ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 467/RC/2017

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 432 din data de 8 iulie 2017, Tribunalul Dolj, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 32 C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul A., cu antecedente penale, în prezent în Penitenciarul Craiova, la 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), n) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; dreptul de a comunica cu victima B. sau cu membrii de familie ai acestuia ori de a se apropia de aceștia.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a), b), n) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 342 alin. (2) C. pen. și art. 67 C. pen. a condamnat pe același inculpat la 1 an închisoare și 5 ani interzicerea dreptului prevăzut de art. 66 lit. h) C. pen., respectiv dreptul de a deține, purta sau folosi orice categorie de arme.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 C. pen. a interzis inculpatului dreptul prevăzut de art. 66 lit. h) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 343 alin. (2) C. pen. și art. 67 C. pen. a condamnat pe același inculpat la 2 ani închisoare și 5 ani interzicerea dreptului prevăzut de art. 66 lit. h) C. pen., respectiv dreptul de a deține, purta sau folosi orice categorie de arme.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 C. pen. a interzis inculpatului dreptul prevăzut de art. 66 lit. h) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 371 C. pen. și art. 67 C. pen. a condamnat pe același inculpat la 2 ani închisoare și 5 ani interzicerea dreptului prevăzut de art. 66 lit. h) C. pen., respectiv dreptul de a deține, purta sau folosi orice categorie de arme.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 C. pen. a interzis inculpatului dreptul prevăzut de art. 66 lit. h) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 372 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 67 C. pen. a condamnat pe același inculpat la 1 an închisoare și 5 ani interzicerea dreptului prevăzut de art. 66 lit. h) C. pen., respectiv dreptul de a deține, purta sau folosi orice categorie de arme.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 C. pen. a interzis inculpatului dreptul prevăzut de art. 66 lit. h) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 372 alin. (2) C. pen. și art. 67 C. pen. a condamnat pe același inculpat la 2 ani închisoare și 5 ani interzicerea dreptului prevăzut de art. 66 lit. h) C. pen., respectiv dreptul de a deține, purta sau folosi orice categorie de arme.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 C. pen. a interzis inculpatului dreptul prevăzut de art. 66 lit. h) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b C. pen. și art. 45 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), h) și n) C. pen. la care se adaugă un spor de 2 ani și 8 luni închisoare, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, așa încât, în final, inculpatul va executa pedeapsa de 10 ani și 8 luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), h) și n) C. pen.

A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a), b), h), n) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen. și art. 399 alin. (1) C. proc. pen. a scăzut din durata pedepsei închisorii aplicată inculpatului perioada arestului preventiv de la 19 noiembrie 2015 la zi și a menținut măsura arestării preventive față de inculpat.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul A. în vederea introducerii în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 20 alin. (4) C. proc. pen. a respins cererea de constituire ca parte civilă formulată de persoana vătămată B. pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 20 alin. (2) C. proc. pen.

În baza art. 397 și art. 25 C. proc. pen. a admis acțiunea civilă promovată în cauză de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova și a obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 765,25 lei reactualizată cu indicele de inflație de la data de 17 iunie 2015 și până la data plății efective.

În baza art. 274 alin. (1) și art. 275 alin. (6) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 1400 lei, reprezentând cheltuieli judiciare statului, din care 192 contravaloare acte medico-legale. Onorariul avocatului desemnat din oficiu în Dosar nr. x/63/2015/a1 (propunere de arestare) a rămas în sarcina statului.

Prin Decizia penală nr. 1019 din data de 8 iunie 2017 Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a luat act de retragerea apelului formulat de către persoana vătămată B.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul inculpatului A., împotriva sentinței penale nr. 432 din 8 iulie 2016, pronunțată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. x/63/2015.

A desființat în parte sentința și, rejudecând;

A descontopit pedepsele aplicate inculpatului, pe care le-a repus în individualitatea lor și înlăturând sporul.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, prevăzută de art. 342 alin. (2) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de port fără drept de obiecte periculoase, prevăzută de art. 372 alin. (1) lit. a) C. pen.

A menținut restul dispozițiilor de condamnare din sentința apelată.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 45 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), h) și n) C. pen. la care a adăugat un spor de 2 ani închisoare, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, așa încât, în final, inculpatul avea de executat pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), h) și n) C. pen.

A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a), b), h), n) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen. și art. 422 C. proc. pen. a dedus din durata pedepsei închisorii aplicată inculpatului perioada arestului preventiv de la 19 noiembrie 2015 la zi.

