ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 16 decembrie 2021

Deliberând asupra apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și partea civilă A. împotriva sentinței penale nr. 234/F din data de 07 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 234/F din data de 07 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului B. sub aspectul infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., întrucât fapta nu există.

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., s-a dispus achitarea aceluiași inculpat sub aspectul infracțiunii de amenințare, prevăzută de art. 206 alin. (1) din C. pen., întrucât fapta nu există.

În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (1) din C. proc. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de partea civilă A..

Potrivit art. 398 din C. proc. pen. rap. la art. 275 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a fost obligată partea civilă la plata sumei de 400 de RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate în timpul urmăririi penale, al camerei preliminare și al cercetării judecătorești în primă instanță.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut, în esență, că, prin rechizitoriul întocmit în data de 10.04.2020, în dosarul de urmărire penală nr. 744/P/2019, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus, în temeiul art. 327 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului B., avocat în cadrul Baroului Vâlcea, pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen. și amenințare, prevăzută de art. 206 alin. (1) din C. pen., ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut următoarea situație de fapt:

În data de 13.07.2019, în jurul orelor 12:30, în timp ce se afla în incinta agenției C. S.A. din Șos. x, inculpatul a agresat-o pe partea civilă, călcând-o cu piciorul pe mâna dreaptă, faptă care i-a cauzat leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 2-3 zile de îngrijiri medicale, iar după consumarea acestei infracțiuni, înainte de părăsi definitiv agenția, inculpatul a amenințat-o pe partea civilă în sensul că "o va aștepta după program să o calce în picioare".

În faza de urmărire penală au fost administrate următoarele mijloace de probă: plângerea penală prealabilă și declarațiile părții civile, declarațiile inculpatului, declarațiile martorei D., declarațiile martorei E., certificatul medico-legal nr. x/13.07.2019 emis de I.N.M.L. "Mina Minovici" București, raportul de expertiză medico-legală nr. x/07.02.2020 emis de I.N.M.L. "Mina Minovici" București, înscrisuri medicale privind partea civilă, procesul-verbal de vizionare, împreună cu partea civilă, a înregistrărilor video surprinse de camerele de supraveghere .

În cursul urmăririi penale a fost ascultat, în calitate de martor și F., reținându-se însă, că acesta nu este martor ocular, fiind audiat exclusiv cu privire la împrejurările care au condus la luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat.

În drept, prin rechizitoriu s-a reținut că fapta inculpatului, care, în data de 13.07.2019, în jurul orelor 12:30, în timp ce se afla în incinta agenției C. din Șos. x, a agresat-o pe partea civilă, călcând-o cu piciorul pe mâna dreaptă, cauzându-i acesteia leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 2-3 zile de îngrijiri medicale - ar constitui infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen.

Fapta inculpatului care, în data de 13.07.2019, în jurul orelor 12:30, după consumarea infracțiunii expuse mai sus, înainte de a părăsi definitiv agenția C. din Șos. x, a amenințat-o pe partea civilă în sensul că "o va aștepta după program să o calce în picioare" - ar constitui infracțiunea de amenințare, prevăzută de art. 206 alin. (1) din C. pen.

La încadrarea juridică a faptelor, în rechizitoriu s-a reținut și aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. privind concursul real de infracțiuni.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a Penală în data de 14.04.2020, sub număr unic de dosar x/2020 (nr. în format vechi 933/2020).

În procedura de cameră preliminară, prin încheierea pronunțată în camera de consiliu în data de 16.06.2020 în dosarul asociat nr. x/2020 (încheiere definitivă prin necontestare), judecătorul de cameră preliminară, în temeiul art. 346 alin. (1) din C. proc. pen., a luat act că nu s-au formulat cereri și excepții și nici nu s-au ridicat din oficiu cereri și excepții.

În baza art. 346 alin. (1) din C. proc. pen., s-a constatat competența și legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. x/2019 din data de 10.04.2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și, potrivit art. 346 alin. (1) din C. proc. pen., s-a dispus începerea judecății cauzei.

În etapa cercetării judecătorești în primă instanță, la primul termen de judecată, din data de 21.07.2020, Curtea a admis cererea inculpatului, formulată în scris (depusă la dosar) și susținută în ședință, și, în consecință, în temeiul art. 352 alin. (3) și (5) din C. proc. pen., a declarat ședință nepublică pe tot parcursul cercetării judecătorești în primă instanță.

La același termen, în temeiul art. 20 alin. (1) din C. proc. pen., Curtea a luat act că persoana vătămată s-a constituit parte civilă, depunând în scris cererea (aflată la dosar), prin care a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 20.000 de RON, reprezentând daune morale. De asemenea, la interpelarea Curții, partea civilă a precizat că își menține plângerea penală prealabilă formulată în cauză și nu dorește să își retragă plângerea.

S-a arătat în cuprinsul sentinței apelate că, înainte de începerea cercetării judecătorești, instanța a adus la cunoștința inculpatului art. 374 alin. (4) din C. proc. pen. referitoare la judecarea cauzei în cazul recunoașterii în totalitate a faptelor reținute în sarcina acestuia.

Potrivit art. 374 alin. (2) din C. proc. pen., întrebat fiind, inculpatul a învederat faptul că dorește să dea declarație în cauză, prin urmare, Curtea, în temeiul art. 376 alin. (3) teza I și art. 378 din C. proc. pen., a procedat la audierea inculpatului (declarația acestuia fiind atașată la dosar).

Deopotrivă, la interpelarea Curții, partea civilă a învederat faptul că dorește să dea declarație în cauză, astfel că, în baza art. 376 alin. (3) teza I și art. 380 din C. proc. pen., a procedat la audierea părții civile (declarația acesteia fiind atașată la dosar).

