ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 34 din 20 martie 2018 pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a hotărât următoarele: A condamnat pe inculpatul A., avocat în Baroul Suceava, pentru săvârșirea infracțiunilor de: - lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 200 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 50 RON/zi (persoană vătămată fiind B.). - lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 200 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 50 RON/zi (persoană vătămată fiind C.).

- distrugere, prev. de art. 253 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 100 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 50 RON/zi (persoană vătămată fiind D.). În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. c) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 200 zile amendă (a câte 50 de RON/fiecare zi), la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 100 de zile amendă (a câte 50 de RON fiecare), pedeapsa rezultantă de executat fiind de 300 de zile amendă (a câte 50 de RON/zi). A atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 63 C. pen. În baza art. 397 C. pen., a admis, în parte, acțiunea civilă exercitată de partea civilă B. și, în consecință, a obligat inculpatul A. să îi plătească acesteia sumele de 38 RON daune materiale (reprezentând taxă eliberare certificat medico-legal) și 500 RON cu titlul de daune morale.

A admis, în parte, acțiunea civilă exercitată de partea civilă C. și, în consecință, a obligat inculpatul A. să îi plătească acesteia suma de 38 RON daune materiale (reprezentând taxă eliberare certificat medico-legal) și 300 RON cu titlul de daune morale. A respins, ca nedovedite, celelalte pretenții ale părților civile B. și C. A respins, ca nefondată, acțiunea civilă exercitată de persoana vătămată D. A admis acțiunea civilă formulată în cauză de Spitalul Municipal (...) Rădăuți și, în consecință, a obligat inculpatul A. să plătească acestuia suma de 700 RON cu titlul de daune materiale, reprezentând câte 350 RON - costul cheltuielilor de spitalizare pentru fiecare dintre persoanele vătămate B. și C. În baza art. 274 alin. (1) C. proc.

pen., a obligat inculpatul A. să plătească statului suma de 700 RON cu titlul de cheltuieli judiciare, din care suma de 300 RON reprezentând cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală. În esență, pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin Rechizitoriul nr. x/2015 din data de 06.10.2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A., avocat în Baroul Suceava, pentru săvârșirea a două infracțiuni de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. și a unei infracțiuni de distrugere prev. de art. 253 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, la data de 11.10.2016, sub nr. x/2016, în procedura camerei preliminare.

Prin Încheierea nr. 86/20.12.2016 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Suceava în Dosarul nr. x/2016, au fost respinse, ca neîntemeiate, excepțiile invocate de inculpatul A. privind nulitatea absolută a procesului-verbal de cercetare la fața locului din data de 30.04.2014; nulitatea absolută a declarațiilor de persoane vătămate luate numiților B. - 06.04.2015; C. - 08.07.2014 și D. - 04.07.2014; nulitatea relativă a Certificatelor medico-legale nr. x și nr. 117-R/A2/05.05.2014 emise de S.M.L. Suceava; nulitatea relativă a Rapoartelor de expertiză medico-legală nr. x din 17.06.2016 și nr. 107-SV/A8 din 17.06.2016 emise de S.M.L. Suceava, precum și privind încălcarea dreptului la apărare al inculpatului.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul întocmit în data de 06.10.2016, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în Dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, dispunându-se începerea judecății în cauza penală privindu-l pe inculpatul A. Această încheiere a rămas definitivă prin respingerea contestației formulate de inculpat, prin Încheierea nr. 95 din data de 07.02.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală. În cursul cercetării judecătorești în primă instanță au fost audiați: inculpatul; persoanele vătămate B.; E.; C.; martorii F.; G.; H.; a fost reaudiat inculpatul A.; au fost depuse memorii, înscrisuri.

Analizând probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, cât și cel din faza cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut aceeași situație de fapt și de drept precum cea prezentată în actul de sesizare, în sensul că: La data de 30.04.2014, în jurul orei 17:00, persoanele vătămate B., D. și C. s-au deplasat la terenul agricol situat în satul Gară, oraș Milișăuți, jud. Suceava, tarlaua I., pentru a efectua lucrări agricole cu tractorul persoanei vătămate D. Cu privire la terenul respectiv între persoana vătămată B. și martora H. există un litigiu mai vechi. Ajunse la fața locului, persoanele vătămate au fost întâmpinate de martora H., care le-a cerut să nu intre pe teren și să nu efectueze lucrări agricole, întrucât terenul este al său, astfel cum a decis instanța de judecată.

Persoanele vătămate au ignorat cererea martorei și, în acest timp, a venit la fața locului inculpatul A., fiul martorei H., care a adresat injurii persoanei vătămate B. și i-a reproșat că a venit să lucreze terenul. În condițiile în care părțile se certau în legătură cu dreptul de proprietate asupra respectivului teren, inculpatul a început să lovească persoana vătămată B. cu pumnii și cu picioarele peste corp și a trântit-o la pământ. Persoana vătămată C. a intervenit în apărarea persoanei vătămate B. și l-a îndepărtat pe inculpat de aceasta. Inculpatul A. s-a întors către persoana vătămată C. și a lovit-o și pe aceasta cu pumnii și cu picioarele, în urma loviturilor persoana vătămată căzând la pământ.

Persoana vătămată D. s-a apropiat de locul incidentului cu tractorul, moment în care inculpatul A. a fugit în curtea locuinței mamei sale de unde s-a întors cu o rangă, cu care a lovit în tractor, îndoind capota motorului și spărgând geamul lateral stânga. Persoana vătămată D. a sunat la 112 și la scurt timp inculpatul A. a plecat de la locul faptei. În urma sesizării au intervenit polițiști din cadrul Poliției orașului Milișăuți, care au efectuat cercetarea la fața locului. În urma loviturilor aplicate de inculpatul A., la data de 30.04.2014, persoanele vătămate B. și D. au suferit, fiecare, leziuni traumatice a căror gravitate a fost evaluată la 5 - 6 zile de îngrijiri medicale.

