ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelului declarat de persoana vătămată A. împotriva Sentinței penale nr. 19/F din 4 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul B., în baza acte de la dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 19/F din 4 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 485 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. s-a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați cu inculpatul B., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. (faptă din data de 14 decembrie 2017).

În temeiul art. 396 alin. (3) din C. proc. pen., raportat la art. 80 din C. pen., s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei față de inculpatul B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. În temeiul art. 81 din C. pen., s-a aplicat inculpatului un avertisment. În temeiul art. 486 alin. (2) din C. proc. pen., a fost lăsată nesoluționată latura civilă. În temeiul art. 485 alin. (4) din C. proc. pen., raportat la art. 398 din C. proc. pen., cu referire la art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul B. la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (din care 100 RON cheltuieli aferente fazei de urmărire penală).

Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că la data de 4 ianuarie 2019 a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Galați sub nr. x/2019 acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați cu privire la inculpatul B., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen.

S-a reținut în sarcina inculpatului prin actul de sesizare a instanței că, la data de 14 decembrie 2017, ora 11:33, a aplicat o lovitură cu capul în zona nasului persoanei vătămate A., lovitură care i-a provocat leziuni traumatice ce au necesitat 6-7 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Totodată, s-a precizat că situația de fapt anterior expusă a fost stabilită în urma analizei coroborate a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: plângerea și declarațiile persoanei vătămate A.; declarații suspect/inculpat B.; declarații martorii C., D., E., F., G., H., I., J. și K.; imagini video captate de camera de supraveghere; Certificatul medico-legal nr. 1377/A2-D din 15 decembrie 2017.

S-a mai precizat că soluția ce urmează a fi dată în cauză - respectiv renunțarea la aplicarea pedepsei, cu aplicarea unui avertisment - cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat. Totodată a fost înaintat instanței Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2017.

Analizând acordul de recunoaștere a vinovăției înaintat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, instanța de fond a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480 - 482 din C. proc. pen.

În fața instanței de fond a fost prezent inculpatul, asistat de apărător ales (delegație aflată la dosar) și persoana vătămată. Totodată, instanța a dispus atașarea la dosarul cauzei a fișei de antecedente penale a inculpatului. Atât inculpatul, cât și persoana vătămată au depus la dosar concluzii scrise.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

Persoana vătămată A. și inculpatul B. sunt avocați în cadrul Baroului Galați, dar între cei doi nu au existat relații de prietenie ori de colaborare profesională în decursul timpului. Potrivit declarațiilor inculpatului B., a soției acestuia, H., dar și a martorilor propuși în apărare, începând cu anul 2011 și până în luna decembrie 2018, persoana vătămată A. a manifestat un comportament neadecvat, cu conotație sexuală față de H. (avocat în cadrul aceluiași barou), exprimat verbal și chiar fizic, prin invitații repetate la "o cafea în oraș", cuvinte, gesturi și priviri tendențioase ori atingeri discrete, aspect ce a avut ca efect lezarea demnității umane și crearea unui mediu colegial umilitor și jignitor.

La data de 14 decembrie 2017, în jurul orelor 11

30

, inculpatul B. și persoana vătămată A. s-au întâlnit în incinta Palatului de Justiție Galați, în dreptul fostului birou al Serviciului de Probațiune, moment în care inculpatul i-a solicitat persoanei vătămate să nu mai folosească apelative nepotrivite față de o femeie căsătorită, însă persoana vătămată i-a răspuns ironic "fac ce vreau, beau cafea cu vine vreau"(declarație inculpat B.). Referitor la această scurtă întâlnire, persoana vătămată a declarat că inculpatul B. i-a întins mâna pentru a-l saluta, gest la care a răspuns, însă inculpatul l-a tras tare de mană și l-a dezechilibrat, timp în care i-a spus "meștere, ai grijă, prea multă cafea o să-ți facă rău". După această discuție scurtă, inculpatul B. a plecat și s-a reîntors după câteva minute, moment în care l-a reîntâlnit pe A., care se afla așezat pe o băncuță, împreună cu doi justițiabili, lângă sala de judecată nr. 1 din incinta Palatului de Justiție.

