ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. x/2010 din data de 4 februarie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților:

1) A. pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

- instigare la șantaj, prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. (1969), constând în aceea că i-a determinat pe inculpații B. și C. să exercite, la sfârșitul lunii aprilie 2010, amenințări și presiuni de natură psihică asupra martorului "D.", din Sibiu, cu scopul de a recupera o pretinsă datorie de 8,4 kg de aur;

- două infracțiuni de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. din 1969 (prima și cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. 1969) și o infracțiune de șantaj în formă continuată, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 75 lit. a) C. pen. din 1969 (parte vătămată E.), constând în aceea că, la data de 18 februarie 2010, împreună cu F., B., G., H. și I., s-au deplasat la unitatea 129 Neptun, unde au provocat scandal public prin proferarea de cuvinte și expresii injurioase la adresa martorilor J., K., a agentului de pază, a lucrătorilor care efectuau activități de renovare și a părții vătămate E., prin exercitarea de amenințări cu privire la aceștia, prin distrugerea de bunuri, acțiuni ce au culminat cu sesizarea Serviciului Apel Unic de Urgență 112 și deplasarea organelor de poliție la fața locului; la data de 29 august 2010, în timp ce se afla în Unitatea 104 Jupiter, i-a adresat amenințări și injurii părții vătămate E., urmărind prin acestea să o determine pe partea vătămată să plătească taxă de protecție, acțiuni care au declanșat scandal public și au culminat cu apelarea Serviciului Apel Unic de Urgență 112 și cu deplasarea la fața locului a organelor de poliție; la datele de 12 aprilie 2010, 16 aprilie 2010 și 06 august 2010, a luat legătura telefonic cu jurnaliștii M. și N., solicitându-le publicarea unor articole cu caracter negativ la adresa părții vătămate E., solicitări care s-au materializat într-un număr de trei articole publicate la datele de 28 iulie 2010, 06 august 2010 și, respectiv, 12 august 2010, în cotidianul "Replica de Constanța" la data de 24 februarie 2010, împreună cu numitul B., i-a solicitat părții vătămate J. să-i comunice părții vătămate E. că o va omorî pe aceasta din urmă în cazul în care nu-i va plăti taxă de protecție;

- o infracțiune de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. din 1969 (parte vătămată J.), constând în aceea că, la data de 24 februarie 2010, împreună cu numitul B., i-a adresat părții vătămate J. amenințări cu moartea, cu lipsirea de libertate și molestarea sexuală a acestuia în cazul în care va mai depune plângeri la poliție, toate cu aplicarea art. 33 lit. a), b) C. pen. (1969);

2) F. pentru săvârșirea a patru infracțiuni de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969), și o infracțiune de șantaj în formă continuată, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 75 lit. a) C. pen. din 1969 (parte vătămată E.), constând în aceea că, la data de 17 februarie 2010, împreună cu G. și o altă persoană neidentificată, s-au deplasat la Unitatea 129 Neptun, unde au provocat scandal public prin proferarea de cuvinte și expresii injurioase la adresa martorilor J., K., a agentului de pază, a lucrătorilor care efectuau activități de renovare și a părții vătămate E., prin exercitarea de amenințări cu privire la aceștia, prin distrugerea de bunuri; la data de 18 februarie 2010, împreună cu A., B., G., H. și I., s-au deplasat la Unitatea 129 Neptun, unde au provocat scandal public prin proferarea de cuvinte și expresii injurioase la adresa martorilor O., K., a agentului de pază, a lucrătorilor care efectuau activități de renovare și a părții vătămate E., prin exercitarea de amenințări cu privire la aceștia, distrugerea de bunuri, acțiuni ce au culminat cu sesizarea Serviciului Apel Unic de Urgență 112 și deplasarea organelor de poliție fața locului; la data de 04 martie 2010, împreună cu G. și o altă persoană neidentificată, s-au deplasat la Unitatea 129 Neptun, unde au provocat scandal public prin proferarea de cuvinte și expresii injurioase la adresa martorilor J., a părții vătămate E., a agentului de pază, a lucrătorilor care efectuau activități de renovare, prin exercitarea de amenințări cu privire la aceștia, acțiuni ce au culminat cu refugierea părții vătămate E. în sediul Poliției Neptun, loc unde au continuat amenințările; la data de 06 martie 2010, împreună cu G. și o altă persoană rămasă neidentificată, s-au deplasat la Unitatea 129 Neptun, unde au provocat scandal public prin proferarea de cuvinte și expresii injurioase la adresa martorului J. și a agentului de pază P., prin exercitarea de amenințări cu privire la aceștia și la adresa părții vătămate E., acțiuni ce au culminat cu sesizarea Poliției Neptun de către martorul P.; la data de 21 aprilie 2010, în baza aceleiași rezoluții infracționale, respectiv șantajarea părții vătămate să plătească taxă de protecție, i-a solicitat funcționarului public Q., șeful Corpului de Control din cadrul Primăriei Mangalia, să-i aplice o amendă contravențională părții vătămate E., oferindu-se, totodată, să-i pună la dispoziție un martor asistent care să ateste realitatea celor cuprinse în procesul-verbal, cu toate că martorul nu a fost de față la încheierea lui; la data de 22 iulie 2010 i-a solicitat sprijinul comisarului șef de poliție R. din cadrul Poliției Neptun, sprijin ce s-a materializat prin intermedierea unei întâlniri cu comisarul șef S., șeful Biroului Poliție Mangalia și care a avut drept scop determinarea celor doi lucrători de poliție să-i faciliteze exercitarea de noi presiuni asupra părții vătămate E., prin aplicarea unor sancțiuni contravenționale conducătorilor minicarelor aparținând părții vătămate, materializate prin aplicarea unui număr de 5 (cinci) sancțiuni cu caracter contravențional aplicate de lucrătorii Biroului de Poliție Rutieră Mangalia în datele de 14, 18 și 23 august 2010, toate cu aplicarea art. 33 lit. a), b) C. pen. (1969);