La același termen, în ceea ce privește probatoriul cauzei, în raport de art. 374 alin. (5) și (9) din C. proc. pen., Curtea a dispus următoarele: a încuviințat pentru Ministerul Public, inculpat și partea civilă proba testimonială cu reaudierea celor doi martori din rechizitoriu, D. și E.; a încuviințat proba cu înscrisuri în circumstanțiere pentru inculpat care a depus la dosar o caracterizare din partea decanului Baroului Vâlcea (aflată la dosar); a prorogat administrarea probei cu vizionarea CD-ului conținând imaginile surprinse de camerele de supraveghere, după administrarea probei testimoniale cu depozițiile celor două martore din rechizitoriu; în raport de art. 100 alin. (4) lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca neutilă soluționării cauzei, solicitarea inculpatului de emitere a unei adrese către Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici" București, în vederea depunerii la dosar a înscrisurilor care au stat la baza emiterii certificatului medico-legal și a raportului de expertiză medico-legală, apreciind că, în raport de teza probatorie invocată, în cauză au fost administrate alte mijloace de probă în dovedirea acestui aspect solicitat de inculpat; de asemenea, în raport de art. 100 alin. (4) lit. b) din C. proc. pen., a respins solicitarea formulată de partea civilă de administrare a probei testimoniale cu depoziția unui martor pe latură civilă, întrucât, în raport de teza probatorie invocată, a apreciat că poate pronunța o soluție și fără administrarea acestui mijloc de probă, deoarece teza probatorie invocată, respectiv, dovedirea stării de temere care pretinde că i-a fost provocată și susținută de către inculpat în timpul incidentului și după incident, nu poate fi dovedită cu asemenea mijloace de probă extrinseci personalității părții civile, urmând ca instanța să aprecieze cu privire la temeinicia daunelor morale atât sub aspectul naturii acestora, cât și al cuantumului daunelor solicitate în raport de întreg ansamblul probatoriu administrat în faza de urmărire penală și care va fi readministrat în faza de cercetare judecătorească în primă instanță.

La termenul de judecată din data de 24.11.2020, referitor la solicitarea de suplimentare a probatoriului, Curtea a dispus următoarele: a procedat la verificarea și vizionarea CD-urilor conținând imaginile surprinse de camerele de supraveghere video din incinta agenției C. S.A., locație unde se pretinde a fi fost săvârșite faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată; în raport de art. 100 alin. (4) lit. b) din C. proc. pen., a respins cererea părții civile privind suplimentarea probatoriului în sensul de a depune la dosar 5 fotografii extrajudiciare, efectuate cu telefonul propriu, în dovedirea pretinselor leziuni suferite la mâna dreaptă, cerere apreciată de către reprezentantul Ministerului Public ca fiind o solicitare de percheziție informatică, raportată la art. 168 alin. (6) din C. proc. pen.

Curtea, analizând și coroborând ansamblul probatoriu administrat în cauză atât în faza de urmărire penală, cât și în etapa cercetării judecătorești în primă instanță, a reținut următoarele:

În data de 15.07.2019, partea civilă a formulat plângere penală prealabilă, în condițiile art. 295 din C. proc. pen. cu referire la art. 288 din C. proc. pen. și cu respectarea termenului legal prevăzut în art. 296 din C. proc. pen. împotriva inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare.

În motivarea în fapt a plângerii, partea civilă a arătat că, în data de 13.07.2019, în jurul orei 12:30, în timp ce se afla la punctul de lucru C. din Șos. x, a fost lovită cu piciorul în mâna dreaptă de către un client, respectiv, de către inculpat.

Motivul agresiunii a fost faptul că, în opinia inculpatului, partea civilă nu a vrut să îi rezilieze contractul de tv și internet, partea civilă neputând face acest lucru deoarece există centre de reziliere.

Partea civilă a mai arătat că inculpatul a amenințat-o cu acte de violență și anume, că "o va aștepta la sfârșitul programului să o calce în picioare".

Fiind audiată atât în faza de urmărire penală, cât și în etapa cercetării judecătorești în primă instanță, partea civilă a reiterat, întocmai, aceleași aspecte pe care le-a expus în cuprinsul plângerii penale prealabile.

În raport de principiul liberei aprecieri a probelor reglementat în art. 103 alin. (1) din C. proc. pen., coroborând și evaluând ansamblul probatoriu al cauzei, Curtea a constatat că ambele fapte, care fac obiectul plângerii penale prealabile, nu există.

În consecință, în cauză, Curtea a dispus, în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen., achitarea inculpatului sub aspectul ambelor infracțiuni pentru care acesta a fost trimis în judecată, temeiul legal al achitării fiind art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

În acest sens, Curtea a avut în vedere exigențele de ordin probatoriu impuse prin art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. cu referire la art. 103 alin. (2) teza a II-a din C. proc. pen., dispoziții legale potrivit cărora instanța dispune o soluție de condamnare doar atunci când constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă că "fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat".

Raportând și coroborând, în prezenta cauză, prevederile legale sus-enunțate, Curtea a remarcat faptul că niciuna dintre probele administrate (constând în declarațiile martorelor D. și E., imaginile surprinse de camerele de supraveghere video din incinta agenției C., precum și actele medicale, certificatul medio-legal și raportul de expertiză medico-legală) nu confirmă aspectele de fapt expuse de partea civilă în cuprinsul plângerii penale prealabile și al declarațiilor date în cauză, în ceea ce privește ambele fapte.

Analizând și evaluând coroborat mijloacele de probă, instanța de fond a reținut următoarele:

Fiind audiată în faza de urmărire penală, martora D. a relatat că a fost de față la incidentul din incinta agenției C. situate pe Șos. Mihai Bravu. La rând, înaintea martorei se afla un alt client (inculpatul - nota instanței) care era însoțit de o doamnă (martora E. - nota instanței). Martora a asistat la discuția purtată de inculpat cu angajata C. (partea civilă - nota instanței), inculpatul solicitând închiderea unui contract, angajata explicându-i acestuia că nu poate închide contractul la acel punct de lucru, îndrumându-l la o altă agenție. În aceste condiții, inculpatul a început să înjure și să îi vorbească urât părții civile.

Martora a mai precizat că partea civilă i-a oferit inculpatului o hârtie, explicându-i la ce punct de lucru al C. să se prezinte pentru soluționarea cererii sale. Inculpatul a șifonat hârtia respectivă și a înjurat-o și i-a vorbit urât părții civile, amenințând-o "Lasă, că vezi tu, că te aștept după program". Inculpatul a ieșit din agenție, împreună cu persoana care îl însoțea, fiind foarte nervos și gesticulând, ținând în mână hârtia șifonată.

