ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1235/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 802/105/2012, creditoarea SC H. SA, persoană juridică italiană, cu sediul în Italia, C.T., a solicitat ca pe calea somației de plată să fie obligați în solidar debitorii SC V.H. SA Ploiești și G.V., cetățean italian, la restituirea sumei de 2.625.000 euro și la plata dobânzilor legale aferente acestei sume, calculate de la data încasării acestei sume (30 ianuarie 2009) și până la data achitării integrale a debitului, cu obligarea debitorilor și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii s-a arătat că la data de 19 decembrie 2008 între SC L. SRL și societatea debitoare s-a încheiat o convenție intitulată acord preliminar, prin care părțile s-au obligat să constituie o societate comercială în vederea obținerii unei linii de credit pentru achiziționare unei proprietăți imobiliare în valoare de 33,5 milioane euro. Deși în baza acordului preliminar SC L. SRL a achitat cota sa de contribuție stabilită la suma de 3.000.0000 euro, SC V.H. SA nu și-a îndeplinit niciuna din obligațiile stabilite, astfel că drept efect al încetării acordului preliminar, prin înscrisul intitulat acord integrativ preliminar, debitoarea SC V.H. SA și-a asumat obligația ca până în luna septembrie 2009 să restituie societății SC L. SRL suma de 3.000.000 euro pe care o deține fără drept, iar pârâtul G.V.

s-a obligat să garanteze personal restituirea acestei sume. Creditoarea a mai arătat că a dobândit de la SC L. SRL doar parte din creanța datorată de pârâți, respectiv , suma de 2.625.000 euro, prin intermediul unui contract de cesiune notificat în mod corespunzător și debitorilor. În drept s-au invocat prevederile a O.G. nr. 5/2001. Prin întâmpinarea formulată debitoarea SC V.H. SA Ploiești a invocat excepția necompetenței generale a instanțelor de judecată, invocând clauza compromisorie, potrivit căreia litigiile cu privire la interpretarea, aplicarea și/sau executarea contractului dintre părți este supusă Curții de Arbitraj Comercial din B. S-a invocat de asemenea excepția lipsei calității procesuale active a creditoarei întrucât nu s-a dovedit cesiunea de creanță iar pe fond s-a solicitat respingerea cererii pe motiv că nu sunt îndeplinite cerințele legale sub aspectul caracterului cert, lichid și exigibil al creanței.

Față de depunerea la termenul din 6 aprilie 2012 a dovezii de pe portalul instanțelor privind deschiderea procedurii de insolvență față de debitoarea SC V.H. SA, prin încheierea din 6 aprilie 2012 s-a dispus disjungerea cererii de emitere a unei somații de plată formulată de creditoare în contradictoriu cu debitorul G.V., sens în care s-a format Dosarul nr. 2792/105/2012 și s-a dispus suspendarea cererii formulată în contradictoriu cu debitoarea aflată în insolvență, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006. Pentru termenul din 11 iulie 2012, acordat în dosarul disjuns, debitorul G.V.

a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței generale a instanțelor de judecată, având în vedere clauza compromisorie prevăzută în art. 8 din acordul preliminar și ultimul alineat al acordului integrativ al acordului preliminar, potrivit căruia litigiile cu privire la interpretarea, aplicarea și/sau executarea contractului dintre părți să fie supuse Curții de Arbitraj Comercial din B. Tribunalul Prahova, secția a ll-a civilă, contencios administrativ și fiscal, prin sentința 282/2012 din 11 iulie 2012, pe baza probatoriului administrat în cauză, a admis excepția necompetenței generale a instanței invocată de către debitorul G.V. și a respins cererea având ca obiect somație de plată privind pe creditoarea SC H. SA, în contradictoriu cu debitorul G.V., ca nefiind de competența instanțelor române.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în raport de excepția suspusă dezbaterii părților, izvorul raporturilor dintre părți este acordul preliminar încheiat la data de 19 decembrie 2008 între SC V.H. SA și SC L. SRL privind finanțarea în vederea constituirii unei societăți. Urmare neîndeplinirii obligațiilor instituite în acord, părțile din prezenta cauză au încheiat acordul integrativ la acordul preliminar care prevede plata sumei de 3.000.000 euro către SC H. SA sau una sau mai multe societăți indicate de aceasta, care vor lua locul poziției contractuale a SC L. SRL cu acordul părților care se obligă, respectiv SC V.H. SA și cel care garantează în nume propriu restituirea sumei, G.V.

Ulterior, a și intervenit între SC L. SRL și SC H. SA, contractul de cesiune creanță acceptat anticipat de debitori. Prin urmare, a reținut judecătorul fondului că temeiul cererii creditoarei este acordul integrativ la acordul preliminar care conține la art. 4 o clauză compromisorie privind aplicarea legii italiene și soluționarea oricărei controverse cu privire la interpretarea, aplicarea și/sau executarea acordului integrativ de către Camera de Comerț din B. conform Regulamentului de arbitraj al acesteia. S-a apreciat astfel că obiectul prezentei cauze se referă tocmai la aplicarea și executarea acordului integrativ, fiind incidență clauza compromisorie prevăzută de părți.

Pentru aceste considerente, tribunalul a constatat că părțile au prevăzut competența unei instanțe de arbitraj străine, a admis excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești și în conformitate cu prevederile art. 157 din Legea nr. 105/1992 a respins cererea ca nefiind de competența instanțelor române. Prin decizia nr. 41 din 16 mai 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibil apelul formulat de creditoarea SC H. SA cu sediul procesual ales la Cabinetul de Avocatură Vlad A.M., cu sediul București, împotriva sentinței nr. 282/2012 din 11 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu debitorul G.V.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele: Că reclamanta a investit instanța de fond cu o acțiune în pretenții în suma de 2.625.000 euro, întemeiata pe prevederile O.G. nr. 5/2001 și cum prin sentința pronunțată de instanța de fond, nu s-a analizat fondul cererii de chemare în judecată, ci s-a admis excepția de necompetență generală a instanței, reținându-se că în cauză printr-o clauză compromisorie părțile au prevăzut competența unei instanțe de arbitraj străine, respectiv a Curții de Arbitraj Comercial din B., s-a apreciat că în aceasta situație sunt incidente dispozițiile art. 158 alin. (2) C. proc. civ.

așa cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, care prevede că dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, ceea ce face ca prezentul apel așa cum a fost recalificat de instanța să fie inadmisibil . Împotriva deciziei nr. 41 din 16 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs creditoarea SC H. SA Italia, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea deciziei și a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond tribunalului. Recurenta, după o prezentare a situației de fapt, a susținut în esență următoarele: Că decizia pronunțată de instanța de apel este nelegală fiind dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 158 alin. (2) C. proc.

civ., în sensul că aceasta reglementează caracterul irevocabil al încheierilor de declinare a competenței în favoarea unei alte instanțe și că soluția admiterii excepției necompetenței generale a instanțelor judecătorești nu cade sub incidența acestor dispoziții legale întrucât nu are drept consecință declinarea competenței în favoarea unei alte instanțe, ci practic respinge acțiunea ca inadmisibilă. Cum în cauză Tribunalul Prahova, secția a ll-a civilă, contencios administrativ și fiscal, prin sentința 282/2012 din 11 iulie 2012, a admis excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești, cauza nefiind declinată în favoarea niciunei instanțe, recurenta apreciază că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 158 alin. (2) C. proc.

civ., întrucât scopul acestor dispoziții nu a fost acela de a lipsi partea de exercitarea dreptului general la recurs, ci doar de a simplifica și grăbi soluționarea cauzelor în care intervine declinarea de competență. Recurenta a susținut că în cauză lucrurile sunt total diferite, întrucât a fost admisă excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești, cauza nefiind declinată în favoarea niciunei instanțe, ci a fost respinsă ca inadmisibilă, astfel că legalitatea sentinței instanței de fond de admiterea a excepției este supusă căilor de atac reglementate de dispozițiile generale ale legii, pentru a se asigura astfel părții interesate dreptul la recurs, cu atât mai mult cu cât necompetența generală a instanțelor este reglementată de art. 159 1 C. proc.

civ. Analizând decizia nr. 41 din 16 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept arătate, ținând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că recursul creditoarei SC H. SA Italia este fondat avându-se în vedere următoarele considerente: Conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Potrivit art. 158 alin. (1) C. proc. civ. când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent.

Conform art. 296 C. proc. civ., instanța de apel poate păstra sau schimba în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar art. 297 alin. (2) din același cod precizează că în cazul în care prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare o singură dată, primei instanțe sau altei instanțe dacă părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri. Este de observat în cauză că instanța de apel a respins apelul ca inadmisibil, nesocotind dispozițiile art. 297 alin. (2) C. proc. civ. Soluția instanței de fond de admitere a excepției necompetenței generale a instanțelor judecătorești nu cade sub incidența dispozițiilor art. 158 alin. (2) C. proc.

civ., întrucât nu are ca și consecință declinarea competenței în favoarea unei alte instanțe. Or, în atare situație este de reținut că, sentința civilă nr. 282/2012 din 11 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova prin care a fost admisă excepția necompetenței generale a instanțelor este supusă căilor de atac reglementate de dispozițiile generale ale legii, în speță de art. 159 1 C. proc. civ., pentru a se asigura astfel dreptul părții interesate la căile de atac prevăzute de lege. Cum instanța de apel, a soluționat în mod eronat cauza pe excepția inadmisibilității, fără să analizeze fondul cauzei și să stabilească dacă clauza compromisorie prevăzută în art. 8 din Acordul preliminar și alin. ultim din Acordul integrativ la Acordul preliminar, este sau nu operantă și care este instanța competentă, criticile recurentei se apreciază ca fondate.

Avându-se în vedere că aspectele legate de fondul pricinii nu pot fi lămurite în recurs, întrucât potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte hotărăște asupra fondului în scopul aplicării corecte a legii, la împrejurări de fapt care au fost deja stabilite, ceea ce în cauză prin soluția pronunțată acestea nu au fost stabilite, Înalta Curte, urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să admită recursul, să caseze decizia civilă nr. 41 din 16 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și să trimită cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de creditoarea SC H. SA Italia împotriva deciziei nr. 41 din 16 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2014.