ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea formulată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, petiționarul D.D., a solicitat efectuarea de cercetări față de procurorul C.C., pentru pretinsa săvârșire a infracțiunilor de abuz în serviciu contra persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., cercetare abuzivă, prevăzută de art. 266 alin. (2) și (3) C. pen. sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, prevăzută de art. 242 C. pen., fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. și instigare la fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 25 - art. 288 alin. (1) și (2) C. pen.

În motivarea plângerii sale, în esență, petentul a arătat că este nemulțumit de soluția de trimitere în judecată, dispusă de procurorul C.C., pentru următoarele motive: i-a atribuit calitatea de învinuit doar pentru că nu l-a putut audia ca martor (lipsea avizul special necesar martorului, prevăzut de art. 28 din Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională) și totodată în baza unei „strategii de a bloca punerea în executare" a unor hotărâri judecătorești prin care reclamantul avusese câștig de cauză în raport cu angajatorul (S.R.I.); a refuzat să-i ia declarație olografă în calitate de învinuit, la termenul din 26 martie 2008, având un comportament coleric și un limbaj violent, amenințându-l cu punerea sub acuzare a soției sale sau reținerea sa; la data de 02 iunie 2008, văzând că „refuză să declare ceea ce dorea să audă", procurorul ar fi refuzat să-l primească în birou, amenințându-l din nou cu reținerea; la data de 11 iunie 2008, procurorul l-ar fi „hărțuit nemotivat", ținându-l să aștepte pe hol 5 ore, în împrejurările în care îl „încunoștințase expres" de faptul că fratele, soția și copii minori îl așteaptă în autoturismul din fața sediului parchetului, întrucât urmau să se deplaseze pe litoral pentru un sejur ce începea chiar în acea zi.

Audierea în ziua respectivă a început la orele 13 30 , în prezența avocatului din oficiu S.E., care „a fost chemată expres pentru a putea fi el legal reținut", după ce în intervalul de până la sosirea avocatului din oficiu procurorul l-ar fi amenințat pe învinuit cu reținerea pe motiv că stă (pe holul parchetului - n.n.) și ascultă la ușă (biroul procurorului - n.n.).

în acest timp, petentul nu a putut să ia atunci legătura cu familia, având telefonul mobil oprit la poartă, și că jandarmul cu postul pe palierul biroului procurorului a primit ordin să-l supravegheze; procurorul a manifestat „dușmănie", rezultând în opinia petentului din aceea că „pentru faptele pentru care a început urmărirea penală nu avea nici o probă, ci doar declarații extrajudiciare, iar faptele imputate erau comise de alte persoane în anul 2004", precum și din faptul că a redactat o ordonanță de reținere la data de 18 iunie 2008, pe care ulterior ar fi rupt-o în fața avocatului S.E.; i-a adus la cunoștință învinuirea în prezența avocatului din oficiu, în împrejurările în care solicitase în scris că dorește să fie asistat de apărător ales - în speță soția (magistrat procuror) care la data respectivă nu fusese încă pusă sub învinuire; a avut o conduită abuzivă la termenul din data de 18 iunie 2008, când a luat (cel puțin în parte) declarația învinuitului fără prezența apărătorului din oficiu - pe care l-a scos din birou pe motiv că declarația urma să conțină informații clasificate - după care a determinat avocatul să semneze declarația alături de învinuit; în aceeași zi, pe parcursul audierii, procurorul i-ar fi spus „ca în cazul în care își da demisia necazurile lui se vor sfârși"; l-a citat și audiat din nou ca învinuit la data de 12 noiembrie 2008,

în prezența avocatului din oficiu, demers procedural considerat abuziv de petent întrucât, în opinia sa, nu se justifică o nouă audiere în împrejurările în care el „trimisese anterior 3 declarații prin poștă", declarații în cuprinsul cărora pretinde că lămurise cauza sub toate aspectele; a început „în mod complet nelegal" urmărirea penală față de D.R. (la data de 26 ianuarie 2009), ceea ce „a dovedit cu certitudine reaua credință a procurorului manifestată exclusiv împotriva intereselor ... legale" ale petentului fiind puse tot de el în legătură cu motivația ce ar fi avut-o procurorul, și anume „de a se răzbuna față de trimiterea în judecată a unor adjuncți ai directorului SRI, demers realizat de D.N.A.