A menținut restul dispozițiilor sentinței.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a obligat apelantul - persoană vătămată la plata sumei de 400 de lei, cheltuieli judiciare statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., cheltuielile judiciare reprezentând onorariul avocatului din oficiu au rămas în sarcina statului, urmând a fi avansate din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî în acest sens a reținut următoarele:

Astfel, Curtea de Apel Craiova a constatat că prima instanță a reținut corect situația de fapt, iar vinovăția inculpatului A. este dovedită în cauză, dincolo de orice îndoială rezonabilă, cu probatoriile administrate, atât în faza de urmărire penală, cât și în fața cercetării judecătorești, în baza unei juste aprecieri a probelor, respectiv proces-verbal de cercetare la fața locului din 17 iunie 2015 și planșa fotografică, procese-verbale de identificare a inculpatului A., după fotografie de către martorii C. și D., procese-verbale de vizualizare a imaginilor video înregistrate de camerele de supraveghere instalate în zona unde a avut loc incidentul, proces-verbal de redare a comunicărilor telefonice interceptate și înregistrate în baza mandatului de supraveghere tehnică din 19 iunie 2015 și a încheierii nr. 186 din aceeași dată emise de Tribunalul Dolj, declarațiile persoanei vătămate B., declarațiile martorilor E., F., G., H., D., I., J., K., L., M., C., N. și O., ce se coroborează cu declarațiile inculpatului date în faza cercetării judecătorești, în faza urmăririi penale acesta neputând fi audiat, deoarece s-a sustras cercetărilor.

În acest sens, Curtea a apreciat că prima instanță a dat eficiență maximă dispozițiilor art. 103 C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, astfel încât prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpatul A. a fost răsturnată în cursul activității de probațiune, ansamblul material al probelor administrate pe tot parcursul procesului penal fiind cert, în sensul stabilirii vinovăției acestuia.

Așa fiind, Curtea, prin coroborarea tuturor probelor administrate în cauză, a apreciat că situația de fapt expusă de prima instanță este corectă, astfel încât, sub acest aspect, își însușește argumentele din sentința penală apelată, această posibilitate fiind statuată de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia poate constitui o motivare și preluarea motivelor instanței inferioare, cauza Helle împotriva Finlandei.

Astfel, cu privire la motivul invocat de inculpat prin apărătorul ales, privind trimiterea cauzei spre rejudecare, Curtea a constatat că acesta este nefondat, deoarece, în speță, nu sunt incidente niciunul din cazurile prevăzute de art. 421 alin. (2) lit. b) C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor legale sus-menționate, instanța, judecând apelul, desființează sentința primei instanțe și dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată pentru motivul că judecarea cauzei la acea instanță a avut loc în lipsa unei părți nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această imposibilitate invocată de acea parte și pentru motivul când instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținută în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau asupra acțiunii civile ori când există vreunul din cazurile de nulitate absolută, cu excepția cazului de necompetență, când se dispune rejudecarea de către instanța competentă.

Raportat la aceste dispoziții legale, Curtea a constatat că motivul invocat de inculpat prin apărător este nefondat, în cauză nefiind în prezența niciunuia din cazurile sus-menționate și nici nu există vreunul din motivele de nulitate absolută prev. de art. 281 C. proc. pen.

Pe de altă parte, Curtea a apreciat ca fiind nefondat și motivul de nelegalitate invocat de avocat Nuță Ovidiu referitor la nepunerea în discuție a schimbării de încadrare juridică a faptelor, în ceea ce privește nereținerea art. 41 C. pen., deoarece dispozițiile art. 386 C. proc. pen. fac referire doar la schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute prin actul de sesizare a instanței și nu la reținerea sau nu a stării de recidivă, simpla înlăturare a dispozițiilor art. 41 C. pen. neputând constitui o schimbare de încadrare juridică a faptelor, în cauză nefăcându-se dovada unei vătămări ale intereselor inculpatului, ci dimpotrivă, fiind în favoarea acestuia.

Curtea a mai constatat că nici celelalte critici formulate de inculpat prin apărătorii aleși nu sunt fondate, astfel încât, fără a relua întreaga situație de fapt reținută de prima instanță prin analizarea în concret a tuturor mijloacelor de probă administrate și dând eficiență maximă declarațiilor martorilor D., S. și C., aceștia fiind singurii martori care au declarat în mod constant pe întreg parcursul procesului penal, declarațiile acestora coroborându-se cu probele științifice existente la dosarul cauzei, apreciază că fapta inculpatului A. constând în aceea că în noaptea de 16/17 iunie 2015 a lovit-o pe persoana vătămată B. cu un cuțit în zona zigomatică stângă, mâna dreaptă, hemitorace drept posterior și hemitorace stâng posterior, cauzând acesteia leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 25-30 zile îngrijiri medicale, iar leziunile traumatice de la nivelul hemitoracelui drept, respectiv plagă înjunghiată hemitorace drept posterior penetrantă cu hemopneumotorax drept și contuzie pulmonară bazală dreaptă au pus în primejdie viața victimei, realizează, sub aspect constitutiv elementele infracțiunii de tentativă la omor prev. de art. 32 C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen.