3) B., pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

- o infracțiune de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969), constând în aceea că, la data de 28 aprilie 2010, la instigarea inculpatului A., împreună cu C., a exercitat violențe psihice și amenințări asupra martorului "D.", în vederea recuperării unei cantități de 8,4 kg aur;

- o infracțiune de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. din 1969 (parte vătămată J.), constând în aceea că, la data de 24 februarie 2010, împreună cu inculpatul A., i-a adresat părții vătămate amenințări cu moartea, cu lipsirea de libertate și molestarea sexuală a acestuia, în cazul în care va mai depune plângeri la poliție;

- o infracțiune de complicitate la șantaj în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (parte vătămată E.), și ultraj contra bunelor moravuri, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969), constând în aceea că, la data de 24 februarie 2010, în aceleași împrejurări, i-a solicitat părții vătămate J. să-i comunice părții vătămate E. că o va omorî pe aceasta din urmă în cazul în care nu-i va plăti taxă de protecție numitului A.; la data de 18 februarie 2010, împreună cu F., A., G., H. și I., s-au deplasat la Unitatea 129 Neptun, unde au provocat scandal public prin profesarea de cuvinte și expresii injurioase la adresa martorilor J., K., a agentului de pază, a lucrătorilor care efectuau activități de renovare și a părții vătămate E., prin exercitarea de amenințări cu privire la aceștia, prin distrugerea de bunuri, acțiuni ce au culminat cu sesizarea Serviciului Apel Unic de Urgență 112 și deplasarea organelor de poliție la fața locului, toate cu aplicarea art. 33 lit. a), b) C. pen. (1969);

4) G., pentru săvârșirea a patru infracțiuni de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969), și o infracțiune de complicitate la șantaj în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (parte vătămată E.), constând în aceea că, la data de 17 februarie 2010, împreună cu F. și o altă persoană rămasă neidentificată, s-au deplasat la Unitatea 129 Neptun, unde au provocat scandal public, prin proferarea de cuvinte și expresii injurioase la adresa martorilor J., K., a agentului de pază, a lucrătorilor care efectuau activități de renovare și a părții vătămate E., prin exercitarea de amenințări cu privire la aceștia, prin distrugerea de bunuri; la data de 18 februarie 2010, împreună cu A., B., F., H. și I., s-au deplasat la Unitatea 129 Neptun, unde au provocat scandal public prin proferarea de cuvinte și expresii injurioase la adresa martorilor J., K., a agentului de pază, a lucrătorilor care efectuau activități de renovare și a părții vătămate E., prin exercitarea de amenințări cu privire la aceștia, distrugerea de bunuri; la data de 04 martie 2010, împreună cu F. și o altă persoană rămasă neidentificată, s-au deplasat la Unitatea 129 Neptun, unde au provocat scandal public prin proferarea de cuvinte și expresii injurioase la adresa martorilor J., a părții vătămate E., a agentului de pază, a lucrătorilor care efectuau activități de renovare, prin exercitarea de amenințări cu privire la aceștia, acțiuni ce au culminat cu refugierea părții vătămate E. în sediul Poliției Neptun, loc unde au continuat amenințările; la data de 06 martie 2010, împreună cu F. și o altă persoană rămasă neidentificată, s-au deplasat la Unitatea 129 Neptun, unde au provocat scandal public prin proferarea de cuvinte și expresii injurioase la adresa martorului J. și a agentului de pază P., prin exercitarea de amenințări cu privire la aceștia și la adresa părții vătămate E., acțiuni au culminat cu sesizarea Poliției Neptun de către martorul P., toate cu aplicarea art. 33 lit. a), b) C. pen. (1969);

5) C., pentru săvârșirea unei infracțiuni de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. (1969), constând în aceea că, la data de 28 aprilie 2010, la instigarea inculpatului A., împreună cu B., a exercitat violențe psihice și amenințări asupra martorului "D." în vederea recuperării unei cantități de 8,4 kg aur;

