ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2706/2018

Prin încheierea de ședință din 10 mai 201S, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție accesorie formulată de A. în interesul pârâtei S.C. B. S.R.L. și a suspendat judecata cauzei până la soluționarea recursului împotriva acestei soluții. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel București a reținut că titulara cererii de intervenție accesorie nu justifică interesul cerut de lege pentru admisibilitatea unei astfel de cereri, raportat la obiectul dedus judecății și limitele învestirii instanței de apel, ia ceea ce s-a supus dezbaterii în fața instanței a cărei hotărâre face obiectul apelului.

De asemenea, cererea de intervenție prezintă apărări diferite de cele formulate de pârâta intimată, fiind considerate neavenite orice apărări ale intervenientului care exced prezentului cadru procesual și apărărilor intimatului pârât, întrucât contravin prevederilor art. 67 alin. (2) C. proc. civ., împotriva încheierii au formulat recurs titulara cererii de intervenție A. și pârâta S.C. B. S.R.L. Recurenta - titulară a cererii de intervenție A. a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. și a învederat următoarele: - interesul în promovarea cererii de intervenție constă, pe de o parte, în evitarea unui posibil litigiu urmare a soluționării favorabile a capătului de cerere privind obligarea S.C.

B. S.R.L.

la plata sumei de 45.520 USD reprezentând cheltuieli diurnă și clauză de mobilitate pentru detașarea reclamantului la această societate, context în care A. ar putea formula acțiune pentru restituirea acestei sume împotriva intervenientei, iar pe de altă parte, evitarea unui litigiu cu fostul angajat (reclamantul din prezenta cauză) pentru recuperarea sumelor achitate pentru acesta de către intervenientă, reprezentând chirie imobil de locuit și chirie autoturism, în contextul în care s-ar considera că a fost angajatul intervenientei prin detașare; - Cererea de intervenție a fost formulată prin raportare strictă la motivele de apel ale reclamantului, în care se face vorbire de instituția detașării, fiind definită detașarea transfrontalieră și drepturile decurgând din aceasta, iar nu referitor la instituția delegării angajatului, astfel cum a fost expusă de către reclamant prin notele de ședință depuse înaintea termenului de judecată din 22.04.2018, cu privire la care instanța nu a pus în discuția părților schimbarea cauzei în apel, încălcând astfel normele de procedură; - încheierea recurată conține motive contradictorii, întrucât reține că lipsa de interes rezultă din faptul că apărările intervenientei nu susțin apărările pârâtei, care nu fac vorbire despre inexistența detașării, în contextul în care, la solicitarea instanței,

apărătorul pârâtei a precizat că a făcut asemenea apărări în cuprinsul întâmpinării la cererea de apel, indicând fila din dosar unde se regăsesc; - Prin cererea de intervenție accesorie sunt promovate aceleași apărări cu ale pârâtei cu privire la inexistența detașării reclamantului la unitatea intervenientei, respectiv referitor la natura raportului de muncă dintre reclamant și aceasta; - Instanța de apel respinge cererea de intervenție accesorie apreciind că reclamantul ar fi fost delegat, iar nu detașat, deși asupra acestui aspect nu a existat o dezbatere anterioară și în mod eronat concluzionează că apărările intervenientei nu ar corespunde cu cele ale pârâtei. Recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L.

a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. și a învederat următoarele: - în mod greșit Curtea de Apel București a apreciat, în cadrul dezbaterii cererii de intervenție accesorie, în justificarea lipsei de interes a formulării acestei cereri, că reclamantul își întemeiază pretențiile pe drepturile cuvenite ca delegat, problemă ce face obiectul dezbaterilor pe fond și care nu este deslușită la acest moment procesual, întrucât reclamantul invocă prin cererea de chemare în judecată calitatea de reprezentant, iar în cererea de apel invocă prezenta cauza, în parte, de im angajator pentru care a lucrat în baza unui alt contract individual de muncă în Dubai. Prin cererea de apel, reclamantul reiterează aceste pretenții, susținând că ar fi fost detașat în Dubai, pentru ca prin notele scrise depuse în apel să considere că ar fi fost delegatul societății.

În acest stadiu procesual, se formulează o cerere de intervenție de către o societate terță față de raportul juridic de muncă dedus judecății, respectiv societatea ia care reclamantul a lucrat în Dubai, în baza unui at doilea contract de muncă, afirmând că nu se poate vorbi de o detașare și că i-a plătit acestuia cheltuieli de transport și cazare în baza contractului de muncă încheiat direct între cele două părți. Se precizează că cererea de intervenție susține apărările pârâtei în sensul că sumele pretinse de reclamant pentru perioada în care a lucrat în Emiratele Arabe (Dubai) nu i se cuvin ca efect al detașării acestuia, neexistând o astfel de detașare la societatea intervenientă, care să ridice problema, ulterior, a unei desocotiri între societăți.