Cu privire la realitatea desfășurării acțiunilor ulterioare, inculpatul și persoana vătămată au prezentat situația de fapt, în parte, diferită, după cum urmează:

Persoana vătămată a menționat că inculpatul a venit spre el și i-a aplicat cu putere o palmă peste față, după care a intenționat să-l lovească cu cotul, dar s-a ferit, iar în momentul în care a vrut să se ridice, inculpatul i-a aplicat o lovitură cu capul în zona nasului, lovitură care l-a dezechilibrat. Această declarație este susținută și de martorii C., F. și D.

Inculpatul B. a declarat că l-a atins pe A. cu două degete peste obraz, însă nu la modul violent, ci doar pentru a-i atrage atenția cu privire la comportamentul față de soția sa. A. s-a ridicat apoi brusc în picioare afirmând "măi, boule!"- gest ca l-a indignat foarte tare, provocându-i o stare de tulburare deosebită, asociată cu comportamentul anterior al persoanei vătămate, motiv pentru care i-a aplicat o lovitură cu fruntea, în zona nasului.

S-a reținut că, în pofida declarațiilor parțial contradictorii ale persoanei vătămate și inculpatului, mijloacele de probă administrate dovedesc, fără echivoc, faptul că a existat inițial o atingere peste obrazul stâng al persoanei vătămate, urmată de o lovitură cu fruntea în fața acesteia, ambele exercitate de către inculpatul B., precedate de reproșul inculpatului referitor la insistența persoanei vătămate de a invita pe H. la "o cafea". Au urmat replici jignitoare din partea ambelor persoane, moment în care au fost despărțiți de avocatul G..

Cu privire la motivația care a generat acest conflict, persoana vătămată A. a declarat că nu cunoaște motivul pentru care a fost lovită de către B., niciodată nu s-a comportat necolegial cu avocatul H. (soția inculpatului), nu a invitat-o "la cafea" în oraș, așa cum afirmă aceasta, ba dimpotrivă, H. este cea care i-a reproșat că "nu o bagă în seamă".

Inculpatul B. a afirmat că acțiunile sale s-au datorat persoanei vătămate A., care a manifestat un comportament neadecvat cu conotație sexuală față de H. (soție), exprimat verbal și chiar fizic, prin invitații repetate la "o cafea în oraș", cuvinte ori atingeri discrete, situație care i-a provocat o stare puternică de tulburare, accentuată de "ironiile" și provocarea persoanei vătămate la momentul întâlnirii celor doi, din data de 14 decembrie 2017.

În drept, s-a constat că fapta inculpatului B. care, la data de 14 decembrie 2017, ora 11:33, a aplicat o lovitură cu capul în zona nasului persoanei vătămate A., lovitură care i-a provocat leziuni traumatice ce au necesitat 6-7 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen.

Sub aspectul laturii obiective instanța de fond a reținut că elementul material al infracțiunii constă în acțiunea de lovire a persoanei vătămate A. de către inculpat, cu capul în zona nasului. Urmarea imediată constă în leziunile ce i-au fost cauzate persoanei vătămate, leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 6-7 zile de îngrijiri medicale iar între acțiunile inculpatului și urmarea imediată există o legătură de cauzalitate directă.

Sub aspectul laturii subiective, s-a apreciat că inculpatul a săvârșit fapta cu intenție în modalitatea prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) din C. pen., întrucât a avut reprezentarea consecințelor acțiunii sale și a urmărit producerea de suferințe fizice persoanei vătămate (intenție directă).

Instanța de fond a apreciat că este justificată reținerea în favoarea inculpatului a circumstanței atenuante personale a provocării prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. Martorii audiați în cauză au confirmat că numita H. (soția inculpatului) a fost abordată în repetate rânduri de persoana vătămată, într-o manieră ofensatoare, uneori gesturile acestuia având conotații sexuale. Această stare de fapt a fost în cele din urmă adusă la cunoștința inculpatului care, la data de 14 decembrie 2017, i-a atras atenția persoanei vătămate asupra conduitei nepotrivite față de soția sa. După un prim schimb de replici, în urma căruia persoana vătămată a avut o atitudine sfidătoare, inculpatul a revenit și i-a aplicat lovitura cu capul în zona nasului. Martora F. a confirmat că cei doi protagoniști implicați în incident și-au adresat reciproc replici (neputând preciza dacă erau amenințări sau injurii).

