ÎCCJ, Secția penală

Asupra cererilor inculpatului T.C.V., de restituire a dosarului la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru refacerea rechizitoriului; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rechizitoriul din 05 aprilie 2011 emis în dosarul nr. 9/P/2011 al Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului T.C.V., pentru săvârșirea infracțiunilor de: - nerespectare a hotărârilor judecătorești, prevăzută de art. 271 alin. (1) C. pen. – parte vătămată S.P.D.; - ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (2) și (5) C. pen.

– parte vătămată comisar de poliție V.M.; - ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (2) și (5) C. pen. – parte vătămată agent de poliție D.M.; - ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen. Prin același act de inculpare, față de T.C.V., în baza art. 228 raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 35 2 din Legea nr. 188/2000, modificată, privind executorii judecătorești. În esență, rechizitoriul a reținut că la 04 ianuarie 2011, T.C.V.

s-a împotrivit executării silite a sentinței civile nr. 18831 din 30 septembrie 2010 – titlu executoriu, el amenințând și exercitând acte de violență fizică împotriva executorului judecătoresc S.P.D., la aceeași dată, în aceleași împrejurări, a agresat fizic, smulgând cascheta agentului de poliție D.M., aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, el făcând parte din efectivele de polițiști care au acordat sprijin legal executorului judecătoresc pentru executarea titlului judecătoresc amintit, la fel, în data menționată, în împrejurări similare, l-a agresat fizic și l-a bruscat pe comisarul de poliție V.M., aflat și el în exercitarea atribuțiilor de serviciu și acesta făcea parte din efectivele de polițiști care au acordat sprijin legal executorului judecătoresc pentru executarea titlului judecătoresc și, la data reținută, în public, a proferat cuvinte și expresii, a comis acte, gesturi și manifestări care au adus atingere bunelor moravuri și au produs scandal public.

Comportamentul inculpatului a fost transmis prin mijloace de informare (televiziune, presă scrisă), cu consecința creării unor stări de indignare și dezaprobare publică, astfel colectivitatea cunoscând direct și prin jurnale difuzate în zilele următoare, despre aceasta. Așa cum prevede art. 300 alin. (1) C. proc. pen., instanța este obligată să verifice, din oficiu, la prima înfățișare, regularitatea actului de sesizare. Art. 301 alin. (1) C. proc. pen. prevede că procurorul și părțile au dreptul să formuleze cereri, acestea fie personal, fie prin intermediul apărătorului. Instanța, potrivit art. 302 alin. (1) C. proc. pen., este obligată să pună în discuție cererile formulate. Parcurgând această etapă, instanța, analizând cererile inculpatului formulate de avocatul său ales, reține următoarele: - în ce privește cererea vizând neregularitatea actului de sesizare, pentru că aceasta nu cuprinde numele tuturor părților vătămate, cu referire specială la D.M.

și V.M., aceasta nu este fondată. Pentru dobândirea calității de parte vătămată, trebuie să fie îndeplinite următoarele condiții. Să existe o vătămare (fizică, morală ori materială), vătămarea să fie generată de infracțiune, persoana vătămată să declare că înțelege să devină parte în proces [art. 24 alin. (1) C. proc. pen.]. Totodată, declarația de participare în proces ca parte vătămată se poate face scris sau oral, în tot cursul urmăririi penale. În fața instanței judecătorești, în faza de judecată, declarația se poate face cel mai târziu până la citirea actului de sesizare (art. 76 alin. ultim C. proc. pen.). Pentru aceasta, organele judiciare penale au obligația de a explica persoanei vătămate (aceasta fiind persoana care a suferit o vătămare prin infracțiune) că poate participa ca parte vătămată în proces (art. 76 și art. 320 C. proc.

pen.). De asemenea, chemarea persoanei vătămate înseamnă și chestionarea ei dacă se constituie parte vătămată au, după caz, parte civilă. Din examinarea materialului de urmărire penală, se constată că D.M. și V.M., la 05 ianuarie 2011 (filele 9 și 10 dosar parchet), în scris, după ce au dezvoltat ceea ce au perceput personal din împrejurările derulate la 04 ianuarie 2011, au cerut „față de cele raportate, rog dispuneți”, iar ulterior, tot în scris, fiecare personal, au cerut „să se ia măsurile legale” (filele 89 și 92 același dosar). În fața instanței, V.M. și D.M., la 20 septembrie 2011 și, respectiv, la 27 septembrie 2011 (filele 22 și 23 dosar Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală), în scris, au declarat că nu doresc să participe, în calitate de parte vătămată sau parte civilă, în cauza privind pe T.C.V.

