ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1238/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 40/2013 din 19 martie 2013, Tribunalul Mehedinți, secția I civilă, a respins cererea reclamantului P.C. în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Public de Asistentă și Protecție Socială Mehedinți, având ca obiect anulare act. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: Reclamantul P.C., prin acțiunea astfel cum a fost precizată la 11 martie 2013, a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se constate nulitatea deciziei civile nr. 1448/R din 18 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția I civilă, în conformitate cu art. 105 alin. (1) și alin. (2). C. proc.

civ., întrucât pe de o parte, dispozitivul acestei decizii intră în contradicție cu dispozitivul titlului executoriu, iar pe de altă parte, deși cererea de recurs a fost expres motivată în drept, instanța de recurs nu a înlăturat motivat criticile formulate, încălcând prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 261 C. proc. civ., știut fiind că potrivit art. 105 alin. (1) C. proc. civ., actele de procedură îndeplinite de un judecător necompetent sunt nule. Alin. (2) al aceluiași art. prevede că actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent, se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor în cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea prezumându-se până la dovada contrarie.

Instanța a reținut că hotărârea judecătorească este un act de procedură, că nulitatea acesteia poate fi invocată doar prin intermediul căilor de atac ordinare sau extraordinare ce pot fi promovate împotriva acesteia, nu și pe calea unei acțiuni separate, având ca obiect constatarea nulității hotărârii și cum în speță este vorba despre o hotărâre dată în recurs, nulitatea acesteia se poate invoca doar pe căi extraordinare de atac. Curtea de Apel Craiova, secția I civilă prin decizia nr. 34 din 21 mai 2013, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul P.C. împotriva sentinței civile nr. 40/2013 din 19 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția I civilă în contradictoriu cu intimatul pârât Serviciul Public de Asistență și Protecția Socială Mehedinți, având ca obiect anulare act.

Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut următoarele: Astfel, în ceea ce privește critica reclamantului referitoare la încălcarea principiului disponibilității prin introducerea în cauză, din oficiu, de către instanța de judecată a Serviciului Public de Asistență și Protecția Socială, curtea a constat că actul procesual a cărui nulitate s-a solicitat prin prezenta cerere a fost pronunțat în contradictoriu și cu această instituție, astfel încât examinarea legalității sau nelegalității acestui act se putea realiza numai prin citarea tuturor părților ale căror drepturi procesuale ar putea fi vătămate, în speță și a Serviciului Public de Asistență și Protecția Socială. În cauză, fiind vorba de o coparticipare procesuală obligatorie în sensul art. 48 alin. (2) C. proc.

civ., instanța de judecată era datoare să pună în discuție introducerea în cauză a Serviciului Public de Asistență și Protecția Socială, parte în dosarul în care s-a pronunțat decizia nr. 1448/R din 18 decembrie 2012 a Tribunalului Mehedinți și, chiar dacă în speță Serviciul Public de Asistență și Protecția Socială a fost citat și conceptat ca pârât înainte de a se cunoaște poziția procesuală a reclamantului cu privire la o astfel de măsură, din precizarea de acțiune depusă de acesta la 11 martie 2013 a rezultat că reclamantul nu s-a opus cadrului procesual astfel stabilit sub aspectul părților, solicitând doar înlăturarea apărării formulate de pârât prin întâmpinare, astfel că s-a apreciat că nu se poate reține nerespectarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc.

civ. Și în situația în care s-ar reține o încălcare a principiului disponibilității, reclamantul nu a precizat în ce a constatat vătămarea suferită prin introducerea în cauză din oficiu a Serviciului Public de Asistență și Protecția Socială și nici nu a dovedit o asemenea vătămare, astfel încât nefiind îndeplinite condițiile art. 106 alin. (2) C. proc. civ. nu se justifică desființarea sentinței primei instanțe pe acest motiv. În ceea ce privește criticile reclamantului vizând aprecierile primei instanțe cu privire la natura juridică a actului dedus judecății, s-a reținut că actul procesual nr. 1448/R din 18 decembrie 2012 din Dosarul nr. 5194/225/2012 a cărui nulitate s-a solicitat este reprezentat de o hotărâre judecătorească irevocabilă, pronunțată în recurs de Tribunalul Mehedinți, astfel că în raprt de efectele juridice pe care o hotărâre judecătorească le are, în special autoritatea de lucru judecat, C. proc.