Curtea a considerat că a existat un act de provocare venit din partea victimei care s-a realizat printr-o acțiune ilicită gravă îndreptată împotriva inculpatului (replicile acide adresate acestuia, pe fondul situației tensionate anterioare legate de soția sa) și care nu sunt imputabile acestuia, iar această acțiune, dat fiind contextul în care a avut loc, a fost aptă să determine o stare de puternică tulburare inculpatului. Riposta inculpatului a fost comisă față de persoana care a efectuat actul de provocare cu intenție directă, a fost determinată de actul de provocare și a fost posterioară acestuia.

Instanța de fond a constatat că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului; maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului în cuprinsul actului de inculpare este de 5 ani închisoare (inferior limitei maxime de 15 ani închisoare impusă de art. 480 alin. (1) din C. proc. pen.); acordul de recunoaștere a vinovăției a fost încheiat în formă scrisă și conține mențiunile prevăzute de art. 482 din C. proc. pen. cu ocazia încheierii acordului inculpatul a fost asistat de avocat ales cu delegație seria x nr. x . De asemenea, acesta a fost vizat de procurorul ierarhic superior, așa cum prevăd dispozițiile art. 478 alin. (2) din C. proc. pen.

Analizând materialul probator administrat în cauză instanța de fond a constată că infracțiunea dedusă judecății prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura și întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul și împrejurările în care a fost comisă, motivul și scopul urmărit și a apreciat că în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.

Legat de aceste aspecte, instanța de fond a reținut că inculpatul are o bună conduită în societate, este o persoană serioasă, care se bucură de notorietate și apreciere din punct de vedere profesional și a avut o atitudine se sinceritate și regret față de cele întâmplate, considerând că fapta ce face obiectul cauzei este doar un incident singular.

De asemenea, s-a reținut că din fișa de cazier judiciar a inculpatului aflată la dosarul cauzei rezultă că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, cu privire la acesta nu s-a mai dispus renunțarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracțiunii pentru care este judecat; acesta nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților, iar maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea dedusă judecății este de 5 ani închisoare, valoare inferioară celei prevăzute de art. 80 alin. (2) lit. d) din C. pen.

Față de aceste considerente și apreciind soluția cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat ca fiind suficientă pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei în temeiul art. 485 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. instanța de fond a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați cu inculpatul B., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. În temeiul art. 396 alin. (3) din C. proc. pen., raportat la art. 80 din C. pen., a renunțat la aplicarea pedepsei față de inculpatul B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. În temeiul art. 81 din C. pen., instanța a aplica inculpatului un avertisment, atrăgându-i atenția asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune în cazul în care va mai comite infracțiuni, respectiv lipsa posibilității de a mai beneficia de instituția renunțării la aplicarea pedepsei, conform art. 80 alin. (2) lit. b) din C. pen. Pe latură civilă, s-a constata că persoana vătămată A. a precizat că are pretenții civile de la inculpat, însă la va preciza ulterior (lucru pe care nu l-a făcut).

S-a constatat că între părți nu a fost încheiat un acord de mediere sau o tranzacție și în temeiul art. 486 alin. (2) din C. proc. pen., instanța a lăsat nesoluționată latura civilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel persoana vătămată A.

În esență, a susținut că hotărârea instanței de fond nu este motivată, neexistând o evaluare proprie a instanței de fond prin prisma dovezilor administrate la urmărirea penală, nu a fost analizată critica sa referitoare la faptul că acordul de recunoaștere a vinovăției este încheiat cu încălcarea cerinței prev de art. 478 alin. (4) din C. proc. pen. De asemenea, a apreciat că soluția care a confirmat acordul este nelegală, întrucât nu a avut în vedere dispozițiile art. 485 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., gravitatea faptei prin prisma dispozițiilor art. 74 din C. pen.

A mai susținut că atât procurorul, cât și instanța de fond au reținut în mod eronat că fapta a fost săvârșită pe fondul unei provocări din partea sa, în opinia sa, nu se poate reține provocarea, întrucât nu este confirmată de nicio probă. Mai mult, chiar dacă ar fi reale susținerile inculpatului și elementele de fapt reținute de instanța de fond nu putea să reținută circumstanța atenuantă a provocării, singura contribuție a judecătorului fondului la cele reținute de procuror prin acord fiind faptul ca inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, are o bună conduită, iar aplicarea unei pedepse nu ar fi oportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra inculpatului.

Examinând apelul declarat de partea vătămată A. prin prisma motivelor invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, în virtutea următoarelor considerente:

Acordul de recunoaștere a vinovăției are ca obiect recunoașterea comiterii faptei și acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și privește felul și cuantumul, precum și forma de executare a pedepsei ori soluția de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat;

Raportat la soluțiile instanței prevăzute în această procedură de art. 485 din C. proc. pen., instanța nu va putea pronunța decât o hotărâre de admitere a acordului, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege cu privire la fapta reținută în sarcina inculpatului, sau o hotărâre de respingere a acordului, dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege cu privire la faptele reținute în sarcina inculpatului ori dacă apreciază că soluția cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului.

Potrivit dispozițiilor art. 480 din C. proc. pen., acordul de recunoaștere a vinovăției se poate încheia numai cu privire la infracțiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 15 ani. În alin. (2) al aceluiași articol se prevede că acordul de recunoaștere a vinovăției se încheie atunci când, din probele administrate, rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului. La încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției, asistența juridică este obligatorie.

Din analiza textului de lege enunțat rezultă trei condiții ce trebuie îndeplinite, cumulativ, pentru încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției: 1) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este amenda penală sau închisoarea de cel mult 15 ani; 2) din probele administrate rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului; 3) inculpatul să fie asistat juridic la încheierea acordului.

Cât privește conținutul acordului de recunoaștere a vinovăției legea cere - pe lângă celelalte elemente prevăzute de art. 482 din C. proc. pen. - să se prevadă felul și cuantumul, precum și forma de executare a pedepsei.

Procedura în fața instanței permite verificarea, deopotrivă atât a respectării condițiilor încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției, cât și examinarea felului, cuantumului, precum și forma de executare a pedepsei, aceasta din urmă constituind esențialmente un aspect de netemeinicie a acordului și nu de legalitate a acestuia.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în acord cu instanța de fond, apreciază că acordul de recunoaștere a vinovăției îndeplinește condițiile prevăzute la art. 480 - 482 din C. proc. pen. privind infracțiunea ce face obiectul acestuia, suficiența probelor cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului, asistența juridică a inculpatului la încheierea acordului, forma și conținutul acestuia, apreciind că infracțiunea dedusă judecății prezintă o gravitate redusă, iar aplicarea unei pedepse ar fi inoportună.

În cauză, fapta inculpatului B. care, la data de 14 decembrie 2017, ora 11:33, a aplicat o lovitură cu capul în zona nasului persoanei vătămate A., lovitură care i-a provocat leziuni traumatice ce au necesitat 6 - 7 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., fiind reținută aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen.

În ceea ce privește primul motiv de apel susținut de partea vătămată în sensul prima instanță nu a analizat critica sa referitoare la încălcare disp. art. 478 alin. (4) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că este neîntemeiată, întrucât acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat la data de 28 decembrie 2018 a fost avizat sub aspectul legalității și temeiniciei în temeiul dispozițiilor art. 478 alin. (2) din C. proc. pen. de procurorul ierarhic superior. De altfel, instanța de fond, chiar dacă nu a analizat punctual această critică, în considerentele sentinței s-a reținut că acordul de recunoaștere a fost încheiat în formă scrisă și conține mențiunile prev de art. 482 din C. proc. pen., acesta a fost vizat de procurorul ierarhic superior, așa cum prevăd dispozițiile art. 478 alin. (2) din C. proc. pen.

