ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4905/2013

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 16 septembrie 2011, sub nr. 61374/3/2011, reclamantul T.R. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul București Jilava, ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata de despăgubiri, reprezentând daune morale în cuantum de 501.000 RON, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că din data de 17 septembrie 2010 și până în data de 5 septembrie 2011, din ordinul conducerii Penitenciarului București Jilava, a fost cazat la camera nr. a din cadrul secției a II-a, cameră în care a fost supus torturii fizice și psihice, tratamentelor inumane și degradante, drepturile sale și dispozițiile legale fiind încălcate.

A arătat reclamantul că în camera anterior indicată i-a fost încălcat dreptul la 4 mp spațiu util, iar prin Sentința penală nr. 1620 din 23 iunie 2011, rămasă definitivă, Judecătoria sectorului 4 București i-a dat câștig de cauză, recunoscând încălcarea acestui drept elementar și că în perioada în care a fost cazat la camera nr. a i s-a încălcat dreptul la îmbăiere, prin faptul că grupul sanitar al camerei nu a fost amenajat cu dușuri, așa cum prevede art. 5 din O.M.J. nr. 433/2010; a menționat reclamantul că era amenajată și o baie comună, însă nu s-a putut îmbăia niciodată acolo, întrucât existau doar 11 dușuri din care funcționau maxim 4. Reclamantul a învederat că Ministerul Justiției, tocmai pentru a crea condiții minime de igienă, a emis Ordinul nr. 433/2010, care prevede că trebuie amenajate grupurile sanitare cu un duș pentru maxim 10 deținuți, însă aceste dispoziții nu au fost respectate în Penitenciarul București Jilava.

Totodată, reclamantul a învederat că penitenciarul nu a amenajat camera nr. a cu mobilierul adecvat, astfel încât nu a putut servi masa, deoarece nu avea unde păstra alimentele și obiectele de igienă și uz personal; de asemenea, nu exista spațiu pentru păstrarea îmbrăcămintei și a bagajului. Având în vedere aspectele arătate, reclamantul a solicitat instanței să rețină că, prin încălcarea drepturilor sale elementare, pârâtul l-a supus la tortură fizică și psihică, l-a umilit și l-a supus la tratamente inumane și degradante, interzise de legile române și, mai ales, de legile europene. În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile art. 998 și 999 C. civ., O.M.J. nr. 433/2010, art. 34 și 35 din Constituția României, art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 5 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Pârâtul a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția de netimbrare a acțiunii; pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată. A arătat pârâtul, că reclamantul, imediat după apariția O.M.J. nr. 433/C/2010, pentru aprobarea Normelor minime obligatorii privind condițiile de cazare a persoanelor private de libertate, a formulat cereri prin care a reclamat nerespectarea prevederilor acestui ordin, în ceea ce-l privește. Daunele solicitate în cauză sunt cerute de reclamant pentru nerespectarea unor condiții de detenție, în perioada în care acesta a fost cazat la camera a din Penitenciarul București Jilava, însă condițiile au fost în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Astfel, camera respectivă are o suprafață de 34,78 mp, având instalate 14 paturi și un efectiv, în general, sub 14 condamnați. Aceasta fost renovată în 2009, prin înlocuirea tâmplăriei la uși și ferestre, prin placare cu gresie și faianță în baie, prin înlocuirea instalațiilor termice, electrice și sanitare, prin zugrăveli interioare și aducerea unor paturi și saltele noi, dispune de grup sanitar racordat la apa rece, înăuntrul căruia se află două chiuvete de inox, două vase WC din fontă, compartimentate, cuier pentru prosoape, etajeră și o pubelă cu capac pentru depozitarea resturilor menajere, care se ridica de 3 ori pe zi. Grupul sanitar este separat de încăperea destinată cazării printr-un zid de beton prevăzut cu ușă de acces.

De asemenea, a precizat pârâtul, camera dispunea de un raft triplu etajat pentru păstrarea bagajelor personale, de 2 mese și două băncuțe cu schelet metalic folosite la servirea hranei. Totodată, pe secția de deținere există și un spațiu pentru depozitarea alimentelor perisabile, constând în două vitrine frigorifice cu o capacitate de 350 litri. În opinia pârâtului, toate acestea demonstrează că încăperea în care a fost încarcerat petentul a îndeplinit minimul de condiții de cazare și de desfășurare a altor activități, respectiv a fost respectată cerința asigurării a 6 mc de aer/persoană privată de libertate, cerința dotării cu mobilier care asigură condiții decente de dormit, servire a mesei, păstrare de obiecte personale și asigurarea toaletei zilnice și a satisfacerii necesităților fiziologice în condiții de igienă și intimitate.