civ. prevede că anularea acesteia, indiferent dacă este pentru cauzele prevăzute la art. 108 alin. (2) din același cod sau pentru alte motive, se poate realiza numai în urma exercitării căilor ordinare sau extraordinare de atac. Or, la interpelarea instanței de judecată din ședința publică din 19 martie 2003, reclamantul a precizat expres că nu a înțeles să formuleze o cale extraordinară de atac împotriva deciziei nr. 1448/R din 18 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția I civilă și că, în condițiile în care legea prevede o procedură specială de desființare a hotărârii judecătorești, este inadmisibilă solicitarea de constatare a nulității unui astfel de act procesual pe calea unei acțiuni întemeiate pe art. 111 C. proc.

civ. Instanța a reținut că, împrejurarea că, în speță, prima instanță a soluționat acțiunea reclamantului pe fond, respingând-o ca neîntemeiată, iar nu pe excepția inadmisibilității, nu este de natură a atrage nelegalitatea sentinței pronunțate, atâta timp cât soluția adoptată, cât și motivarea pe care se întemeiază sunt corecte. În ceea ce privește ultima critică invocată de reclamant, referitoare la competența materială a completului care a pronunțat decizia nr. 1448/R din 18 decembrie 2012 de a dispune anularea tuturor actelor de executare, în contextul în care aceasta nu a avut loc și nu s-a solicitat, raportat la dispozițiile art. 404 alin. (1) C. proc. civ., curtea a reținut că necompetența de ordine publică reprezintă un motiv de contestație în anulare potrivit art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., ceea ce în cauză reclamantul a precizat clar că nu înțelege să solicite, iar pronunțarea instanței asupra unor lucruri care nu s-au cerut nu poate fi examinată pe cale prezentei acțiuni, reprezentând de asemenea motiv pentru exercitarea unei căi extraordinare de atac în condițiile art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Împotriva deciziei nr. 34 din 21 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a declarat recurs reclamantul P.C., întemeiat pe art. 304 pct. 6, pct. 7, pct. 9 și pct. 10 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului și acțiunii sale astfel cum a fost formulată și precizată.

În criticile formulate, recurentul reclamant a susținut în esență următoarele: Că, pe calea unei acțiuni în constatare a solicitat să se verifice modul în care au fost respectate dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. cu raportare la textele invocate, astfel că în analiza cererii sale urmează a se porni de la cererea introductivă formulată în dosarul Tribunalului Mehedinți în care a fost pronunțată decizia nr. 1488/R/2012 ce face obiectul prezentei cenzuri, pentru a se realiza dacă instanța a identificat actele ce fac obiectul anulării, dacă a fost motivată cererea cu privire la fiecare act dedus judecății, față de actul de investire al instanței, dacă instanța investită cu soluționarea contestației la executare a respectat cadrul procesual, cu raportare la considerentele expuse în motivarea soluției, în contextul asigurării unui proces echitabil, față de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Examinând recursul declarat de reclamantul P.C. împotriva deciziei nr. 34 din 21 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, Înalta Curte urmează a-l respinge pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Tribunalul Mehedinți, secția I civilă prin decizia civilă nr. 1448/R din 18 decembrie 2012, a respins ca nefondat recursul formulat de intimatul P.C., împotriva sentinței civile nr. 6293 din 27 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu-Severin, prin care a fost admisă contestația la executare formulată de contestatorul Serviciul Public de Asistență și Protecție Socială Drobeta Turnu-Severin în contradictoriu cu P.C. și a anulat formele de executare în Dosarul nr. 29/E/2010 al Biroului Executorului Judecătoresc G.G.C.

Este de observat în cauză că, criticile recurentului au vizat aprecierile instanțe de apel cu privire la natura juridică a actului dedus judecății, respectiv asupra deciziei nr. 1448/R din 18 decembrie 2012, pronunțată în recurs de Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr. 5194/225/2012, a cărei nulitate s-a solicitat, care este în fapt o hotărâre judecătorească irevocabilă. Or, este știut că în raport de prevederile C. proc. civ. anularea unei hotărâri, se poate realiza numai în urma exercitării căilor ordinare sau extraordinare de atac. În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil. În speță, Înalta Curte constată că decizia nr. 1448/R/2012, a cărei anulare se solicită a fost pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul de recurs nr. 5194/225/2012. Cum în cauză recurentul reclamant a precizat expres, că nu înțelege să formuleze o cale extraordinară de atac împotriva deciziei nr. 1448/R/2012 a Tribunalului Mehedinți, decizie care este irevocabilă, se constată că soluția instanței de apel de respingere ca inadmisibilă a solicitării acestuia de constatare a nulității unui astfel de act procesual pe calea unei acțiuni întemeiate pe art. 111 C. proc.

civ., este corectă. Este de necontestat că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii. Așa fiind, pentru considerentele de mai sus, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul declarat de reclamantul P.C. împotriva deciziei nr. 34 din 21 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.C. împotriva deciziei nr. 34 din 21 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2014.