6) T. pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- fals în declarații în formă continuată, prevăzută de art. 292 C. pen. (1969), cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), constând în aceea că, la data de 22 aprilie 2010, a semnat un număr de 3 (trei) procese-verbale de sancționare contravențională, întocmite de către funcționari din cadrul Primăriei Mangalia, declarând în mod neadevărat că a fost prezent cu ocazia efectuării constatărilor (acte care au fost întocmite în realitate în data de 20 aprilie 2010);

- mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului, prevăzute de art. 260 C. pen. (1969) și art. 264 C. pen. (1969) raportat la art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 246 C. pen. (1969), constând în aceea că, la data de 12 octombrie 2010, cu ocazia audierii în calitate de martor, sub prestare de jurământ, a făcut afirmații mincinoase privitor la împrejurările esențiale asupra cărora a fost întrebat (negând că ar fi semnat cele 3 procese-verbale la instigarea lui F. și Q., la două zile după efectuarea constatărilor), toate cu aplicarea art. 33 lit. a), b) C. pen. (1969);

Totodată, prin același act de sesizare, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

7) Q. pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

- instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 246 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), și instigare la fals intelectual, prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 289 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), constând în aceea că, în calitate de șef al Corpului de Control al Primăriei Mangalia, în baza unei înțelegeri prealabile cu F. F. și cunoscând că acesta și A. o șantajează pe partea vătămată E., i-a determinat pe U. și V., ambii funcționari în cadrul Primăriei Mangalia - Serviciul "Urbanism", să încheie trei procese-verbale de sancționare contravențională a părții vătămate, prin care se atestă fapte neconforme realității;

- instigare la fals în declarații, prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 292 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (1969), constând în aceea că, la data de 22 aprilie 2010, la două zile după încheierea proceselor-verbale, l-a determinat pe inculpatul T. (cu complicitatea lui F.) să semneze, în calitate de martor asistent, un număr de trei procese-verbale și să declare în mod neadevărat că a fost prezent cu ocazia încheierii acestora la sediul Unității nr. 104 Jupiter și SC W. SRL, ambele aparținând părții vătămate E., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (1969);

8) R. pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (1969), și favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen. (1969), constând în aceea că, în perioada februarie 2010 - august 2010, nu a făcut demersuri pentru înregistrarea unui număr de 7 plângeri penale formulate de către partea vătămată E. (aflate în instrumentarea inculpatului), a dispus ca anumite cauze să fie soluționate prin clasare, deși priveau fapte penale, fiind înregistrate în mod greșit la categoria "diverse", nu a efectuat acte de cercetare penală în soluționarea acestora, a urmărit tergiversarea lor și favorizarea persoanelor reclamate (inculpații F. și A.), a efectuat presiuni asupra unor lucrători din subordine în vederea obținerii unor soluții care să-i favorizeze pe inculpații F. și A.;

- conflict de interese, prevăzută de art. 253

1

9) Z. pentru săvârșirea unei infracțiuni de deținere de arme neletale din categoria celor supuse autorizării, prevăzută de art. 136

1

din Legea nr. 295/2004, constând în aceea că, la data de 12 octombrie 2010, cu ocazia unei percheziții domiciliare, a fost depistat deținând un pistol marca Blow Mini, model 2003, fabricat în Turcia și 4 cartușe aferente, aflate în stare de funcționare, făcând parte din categoria armelor de foc neletale, fără a poseda permis de portarmă și nici autorizație pentru arme supuse acestui regim.

Prin același rechizitoriu, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de A., F., B., G., I. și H. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 217 C. pen. (1969), neînceperea urmăririi penale față de U. și V. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (1969) și art. 289 C. pen. (1969), ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), și a fost disjunsă cauza față de învinuiții S., H., I. și făptuitorul AA., urmând a fi continuate cercetările pentru infracțiunile prevăzute de art. 248 C. pen. din 1969 (în cazul celei dintâi), art. 321 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969), art. 26 - art. 194 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. din 1969 (în cazul celorlalți trei).

Situația de fapt reținută în actul de sesizare a fost stabilită pe baza următoarelor mijloace de probă administrate în faza de urmărire penală: plângerile și declarațiile părților vătămate, depozițiile a 49 de martori, procese-verbale de recunoaștere din planșe foto, procese-verbale întocmite cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate la locuințele ori la locurile de muncă ale inculpaților, procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpați/părți vătămate și înregistrate autorizat, constatări tehnico-științifice, rapoarte de percheziție informatică, înscrisuri aflate la dosar și declarațiile inculpaților.

După înregistrarea cauzei pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, sub nr. x/2011, anterior citirii actului de sesizare, persoanele vătămate E. și J. s-au constituit părți civile, solicitând obligarea inculpaților la plata sumelor de 500.000 euro cu titlu de daune materiale și 300.000 euro cu titlu de daune morale (E.), respectiv 300.000 euro daune morale (J.). Ambele persoane vătămate și-au modificat și completat cererile de constituire ca părți civile la datele de 26 iunie 2012, respectiv 20 iunie 2012.

