ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 464/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată, la data de 27 septembrie 2017, pe rolul Tribunalului Ilfov, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Societatea A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean Tulcea, pe calea ordonanței președințiale, obligarea pârâtului concedent la respectarea dreptului său de concesionar de a utiliza terenul ce face obiectul Contractului de concesiune nr. x din 2 aprilie 1998 până când instanța competentă se va pronunța definitiv în legătură cu durata contractului și dreptului său de a continua utilizarea terenului conform clauzei contractuale din art. 11 al Contractului de concesiune nr. x/1998.

Prin Sentința civilă nr. 2946 din 19 octombrie 2017, Tribunalul Ilfov a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârât, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, secția de contencios administrativ și fiscal.

A reținut instanța că, prin art. 29 al contractului de concesiune, părțile au înțeles să acorde competența teritorială instanțelor de la sediul concedentului, alegere de competență care este posibilă pentru că norma generală prevăzută la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 are un caracter alternativ, ocrotind un interes privat.

De asemenea, în acest sens au fost și dispozițiile art. 272 alin. (2) din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, care stipulau că acțiunea în justiție se introduce la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul autorității contractante, dispoziție preluată în art. 66 alin. (2) din O.U.G. nr. 54/2006, respectiv art. 283 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 și, în momentul de față, de art. 53 din Legea nr. 101/2016.

Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 2138 din 6 decembrie 2017, a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.

A reținut instanța că, potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, dispoziție care se regăsește și în art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ referitoare la instanța competentă teritorial, dispune că reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său, ori de la sediul pârâtului.

De asemenea, față de data încheierii Contractului de concesiune nr. x din 2 aprilie 1998, era în vigoare Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ, care, la art. 6, prevedea că judecarea acțiunilor este de competența instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul reclamantul.

A mai apreciat Tribunalul Tulcea, referitor la clauza prevăzută la art. 29 din contractul de concesiune, că părțile nu pot deroga prin convenții sau clauze cu titlu particulare de la normele de ordine publică ce reglementează competența teritorială în soluționarea litigiilor de natura contenciosului administrativ.

Constatând ivit conflict negativ de competență, instanța, în temeiul art. 135 C. proc. civ., a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.

Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, reclamanta A. SA a solicitat, pe calea ordonanței președințiale, obligarea pârâtului-concedent Consiliul Județean Tulcea la respectarea dreptului său, în calitate de concesionar, de a utiliza terenul ce face obiectul Contractului de concesiune nr. x din 2 aprilie 1998 până când instanța competentă se va pronunța definitiv în legătură cu durata contractului și dreptului său de a continua utilizarea terenului conform clauzei contractuale din art. 11 al Contractului de concesiune nr. x/1998.

Ambele acțiuni ale reclamantei, atât cea având ca obiect ordonanța președințială, cât și cea vizând fondul (Dosarul nr. y/2017), au fost introduse pe rolul aceleiași instanțe, Tribunalul Ilfov.

Art. 29 din contract prevede că litigiile de orice fel apărute între părți în cursul derulării contractului sunt de competența instanțelor judecătorești din județul Tulcea.

Înalta Curte reține că, în materia contenciosului administrativ, normele care stabilesc competența sunt de ordine publică, atât în ceea ce privește stabilirea competenței materiale, cât și în ceea ce privește stabilirea competenței teritoriale, iar prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, chiar dacă prevăd posibilitatea reclamantului de a se adresa fie instanței de la domiciliul său, fie instanței de la domiciliul pârâtului, nu conțin o normă dispozitivă, care să le permită părților să convină, anterior nașterii premiselor vreunui litigiu, la restrângerea beneficiului alegerii de competență instituit în favoarea reclamantului, ci tot o normă de ordine publică, edictată de legiuitor exclusiv în favoarea reclamantului, care se pretinde vătămat de o autoritate publică.

Dispozițiile Legii nr. 29/1990 a contenciosului administrativ, în vigoare la data încheierii contractului, dispuneau în mod imperativ că judecarea acțiunilor formulate în baza art. 1 din prezenta lege este de competența tribunalului sau a curții de apel în a căror rază teritorială își are domiciliul reclamantul.

Astfel, în materia contenciosului administrativ, competența teritorială nu este o competență alternativă reglementată de norme dispozitive, ci este o competență deopotrivă de ordine publică, stabilindu-se doar un beneficiu în favoarea reclamantului, prezumat într-o poziție de forță inferioară față de autoritatea publică, de a opta între cele două instanțe la momentul formulării cererii.

Înalta Curte constată faptul că reclamanta a făcut alegerea instanței de la sediul său, conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 (art. 6 din Legea nr. 29/1990, abrogată), prin introducerea cererii la Tribunalul Ilfov, iar art. 29 din contract, ce conține convenția părților referitoare la stabilirea competenței în privința tuturor litigiilor apărute în cursul derulării contractului în favoarea instanțelor judecătorești din județul Tulcea, nu poate primi eficiență juridică în cauza dedusă judecății.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Ilfov, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Societatea A. SA în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean Tulcea în favoarea Tribunalului Ilfov, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 februarie 2018.

Procesat de GGC - LM