Martora a mai arătat că, după câteva secunde, inculpatul s-a întors și a aruncat acea hârtie în partea civilă, hârtia căzând pe jos. În acest timp, partea civilă se afla așezată pe scaun, la biroul său. Fiind în continuare așezată pe scaun, partea civilă s-a aplecat pentru a lua hârtia de jos, întinzând mâna spre hârtie. Concomitent, văzând că partea civilă se apleacă să ia hârtia, inculpatul s-a dus spre aceasta și a călcat-o pe mână, martora presupunând că inculpatul a călcat-o pe partea civilă pe mâna dreaptă.

În continuare, Curtea a reținut că martora a revenit asupra celor mai sus relatate, prezentând o situație de fapt opusă celei tocmai prezentate. Astfel, martora a precizat, în mod expres, că nu a surprins exact momentul contactului dintre piciorul inculpatului și mâna părții civile, din cauza poziției în care se afla și pentru că totul s-a petrecut foarte repede; martora nu a văzut direct contactul corporal dintre inculpat și partea civilă, partea civilă spunându-i martorei că inculpatul a călcat-o pe mână. Martora a mai arătat că a stat aproape nemișcată pe toată durata incidentului, la aproximativ 1,5 - 2 metri în fața biroului părții civile.

Având în vedere realitatea obiectivă, vizând locul și distanța la care martora se afla față de inculpat și partea civilă, Curtea a constatat că nuanțarea declarației martorei - în sensul că aceasta nu a văzut momentul contactului dintre piciorul inculpatului și mâna părții civile - este pe deplin explicabilă și reflectă adevărul obiectiv, care, astfel, conferă justețe adevărului judiciar.

Martora nu a putut preciza dacă, înainte de a pleca, inculpatul a mai amenințat-o sau nu pe partea civilă și nici dacă, în acest interval, i-a mai adresat vreo injurie.

Martora a mai declarat că, după ce inculpatul a plecat, partea civilă se plângea că o doare mâna pentru că inculpatul a călcat-o pe mână.

Fiind reaudiată în faza de cercetare judecătorească în primă instanță, martora D. a precizat că își menține declarațiile date în cursul urmăririi penale, acestea corespunzând adevărului.

În acest sens, Curtea a reținut că martora a relatat aceleași aspecte precum cele anterioare.

Astfel, martora a reiterat, întocmai, împrejurarea că inculpatul a amenințat-o pe partea civilă, întrucât era nervos, spunându-i, pe un ton ridicat, că o așteaptă după program. Martora nu și-a mai adus aminte dacă inculpatul i-a adresat injurii părții civile.

Totodată, martora a reiterat și faptul că nu a văzut efectiv contactul direct dintre mâna părții civile și piciorul inculpatului, fiind în spate, la aproximativ 2 - 3 metri; martora nu a văzut din cauza biroului la care lucra partea civilă, iar totul s-a derulat foarte repede, instantaneu.

Prin urmare, Curtea a remarcat faptul că toate cele trei declarații ale martorei sunt concordante și relevă aceleași împrejurări de fapt, neevidențiind aspecte contradictorii.

Fiind audiată în faza de urmărire penală, martora E. a relatat, în esență, că pe durata în care a stat cu inculpatul în incinta agenției C., acesta nu a proferat amenințări, nu i-a adresat injurii și nu a agresat-o fizic pe partea civilă. Martora a mai precizat că nu cunoaște ce s-a întâmplat după ce a ieșit din agenție.

Fiind reaudiată în faza de cercetare judecătorească în primă instanță, martora E. a precizat că își menține declarația dată în cursul urmăririi penale, aceasta corespunzând adevărului.

În acest sens, Curtea a reținut că martora a relatat aceleași aspecte precum cele anterioare.

Astfel, martora a reiterat, întocmai, împrejurarea că, de față cu ea, inculpatul nu i-a adresat părții civile cuvinte jignitoare sau amenințări.

Prin urmare, Curtea a remarcat faptul că ambele declarații ale martorei sunt concordante și relevă aceleași împrejurări de fapt, neevidențiind aspecte contradictorii.

În ședința de la termenul de judecată din data de 24.11.2020, Curtea a procedat la vizionarea CD-urilor conținând imaginile surprinse de camerele de supraveghere video din incinta agenției C. S.A., locație unde se pretinde a fi fost săvârșite faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

În continuare, Curtea a evidențiat aspectele relevante - cuprinse în intervalul orar 12:43.32 - 12.44.03 - surprinse de camerele de supraveghere video.

Astfel, Curtea a reținut că, la minutul 12.43.32, se observă cum inculpatul aruncă o hârtie mototolită înspre biroul părții civile; hârtia cade la o distanță foarte mică de biroul la care se află partea civilă. În intervalul 12.43.33 - 12.43.42, s-a observat cum inculpatul se află în dreptul ușii aflate la ieșirea din agenția C.. În intervalul 12.43.43 - 12.43.47, s-a observat cum inculpatul se îndreaptă către biroul părții civile. La minutul 12.43.47, s-a observat cum partea civilă se apleacă să ia hârtia mototolită. La minutul 12.43.48, se observă cum, în momentul în care inculpatul intenționează să pună piciorul pe acea hârtie, partea civilă își retrage imediat mâna, fără a fi atinsă, în vreun fel, nici cu mâna, nici cu piciorul, de către inculpat.

Curtea a arătat că inexistența unui contact fizic între piciorul inculpatului și mâna părții civile este evidențiată, întocmai, în procesul-verbal de vizionare, împreună cu partea civilă, a înregistrărilor video surprinse de camerele de supraveghere (întocmit, în data de 14.11.2019, de către procurorul de caz), în care s-a consemnat că partea civilă a declarat că, la minutul 12.43.48, se petrece propriu-zis agresiunea, fiind călcată pe mâna dreaptă de către inculpat, cu piciorul. La minutul 12.43.49, s-a observat cum inculpatul ia hârtia de jos, se ridică și, imediat, pleacă din locul respectiv. În intervalul 12.43.50 - 12.44.02, s-a observat cum inculpatul se îndreaptă către ieșirea din agenție, având hârtia în mână. La minutul 12.44.03, s-a observat cum inculpatul iese din interiorul agenției, fără a mai reveni ulterior.

Curtea a constatat că atât aspectele rezultate în urma vizionării CD-urilor conținând imaginile surprinse de camerele de supraveghere video, cât și depozițiile martorelor constituie, din punctul de vedere al legăturii lor cu obiectul probațiunii, probe directe care dovedesc inexistența atât a pretinsei fapte de lovire sau alte violențe, cât și a pretinsei fapte de amenințare, fiind, așadar, apte să fundamenteze soluția de achitare - întemeiată pe cazul prevăzut în art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Curtea a constatat veridicitatea declarațiilor ambelor martore audiate în cauză referitoare atât la inexistența unui contact fizic între piciorul inculpatului și mâna părții civile, cât și la inexistența vreunei acțiuni de amenințare a părții civile de către inculpat.

Pe de altă parte, Curtea a evidențiat și veridicitatea declarațiilor date de inculpat, întrucât, fiind audiat în faza de urmărire penală, inculpatul a relatat, în esență, că nu crede că a atins-o cu piciorul pe partea civilă, pentru că, dacă se întâmpla acest lucru, crede că îi rupea mâna, aceasta fiind foarte pirpirie.

Inculpatul a mai declarat că, fiind sub imperiul stării de nervozitate și al tergiversării soluționării cererii de reziliere a contractului cu C., a ieșit nervos din acea agenție și i-a vorbit urât părții civile. În acest sens, inculpatul a precizat că starea de nervozitate i-a fost creată de angajații C. care au avut ca țintă tergiversarea rezilierii contractului, întrucât, în acea zi, a fost "plimbat" între 3 agenții. Astfel, inculpatul a menționat că vorbele pe care i le-a adresat părții civile au fost spuse la nervi, fără nicio valoare reală.

Fiind reaudiat în faza de cercetare judecătorească în primă instanță, inculpatul a precizat că își menține și susține declarațiile date în cursul urmăririi penale.

În acest sens, Curtea a reținut că inculpatul a relatat aceleași aspecte precum cele anterioare.

Astfel, inculpatul a reiterat, întocmai, împrejurarea că nu a avut niciun moment intenția să o lovească sau să o calce cu piciorul pe partea civilă și nici nu a simțit că a călcat-o cu piciorul. În acel moment, inculpatul nu a văzut ca partea civilă să fi avut un gest instinctiv de a se ține cu mâna de deget, aceasta nu i-a spus că ar fi lovit-o și nici inculpatul nu a auzit-o văitându-se. Inculpatul a mai arătat că a luat hârtia și a plecat din agenție.

Inculpatul a mai precizat că, din cauza stării de irascibilitate, datorată tergiversării soluționării, de către angajații C., a cererii sale de reziliere a contractului, a vorbit cu partea civilă pe un ton ridicat, ireverențios, dar nu i-a adresat acesteia niciun cuvânt de amenințare care să îi creeze o stare de temere.

Referitor la înscrisurile medicale eliberate de Spitalul Clinic de Urgență "Bagdasar-Arseni", precum și la certificatul medico-legal nr. x/13.07.2019 și raportul de expertiză medico-legală nr. x/07.02.2020, emise de I.N.M.L. "Mina Minovici" București, Curtea a constatat faptul că acestea reprezintă, din punctul de vedere al legăturii lor cu obiectul probațiunii, probe indirecte care, spre deosebire de probele directe, nu au aptitudinea de a dovedi, prin ele însele, existența pretinsei fapte de lovire sau alte violențe. În acest context, Curtea a remarcat faptul că simpla evidențiere, prin actele medicale și medico-legale indicate, a unei leziuni traumatice constând într-o echimoză cu tumefacție discretă subiacentă, localizată la mâna dreaptă, la nivel metacarpian lateral, a cărei gravitate a fost evaluată prin 2-3 zile de îngrijiri medicale, nu este aptă a dovedi, prin ea însăși, existența pretinsei fapte de lovire sau alte violențe, din moment ce nu este dovedită și legătura de cauzalitate dintre o faptă de lovire, pretins a fi fost săvârșită de către inculpat, și producerea respectivei leziuni, în sensul că pretinsa faptă imputată inculpatului ar fi cauzat acea leziune.

Referitor la pretinsa faptă de lovire sau alte violențe, în raport de ansamblul probatoriu evaluat în mod coroborat în considerentele ce preced, Curtea a reținut că pretinsa faptă de lovire sau alte violențe, pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, nu există, întrucât acesta nu a realizat niciun fel de acțiune concretă - din moment ce nu a existat vreun contact fizic între piciorul inculpatului și mâna părții civile.

În acest context, Curtea a observat că sintagma "fapta nu există" are în vedere inexistența faptei din punct de vedere material, în sensul că, în cauză, nu s-a dovedit că inculpatul ar fi realizat vreun act material, vreo acțiune privită în materialitatea sa, prin care să o fi lovit pe partea civilă.

Prin urmare, Curtea a constatat incidența, în privința acestei pretinse fapte, a cazului de achitare prevăzut în art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Referitor la pretinsa faptă de amenințare, în raport de ansamblul probatoriu evaluat în mod coroborat în considerentele ce preced, Curtea a reținut că pretinsa faptă de amenințare, pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, nu există, întrucât acesta nu a realizat niciun fel de acțiune concretă, din moment ce nu i-a adresat părții civile vreun cuvânt de natură să îi producă acesteia o stare de temere.

În acest context, Curtea a observat că sintagma "fapta nu există" are în vedere inexistența faptei din punct de vedere material, în sensul că în cauză nu s-a demonstrat că, urmare a discuțiilor purtate cu partea civilă, inculpatul ar fi realizat vreun act material, vreo acțiune privită în materialitatea sa, prin care să îi fi produs acesteia o stare de temere.

