ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra

cererii formulată de inculpatul T.C.V., prin apărător ales, de restituire a

cauzei procurorului pentru refacerea urmăririi penale, conform art. 332 alin. (2)

C. proc. pen.;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin rechizitoriul

din 5 aprilie 2011, emis în Dosarul nr. 9/P/2011 al Ministerului Public - Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și

criminalistică, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea

în judecată, în stare de libertate, a inculpatului T.C.V. pentru săvârșirea

următoarelor infracțiuni:

- nerespectarea

hotărârilor judecătorești, prevăzută de art. 271 alin. (1) C. pen.; parte

vătămată S.P.D.;

- ultraj, prevăzută

de art. 239 alin. (2) și (5) C. pen. - parte vătămată comisar de poliție V.M.;

- ultraj, prevăzută

de art. 239 alin. (2) și (5) C. pen. - parte vătămată agent de poliție D.M.;

- ultraj contra

bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art.

321 alin. (1) C. pen., toate și cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Prin același

rechizitoriu, față de T.C.V., în baza art. 228 C. proc. pen. raportat la art.

10 alin. (1) lit. d) același Cod, s-a dispus neînceperea urmăririi penale,

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 35

2

din Legea nr.

188/2000, modificată, privind executorii judecătorești.

În rezumat, potrivit

rechizitoriului, la data de 4 ianuarie 2011, T.C.V. s-a împotrivit executării

silite a sentinței civile nr. 18.831 din 30 septembrie 2010 - titlu executoriu,

el amenințând și exercitând acte de violență fizică împotriva executorului

judecătoresc Ș.P.D., la aceeași dată, în aceleași împrejurări, a agresat fizic,

smulgând cascheta agentului de poliție D.M., aflat în exercitarea atribuțiilor

de serviciu, acesta făcând parte din efectivele de polițiști care au acordat

sprijin legal executorului judecătoresc pentru executarea efectivă a titlului

executoriu judecătoresc amintit, la fel, la aceeași dată, în aceleași

împrejurări, l-a bruscat și l-a agresat fizic, pe comisarul de poliție V.M., și

acesta aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu ca făcând parte din efectivele

de polițiști care au acordat sprijin legal executorului judecătoresc pentru

executarea titlului judecătoresc și la data menționată, în public, a adresat

expresii și cuvinte, a comis acte, gesturi, manifestări care au adus atingere

bunelor moravuri și au produs scandal public. Descrisul comportament al

inculpatului a fost transmis în public, prin mijloace de informare

(televiziune, presă scrisă), cu consecința producerii unor stări de indignare

și dezaprobare publică, astfel colectivitatea cunoscând în mod direct și prin

emisiuni informative difuzate și în zilele următoare datei de 4 ianuarie 2011,

despre cele reținute.

La termenul de

judecată 29 septembrie 2011, Dosar nr. 2978/1/2011, inculpatul, prin apărătorul

ales, punându-se în discuție regularitatea actului de sesizare în baza art. 300

alin. (1) C. proc. pen., a invocat mai multe neregularități și a solicitat, în

temeiul art. 300 alin. (2) C. proc. pen., restituirea cauzei la procuror în

vederea refacerii rechizitoriului.

Prin sentința penală

nr. 1487 din 24 octombrie 2011, în temeiul art. 300 alin. (2), raportat la art.

264 alin. (3) C. proc. pen., s-a admis cererea formulată și s-a dispus

restituirea dosarului, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție pentru refacerea rechizitoriului, în esență reținându-se că cererea

apărătorului ales al inculpatului privind neregularitatea actului de sesizare

în ce privește nerespectarea art. 264 alin. (3) C. proc. pen., este întemeiată,

procurorul șef de secție care verificase sub aspectul legalității și al

temeiniciei, rechizitoriul, efectuase personal acte și luase măsuri procesual

penale în acea cauză (autosesizare și întocmire proces-verbal de sesizare din

oficiu, repartizarea, prin rezoluție, a soluționării cauzei, unui procuror din

cadrul secției, participare, în Cameră de consiliu la Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția penală, la examinarea cererii formulată în Dosarul nr.