În același sens, referitor la critica părții vătămate că nu este motivată sentința atacată, Înalta Curte constată că această critică este neîntemeiată, este justă motivarea instanței de fond, întrucât în considerentele sentinței se regăsesc motivele și argumentele care au condus la pronunțarea hotărârii, aceasta răspunzând criticilor formulate de către partea vătămată, precum și la dispozițiile legale care au condus la admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției. Instanța de fond a analizat materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, situația de fapt, a stabilit în drept încadrarea juridică, analizând infracțiunea de loviri sau alte violențe reținută în sarcina inculpatului B. atât sub aspectul laturii obiective, cât și al laturii subiective. De asemenea, instanța de fond a analizat și circumstanța atenuantă a provocării prev de art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen., precum și circumstanțele reale ale faptei și cele personale ale inculpatului.

În acest context, Înalta Curte reține că, deși Convenția Europeană obligă instanțele să-și motiveze hotărârile, art. 6 nu poate fi înțeles în sensul că impune un răspuns detaliat pentru fiecare argument (cauza Van de Hurk contra Olandei), astfel că, instanța de control judiciar constată că instanța de fond a analizat în mod efectiv acordul de recunoaștere a vinovăției constatând că sunt îndeplinite condițiile prev de art. 480 - 482 din C. proc. pen.

În ceea ce privește critica părții vătămate referitoare la faptul că în mod greșit s-a reținut circumstanța atenuantă a provocării, Înalta Curte reține că este neîntemeiată. Potrivit disp art. 75 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., reținerea provocării este determinată de săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau printr-o altă acțiune ilicită gravă. Prin urmare, actul provocator trebuie realizat prin violență fizică sau psihică, printr-o atingere gravă adusă demnității sau printr-o altă acțiune ilicită gravă. Atingerea gravă a demnității se poate realiza prin insulte, calomnii realizate oral sau în scris, în gesturi, de natură a umili pe cel la care se referă, alte acțiuni ilicite grave pot fi orice acțiuni de natură a crea o stare de emoție puternică, trebuie să fie îndreptat împotriva făptuitorului sau altei persoane, să fie imputabil celui care a comis fapta, să determine o puternică tulburare sau emoție și trebuie să existe o legătură de cauzalitate între cele două și trebuie să fie anterior ripostei. Astfel, reținerea de către instanța de fond a circumstanței atenuante prev. de art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen., este întemeiată în raport cu situația de fapt reținută, așa cum a fost confirmată și de martorii audiați în cauză cu privire la faptul că partea vătămată A. a abordat-o pe soția inculpatului pentru a o invita la o cafea, situație ce a determinat o stare de tulburare inculpatului cu privire la atingerea demnității acestuia. Relevante sub acest aspect sunt declarațiile martorei H. din 14 decembrie 2018 "la fiecare ocazie când ne întâlneam în incinta Palatului de Justiție, îmi adresa diverse cuvinte și făcea gesturi neadecvate unei relații de colegialitate ... mă atingea pe umeri ori pe talie..mi-a propus direct să avem o relație amoroasă ... i-am povestit soțului meu", filele x, I. din 21 decembrie 2018, filele x "din discuțiile cu colegii mei, am înțeles că B. i-a reproșat lui A. o anumită atitudine necuviincioasă față de H., iar acesta i-a răspuns cu aroganță".

Referitor la critica formulată de apelantul parte vătămată privind gravitatea faptei, Înalta Curte - în acord cu instanța de fond - apreciază că soluția de renunțare la aplicarea pedepsei, cu aplicarea unui avertisment, este legală și temeinică, atât fapta în concret, cât și consecințele acesteia, în contextul concret în care aceasta fost comisă, astfel cum a reținut și instanța de fond, nu justifică concluzia că soluția la care s-a ajuns prin acord între apărare și acuzare ar fi una nejustificat de blândă; nu în ultimul rând, se rețin circumstanțele personale ale inculpatului B., avocat în Baroul Galați, conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, nefiind cunoscut cu antecedente penale, fiind la primul conflict cu legea penală. De asemenea, acesta nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului, se bucură apreciere profesională, așa cum rezultă din înscrisurile în circumstanțiere depuse la dosar, limitele de pedeapsă prevăzute de lege fiind de la 6 luni la 5 ani închisoare.