- Secția parchetelor militare în decembrie 2008, ca urmare a sesizării petentului; a citat-o telefonic pe învinuita D.R. pentru termenul din 13 februarie 2009, ocazie cu care i-ar fi spus să vină fără avocat ales și, deși D.R.

ar fi menționat expres că renunță la avocatul ales, procurorul a respins în mod nelegal, verbal, cererea învinuitei de a i se prezenta materialul de urmărire penală fără prezența vreunui apărător, fixând un nou termen la 17 februarie 2009, pentru ca învinuita să se prezinte cu apărător; procurorul refuza să dea soluție în dosar, deși trecuseră 18 luni de la data punerii sub învinuire; din cauza comportamentului din timpul urmăririi penale, și mai ales datorită „amenințării cu reținerea din data de 11 iunie 2008", starea sa de sănătate s-a deteriorat; din cauza punerii sub învinuire a fost pus la dispoziție cu consecința diminuării cu peste 50% a drepturilor financiare, „bani pe care în ipoteza achitării subsemnatului, nu-i mai pot recupera vreodată"; urmărirea penală ar reprezenta nu un act procedural ci doar o încercare de a-l determina „să plece din sistem" (S.R.I.), și totodată o consecință a faptului că petentul ar fi „atins interesele de grup ale celor care l-au sancționat"; procurorul a schimbat încadrarea juridică din fals intelectual în fals în înscrisuri oficiale, și a refuzat să-i prezinte avocatului ales al învinuitului petent înscrisul fals, pe motiv că este clasificat, deși „înscrisul pretins a fi fabricat stă la baza dosarului penal";

procurorul a refuzat să-i prezinte mai multe înscrisuri și a procedat nelegal și abuziv când nu i-a permis și lui (ci doar avocatului, care a cerut expres acest lucru) să asiste la audierea părții vătămate și martorilor; procurorul a manifestat „interes exclusiv în trimiterea în judecată a altor doi procurori care au avut curajul să înfrunte SRI" și „totul pentru a da satisfacție celor care i-au dat ordin să instrumenteze acest dosar în mod abuziv, așa cum a realizat în întreaga ancheta"; procurorul nu ar fi dat curs - în mod voit - unei afirmații făcute cu ocazia unei confruntări de partea vătămată C.G.I., afirmație care în opinia petentului era „importantă pentru consecințele juridice ale infracțiunilor pentru care sunt acuzat"; procurorul „l-a audiat la modul general și l-a făcut în mod forțat parte vătămată" pe G.C.I., deși acesta nu formulase vreo plângere anterioară; procurorul „a început urmărirea penala fără a menționa care sunt consecințele juridice ale actului falsificat invocat"; deși a solicitat expres să fie anunțat de efectuarea oricărui act de urmărire penală pentru ca apărătorul său ales să-l poată asista la activitățile respective, procurorul a procedat la audierea mai multor martori, în lipsa avocatului (ales sau desemnat din oficiu) și fără a exista nici o dovadă a încunoștințării vreunuia din aceștia,

astfel încât s-ar fi încălcat dreptul de apărare și s-au putut obține declarații doar în sensul vizat de procuror, fără posibilitatea ca martorii să răspundă și întrebărilor formulate de apărătorul învinuitului; procurorul a dat într-un alt dosar, o soluție de neîncepere a urmăririi penale față de unele cadre S.R.I., dosarul respectiv fiind format la sesizarea petentului, iar acesta din urmă pune în legătură cele două cauze (cea invocată și cea în care este el învinuit) cu concluzia unui alt abuz al procurorului și cu critici asupra respectivei soluții de neîncepere a urmăririi penale; prezentarea materialului de urmărire penală, din data de 19 mai 2009, în condiții nelegale - în lipsa avocatului ales (care nu s-a putut prezenta, fiind bolnavă), în prezența unui avocat din oficiu ce nu cunoștea dosarul, fără a se acorda un timp rezonabil studierii celor peste 1000 file, cu respingerea cererii de amânare formulată de învinuiți și cu refuzul procurorului de a se consemna în procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală orele între care s-a efectuat activitatea și a tuturor cererilor și declarațiilor suplimentare făcute de învinuiți; respingerea nejustificată a mai multor cereri de administrare probe și nedetalierea/lipsa probării cheltuielilor judiciare de 3000 lei stabilite prin rechizitoriu în sarcina inculpatului D.D.,

în conformitate cu Ordinul nr. 529/C/2007 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; procurorul, la mai multe termene la care l-a citat, nu a îndeplinit vreun act procesual, ci așa cum afirmă D.D.

