ÎCCJ, Decizia nr. 88/2018

Asupra contestației de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 6/C din data de 7 februarie 2018 pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins ca inadmisibilă contestația formulată de petentul A. împotriva Încheierii nr. 856 din data de 20 septembrie 2017, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2017.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că la data de 17 mai 2017 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova plângerea formulată de petentul A. împotriva Ordonanțelor cu nr. 195/P/2017 din 12 aprilie 2017 și nr. 150/II/2/2017 din 4 mai 2017 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin care s-a dispus clasarea cauzei privind plângerea formulată de petent cu privire la infracțiunile de abuz în serviciu, prevăzute de art. 297 C. pen.

În cuprinsul plângerii, petentul A. a arătat că în cauză nu s-au efectuat acte de urmărire penală care să conducă la aflarea adevărului. S-a susținut, totodată, că prin raportul de expertiză tehnică întocmit la data de 22 august 2015, în baza căruia s-a pronunțat Decizia nr. 702 din 8 octombrie 2015 a Tribunalului Mehedinți, a fost vătămat cu suprafața de 21 mp.

Potrivit plângerii formulate, în cuprinsul procesului-verbal din data de 14 iunie 2016 nu s-a specificat din ce se compun cheltuielile de judecată.

În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 340 C. proc. pen.

În vederea soluționării plângerii a fost citat petentul și s-a solicitat atașarea Dosarului nr. x/2017 și a Ordonanței nr. 150/II/2/2017 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Examinând actele de la dosarul cauzei, Curtea de Apel Craiova a constatat că prin Ordonanța nr. 195/P/2017 din 12 aprilie 2017 s-a dispus clasarea cauzei privind plângerea formulată de A., cu privire la infracțiunile de abuz în serviciu, prevăzute de art. 297 C. pen.

În fapt, s-a reținut că la data de 14 februarie 2017, A. a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, prin care a sesizat că funcționari din cadrul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, în loc să trimită Dosarul nr. x/2014 la instanța pentru care s-a obținut strămutarea, în mod abuziv, l-au trimis la Judecătoria Băilești.

De asemenea, A., fiind audiat la data de 14 martie 2017, a solicitat cercetarea executorului judecătoresc B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, constând în aceea că în Dosarul de executare silită nr. x/E/2014, și-a încălcat atribuțiile de serviciu, fixând semnele de hotar stabilite prin hotărârea judecătorească pe alte poziții decât cele reale.

Prin Ordonanța nr. 558/P/2017 din 31 martie 2017, Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin și-a declinat competența în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Din probele administrate în cauză s-a reținut că la data de 13 ianuarie 2014, creditoarea C. a formulat cerere de punere în executare silită a Sentinței civile nr. 3024/2012 a Judecătoriei Băilești, prin care s-a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților, respectiv A., D. și E. în calitate de reclamanți și F. și C. ca pârâți, potrivit raportului de expertiză întocmit de expertul tehnic G. în timpul judecății, formându-se la biroul executorului judecătoresc B. Dosarul de executare silită nr. x/E/2014.

După încuviințarea executării silite de către Judecătoria Băilești, prin Încheierea din 27 ianuarie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/2014, executorul judecătoresc B. a trimis somații către A., E. și D. să se conformeze dispozitivului hotărârii și să achite cheltuielile de executare în sumă de 1.535 RON și de 390 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Deoarece debitorii nu au dus la îndeplinire solicitările din somații, respectiv nu s-au conformat dispozitivului hotărârii și nu au achitat cheltuielile de executare în sumă de 1.535 RON și de 390 RON reprezentând cheltuieli de judecată, la data de 7 martie 2014, executorul judecătoresc i-a încunoștințat ca în ziua de 19 martie 2014 să fie prezenți la fața locului pentru că se va pune în aplicare titlul executoriu.

