ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 473/2019

HOTĂRÂRE

19.09.2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 473/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 28 noiembrie 2016 pe rolul Judecătoriei Brăila, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata SC B. SRL, a solicitat constatarea perimării executării silite efectuate în dosarul execuțional nr. x/2012 al B.E.J. C., constatarea intervenirii prescripției dreptului de a cere executarea silită, precum și anularea tuturor actelor de executare efectuate în dosarul execuțional nr. x/2012.

Prin Sentința civilă nr. 5381/2017 din data de 12 martie 2018, Judecătoria Brăila a admis excepția tardivității și a respins contestația la executare ca fiind tardiv formulată.

Tribunalul Brăila, secția I civilă, prin Decizia nr. 21 din 19 martie 2018, a admis recursul declarat de contestatoarea A., a casat sentința recurată și a trimis cauza, spre rejudecare, la Judecătoria Brăila.

În rejudecare, în ședința publică din data de 19 septembrie 2018, Judecătoria Brăila a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale teritoriale în soluționarea cauzei și, prin Sentința civilă nr. 5257 din 5 octombrie 2018, a admis excepția și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, reținând, în esență, că domiciliul contestatoarei, astfel cum rezultă din verificările DEPABD efectuate, din oficiu, dar și de instanța de control judiciar, se află în circumscripția Judecătoriei Sectorului 3 București.

Judecătoria Sectorului 3 București, prin Sentința nr. 14652 din 18 decembrie 2018, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a-l soluționa.

În motivarea soluției, instanța a reținut că art. 24 C. proc. civ. prevede că dispozițiile legii noi de procedura se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, iar, potrivit art. 25 alin. (1) procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi.

S-a reținut că, în cauză, creditoarea s-a adresat cu o cerere de executare, la data de 24.12.2012, formându-se dosarul de executare nr. 1730/EP/2012 al B.E.J. C..

În cazul executării silite, va fi aplicabilă (exclusiv) legea în vigoare la data depunerii cererii de executare silita la executorul judecătoresc, concluzie care se impune, prin raportare la dispozițiile art. 622 alin. (2) C. proc. civ., din care rezultă că executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare. Art. 3 alin. (2) din Legea nr. 76/2012 trebuie aplicat, pentru identitate de rațiune, și cererilor depuse la executorul judecătoresc, chiar dacă textul se referă doar la ipoteza înregistrării cererii la instanță.

În măsura în care executarea silită a început sub imperiul legii vechi, aceasta va fi aplicabilă tuturor chestiunilor privitoare la acea executare silită, inclusiv, tuturor procedurilor judiciare incidente, ocazionate de respectiva executare silită, precum contestațiile la executare.

S-a reținut că față de data înregistrării cererii de executare silită, respectiv 30 ianuarie 2013, contestație la executare de față este supusă dispozițiilor C. proc. civ. de la 1865.

Instanța a reținut incidența în cauză a art. 373 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865 potrivit căruia dacă prin lege nu se dispune altfel, hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în care urmează să se efectueze executarea, iar art. 373 alin. (2) și (3) din același cod prevede că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Totodată, s-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 159 C. proc. civ. necompetența este de ordine publică când pricina este de competenta unei instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Cu privire la regimul juridic al excepției de necompetență teritorială exclusivă, dispozițiile art. 159

C. proc. civ. impun ca invocarea de părți ori de către judecător a incidentului procedural să se facă la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului.

La prima zi de înfățișare, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate.

Potrivit art. 134 C. proc. civ. este socotită ca prima zi de înfățișare aceea în care părțile, legal citate, pot pune concluzii.

S-a reținut că Judecătoria Brăila a invocat necompetența sa teritorială exclusivă în al doilea ciclu procesual, după casarea dispusă de Tribunalul Brăila, la acel moment nemaiputându-se pune în discuție necompetența.

Astfel, s-a reținut că litigiul a fost soluționat inițial de Judecătoria Brăila, prin Sentința civilă nr. 5381 din 12 martie 2018, că sentința a fost casată prin Decizia civila nr. 21 din 19 martie 2018 pronunțată de Tribunalul Brăila, prin care s-a admis recursul contestatoarei și a fost trimisă cauză, spre rejudecare, la Judecătoria Brăila.

În concluzie, s-a reținut că excepția de necompetență teritorială exclusivă a fost invocată de către Judecătoria Brăila abia în rejudecare, dispozițiile art. 159

C. proc. civ.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila, pentru următoarele considerente:

Competența teritorială este reglementată, în principiu, de norme dispozitive, care prezintă anumite particularități în ceea ce privește posibilitatea de invocare a excepției de necompetență, respectiv, necompetența relativă poate fi invocată numai de către pârâtă, in limine litis, și anume, numai prin întâmpinare sau cel târziu la prima zi de înfățișare.

Referitor la competența materială și teritorială de ordine publică dispozițiile art. 159

alin. (2) C. proc. civ. astfel cum au fost introduse prin Legea nr. 202/2010, stabilesc că excepția de necompetență poate fi invocată de părți ori de către judecător la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului.

Aceste reglementări sunt menite să împiedice prelungirea duratei procesului, prin eventuala reluare a judecății în fața unei alte instanțe decât cea a cărei competență nu a fost inițial contestată și care a procedat la judecarea procesului.

În cauză, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 noiembrie 2016 pe rolul Judecătoriei Brăila, contestatoarea A. a chemat în judecată pe intimatul SC B. SRL, solicitând constatarea perimării executării silite efectuate în dosarul execuțional nr. x/2012 al B.E.J. C., constatarea intervenirii prescripției dreptului de a cere executarea silită, precum și anularea tuturor actelor de executare efectuate în dosarul execuțional nr. x/2012.

Instanța inițial învestită nu a invocat excepția de necompetență teritorială exclusivă, în termenul prevăzut de art. 159

alin. (2) C. proc. civ., ci a soluționat cauza, prin Sentința civilă nr. 5381/2017 din data de 12 martie 2018.

Sentința sus-menționată, a fost casată de către Tribunalul Brăila care, prin Decizia civilă nr. 21 din 19 martie 2018, a admis recursul contestatoarei și a trimis cauza, spre rejudecare, la Judecătoria Brăila.

Excepția de necompetență teritorială exclusivă a fost invocată de către Judecătoria Brăila abia la termenul din 19 septembrie 2018, după reînregistrarea cauzei ca urmare a casării cu trimitere, spre rejudecare, de către tribunal.

Prin neinvocarea excepției necompetenței teritoriale în termenul limitativ prevăzut de art. 159

alin. (2) C. proc. civ., Judecătoria Brăila a devenit competentă să soluționeze cauza.

În consecință, aceasta nu se mai putea dezînvesti, invocându-și necompetența teritorială, ca urmare a decăderii din dreptul de a invoca o astfel de excepție.

Constatând că Judecătoria Brăila a devenit în mod exclusiv competentă să judece prezentul litigiu, aceasta desesizându-se de soluționarea cauzei în mod greșit, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.