existența airbagurilor sau a altor elemente de siguranță facultative), starea de sănătate sau rezistența victimei nu reprezintă criterii care pot fi luate în considerare, astfel de elemente fiind străine de conduita inculpatului și nu pot atenua răspunderea penală a acestuia, ci pot fi avute în vedere la solutionarea actiuni civile în cadrul procesului penal.

De altfel sub acest aspect elocvente apar și concluziile raportului de expertiză criminalistica efectuat potrivit cărora, stare de pericol iminent pentru persoana vătămată F. s-a declansat în momentul în care autoturismul C. (condus de inculpat) a trecut pe contrasens, la iesirea din curba spre dreapta pe care acesta o descria. De asemenea, persoana vătămată nu putea evita, în conditiile date producerea accidenttului indiferent de viteza de deplasare a autoturismului H., în conditiile în care inculpatul putea preveni producerea accidentului daca s-ar fi deplasat pe partea dreapta a drumului public, în realitate culpa exclusivă în producerea accidentului apartinand inculpatului accidentul producându-se din cauza pătrunderii pe contrasens a autoturismului C. condus de inculpat(f. dosar judecatorie vol). Fată de ansamblul materialului probator administrat pe parcursul procesului penal din perspectiva prevederilor art. 103 și art. 396 alin. (2) C. proc.

pen. instanța a concluzionat că în cauză există suficiente probe directe și indirecte, precise, necontestate și complete, probe legal administrate și convingatoare (cauza Telfner c. Austriei), concordante care toate coroborate converg spre convingerea că inculpatul se face vinovat de comiterea faptelor. Din fisa de cazier judiciar a inculpatului reiese că la data de 22.02.2015, data comiterii faptelor inculpatul se afla în cursul termenului de încercare de 5 ani și 6 luni a executării pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentinta penală nr. 55/19.01.2012 a Judecatoriei Cluj-Napoca definitivă prin decizia penală nr. 830/R/31.05.2012 a Curții de Apel Cluj - sectia Penală pentru comiterea infractiunii de vătămare corporală gravă prev și ped de art. 182 alin. (1) și (2) C. pen.

1969, motiv pentru care devin incidente prevederile art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (1) C. pen. privind recidiva postcondamnatorie.

În drept, fapta inculpatului A., care ulterior condamnării definitive la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere aplicată prin sentinta penală nr. 55/19.01.2012 a Judecatoriei Cluj-Napoca definitivă prin decizia penală nr. 830/R/31.05.2012 a Curții de Apel Cluj - sectia Penală, în cursul termenului de supraveghere, în data de 22.02.2015, în jurul orei 03:15, a condus autoturismul marca "C." cu nr. de înmatriculare x pe str. x din municipiul Cluj-Napoca unde, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune frontală cu autoturismul marca "H.", cu nr. de înmatriculare x, condus în mod regulamentar de către persoana vătămată F., care în urma accidentului rutier a suferit leziuni corporale ce au necesitat un număr de 95-100 de zile de îngrijiri medicale, fiindu-i pusă viața în primejdie, întrunește elementele constitutive ale infractiunii de vătămare corporală din culpă prev și ped de art. 196 alin. (2) și (3) C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (1) C. pen. Fapta inculpatului A., care ulterior condamnării definitive la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere aplicată prin sentinta penală nr. 55/19.01.2012 a Judecatoriei Cluj-Napoca definitivă prin decizia penală nr. 830/R/31.05.2012 a Curții de Apel Cluj - sectia Penală, în cursul termenului de supraveghere, în data de 22.02.2015, în jurul orei 03:15, după ce a provocat accidentul rutier din care a rezultat vătămarea integritatii corporale a persoanei vătămate F., a părăsit locul accidentului fără incuviintarea organelor în drept(politia sau procurorul) întrunește elementele constitutive ale infractiunii de părăsire a locului accidentului prev și ped de art. 338 alin. (1) C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (1) C. pen. În ceea ce priveste infractiunea de vătămare corporală din culpă prev și ped de art. 196 alin. (2) și (3) C. pen. elementul material al infracțiunii constă în acțiunea inculpatului de vătămare a integritatii corporale și a sanatatii victimei ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale referitoare la circulația pe drumurile publice, respectiv a prevederilor art. 35 alin. (1) și art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002R care prevad că participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private" respectiv obligatia ca, "conducătorul de vehicul să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță". Așadar acțiunea de conducere pe d

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă