ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 614/2019

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată formulată și înregistrată la data de 31 august 2015 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. de dosar x/2015 reclamantul A. a chemat în judecată pârâții B. S.A. și Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului, pentru constatare nulității absolute parțiale a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria x nr. x din 26 martie 2008 emis de Ministerul Economiei și Finanțelor în favoarea S. C. B. S.A, în privința suprafeței de teren de 365 mp, cu cheltuieli de judecată.

Soluția primei instanțe

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 32/2016 din 28 ianuarie 2016, a admis excepția tardivității formulării cererii, excepție invocată de pârâtul B. S.A., prin întâmpinare și a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B. și Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinței civile nr. 32/2016 din 28 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei în fond.

În cadrul concluziilor orale formulate în ședința publică din data de 12 februarie 2019 apărătorul recurentului-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței civile recurate și trimiterea cauzei primei instanțe pentru a judeca pe fond cauza.

Susține în esență recurentul - reclamant că a luat la cunoștință despre existența certificatului de atestare a dreptului de proprietate al intimatei asupra terenului proprietatea sa abia în anul 2015, în cadrul dosarului în care a solicitat Judecătoriei Târgu Jiu contravaloarea lipsei de folosință asupra terenului, iar imediat după această dată a formulat acțiune pentru anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Consideră recurentul-reclamant că nu trebuia ca prima instanță de judecată să respingă acțiunea, ca tardiv formulată, în condițiile în care partea plătește și astăzi impozit pe acest teren.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamantul A. ambii intimați - pârâți au formulat întâmpinări.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 20 mai 2016 intimata-pârâtă Societatea B. S.A. a solicitat, în principal, să se constate nulitatea recursului și în subsidiar, să se respingă recursul, ca nefondat, cu consecința menținerii soluției instanței de fond, ca fiind legală și temeinică.

În ceea ce privește excepția nulității recursului, intimata -pârâtă invocă dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., apreciind că motivele invocate de recurentul - reclamant nu se încadrează în cele expres prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., deși recurentul-reclamant indică aceste prevederi legale ca fundament juridic al motivelor de recurs.

Pe fondul litigiului, susține intimata - pârâtă că instanța de fond a făcut o corectă apreciere a prevederilor legale și nu a încălcat norme de drept material.

Dreptul de proprietate al S.C. C. S.A., conform Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x din 26 martie 2008 a fost înscris în Cartea Funciară la datele de 19, 20, 21, 22 mai 2008 (suprafața totală de teren înscrisă în Certificat de 6.062.891,48 mp fiind constituită din mai multe incinte, fiecare dintre acestea fiind înscrise în Cartea funciară la datele anterior precizate). În conformitate cu prevederile art. 22, 26 și 27 din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară, înscrierile în cartea funciară produc efectele de opozabilitate față de terți de la data înregistrării cererii. În consecință, ca efect al înscrierii în cartea funciară, Certificatul de atestare a dreptului de proprietate contestat a devenit opozabil " erga omnes", fiind presupus a fi cunoscut inclusiv de către reclamant de la această dată. Întrucât reclamantul este un terț față de actul administrativ a cărui anulare parțială se solicită și raportat la data înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară, termenul de decădere de 1 an, prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, este îndeplinit la data înregistrării prezentei cereri și, prin urmare, în mod corect instanța de fond a constatat că reclamantul este decăzut din dreptul de a solicita anularea actului administrativ.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 27 octombrie 2016, intimatul-pârât Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, prin reorganizarea și preluarea activităților Ministerului Economiei, Comerțului și Turismului a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea, ca temeinică și legală, a hotărârii pronunțate de instanța de fond, respectiv a soluției de respingere a cererii formulate de reclamant, ca tardiv formulată.

În esență, susține intimatul - pârât că actul administrativ seria x a fost emis în 26 martie 2008 iar cererea reclamantului de anulare parțială a fost înregistrată la Curtea de Apel Craiova în data de 31 august 2015.