9/P/2011, de confirmare a ordonanței procurorului, prin care se dispusese, cu

titlu provizoriu, pe o durată de 12 ore, interceptarea și înregistrarea

audio-video, a discuțiilor ambientale purtate de învinuitul C.V.T. cu ocazia

aducerii la cunoștință a învinuirii, precum și la examinarea cererii de

autorizare a interceptării și înregistrării pe suport electronic, de imagini și

convorbiri purtate de învinuit cu ocazia audierilor sale, ce vor avea loc la

sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe durata

de 30 de zile (art. 91

1

C. proc. pen.) instanța supremă reținând că

în baza art. 264 alin. (3) și (4) C. proc. pen., rechizitoriul este verificat

sub aspectul legalității și temeiniciei, de prim-procurorul Parchetului, sau,

după caz, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, iar

când urmărirea este făcută de acesta, verificarea se face de procurorul

ierarhic superior. Când urmărirea penală este efectuată de un procuror de la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, rechizitoriul este

verificat de procurorul șef de secție, iar când urmărirea penală este efectuată

de acesta, verificarea se face de către procurorul general al acestui Parchet,

deci verificarea actului de sesizare nu se făcuse de către procurorul căruia îi

revenea această obligație legală.

Ministerul Public - Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția judiciară, a declarat

recurs împotriva sentinței considerând-o nelegală și netemeinică, în esență

susținându-se că procurorului care a verificat legalitatea și temeinicia

rechizitoriului, îi revenea această obligație legală în calitatea sa de

procuror ierarhic superior, el, în cauză nedesfășurând acte de urmărire penală.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, completul de 5 judecători, prin decizia penală nr. 60 din

20 februarie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 10204/1/2011 a admis recursul, a

casat, în parte, sentința nr. 1487 din 24 octombrie 2011 și a constatat

regularitatea sesizării instanței, cauza fiind trimisă secției penale a Înaltei

Curți de Casație și Justiție pentru continuarea cercetării judecătorești.

Instanța de recurs

și-a motivat decizia pe considerentele că instanța de fond a interpretat greșit

dispozițiile art. 300 C. proc. pen. în sensul că procedura verificării

rechizitoriului de către procurorul ierarhic superior, reglementată de

dispozițiile art. 264 alin. (3) C. proc. pen. este o condiție de valabilitate a

actului de sesizare, a cărei nerespectare este sancționată cu nulitate

absolută, conform dispozițiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen. și că greșit

s-a apreciat că procesul-verbal de sesizare din oficiu sau participarea

procurorului șef de secție, la 12 ianuarie 2011, în Cameră de Consiliu, ar

reprezenta acte de urmărire penală, aceasta nefiind decât un procedeu

probatoriu, în cauză nefiind încălcată nicio dispoziție legală în materie.

Dosarul cauzei a fost

înregistrat, pe fond, sub nr. 1871/1/2012, la 8 martie 2012, fixându-se termene

de judecată 10 aprilie 2012, ulterior, 30 mai 2012 și 6 iunie 2012.

La 6 iunie 2012, în conformitate

cu dispozițiile art. 15 alin. (2) C. proc. pen., până la citirea actului de sesizare,

persoana vătămată a declarat că participă în procesul penal atât ca parte vătămată

Ș.P.D., cât și ca parte civilă, constituindu-se parte civilă cu suma de 25.000 euro

reprezentând daune morale.

Tot la acest termen, în

baza art. 322 C. proc. pen. s-a dat citire actului de sesizare a instanței și potrivit

art. 320 alin. (2) același Cod, procurorul și părțile au fost întrebate dacă au

de formulat cereri.

Apărătorul ales al inculpatului,

în baza art. 301 alin. (1), raportat la art. 332 alin. (2) C. proc. pen., în scris

și oral, a cerut restituirea cauzei în vederea refacerii urmăririi penale, motivată

de următoarele considerente:

- părțile vătămate nu

au fost audiate în această calitate, în faza urmăririi penale, cu referire la V.M.

și D.M., aceștia fiind audiați, pe formular tipizat, numai în calitate de martori,

iar partea vătămată Ș.P.D., deși a fost audiată în calitate de parte vătămată, calitate

în care a declarat că nu se constituie parte civilă, neaudiată însă ca parte civilă,

în rechizitoriu este menționată ca fiind parte civilă;

- inexistența procesului-verbal

de sesizare din oficiu, denunț sau plângere, astfel cum prevede art. 221 C. proc.

pen. pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii

și liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., ordonanța de extindere

a urmăririi penale neconstituind o modalitate de sesizare;