Faptul că grupul sanitar al camerei nu dispunea la momentul respectiv și de un duș, nu este de natură să conducă la concluzia că petentul a fost supus la rele tratamente, în condițiile în care acesta se îmbăia în spațiul afectat special acestei activități, aflat pe secția de deținere (baia comună), conform programului, încăpere ce dispune de 12 dușuri compartimentate. A precizat pârâtul că, din punct de vedere constructiv, în Penitenciarul București Jilava, montarea dușurilor în camerele de deținere nu se poate realiza la momentul actual, deoarece alimentarea cu apă caldă se face, conform proiectului penitenciarului executat în anul 1974, pe un singur tronson. Montarea de dușuri în fiecare cameră poate fi realizată numai în cadrul unui program investițional, în urma parcurgerii etapelor specifice unor astfel de lucrări.

O.M.J. nr. 433/2010 stabilește diferențiat norme minime obligatorii privind condițiile de cazare a persoanelor private de libertate după cum urmează: a) pentru camerele de cazare din penitenciarele existente la data emiterii ordinului [art. 1 alin. (3) din Anexa la ordin] și b) pentru camerele de cazare din locurile de deținere care urmează să se construiască, precum și cele care urmează a fi supuse unor reparații capitale. (art. 9 din Anexa la ordin). În sprijinul acestei interpretări, pârâtul a invocat prevederile art. 2 din O.M.J. nr. 433/2010. Acesta a arătat că reclamantul, repartizat să execute pedeapsa în regim semideschis (în perioada menționată în cererea de chemare în judecată), se găsea în prima ipoteză, aceea a cazării într-o cameră de detenție existentă (respectiv camera a) unde revenea un volum de 7,7 mc pentru fiecare condamnat.

Totodată, a fost îndeplinită și cerința dotării cu mobilier, care asigura condiții decente de dormit, servire a mesei, păstrare de obiecte personale, asigurarea toaletei zilnice și a satisfacerii necesităților fiziologice în condiții de igienă și intimitate. În plus, din analiza dispozițiilor cuprinse în Anexa nr. 22 b, din Regulamentul privind siguranța locurilor de deținere, aprobat prin O.M.J. nr. 1676/2010, în care sunt stabilite caracteristicile privind amenajarea și dotarea camerelor destinate cazării persoanelor private de libertate care execută pedeapsa în regim semideschis, cu elemente de mobilier, rezultă că nu este prevăzută dotarea cu noptiere în camerele de deținere.

Potrivit art. 11: "(1) Spațiile de depozitare a bunurilor și obiectelor personale se amenajează sub forma unei nișe, în perete, pe 3 niveluri, astfel încât să poată fi depozitate cele menționate, în volum de 0,25 m 3 , pentru fiecare persoană privată de libertate (lățimea 0,4 m, adâncimea 0,5 m, înălțimea 1,25 m), or în situația unei camere deja construite realizarea nișelor în perete nu se poate face decât în cadrul transformării și reamenajării, ca obiectiv de investiție, (lucru valabil și în cazul amenajării de dușuri în grupul sanitar); în schimb, administrația penitenciarului a confecționat rafturi metalice triplu etajate pentru păstrarea bagajelor personale.

Cât privește dotarea cu noptiere, ca obiect de mobilier, acestea sunt prevăzute doar pentru camerele în care sunt cazate persoane private de libertate în regim deschis și doar cu îndeplinirea condiției existenței spațiului prevăzută la art. 4 alin. (4) din anexa la Ordin nr. 433/2010, care stabilește că, în funcție de spațiu, camerele de cazare sunt dotate cu: a) mese și bănci sau scaune și b) dulapuri pentru păstrarea obiectelor și bunurilor personale. Pârâtul a făcut trimitere și la art. 11 din Anexa nr. 23 b la Regulamentul privind siguranța locurilor de deținere, aprobat prin O.M.J. nr. 1676/2010, în care sunt prevăzute caracteristicile privind amenajarea și dotarea camerelor destinate cazării persoanelor private de libertate care execută pedeapsa în regim deschis, cu elemente de mobilier.