Reclamantul avea cunoștință sau se prezumă că a avut cunoștință de existența certificatului de atestare a dreptului de proprietate contestat cel puțin din anul 2007 când, așa cum se arată prin cererea de chemare în judecată, acesta deținea titlul de proprietate nr. x din 6 august 2007, în care ar fi inclusă suprafața menționată în certificatul în cauză.

Răspunsul la întâmpinări.

Recurentul - reclamant a formulat Răspuns la întâmpinările intimaților - pârâți, în cadrul căruia a susținut, în esență că terenul în suprafață de 365 mp nu este individualizat, nu are vecini și nici puncte cardinale. Nu a formulat cerere de anulare parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate deoarece a avut și deține titlu de proprietate din anul 2006, iar conform Adresei nr. x din 10 aprilie 2013, terenul de 365 mp nu este situat și afectat de lucrările miniere ale UMC Roșia, tarlaua x, parcela x și 2567/1 și din această adresă și din titlul de proprietate reiese că S.C. Complex Energetic S.A. nu deține 365 mp și nu este afectat de lucrările miniere ale UMC Roșia.

Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 5 martie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Recurentul - reclamant la dosarul cauzei punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 9 mai 2018 Completul de filtru, analizând excepția nulității recursului, invocată de intimata Societatea B., S.A., prin întâmpinare, în raport de cerințele privind admisibilitatea în principiu a recursului reglementate la art. 486 - 489 C. proc. civ., de limitele învestirii Completului de filtru în procedura prevăzută de art. 493 C. proc. civ. și având în vedere dispozițiile speciale specifice materiei contenciosului administrativ, respectiv art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, a constatat netemeinicia acestei excepții, apreciind că motivele invocate și dezvoltarea lor se încadrează în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat de recurent în cererea de recurs.

Prin urmare, constatând că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, completul de filtru a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecată pe fond a căii de atac.

Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, precum și în raport de susținerile intimaților, din cuprinsul întâmpinărilor, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

Obiectul acțiunii judiciare, prin raportare la dispozițiile art. 1 și art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, îl reprezintă constatarea nulității absolute parțiale a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x din 26 martie 2008 emis de Ministerul Economiei și Finanțelor pentru S.C. C. S.A.

Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului emis în conformitate cu dispozițiile H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat, este un act administrativ de autoritate, cu caracter individual, iar acțiunea în anularea acestuia este de competența instanței de contencios administrativ.

Instanța de fond a admis excepția tardivității formulării cererii, invocată de pârâtul B. S.A., respingând acțiunea promovată de reclamantul A., considerând că, în raport de dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cererea reclamantului a fost formulată după expirarea termenului de 1 an de la data luării la cunoștință despre existența actului administrativ contestat.

Înalta Curte, analizând sentința recurată în raport de motivul de casare invocat de recurentul - reclamant și încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciază că recursul recurentului - reclamant este nefondat iar soluția pronunțată de instanța de fond, pe excepția tardivității formulării acțiunii, este legală, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Astfel cum rezultă din probele depuse la dosar, Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria x nr. x din 26 marie 2008 emis în favoarea S.C. C. S.A., este un act administrativ individual și acesta a fost transcris în Cartea funciară la datele de 19, 20, 21, 22 mai 2008, reclamantul fiind terț față de acest act.

Prin urmare, problema ce trebuie tranșată în prezentul recurs o constituie data de la care se calculează termenul pentru introducerea acțiunii în fața instanței de contencios administrativ, în condițiile în care recurentul - reclamant este terț față de actul atacat.

Potrivit dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 554/2004, acțiunea prin care se solicită anularea unui act administrativ individual se poate formula în termen de 6 luni, care se calculează, după caz, de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau de la comunicarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii sau de la data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv de la data expirării termenului legal de soluționare a cererii.

Pentru motive temeinice, dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prevăd posibilitatea sesizării instanței de contencios administrativ și după expirarea termenului de 6 luni, dar nu mai târziu de 1 an de la data comunicării actului sau data luării la cunoștință.

Cum în speța de față recurentul - reclamant este terț în raport de actul administrativ atacat, termenul de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, pentru introducerea acțiunii, se calculează de la momentul luării la cunoștință de actul administrativ vătămător, fiind evident că față de recurentul -reclamant nu exista obligația comunicării actului.