Așadar, Curtea a evidențiat faptul că rostirea de către inculpat a frazei "Lasă că vezi tu, te aștept după program" nu se poate circumscrie elementului material al faptei de amenințare, întrucât, pe de o parte, aceste cuvinte nu au aptitudinea, prin conținutul și semnificația lor, să provoace o stare de temere, deoarece nu sunt particularizate în vreun fel, nu au o finalitate și nici nu sunt de natură a evidenția o stare de fapt sau de drept potențial generatoare de prejudicii morale sau materiale pentru partea civilă. Pe de altă parte, este de remarcat și contextul în care inculpatul i-a adresat părții civile acele cuvinte, și anume, o stare de irascibilitate și nervozitate cauzate de refuzul angajaților C. de a-i soluționa cererea de reziliere a unui contract încheiat cu această societate.

Totodată, având în vedere că, prin probatoriul cauzei, nu s-a putut dovedi că inculpatul i s-ar fi adresat părții civile în sensul că "o așteaptă după program, să o calce în picioare" - așa cum a pretins partea civilă în plângerea penală prealabilă și în declarațiile date - Curtea a apreciat că nu poate valorifica în vreun fel această aserțiune a părții civile, în scopul stabilirii unei potențiale fapte de amenințare.

Prin urmare, Curtea a constatat incidența, și în privința celei de-a doua pretinse fapte, a cazului de achitare prevăzut în art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

În consecință, Curtea a constatat că pretinsele fapte invocate de către partea civilă atât în plângerea penală prealabilă, cât și în depozițiile sale date în cauză nu există.

Așadar, în lipsa oricăror probe privind dovedirea pretinsei situații de fapt expuse de către partea civilă, plângerea prealabilă formulată și declarațiile acesteia nu pot constitui, prin ele însele, probe în acest sens.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, s-a reținut că, prin cererea formulată în scris și prin declarația dată la termenul de judecată din data de 21.07.2020, persoana vătămată A. a precizat că se constituie parte civilă în cauză, sens în care a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 20.000 de RON, reprezentând daune morale.

În vederea soluționării acțiunii civile formulate de partea civilă în procesul penal, Curtea a constatat că, potrivit art. 1357 alin. (1) C. civ. cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.

Or, având în vedere că, așa cum s-a demonstrat pe parcursul considerentelor ce preced, pretinsele fapte de lovire și alte violențe și de amenințare nu există (în materialitatea lor), Curtea a apreciat că, în cauză, lipsește fundamentul angajării răspunderii civile delictuale a inculpatului în vederea reparării pretinsului prejudiciu invocat de partea civilă, concluzie ce determină inutilitatea analizării celorlalte condiții prevăzute în acest scop, în art. 1357 alin. (1) C. civ., motiv pentru care Curtea, în temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (1) din C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de partea civilă.

Împotriva sentinței penale nr. 234/F din data de 07 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și partea civilă A..

Prezentarea sintetică a motivelor de apel

Prin motivele de apel formulate în scris, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a susținut că probatoriul care a fost administrat atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească relevă o altă situație de fapt decât cea reținută de către instanța de judecată.

Astfel, fiind audiată atât în faza de urmărire penală, cât și de către judecător, persoana vătămată a declarat în mod constant că în data de 13.07.2019, în timp ce se afla la serviciu la punctul de lucru G. aparținând C. din B-dul x nr. 305, sect. 3, în jurul orelor 12:30, în incinta agenției și-a făcut apariția inculpatul B., acesta fiind însoțit de o persoană de sex feminin, identificată ulterior drept martora E., prietena acestuia. Inculpatul s-a așezat în fața biroului persoanei vătămate împreună cu martora E. și a solicitat primei realizarea formalităților necesare încetării unui contract de servicii, însă A. i-a adus la cunoștință că procedura dorită de inculpat nu poate fi realizată la acel punct de lucru G. pe fondul unor reglementări interne ale societății. În acest sens, A. i-a înmânat inculpatului o foaie de hârtie conținând centrele G. unde se putea realiza procedura dorită de inculpat.

În aceste condiții, situația a escaladat, inculpatul a devenit recalcitrant, a adresat o serie de injurii persoanei vătămate, manifestându-se agresiv verbal la adresa ei, fiind nemulțumit de atitudinea de refuz a persoanei vătămate A. cu privire la înregistrarea cererii de încetare a contractului de servicii.

La un moment dat, persoana vătămată s-a ridicat de la biroul ei și s-a deplasat într-o încăpere alăturată pentru a o întreba pe o colegă dacă a acționat butonul de panică față de atitudinea agresivă a inculpatului, în acest timp fiind urmărită de inculpat fără a exista vreun contact fizic între cei doi. Imediat după aceea, persoana vătămată s-a întors la biroul ei, moment în care inculpatul s-a îndreptat spre ieșirea din agenție, iar martora E. a ieșit afară. Inculpatul a continuat să adreseze jigniri persoanei vătămate și a aruncat înspre aceasta cu un ghemotoc de hârtie (foaia primită mai devreme de la persoana vătămată pe care a mototolit-o) fără a o nimeri. Ulterior, A. stând așezată la biroul ei, s-a aplecat să ridice ghemotocul, moment în care B. s-a îndreptat spre victimă amenințător, sens în care a făcut și un gest elocvent din umeri, și a lovit-o pe persoana vătămată cu piciorul pe mâna dreaptă. Ulterior, inculpatul s-a aplecat și a luat hârtia care a rămas în posesia sa.

După consumarea acestei infracțiuni, înainte să părăsească definitiv punctul comercial, inculpatul a adresat amenințări persoanei vătămate în sensul că "o va aștepta după program să o calce în picioare".

La rândul său, martora D. a declarat că a auzit când inculpatul a început să o înjure pe persoana vătămată și să îi vorbească urât, aruncând înspre aceasta o hârtie pe care o mototolise mai devreme. Totodată, martora a văzut când persoana vătămată s-a aplecat să ia hârtia de pe jos, moment în care inculpatul s-a dus înspre aceasta și, deși din locul în care se afla martora nu a putut vedea dacă inculpatul a călcat-o sau nu pe mână pe persoana vătămată, persoana vătămată i-a spus acest lucru imediat după ce inculpatul a ieșit din agenție, începând totodată să plângă.

De asemenea, martora a mai declarat că, înainte de a ieși, inculpatul i-a spus persoanei vătămate că o așteaptă după program, pe un ton amenințător și nervos.

