ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3595/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Asociația A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 11 iunie 2015 până la soluționarea acțiunii privind anularea acestui act.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civile nr. 66 din 31 martie 2016, a respins, ca nefondate, excepția inadmisibilității și excepția lipsei de obiect a cererii de suspendare, invocate de pârâtă.

Totodată, a admis cererea formulată de reclamantă, dispunând suspendarea executarea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 11 iunie 2015 întocmit de pârâtă, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2015 aflat pe rolul Curții de Apel Alba-Iulia.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, invocând motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut, în esență, că hotărârea atacată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Contrar celor reținute de prima instanță, recurenta a arătat că cererea de suspendare este inadmisibilă, în raport cu faptul că în cauză este aplicabil termenul de prescripție, prevăzut de art. 11 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, în raport cu data introducerii cererii de suspendare (24 februarie 2016) și având în vedere data comunicării actului administrativ (29 iunie 2015), precum și data transmiterii răspunsului la plângerea prealabilă (28 august 2015).

Totodată, a susținut lipsa obiectului cererii de suspendare, ca urmare a faptului că debitul stabilit prin procesul-verbal contestat a fost stins prin compensare, potrivit art. 22 din Codul de procedură fiscală, prin urmare efectele actului administrativ fiscal au încetat.

Pe fondul cauzei, recurenta a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de lege pentru suspendarea actului administrativ atacat, respectiv cazul bine justificat și iminența unei pagube.

Astfel, a susținut că nu există o îndoială cu privire la actul administrativ atacat, respectiv nu a fost dovedită o asemenea împrejurare, întrucât procesul-verbal contestat a fost emis cu respectarea actelor normative în vigoare, mai mult, a apreciat că prima instanță a analizat chiar criticile de nelegalitate ale respectivului act.

În ceea ce privește paguba iminentă a arătat, de asemenea, că nu este îndeplinită nici această condiție, nerezultând că prin executarea actului atacat intimata-reclamantă ar suferi o astfel de pagubă, în plus, creanța fiscală stabilită prin titlul executoriu fusese stinsă prin compensare, efectele actului administrativ fiscal încetând.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentințe atacate, iar pe fond respingerea cererii de suspendare.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă Asociația A. a invocat excepția nulității recursului, respectiv excepția tardivității, prin prisma prevederilor art. 487 raport la cele ale art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, autoritatea a depus primul recurs la data de 12 aprilie 2015, care nu conține niciun motiv de casare, iar cel de-al doilea memoriu a fost înregistrat la data de 29 aprilie 2015 care, în opinia sa, este tardiv în raport cu data comunicării hotărârii atacate, dar și nul față de prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Pe fond, a susținut că în mod corect s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, soluția fiind legală inclusiv asupra excepțiilor reiterate în recurs.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data 16 aprilie 2018, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Ulterior, procedura de filtrare reglementată de art. 493 din C. proc. civ. nu a mai fost parcursă, potrivit Rezoluției din data de 1 octombrie 2018, acordându-se termen de judecată în ședință publică.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1.1 În ceea ce privește excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, se reține că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că susținerile recurentei pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

1.2. Referitor la tardivitatea căii de atac exercitate, determinată de împrejurarea că memoriul de recurs, conținând motivele de casare, a fost depus la data de 29 aprilie 2015 în raport cu data comunicării sentinței atacate (21 aprilie 2016), deși în cauză, prima cerere de recurs fusese înregistrată la data de 12 aprilie 2015, moment de la care, în opinia intimatei, curge termenul atât pentru declararea, cât și pentru motivarea recursului, de asemenea, se reține că excepția este neîntemeiată.

În soluționarea acestei excepții, instanța de control judiciar are în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 512 din 4 iulie 2017, în considerentele căreia s-a reținut că în situația în care partea interesată a formulat apel înainte de comunicarea hotărârii judecătorești, dispozițiile art. 468 alin. (3) se coroborează cu cele ale art. 470 alin. (5) din C. proc. civ., potrivit căruia "În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii", întrucât, chiar dacă partea își manifestă nemulțumirea față de hotărârea primei instanțe, declarând apel înainte de comunicarea acesteia, ea nu poate cunoaște temeiurile de fapt și de drept pe care aceasta se sprijină.