În ședința publică din data de 13 aprilie 2011, a fost admisă cererea inculpatului Z. de aplicare a procedurii simplificate de judecată, prevăzută de art. 320

1

În aceeași ședință publică, instanța de fond a respins cererea de aplicare a procedurii prevăzută de art. 320

1

Pe parcursul judecății în fond, prima instanță a procedat la ascultarea inculpaților F., T., A., B., G., C., Q. și R., a părților civile E. și J. și a 46 dintre cei 49 de martori indicați în cuprinsul rechizitoriului (constatându-se că depozițiile martorelor BB. și CC. nu sunt de natură a lămuri împrejurări esențiale ale cauzei, iar martora DD. nu se mai află pe teritoriul României, astfel încât, în conformitate cu dispozițiile art. 327 alin. (3) C. proc. pen. (1968), respectiv art. 329 alin. (3) C. proc. pen. (1968), a dispus ca aceste probe să nu mai fie administrate). Martorul cu identitate protejată "D." nu a înțeles să participe în proces în calitate de parte vătămată/civilă, iar, prin încheierea din data de 23 noiembrie 2011, în conformitate cu dispozițiile art. 86

1

alin. (5) C. proc. pen. (1968), Curtea a constatat că a dispărut pericolul care a justificat luarea măsurilor de protecție.

La solicitarea inculpaților, instanța de fond a încuviințat și administrat proba testimonială, fiind ascultați alți 9 martori, respectiv: EE., FF., GG., HH., II. și JJ. (la solicitarea inculpaților A. și F.), KK. (la solicitarea inculpatului T.), LL., MM. (la solicitarea Q), dispunând, din oficiu, și ascultarea altor 5 persoane în calitate de martori, respectiv NN. și OO. (neindicați în rechizitoriu, dar ale căror declarații se regăsesc în dosarul de urmărire penală) și a numiților Z., S., H. (ascultați în faza de urmărire penală în calitate de învinuiți).

De asemenea, au fost încuviințate multiple cereri de probatorii formulate de inculpați, solicitându-se de la SC PP. SRL copii ale registrului de evenimente și registrului unic de control, de la I.P.J. Constanța ori Poliția Neptun relații cu privire la persoana căreia îi reveneau atribuții de rezoluționare/aprobare a planurilor de pază în cadrul Poliției Neptun și la activitățile efectiv desfășurate de către inculpatul R. în acest sens, precum și de la Primăria Mangalia, date cu privire la fișa postului pentru Q și martorii U. și V.

La data de 14 decembrie 2011, la solicitarea inculpatului R., au fost ascultate, în ședință publică, o parte a convorbirilor telefonice interceptate în mod autorizat, apreciate relevante în prezenta cauză, activitățile desfășurate fiind consemnate, în detaliu, în cuprinsul procesului-verbal aflat la dosar.

În ședința publică din data de 20 iunie 2012, la solicitarea părții civile E., s-a procedat la vizionarea înregistrărilor efectuate de camerele de supraveghere amplasate la U.104 Jupiter, modalitatea în care s-a efectuat această activitate procedurală, împrejurările constatate și poziția părților fiind consemnate în procesul-verbal atașat la dosar.

Totodată, a fost administrată proba cu înscrisuri atât cu privire la situația de fapt, cât și în circumstanțiere, înscrisuri depuse la dosar de către părți, iar la solicitarea inculpaților B., G. și T., au fost întocmite referate de evaluare de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța.

În exercitarea prerogativelor recunoscute de dispozițiile art. 62, art. 63 și art. 67 C. proc. pen. (1968), Curtea a respins ca neconcludente ori neutile cauzei cereri de probatorii formulate de părți ori de către reprezentantul Ministerului Public, cereri referitoare la ascultarea altor martori, solicitarea de relații suplimentare unor persoane juridice ori efectuarea unor expertize vizând autenticitatea înregistrărilor ori asupra vocii și vorbirii.

Prin Sentința penală nr. 376 din 28 septembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2011, s-au dispus următoarele:

I) a) În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. (1968) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (1968), a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la șantaj, prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 (fapta din luna aprilie 2010).

b) În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. (1968) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (1968), a fost achitat același inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj în formă continuată, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 (acte materiale din datele de 18 februarie 2010, 24 februarie 2010, 12 aprilie 2010, 16 aprilie 2010, 06 august 2010, 29 august 2010, parte vătămată E.).

c) În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. (1968) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (1968), a fost achitat același inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. din 1969 (faptă din data de 24 februarie 2010, parte vătămată J.).

d) În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. (1968) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (1968), a fost achitat același inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. din 1969 (fapta din data de 29 august 2010).

e) În baza art. 321 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice (fapta din data de 18 februarie 2010).

În baza art. 71 C. pen. (1969), s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969).

În baza art. 81 C. pen. (1969), s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 C. pen. (1969).

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a pedepsei principale.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. (1969), privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de încercare.