În plus, a menționat pârâtul, trebuie luată în considerare și existența unor prevederi legale cuprinse în art. 24 din O.U.G. nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare, care stabilesc că: "De la data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, autorităților și instituțiilor publice prevăzute la art. 21 li se interzice achiziționarea, preluarea în leasing sau închirierea de: b) mobilier și aparatură birotică, așa cum sunt prevăzute la subgrupele 3.1. "Mobilier" și 3.2. "Aparatură birotică" din cadrul grupei 3 "Mobilier, aparatură birotică, sisteme de protecție a valorilor umane și materiale și alte active corporale" din H.G. nr. 2.139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, cu modificările ulterioare, precum și obiecte de inventar de natura acestora.

Prin urmare, pârâtul a susținut că nu există vreo faptă culpabilă imputabilă Penitenciarului București Jilava și a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, întrucât existența unor privațiuni inerente stării privative de libertate, nu conduce automat la crearea unui prejudiciu susceptibil a fi reparat conform legislației civile (art. 998 - 999 C. civ.). Prin Sentința civilă nr. 1124 din 23 mai 2012, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins acțiunea, ca neîntemeiată, și a luat act că pârâta nu solicită cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamantul T.R.

s-a aflat în executarea unei pedepse privative de libertate, fiind încarcerat în camera a din cadrul Penitenciarului București Jilava, secția a II-a de detenție, în perioada 17 septembrie 2010 - 5 septembrie 2011. Prin Sentința penală nr. 978 din 14 aprilie 2011, pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București, în Dosarul nr. 24171/4/2010, a fost admisă contestația reclamantului T.R.

împotriva Încheierii nr. 690 din 30 august 2010 a judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarul București Jilava, a fost desființată, în parte, Încheierea nr. 811 din 16 noiembrie 2010 a judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Jilava, constatându-se încălcarea, de către administrația Penitenciarului București Jilava, a normelor minime obligatorii privind condițiile de cazare a persoanelor private de libertate, în sensul nerespectării condițiilor pentru păstrarea bunurilor și a obiectelor personale, pentru depozitarea alimentelor și a veselei și servirea mesei, respectiv a amenajării grupului sanitar cu duș, în camera a. În acel dosar instanța a reținut că spațiul aferent camerei a este în suprafață de 34,78 mp, având un număr de 14 paturi instalate și 14 condamnați efectiv cazați, camera a fost reabilitată în anul 2009. La nivelul camerei a există un grup sanitar racordat la apă curentă și menajeră furnizată în permanență, o etajeră și un cuier pentru prosoape, iar în cameră există montat un raft triplu etajat pe care persoanele privative de libertate îl pot folosi pentru a depozita bagajele personale.

În legătură cu grupul sanitar judecătoria a stabilit că acesta este racordat la apă rece, are 2 chiuvete inox, două vase de toaletă din fontă compartimentate, asigurându-se intimitatea, cuier prosoape, etajeră, fără a fi însă montat vreun calorifer. În cadrul acestuia există o pubelă cu capac pentru depozitarea resturilor menajere, iar resturile menajere se ridică de trei ori pe zi. La nivelul fiecărei secții a penitenciarului s-a amenajat un spațiu special, destinat depozitării alimentelor personale perisabile aparținând persoanelor privative de libertate, prevăzut cu două vitrine frigorifice de capacitate de 350 litri.

Judecătoria a reținut, că deși există aceste măsuri pentru ameliorarea condițiilor de detenție, prin renovarea spațiului, existența în respectiva camera a unei mese, a două băncuțe din schelet metalic pentru servirea hranei și a unui raft triplu etajat pentru păstrarea bagajelor personale, nu pot reprezenta asigurarea unor condiții adecvate pentru dormit, păstrarea bunurilor și obiectelor personale, și pentru servirea mesei, având în vedere că acest mobilier relativ limitat trebuie folosit de toți cei 14 deținuți cazați.