Instanța învestită cu soluționarea apelului a respins cererea de intervenție cu motivarea că în cauză nu este aplicabilă instituția detașării, invocată în cererea de apel, întrucât limitele învestirii instanței în apel se rezumă ia ceea ce s-a supus dezbaterii în primă instanță, "fiind în discuție drepturi solicitate în temeiul prevederilor din Anexa nr. 2 pct. 2 la Contractul individual de muncă, prevederi care reglementează Drepturi pe perioada delegării în străinătate iar nu drepturile de detașare la un aii angajator» iar salariatul reclamant, nu își întemeiază pretențiile pe prevederile art. 47 alin. (4) din Codul muncii, avute în vedere de intervenient în justificarea interesului său de a acționa pe această cale". Reține instanța de apel că nu este dovedit interesul juridic conex și că intervenientă susține apărări diferite de cele formulate de pârâta pârâtei.

În recursul declarat de intervenientă se invocă, într-o primă critică, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.,civilă, susținându-se că instanța de apel nu a pus în discuția părților schimbarea cauzei deduse judecății, respectiv de la instituția detașării, despre care se face vorbire în apel, ia instituția delegării, invocată de reclamant în notele scrise depuse ulterior, modificând din oficiu și depășind limitele învestirii. Este eronată o astfel de afirmație, în condițiile în care, în cauză, nu s-a pus problema unei modificări a cauzei deduse judecății. Dimpotrivă, în procesul de analiză a condiției de admisibilitate a cererii de intervenție privind legătura acesteia cu acțiunea pendinte, au fost verificate limitele învestirii instanței, apreciindu-se de către instanța de apel că cel care propune sau sugerează, prin apărările sale, extinderea în apel a cadrului procesual este terțul ce formulează cererea de intervenție.

Cea de-a doua critică se referă la motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta considerând că instanța de apel a motivat în mod contradictoriu inadmisibilitatea cererii, întrucât, deși inițial a susținut că în speță se aplică delegarea, ulterior a apreciat că terțul nu ar susține apărările intimatei care nu s-a opus la afirmațiile reclamantului privind detașarea/delegarea și detașarea transfrontalieră.

în acest sens, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, a încălcat principiul oralității și contradictorialității, precum și principiul interzicerii antepronunțării, întrucât dacă această încheiere rămâne valabilă, pârâta nu mai poate invoca apărări legate de instituția juridică aplicabilă; - instanța s-a raportat la cererea de chemare în judecată, prin care reclamantul invocă o pretinsă calitate de reprezentant, dar a ignorat complet cererea de apel, prin care se invocă instituția delegării, instituții distincte referitor la care dispozițiile legale au fost greșit interpretate și aplicate.

Astfel, în mod greșit apreciază instanța că, prin raportare la instituția delegării, hotărârea ce se va pronunța nu va avea efect asupra relațiilor dintre reclamant și terțul intervenient, întrucât prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat cheltuieli cu transportul și cazarea, care au fost achitate de angajatorul din Dubai, iar dacă se va stabili că pârâta este cea care trebuie să plătească aceste cheltuieli, angajatorul din Dubai (care deja le-a achitat) va avea dreptul să le recupereze de ia salariat sau chiar de la pârâtă; echivalând instituția « reprezentării » cu cea a delegării, instanța a aplicat greșit normele de drept aplicabile în materia delegării (art. 43 si 44 din Codul Muncii.).

- în mod greșit instanța reține lipsa de interes prin faptul că hotărârea ce se va pronunța nu va afecta drepturile și obligațiile decurgând din executarea contractului de muncă dintre reclamant și terțul intervenient, întrucât interesul ce conturează cererea de intervenție nu trebuie să se fondeze exclusiv pe valorificarea unui drept, ci reprezintă un simplu folos practic pe care îl obține cei care acționează. Nu este obligatoriu ca intervenientul să încerce să-și protejeze un drept (un interes juridic protejat de lege), ci poate să prefigureze un simplu folos, ce nu este reglementat juridic. în speță, interesul este acela de evitare a unor demersuri juridice viitoare. Deși invocă și dispozițiile art. 488 pct. 6, recurenta nu dezvoltă acest motiv de recurs.