Ministerul Public a susținut că, din vizionarea înregistrărilor video transmise la dosar de C. S.A., capturate în data de 13.07.2019, în jurul orelor 12:30, de camerele de supraveghere amplasate în incinta agenției societății din Șos. x, se observă următoarele aspecte: inculpatul a intrat în incinta magazinului împreună cu martora E.. Cei doi s-au așezat în fața biroului persoanei vătămate, iar inculpatul a prezentat actul de identitate și a așezat pe birou echipamentele necesare a fi predate pentru încetarea contractului. Ulterior, la un interval de câteva secunde și-a făcut apariția în cadru și martora D. care a așteptat în picioare la o distanță de aproximativ 1,5 - 2 m în spatele inculpatului și a martorei E., cu fața spre cei doi.

La scurt timp după acest moment, persoana vătămată a început să discute cu inculpatul și i-a indicat să ia o hârtie de pe colțul biroului ei, B. luând coala pe care a așezat-o în fața sa. În momentele următoare s-a observat cum inculpatul a început să gesticuleze cu nervozitate, ridicând mâinile în aer în repetate rânduri, fiind în continuare așezat pe scaun.

Persoana vătămată a operat pe calculator, având în față cartea de identitate a autorului, iar la scurt timp s-a ridicat și s-a dus într-o încăpere alăturată, dispărând din cadru pentru aproximativ 10 secunde. Inculpatul a rămas așezat și a urmărit-o cu privirea pe angajata C., continuând să discute cu partenera sa.

În momentele următoare, victima s-a întors și s-a așezat din nou pe scaunul ei, iar inculpatul a gesticulat în continuare în mod repetat, părând a fi sub imperiul unei stări de nervozitate evidente, ținând în mână hârtia luată mai devreme de pe biroul persoanei vătămate și uitându-se din când în când pe ea, iar în discuție a mai intervenit ocazional și martora E..

După aceea, la câteva minute, A. s-a ridicat din nou de la birou și s-a deplasat în aceeași încăpere alăturată ca mai devreme, dar de această dată inculpatul s-a ridicat, la rândul său, și a urmărit-o pe persoana vătămată, continuând să gesticuleze și să îi adreseze cuvinte. La acest moment, în timp ce o urmărea pe victimă spre biroul alăturat, inculpatul a ținut coala de hârtie în mână și a mototolit-o. În acest interval nu a existat niciun contact fizic între cei doi, iar între timp martora E. s-a ridicat, a luat de pe biroul cutiile aduse de inculpat pentru a le preda și s-a îndreptat și aceasta spre ieșirea din magazin împreună cu inculpatul, timp în care persoana vătămată a revenit la biroul ei și s-a așezat.

Inculpatul a ținut ușa martorei E. care a părăsit magazinul, iar B., în continuare, s-a adresat persoanei vătămate, gesticulând spre aceasta insistent, aflat în continuare în dreptul ieșirii. La un moment dat, autorul a aruncat cu ghemotocul de hârtie spre persoana vătămată, aceasta s-a ferit cu un gest reflex spre partea stângă, iar hârtia a căzut pe podea lângă scaunul ei, la o distanță foarte scurtă.

Între timp, inculpatul a continuat să țină cu mâna stângă ușa de acces, vociferând și gesticulând spre victimă. În momentele imediat următoare, inculpatul B. a intenționat să părăsească agenția G., dar s-a răzgândit și s-a îndreptat amenințător spre persoana vătămată care era așezată pe scaunul său. În timp ce s-a apropiat de A., inculpatul B. a făcut un gest amenințător cu mâinile spre persoana vătămată fără a-și întrerupe deplasarea. Atunci când inculpatul a ajuns în dreptul scaunului pe care fusese așezat mai devreme, A. s-a aplecat de pe scaunul ei în partea dreaptă cu mâna dreaptă întinsă spre hârtia mototolită ce rămăsese pe podea. În acest timp, inculpatul a ajuns lângă persoana vătămată și a întins piciorul drept spre hârtia aflată pe jos, observând-o pe victimă că și-a întins la rândul ei mâna dreapta înspre hârtie. Inculpatul a lovit-o cu piciorul pe mână pe persoana vătămată, care imediat după aceea și-a retras mâna, iar B. s-a aplecat și a ridicat de jos cu mâna dreaptă hârtia mototolită pe care a păstrat-o, i-a mai adresat câteva cuvinte victimei de lângă biroul acesteia și, ulterior, s-a îndreptat spre ieșirea din magazin unde s-a oprit pentru scurt timp, s-a întors spre dreapta pentru un moment și i-a mai adresat niște cuvinte "peste umăr" victimei, după care în momentele imediat următoare a părăsit magazinul însoțit de martora E. care între timp intrase din nou în magazin în acest interval, probabil sesizând că partenerul său nu mai iese din agenția G..

În continuare, persoana vătămată a revenit la birou și a discutat cu martora D. care s-a așezat în fața ei.

Parchetul a menționat că în tot acest timp, partea civilă A. părea afectată de agresiune, își ținea capul între mâini, se uita spre mâna dreaptă și părea că la un moment dat izbucnește în plâns.

S-a arătat că, din certificatul medico-legal nr. x/13.07.2019 și raportul de expertiză medico-legală nr. Al/958/07.02.2020 emise de I.N.M.L. "Mina Minovici" București, rezultă că persoana vătămată a suferit leziuni traumatice-tumefacție discretă, difuză, discret violacee de 3,5/2,5 cm mână dreapta raza 1 nivel metacarpian lateral, necesitând pentru vindecare 2-3 zile de îngrijiri medicale, ce s-a putut produce prin lovire cu corp dur. Leziunea nu i-a pus în pericol viața victimei și nici nu i-a cauzat un prejudiciu estetic grav și permanent și nici nu a determinat o infirmitate posttraumatică.

Prin urmare, în opinia parchetului, având în vedere declarațiile persoanei vătămate, a martorei D., înregistrările video efectuate în cauză, actele medico-legale, din coroborarea tuturor acestor probe, s-a menționat că nu se poate susține că infracțiunea de loviri și alte violente prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen. nu ar exista. Pentru a exista infracțiunea prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen. nu era necesar ca inculpatul să se urce cu piciorul pe mâna persoanei vătămate și să îi rupă mâna, astfel încât aceasta să nu o mai poată folosi ulterior.