- pentru aceeași infracțiune,

începerea urmăririi penale nu se poate dispune prin ordonanță ci prin rezoluție,

deci nu s-a început legal urmărirea penală în condițiile în care la 13 ianuarie

2011, prin ordonanță, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor, din

infracțiunea prevăzută de art. 239 alin. (1), (2), (5) C. pen. și art. 271

alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în art. 239 alin. (2),

(5) C. pen. părți vătămate D.M. și V.M., și de art. 271 alin. (1) C. pen., parte

vătămată Ș.P.D., la aceeași dată, prin ordonanță, extinzându-se urmărirea penală

pentru infracțiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., învinuitul fiind încunoștințat

la 14 ianuarie 2011, dar pentru această faptă nu există rezoluție;

- nu a fost respectat

dreptul la apărare al inculpatului și dreptul de a proba lipsa de temeinicie a probelor,

în condițiile în care, la 14 ianuarie 2011, apărătorul inculpatului a cerut să participe

la efectuarea oricărui act de urmărire penală, nu a fost convocat niciodată la efectuarea

actelor de urmărire penală, mai ales că după data de 12 ianuarie 2011, cu excepția

schimbării încadrării juridice amintită nu s-a mai efectuat vreun asemenea act,

deci, nu s-a mai administrat nici un mijloc de probă, cererea de probatorii, de

la 4 februarie 2011, prin care se solicita audierea părților vătămate și a martorilor,

în prezența avocatului ales, urmare și schimbării încadrării juridice și extinderii,

fiind respinsă, iar pentru infracțiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.,

învinuitul nu a fost audiat;

- audierea martorilor

s-a făcut de un organ necompetent, delegarea ofițerilor de poliție judiciară, prin

ordonanță, la 11 ianuarie 2011, a părții vătămate Ș.P.D. și a lui V.M., Z.S., E.I.

fiind efectuate de un organ necompetent, astfel încălcându-se art. 209 alin.

(3) C. proc. pen.;

- după emiterea ordonanței

de conexare din 24 ianuarie 2011 a Dosarului nr. 19/P/2011 la Dosarul nr. 9/P/2011,

nu s-a efectuat nici un act de urmărire penală, deși era obligatorie audierea părților

vătămate și a făptuitorului;

- procesele-verbale din

13 ianuarie 2011, din 20 ianuarie 2011, din 21 ianuarie 2011 nu îndeplinesc condițiile

prevăzute de art. 91

3

alin. (1) și (2) C. proc. pen. nefiind certificate

de procuror;

- procesul-verbal din

11 ianuarie 2011 transcrierea comunicărilor din acea zi, orele 10:30 -11:41 reprezintă

o probă administrată ilegal, cu încălcarea art. 6 C. proc. pen., a art. 70 C. proc.

pen. și a art. 6 parag. 1 și parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

consemnarea audierii inculpatului, a unei declarații dată fără consimțământ și fără

respectarea drepturilor acestuia, respectiv fără a fi încunoștințat cu privire la

dreptul de a nu da declarație și fără a fi avertizat asupra dreptului la apărare,

este nelegal.

Procurorul a depus în

dosar note scrise prin care a argumentat netemeinicia criticilor aduse de apărare

activității de urmărire penală.

Înalta Curte, analizând

criticile inculpatului, formulate prin avocatul său ales, reține următoarele:

În ce privește neaudierea,

în faza urmăririi penale, a lui V.M. și D.M. în calitate de părți vătămate, această

critică nu este fondată și a mai fost analizată cu ocazia pronunțării sentinței

penale nr. 1487 din 24 octombrie 2011.

Astfel, pentru dobândirea

calității de parte vătămată, se cer a fi îndeplinite următoarele condiții: să existe

o vătămare (fizică, materială ori morală), vătămarea să fie generată de infracțiune;

persoana astfel vătămată să declare că înțelege să ia parte la proces [art. 24

alin. (1) C. proc. pen.]. Sub acest aspect, declarația persoanei trebuie să se facă

în scris sau oral, în tot cursul fazei urmăririi penale. În fața instanței de judecată,

deci în faza judecății, declarația scrisă sau orală se poate face până la citirea

actului de sesizare (art. 76 alin. ultim C. proc. pen.). În această materie, organele

judiciare au obligația de a explica persoanei vătămate că are dreptul să participe

ca parte vătămată în proces (art. 76 și art. 320 C. proc. pen.) chemarea persoanei

vătămate însemnând și chestionarea ei dacă înțelege să participe în calitate de

parte vătămată sau, după caz, dacă se constituie parte civilă în procesul penal.

