ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 463/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea formulată sub nr. x/45/2015, reclamanta A. SA a solicitat în contradictoriu cu A.N.A.F. - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 și art. 215 C. proc. fisc. , suspendarea Deciziei de impunere nr. F-MC 1947 din 29 mai 2015.

Prin Sentința nr. 150 din 1 octombrie 2015 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea promovată de reclamanta A. SA Bârlad cu sediul în Bârlad, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili având sediul în București, și s-a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F-MC 1947 din 29 mai 2015 până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești de către instanța de fond.

Împotriva sentinței pronunțate de curtea de apel a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În esență, recurenta-pârâtă a susținut că instanța nu a arătat în baza căror argumente logico juridice a ajuns la concluzia ca în speță există un caz bine justificat ce ar duce suspendarea executării actului administrativ având în vedere că doar face niște afirmații care nu sunt lămuritoare în cauza și nici care sunt acele motive "serioase și pertinente" care au creat acea îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În dezvoltarea celui de-al doilea motiv de recurs, respectiv, hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, recurentă a susținut că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că, în speță, nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea actelor administrative, condiții care trebuie îndeplinite cumulativ.

A susținut recurenta că îndoiala serioasă asupra legalității actelor administrative trebuia să poată fi constatată cu ușurința, în urma unei cercetări sumare a dreptului, având în vedere faptul că măsura suspendării actelor administrative este o măsura provizorie, iar instanța de fond a justificat existența unui caz bine justificat fără a lua în calcul întreaga situație juridică a intimatei-reclamante.

S-a arătat că așa cum se poate observa din cuprinsul deciziei de impunere, organele de inspecție fiscală au arătat în ce condiții au reținut că în cauză sunt aplicabile măsurile de simplificare prin mecanismul taxării inverse, precum și modalitatea în care a fost stabilită taxa pe valoarea adăugată.

Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii și în ceea ce privește a doua condiție, cea referitoare la iminenta producerii unei pagube (astfel cum este aceasta definită în art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004) întrucât intimata-reclamantă nu a făcut dovada că, în speță, există un prejudiciu material viitor și previzibil pe care l-ar putea suferi dacă nu se suspendă executarea actului administrativ atacat și care să justifice suspendarea executării actului atacat, suspendarea fiind situația de excepție.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că jurisprudența relevantă în această materie a stabilit că iminenta producerii unei pagube nu se prezumă, că trebuie dovedită de persoana în speță, simpla executare a unui act administrativ fiscal nu produce prin ea însăși o pagubă.

În opinia recurentei, instanța de fond a reținut greșit că efectele actului administrativ ar constitui un prejudiciu însemnat viitor și previzibil care ar avea drept consecință producerea de blocaje în activitatea intimatei, de natură a avea repercusiuni asupra salariaților și furnizorilor de utilități.

Afirmațiile intimatei, reținute de instanța de fond referitoare la răsfrângerea efectelor executării actului administrativ asupra terților nu poate fi primită având în vedere faptul că în speță este vorba despre obligațiile intimatei față de bugetul de stat, obligații care pot fi menținute de instanță la momentul judecării legalității actului administrativ.

În concluzie, în considerarea motivelor de fapt și de drept expuse, s-a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat și, în temeiul art. 488 din C. proc. civ., casarea hotărârii atacate cu consecința respingerii cererii de suspendare formulată de SC A. SA.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 28 martie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din data de 21 iunie 2016 completul filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data de 14 februarie 2017, cu citarea părților.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., față de prevederile legale aplicabile dar și de apărările intimatei-reclamante, Înalta Curte constată că nu subzistă motive de casare a hotărârii primei instanțe, în considerarea celor în continuare arătate.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

În cadrul procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul cauzei, motiv pentru care, nici probatoriului administrat pentru stabilirea existenței unor indicii de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ, nici analizei efectuate de instanță nu li se poate pretinde amploarea și profunzimea probelor și raționamentelor pe care se fundamentează o soluție pronunțată cu privire la acțiunea în anularea actului.

Pentru a se dispune măsura de suspendare a executării actului administrativ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune două condiții cumulative, și anume: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, ca rezidând în anumite împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Criticile recurentei-pârâte vizând situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei sau pretinsa încălcare sau greșita aplicare de către instanța de fond a normelor de drept material nu sunt întemeiate.

Examinând sumar actele dosarului, în limitele acestei proceduri în care nu este îngăduită prejudecarea fondului, judecătorul fondului a reținut în mod judicios că în cauză se ridica serioase semne de întrebare în legătura cu corecta încadrare din punctul de vedere al regimului de aplicare al TVA a operațiunilor economice desfășurate de reclamantă, operațiuni concretizate în achiziționarea de lingouri de alamă.

De asemenea, se impune a fi subliniat faptul că în mod corect au fost reținute de către instanța de fond și aspectele invocate privind refuzul de deducere a taxei pe valoarea adăugată pentru rulmenții exportați, atât timp cât aparent nu s-a argumentat și dovedit susținerea privind momentul dispariției produselor.

Totodată, Înalta Curte reține că iminența prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenția unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul și în situația dedusă prezentei judecăți.

În cauză, este necontestat că punerea în executare a unui act administrativ prin care a fost stabilită o creanță bugetară va avea drept consecință diminuarea patrimoniului reclamantei, prin urmare, ținând seama de considerentele de ordin legal și de situația de fapt dovedită, de Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecințe grave în patrimoniul reclamantei,

În acest context, aprecierea instanței de fond, în sensul că executarea deciziei de impunere constituie o sarcină serioasă pentru patrimoniul reclamantei, de natură a-i perturba activitatea, reprezintă un argument suficient pentru a se dispune măsura prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care vor fi înlăturate și criticile referitoare la neîndeplinirea condiției existența pagubei iminente, în sensul art. 2 lit. ș) din același act normativ.

Independent de aceste aspecte, se constată din actele aflate la dosar, că prin Sentința nr. 84 din 4 mai 2016 pronunțată de către Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2016, s-a dispus anularea în parte a nr. F-MC 1947 din 29 mai 2015 și a Raportului de Inspecție fiscală emis în 29 mai 2015. doar cu privire la următoarele sume de bani instituite ca obligații fiscale suplimentare și accesorii: 4.872.007 RON cu titlu de T.V.A. aferent livrărilor de lingouri de alamă realizate de B. SRL;

2.195.663 RON cu titlu de dobânzi/majorări de întârziere pentru T.V.A. aferent livrărilor de lingouri de alamă realizate de B. SRL; 723.186 RON cu titlu de penalități de întârziere pentru T.V.A. aferent livrărilor de lingouri de alamă realizate de B. SRL, motiv pentru care criticile recurentului nu pot fi primită de instanța de control judiciar.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Reținând, așadar, față de cele mai sus expuse că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 14 și 20 din Legea nr. 554/2004, republicată va respinge recursul de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva Sentinței nr. 150 din 1 octombrie 2015 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 februarie 2017.

Procesat de GGC - LM