De asemenea, s-a constatat neîndeplinirea cerinței de instalare a unui duș la 10 deținuți în grupul sanitar, iar susținerile administrației penitenciarului că pentru secția de detenție sunt amenajate grupuri sanitare la comun, care permit îmbăierea de două ori pe săptămână, într-o încăpere special amenajată pe holul secției, a fost apreciată doar ca o încercare de ameliorare a condițiilor de detenție, în lipsa unui duș obligatoriu în fiecare cameră de detenție. Pe cale de consecință, judecătoria a apreciat că posibilitatea ca toți deținuții să ajungă să se îmbăieze de două ori pe săptămână într-un anumit interval orar este redusă având în vedere numărul celor 300 de deținuți din secția de detenție, fiind primită susținerea reclamantului în sensul că uneori deținuții nu apucau să se îmbăieze.

Pornind de la aceste constatări, Tribunalul București a reținut că reclamantul a solicitat, în prezenta cauză, repararea prejudiciului moral care i-a fost cauzat prin atingerea onoarei, demnității și sănătății, ca urmare a tratamentului la care a fost supus de Penitenciarul Jilava, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 998 - 999 din C. civ. de la 1864. În cauză se pretinde antrenarea răspunderii unei persoane juridice, ipoteză în care se pune în discuție răspunderea persoanei juridice pentru fapta proprie a acesteia. Potrivit art. 2 din Legea nr. 293/2004, Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile subordonate fac parte din instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională ale statului iar conform art. 10 din H.G.

nr. 1849/2004 privind organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor, unitățile subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor se înființează prin hotărâre a Guvernului și au personalitate juridică, directorii acestora fiind ordonatori terțiari de credite. Astfel, pentru a opera răspunderea civilă delictuală a pârâtului - Penitenciarul Jilava, în cauză se impune a fi făcută dovada că, organele de conducere ale acesteia, cu prilejul exercitării funcției ce le revine, au săvârșit o faptă cauzatoare de prejudicii.

Or, în speță o asemenea dovadă nu a fost produsă, constatarea de către o instanță de judecată a nerespectării condițiilor pentru păstrarea bunurilor și a obiectelor personale, pentru depozitarea alimentelor și a veselei și servirea mesei, respectiv a tuturor cerințelor impuse pentru amenajarea grupului sanitar cu duș, în camera a, neducând automat la prezumția săvârșirii de către organele de conducere ale unității penitenciare a unei fapte ilicite, și implicit la o prezumție de culpă în sarcina acestora. În opinia tribunalului, nu se poate vorbi nici de omisiunea îndeplinirii unor obligații de serviciu sau neglijență în exercitarea acestora, atâta timp cât, chiar din cuprinsul hotărârii la care face referire reclamantul, rezultă că eforturile conducerii penitenciarului de a renova și îmbunătăți condițiile din spațiul de detenției au fost evidente, existând o preocupare serioasă în acest sens.

Pe cale de consecință, verificând îndeplinirea cerințelor impuse de art. 998 - 999 C. civ., prima instanță a reținut că în cauză nu se poate reține săvârșirea unei fapte ilicite de către pârât prin organele sale de conducere, cu vinovăție, și că, de altfel, asemenea fapte nu au fost indicate, în concret, de reclamant. De asemenea, onoarea apelantului, ca reflectare socială a demnității, constând în maniera pozitivă în care calitățile persoanei sunt privite de membrii societății, nu se poate afirma că a fost lezată. Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe a fost admis prin Decizia civilă nr. 42 A din 13 februarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă; a fost schimbată sentința apelată, în sensul că a fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată și a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.000 RON, cu titlu de daune morale.

Pentru a pronunța această decizie curtea de apel a reținut că excepția de netimbrare a acțiunii, invocată prin întâmpinare de către intimatul-pârât, a fost invocată și în fața instanței de fond, care a respins-o în raport de dispozițiile art. 15 lit. f 1 ) din Legea nr. 146/1997. Intimatul-pârât nu a atacat soluția dată acestei excepții de către prima instanță, astfel că, potrivit principiului tantum devolutum quantum appellatum, ea nu poate face obiect al analizei în apel. Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 15 lit. f 1 ) din Legea nr. 146/1997: "Sunt scutite de taxe judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la stabilirea și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnității sau reputației unei persoane fizice", iar cererea cu care apelantul-reclamant a învestit instanța are ca obiect acordarea de despăgubiri pentru daune morale aduse demnității acestuia.