Totodată, Înalta Curte reține că renunțarea la aplicarea pedepsei poate fi dispusă atunci când constată că infracțiunea săvârșită de inculpat prezintă o gravitate redusă, avându-se în vedere natura și întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul și împrejurările în care a fost comisă, motivul și scopul urmărit. Totodată, soluția se dispune ținându-se seama de persoana infractorului, de conduita acestuia anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de el pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor acesteia, precum și de posibilitățile de îndreptare a autorului, apreciindu-se că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia

Față de aceste considerente, constatând că sentința apelată este legală și temeinică, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, apelul declarat de persoana vătămată A. împotriva Sentinței penale nr. 19/F din 4 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul B..

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obligă apelantul persoană vătămată la plata sumei de 400 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate,

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de persoana vătămată A. împotriva Sentinței penale nr. 19/F din 4 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul B.

Obligă apelantul persoană vătămată la plata sumei de 400 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 aprilie 2019.

OPINIE SEPARATĂ

În dezacord cu opinia majoritară, consider că se impunea admiterea apelului declarat de persoana vătămată A., desființarea sentinței atacate și respingerea acordului de recunoaștere a vinovăției pentru considerente ce țin atât de legalitatea acestuia, cât și de temeinicia tratamentului sancționator.

Astfel, potrivit art. 485 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., instanța respinge acordul de recunoaștere a vinovăției dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480 - 482 din C. proc. pen. cu privire la faptele ce au făcut obiectul acordului sau dacă apreciază că soluția cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat este nelegală sau nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracțiunii.

În ceea ce privește legalitatea acordului de recunoaștere, consider că din probele administrate nu rezultă date cu privire la existența provocării, circumstanță atenuantă reținută în încadrarea juridică a faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală, nefiind îndeplinită condiția prev. de art. 480 alin. (1) din C. proc. pen.

Astfel, probele testimoniale atestă faptul că, de-a lungul timpului, persoana vătămată a făcut mai multe propuneri soției inculpatului și a avut un comportament apreciat indecent la adresa acesteia. Dincolo de acest aspect de fapt, este de remarcat că la data faptei, inculpatul B. observând persoana vătămată în incinta Palatului de Justiție s-a îndreptat în direcția acestuia, între cei doi având loc un schimb de replici cu subînțeles referitoare la această situație, după care inculpatul s-a îndepărtat și a revenit după câteva minute și a lovit persoana vătămată.

Precizez că probele testimoniale atestă faptul că cei doi și-au adresat reciproc cuvinte jignitoare subsecvent lovirii persoanei vătămate, astfel că este exclusă o provocare imediată din partea persoanei vătămate constând în jigniri adresate inculpatului.

În ceea ce privește conduita manifestată de persoana vătămată în raport de soția inculpatului, se reține că aceasta a constat în invitații repetate la cafea și în prinderea acesteia de umeri sau de talie, conduită apreciată nepotrivită de inculpat, dar care nu poate fi apreciată ca o provocare în sensul legii penale, raportat la persoana inculpatului.

Astfel, în aprecierea existenței stării de tulburare sau emoție, precum și intensitatea acestor stări, organul judiciar nu trebuie să se raporteze la criterii abstracte pe baza cărora să se decidă, aprioric, dacă acțiunea victimei a produs sau nu, în psihicul inculpatului, o puternică tulburare sau emoție. Existența, intensitatea și durata unei asemenea stări sufletești trebuie verificate în concret, în raport de toate datele cauzei, implicit prin analiza particularităților psihice ale inculpatului. Or, aprecierea asupra poziției subiective a inculpatului față de conduita persoanei vătămate trebuie să aibă în vedere elementele faptice obiective din care se poate deduce.