Prima instanță a arătat că declarațiile persoanelor vătămate, certificatele medico-legale, precum și rapoartele de expertiză medico-legală privitoare la cele două victime ale infracțiunilor de lovire, procesul-verbal de cercetare la fața locului din data de 30.04.2014, declarația martorului G. care confirmă existența unui litigiu între părți, coroborate în parte cu declarațiile inculpatului A. - care recunoaște numai comiterea infracțiunii de distrugere, iar cu privire la lovire susține că el ar fi fost lovit și, ca atare, doar a împins victimele, cu declarațiile martorelor H. și F. - care confirmă și ele existența unui conflict între părți, dovedesc pe deplin comiterea celor trei infracțiuni de care este acuzat inculpatul.

De asemenea, s-a menționat că, actele medico-legale (certificate și rapoarte de expertiză) confirmă că leziunile cauzate celor două victime au fost produse prin lovire cu corpuri contondente, infirmând astfel apărarea inculpatului că acesta doar le-a împins.

Cu privire la varianta acestuia, în sensul că el este cel care a fost bătut de persoanele vătămate B. și C., în lipsa altor dovezi credibile, s-a arătat că nu poate fi reținută deoarece ea este susținută doar de către martora H. care este mama inculpatului, iar martora F., sora inculpatului, face unele afirmații în acest sens dar nu a perceput direct lovirea inculpatului de către cele două persoane vătămate, ci arată că știe aceste lucruri din cele ce i-a povestit martora H. În analizarea selectivă a declarațiilor date de martorele H. și F., instanța de fond a avut în vedere și gradul apropiat de rudenie cu inculpatul (mamă, respectiv soră), ceea ce presupune că declarațiile acestora au un ridicat grad de subiectivism, precum și aspectul că, deși se susține că el ar fi fost lovit de cele două persoane vătămate, nu a putut proba acest aspect cu niciun înscris medico-legal, deși este avocat și are pregătire de specialitate în domeniul juridic.

Referitor la criticile făcute de inculpat, prin intermediul apărătorului său, cu privire la unele inadvertențe ale actelor medico-legale, prima instanță a constatat că acestea nu vizează aspecte esențiale (că ambelor victime li s-a acordat același număr de zile de îngrijiri, indiferent de vârsta acestora; că nu ar fi fost internate, că nu toate leziunile din actele medico-legale apar și în fișele de observație) și, cât timp respectivele înscrisuri nu au fost înscrise în fals, ele nu pot fi înlăturate.

S-a apreciat că, atât certificatele medico-legale, cât și rapoartele de expertiză medico-legală concluzionează în mod clar că persoana vătămată C. a prezentat plagă contuză, echimoze și excoriații ce s-ar fi putut produce prin lovire cu corpuri contondente, la data de 30.04.2014 și necesită 5 - 6 zile de îngrijiri medicale, iar persoana vătămată B. prezintă echimoze și excoriații, produse în aceleași condiții și la aceeași dată și necesită tot 5 - 6 zile de îngrijiri medicale. Oricum, unele dintre aceste inadvertențe au fost clarificate și de către partea civilă Spitalul Municipal (...) Rădăuți care, prin Adresa nr. x/23.06.2017, cu referire la cele două persoane vătămate arată că acestea au fost spitalizate de zi, situația care nu presupune internarea efectivă în spital (internare continuă).

În plus, în condițiile în care constatările din actele medico-legale sunt contestate după circa un an, cât timp inculpatului i s-au acordat mai multe termene pentru a asigura prezența martorului J. - lucru pe care nu l-a făcut, s-a constatat o evidentă tendință de tergiversare a soluționării cauzei. În aceste condiții, s-a apreciat că, în cauză, există probe care dovedesc dincolo de orice dubiu că inculpatul a comis cu intenție directă cele două infracțiuni de lovire, cât și pe cea de distrugere, solicitările de achitare formulate de apărare fiind neîntemeiate. Cu privire la infracțiunea de distrugere, s-a reținut că apărarea a solicitat achitarea, în temeiul dispozițiilor art. 16 lit. d) C. proc.

pen., susținând că este legitimă apărare, întrucât inculpatul a acționat pentru a înlătura un atac direct, imediat și injust la adresa proprietății sale pe care persoanele vătămate nu aveau dreptul să o lucreze, cât mai ales la adresa mamei sale. Potrivit art. 19 alin. (2) C. pen., este în legitimă apărare persoana care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acesteia sau un interes general, dacă apărarea este proporțională cu atacul. Ori, s-a menționat că, în cauză nu s-a dovedit că împotriva terenului în discuție sau a mamei inculpatului ar fi avut loc un atac material, direct, imediat și injust care să fi pus în pericol persoana sa sau drepturile acestuia și, implicit, nici o eventuală proporționalitate cu gravitatea atacului.

Condițiile reținerii legitimei apărări cu privire la toate cele trei infracțiuni nu sunt întrunite nici în ipoteza avansată de apărare potrivit căreia este suficientă doar prezența abuzivă a persoanelor vătămate pe terenul proprietatea inculpatului, motivat de argumentele anterior arătate. S-a arătat că, nu s-a dovedit nici existența condițiilor necesare reținerii scuzei provocării și că nu s-a dovedit că inculpatul ar fi acționat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanelor vătămate, așa cum cer prevederile art. 75 lit. a) C. pen. Respectivele "puternice tulburări sau emoții" nu pot fi reținute cu atât mai mult cu cât toate părțile din prezenta cauză susțin că de un număr îndelungat de ani au litigii între ele, tocmai cu privire la terenul unde au fost comise faptele.