Analizând cauza, Înalta Curte, în opinie majoritară, constată următoarele: Recursurile sunt nefondate. O cerere de intervenție accesorie, formulată în condițiile art. 63 C. proc. civ., presupune ca cel care o formulează să aibă un interes propriu în a susține apărările părții în favoarea căreia intervine, în limitele procesuale existente în dosarul în care intervine, atunci când hotărârea ce s-ar pronunța i-ar prejudicia drepturile și interesele, în litigiul de muncă dedus judecății reclamantul, în calitate de salariat, solicită de la angajator, între altele, drepturi bănești prevăzute în anexa 2 a contractului individual de muncă intitulată "Condiții de lucru în afara teritoriului României" pct. 2 "Delegare în străinătate", pentru perioada în care și-a desfășurat activitatea în Dubai, în calitate de reprezentant ai societății, constând în diurnă, costuri locuință, mobilitate și instalare.

Nici această critică nu este fondată, întrucât instanța de apei nu a susținut că în cauză se aplică instituția delegării, ci că reclamantul și-a întemeiat pretențiile pe anexa din contract care poartă denumirea de Drepturi pe perioada delegării în străinătate. Prin urmare, instanța nu a procedat la o calificare proprie a raportului juridic dedus judecății, pentru a se reproșa acesteia o motivare contradictorie asupra condițiilor de admisibilitate a cererii de intervenție în ceea ce privește similaritatea argumentelor aduse în apărarea punctului de vedere al pârâtei cu privire la existența sau nu a unui caz de delegare.

De altfel, toate părțile, inclusiv reclamantul, care ar fi putut invoca o vătămare determinată de înlăturarea pretinsei teze a detașării susținute de el în apel, dar care a recunoscut că nu a utilizat acest termen în accepțiunea reglementată de art. 45-47 Codul muncii, s-au pronunțat în defavoarea tezei detașării, singura care ar fi justificat admiterea cererii de intervenție, susținând, de fapt, că nu a existat o detașare astfel cum este reglementată ca instituție juridică în Codul muncii. Prin urmare, în cauză nu se pune problema verificării condițiilor de exercitare a acestei modalități de derulare a raportului de muncă ce implică o relație contractuală cu terțul, pentru ca apărările acestuia să aibă relevanță în judecata prezentei cauze.

In consecință, în mod corect instanța de apel a apreciat că terțul nu a dovedit existența unui raport juridic conex cu cel dedus judecății care să poată fi analizat alături de cel principal și că a formulat apărări diferite de cele ale paratei. La rândul său, pârâta critică încheierea atacată cu recurs în baza dispozițiilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ., susținând că instanța de apel se antepronunță și tranșează o chestiune care face chiar obiectul dezbaterii în fond și anume temeiul juridic al pretențiilor reclamantului, respectiv calitatea de delegat, încălcând principiile oralității și contradictorialității.

Susține recurenta că, raportându-se chiar la cadrul procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată, și nu la cele arătate prin cererea de apei, instanța ar fi echivalat instituția delegării cu cea a calității pretinse prin acțiunea introductivă, de reprezentant al societății, aplicând greșit normele de drept substanțial astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 488 pct. S C. proc. civ. Astfel cum s-a menționat anterior, în analiza recursului intervenientei.

este eronată aprecierea recurentei pârâte, întrucât nu se pune problema unei antepronunțări cu încălcarea principiilor ce guvernează judecata unui proces civil, cu privire la calificarea juridică a raportului dedus judecății, în condițiile în care instanța de apel nu a dezlegat o astfel de problemă, ci doar a indicat izvorul pretențiilor din acțiunea dedusă judecății, și anume anexa 2 a contractului de muncă, pentru a verifica conexitatea acestui izvor juridic, cu cel pe care terțul își întemeiază apărările, concluzionând asupra inexistenței unei legături de natură a justifica admiterea în principiu a cererii de intervenție.

De altfel terțul ce solicită intervenția admite că cererea sa nu se întemeiază pe un drept propriu, adică un interes juridic protejat, ci pe împrejurarea de fapt că a achitat cheltuielile pretinse, însă în baza unui alt raport, juridic încheiat cu reclamantul, susținând că se raportează strict la motivele de apel în care suma de bani este cerută ca urmare a detașării. Cum părțile litigante dar și instanțele, au considerat că nu există o astfel de pretenție dedusă judecății, corect instanța de apel a apreciat că cererea de intervenție nu îndeplinește condițiile de admisibilitate. Susținerea întemeiată pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