Apărarea formulată de inculpat, în sensul că nu el este autorul tentativei la infracțiunea de omor, ci martorul P., care a formulat la data de 19 octombrie 2016 un autodenunț, este nefondată, astfel încât nu se impune achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 16 lit. c) C. pen., avându-se în vedere toate aspectele sus-menționate, dar și împrejurarea că imediat după comiterea faptei inculpatul A. și martorul P. s-au sustras cercetărilor, părăsind mai întâi localitatea și mai apoi țara, iar pe parcursul cercetărilor, astfel cum rezultă din transcrierea convorbirilor telefonice interceptate, inculpatul a ținut legătura cu unchiul său, martorul R., cu privire la aspectele ce țin de faptele deduse judecății, iar la momentul audierii sale, urmare prinderii și punerii și executare a mandatului de arestare preventivă nr. 89 din 6 august 2016, inculpatul care este prieten cu martorul P. întors și el în țară aproximativ în aceeași perioadă, a prezentat o situație de fapt în defavoarea acestuia, deși din întregul materialul probator administrat în cauză rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul este cel care a lovit cu cuțitul, fiind autorul tentativei la infracțiunea de omor comisă împotriva persoanei vătămate.

Coroborând toate probatoriile administrate în cauză, Curtea a constatat că sunt nefondate criticile formulate de inculpat prin apărător vizând reținerea în cauză a circumstanței judiciare atenuante a provocării prev. de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., la dosarul cauzei neexistând probe din care să rezulte că acesta a săvârșit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau printr-o altă acțiune ilicită gravă.

Dimpotrivă, Curtea a constatat că persoana care a inițiat conflictul a fost chiar inculpatul A., care a venit la masa unde se afla persoana vătămată și i-a dat acesteia o palmă peste față, aspect recunoscut chiar de inculpat, după care a lovit-o cu un cuțit în zona obrazului stâng și la mâna dreaptă, astfel cum rezultă din coroborarea actelor medico-legale cu declarațiile martorilor D., S., C., iar atitudinea verbală a acesteia nu poate constitui temei pentru reținerea dispozițiilor legale sus-menționate în favoarea inculpatului, în contextul derulării evenimentelor, astfel cum rezultă din probele administrate.

Nici critica vizând reținerea în cauză a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 nu este întemeiată, în cauză urmărirea penală fiind începută „in rem” și nefiind cunoscute persoanele împotriva cărora urmează a fi pusă în mișcare acțiunea penală și ulterior trase la răspundere penală.

Susținerea inculpatului și negarea faptei comise de către acesta, după ce inițial s-a sustras cercetărilor, este combătută de întregul material probator administrat pe parcursul procesului penal, iar declarațiile date de acesta în faza cercetării judecătorești și împrejurarea că martorul P. a prezentat în autodenunțul formulat o situație de fapt în favoarea inculpatului, după ce pe întreg parcursul urmăririi penale, în niciun moment nu a fost bănuit de comiterea vreuneia din faptele deduse judecății, nu pot conduce la concluzia că inculpatul nu ar fi autorul tentativei la omor comisă împotriva părții vătămate B., astfel încât nu se impune achitarea inculpatului cu privire la această infracțiune, Curtea, constatând că la dosarul cauzei sunt suficiente probe de vinovăție, iar apărările formulate de către acesta prin apărătorii aleși sunt nefondate.

Din coroborarea întregului material probator administrat în cauză, Curtea a mai constatat că faptele inculpatului A., constând în aceea că în aceleași împrejurări descrise anterior, în public, prin violențe comise împotriva persoanei vătămate B. a tulburat ordinea și liniștea publică, a tras mai multe focuri cu armă neletală din categoria celor supuse autorizării și a folosit un cuțit fără drept la agresiunea comisă împotriva persoanei vătămate B., într-un loc special amenajat și autorizat pentru distracție ori agrement, realizează sub aspect constitutiv elementele infracțiunilor de tulburare a ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 C. pen., uz de armă fără drept, prev. de art. 343 alin. (2) C. pen. și folosire fără drept de obiecte periculoase, prev. de art. 372 alin. (2) C. pen.

Cu privire la infracțiunea de nerespectare a regimului armelor și munițiilor prev. de art. 342 alin. (2) C. pen., Curtea a constatat că în mod greșit prima instanță a reținut în sarcina inculpatului că acesta ar fi deținut în aceleași împrejurări o armă neletală din categoria celor supuse autorizării, deoarece din probele administrate în cauză rezultă că pistolul cu proiectile de cauciuc, cu care inculpatul A. a tras mai multe focuri de armă a fost luat de inculpat din mâna martorului G., astfel încât acesta l-a deținut o perioadă scurtă de timp, nefiind în prezența infracțiunii sus-menționate.