În ceea ce privește cererea de constatare a neregularității actului de sesizare pentru că executorul judecătoresc S.P.D. nu s-a constituit parte civilă și aceasta este nefondată. Potrivit art. 24 alin. (2) C. proc. pen., persoana vătămată care exercită acțiunea civilă în procesul penal, se numește parte civilă, prin parte civilă, deci, înțelegându-se partea vătămată care a suferit un prejudiciu material sau moral prin infracțiune și care și-a alăturat acțiunea sa civilă la acțiunea penală în procesul penal. Ca atare, ea există în continuarea calității de parte vătămată. Constituirea de parte civilă în procesul penal se poate face în scris, prin cerere și oral, deci are valoarea unei constituiri de parte civilă orice manifestare de voință din care ar rezulta implicit sau explicit voința persoanei vătămate, oricând în cursul urmăririi penale, iar în faza de judecată, până la citirea actului de sesizare [art. 15 alin. (2) C. proc.

pen.]. Totodată, față de prevederea cuprinsă în art. 15 alin. (1) C. proc. pen., pentru a opera constituirea de parte civilă este suficientă începerea urmăririi penale. În cauză, executorul judecătoresc, la 11 ianuarie 2011, s-a plâns penal în contra lui T.C.V., a menționat în scris că își va preciza pretențiile civile (filele 17, 19 dosar parchet), a fost ascultată în calitate de persoană vătămată (filele 81, 82, 83 același dosar), iar în fața instanței, pentru termenul din 29 septembrie 2011, a depus cerere de constituire de parte civilă (filele 25 și următoarele dosar Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală). Referitor aspectului neregularității actului de sesizare pentru că în Capitolul VI – Materialul probator s-ar specifica faptul că procesul-verbal de sesizare din oficiu ar fi probă în procesul penal, ceea ce contravine Titlului III, Capitolul I, art. 64 C. proc.

pen., precum și că rechizitoriul nu ar cuprinde menționarea proceselor-verbale de transcriere integrală a convorbirilor, înscrisuri probe, și aceasta este nefondată, instanței de judecată revenindu-i dreptul și obligația corelativă, potrivit rolului său activ, de a administra, în cadrul cercetării judecătorești, probele considerate utile și pertinente cauzei, strict în respectarea normelor procedurale penale. Este însă fondată cererea apărării inculpatului privind neregularitatea actului de sesizare în ce privește nerespectarea art. 264 alin. (3) C. proc. pen. Analizând rechizitoriul nr.9/P/2011 se constată că verificarea sub aspectul legalității și temeiniciei a fost făcută de procurorul șef de secție, în condițiile în care același procuror a efectuat, în parte, acte și măsuri de urmărire penală.

Codul de procedură penală, Capitolul IV (Secțiunea urmărire penală) – Secțiunea I – Sesizarea organelor de urmărire penală, prevede că organul de urmărire penală se sesizează din oficiu când află, pe orice cale, că s-a săvârșit o infracțiunea. În cazul în care organul de urmărire penală se sesizează din oficiu, încheie un proces verbal în acest sens. Pe de o parte, Capitolul IV – Efectuarea urmăririi penale, Secțiunea I – Sesizarea organelor de urmărire penală, art. 221 prevede că organul de urmărire penală se sesizează din oficiu. Alin. (2) prevede că, atunci când se sesizează din oficiu, urmărirea penală nu poate începe în lipsa procesului-verbal de sesizare. Secțiunea a II-a, același capitol, intitulat „Desfășurarea urmăririi penale”, art. 228 prevede că organul de urmărire penală, sesizat în vreunul din modurile prevăzute de art. 221, dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale.

În cauză, la 05 ianuarie 2011 (fila 1 dosar parchet), procurorul șef al secției a încheiat procesul-verbal de sesizare din oficiu, a constatat în motivarea acestuia că sunt indicii privind săvârșirea unor infracțiuni contra autorității, respectiv săvârșirea unor infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției, l-a semnat, s-a aplicat ștampila organului judiciar, același procuror, dispunând, prin rezoluție olografă, că procurorul D.A. va soluționa cauza.

