ÎCCJ, Secția penală

Asupra cererilor

inculpatului T.C.V., de restituire a dosarului la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru refacerea rechizitoriului;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin rechizitoriul din 05 aprilie 2011 emis

în dosarul nr. 9/P/2011 al Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, s-a

dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare

de libertate, a inculpatului T.C.V., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- nerespectare a

hotărârilor judecătorești, prevăzută de art. 271 alin. (1) C. pen. – parte

vătămată S.P.D.;

- ultraj, prevăzută

de art. 239 alin. (2) și (5) C. pen. – parte vătămată comisar de poliție V.M.;

- ultraj, prevăzută

de art. 239 alin. (2) și (5) C. pen. – parte vătămată agent de poliție D.M.;

- ultraj contra

bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 321

alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.

Prin același act de

inculpare, față de T.C.V., în baza art. 228 raportat la art. 10 lit. d) C.

proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 35

2

din Legea nr. 188/2000, modificată, privind

executorii judecătorești.

În esență,

rechizitoriul a reținut că la 04 ianuarie 2011, T.C.V. s-a împotrivit

executării silite a sentinței civile nr. 18831 din 30 septembrie 2010 – titlu

executoriu, el amenințând și exercitând acte de violență fizică împotriva

executorului judecătoresc S.P.D., la aceeași dată, în aceleași împrejurări, a

agresat fizic, smulgând cascheta agentului de poliție D.M., aflat în

exercitarea atribuțiilor de serviciu, el făcând parte din efectivele de

polițiști care au acordat sprijin legal executorului judecătoresc pentru

executarea titlului judecătoresc amintit, la fel, în data menționată, în

împrejurări similare, l-a agresat fizic și l-a bruscat pe comisarul de poliție V.M.,

aflat și el în exercitarea atribuțiilor de serviciu și acesta făcea parte din

efectivele de polițiști care au acordat sprijin legal executorului judecătoresc

pentru executarea titlului judecătoresc și, la data reținută, în public, a

proferat cuvinte și expresii, a comis acte, gesturi și manifestări care au adus

atingere bunelor moravuri și au produs scandal public. Comportamentul

inculpatului a fost transmis prin mijloace de informare (televiziune, presă

scrisă), cu consecința creării unor stări de indignare și dezaprobare publică,

astfel colectivitatea cunoscând direct și prin jurnale difuzate în zilele

următoare, despre aceasta.

Așa cum prevede art. 300

alin. (1) C. proc. pen., instanța este obligată să verifice, din oficiu, la

prima înfățișare, regularitatea actului de sesizare.

Art. 301 alin. (1) C.

proc. pen. prevede că procurorul și părțile au dreptul să formuleze cereri,

acestea fie personal, fie prin intermediul apărătorului.

Instanța, potrivit

art. 302 alin. (1) C. proc. pen., este obligată să pună în discuție cererile

formulate.

Parcurgând această

etapă, instanța, analizând cererile inculpatului formulate de avocatul său ales,

reține următoarele:

- în ce privește

cererea vizând neregularitatea actului de sesizare, pentru că aceasta nu

cuprinde numele tuturor părților vătămate, cu referire specială la D.M. și V.M.,

aceasta nu este fondată. Pentru dobândirea calității de parte vătămată, trebuie

să fie îndeplinite următoarele condiții. Să existe o vătămare (fizică, morală

ori materială), vătămarea să fie generată de infracțiune, persoana vătămată să

declare că înțelege să devină parte în proces [art. 24 alin. (1) C. proc. pen.].

Totodată, declarația de participare în proces ca parte vătămată se poate face

scris sau oral, în tot cursul urmăririi penale. În fața instanței

judecătorești, în faza de judecată, declarația se poate face cel mai târziu

până la citirea actului de sesizare (art. 76 alin. ultim C. proc. pen.). Pentru

aceasta, organele judiciare penale au obligația de a explica persoanei vătămate

(aceasta fiind persoana care a suferit o vătămare prin infracțiune) că poate

participa ca parte vătămată în proces (art. 76 și art. 320 C. proc. pen.). De

asemenea, chemarea persoanei vătămate înseamnă și chestionarea ei dacă se

constituie parte vătămată au, după caz, parte civilă.

Din examinarea

materialului de urmărire penală, se constată că D.M. și V.M., la 05 ianuarie

2011 (filele 9 și 10 dosar parchet), în scris, după ce au dezvoltat ceea ce au

perceput personal din împrejurările derulate la 04 ianuarie 2011, au cerut

„față de cele raportate, rog dispuneți”, iar ulterior, tot în scris, fiecare

personal, au cerut „să se ia măsurile legale” (filele 89 și 92 același dosar).