Așa fiind, în drept, prima instanță a concluzionat că, fapta inculpatului A. de a lovi, cu intenție, la data de 30.04.2014, în jurul orei 17:00, pe terenul agricol situat în satul Gară, oraș Milișăuți, jud. Suceava, tarlaua I., pe persoana vătămată B., provocând acesteia leziuni traumatice a căror gravitate a fost evaluată la 5 - 6 zile de îngrijiri medicale, constituie infracțiunea de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. Fapta aceluiași inculpat de a lovi, cu intenție, la data de 30.04.2014, în jurul orei 17:00, pe terenul agricol situat în satul Gară, oraș Milișăuți, jud. Suceava, tarlaua I., pe persoana vătămată C., provocând acesteia leziuni traumatice a căror gravitate a fost evaluată la 5 - 6 zile de îngrijiri medicale, constituie infracțiunea de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului A. de a degrada la data de 30.04.2014, în jurul orei 17:00, cu intenție, pe terenul agricol situat în satul Gară, oraș Milișăuți, jud. Suceava, tarlaua I., tractorul persoanei vătămate D., prin spargerea geamului lateral stânga și deformarea capotei motorului, cauzând un prejudiciu de 1.000 RON, constituie infracțiunea de distrugere, prev. de art. 253 alin. (1) C. pen. Inculpatul a săvârșit infracțiunile în concurs real, fiind aplicabil art. 38 alin. (1) C. pen. Ținând seama de criteriile prevăzute de art. 74 C. pen., prima instanță a avut în vedere poziția procesuală a inculpatului care nu a recunoscut săvârșirea faptelor, apreciind așadar că scopul de prevenție generală și specială, de reeducare se poate realiza prin aplicarea unor pedepse cu amendă, cu aplicarea prevederilor art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. c) C. pen.

Cu privire la solicitarea apărării inculpatului de aplicarea a art. 80 C. pen., referitoare la renunțarea la aplicarea pedepsei, art. 83 C. pen. vizând amânarea aplicării pedepsei sau art. 91 C. pen., vizând suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, raportat la cele anterior arătate, instanța a considerat că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile cerute de legiuitor pentru a putea fi aplicate instituțiile juridice invocate, neputându-se aprecia că faptele comise de inculpat prezintă o gravitate redusă, iar necesitatea realizării scopului de reeducare nu reclamă o astfel de individualizare a pedepsei. În contextul arătat, instanța de fond nu a considerat, după cum în mod neîntemeiat a solicitat apărarea, că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună - condiție cerută de art. 80 alin. (1) lit. b) C. pen.

și neîndeplinită în cauză, iar art. 91 alin. (3) lit. a) C. pen. prevede expres că nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dacă pedeapsa aplicată este numai amenda - cum este și în speța de față. Cu privire la latura civilă, Curtea de apel a constatat că persoana vătămată B. s-a constituit parte civilă cu sumele de 2.500 RON daune materiale - reprezentând costul transportului la instanța din București, la Curtea de Apel Suceava, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, venitul de care a fost lipsită pe durata zilelor nelucrate, contravaloarea taxei plătite pentru eliberarea certificatului medico-legal, alte cheltuieli, precum și suma de 2.500 RON cu titlu de daune morale pentru rușinea pe care a suferit-o, întrucât a fost lovită.

Cu ocazia dezbaterilor, partea civilă a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 100 milioane de RON vechi despăgubiri civile, susținând că dorește să îi doneze unor copii orfani. Persoana vătămată C. s-a constituit parte civilă cu suma de 2.500 RON daune materiale, reprezentând 180 RON drumul la Înalta Curte de Casație și Justiție București, 3 drumuri la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, un drum la Curtea de Apel Suceava, 200 RON contravaloarea certificatului medico-legal, venitul de care a fost lipsit pe perioada zilelor nelucrate, alte cheltuieli cu medicamentele, etc. precum și cu suma de 2.500 RON reprezentând daune morale, pentru rușinea pe care a suportat-o întrucât a fost lovit de inculpat.

Persoana vătămată D. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.500 RON daune materiale reprezentând: 1.000 RON costul reparației tractorului, 180 RON costul deplasării la Înalta Curte de Casație și Justiție București, 300 RON costul deplasării la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și la Curtea de Apel Suceava, 400 RON venitul de care a fost lipsit pe durata zilelor nelucrate, precum și cu suma de 1.500 RON reprezentând daune morale.

Spitalul Municipal (...) Rădăuți s-a constituit parte civilă în cauză cu sumele de 350 RON reprezentând cheltuielile de spitalizare generate de îngrijirile acordate persoanei vătămate B. în perioada 01.05.2014 - 05.05.2014 ca urmare a unei vătămări corporale și aceeași sumă de 350 RON, în aceleași condiții, în cazul persoanei vătămate C. Urmare a unor susțineri făcute atât de persoanele vătămate, cât și de inculpat, la solicitarea instanței, Spitalul (...) Rădăuți - prin Adresele nr. x/23.06.2017 și nr. y/06.12.2017 a precizat că este vorba despre spitalizarea de zi a persoanelor vătămate B. și C., situația care nu presupune internarea efectivă, continuă în spital și că își menține cererea de constituire parte civilă din cauză.