Cu privire la respectarea,

în faza urmăririi penale a dispozițiilor procedural penale indicate, cele două persoane

V.M. și D.M., la 5 ianuarie 2011, în scris, au cerut „față de cele raportate, rog

dispuneți”, iar ulterior, în scris, fiecare, a cerut să se ia măsurile legale.

La 20 septembrie 2011

(Dosar nr. 2978/1/2011 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală), V.M.

și D.M., au declarat, în scris, că nu doresc să participe, în calitatea procesuală

de parte vătămată sau de parte civilă, în cauza privind pe T.C.V.

Audierea celor două persoane

menționate, ca martori, la urmărirea penală, a respectat dispozițiile art. 82 C.

proc. pen., acesta precizând că persoana vătămată poate fi ascultată ca martor,

dacă nu este constituită parte civilă sau nu participă în proces ca parte vătămată,

art. 78 același Cod instituind că persoana care are cunoștință despre vreo faptă

sau despre vreo împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în procesul

penal poate fi ascultată în calitate de martor.

Din cuprinsul declarațiilor

date de V.M. și D.M., la 6 ianuarie 2011, rezultă că cei doi au consimțit să fie

ascultați ca martori în legătură cu fapte sau împrejurări întâmplate la 4 ianuarie

2011.

Trecând la susținerea

că partea vătămată Ș.P.D., audiată fiind la urmărirea penală în această calitate,

a declarat că nu se constituie parte civilă și deci, nu a fost audiată în calitate

de parte civilă, aspectul relevat de apărătorul ales al inculpatului că ea este

menționată în rechizitoriu în calitate de parte civilă, astfel impunându-se refacerea

urmăririi penale, problema a mai fost analizată în sentința penală nr. 1487 din

24 octombrie 2011, și sub acest aspect cererea fiind nefondată.

Art. 24 alin. (2) C. proc.

pen. prevede că persoana vătămată care exercită acțiunea civilă în procesul penal,

se numește parte civilă, prin parte civilă, calitate procesuală, înțelegându-se

partea vătămată care a suferit un prejudiciu material, moral sau fizic, prin infracțiune

și care și-a alăturat acțiunea sa civilă la acțiunea penală în procesul penal.

De asemenea, potrivit

art. 15 alin. (2) C. proc. pen., constituirea de parte civilă în procesul penal

se poate face în scris sau oral, oricând în cursul urmăririi penale, iar în faza

de judecată, până la citirea actului de sesizare.

Inserarea de către partea

vătămată Ș.P.D., în declarația olografă de la data de 6 ianuarie 2011, a propoziției

„nu mă constitui parte civilă în procesul penal” nu constituie pierderea, de către

ea, a dreptului de a se constitui în această calitate procesuală, în faza judecății,

până la citirea actului de sesizare, aceasta uzând de acest drept astfel cum s-a

reținut în încheierea din 6 iunie 2012 (Dosar nr. 1871/1/2011 al Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția penală). În fapt, partea vătămată Ș.P.D., în plângerea

adresată procurorului, a menționat că pe latură civilă, își va preciza eventualele

pretenții, ulterior, în termenul legal.

Sub aspectul menționării,

de către procuror, a includerii ei ca parte civilă în rechizitoriu, și acesta a

fost soluționat definitiv de Completul de 5 judecători, constatându-se, prin decizia

penală nr. 60 din 20 februarie 2012, regularitatea actului de sesizare.

În ce privește critica

apărării inculpatului, că ordonanța de extindere a urmăririi penale pentru infracțiunea

de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută

de art. 321 alin. (1) C. pen. nu este modalitate legală de sesizare, nefiind inclusă

printre plângere, denunț, sesizare din oficiu astfel cum prevede art. 221 C. proc.

pen., și aceasta este nefondată.

La urmărirea penală, există

plângerea penală a părții vătămate Ș.P.D., rapoartele din 5 ianuarie 2011, ale lui

V.M. și D.M., în acestea descriindu-se fapte și împrejurări petrecute la 4 ianuarie

2011, acestea, conform art. 200 C. proc. pen. constituind strângerea de probe necesare

cu privire la existența infracțiunilor, identificarea făptuitorilor și stabilirea

răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună

trimiterea în judecată.