În fața instanței, V.M.

și D.M., la 20 septembrie 2011 și, respectiv, la 27 septembrie 2011 (filele 22

și 23 dosar Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală), în scris, au

declarat că nu doresc să participe, în calitate de parte vătămată sau parte

civilă, în cauza privind pe T.C.V.

În ceea ce privește

cererea de constatare a neregularității actului de sesizare pentru că

executorul judecătoresc S.P.D. nu s-a constituit parte civilă și aceasta este nefondată.

Potrivit art. 24

alin. (2) C. proc. pen., persoana vătămată care exercită acțiunea civilă în

procesul penal, se numește parte civilă, prin parte civilă, deci,

înțelegându-se partea vătămată care a suferit un prejudiciu material sau moral

prin infracțiune și care și-a alăturat acțiunea sa civilă la acțiunea penală în

procesul penal. Ca atare, ea există în continuarea calității de parte vătămată.

Constituirea de parte

civilă în procesul penal se poate face în scris, prin cerere și oral, deci are

valoarea unei constituiri de parte civilă orice manifestare de voință din care

ar rezulta implicit sau explicit voința persoanei vătămate, oricând în cursul

urmăririi penale, iar în faza de judecată, până la citirea actului de sesizare [art.

15 alin. (2) C. proc. pen.]. Totodată, față de prevederea cuprinsă în art. 15 alin.

(1) C. proc. pen., pentru a opera constituirea de parte civilă este suficientă

începerea urmăririi penale.

În cauză, executorul

judecătoresc, la 11 ianuarie 2011, s-a plâns penal în contra lui T.C.V., a

menționat în scris că își va preciza pretențiile civile (filele 17, 19 dosar

parchet), a fost ascultată în calitate de persoană vătămată (filele 81, 82, 83

același dosar), iar în fața instanței, pentru termenul din 29 septembrie 2011, a depus cerere de constituire de parte civilă (filele 25 și următoarele dosar Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală).

Referitor aspectului

neregularității actului de sesizare pentru că în Capitolul VI – Materialul

probator s-ar specifica faptul că procesul-verbal de sesizare din oficiu ar fi

probă în procesul penal, ceea ce contravine Titlului III, Capitolul I, art. 64 C.

proc. pen., precum și că rechizitoriul nu ar cuprinde menționarea

proceselor-verbale de transcriere integrală a convorbirilor, înscrisuri probe,

și aceasta este nefondată, instanței de judecată revenindu-i dreptul și

obligația corelativă, potrivit rolului său activ, de a administra, în cadrul

cercetării judecătorești, probele considerate utile și pertinente cauzei,

strict în respectarea normelor procedurale penale.

Este însă fondată

cererea apărării inculpatului privind neregularitatea actului de sesizare în ce

privește nerespectarea art. 264 alin. (3) C. proc. pen.

Analizând

rechizitoriul nr.9/P/2011 se constată că verificarea sub aspectul legalității

și temeiniciei a fost făcută de procurorul șef de secție, în condițiile în care

același procuror a efectuat, în parte, acte și măsuri de urmărire penală.

Codul de procedură

penală, Capitolul IV (Secțiunea urmărire penală) – Secțiunea I – Sesizarea organelor

de urmărire penală, prevede că organul de urmărire penală se sesizează din

oficiu când află, pe orice cale, că s-a săvârșit o infracțiunea. În cazul în

care organul de urmărire penală se sesizează din oficiu, încheie un proces

verbal în acest sens.

Pe de o parte,

Capitolul IV – Efectuarea urmăririi penale, Secțiunea I – Sesizarea organelor

de urmărire penală, art. 221 prevede că organul de urmărire penală se sesizează

din oficiu. Alin. (2) prevede că, atunci când se sesizează din oficiu,

urmărirea penală nu poate începe în lipsa procesului-verbal de sesizare.

Secțiunea a II-a, același capitol, intitulat „Desfășurarea urmăririi penale”,

art. 228 prevede că organul de urmărire penală, sesizat în vreunul din modurile

prevăzute de art. 221, dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale.

În cauză, la 05

ianuarie 2011 (fila 1 dosar parchet), procurorul șef al secției a încheiat procesul-verbal

de sesizare din oficiu, a constatat în motivarea acestuia că sunt indicii

privind săvârșirea unor infracțiuni contra autorității, respectiv săvârșirea unor

infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției, l-a semnat, s-a aplicat

ștampila organului judiciar, același procuror, dispunând, prin rezoluție

olografă, că procurorul D.A. va soluționa cauza.