Potrivit art. 1357 C. civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită săvârșită cu vinovăție este obligat să îl repare. Conform art. 99 C. proc. pen. și art. 249 C. proc. civ., în acțiunea civilă sarcina probei aparține părții civile. Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească. S-a arătat că, în speță, instanța a întrebat în mai multe rânduri pe cele trei persoane vătămate dacă au probe în dovedirea pretențiilor emise, iar acestea au susținut că nu au alte probe și înțeleg să se folosească doar de probele existente deja la dosar. Or, analizând probele referitoare la latura civilă, s-a constatat că, din cuantumul sumelor pretinse de părțile civile B. și C. cu titlu de daune materiale, acestea nu au dovedit decât câte 38 RON, reprezentând taxa de eliberare a certificatelor medico-legale, conform chitanțelor depuse în acest sens.

Conform practicii și doctrinei judiciare, cuantumul daunelor morale variază de la caz la caz, în funcție de particularitățile fiecărei spețe. Nu doar acordarea despăgubirilor bănești poate compensa prejudiciul moral încercat, ci și satisfacția condamnării inculpatului, or, în cauză, inculpatul va fi condamnat la pedeapsa amenzii.

Ca atare, fără a exista criterii absolute de determinare a sumelor ce pot fi acordate în vederea compensării prejudiciului moral, ținând cont de împrejurările comiterii faptelor, de numărul de zile de îngrijiri medicale necesare persoanelor vătămate B. și C. pentru vindecarea leziunilor produse prin fapta inculpatului A., leziuni care la rândul lor au cauzat victimelor suferințe fizice și psihice, ținând seama de vârsta fiecărei victime, cu implicații în ceea ce privește perioada de recuperare totală, de practica judiciară în domeniu, instanța a constatat că prin acordarea sumelor de 500 RON victimei B. și de 300 RON victimei C. se acoperă prejudiciul moral încercat de acestea.

Referitor la daunele materiale pretinse de partea civilă D., instanța a constatat că acesta nu a făcut nicio dovadă în acest sens și că la dosar nu a fost depus nici măcar un deviz de lucrări prin care să se dovedească costul reparațiilor efectuate la tractor (geamul lateral spart și capota îndoită). S-a menționat că, distrugerea este o infracțiune contra patrimoniului, obiectul juridic lezat este însuși patrimoniul victimei și că între fapta de distrugere comisă de inculpatul A. și daunele morale pretinse de persoana vătămată D. nu există o legătură de cauzalitate și, ca atare, nu pot fi acordate. În legătură cu despăgubirile civile de 700 RON solicitate de partea civilă Spitalul (...) Rădăuți, cum leziunile cauzate celor două persoane vătămate au fost produse prin fapta de lovire produsă de inculpat, instanța le-a acordat.

Prin urmare, pentru motivele arătate, instanța de fond l-a condamnat pe inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunilor așa cum au fost reținute în sarcina acestuia, dispunând în consecință, conform dispozitivului. ***** Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și inculpatul A. Prin motivele scrise de apel, în esență, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a susținut atât nelegalitatea hotărârii, raportat la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 253 alin. (1) C. pen., cât și netemeinicia acesteia, apreciind că pedepsele aplicate pentru fiecare infracțiune în parte sunt nejustificat de blânde în raport de faptele reținute în sarcina inculpatului.

Prin motivele scrise de apel, inculpatul A. a susținut nelegalitatea și netemeinicia hotărârii instanței de fond, apreciind că hotărârea instanței de fond este rezultatul unei greșite aplicări și interpretări a dispozițiilor legale raportat la materialul probator administrat. De asemenea, a mai invocat faptul că, instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 378 alin. (3) C. proc. pen. cu privire la audierea inculpatului în sensul exprimării acordului privind prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității, în situația în care va fi găsit vinovat, precum și faptul că nu s-a avut în vedere valoarea juridică a Deciziei nr. 767 pronunțată de către Tribunalul Suceava din care rezultă calitatea inculpatului de proprietar.

În apel, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți la data de 17.05.2018, când s-a stabilit prim termen de judecată la data de 29.06.2018, ocazie cu care a fost încuviințată cererea de amânare a cauzei formulată de apelantul inculpat A. pentru angajarea unui apărător, fiind astfel acordat termen de judecată la data de 5.10.2018. Astfel, la acest termen, la interpelarea instanței în sensul de a preciza dacă este de acord să dea declarație în fața instanței de apel, apelantul intimat inculpat A. a arătat că nu dorește să dea declarație, menținându-și declarațiile date anterior în cauză. De asemenea, la interpelarea instanței în sensul de a preciza dacă este de acord cu prestarea unei munci în folosul comunității în situația în care va fi găsit vinovat, apelantul intimat inculpat A. a susținut că acest lucru i-a fost îngrădit de către instanța de fond, sens în care a arătat că este de acord să presteze muncă în folosul comunității.

În continuare, instanța a acordat cuvântul asupra probatoriului și a dispus conform celor menționate în cuprinsul încheierii de ședință din data de 5.10.2018, ce face parte integrantă din prezenta decizie, conținând totodată concluziile formulate de părți pe fondul cauzei.

De asemenea, la termenul de dezbateri din 5 octombrie 2018, reprezentantul Ministerului Public a înțeles să nu mai susțină motivul de apel privind netemeinicia hotărârii atacate, dezvoltând oral doar critica de nelegalitate a hotărârii instanței de fond cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 253 alin. (1) C. pen., în argumentarea căreia a arătat că, prin raportare la limitele pedepsei alternative cu închisoarea prevăzute de lege pentru infracțiunea de distrugere săvârșită de inculpat, care sunt cuprinse între 3 luni și 2 ani de închisoare, stabilirea numărului de zile-amendă și, implicit, a cuantumului amenzii aplicate inculpatului, trebuia să se facă conform art. 61 alin. (4) lit. b) C. pen., care sunt cuprinse între 120 - 240 de zile-amendă.