În baza art. 88 C. pen. (1969), s-a constatat că inculpatul A. a fost reținut și arestat preventiv de la data de 12 octombrie 2010 până la data de 25 iunie 2011.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. (1968), instanța a revocat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara dispusă față de inculpatul A.

II) În baza art. 334 C. proc. pen. (1968), s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de șantaj în formă continuată, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 (șase acte materiale), reținută în sarcina F. F., în infracțiunile de șantaj în formă continuată, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 (cinci acte materiale), și instigare la abuz în serviciu, prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 246 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (1969).

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea procurorului de schimbare a încadrării juridice a aceleiași fapte de șantaj în infracțiunile prevăzute de art. 194 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 (cinci acte materiale), și de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 246 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (1969).

a) În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. (1968) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (1968), a fost achitat F. F. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj în formă continuată, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 (acte materiale din datele de 17 februarie 2010, 18 februarie 2010, 4 martie 2010, 6 martie 2010, 22 iulie 2010, parte vătămată E.).

b) În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. (1968) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (1968), a fost achitat același inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la abuz în serviciu, prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 246 C. pen. din 1969 (faptă din data de 21 aprilie 2010).

c) În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. (1968) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (1968), a fost achitat același inculpat sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, fiecare prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 (fapte din datele de 17 februarie 2010, 4 martie 2010 și 6 martie 2010).

d) În baza art. 321 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), a fost condamnat F. F. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice (faptă din data de 18 februarie 2010).

În baza art. 71 C. pen. (1969), s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969).

În baza art. 81 C. pen. (1969), s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 C. pen. (1969)

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a pedepsei principale.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. (1969), privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de încercare.

În baza art. 88 C. pen. (1969), s-a constatat că F. F. a fost reținut și arestat preventiv de la data de 12 octombrie 2010 până la data de 25 iunie 2011.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. (1968), a fost revocată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara dispusă față de F. F.

III) În baza art. 334 C. proc. pen. (1968), s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului B. din infracțiunile prevăzute de art. 194 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), art. 194 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), și art. 321 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 33 lit. a), b) C. pen. (1969), în infracțiunile prevăzute de art. 194 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) și art. 37 lit. a) C. pen. (1969), art. 194 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea 37 lit. a) C. pen. (1969), art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 37 lit. a) C. pen. (1969), și art. 321 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) și art. 37 lit. a) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 33 lit. a), b) C. pen. (1969).

a) În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. (1968) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (1968), a fost achitat inculpatul B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) și art. 37 lit. a) C. pen. din 1969 (faptă din data de 28 aprilie 2010).

b) În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. (1968) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (1968), a fost achitat același inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. din 1969 (faptă din data de 24 februarie 2010, parte vătămată J.).

c) În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. (1968) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (1968), a fost achitat același inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la șantaj în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 37 lit. a) C. pen. din 1969 (acte materiale din datele de 18 februarie 2010, 24 februarie 2010 parte vătămată E.).

d) În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. (1968) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (1968), a fost achitat același inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) și art. 37 lit. a) C. pen. din 1969 (faptă din data de 18 februarie 2010).

În baza art. 88 C. pen. (1969), s-a constatat că inculpatul B. a fost reținut și arestat preventiv de la data de 12 octombrie 2010 până la data de 22 iulie 2011.

S-a luat act că inculpatul B. este arestat în altă cauză.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. (1968), a fost revocată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea Mangalia dispusă față de inculpatul B.

IV) În baza art. 334 C. proc. pen. (1968), s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului G. din infracțiunile prevăzute de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (o infracțiune), și art. 321 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. din 1969 (patru infracțiuni), cu aplicarea art. 33 lit. a), b) C. pen. (1969), în infracțiunile prevăzute de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 37 lit. b) C. pen. din 1969 (o infracțiune), și art. 321 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) și art. 37 lit. b) C. pen. din 1969 (patru infracțiuni), cu aplicarea art. 33 lit. a), b) C. pen. (1969).

a) În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. (1968) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (1968), a fost achitat inculpatul G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la șantaj în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 37 lit. b) C. pen. din 1969 (acte materiale din datele de 17 februarie 2010, 18 februarie 2010, 4 martie 2010 și 6 martie 2010, parte vătămată E.).

b) În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. (1968) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (1968), a fost achitat același inculpat sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, fiecare prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) și art. 37 lit. b) C. pen. din 1969 (fapte din datele de 17 februarie 2010, 18 februarie 2010 și 04 martie 2010).

În baza art. 321 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) și art. 37 lit. b) C. pen. (1969), a fost condamnat inculpatul G. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice (faptă din data de 6 martie 2010).

S-a constatat că infracțiunea reținută este concurentă cu cea pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 194 din 20 mai 2010 a Judecătoriei Mangalia (definitivă prin Decizia penală nr. 901 din 17 septembrie 2010 a Tribunalului Constanța).

În baza art. 36 alin. (1) C. pen. (1969), art. 34 lit. b) C. pen. (1969), a fost contopită pedeapsa aplicată în cauză cu pedeapsa de 5 luni închisoare aplicată prin sentința penală anterior menționată, urmând ca inculpatul G. să execute, în final, pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. (1969), s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969).