- „văzând că nu declar ceea ce vrea el să audă mă trimitea acasă"; a fost supus permanent „la constrângeri psihice ori violențe verbale", cu detalierea situației din data de 11 iunie 2009, când ar fi fost amenințat expres cu reținerea de către procuror și ar fi fost reținut în sediul parchetului, contrar voinței lui, mai mult de 5 ore (între 08 15 - ora intrării în sediul și 13 07 - ora consemnată în procesul-verbal întocmit de procuror în ziua respectivă), în împrejurările în care i s-a interzis soției sale să-l asiste, apoi a fost numit un avocat din oficiu deși apărarea nu era obligatorie, iar pe de altă parte procurorul Ie-a cerut jandarmilor de serviciu să-l păzească și să solicite o mașină pentru a-l conduce la arest, redactând și ordonanța de reținere pe care ulterior a rupt-o; alin. (3) al art. 266 C. pen.

este atras, ca încadrare juridică, de susținerile petentului referitoare la faptul că martorul (ulterior învinuit, care a fost în final scos de sub urmărire penală) D.P.M.M., care a dat la început declarații în favoarea lui D.D., ar fi fost constrâns psihic/amenințat de procuror și determinat astfel să-și schimbe declarațiile, care au fost utilizate în acuzarea lui D.D.; referitor la sustragerea de înscrisuri prevăzută de art. 242 C. pen., procurorul ar fi jurat documentul" intitulat „Cerere administrare probe" trimis de învinuitul D.D. prin fax la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; în împrejurările în care prezentarea materialului de urmărire penală din cauza finalizată cu rechizitoriu s-a realizat la data de 19 mai 2009 fără ca el să fi semnat acel proces verbal, a transmis ulterior prin fax cererea de probe, asupra căreia procurorul - primind-o - trebuia să se pronunțe înainte de emiterea rechizitoriului; procurorul C.C.

este cel care a sustras înscrisul, în scopul de a rămâne valabil actul de prezentare al materialului de urmărire penală din data de 19 mai 2009 și a putea astfel emite cu aparența legală rechizitoriul, fără a mai analiza și fără a se mai pronunța asupra noii cereri de administrare probe, dar mai ales fără a administra efectiv probatoriul solicitat, după care ar fi fost necesară o nouă prezentare a materialului de urmărire penală; privitor la aceeași infracțiune, a susținut că și alte înscrisuri nu s-au regăsit la dosarul de urmărire penală trimis cu rechizitoriul instanței de judecată, fiind o notă de redare în formă scrisă „a unor discuții ambientale dintre martorii G.M. și D.M.P.M., trimisă în probațiune de martorul D. și extrem de utilă cauzei", o declarație a martorului B.C.

și mai multe alte file din dosarul de urmărire penală numerotat (se deduce că din volumul I al dosarului de urmărire penală, întrucât dosarul conține, conform adresei de înaintare la instanță, în total 6 volume din care primul are 607 file, al doilea 295 file iar toate celelalte câte mai puțin de 100 de file), respectiv cele cu numerele 149,158, 306, 596 și 467-477; infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., constând în aceea că: procurorul, în cuprinsul unei ordonanțe din 26 martie 2009 prin care a respins cererea învinuitului de a se efectua în cauză o expertiză grafologică, ar fi reținut o altă situație de fapt decât cea care, în opinia petentului, rezulta din înscrisurile existente la dosar, în cuprinsul unui proces-verbal (datat 13 februarie 2009), ar fi „inserat date și informații nereale pentru a justifica neîndeplinirea activității de prezentare a materialului de urmărire penală". Este vorba de aceleași împrejurări reclamate și la „categoria" abuzuri, în care procurorul i-ar fi citat telefonic pe învinuiți fără a le comunica că la termenul pentru care i-a chemat se intenționează prezentarea materialului de urmărire penală, după care, deși învinuiții s-au prezentat și ar fi solicitat prezentarea materialului fără prezența vreunui apărător, procurorul nu a mai efectuat actul procedural,

cu alte motivații reale decât cele consemnate în procesul verbal constatator indicat de petent, existența mai multor procese-verbale aflate la dosarul de urmărire penală, acte ce consemnează înștiințarea avocatului din oficiu S.L. cu privire la data/locul efectuării unor acte procedurale, deși în realitate avocatul nu a fost încunoștințat cu privire la efectuarea acelor acte procedurale. Pentru dovedirea afirmațiilor/susținerilor sale, D.D.