De asemenea, la 12 ianuarie 2011, procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică a participat (fila 77 dosar parchet) la examinarea, în cameră de consiliu la Înalta Curte de Casație și Justiție, cererii în dosarul nr. 9/P/2011, de confirmare a ordonanței procurorului prin care se dispusese, cu titlu provizoriu, pe o durată de 12 ore, interceptarea și înregistrarea audio-video a discuțiilor ambientale purtate de învinuitul C.V.T., cu ocazia aducerii la cunoștință a învinuirii, precum și a cererii pe autorizare a interceptării și înregistrării pe suport electronic de imagini și convorbiri purtate de învinuit cu ocazia audierilor sale, ce vor avea lor la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe durata de 30 de zile (art. 91 1 C. proc.

pen.). Procurorul șef al secției a cerut admiterea cererii, motivând-o pe considerente legate de situația de fapt întâmplată la 04 ianuarie 2011, în sensul că S.P.D. a fost amenințată de către C.V.T., acesta adresându-i cuvinte jignitoare și aruncându-i conținutul unui pahar cu apă în față. S-a mai învederat, că față de agentul de poliție D.M., făptuitorul a exercitat amenințare și acte de violență, constând în lovirea caschetei de pe cap și apucarea brațului drept, iar față de comisarul V.M., făptuitorul a exercitat nemijlocit acte de violență, prin toate aceste acțiuni numitul C.V.T. s-a împotrivit la executarea hotărârii judecătorești.

În continuare, același procuror a precizat că învinuitul a fost citat la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, biroul 214, pentru data de 11 ianuarie 2011 și, având în vedere comportamentul acestuia cu ocazia punerii în executare a hotărârii judecătorești, a apreciat că se impune înregistrarea pe suport electronic a convorbirilor în mediul ambiental cu ocazia audierilor ce vor avea loc odată cu aducerea la cunoștință, în temeiul art. 6 C. proc. pen., a faptului că s-a început urmărirea penală împotriva sa.

Cu ocazia participării sale la examinarea cererilor, procurorul a mai susținut că se impune înregistrarea pe suport electronic a imaginilor și convorbirilor ce vor avea loc, acesta având în vedere atitudinea adoptată de învinuit, de sfidare și dispreț la adresa organelor statului în general și a organelor de urmărire penală în special, precum și posibilitatea ca acesta să refuze semnarea declarației sau redarea în scris a celor declarate verbal. Art. 64 C. proc. pen. enumeră printre mijloacele de probă prin care se constată elementele de fapt ce pot servi ca probă, și înregistrările audio sau video. Reîntorcându-ne la dispozițiile art. 264 alin. (3) C. proc.

pen., acesta prevede că dacă urmărirea penală este efectuată de procurorul șef de secție, verificarea se face de procurorul general al parchetului (Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție), nerespectarea dispozițiilor nereprezentând o simplă formalitate, astfel că, în baza art. 300 alin. (2) raportat la art. 264 alin. (3) C. proc. pen., dosarul se va restitui pentru refacerea rechizitoriului. În cauză nu sunt incidente nici considerentele și nici dispozitivul deciziei nr. 9 din 18 februarie 2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată într-un recurs în interesul legii, aceasta referindu-se la verificarea legalității și temeiniciei actului de trimitere în judecată, cânt înaintarea rechizitoriului instanței competente se face prin adresă, sub semnătura procurorului ierarhic superior.

Decizia amintită, publicată în M.Of. nr. 831 din 10 decembrie 2008, stabilește că … rechizitoriul trebuie să conțină mențiunea „verificat sub aspectul legalității și temeiniciei”, „Lipsa acestei mențiuni atrage neregularitatea actului de sesizare … în sensul că ea poate fi înlăturată, după caz, fie de îndată, fie prin acordarea unui termen în acest scop”. Or, în cauză, mențiunea există, dar verificarea actului de sesizare nu s-a făcut de procurorul căruia îi revine această obligație legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Admite cererea formulată de inculpatul T.C.V., prin apărător ales. În temeiul art. 300 alin. (2), raportat la art. 264 alin. (3) C. proc. pen., restituie dosarul privind pe inculpatul T.C.V., la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru refacerea rechizitoriului. Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul cuvenit apărării din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției. Cu recurs în termen de 3 zile de la pronunțare pentru procuror și partea civilă și de la comunicare pentru inculpat. Pronunțată, în ședință publică, azi 24 octombrie 2011.