În baza art. 88 C. pen. (1969) și art. 36 alin. (3) C. pen. (1969), s-a dedus din pedeapsa aplicată prevenția și perioada executată de la data de 21 septembrie 2010 până la data de 22 iulie 2011 (respectiv prevenția în prezenta cauză de la data de 12 octombrie 2010 până la data de 22 iulie 2011 și perioada executată de la data de 21 septembrie 2010 până la data de 20 februarie 2011).

A fost anulat MEPI nr. 323/2010 emis de Judecătoria Mangalia și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, conform dispozițiilor sentinței.

A fost menținută măsura obligării de a nu părăsi țara dispusă față de inculpatul G.

V) În baza art. 334 C. proc. pen. (1968), s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului C. din infracțiunea prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. (1969) în infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) și art. 37 lit. b) C. pen. (1969).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. (1968) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (1968), a fost achitat inculpatul C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la șantaj, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) și art. 37 lit. b) C. pen. din 1969 (faptă din data de 28 aprilie 2010).

În baza art. 88 C. pen. (1969), s-a constatat că inculpatul C. a fost reținut și arestat preventiv de la data de 13 octombrie 2010 până la data de 24 iunie 2011.

S-a luat act că inculpatul C. este arestat în altă cauză, începând cu data de 16 martie 2011.

VI) a) În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. (1968) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (1968), a fost achitat inculpatul T. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen. (1969) raportat la art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 246 C. pen. (1969).

b) În baza art. 260 alin. (1) C. pen. (1969), a fost condamnat inculpatul T. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

c) În baza art. 292 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații în formă continuată.

În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. (1969), au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul T. să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.

În baza art. 71 C. pen. (1969), s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969)

În baza art. 81 C. pen. (1969), s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 C. pen. (1969)

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a pedepsei principale.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. (1969), privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de încercare.

În baza art. 88 C. pen. (1969), s-a constatat că inculpatul T. a fost reținut și arestat preventiv de la data de 12 octombrie 2010 până la data de 25 iunie 2011.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. (1968), a fost revocată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara dispusă față de inculpatul T.

VII) a) În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. (1968) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (1968), a fost achitat Q sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și instigare la fals în declarații, ambele în formă continuată, prevăzute de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 246 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), și art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 292 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

În baza art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 289 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 74 alin. (1) lit. a) - art. 76 alin. (1) lit. e) teza I și art. 80 C. pen. (1969), a fost condamnat Q la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals intelectual în formă continuată.

În baza art. 71 C. pen. (1969), s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. din 1969 (respectiv dreptul de a ocupa o funcție publică de conducere în cadrul Direcției Corp Control).

În baza art. 81 C. pen. (1969), a fost suspendată condiționat executarea pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 4 luni, stabilit conform art. 82 C. pen. (1969)

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a pedepsei principale.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. (1969), privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de încercare.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. (1968), a fost revocată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara dispusă față de Q.

VIII) În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. (1968) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (1968), a fost achitat inculpatul R. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (1969), favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen. (1969), și conflict de interese în formă continuată, prevăzută de art. 253

1

În baza art. 88 C. pen. (1969), s-a constatat că inculpatul R. a fost reținut și arestat preventiv de la data de 13 octombrie 2010 până la data de 17 decembrie 2010.

În baza art. 350 alin. final C. proc. pen. (1968) coroborat cu art. 160

5

alin. (4) lit. c) și alin. (6) C. proc. pen. (1968), s-a dispus încetarea stării de liberare provizorie a inculpatului R. și restituirea către acesta a cauțiunii în sumă de 15.000 RON, consemnată la QQ., conform recipisei de consemnare nr. x din data de 06 decembrie 2010.

În baza art. 14 C. proc. pen. (1968) și art. 346 alin. (2) C. proc. pen. (1968), au fost respinse, ca neîntemeiate, acțiunile civile exercitate în procesul penal de părțile civile E. și J.

În baza art. 348 C. proc. pen. (1968), au fost anulate înscrisurile falsificate, respectiv procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor nr. x/11 din 20 aprilie 2010, 78457/10 din 20 aprilie 2010 și 67331/18 din 20 aprilie 2010 .

În baza art. 191 alin. (1), (2) C. proc. pen. (1968), inculpații A. și F. au fost obligați la câte 6.000 RON cheltuieli judiciare către stat, iar inculpații Q., G. și T. la câte 4.000 RON cu același titlu (din care onorariul parțial cuvenit apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpatul T. la termenul din data de 07 martie 2011 - avocat RR., în sumă de 100 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiției).