De asemenea, la 12

ianuarie 2011, procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică a

participat (fila 77 dosar parchet) la examinarea, în cameră de consiliu la

Înalta Curte de Casație și Justiție, cererii în dosarul nr. 9/P/2011, de

confirmare a ordonanței procurorului prin care se dispusese, cu titlu

provizoriu, pe o durată de 12 ore, interceptarea și înregistrarea audio-video a

discuțiilor ambientale purtate de învinuitul C.V.T., cu ocazia aducerii la

cunoștință a învinuirii, precum și a cererii pe autorizare a interceptării și

înregistrării pe suport electronic de imagini și convorbiri purtate de învinuit

cu ocazia audierilor sale, ce vor avea lor la sediul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, pe durata de 30 de zile (art. 91

1

C. proc. pen.).

Procurorul șef al

secției a cerut admiterea cererii, motivând-o pe considerente legate de

situația de fapt întâmplată la 04 ianuarie 2011, în sensul că S.P.D. a fost

amenințată de către C.V.T., acesta adresându-i cuvinte jignitoare și aruncându-i

conținutul unui pahar cu apă în față. S-a mai învederat, că față de agentul de

poliție D.M., făptuitorul a exercitat amenințare și acte de violență, constând

în lovirea caschetei de pe cap și apucarea brațului drept, iar față de

comisarul V.M., făptuitorul a exercitat nemijlocit acte de violență, prin toate

aceste acțiuni numitul C.V.T. s-a împotrivit la executarea hotărârii

judecătorești.

În continuare, același

procuror a precizat că învinuitul a fost citat la sediul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică, biroul 214, pentru data de 11 ianuarie 2011 și, având în vedere

comportamentul acestuia cu ocazia punerii în executare a hotărârii

judecătorești, a apreciat că se impune înregistrarea pe suport electronic a

convorbirilor în mediul ambiental cu ocazia audierilor ce vor avea loc odată cu

aducerea la cunoștință, în temeiul art. 6 C. proc. pen., a faptului că s-a

început urmărirea penală împotriva sa.

Cu ocazia participării

sale la examinarea cererilor, procurorul a mai susținut că se impune

înregistrarea pe suport electronic a imaginilor și convorbirilor ce vor avea

loc, acesta având în vedere atitudinea adoptată de învinuit, de sfidare și

dispreț la adresa organelor statului în general și a organelor de urmărire

penală în special, precum și posibilitatea ca acesta să refuze semnarea

declarației sau redarea în scris a celor declarate verbal.

Art. 64 C. proc. pen.

enumeră printre mijloacele de probă prin care se constată elementele de fapt ce

pot servi ca probă, și înregistrările audio sau video.

Reîntorcându-ne la

dispozițiile art. 264 alin. (3) C. proc. pen., acesta prevede că dacă urmărirea

penală este efectuată de procurorul șef de secție, verificarea se face de

procurorul general al parchetului (Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție), nerespectarea dispozițiilor nereprezentând o simplă

formalitate, astfel că, în baza art. 300 alin. (2) raportat la art. 264 alin. (3)

C. proc. pen., dosarul se va restitui pentru refacerea rechizitoriului.

În cauză nu sunt

incidente nici considerentele și nici dispozitivul deciziei nr. 9 din 18

februarie 2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție

pronunțată într-un recurs în interesul legii, aceasta referindu-se la verificarea

legalității și temeiniciei actului de trimitere în judecată, cânt înaintarea

rechizitoriului instanței competente se face prin adresă, sub semnătura

procurorului ierarhic superior. Decizia amintită, publicată în M.Of. nr. 831

din 10 decembrie 2008, stabilește că … rechizitoriul trebuie să conțină

mențiunea „verificat sub aspectul legalității și temeiniciei”, „Lipsa acestei

mențiuni atrage neregularitatea actului de sesizare … în sensul că ea poate fi

înlăturată, după caz, fie de îndată, fie prin acordarea unui termen în acest

scop”. Or, în cauză, mențiunea există, dar verificarea actului de sesizare nu

s-a făcut de procurorul căruia îi revine această obligație legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite cererea

formulată de inculpatul T.C.V., prin apărător ales.

În temeiul art. 300

alin. (2), raportat la art. 264 alin. (3) C. proc. pen., restituie dosarul

privind pe inculpatul T.C.V., la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție pentru refacerea rechizitoriului.

Conform art. 192

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit

apărării din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei,

se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Cu recurs în termen

de 3 zile de la pronunțare pentru procuror și partea civilă și de la comunicare

pentru inculpat.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 24 octombrie 2011.