Potrivit dispozițiilor

art. 224 C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire

penală poate efectua acte premergătoare, iar conform art. 228 alin. (1) același

Cod, organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale când din cuprinsul

actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a

punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute în art. 10, cu excepția celui de

la lit. b

1

).

În cauză, la 6 ianuarie

2011, prin rezoluție, s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor

de ultraj, faptă prevăzută de art. 239 alin. (1), (2) și (5) C. pen. (3 fapte),

cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și nerespectarea hotărârilor judecătorești,

faptă prevăzută de art. 271 alin. (1) C. pen., și aceasta cu aplicarea art. 33

lit. a) C. pen.

Potrivit art. 238 C. proc.

pen., dacă se constată fapte noi ori împrejurări noi care pot duce la schimbarea

încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale,

extinderea cercetării penale se poate face și pentru acestea.

În cauză, la 13 ianuarie

2011, motivându-se că din actele și lucrările premergătoare existente în Dosarul

nr. 9/P/2011, T.C.V., la 4 ianuarie 2011, în fața reprezentanților mass-media, a

forțelor de ordine solicitate pentru punerea în executare a hotărârii de evacuare,

precum și a altor persoane, a proferat cuvinte și expresii prin care a adus atingere

bunelor moravuri, provocând un sentiment de insecuritate în sfera relațiilor de

conviețuire socială, atitudinea descrisă stăruind indignare și dezaprobare publică,

amplu redată în numeroase articole de presă, faptele întrunesc elementele constitutive

ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii

publice, prevăzute de art. 321 alin. (1) C. pen., prin ordonanță, s-a dispus schimbarea

încadrării juridice a faptei, din art. 239 alin. (1), (2) și (5) C. pen. (3 fapte),

cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 271 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea

art. 33 lit. a) C. pen., în art. 239 alin. (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art.

33 lit. a) C. pen. (2 fapte) și art. 271 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea

art. 33 lit. a) C. pen., precum și extinderea cercetărilor și începerea urmăririi

penale pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea

ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., iar la 14

ianuarie 2011, lui T.C.V., prezent personal și asistat de avocat ales, i s-a adus

la cunoștință schimbarea încadrării juridice a faptei și extinderea cercetărilor

și începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 321

alin. (1) C. pen.

Este de reținut că potrivit

art. 203 C. proc. pen., în desfășurarea urmăririi penale, organul de urmărire penală

dispune asupra actelor sau măsurilor procesuale, prin ordonanță, art. 238 același

Cod prevăzând că extinderea cercetării penale sau schimbarea încadrării juridice

a faptei se decide prin ordonanță, astfel procedându-se și în cauză.

Referitor susținerii apărării,

că pentru infracțiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., T.C.V. nu a fost

audiat, la 21 ianuarie 2011 există procesul verbal prin care se atestă că fiind

termen stabilit pentru audiere, T.C.V., personal și asistat de avocat ales, a declarat

că nu dorește să dea nicio declarație în fața organelor de urmărire penală, întrucât

beneficiază de imunitate parlamentară, potrivit art. 72 alin. (1) și (2) din Constituția

României, art. 9 din Protocolul privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene.

Procesul-verbal a fost

semnat de T.C.V. și de avocat, poziția sa fiind, deci, manifestarea proprie asupra

inexistenței obligației de a-și dovedi nevinovăția [art. 66 C. proc. pen. și dreptului

de a nu face nicio declarație art. 70 alin. (2) C. proc. pen.].

Referitor susținerii apărării

inculpatului, că urmărirea penală este nelegală pentru că audierea martorilor s-a

făcut de către un organ necompetent, astfel încălcându-se art. 209 alin. (3) C.

proc.  pen., aceasta nu este fondată.

În primul rând, art. 209

alin. (3) C. proc. pen., prevede că urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu,

de către procuror în cazul arătat în art. 29 pct. 1 din Cod (competența Înaltei

Curți de Casație și Justiție) de judecată în primă instanță. În cauză, urmărirea

penală s-a efectuat de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, dar potrivit

art. 135 și art. 203 același Cod, drept conferit și de art. 201, în desfășurarea

urmăririi penale, organul de urmărire penală dispune delegarea către un organ de

cercetare penală, în cauză, cel al poliției judiciare din cadrul Inspectoratului

General al Poliției Române - Direcția de Investigații Criminale, iar potrivit

art. 217 alin. (4) C. proc. pen., este dreptul procurorului care efectuează urmărirea

penală să dispună, prin ordonanță, ca anumite acte de cercetare penală să fie efectuate

de către organele poliției judiciare.