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. (1968), celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

În baza art. 193 alin. final C. proc. pen. (1968), a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea părții civile J. de acordare a cheltuielilor judiciare efectuate pe parcursul procesului.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță, analizând probatoriul administrat în cauză, atât în faza urmăririi penale, cât și a cercetării judecătorești, a reținut, cu privire la fapta de șantaj ce ar fi fost săvârșită asupra persoanei vătămate SS., în luna aprilie 2010, că, începând cu anul 1995, această persoană (audiată, în faza de urmărire penală, sub identitatea protejată de "D.") a derulat în mod repetat afaceri cu aur, alături de cetățeanul turc TT., iar, în perioada 2007 - 2008, a decis să își limiteze implicarea în afaceri, acestea fiind continuate de alți membri ai familiei. Neînțelegerile ivite, în vara anului 2009, între TT. și un nepot al persoanei vătămate, datorate neachitării de către acesta din urmă a unei cantități de 1 - 1,5 kg. aur, l-au determinat pe SS. să se implice în rezolvarea situației, garantând verbal, față de cetățeanul turc, că suma de bani datorată de nepotul său va fi achitată. În virtutea relațiilor consolidate în cei aproximativ 15 ani de colaborare, cetățeanul turc TT. a considerat suficientă, inițial, garanția oferită de către SS., însă, la sfârșitul anului 2009 - începutul anului 2010, constatând că nu a fost achitată contravaloarea cantității de aur în discuție, i-a solicitat acestuia din urmă să efectueze chiar el plata aurului, solicitarea fiind refuzată deoarece era doar un simplu garant, iar obligația de plată i-ar fi incumbat, exclusiv, nepotului său.

Pe fondul încercărilor eșuate de recuperare a sumei de bani (realizate, se pare, de cetățeanul turc UU. la începutul anului 2010), TT. a decis să procedeze la recuperarea datoriei prin intermediul inculpatului A., interesat, și el, de obținerea controlului asupra afacerilor cu aur în zona Sibiului.

În acest context, A. a încercat, inițial, să îl contacteze pe SS. prin intermediul martorului VV., persoană care domicilia în Sibiu și care, în virtutea funcției deținute, avea posibilitatea să dețină/să afle informații despre persoanele implicate în afaceri cu aur, în localitatea de domiciliu. În executarea acestei rezoluții, la data de 24 aprilie 2010, în timp ce se afla pe teritoriul Turciei, inculpatul A. i-a solicitat coinculpatului B. să îl contacteze pe martorul VV., căruia i s-a comunicat că A. "vrea să vorbească" cu el. În cursul aceleiași zile, martorul a purtat o discuție telefonică cu A., care i-a relatat, succint, neînțelegerile existente între SS. și TT. și i-a solicitat să îl identifice și să discute cu cel dintâi pentru a-l determina să-și achite datoria, sugerând ca, la nevoie, să se facă și "lege țigănească".

Reticențele martorului VV. de a se implica în această dispută l-au determinat pe A. să opteze pentru o soluție alternativă, destinată recuperării datoriei, și anume să apeleze la un alt cunoscut al său, ce locuia, de asemenea, în Sibiu, respectiv inculpatul C.

La data de 26 aprilie 2010, cel din urmă a luat legătura cu WW., rudă a martorului-persoană vătămată (plecat, la acea dată, din localitate), căruia i-a solicitat informații despre natura relațiilor dintre unchiul său și TT., precum și despre datoriile nereglate existente dintre aceștia. În seara aceleiași zile, au avut loc discuții telefonice repetate între C. și A., dar și între cel din urmă și TT., pe fondul cărora inculpatul A. a decis trimiterea la Sibiu a oamenilor săi de încredere - B. și Z. - pentru a discuta personal cu SS. Deplasarea celor doi s-a efectuat la data de 28 aprilie 2010, pe parcursul acesteia B. păstrând un contact telefonic constant cu C., pe de o parte, și cu A., pe de altă parte. În municipiul Sibiu, inculpatul C. a intermediat întâlnirea efectivă dintre persoanele trimise de A. și martorii SS. și WW., întâlnire realizată la magazinul celui din urmă.

Intenționând să discute nestingherit, toate persoanele anterior menționate s-au deplasat la o sală de jocuri, unde inculpatul C. și WW. au rămas într-un separeu, iar B., în prezența lui Z., a discutat cu SS. timp de aproximativ 30 de minute, într-o încăpere învecinată.

Inculpatul B. a pretins față de persoana vătămată, cu acea ocazie, că au fost "trimiși de XX." (TT.) pentru recuperarea datoriei și i-au cerut detalii despre existența și natura acestei datorii. În cursul discuțiilor purtate, a rezultat că TT. pretindea recuperarea de la SS. nu doar a contravalorii cantității de 1 - 1,5 kg. de aur, ci a unei alte cantități de aproximativ 6 kg., ce făcuse obiectul unei tranzacții eșuate în anul 1999 și a cărei pierdere era, în opinia martorului, imputabilă altei persoane.