a depus la dosar un set de înscrisuri și un compact-disc, descrise detaliat în procesul verbal întocmit în acest sens la data de 9 august 2009, și a solicitat în plus administrarea mai multor mijloace de probă, constând în înscrisuri, cercetări în legătură cu conținutul înscrisurilor și motivul lipsei lor din dosarul de urmărire penală, audierea în calitate de martori a unor persoane, efectuarea unei percheziții informatice asupra calculatorului din biroul procurorului C.C., folosit de acesta pentru redactarea ordonanței de reținere, a lui D.D.

la data de 11 iunie 2008, pentru a se constata redactarea ordonanței,- verificări asupra realității aspectelor consemnate în procesele verbale întocmite de procuror, indicate de petent, în legătură cu încunoștințarea apărătorilor învinuitului despre data și locul efectuării unor acte și activități de urmărire penală, verificarea legalității procedurii urmate și a actului constatator (procesul verbal) privind prezentarea materialului de urmărire penală, din data de 19 mai 2009, dispunerea unei expertize psihiatrice a procurorului C.C., despre care în cuprinsul plângerii și al declarației olografe D.D.

afirmă în repetate rânduri că „este disfuncțional", manifestă „comportament deviat și coleric" ce indică „grave tulburări psihice". Prin rezoluția din 18 februarie 2011, dată în dosarul nr. 937/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, în baza art. 228 alin. (1) și (6) și art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimat, pentru infracțiunile reclamate, prevăzute de art. 25 - art. 288 alin. (1) C. pen., art. 289 C. pen., art. 266 alin. (2) și (3) C. pen., art. 272 ipoteza a 2-a C. pen. art. 242 C. pen., și art. 246 C. pen., întrucât faptele nu există, iar pentru infracțiunea prevăzută de art. 272 ipoteza a 2-a C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.

S-au reținut, din verificările efectuate, următoarele: - Infracțiunea de instigare la fals în înscrisuri oficiale nu există, constituind doar o simplă invocare a acestui text de lege in actul de sesizare, fără trimitere la fapte concrete în acest sens și fără a se putea circumscrie vreuneia din situațiile de fapt detaliat descrise de autorul sesizării. - Cu privire la faptele sesizate ca infracțiuni de fals intelectual, acestea nu există din punct de vedere juridic, ca infracțiuni, întrucât ceea ce a reținut procurorul în cuprinsul ordonanței de respingere a efectuării expertizei grafologice este rezultatul propriei percepții asupra situației de fapt, rezultat materializat într-un act procedural legal, motivat, și în discutarea căruia este obligatorie premisa de bună credință.

Cu privire la temeinicia actului, aprecierea nu poate aparține în prezent decât instanței de judecată, care va stabili dacă respectiva probă este utilă, posibilă, și trebuie totuși administrată în cauză. - afirmațiile privind citarea telefonică a învinuiților pentru termenul din 13 februarie 2009 fără a le aduce la cunoștință că se va proceda la prezentarea materialului de urmărire penală, după care, la termen, procurorul a refuzat nejustificat să prezinte materialul de urmărire penală, sunt făcute fără nici un suport probatoriu. In opoziție, procurorul a reținut în rechizitoriu (fila 60) „învinuiții D.D. și D.R. au fost citați pentru data de 12 februarie 2009, în vederea prezentării materialului de urmărire penală.