Totodată, cu prilejul dezbaterilor, inculpatul A. a invocat nulitatea absolută a urmăririi penale care a fost efectuată de către un procuror necompetent raportat la calitatea sa de avocat, precum și a actelor efectuate în cauză. Examinând actele dosarului și sentința penală apelată, atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte reține următoarele: Sub un prim aspect, se impune constatarea că restrângerea orală a criticilor expuse inițial în motivele scrise de apel ale procurorului nu limitează, în mod corespunzător, controlul jurisdicțional exercitat de instanța supremă, dat fiind caracterul integral devolutiv al căii de atac promovate, astfel cum este consacrat de dispozițiile art. 417 C. proc.

pen. Exigențele realizării unei devoluțiuni integrale referitoare la obligația instanței de apel de a se pronunța asupra tuturor motivelor de apel invocate, reclamă o examinare a hotărârii apelate sub toate aspectele de fapt și de drept, în limitele impuse și de cererea inițială, indiferent de măsura în care motivele respective sunt, ulterior, susținute oral. Așadar, reexaminând ansamblul probatoriu în virtutea efectului integral devolutiv al apelului, prin raportare la actele dosarului, Înalta Curte constată că instanța de fond a analizat temeinic probele administrate în cauză și a reținut o situație de fapt concordantă sub toate aspectele împrejurărilor ce rezultă din aceste mijloace de probă.

Susținerile și apărările punctuale ale apelantului inculpat au fost cenzurate de către instanța de fond în mod detaliat, pe baza probatoriului administrat, prin valorificarea și examinarea exhaustivă a tuturor mijloacelor de probă existente și a ansamblului elementelor de fapt dovedite prin intermediul acestora. Prin urmare, Înalta Curte nu va mai relua argumentele și raționamentele instanței de fond, la care achiesează întru totul, ci va analiza cauza, exclusiv, prin prisma criticilor formulate în apel. Cu privire la criticile din apel invocate de către inculpatul A. în scris și susținute oral, Înalta Curte le apreciază neîntemeiate, în acord cu instanța de fond, așa cum s-a arătat anterior, constatându-se că existența faptelor și vinovăția inculpatului A. sunt cert dovedite.

În esență, apelantul inculpat A. a criticat hotărârea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că hotărârea instanței de fond este rezultatul unei greșite aplicări a dispozițiilor legale și a unor aprecieri eronate a materialului probator administrat. Înalta Curte, în urma propriului examen al materialului probator administrat în cauză în ambele faze procesuale, în conformitate cu dispozițiile art. 420 alin. (8) C. proc. pen., constată că, săvârșirea de către inculpatul A., cu vinovăție, a infracțiunilor de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen., (persoane vătămate B. și C.) și a infracțiunii de distrugere, prev. de art. 253 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată D.), în modalitățile reținute prin hotărârea instanței de fond, este confirmată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, de probe certe și legal administrate.

În acord cu judecătorul primei instanțe, se reține că declarațiile persoanelor vătămate, certificatele medico-legale, precum și rapoartele de expertiză medico-legală privitoare la cele două victime ale infracțiunilor de lovire, procesul-verbal de cercetare la fața locului din data de 30.04.2014, declarația martorului G., coroborate în parte cu declarațiile inculpatului A., cu declarațiile martorelor H. și F., confirmă existența unui conflict între părți și dovedesc, pe deplin, comiterea celor trei infracțiuni de care este acuzat inculpatul.

La reținerea situației de fapt s-a ținut seama de conținutul probelor administrate în cauză, astfel că, pe baza analizei coroborate a întregului material probatoriu administrat în cauză, prima instanță a reținut, în mod judicios, situația de fapt dedusă judecății, constând în aceea că, la data de 30.04.2014, în jurul orei 17, persoanele vătămate B., D. și C. s-au deplasat la terenul agricol situat în satul Gară, oraș Milișăuți, jud. Suceava, tarlaua I. (pentru a efectua lucrări agricole cu tractorul persoanei vătămate D.), ocazie cu care, în urma altercațiilor intervenite, inculpatul A. a lovit cu intenție pe persoanele vătămate B. și C., cauzându-le, fiecăreia, leziuni traumatice a căror gravitate a fost evaluată la 5 - 6 zile de îngrijiri medicale și, tot atunci, inculpatul a lovit cu o rangă tractorul persoanei vătămate D. îndoind capota motorului și spărgând geamul lateral stânga.

Acestei situații de fapt anterior descrise, i s-a dat, în drept, o justă încadrare juridică reținându-se că, fapta inculpatului A. de a lovi, cu intenție, la data de 30.04.2014, în jurul orei 17:00, pe terenul agricol situat în satul Gară, oraș Milișăuți, jud. Suceava, tarlaua I., pe persoana vătămată B., provocând acesteia leziuni traumatice a căror gravitate a fost evaluată la 5 - 6 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. fapta aceluiași inculpat de a lovi, cu intenție, la data de 30.04.2014, în jurul orei 17:00, pe terenul agricol situat în satul Gară, oraș Milișăuți, jud. Suceava, tarlaua I., pe persoana vătămată C., provocând acesteia leziuni traumatice a căror gravitate a fost evaluată la 5 - 6 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen.

fapta inculpatului A. de a degrada la data de 30.04.2014, în jurul orei 17:00, cu intenție, pe terenul agricol situat în satul Gară, oraș Milișăuți, jud. Suceava, tarlaua I., tractorul persoanei vătămate D., prin spargerea geamului lateral stânga și deformarea capotei motorului, cauzând un prejudiciu de 1.000 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere, prev. de art. 253 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. Astfel, constatând că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite cu intenție de inculpat, în mod corect instanța de fond a dispus condamnarea acestuia, pentru săvârșirea infracțiunilor așa cum au fost reținute în cauză.