Dispozițiile procedural

penal indicate au fost respectate, procurorul delegând prin ordonanță, audieri,

redări rezumative a interceptărilor discuțiilor, redarea rezumativă a înregistrărilor

realizate de posturile media.

În ce privește cererea

de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, pe considerentul

că după ordonanța din 24 ianuarie 2011, de conexare a dosarului de urmărire penală

nr. 19/P/2011 la Dosarul nr. 9/P/2011, nu s-a mai efectuat niciun act de urmărire

penală deși se impunea audierea părților vătămate și a făptuitorului, actul procurorului

constată numai că la 11 ianuarie 2011 sub numărul de dosar 19/P/2011 s-a înregistrat

plângerea executorului judecătoresc Ș.P.D., împotriva lui T.C.V., M.M., Ș.C. și

G.I., referindu-se la același eveniment din data de 4 ianuarie 2011, aceasta se

înscrie în dispozițiile art. 45 C. proc. pen. cu referire la art. 32 și art. 34

același Cod, respectiv reunirea cauzelor existând cazul de conexitate, reunirea

impunându-se pentru o bună înfăptuire a justiției.

De altfel, prin rechizitoriul

nr. 9/P/2011, în baza dispozițiilor art. 228 raportat la art. 10 lit. c) C. proc.

pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de M.M., C.Ș. și G.I., pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 271 C. pen. și de art. 239 alin.

(2) și (5) C. pen. și respectiv de art. 35

2

din Legea nr. 188/2000 modificată

și față de G.I., în baza art. 228, raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru

săvârșirea infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii, prevăzută de

art. 25 din Legea nr. 51/1995 republicată.

Audierea părților vătămate

s-a realizat în Dosarul nr. 9/P/2001, faptele și împrejurările referindu-se la cele

întâmplate în 4 ianuarie 2011.

Referitor susținerii apărării,

că procesele-verbale din 13 ianuarie 2011, din 20 ianuarie 2011  și din 21 ianuarie

2011, nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 91

3

alin. (1) și

(2) C. proc. pen. în sensul că nu sunt certificate pentru autenticitate de către

procuror, acestea au fost întocmite de organe de cercetare penală ale poliției judiciare

delegate de procurorul care a efectuat urmărirea penală și au constat din vizionarea

unor imagini privind evenimentul din 4 ianuarie 2011, puse la dispoziție de R.M.,

A., A.1/A.3, R.Me. și secția nr. a poliție, deci nu au fost făcute la cererea procurorului,

ci de către terți, neexistând, deci, obligația legală de a fi certificate sub aspectul

autenticității. Art. 91

6

C. proc. pen. instituie obligația verificării

mijloacelor de probă interceptări și înregistrări audio sau video, în condițiile

în care acestea se realizează prin telefon, mijloc electronic de comunicare, la

cererea procurorului care efectuează urmărirea penală, cu autorizarea motivată a

judecătorului, iar potrivit art. 91

6

alin. (2) C. proc. pen. orice alte

înregistrări (exemplu efectuate de alte persoane pot constitui mijloc de probă,

dar se analizează cu ocazia dezbaterilor pe fond.

În ce privește susținerea

apărării că procesul-verbal din 11 ianuarie 2011, este o probă administrată nelegal

pentru că ceea ce a declarat T.C.V. a fost fără consimțământul lui, fără a fi încunoștințat

că are dreptul să nu dea declarație și că nu a fost avertizat că are dreptul de

a se apăra, din parcurgerea conținutului acestui act, întocmit de organul de cercetare

al poliției judiciare în baza ordonanței procurorului din 10 ianuarie 2010  acesta

a redat, în formă scrisă, convorbirile duse, la 11 ianuarie 2011, între orele 10:30

și 11:41, la sediul Parchetului, între procuror, învinuit și apărătorul său ales,

cu ocazia aducerii la cunoștință a învinuirii, începerea urmăririi penale, a dreptului

de a fi asistat de un avocat, a acordului sau dezacordului cu privire la declarații,

T.C.V. spunând „deci nu este nimic ilegal, și trebuie să-l semnez acum, deci care

sunt pașii următori care să dau o declarație”, deci nu s-au încălcat dispozițiile

art. 70 C. proc. pen., art. 6 C. proc. pen. sau a art. 6 parag. 1 și 3 din Convenția

pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, acest proces-verbal

fiind certificat sub aspectul autenticității, de către procurorul care a efectuat

urmărirea penală.