Aceștia au solicitat fixarea altei date, motivat de nevoia de a se prezenta în aceeași zi ca intimați într-un litigiu civil, pendinte la Tribunalul Brașov. Prin notă telefonică s-a stabilit ca actul procedural să se îndeplinească la data de 13 februarie 2009, când înv. D.R. s-a prezentat fără apărătorul ales și a refuzat administrarea actului procesual în prezența unui avocat din oficiu, după cum s-a consemnat în procesul verbal încheiat cu acel prilej. In aceste condițiuni, prezentarea materialului de urmărire penală s-a prorogat pentru data de 17 februarie 2009, când învinuiții nu s-au prezentat. La aceeași data, înv. D.D.

a trimis prin fax o cerere de recuzare a procurorului de caz...". - R eferitor la efectuarea unor acte procedurale fără prezența avocatului din oficiu al învinuitului, în împrejurările în care asistența juridică nu era obligatorie, chestiunea pune în discuție doar o eventuală nulitate relativă a actelor procedurale astfel întocmite, asupra căreia poate decide în prezent doar instanța de judecată. Pretinsele falsuri intelectuale din conținutul proceselor verbale de încunoștințare a apărătorului din oficiu reprezintă simple afirmații, ce nu pot răsturna prezumția de bună credință a magistratului procuror; s-a înlăturat proba extrajudiciară propusă de petent (redarea unei convorbiri telefonice cu avocata din oficiu) ca fiind îndoielnică și subiectivă în contextul general în care D.D.

și-a formulat acuzațiile din sesizare. - Infracțiunea de arestare nelegală și cercetare abuzivă, prevăzută de art. 266 alin. (2) și (3) C. pen. nu există, sesizarea cu privire la această infracțiune (și în mare măsură și la celelalte invocate) fiind în mod evident rezultatul unei atitudini/abordări absolut subiective a petentului, care contrar pregătirii și educației profesionale pe care o are, sau tocmai în baza acesteia, a optat pentru utilizarea cu rea credință, pe întreg parcursul procesului penal îndreptat împotriva sa, a tuturor căilor, legale ori la limita abuzului de drept, pentru a împiedica atragerea răspunderii sale penale, pentru a tergiversa, a decredibiliza și în final a se victimiza.

S-a reținut că învinuiții (soții D.) au apelat la instrumentele procedurale (cereri repetate, plângeri, amânări, recuzări, ș.a.) avute la dispoziție în apărare, procurorul Ie-a utilizat pe cele specifice, raportate și la comportamentul învinuiților, pentru a putea finaliza urmărirea penală. Faptul că, la unele termene, învinuitul/învinuiții au petrecut în sediul parchetului intervale de timp care aparent depășesc timpul ce s-ar putea considera materialmente necesar efectuării unui anume act procedural, nu constituie sine die acțiuni de amenințare, promisiuni sau violențe din partea organului de urmărire penală, făcute în scopul de a obține declarații, așa cum cere textul incriminator (art. 266 C. pen.).

Pe de altă parte, trebuie ținut cont că pentru activitățile de anchetă penală nu există și nici nu ar putea exista normative de timp, bineînțeles cu excepția cazului măsurilor restrictive de libertate, iar în împrejurările concrete ale speței intervalele de timp reclamate nu au depășit o limită de rezonabilitate, având în vedere și chestiunile concrete atunci incidente, precum chemarea avocatului din oficiu ori acordul/refuzul învinuiților de a da declarații cu/fără apărător. - Referirile petentului la constrângeri psihice ori violențe verbale ce le-ar fi suferit constant din partea procurorului, culminând cu amenințarea prin redactarea ordonanței de reținere din data de 1 iunie 2009, nu pot fi luate decât sub beneficiu de inventar, însăși atitudinea și demersurile procesuale ale lui D.D.

fiind dovadă a faptului că nu a fost influențat/determinat de către procuror să procedeze vreodată contrar intereselor sale în calitate de învinuit, iar amenințarea cu aplicarea legii (înțelegând inclusiv măsurile procesuale legale) nu constituie amenințare în sens penal. Chiar în ipoteza - improbabilă dar posibilă - în care procurorul de caz a redactat o ordonanță de reținere a învinuitului, fără să o semneze și să aplice ștampila instituției, după care, reanalizând elementele și circumstanțele cauzei, a renunțat la emiterea oficială a actului, fapta poate pune în discuție profesionalismul, rezistența la stres ori capacitatea de decizie a procurorului, dar în nici un caz nu poate fi interpretată ca cercetare abuzivă, comisă cu vinovăție (intenție) penală.