Prin urmare, în raport cu cele constatate în cauză, sunt neîntemeiate criticile formulate în apel de inculpatul A. vizând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii atacate în sensul că, în opinia apelantului inculpat, hotărârea instanței de fond este rezultatul unei greșite aplicări a dispozițiilor legale și a unor aprecieri eronate a materialului probator insuficient administrat, nefiind susținute de elemente probatorii care să contureze o altă stare de fapt în cauză.

Referitor la critica din apel susținută oral de apelantul inculpat vizând excepția nulității absolute a urmăririi penale și a actelor de urmărire penală întrucât au fost efectuate de un procuror necompetent în raport cu calitatea sa de avocat, Înalta Curte constată, în primul rând, că acestea au făcut obiectul cenzurii judecătorului în procedura de cameră preliminară, atât la prima instanță cât și în contestație, dar și în cursul judecății la instanța de fond, precum și, totodată, că această critică este neîntemeiată. Așadar, procesul-verbal de cercetare la fața locului a fost întocmit la data săvârșirii faptelor (30 aprilie 2014, ora 18:25) de către organele de poliție din cadrul Poliției Orașului Milișăuți.

Ulterior, prin ordonanțele din data de 29 aprilie 2015 emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți în Dosarele nr. x/2014, nr. y/2014 și nr. 1575/P/2014, s-a dispus declinarea competenței de efectuare a urmăririi penale în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, având în vedere calitatea de avocat în cadrul Baroului Suceava a inculpatului. Conform dispozițiilor art. 301 alin. (1) și (2) C. proc. pen., în situația în care procurorul constată că urmărirea penală nu se efectuează de organul de cercetare penală prevăzut de lege, ia măsuri ca urmărirea penală să fie făcută de organul competent, iar actele sau măsurile procesuale legal efectuate rămân valabile. Drept urmare, procurorul a luat măsuri ca urmărirea penală să fie efectuată de organul competent, iar procesul-verbal de cercetare la fața locului, fiind legal efectuat, a fost menținut, conform dispozițiilor art. 301 alin. (2) C. proc.

pen., astfel încât, critica inculpatului sub acest aspect este neîntemeiată, neputând fi reținută în cauză incidența vreunui caz de nulitate absolută, potrivit art. 281 C. proc. pen. În esență, prin motivele de apel formulate de inculpat acesta critică actele de urmărire penală efectuate în cauză, înțelegând prin concluziile formulate în apel să invoce nulitatea absolută a actelor efectuate în cauză, ori, așa cum s-a arătat, aceste critici nu mai pot face obiectul cenzurii în apel, în condițiile în care au fost deja analizate în procedura de cameră preliminară și în cursul judecății la instanța de fond, câtă vreme nu au apărut elemente noi care să le subsumeze vreunui caz de nulitate absolută.

Mai mult, motivele inculpatului prin care tinde la dovedirea netemeiniciei concluziilor certificatelor medico-legale și a rapoartelor de expertiză medico-legală, vizează temeinicia probelor și nu legalitatea acestora, iar aceleași critici au fost invocate și în fața primei instanțe, care le-a analizat în mod judicios și a concluzionat că respectivele înscrisuri nu pot fi înlăturate. Inculpatul a mai susținut oral faptul că, în ceea ce privește infracțiunea de distrugere, a acționat în legitimă apărare pentru a înlătura un atac direct, imediat și injust la adresa proprietății sale pe care persoanele vătămate nu aveau dreptul să o lucreze, cât mai ales la adresa mamei sale, în acest fel încălcându-i-se un drept fundamental care rezidă din împrejurarea că deține calitatea de proprietar al terenului astfel cum s-a stabilit prin Hotărârea nr. 767 pronunțată de către Tribunalul Suceava.

Potrivit art. 19 alin. (2) C. pen., este în legitimă apărare persoana care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acesteia sau un interes general, dacă apărarea este proporțională cu atacul. Or, similar primei instanțe și fără a relua argumentele judicios prezentate de judecătorul fondului, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt întrunite condițiile reținerii legitimei apărări și nici condițiile necesare reținerii scuzei provocării, nefiind susținute de elemente probatorii apte să fundamenteze o altă concluzie în speță, ci, de fapt, reprezintă simpla nemulțumire a inculpatului cu privire la starea de fapt reținută în cauză.

Așa cum s-a arătat, în cauză există probe care dovedesc dincolo de orice dubiu că inculpatul a comis cu intenție directă cele două infracțiuni de lovire, cât și pe cea de distrugere, motiv pentru care criticile formulate în apel apar ca fiind neîntemeiate. De asemenea, Înalta Curte nu poate primi nici critica apelantului inculpat, subsumată în opinia sa unui caz de nulitate absolută a hotărârii atacate, privind încălcarea în cauză a dispozițiilor art. 378 alin. (3) C. proc. pen. referitoare la audierea inculpatului cu privire la prestarea unei munci în folosul comunității, în condițiile în care, în speță, față de inculpat s-a dispus pedeapsa amenzii, și totodată, contrar solicitării inculpatului, se constată că nu sunt incidente dispozițiile art. 80 C. pen., referitoare la renunțarea la aplicarea pedepsei, art. 83 C. pen.

vizând amânarea aplicării pedepsei sau art. 91 C. pen., privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. Astfel, potrivit art. 378 alin. (3) C. proc. pen., în situațiile în care legea prevede posibilitatea ca inculpatul să fie obligat la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității, acesta va fi întrebat dacă își manifestă acordul în acest sens, în cazul în care va fi găsit vinovat. Luarea consimțământului inculpatului în acest sens nu este obligatorie în toate situațiile, ci doar atunci când față de acesta se poate pronunța o soluție de amânare a aplicării pedepsei sau de condamnare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, ori, aceste situații nu se regăsesc în speță, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 83 C. pen., respectiv cele ale art. 91 C. pen., modalitatea de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului fiind corect realizată de prima instanță.