Dar, în ce privește dreptul

la apărare, din analiza lucrărilor dosarului de urmărire penală, se reține că acesta

i-a fost încălcat inculpatului, după cum urmează.

În primul rând, este de

amintit că dreptul la apărare, drept fundamental, este garantat de Constituția României,

mai multe art. ale legii fundamentale dezvoltându-l și consacrându-i conținutul

[art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1), art. 24 alin. (1) și (2),

art. 124 alin. (2), art. 131 alin. (1)].

Corelativ, dreptul la

apărare este garantat în art. 6 C. proc. pen., text care instituie obligații și

în ce privește asigurarea deplinei exercitări a drepturilor procesuale, asigurarea

posibilității pregătirii și exercitării lor, astfel încât persoana învinuită sau

inculpată să fie pedepsită potrivit vinovăției și nici o persoană nevinovată să

nu fie trasă la răspundere penală.

Conform art. 65 alin.

(1) C. proc. pen., sarcina administrării probelor în procesul penal, în cursul urmăririi

penale, revine organului de urmărire penală, aceasta fiind cea mai importantă și

laborioasă activitate a fazei urmăririi penale prin care se tinde la aflarea adevărului

și lămurirea cauzei sub toate aspectele (art. 62 C. proc. pen.).

Art. 6 alin. (3) lit.

c) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale,

standard european de protecție în materia dreptului de a dispune de timpul și de

înlesnirile necesare pentru apărare, se aplică, fiind, printre altele, un element

al noțiunii de proces echitabil în materie penală care poate juca un rol important,

în măsura în care nerespectarea inițială a acestui drept (asistență juridică în

faza urmăririi penale) ar putea compromite caracterul echitabil al procesului penal

(hotărârile Imbrioscia contra Elveției, din 24 noiembrie 1993, John Murray contra

Marii Britanii din 28 octombrie 1994).

Raportând la cauză dispozițiile

procedurale, ansamblul dreptului la apărare astfel cum este dezvoltat în Constituție

și jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, se reține că

prin rezoluția din 6 ianuarie 2011, ora 15:00, s-a dispus începerea urmăririi penale

față de numitul T.C.V., pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj, prevăzută de

art. 239 alin. (1), (2) și (5) C. pen. și de nerespectare a hotărârilor judecătorești,

prevăzută de art. 271 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C.

pen.

La 11 ianuarie 2011, prin

proces-verbal, învinuitului i s-a adus la cunoștință dispunerea începerii urmăririi

penale împotriva sa pentru infracțiunile menționate, în cuprinsul actului fiind

inserată și mențiunea că are dreptul de a fi asistat de apărător. Procesul-verbal

este semnat de apărător și învinuit.

Prin ordonanța din 13

ianuarie 2011, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor și extinderea

cercetărilor și începerea urmăririi penale și pentru săvârșirea infracțiunii de

ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută

de art. 321 alin. (1) C. pen.

La 14 ianuarie 2011, prin

proces-verbal învinuitului i s-a adus la cunoștință ordonanța menționată, procesul-verbal

fiind semnat de învinuit și avocat.

Împuternicirea avocațială

pentru apărătorul ales, este datată 10 ianuarie 2011.

Până la 10 ianuarie 2011,

în condițiile în care rezoluția de începere a urmăririi penale era din 6 ianuarie

2011, ora 15:00, în Dosarul nr. 9/P/2011, a fost ascultată persoana vătămată Ș.P.D.

la aceeași dată, 6 ianuarie 2011, martorii D.M. la aceeași dată 6 ianuarie 2011,

V.M., la aceeași dată, 6 ianuarie 2011, Z.S., la aceeași dată, 6 ianuarie 2011,

I.I.I., la 7 ianuarie 2011, E.I., la 7 ianuarie 2011, iar la 10 ianuarie 2011, martorii

M.M., P.M., iar la 11 și 12 ianuarie 2011 martorii D.C.C.N., D.M.G., G.A.A., P.N.A.

Persoana vătămată și martorii

au fost audiați de procuror, cei menționați pentru 6 ianuarie 2011, între orele

18-19, între orele 15:05 -15:40, între orele 16:30 -17:15, între orele 16:05 -16:30.