A arătat instanța de apel că, pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală a cărei reglementare se regăsește în prevederile art. 998 și art. 999 C. civ., se cer a fi întrunite cumulativ patru condiții, și anume: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat. În ceea ce privește existența faptei ilicite cauzatoare a unui prejudiciu cert în patrimoniul persoanei care solicită angajarea răspunderii civile delictuale, fapta ilicită constă în acțiunea sau inacțiunea care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane.

Pentru a exista faptă ilicită, este necesar așadar, ca acțiunea sau inacțiunea să fie contrară ordinii sociale și reprobată de societate, să fie consecința unei comportări interzise sau contrare unei norme juridice. În speță, prin Sentința penală nr. 978 din 14 aprilie 2011, pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București, în Dosarul nr. 24171/4/2010, a fost admisă contestația reclamantului T.R.

împotriva Încheierii nr. 868 din 16 noiembrie 2010 a judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarul București Jilava, a fost desființată, în parte, această încheiere, constatându-se încălcarea cu privire la petent, de către administrația Penitenciarului București Jilava, a normelor minime obligatorii privind condițiile de cazare a persoanelor private de libertate, în sensul nerespectării condițiilor pentru păstrarea bunurilor și a obiectelor personale, pentru depozitarea alimentelor și a veselei și servirea mesei, respectiv a amenajării grupului sanitar cu duș, în camera a. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că spațiul aferent camerei a este în suprafață de 34,78 mp, având un număr de 14 paturi instalate și 14 condamnați efectiv cazați, care a fost reabilitat în anul 2009. La nivelul camerei a există un grup sanitar racordat la apă curentă și menajeră furnizată în permanență, o etajeră și un cuier pentru prosoape, iar în cameră există montat un raft triplu etajat pe care persoanele privative de libertate îl pot folosi pentru a depozita bagajele personale.

În legătură cu grupul sanitar judecătoria a stabilit că acesta este racordat la apă rece, are 2 chiuvete inox, două vase de toaletă din fontă compartimentate, asigurându-se intimitatea, cuier prosoape, etajeră, fără a fi însă montat vreun calorifer; în cadrul acestuia există o pubelă cu capac pentru depozitarea resturilor menajere, iar resturile menajere se ridică de trei ori pe zi. La nivelul fiecărei secții a penitenciarului s-a amenajat un spațiu special, destinat depozitării alimentelor personale perisabile aparținând persoanelor privative de libertate, prevăzut cu două vitrine frigorifice de capacitate de 350 litri.

Judecătoria a reținut, că deși există aceste măsuri pentru ameliorarea condițiilor de detenție, prin renovarea spațiului, existența în respectiva camera a unei mese, a două băncuțe din schelet metalic pentru servirea hranei și a unui raft triplu etajat pentru păstrarea bagajelor personale, nu pot reprezenta asigurarea unor condiții adecvate pentru dormit, păstrarea bunurilor și obiectelor personale și pentru servirea mesei, având în vedere că acest mobilier relativ limitat trebuie folosit de toți cei 14 deținuți cazați.

De asemenea, s-a constatat neîndeplinirea cerinței de instalare a unui duș la 10 deținuți în grupul sanitar, iar susținerile administrației penitenciarului că pentru secția de detenție sunt amenajate grupuri sanitare la comun, care permit îmbăierea de două ori pe săptămână, într-o încăpere special amenajată pe holul secției, a fost apreciată doar ca o încercare de ameliorare a condițiilor de detenție, în lipsa unui duș obligatoriu în fiecare cameră de detenție. Pe cale de consecință, judecătoria a apreciat că, posibilitatea ca toți deținuții să ajungă să se îmbăieze de două ori pe săptămână într-un anumit interval orar, este redusă, având în vedere numărul celor 300 de deținuți din secția de detenție, fiind primită susținerea reclamantului în sensul că uneori deținuții nu apucau să se îmbăieze.

A reținut curtea de apel că toate aceste constatări se bucură de autoritate de lucru judecat, astfel încât, încălcarea de către administrația Penitenciarului București Jilava, a normelor minime obligatorii privind condițiile de cazare a persoanelor private de libertate, în sensul nerespectării condițiilor pentru păstrarea bunurilor și a obiectelor personale, pentru depozitarea alimentelor și a veselei și servirea mesei, respectiv a amenajării grupului sanitar cu duș, în camera a, are caracter ilicit, fiind contrare art. 4 alin. (1) și art. 5 alin. (2) din Normele minime obligatorii privind condițiile de cazare a persoanelor private de libertate adoptate prin O.M.J. nr. 433/2010, art. 82 alin. (2) și (3) din H.G.