În mod corespunzător și pentru aceleași motive, Curtea a apreciat că în mod greșit prima instanță a dispus condamnarea inculpatului pentru fapta prev. de art. 372 alin. (1) lit. a) C. pen., întrucât probele administrate nu confirmă faptul că, în aceleași împrejurări, inculpatul ar fi purtat fără drept un cuțit într-un loc special și autorizat pentru distracție ori agrement, aspect ce rezultă chiar și din declarațiile persoanei vătămate.

În raport cu toate aceste considerente, și apreciind că prima instanță a realizat o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpatului cu privire la toate celelalte infracțiuni reținute în sarcina sa, atât ca întindere, cât și ca modalitate de executare, stabilirea duratei și a cuantumului acestora făcându-se cu respectarea criteriilor prev. de art. 74 C. pen., respectiv gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptelor comise de inculpat, scopul și mijloacele de săvârșire a faptelor, natura și gravitatea rezultatului produs și starea de pericol creată pentru ordinea publică, motivul săvârșirii infracțiunilor, dar și conduita inculpatului după săvârșirea infracțiunilor, constând în sustragerea de la cercetări și ulterior părăsirea țării, precum și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială a inculpatului și conduita acestuia pe parcursul procesului penal și împrejurarea că din fișa de cazier judiciar rezultă că anterior a mai fost condamnat pentru același gen de infracțiuni, respectiv vătămare corporală gravă prev. de art. 182 C. pen. de la 1969 și nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev. de art. 279 C. pen. de la 1969, aspecte ce demonstrează perseverența sa infracțională, faptele deduse judecății fiind comise la scurt timp după împlinirea termenului de încercare al suspendării executării pedepsei rezultante, Curtea a constatat că sub acest aspect nu se impune reducerea pedepselor aplicate inculpatului pentru infracțiunile prev. de art. 371 C. pen., art. 343 alin. (2) C. pen. și art. 372 alin. (2) C. pen.

Împotriva

Deciziei penale nr. 1019 din data de 08 iunie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat recurs în casație inculpatul

A.,

invocând cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

În motivarea cererii de recurs în casație, recurentul inculpat a arătat că instanța de apel a admis doar în parte calea de atac formulată, pronunțând achitarea pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 342 alin. (2) C. pen. și art. 372 alin. (1) lit. a) C. pen., în privința celorlalte infracțiuni, instanța de control judiciar menținând condamnările pronunțate la fond, fără a face aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.

A mai arătat că a făcut dovada formulării unui denunț cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de trafic de droguri de mare risc, depunând în acest sens adresa Direcției pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Craiova din data de 30 mai 2017 din care reiese că în urma denunțului făcut s-a format Dosarul nr. x/D/P/2017, în acest sens considerând că ar fi trebuit să beneficieze de reducerea pedepselor cu jumătate.

Prin încheierea din data de 12 octombrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul

A.

împotriva Deciziei penale nr. 1019 din data de 08 iunie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

S-a trimis cauza în vederea judecării recursului în casație și s-a fixat termen de judecată la data de 23 noiembrie 2017.

Examinând recursul în casație cu care a fost învestită, Înalta Curte constată următoarele:

Înalta Curte reține că, potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate. Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

În același sens, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să se poată invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza, orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a prevăzut în mod expres.

Instanța de casație nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. o hotărâre este supusă casării în situația în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În susținerea cazului de recurs în casație invocat, recurentul inculpat a menționat că, instanța de apel, în mod greșit, nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Înalta Curte reține că această critică nu poate fi circumscrisă cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., întrucât reținerea sau nu a cauzei legale de reducere a pedepsei este o chestiune de apreciere a instanței de fond/apel, aceasta fiind în măsură să stabilească dacă un inculpat a denunțat și a facilitat sau nu identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni.

Ceea ce se urmărește prin recursul în casație formulat este, în realitate, remedierea unei greșite individualizări a pedepsei.

Prin urmare, instanța de recurs în casație nu ar putea, pe această cale, să procedeze la reindividualizarea pedepsei, recursul în casație urmărind să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, dispozițiile art. 447 C. proc. pen. stipulând la rândul lor că instanța de recurs în casație verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte în temeiul art. 448 alin. (1)

C. proc. pen.

va respinge,

ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul

A.

împotriva Deciziei penale nr. 1019 din data de 08 iunie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 65 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul

A.

împotriva Deciziei penale nr. 1019 din data de 08 iunie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul - inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 65 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 noiembrie 2017.