S-a apreciat că infracțiunea există și dacă în urma acțiunii intenționate a inculpatului de lovire cu piciorul, persoana vătămată a suferit la nivelul mâinii o tumefacție, cunoscută în limbaj uzual sub denumirea de vânătaie, leziune care i-a permis acesteia să își desfășoare activitatea până la finalizarea programului.

De asemenea, parchetul a susținut că același probatoriu demonstrează și comiterea infracțiunii de amenințare, prevăzute de art. 206 alin. (1) din C. pen.

În raport de atitudinea constant agresivă la nivel gestual manifestată de inculpat la adresa persoanei vătămate pe durata întregii perioade în care s-a aflat în magazinul G., întrucât imediat anterior exercitării agresiunii fizice B. s-a îndreptat amenințător spre victimă care se afla într-o poziție evidentă de inferioritate în condițiile diferenței de statură dintre cei doi, în contextul lovirii acesteia cu vârful piciorului, ar fi trebuit să fie evident că spunându-i persoanei vătămate înainte de a pleca din agenție că "o va aștepta după program să o calce în picioare" inculpatul i-a produs o stare de temere persoanei vătămate A., stare de temere care se subsumează conținutului constitutiv al infracțiunii de amenințare prevăzută de art. 206 alin. (1) din C. pen.. Inclusiv în contextul în care s-ar reține de către instanță că inculpatul i-ar fi spus persoanei vătămate doar că "o va aștepta după program", tot ar fi sub incidența infracțiunii prevăzute de art. 206 alin. (1) din C. pen., având în vedere comportamentul agresiv manifestat de inculpatul pe perioada cât s-a aflat în agenție, o eventuală așteptare a persoanei vătămate de către inculpat după program neputând fi percepută de aceasta decât având ca scop o vătămare a sa, cuvintele inculpatului fiind prin urmare apte de a produce temere.

Având în vedere motivele de apel invocate, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a solicitat instanței de control judiciar admiterea apelului și pronunțarea unei noi hotărâri în sensul de a dispune stabilirea unor pedepse cu închisoarea orientată înspre minimul prevăzut de lege pentru săvârșirea de către inculpat a infracțiunilor prevăzute de art. 193 alin. (2) din C. pen. și de art. 206 alin. (1) din C. pen., ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen.

În urma realizării concursului, având în vedere prevederile art. 83 din C. pen., s-a solicitat amânarea aplicării pedepsei, stabilind un termen de supraveghere de 2 ani în conformitate cu dispozițiile art. 84 din C. pen.

Totodată, s-a solicitat să se dispună ca inculpatul să respecte măsurile de supraveghere prevăzute la art. 85 alin. (1) din C. pen. și stabilirea în sarcina acestuia a obligațiilor prevăzute la art. 85 alin. (2) lit. c) și e) din C. pen.

S-a mai solicitat admiterea acțiunii civile cel puțin în parte, având în vedere constituirea de parte civilă a persoanei vătămate.

Prin motivele de apel formulate în scris, apelanta parte civilă A. a solicitat admiterea apelului, precum și admiterea apelului declarat de către Ministerul Public și, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., desființarea hotărârii atacate și, prin pronunțarea noii hotărâri să se rețină existența infracțiunii și vinovăția inculpatului B..

A apreciat că sentința atacată este nelegală și netemeinică întrucât Curtea de Apel nu a stabilit, în mod corect, situația de fapt.

În opinia acesteia, deși imaginile au fost vizionate chiar în sala de judecată pe un ecran de video-proiecție, iar la momentul 12.43.48 s-a observat clar că a existat un contact fizic între piciorul drept al inculpatului și mâna dreaptă a persoanei vătămate, Curtea de Apel, la pagina 7 a hotărârii atacate a reținut că, din procesul-verbal de vizionare întocmit de către procuror la data de 14.11.2019 rezultă inexistența unui contact fizic.

Astfel cum a arătat, această concluzie este contrazisă de imaginile video, pe de-o parte, iar dacă se va reține că imaginile video nu pot confirma cu certitudine existența impactului fizic, agresiunea, a solicitat să se aprecieze ca fiind dovedită prin interpretarea următoarelor momente esențiale ale episodului iscat de inculpatul B., respectiv ora 12:39 - inculpatul intra in agenția C.; 12:41 se observă că inculpatul începe să gesticuleze agresiv, comportament total nepotrivit; 12:42 - persona vătămată se ridică de la birou prima oară și se deplasează în cealaltă încăpere pentru a solicita colegei acționarea butonului de panică; 12:43:40 - gesturile inculpatului și comportamentul acestuia denotă agresivitate, persoana vătămată arătând în mod expres că acesta este momentul de la care inculpatul începe să vorbească vulgar; 12:43:32 - din ușa agenției se observă că inculpatul aruncă cu hârtia mototolită într-o formă sferică; 12:43:46 - inculpatul începe să se deplaseze dinspre ușă spre biroul persoanei vătămate, observându-se că face un gest prin care acesta se înfoaie spre persoana vătămată. Persoana vătămată începe (în timp ce inculpatul se afla la o distanță de aproximativ l,5m de biroul său) să se aplece pentru a ridica hârtia. Persoana vătămată fiind aplecată, cu mâna dreaptă la hârtie, inculpatul o lovește în această mână cu vârful piciorului și ridică hârtia, ieșind ulterior din agenție, adresând amenințarea; 12:44:13 - persoana vătămată îl fotografiază pe inculpat prin geamul agenției; 12:44 - se observă că, în prezența martorei D., aceasta așezându-se la birou, începe să plângă în hohote; 12:45 - persoana vătămată își ia șervețele din ghiozdan și își șterge ochii de lacrimi; 12:45 - persoana vătămată resimte durerea la nivelul mâinii și se uită la mână ridicând-o de pe birou și răsucind-o pentru a observa traumatismul suferit; între 12:46- 12:49, din cauza tulburărilor și temerii, persoana vătămată nu se poate concentra pentru a rezolva problema (emiterea unui sim) martorei D.; 12:51 - s-a ridicat de pe scaun și s-a dus la baie, iar la 12:54 a revenit la birou.