Ca atare, atitudinea necorespunzătoare a persoanei vătămate apare mai mult șicanatorie, aptă să nemulțumească pe inculpat, fără însă ca această nemulțumire să fi generat o stare de tulburare sau o emoție de o intensitate suficient de consistentă încât să se fi menținut până la momentul săvârșirii infracțiunii. Astfel, intensitatea emoției generate de conduita persoanei vătămate nu pare să fi produs o tulburare puternică inculpatului în contextul în care, pe de o parte, acesta nu a luat nicio atitudine o perioadă lungă de timp, iar, pe de altă parte, atunci când a decis să reacționeze, s-a manifestat exclusiv verbal la adresa acestuia atenționându-l de o manieră chiar ironică "meștere, ai grijă, prea multă cafea o să-ți facă rău".

Ca atare, decizia de a agresa persoana vătămată a fost luată de inculpat la scurt timp de la discuția dintre cei doi premergătoare agresiunii, motiv pentru care se impune a se analiza aptitudinea schimbului de replici de a provoca o tulburare puternică sau o emoție ce a putut determina conduita violentă a inculpatului. Or, rezultă că la atenționarea inculpatului, persoana vătămată a replicat că face ce vrea, "beau cafea cu cine vreau", după care inculpatul, simulând întinderea mâinii, a tras persoana vătămată de mână ceea ce a dus la dezechilibrarea acesteia, moment în care i-a dat și replica ironică-amenințătoare amintită "meștere, ai grijă, prea multă cafea o să-ți facă rău" și a plecat. Așadar, derularea interacțiunii dintre cei doi relevă că aceasta nu a avut aptitudinea de a provoca o tulburare emoțională semnificativă inculpatului, reacția acestuia consumându-se aproape simultan prin gestul făcut și expresia folosită. Prin urmare, revenirea și reacția violentă excesivă a inculpatului nu poate fi explicată de faptul că s-ar fi aflat sub stăpânirea unei puternice emoții, dimpotrivă, mobilul faptei a fost acela de a aplica o corecție persoanei vătămate.

În ceea ce privește temeinicia tratamentului sancționator, contrar aprecierilor primei instanțe și opiniei majoritare, consider că în raport de natura și întinderea urmărilor produse, de modul și împrejurările în care a fost comisă, dar și de motivul și scopul urmărit, fapta inculpatului prezintă o gravitate deosebită și îl exclude pe acesta de la posibilitatea de a beneficia de renunțarea la aplicarea pedepsei, chiar dacă conduita sa anterioară l-ar fi putut recomanda ca o persoană cu posibilități reale de îndreptare, chiar și în lipsa aplicării unei pedepse.

Astfel, se remarcă faptul că infracțiunea imputată inculpatului este o infracțiune îndreptată împotriva integrității corporale și sănătății, valori sociale a căror ocrotire se impune a fi garantată prin sancțiuni de natură penală.

În ceea ce privește modul în care inculpatul a acționat, se reține că acesta a lovit pe persoana vătămată cu capul la nivelul feței, lovitură a cărei intensitate este atestată de leziunile traumatice cauzate respectiv contuzie de piramidă nazală, echimoze unghi intern ochi bilateral și infraorbital stâng și care au necesitat pentru vindecare 6 - 7 zile de îngrijiri medicale.

Împrejurarea că agresiunea a avut loc în public, în incinta Palatului de Justiție din Galați, în timpul programului, prezintă fără îndoială o semnificație aparte în evaluarea gravității faptei, cu atât mai mult cu cât, inculpatul B., în calitatea sa de avocat, prin comportamentul său ar trebui să constituie un exemplu pentru ceilalți, or, acesta a ales să sancționeze de o manieră violentă un comportament pe care l-a considerat jignitor. Mai mult, inculpatul nu a manifestat niciun regret în raport de comportamentul său agresiv, ci a fost preocupat exclusiv de justificarea acestuia. Ca atare, clemența de care a beneficiat acesta din partea organelor judiciare în considerarea persoanei sale apare nejustificată și este de natură a crea o aparență de impunitate.

Or, în raport de aceste elemente, consider că fapta în conținutul său concret nu apare deloc lipsită de importanță, renunțarea la aplicarea pedepsei fiind în cazul acestuia nejustificat de blândă.

Procesat de GGC -LM