În cauză inculpatul a fost condamnat la pedeapsa amenzii, iar dispozițiile art. 91 alin. (3) lit. a) C. pen. prevăd expres că nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dacă pedeapsa aplicată este numai amenda. Nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispoziții legale anterior menționate, luarea consimțământului inculpatului pentru prestarea unei munci în folosul comunității, nu era necesară. Așa fiind, Înalta Curte va respinge apelul declarat de inculpat, ca nefondat, constatând că nu există alte aspecte care să impună reformarea sentinței atacate.

Cu privire la apelul formulat în cauză de Ministerul Public vizând nelegalitatea pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 253 alin. (1) C. pen., Înalta Curte constată că este întemeiat pentru următoarele motive: Potrivit art. 253 alin. (1) din C. pen., distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a unui bun aparținând altuia ori împiedicarea luării măsurilor de conservare sau de salvare a unui astfel de bun, precum și înlăturarea măsurilor luate se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. În conformitate cu art. 193 alin. (2) din C. pen., fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.

Înalta Curte reține că, în cazul ambelor infracțiuni, legea prevede pedepse alternative (ipoteza speței), procesul de individualizare judiciară a pedepsei presupune parcurgerea a două etape: - prima etapă, realizată potrivit dispozițiilor art. 74 alin. (2) C. pen., constă în alegerea felului pedepsei considerată, în contextul particular al cauzei, aptă și suficientă să asigure realizarea scopului sancțiunii penale; - a doua etapă presupune individualizarea judiciară a pedepsei ce va fi concret aplicată, procedură care, în funcție de felul sancțiunii penale (închisoare sau amendă), este guvernată de reguli proprii.

Deopotrivă, procesul de individualizare judiciară a pedepsei amenzii, care, conform actualului C. pen., se realizează potrivit sistemului zilelor-amendă, presupune parcurgerea următoarelor trei etape: - în prima etapă (art. 61 alin. (3) teza I C. pen.) se stabilește numărul zilelor-amendă, potrivit criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 74 alin. (1) C. pen. (gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului), între limitele speciale prevăzute în alin. (4) lit. b) și c) sau alin. (5) teza finală ale art. 61 C. pen.

potrivit art. 62 alin. (2) C. pen., limitele speciale prevăzute în art. 61 alin. (4) lit. b) și c) C. pen., se stabilesc în funcție de limitele pedepsei alternative a închisorii prevăzute de lege pentru infracțiune; - în a doua etapă (art. 61 alin. (3) teza a II-a C. pen.) se stabilește cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă în raport cu două criterii speciale de individualizare (respectiv, situația materială a condamnatului și obligațiile legale ale acestuia față de persoanele aflate în întreținerea sa), între limitele generale prevăzute în art. 61 alin. (2) teza a II-a C. pen. (între 10 RON și 500 de RON); - în a treia etapă se calculează cuantumul amenzii, prin înmulțirea numărului de zile-amendă obținut în prima etapă cu suma obținută în a doua etapă (art. 61 alin. (2) teza a II-a C. pen.).

Așadar, stabilirea amenzii este reglementată de legiuitor în conținutul art. 61 din C. pen., astfel: (1) Amenda constă în suma de bani pe care condamnatul este obligat să o plătească statului. (2) Cuantumul amenzii se stabilește prin sistemul zilelor-amendă. Suma corespunzătoare unei zile-amendă, cuprinsă între 10 RON și 500 RON, se înmulțește cu numărul zilelor-amendă, care este cuprins între 30 de zile și 400 de zile. (3) Instanța stabilește numărul zilelor-amendă potrivit criteriilor generale de individualizare a pedepsei. Cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă se stabilește ținând seama de situația materială a condamnatului și de obligațiile legale ale condamnatului față de persoanele aflate în întreținerea sa.

(4) Limitele speciale ale zilelor-amendă sunt cuprinse între: a) 60 și 180 de zile-amendă, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită numai pedeapsa amenzii; b) 120 și 240 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii de cel mult doi ani; c) 180 și 300 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani. (5) Dacă prin infracțiunea săvârșită s-a urmărit obținerea unui folos patrimonial, iar pedeapsa prevăzută de lege este numai amenda ori instanța optează pentru aplicarea acestei pedepse, limitele speciale ale zilelor-amendă se pot majora cu o treime.

(6) Fracțiile stabilite de lege pentru cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei se aplică limitelor speciale ale zilelor-amendă prevăzute în alin. (4) și alin. (5). În acest context, procedând la evaluarea pedepselor aplicate inculpatului A., Înalta Curte constată, sub un prim aspect, că opțiunea Curții de Apel Suceava de a-l condamna pe inculpat la pedeapsa alternativă a amenzii corespunde unei juste alegeri a pedepsei, în condițiile art. 74 alin. (2) rap. la art. 74 alin. (1) C. pen., date fiind circumstanțele particulare ale cauzei, reprezentate de împrejurările și modul de comitere a faptei, conduita postinfracțională a inculpatului și datele care privesc persoana acestuia, care relevă o gravitate redusă a infracțiunilor comise și o periculozitate scăzută a persoanei inculpatului.