- Nici infracțiunea de sustragere de înscrisuri, prevăzută de art. 242 C. pen., nu se poate reține ca existentă în cauza analizată. - Cu privire la cererea de probe trimisă prin fax la data de 21 mai 2009, s-a reținut că înscrisul a fost primit - în modalitatea descrisă de petent - și există, fiind arhivat la urma de casa a dosarului penal. Faptul că respectivul înscris nu a fost introdus în dosarul de urmărire penală trimis instanței de judecată se poate circumscrie nu infracțiunii prevăzută de art. 242 C. pen. ci aceleia prevăzută de art. 272 ipoteza a 2-a C. pen. (reținerea sau distrugerea de înscrisuri, în modalitatea împiedicării în orice mod ca un înscris să ajungă la instanța de judecată).

Din această perspectivă, trebuie observat că înscrisul nu era destinat instanței (așa cum cere textul incriminator) ci procurorului (la care a ajuns), rămânând de apreciat dacă nu era destinat în mod indirect instanței, în sensul vreunei obligații legale ce incumbă procurorului de a fi depus cererea în dosarul trimis spre judecată, obligație pe care să o fi încălcat cu intenție infracțională. S-a reținut că procurorul nu are o asemenea obligație expresă decât în sensul foarte larg al depunerii/atașării tuturor probelor (atât în defavoarea cât și în favoarea inculpatului), însă înscrisul în discuție nu este nici mijloc de probă nici dovadă a efectuării vreunui act procedural, cu atât mai mult cu cât (și foarte important) a fost depus după finalizarea urmăririi penale - marcată prin prezentarea materialului de urmărire penală ce se efectuase cu două zile înainte.

Ca și concluzie la acest punct, soluția în cauză s-a dat și sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 272 ipoteza a 2-a C. pen., având în vedere că autorul plângerii a sesizat o situație de fapt a cărei încadrare juridică este atributul exclusiv al organelor juridice. - Cu privire la celelalte două înscrisuri a căror sustragere a fost reclamată și care au fost de asemenea identificate la urma dosarului penal nr. 1563/P/2007 (declarația martorului B.C.L. și redarea în formă scrisă a unei convorbiri telefonice - probă extrajudiciară), s-a reținut că nu rezultă vreun indiciu ori măcar vreun argument logico juridic care să susțină reținerea intenției din partea procurorului, ca formă a vinovăției penale cerută de conținutul constitutiv al infracțiunii în discuție, privind executarea unei acțiuni de împiedicare a ajungerii unui înscris necesar soluționării cauzei la instanța căreia i-ar fi fost destinat.

Chiar dacă respectivele înscrisuri - considerate probe utile soluționării cauzei de către petent - vor fi considerate tot astfel și de instanța de judecată, aceasta are posibilitatea de a le solicita de la parchet și de a le administra, perspectivă din care fapta procurorului de a le arhiva/păstra oficial în condițiile în care învinuitul știa de existența înscrisurilor, raportată la infracțiunea de reținere sau distrugere de înscrisuri, constituie o faptă putativă, pentru care nu poate fi atrasă răspunderea penală. Cu privire la filele „lipsă" din dosarul de urmărire penală înaintată cu rechizitoriul instanței de judecată, așa cum s-a precizat și anterior în cuprinsul prezentei rezoluții, acuzația adusă de petent reprezintă doar specularea în sens infracțional a unei situații obiective reale însă fără nici o conotație penală, întrucât s-a constatat că este vorba doar de erori de numerotare.

Cu privire la celelalte fapte invocate de petent, s-a reținut că nu prezintă vreun element ori măcar vreun indiciu de conduită infracțională a magistratului reclamat, fiind doar simple afirmații, alegații și acuze absolut gratuite, care nu se pot proba ori nu pot avea relevantă infracțională în afara cadrului subiectiv generat de către D.D.

Cu privire la aspectul că faptele imputate au fost comise de alte persoane, că nu a fost asistat de către apărător, nelegalitatea prezentării materialului de urmărire penală, schimbarea încadrării juridice și relevanța probatorie a afirmației unui martor, audierea de martori fără prezența apărătorului învinuitului, înlăturarea probelor administrate, temeinicia respingerii unor cereri, la caracterul complet al probatoriului administrat și la justificarea cuantumului cheltuielilor judiciare, s-a reținut că acestea sunt, toate, chestiuni legate de fondul cauzei deduse în prezent judecății, de stabilirea vinovăției și în consecință atragerea sau nu a răspunderii penale a inculpatului- reclamant, în legătură cu care procurorul și-a îndeplinit rolul prevăzut de lege, și-a exprimat opinia legal motivată în actele procedurale întocmite, rămânând ca - în cursul firesc al procesului penal și al funcționării sistemului juridic în general - instanțele competente să hotărască și să se pronunțe inclusiv asupra excepțiilor, completării probatoriului, ori asupra oricăror cereri legale făcute de părțile implicate în respectiva cauză penală.