S-a reținut că, în principiu, în ceea ce privește calea de atac a apelului, termenul de declarare și de motivare curge de la comunicarea hotărârii. Totuși, legiuitorul a acordat beneficiul depunerii cererii de apel și anterior comunicării hotărârii, fără ca acest fapt să atragă modificări sub aspectul motivării căii de atac.

În consecință, Curtea a apreciat că indiferent de momentul exercitării apelului,anterior sau ulterior comunicării, motivarea acestuia este posibilă în termenul de exercitare a apelului, socotit de la data comunicării hotărârii.

Dispozițiile procedurale referitoare la calea de atac a apelului fiind aplicabile și în recurs, în temeiul art. 485 din C. proc. civ.

1.3. În ceea ce privește criticile din recurs, instanța de control judiciar reține, de asemenea, că sunt nefondate.

Astfel, în mod corect s-a apreciat că este neîntemeiată excepția inadmisibilității determinată de prescrierea dreptului la acțiune, având în vedere temeiul cererii, art. 15 alin. (1) raportat la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în raport cu care termenul de prescripție de 6 luni invocat de pârâtă, prevăzut de art. 11 din aceeași lege, nu este aplicabil și cererii de suspendare, ci doar acțiunii în anulare a actului administrativ.

Totodată, cererea de suspendare nu este lipsită de obiect, întrucât din conținutul notelor de compensare invocate de pârâtă drept temei al stingerii debitului (x din 12 octombrie 2015 și y din 19 octombrie 2015) nu rezultă dacă s-a compensat integral sau parțial respectivul debit stabilit prin titlul executoriu, în plus, împrejurarea că acest act a fost pus în executare nu lipsește de obiect cererea de suspendare.

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 11 iunie 2015 până la soluționarea acțiunii privind anularea acestui act.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Prin sentința ce formează obiectul recursului, prima instanță a respins, ca nefondate, excepțiile invocate, dispunând suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 11 iunie 2015 întocmit de pârâtă, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2015 aflat pe rolul Curții de Apel Alba-Iulia.

Curtea de Apel Alba-Iulia, prin Sentința nr. 41 din 23 februarie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2015, a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor bugetare nr. x din 11 iunie 2015 încheiat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Direcția Măsuri de Piață, Compartiment Măsuri de Piață Zootehnic, și exonerarea reclamantei de plata sumei totale de 936.394,76 RON, respectiv 221.239,16 Euro, a cărui suspendare se solicită în prezenta cauză.

Soluția pronunțată de instanța învestită cu acțiunea în anulare a actului administrativ a cărui suspendare se solicită în prezenta cauză conferă consistență concluziei că este îndeplinită condiția cazului bine justificat, iar prin anularea acestui act aparența de drept a fost consolidată.

În ceea ce privește paguba iminentă, această noțiune are în vedere producerea unui prejudiciu.

Or, punerea în executare a măsurii de compensare este de natură să producă reclamantei o pagubă dificil de reparat ca urmare a lipsirii de o sumă importantă de bani, perturbând în mod grav funcționarea acesteia și raporturile ei cu membrii pe care îi are în prezent.

Înalta Curte are în vedere, mutatis mutandis, și dispozițiile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "în ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1)."

Altfel spus, prin aplicarea art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cu completările și modificările ulterioare, măsura suspendării executării actului administrativ atacat, dispusă de prima instanță, se prelungește ope legis până la soluționarea definitivă a cauzei având ca obiect anularea acestui act.

Așa fiind, se poate trage concluzia că, prin acest text de lege, s-a dat eficiență instituției suspendării actului administrativ dispuse în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care legiuitorul a introdus o nouă ipoteză normativă în corpul legii.

Conchizând, Înalta Curte reține că soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei, iar hotărârea recurată satisface exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile privind nulitatea și tardivitatea recursului.

Respinge recursul formulat de pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură împotriva Sentinței civile nr. 66 din 31 martie 2016 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Procesat de GGC - MM