Pentru infracțiunea de loviri și alte violențe, prev. de art. 193 alin. (2) din C. pen., limitele speciale ale zilelor-amendă sunt cuprinse între 180 și 300 de zile-amendă, conform dispozițiilor art. 61 alin. (4) lit. c) C. pen. incidente în speță. Prin urmare, cele două pedepse de câte 200 de zile amendă au fost stabilite în limitele legale, fiind just individualizate în raport cu criteriile menționate în art. 74 din C. pen. Infracțiunea de distrugere reținută în sarcina inculpatului A. este sancționată, potrivit art. 253 alin. (1) C. pen., cu pedeapsa închisorii cuprinsă între 3 luni și 2 ani alternativ cu pedeapsa amenzii, motiv pentru care limitele speciale ale zilelor-amendă sunt cuprinse între 120 și 240 de zile-amendă, conform dispozițiilor art. 61 alin. (4) lit. b) C. pen.

incidente în speță. În raport cu dispozițiile legale anterior menționate, Înalta Curte constată că, instanța de fond a aplicat inculpatului pentru această infracțiune, prev. de art. 253 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 100 de zile amendă, fiind astfel aplicată o pedeapsă ce nu se încadrează în limite legale, împrejurare care impune astfel sub acest aspect reformarea corespunzătoare a hotărârii apelate. În acest cadru, procedând la reindividualizarea judiciară a pedepsei amenzii, Înalta Curte apreciază că, raportat la datele particulare ale speței și persoana inculpatului, stabilirea unei pedepse proporționale cu gravitatea faptei justifică orientarea numărului de zile-amendă la limita inferioară prevăzută de art. 61 alin. (4) lit. b) C. pen., respectiv de 120 de zile-amendă.

Totodată, apreciază că, din perspectiva principiului eficienței pedepsei amenzii și a criteriilor expres prevăzute de lege pentru stabilirea cuantumului sumei corespunzătoare, valoarea de 121 RON pentru o zi amendă reprezintă un cuantum adecvat, raportat la situația individuală a inculpatului A., așa cum a fost reținută în cauză. Prin urmare, în ceea ce privește infracțiunea de distrugere reținută în sarcina inculpatului, prev. de art. 253 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată D.), instanța de control judiciar va majora cuantumul pedepsei amenzii penale aplicate inculpatului A. la 6.050 RON amendă penală, corespunzătoare unui număr de 121 de zile amendă x 50 RON/zi.

De asemenea, reținându-se în sarcina inculpatului A. săvârșirea celor trei infracțiuni în concurs real, conform art. 38 alin. (1) C. pen., urmează a se face aplicarea regimului sancționator prevăzut art. 39 alin. (1) lit. c) C. pen., potrivit căruia, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte și când s-au stabilit numai pedepse cu amendă, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite. Astfel, Înalta Curte va aplica inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 10.000 RON (corespunzătoare unui număr de 200 de zile amendă x 50 RON/zi), la care adaugă un spor de 5.350 RON (corespunzătoare unui număr de 107 de zile amendă x 50 RON/zi), reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse, pedeapsa rezultantă de executat fiind de 15.350 RON (corespunzătoare unui număr de 307 zile amendă x 50 RON/zi).

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava împotriva Sentinței penale nr. 34 din 20 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Astfel, va desființa, în parte, sentința penală apelată și rejudecând, va descontopi pedeapsa rezultantă de 300 de zile amendă (a câte 50 RON/zi) aplicată inculpatului A. în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor, după cum urmează: - 200 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 50 RON/zi, pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen.

cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată B.); - 200 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 50 RON/zi, pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată C.); - 100 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 50 RON/zi, pentru infracțiunea de distrugere, prev. de art. 253 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată D.). Va majora cuantumul pedepsei amenzii penale aplicate inculpatului A. la 6.050 RON amendă penală (corespunzătoare unui număr de 121 de zile amendă x 50 RON/zi), pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prev. de art. 253 alin. (1) C. pen.

cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată D.). În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. c) C. pen., va aplica inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 10.000 RON (corespunzătoare unui număr de 200 de zile amendă x 50 RON/zi), la care adaugă un spor de 5.350 RON (corespunzătoare unui număr de 107 de zile amendă x 50 RON/zi), reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse, pedeapsa rezultantă de executat fiind de 15.350 RON (corespunzătoare unui număr de 307 zile amendă x 50 RON/zi). Va menține în rest celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleași sentințe, cu consecința obligării inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat, în raport cu soluția dispusă.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului formulat de parchet vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava împotriva Sentinței penale nr. 34 din 20 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Desființează, în parte, sentința penală apelată și rejudecând: Descontopește pedeapsa rezultantă de 300 de zile amendă (a câte 50 RON/zi) aplicată inculpatului A. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează: - 200 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 50 RON/zi, pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată B.). - 200 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 50 RON/zi, pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen.

cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată C.). - 100 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 50 RON/zi, pentru infracțiunea de distrugere, prev. de art. 253 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată D.). Majorează cuantumul pedepsei amenzii penale aplicate inculpatului A. la 6.050 RON amendă penală (corespunzătoare unui număr de 121 de zile amendă x 50 RON/zi), pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prev. de art. 253 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată D.). În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen.

și art. 39 alin. (1) lit. c) C. pen., aplică inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 10.000 RON (corespunzătoare unui număr de 200 de zile amendă x 50 RON/zi), la care adaugă un spor de 5.350 RON (corespunzătoare unui număr de 107 de zile amendă x 50 RON/zi), reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse, pedeapsa rezultantă de executat fiind de 15.350 RON (corespunzătoare unui număr de 307 zile amendă x 50 RON/zi). Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. Resping