Cu privire la afectarea stării de sănătate urmare a comportamentului procurorului și punerea la dispoziție, cu diminuarea drepturilor salariate, s-a apreciat că susținerile au un evident caracter speculativ, având în vedere că, în primul caz, nu este dovedit afirmatul comportament abuziv și oricum, nu se poate stabili ( probatio diabolico ) existența unei cauzalități directe între anchetă și afecțiunile reclamate, iar în al doilea caz consecințele sunt strict în aplicarea legii, cu posibilitatea dezdăunării în caz de achitare definitivă și irevocabilă.

Referitor la intervalele de timp afectate anchetei cu prezența învinuiților și la reclamata amenințare cu arestarea, s-au reținut aceleași argumente; cu privire la faptul că învinuitul era însoțit de membrii de familie care au rămas în afara sediului parchetului și că i s-a oprit telefonul mobil la intrare, la data de 11 iunie 2009, nu au nici o relevanță discuțiile dincolo de constatarea că primul aspect a reprezentat o opțiune personală a învinuitului și persoanelor care-l însoțeau, fără nici o legătură cu modalitatea instrumentării cauzei penale, iar al doilea se înscrie, chiar dacă ar fi adevărat, în cadrul legal al activităților procesuale, fără a exista vreo dovadă că petentul a solicitat în mod expres să i se permită să ia legătura cu familia și i s-a limitat acest drept.

Împotriva rezoluției sus-menționate au formulat plângere petentul D.D. și intimatul C.C. Prin rezoluția din 10 mai 2011, dată în dosarul nr. 2185/699/11-2/2011 a procurorului șef, a fost admisă plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale formulată de C.C., pentru motivul de nelegalitate determinat de greșita soluționare în raport cu fapta prevăzută de art. 272 ipoteza a 2-a C. pen., pentru care s-a dispus soluție, atât în temeiul prev. art. 10 lit. d), cât și a art. 10 lit. a) C. proc. pen. S-a dispus neînceperea urmăririi penale față de C.C., în temeiul prev. de art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru fapta prevăzută de art. 272 ipoteza a 2-a C. pen. A fost respinsă plângerea petentului D.D.

împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale formulată de C.C., pentru motivul de nelegalitate și netemeinicie referitoare la nerespectarea normelor procedurale în dosarul penale nr. 1563/P/2007 al Secției de Urmărire penală și criminalistică, în care a fost cercetat, la modalitatea de administrare a probelor, la cele privind respectarea drepturilor sale procesuale, neverificarea tuturor aspectelor prezentate în plângere și neascultarea tuturor persoanelor propuse, ca neîntemeiată. A fost respinsă plângerea împotriva aceleiași rezoluții formulată de petent, pentru motivul de nelegalitate referitor la greșita instrumentare a dosarului penal în care s-a dispus trimiterea sa în judecată, de către Secția de Urmărire penală și criminalistică și nu de către Secția Parchetelor Militare, ca inadmisibilă.

Prin plângerea depusă la instanță, motivată în scris la filele 1-5 și 16-22, petiționarul a solicitat desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale și trimiterea cauzei în vederea începerii urmăririi penale față de procurorul C.C. Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, procurorul a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale, realizând o amplă și riguroasă motivare a soluției, prin raportare la toate aspectele invocate de petiționar în plângere. Într-adevăr, așa cum a rezultat din actele premergătoare efectuate în cauză, nu sunt indicii cu privire la infracțiunile reclamate de petiționar, magistratul procuror C.C. îndeplinindu-și atribuțiile de serviciu în conformitate cu dispozițiile legale.

Criticile petiționarului referitoare la greșita soluție de trimitere în judecată, dispusă de către intimatul procuror în dosarul penal în care petiționarul avea calitatea de învinuit, reprezintă în realitate critici care pot fi invocate în fața instanței de fond investită cu soluționarea cauzei. Activitatea de cercetare penală a procurorului este supusă verificării procurorului ierarhic superior, care poate confirma sau infirma actele și măsurile dispuse de acesta, pe tot parcursul efectuării urmăririi penale. Pe de altă parte, soluția dispusă de procuror, pe baza actelor și probelor din dosar, nu servește decât drept temei de trimitere în judecată a inculpatului, probele strânse în faza de urmărire penală fiind supuse cenzurii instanței, în condițiile specifice judecății, respectiv publicitate, oralitate, contradictorialitate și nemijlocire, cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale specifice fazei de judecată.