Întrucât nu s-a îndeplinit procedura, executorul judecătoresc a amânat punerea în executare pentru data de 27 martie 2014, orele 11:00, când s-a deplasat la fața locului și, în prezența debitorilor și a creditoarei, a procedat la punerea în executare a hotărârii judecătorești prin fixarea punctelor pe hotar și delimitarea acestora prin niște țăruși.

Debitorul A. a formulat contestație la executare, pe care Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a respins-o prin Sentința civilă nr. 1096 din 13 martie 2015.

Împotriva Sentinței civile nr. 1096 din 13 martie 2015 a Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, A. a formulat apel la Tribunalul Mehedinți. Prin Decizia nr. 457/A din 18 iunie 2015, Tribunalul Mehedinți a admis apelul, a anulat sentința și a reținut cauza pentru rejudecare, iar prin Decizia nr. 702/A din 8 octombrie 2015 au fost anulate actele de executare întocmite în Dosarul nr. x/2014.

Întrucât, prin Decizia nr. 702/A din 8 octombrie 2015, Tribunalul Mehedinți a anulat numai formele de executare întocmite de executorul judecătoresc nu și încheierea prin care a fost încuviințată executarea silită, executorul judecătoresc B. a continuat procedura de executare cu respectarea motivelor din considerentele hotărârii judecătorești, în sensul că a emis somațiile, s-a deplasat pe teren și a constatat că dispăruseră reperele, motiv pentru care a apreciat că se impune prezența unui topometrist.

Având în vedere că executorul judecătoresc B., din eroare, cu ocazia punerii în executare a amplasat greșit țărușii pe linia de hotar, parchetul a dispus clasarea cauzei cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu, deoarece făptuitorul nu a acționat cu vinovăția prevăzută de legea penală.

Împotriva acestei ordonanțe a formulat plângere petentul, iar prin Ordonanța nr. 150/II/2/2017 din 4 mai 2017, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată.

Analizând plângerea formulată de petentul A. prin prisma dispozițiilor art. 340 C. proc. pen. și a actelor de la dosarul cauzei, Curtea de Apel Craiova a constatat că este nefondată, pentru următoarele considerente:

Pentru a fi în prezența infracțiunii de abuz în serviciu este necesar, din punct de vedere obiectiv, să existe o acțiune sau inacțiune săvârșită de către un funcționar public, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, iar prin această acțiune sau inacțiune să se fi cauzat o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice.

Din punct de vedere subiectiv, infracțiunea de abuz în serviciu se săvârșește cu intenție directă sau indirectă, adică făptuitorul urmărește sau dacă nu urmărește, acceptă producerea rezultatului, respectiv vătămarea drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane.

Examinând actele de la dosarul cauzei, prin prisma elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 297 C. pen., s-a constatat că în mod corect s-a dispus clasarea cauzei cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu, reținându-se că executorul judecătoresc B. nu a săvârșit această infracțiune.

În acest sens, Curtea de Apel Craiova a reținut că la solicitarea creditoarei C., executorul judecătoresc B. a început executarea silită a Sentinței civile nr. 3024/2012 a Judecătoriei Băilești și că pe parcursul executării silite a fost admisă contestația la executare formulată de petentul A. și au fost anulate actele de executare întocmite în Dosarul cu nr. x/2014.

Deși executarea silită a continuat și după pronunțarea Deciziei cu nr. 702/A din 8 octombrie 2015 a Tribunalului Mehedinți, prin care au fost anulate actele de executare întocmite în Dosarul cu nr. x/2014, aceasta nu a fost finalizată, întrucât executorul judecătoresc a apreciat că este necesară prezența unui topometrist, împrejurare pe care a adus-o la cunoștința creditorilor, însă creditorii nu au mai efectuat vreun demers în vederea continuării executării silite.

Rezultă, așadar, din starea de fapt prezentată succint mai sus că executorul judecătoresc nu a îndeplinit acte prin care să prejudicieze interesele legale ale petentului A..