Dreptul de proprietate al S.C. C. S.A. stabilit prin Certificatul de atestare a dreptului de proprietate Seria x nr. x din 26 martie 2008, ce face obiectul prezentului litigiu, a fost înscris în Cartea Funciară la datele de 19, 20, 21, 22 mai 2008 și, cu toate acestea, pentru a i se putea imputa reclamantului depășirea termenului de introducere a acțiunii în anularea certificatului de atestare, este necesar a se dovedi momentul concret la care acesta a luat efectiv cunoștință de acest act administrativ, deoarece decăderea este o sancțiune care nu poate fi aplicată decât ca urmare a interpretării stricte a legii.

Înalta Curte constată că, prin chiar cererea de chemare în judecată din prezenta cauză, reclamantul a făcut referire la dosarul nr. x/2014 Judecătoriei Târgu Jiu, având ca obiect acordarea lipsei de folosință aferente terenului său, dosar în cuprinsul căruia pârâta B. S.A. s-a apărat prin invocarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x din 26 martie 2008.

Astfel, se prezumă că de la data introducerii acțiunii în cadrul acelui dosar (26 februarie 2014), reclamantul a aflat de existența acestui certificat, putând solicita de la acel moment comunicarea lui. Deși instanța de recurs a acordat explicit termen pentru a permite recurentului - reclamant să facă dovada datei concrete la care acesta a luat cunoștință de existența certificatului, recurentul, prin apărător a invocat exclusiv înscrisul de la fila x fond (nerelevant sunt aspectul dovezii efective a datei de luare la cunoștință) și nu a explicat pertinent de ce abia în anul 2015, la circa 1 an de la inițierea litigiului având ca obiect lipsa de folosință, a înțeles să solicite comunicarea acestui certificat.

Ca urmare, deși i s-a acordat posibilitatea procedurală, recurentul nu a făcut dovada contrară prezumției simple (deduse din existența acțiunii introduse la data de 26 februarie 2014) că, la momentul deschiderii litigiului pentru acordarea lipsei de folosință, a avut cunoștință de existența certificatului.

Așadar, Înalta Curte are în vedere termenul de 1 an (reținut de prima instanță), dar calculat de la data introducerii acțiunii ce face obiectul dosarului nr. x/2014 al Judecătoriei Târgu Jiu, urmând a fi modificate sub acest aspect considerentele sentinței.

Înalta Curte are în vedere faptul că termenul prevăzut de lege pentru promovarea acțiunii urmărește protejarea principiului stabilității și securității raporturilor juridice, inclusiv a raporturilor de drept administrativ, principii fundamentale consacrate și de jurisprudența CEDO și CJCE. Aceste principii se opun nerespectării unor termene pentru cenzurarea actelor administrative sau refuzului nejustificat a autorităților administrative.

Instanța de control judiciar mai reține și faptul că impunerea termenului de decădere (conform art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, "termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere") nu reprezintă o atingere adusă dreptului privind accesul liber la justiție, consfințit de art. 21 din Constituție sau dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din CEDO. În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului reglementarea condițiilor procedurale ale acțiunii în justiție prin stabilirea unor termene - cum este termenul de decădere pentru introducerea acțiunii în anularea unui act administrativ - nu poate fi considerată o limitare a dreptului la un proces echitabil.

În acest sens Curtea de la Strasbourg a reținut că instituirea unor termene pentru efectuarea diferitelor acte de procedură, termenele de prescripție și cele de decădere sau sancțiunile pentru nerespectarea acestora nu sunt de natură a încălca art. 6 paragraful 1 din Convenție, acestea fiind restricții admise atâta timp cât nu aduc atingere dreptului la un tribunal în substanța sa (Stubbings și alții împotriva Regatului Unit, 1996). Așadar, în acest domeniu, statele dispun de o anumită marjă de apreciere.

Pe cale de consecință, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva Sentinței civile nr. 32/2016 din 28 ianuarie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 februarie 2019.

Procesat de GGC - MM