Apărătorul ales al inculpatului

a fost prezent la audierea martorilor C.Ș. și M.M.

Același avocat însă, la

4 februarie 2011, după aducerea la cunoștință a învinuirii pentru toate infracțiunile,

s-a adresat procurorului, cerând, printre altele, reaudierea executorului Ș.P.D.,

a agentului de poliție D.M., a comisarului V.M. în prezența sa, a martorilor audiați

în faza actelor premergătoare.

În aceeași zi, procurorul,

prin ordonanță a respins cererea, motivând că nu a fost indicat temeiul cererii,

nu a fost invocată nicio prevedere procesual penală, aceasta era generică, nu conținea

aspecte punctuale, starea de fapt fiind complet conturată prin audierile martorilor,

garanțiile prevăzute de art. 86 C. proc. pen. au fost în totalitate respectate,

aspectele legate de faptele reținute în sarcina învinuitului fiind lămurite, reaudierea

părților vătămate este inutilă pentru că acestea au dat declarații în fața procurorului.

Considerăm că, deși

art. 172 alin. (1) C. proc. pen. în redactarea dată prin modificarea adusă de Legea

nr. 57/2008 instituie dreptul avocatului învinuitului sau inculpatului, ca la urmărirea

penală să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală, deci după încunoștințarea

despre începerea urmăririi penale, odată ce în chiar 6 ianuarie 2011, data începerii

urmăririi penale, s-au administrat cele mai importante audieri de persoană vătămată

și martori în acuzare, iar ulterior cererea avocatului, de reaudiere a acestora

a fost respinsă, s-a încălcat o componentă a dreptului la apărare, respectiv cea

a egalității armelor ca parte a dreptului la un proces echitabil, în aceasta incluzându-se

și faza inițială a anchetei penale, respectiv plasarea acuzatului într-o poziție

în care să-și poată prezenta cauza de asemenea natură încât să nu fie dezavantajat

față de acuzare (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, hotărârea din 28 noiembrie

1991 cauza S. contra Elveției, hotărârea din 6 iunie 2000, cauza Magee contra Marii

Britanii), iar în intervalul 6 ianuarie 2011 - 11 ianuarie 2011, învinuitul nici

nu a știut că împotriva sa acuzarea începuse urmărirea penală și efectuase acte,

iar apărătorul său a contestat, prin cererea menționată, această procedură.

Înfrângerea principiului

dreptului la un proces echitabil sub aspectul menționat, nu este justificată nici

din perspectiva motivului procurorului, de respingere a cererii apărătorului, că

audierile s-au derulat în fața sa, starea de fapt a fost complet conturată ș.a.

cum s-a arătat, acuzatul având dreptul, de care a uzat, de a contesta aceasta și

în condițiile în care cauza nu se tergiversa, declarațiile devenind, posibil, elemente

cheie ale acuzării.

Art. 197 alin. (1) C.

proc. pen., prevede că încălcările dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea

procesului penal atrag nulitatea actului, numai atunci când s-a adus o vătămare

care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act. Alin. (4) al textului

prevede că încălcarea altor dispoziții legale decât cele din alin. (2), atrage nulitatea

actului în condițiile alin. (1), numai dacă a fost invocată în cursul efectuării

actului sau la primul termen de judecată cu procedură completă.

Nulitatea, sancțiune procesuală,

în cazul expus, este relativă, vătămarea operând asupra garantării dreptului procesual

al părții la apărare, ea a fost invocată la primul termen de judecată cu procedură

completă și vătămarea nu poate fi înlăturată decât prin refacerea urmăririi penale,

astfel respectându-se drepturile procesuale ale inculpatului.

Față de cele arătate,

în temeiul art. 332 alin. (2), raportat la art. 197 alin. (1) și (4) C. proc. pen.,

Înalta Curte va restitui cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale.

Conform art. 192

alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite cererea formulată

de inculpatul T.C.V., prin apărător ales.

În temeiul art. 332 alin.

(2) rap. la art. 197 alin. (1),

(4) C. proc. pen., restituie cauza procurorului,

pentru refacerea urmăririi penale, respectiv la Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Conform art. 192

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit avocatului

din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON‚ se plătește

din fondul Ministerului Justiției.

Cu

recurs în termen de 3 zile de la pronunțare pentru procuror, parte civilă și inculpat.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 18 iunie 2012.