Din actele premergătoare efectuate în cauză, a rezultat că infracțiunile reclamate de petiționar nu există (infracțiunea de instigare la fals în înscrisuri oficiale, de fals intelectual, infracțiunea de arestare nelegală și cercetare abuzivă), neputând fi circumscrise vreuneia din situațiile de fapt invocate în plângere. În ce privește probele reținute sau respinse de procuror în cursul urmăririi penale, strângerea lor în lipsa apărătorului ales sau din oficiu, s-a reținut în mod corect că reprezintă rezultatul propriei percepții asupra situației de fapt, iar cu privire la temeinicia actelor acestuia, se va putea pronunța instanța de judecată. Criticile privind prezentarea materialului de urmărire penală, s-au dovedit a fi neîntemeiate, procurorul efectuând demersurile necesare pentru a asigura prezența învinuiților la efectuarea acestui act procesual.

Privitor la comportamentul presupus amenințător și abuziv al procurorului, în scopul de a obține declarații, precum și amenințarea prin redactarea ordonanței de reținere din data de 1 iunie 2009, acestea au fost infirmate de actele premergătoare, reținându-se în mod corect că nu pot avea conotații penale. Sub acest aspect, petiționarul și soția sa au uzat de toate mijloacele prevăzute de lege în apărare, în mod constant pe parcursul urmăririi penale. Nici referitor la infracțiunea de sustragere de înscrisuri, constând în cererea de probe trimisă prin fax după prezentarea materialului de urmărire penală, declarația unui martor și lipsa unor file din dosar, nu au rezultat indicii, dat fiind că acestea au fost găsite la urma de casă a dosarului penal, iar despre depunerea lor procurorul a făcut mențiuni.

Sub acest aspect, corect s-a reținut că înscrisul nu era destinat instanței (așa cum cere textul incriminator) ci procurorului, iar acesta nu are o asemenea obligație expresă decât în sensul atașării tuturor probelor (atât în defavoarea cât și în favoarea inculpatului), însă înscrisul în discuție nu reprezenta nici mijloc de probă, nici dovadă a efectuării vreunui act procedural, cu atât mai mult cu cât a fost depus după finalizarea urmăririi penale. Așa fiind, din conținutul actelor premergătoare efectuate nu se constată indicii cu privire la săvârșirea vreunei infracțiuni în sarcina intimatului procuror, acesta instrumentând actele de urmărire penală în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură penală.

În ce privește criticile petiționarului, referitoare la lipsa probelor și actelor de cercetare penală efectuate de către procuror urmare plângerii sale penale, acestea nu sunt întemeiate. Urmare sesizării printr-o plângere penală, organul de urmărire penală este obligat, ca în virtutea principiilor rolului activ și al oficialității, să îndeplinească toate actele necesare soluționării plângerii cu care a fost investit și care să-i creeze convingerea că sunt sau nu temeiuri pentru începerea urmăririi penale. În acest sens, în conformitate cu dispozițiile art. 224 alin. (1) C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, poate efectua acte premergătoare. În cadrul acestei faze exterioare procesului penal, nefiind începută urmărirea penală în cauză, dispozițiile procesual penale nu permit strângerea de probe, ci doar efectuarea unor verificări ale temeiniciei pretinselor fapte reclamate în conținutul plângerii.

Așa fiind, critica referitoare la neadministrarea probelor nu este întemeiată, întrucât în cadrul acestei proceduri, în care nu s-a creat un cadru procesual legal, nu se administrează probe. În raport de considerentele expuse, se constată că rezoluția procurorului este temeinică și legală, urmând a fi respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul D.D. împotriva rezoluției din 18 februarie 2011 dată în dosarul nr. 937/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Urmărire Penală și Criminalistică, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul D.D. împotriva rezoluției din 18 februarie 2011 dată în dosarul nr. 937/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Urmărire Penală și Criminalistică, rezoluție pe care o menține. Obligă petiționarul la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 octombrie 2011.