La finalizarea discuțiilor, inculpatul B. și însoțitorul său au afirmat că nu au "abilitarea" de a trage o concluzie legată de existența pretinsei datorii, urmând a-i comunica, însă, inculpatului A. tot ce au aflat, iar acesta din urmă să decidă. În aceeași zi, inculpatul B. și Z. au părăsit localitatea Sibiu și s-au deplasat în București, unde au adus la cunoștința inculpatului A. conținutul discuțiilor purtate cu SS. La rândul său, acest inculpat i-a comunicat telefonic lui TT. informațiile aflate de "băieții săi", concluzionând în sensul că se impune chemarea lui SS. la Constanța, în cursul săptămânii următoare, pentru o discuție directă.

O atare întâlnire nu a mai avut loc, martorul persoană vătămată nemaifiind interpelat ulterior în legătură cu pretinsa datorie nici de către inculpatul A. și nici de persoane apropiate acestuia. Starea de nesiguranță generată, însă, persoanei vătămate de întâlnirea avută la data de 28 aprilie 2010, dar și temerea de posibilele repercusiuni, l-au determinat pe SS. să discute ulterior, după 2 - 3 zile, cu C. care ar fi soluția potrivită pentru lămurirea deplină a situației, discuție rămasă fără finalitate, date fiind rezervele inculpatului de a se implica în continuare în această problemă.

Analizând declarațiile persoanei vătămate SS., ale martorilor WW., VV., YY. și ZZ., precum și conținutul convorbirilor telefonice din datele de 24 aprilie 2010, orele 15:23, și 15 aprilie 2010, 24 aprilie 2010, 26 aprilie 2010, orele 19:31, 19:53, 19:59, și 28 aprilie 2010, ora 21:52, Curtea a constatat că, deși întâlnirea avută cu inculpatul B. i-a inspirat lui SS. o stare de temere, probele nu au confirmat, în mod absolut univoc, că această stare ar fi fost generată exclusiv de acțiunile inculpatului, în materialitatea lor, ci mai degrabă de semnificația subiectivă dată întâlnirii de către persoana vătămată (conștientă fiind de conflictul potențial pe care l-ar fi putut avea cu TT. ca urmare a neplății datoriei, de încercările anterioare ale cetățeanului turc de a recupera suma de bani prin intermediul lui UU., de riscurile la care au fost expuși anterior alți comercianți de aur, presupuși datornici, dar și de reputația proastă a inculpatului A., pe care C. l-a descris ca fiind "ticălos care nu are mamă, nu are tată"). Acest concurs de împrejurări anterioare ori ulterioare întrevederii din data de 28 aprilie 2010, independente de acțiunile inculpaților A. și B., l-au determinat pe SS. să confere întâlnirii semnificația unei avertizări că "nu e de glumit" și i-au indus temerea că, pe viitor, ar putea fi supus la eventuale presiuni. Astfel, declarațiile date pe parcursul urmăririi penale, dar și declarația din 11 ianuarie 2012, dată la procuror ca urmare a cercetării sale pentru mărturie mincinoasă, au relevat drept cauză a temerii sale nu acțiunile ori gesturile în sine, mai mult sau mai puțin fățișe, ale inculpatului B., ci semnificația subiectivă dată înfățișării și staturii acestuia ori a însoțitorului său, atitudinii avute pe parcursul discuțiilor și zvonurilor că cei doi sunt "persoane periculoase și ar avea legături cu diverse clanuri infracționale".

Curtea a apreciat că, în absența unor gesturi ori acte de violentă sau amenințare cu producerea unui rău obiectiv comise de inculpatul B., discuțiile purtate de acesta cu SS. în legătură cu pretinsa datorie sunt insuficiente pentru a se constata executarea integrală a constrângerii, ca element material al infracțiunii de șantaj. S-a mai arătat că, dat fiind caracterul lor echivoc, întâlnirea și discuțiile din data de 28 aprilie 2010 se caracterizează, din punct de vedere obiectiv, ca acte preparatorii, de culegere a tuturor informațiilor necesare în vederea pregătirii unei eventuale acțiuni de constrângere ulterioară a martorului de a achita pretinsa datorie.

Prin urmare, Curtea a con

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-04-05
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1368/2011
; la data de 18 februarie 2010, împreună cu N.B., B.N.M., N.E., P.E. și N.E., s-a deplasat la Unitatea 129 Neptun, unde au provocat scandal public prin proferarea de cuvinte și expresii injurioase la adresa martorilor C.M.C., M.M., a agentu
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4480/2010
identificată și au distrus plasa de protecție, au pătruns în unitatea comercială, au adresat injurii muncitorilor, agentului de pază, martorului C.M.C., provocând scandal public și au adresat amenințări la adresa părții vătămate M.M., solic
ÎCCJ
0,92
ÎCCJ, Secția penală
distrugere prev. și ped. de art. 253 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. și ped. de art. 371 C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. și C., fără
ÎCCJ
0,92
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1680/2014
complicitate la ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, în stare de recidivă postcondamnatorie, aflate în concurs real, prev.de art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. rap. la art. 174-175 lit. a) și i) din
ÎCCJ
0,92
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2786/2012
ă a persoanelor și s-au tulburat ordinea și liniștea publică. Totodată, prin rechizitoriul nr. 464 din 09 iunie 2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul R.D., pe
Sursă