nr. 1897/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. De asemenea, încălcarea normelor minime obligatorii privind condițiile de cazare a persoanelor private de libertate sunt de natură să fi afectat drepturile subiective ale apelantului-reclamant. În acest sens, legiuitorul român a adoptat norme imperative care să protejeze drepturile persoanelor private de libertate, prin art. 1 alin. (1) din O.M.J.

nr. 433/2010 fiind prevăzut că: "Spațiile destinate cazării persoanelor private de libertate trebuie să respecte demnitatea umană și să întrunească standardele minime sanitare și de igienă, ținându-se cont de condițiile climatice și, în special, de suprafață". De asemenea, art. 18 alin. (3) din Legea nr. 275/2006 prevede că "Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate trebuie să asigure respectarea și protejarea vieții, sănătății și demnității persoanelor private de libertate, a drepturilor și libertăților acestora, fără să cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească persoana condamnată". Câtă vreme prin Sentința penală nr. 978 din 14 aprilie 2011 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București s-a constatat că au fost încălcate normele minime obligatorii privind condițiile de cazare a persoanelor private de libertate, și drepturile subiective ocrotite prin aceste norme au fost afectate, respectiv dreptul la odihnă, la servirea mesei, la păstrarea bunurilor și obiectelor personale, la igienă personală și intimitate, la depozitarea alimentelor și veselei.

Totodată, prin încălcarea acestor drepturi s-a adus atingere și demnității persoanei private de libertate, producând acesteia un prejudiciu moral care poate fi reparat prin angajarea răspunderii civile delictuale a persoanei vinovate de producerea acestuia. Or, prin Sentința penală nr. 978 din 14 aprilie 2011 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București s-a reținut că vinovat de aceste încălcări se face intimatul pârât din prezenta cauză, Penitenciarul București Jilava prin administrația sa. În ceea ce privește cuantumul daunelor morale, Curtea de apel a arătat că această problemă nu se reduce la cuantificarea economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale, ci dimpotrivă, ea presupune o evaluare și o apreciere complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, putând fi supuse puterii de apreciere a instanței de judecată.

Prejudiciul moral nu poate fi stabilit prin rigori abstracte stricte, din moment ce el diferă de la persoană la persoană, în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărui caz. Repararea integrală a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, având în vedere natura neeconomică a acestor daune, imposibil de echivalat bănește. În speță, apelantul-reclamant a solicitat suma de 501.000 RON cu titlu de daune morale, însă, chiar dacă prejudiciul moral nu poate fi evaluat pe baza unor criterii concrete, totuși nu se poate să se rețină valoarea solicitată de către persoana care a suferit prejudiciul moral, deoarece, dacă ar fi așa, determinarea unui astfel de prejudiciu ar fi lăsată doar la aprecierea subiectivă a persoanei interesate.

Acordarea prejudiciului moral semnifică o reparație morală de principiu, iar în lipsa unor criterii legale de determinare a cuantumului unor astfel de despăgubiri, practica judiciară a stabilit că despăgubirile morale nu trebuie să constituie un motiv de îmbogățire fără justă cauză. În aprecierea cuantumului daunelor morale literatura și practica de specialitate au în vedere importanța valorilor lezate, dar și persoana care suferă vătămarea. Valoarea, așa cum este ea analizată în doctrină, are nu numai un conținut obiectiv, fiind expresia unor cerințe sau necesități umane, ci și un conținut subiectiv, constând în prețuirea dată de către subiect acestei valori, prejudiciul fiind cu atât mai important cu cât valoarea lezată este mai importantă pentru partea vătămată.

A mai arătat instanța de apel că, deși o cuantificare exactă a prejudiciului moral suferit de reclamant nu este posibilă, despăgubirile acordate trebuie să fie proporționale cu prejudiciul care se impune a fi reparat, raportat la criterii precum onoarea, creditul moral, poziția socială avută de reclamant înainte de a fi condamnat definitiv la pedeapsa detențiunii pe viață, pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav; prin stabilirea unor despăgubiri de 1.000 RON se va realiza o compensare bănească echitabilă a daunelor morale suportate de reclamant. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Penitenciarul București Jilava, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În dezvoltarea motivului de recurs s-a susținut că instanța a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 998 - 999 C. civ., întrucât în cauză nu s-a făcut dovada existenței vreunui prejudiciu, a vreunei fapte ilicite și a încălcării, cu vinovăție, de către organele de conducere, a normelor legale privind asigurarea condițiilor de detenție. În opinia recurentului-pârât, invocarea prevederilor art. 4 alin. (1) și art. 5 alin. (2) din Normele minime obligatorii privind condițiile de cazare a persoanelor private de libertate, aprobate prin O.M.J. nr. 433/C/2010, nu poate constitui temei legal pentru admiterea acțiunii, întrucât aceste norme produc efecte pentru viitor.