A menționat că relevantă în cauză este declarația martorei D., dată la 26.11.2019, în cadrul căreia a descris amănunțit incidentul, precizând, în mod expres, că au fost proferate amenințările, sub forma "te aștept după program", precum și dinamica ce a cauzat vătămarea părții civile, în sensul că inculpatul a întins piciorul drept după ce persoana vătămată se aplecase și întinsese mâna cu scopul de a ridica hârtia.

A susținut faptul că, aspect neindicat până acum, că intenția persoanei vătămate de a ridica respectiva hârtie mototolită a fost aceea de a o lua pentru a îl împiedica pe inculpat să o ia el și să o mai arunce o dată în persoana vătămată.

În schimb, inculpatul, în declarațiile sale, a arătat, în mod foarte vag și total invaziv, conținutul faptic al episodului infracțional, neamintindu-și cuvintele folosite și neamintindu-și dacă a lovit-o cu piciorul .

De asemenea, partea civilă A., prin apărător ales, a precizat că este de observat, pe aceeași filă, că inculpatul nu își aduce aminte nici cum a ajuns pe jos hârtia mototolită.

În concluzie, s-a susținut că inculpatul, văzând că persoana vătămată se apleacă și întinde mâna să ridice hârtia, acesta cu scopul de a pune piciorul pe hârtie, a lovit-o pe persoana vătămată cu vârful adidasului, intensitatea loviturii fiind însemnată, astfel încât a fost cauzată tumefacția mâinii drepte.

Desfășurarea cercetării judecătorești în apel

La termenul din 29 ianuarie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a încuviințat cererea de amânare formulată de apelanta parte vătămată A., în vederea pregătirii apărării și a motivelor de apel, precum și cererea de copiere CD-uri aflate la dosar formulată de aceeași parte vătămată.

La termenul din 12 martie 2021, Înalta Curte, în baza art. 100 alin. (3) din C. proc. pen., a admis cererea de probatorii formulată de reprezentantul Ministerului Public, astfel cum a fost solicitată și susținută oral, respectiv proba testimonială constând în reaudierea părții civile A., reaudierea martorelor D. și E. și vizionarea în ședință publică a imaginilor surprinse de camerele de supraveghere video din incinta Agenției C..

În ceea ce privește cererea de probatorii formulată de apelanta parte civilă A., prin apărător ales, constând în proba cu înscrisuri și audierea martorului H., în baza art. 100 alin. (3) din C. proc. pen., instanța de apel a admis probele solicitate, cu excepția înscrisului constând în articolul publicat în presa electronică după pronunțarea soluției de achitare a inculpatului, apreciind că acesta din urmă nu este relevant pentru soluționarea cauzei în raport cu obiectul probațiunii, articolul de presă neavând valoarea unui înscris probatoriu.

În acest context, s-a procedat la restituirea înscrisului a cărui încuviințare a fost respinsă apărătorului ales al apelantei părți civilă A..

Înalta Curte a luat act că intimatul inculpat B. și-a exprimat poziția în sensul de a nu fi audiat în fața instanței de apel.

Ulterior, Înalta Curte a procedat la vizionarea, în ședință publică, fără participarea martorilor prezenți, a imaginilor aflate pe CD-ul marca x inscripționat "x, 13.07.2019, Cam. 1, 2, 3" (a căror vizualizare a fost încuviințată prin încheierea de ședință din data de 12 martie 2021), întreaga procedură fiind consemnată în mod detaliat în cuprinsul procesului-verbal întocmit în cursul ședinței, care este atașat la dosarul cauzei.

De asemenea, au fost audiați martorii D. și H., precum și partea civilă A.. În cauză nu s-a mai procedat la audierea martorei E. întrucât aceasta a arătat că dorește să beneficieze de dreptul de a refuza să dea declarații în calitate de martor în conformitate cu art. 117 lit. a) și b) C. proc. pen., astfel cum au fost interpretate prin decizia nr. 562/2017 de Curtea Constituțională.

La termenul din 15 iunie 2021, Înalta Curte a comunicat audienței că, deși termenul de judecată a fost acordat în vederea dezbaterilor în apel, în raport cu modificările aduse art. 391 C. proc. pen. prin Legea nr. 130/2021 și având în vedere că urmează perioada vacanței judecătorești, instanța de apel se află în imposibilitate de a pronunța hotărârea în cauză, care presupune redactarea sa la aceeași dată.

În consecință, întrucât nu pot fi respectate termenele prevăzute de dispozițiile legale, pentru motivele anterior referite, Înalta Curte a acordat un nou termen de judecată, după perioada vacanței judecătorești, respectiv la 28 septembrie 2021, în vederea dezbaterii cauzei în apel.

Cu prilejul dezbaterilor în cauză, motivele de apel au fost susținute oral de către reprezentantul Ministerului Public și partea civilă A., prin apărător ales, fiind pe larg redate în cuprinsul încheierii de dezbateri ce face parte integrantă din prezenta.

Analizând hotărârea apelată din perspectiva criticilor formulate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și partea civilă A., dar și sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Cu titlu prealabil, căile de atac ordinare promovate în speță au caracter integral devolutiv, potrivit art. 417 C. proc. pen., ceea ce înseamnă că instanța supremă este abilitată să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, să dea o nouă apreciere probelor și să cenzureze toate statuările în fapt și în drept ale primei instanțe.

Totodată, în soluționarea prezentei cauze, instanța de apel va avea în vedere probele administrate pe parcursul întregului proces penal, respectiv în cadrul urmăririi penale, al cercetării judecătorești de la instanța de fond și probele administrate nemijlocit în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Preliminar, Înalta Curte constată că instanța de fond a stabilit în mod corect contextul factual în care s-a derulat activitatea infracțională ce face obiectul cauzei, împrejurări care nu sunt contestate de părți, motiv pentru care aceste aspecte ale situației de fapt nu vor mai fi reluate în prezenta decizie, instanța de apel urmând a analiza exclusiv pretinsa acțiune de lovire exercitată de inculpatul B. asupra părții civile A. și acțiunea de amenințare a părții civile de către același inculpat.

În cauza de față, motivele de apel formul