Stabilirea liniei de hotar efectuată de către executorul judecătoresc la data de 27 martie 2014, conform procesului-verbal nr. x/EB/2014 din aceeași dată, nu poate fi calificată ca un comportament abuziv al executorului judecătoresc, câtă vreme nu se poate dovedi că acesta a fixat o linie de hotar greșită, cu intenția de a-l prejudicia pe petent, dar și pentru faptul că orice eroare intervenită pe parcursul unei executări silite poate fi remediată pe calea unei contestații la executare, așa cum de altfel, s-a întâmplat și în prezenta cauză.

O dovadă în plus că executorul judecătoresc B. nu a urmărit prejudicierea intereselor petentului o reprezintă și faptul că acesta a apreciat că pentru a proceda din nou la punerea în posesie a creditorilor este necesar sprijinul unui topometrist.

Împotriva Încheierii nr. 117 din data de 9 iunie 2017 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2017 a formulat contestație petentul A., susținând că judecătorul fondului nu a analizat materialul probator existent la dosar, ci și-a întemeiat soluția doar pe concluziile procurorului de caz, pe care le consideră greșite. În motivarea contestației, petentul A. a arătat că în mod greșit instanța de fond a respins plângerea formulată împotriva ordonanței procurorului, apreciind că din probele dosarului rezultă fără dubiu că intimatul B., prin acțiunea de punere în executare silită a dispozițiilor hotărârii judecătorești, l-a vătămat în drepturile sale.

Prin Încheierea nr. 856 din data de 20 septembrie 2017, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2017, s-a constatat că petentul A. a formulat contestație împotriva Încheierii nr. 117 din data de 9 iunie 2017 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2017, hotărârea fiind definitivă.

În considerentele încheierii anterior menționate s-a reținut că, fiind definitivă, hotărârea atacată de petent nu poate fi reformată prin nicio cale de atac, astfel că s-a respins ca inadmisibilă contestația formulată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație petentul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 12 ianuarie 2018, dosarul fiind repartizat aleatoriu completului de 2 judecători.

Prin Încheierea nr. 6/C din data de 7 februarie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că prin Încheierea nr. 856 din data de 20 septembrie 2017 s-a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de petentul A. împotriva Încheierii nr. 117 din data de 9 iunie 2017 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Având în vedere că hotărârea atacată (Încheierea nr. 856 din data de 20 septembrie 2017) este definitivă, contestația formulată de petent a fost respinsă ca inadmisibilă.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestație A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți, Completul de 5 Judecători la data de 4 mai 2018 sub nr. x/1/2018, primul termen fiind stabilit aleatoriu pentru data de 21 mai 2018, termen la care a fost invocată excepția inadmisibilității căii de atac, susținerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând contestația, cu prioritate, sub aspectul admisibilității acesteia, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători constată că este inadmisibilă, urmând a fi respinsă, pentru următoarele considerente:

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III1 din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a contestației este condiționată de exercitarea acesteia potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 4251 din C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, dispozițiile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.

În speță, contestatorul A. a exercitat calea de atac a contestației împotriva unei hotărâri definitive (Încheierea nr. 6/C din 7 februarie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, hotărâre nesusceptibilă de a face obiectul unei noi căi de atac ordinare sau extraordinare) prin care s-a respins ca inadmisibilă contestația formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii nr. 856 din data de 20 septembrie 2017, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2017.

Prin urmare, se constată că petentul A. a exercitat în cascadă calea de atac a contestației împotriva unor hotărâri definitive și nesusceptibile a fi reformate prin exercitarea succesivă a altor căi de atac, în condiții nereglementate de C. proc. pen.

Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, a principiului unicității căilor de atac reglementate de lege și a dispozițiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, fiind o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge ca inadmisibilă contestația formulată de A., împotriva Încheierii nr. 6/C din data de 7 februarie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018, iar în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de A., împotriva Încheierii nr. 6/C din data de 7 februarie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 mai 2018.

Procesat de GGC - CL