Normele prevăzute în anexă sunt obligatorii doar la elaborarea documentațiilor pentru obiective noi de investiții, modernizare, transformare și extindere a fondului construit iar acestea au intrat în vigoare începând cu data de 15 februarie 2010, pentru anul 2010 nefiind alocate sume pentru achiziționarea de mobilier și amenajarea grupurilor sanitare. A mai arătat recurentul că începând cu anul 2009, a fost interzisă achiziționarea de mobilier, iar în condițiile unor restricții bugetare este evident că nu s-au aflat în culpă. Prin Hotărârea penală nr. 978/2011 nu s-a stabilit vinovăția Penitenciarului Jilava, ci doar s-a constatat o situație de fapt, astfel că în prezenta cauză se impune analizarea vinovăției, care așa cum s-a arătat nu există.

În ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate s-a susținut că instanța nu a motivat hotărârea din perspectiva indicării criteriilor legale avute în vedere la cuantificarea acestora, simpla indicare a valorilor lezate nefiind suficientă pentru a justifica suma acordată. Mai mult, pronunțarea Sentinței penale nr. 978/2011, care a constatat nerespectarea de către administrația penitenciarului a condițiilor, constituie o reparație morală suficientă, nemaipunându-se acordarea de daune morale. Recursul nu este fondat pentru următoarele considerente: Răspunderea civilă delictuală reprezintă o sancțiune civilă cu caracter reparator, ce ia naștere în momentul în care cu intenție, din neglijență sau din imprudență s-a comis fapta care a cauzat un prejudiciu altei persoane.

În mod legal și fondat, raportat la materialul probator administrat și la situația de fapt reținută, și care nu mai poate fi cenzurată în recurs, decât în condițiile art. 305 C. proc. civ., instanța a reținut că sunt îndeplinite toate condițiile generale ale răspunderii civile delictuale: existența unui prejudiciu moral, constând în rezultatul, în efectul negativ suferit ca urmare a săvârșirii faptei ilicite, valorile lezate fiind evidente și prevăzute de lege, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției. Sentința penală nr. 978/2011, prin care s-a constatat încălcarea de către pârât a normelor minime obligatorii privind condițiile de cazare a persoanelor private de libertate, are putere de lucru judecat în ce privește existența faptei ilicite, caracterul ilicit decurgând atât din constatările instanței cât și raportat la O.M.J.

nr. 433/2010, în vigoare la data când reclamantul se afla în stare de detenție. Fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, este orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând altei persoane. Fapta cauzatoare nu are caracter ilicit, prin urmare nu se pune problema angajării răspunderii civile atunci când ea a fost săvârșită în îndeplinirea unei prevederi legale ori cu permisiunea legii. Inexistența fondurilor bugetare pentru asigurarea condițiilor minime de cazare a persoanelor private de libertate nu constituie un element care să înlăture caracterul culpabil al faptei, pârâtul având obligația de a lua toate măsurile, inclusiv cele bugetare pentru asigurarea condițiilor minime de detenție.

Împrejurarea că fondurile bugetare trebuiesc aprobate de organele ierarhic superioare, respectiv Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Justiției, ține de raporturile specifice în care își desfășoară activitatea aceste instituții, și nu de dreptul reclamantului de a i se asigura condiții minime de cazare pe perioada detenției. Critica privind nemotivarea hotărârii, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este nefondată. Se constată că instanța în determinarea cuantumului daunelor morale, a făcut o analiză atât a valorilor lezate, prin raportare și la persoana reclamantului, cât și a criteriilor legale și jurisprudențiale, suma acordată respectând principiul proporționalității și echității.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Penitenciarul București Jilava împotriva Deciziei nr. 42 A din 12 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2013. Procesat de GGC - AS