referitoare la împrejurarea că instanța de apel a aplicat greșit normele de drept substanțial, atunci când a echivalat instituția delegării cu cea a calității pretinse prin acțiunea introductivă, de reprezentant al societății, pe lângă faptul că nu își regăsește corespondența în considerentele încheierii apelate, nu susține conținutul cererii de intervenție, care se rezumă la problema detașării care ar implica o terță persoană, și nu la alte aspecte ale raportului juridic dedus inițial judecății. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâta S.C. B. S.R.L. și de titulara cererii de intervenție A. împotriva încheierii de ședință din 10 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E în majoritate: Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâta S.C. B. S.R.L., cu sediul în București și cu sediul procesual ales la SCP "C.", în București, și de titulara cererii de intervenție A. cu sediul în Dubai - Emiratele Arabe Unite și cu sediul procesual ales la Curtea de Apel, D., în București, împotriva încheierii de ședință din 10 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a VII a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu reclamantul D., cu domiciliul în București. Definitivă. Pronunțată azi, în ședință publică, 27 iunie 2018. Opinie separată Contrar opiniei majoritare, apreciez că soluția trebuia să fie de admitere a ambelor recursuri, de casare a încheierii atacate, cu consecința admiterii în principiu a cererii de intervenție accesorie și trimiterii cauzei spre continuarea judecății.

Aceasta întrucât pronunțarea asupra admisibilității în principiu a cererii de intervenție accesorie s-a tăcut cu nesocotirea principiilor ce guvernează desfășurarea procesului civil referitoare la contradictorialitatea dezbaterilor (art. 14 C. proc. civ.), oralitatea acestora (art. 15 C. proc. civ.), inclusiv prin antepronunțarea instanței asupra motivelor de fond ale apelului ia un moment procesual când nu-i era permis și nu era posibilă o astfel de evaluare a criticilor deduse judecății (înainte de a se trece ia deschiderea dezbaterilor asupra fondului, conform art. 392 C. proc. civ. și a fortiori, de a dispune închiderea acestora, în sensul prevăzut de art. 394 C. proc. civ.).

Contrar opiniei majoritare, apreciez că instanța de apel nu s-a pronunțat, analizând admisibilitatea intervenției, în cadrul procesual în care se afla - dat de criticile din apel și de modalitatea în care se desfășurase judecata în primă instanță, respectiv ceea ce făcuse obiectul dezbaterilor în acea etapă procesuală - atunci când a făcut referire la delegare ca izvor al pretențiilor reclamantului (instituție juridică în raport de care a dedus lipsa de interes în justificarea intervenției accesorii). Dimpotrivă, reținând o asemenea cauză juridică a pretențiilor reclamantului, instanța de apel a ignorat atât ceea ce făcuse obiectul judecății și dezlegărilor jurisdicționale de primă instanță (art. 478 C. proc.

civ.), cât și limitele judecății stabilite prin cererea de apel (art. 479 C. proc. civ.,). Astfel, conform cererii de chemare în judecată, solicitând drepturi cuvenite pentru perioada cât și-a desfășurat activitatea în Dubai (sept. 2015- iulie 2016), reclamantul a arătat că acestea i se cuvin în calitate de reprezentant al societății intimate (neinvocând nici delegarea și nici detașarea, iar trimiterile punctuale la contractul de muncă și la Anexa nr. 2 a acestuia pentru a susține pretențiile vizează indemnizații cuvenite cu ocazia unor călătorii de afaceri).

Pronunțându-se asupra acestora pretenții, prima instanță reține că ele sunt neîntemeiate întrucât "pentru deplasările ocazionale, în calitate de reprezentant al pârâtei în Emiratele Arabe, reclamantului i s-au rambursat cheltuielile justificate cu documente", subliniindu-se totodată că "reclamantul nu a fost detașat să lucreze în această țara" și că mai mult, "începând cu octombrie 2015, timpul de muncă aferent contractului individual de muncă nr. x din 2.06.2014 a fost redus la 40 de ore pe lună". Or, prin apelul exercitat în cauză, reclamantul combate această dezlegare jurisdicțională a primei instanțe, legată de inexistența detașării, arătând că ea este greșită, fiind rezultatul "lipsei analizării probatoriului administrat, din care rezultă fără putință de tăgadă că a fost detașat de către intimată în Emiratele Arabe pentru a presta cele 40 de ore pe lună". Cererea de intervenție accesorie în favoarea intimatei a fost formulată în acest context procedural, în care prima instanță a reținut inexistența unei detașări care să fundamenteze juridic pretențiile din cererea de chemare în judecată, iar reclamantul a exercitat apel arătând că este eronată această dezlegare întrucât tocmai în temeiul unei detașări a desfășurat activitatea în Emiratele Arabe.

Astfel fiind, este în afara elementelor concrete ale judecății susținerea opiniei majoritare potrivit căreia, reținând existența unei delegări în motivarea respingerii în principiu a intervenției accesorii (instituție în raport cu care nu era justificat interesul), instanța de apel n-a făcut decât să verifice limitele învestirii, intervenientul fiind ce! care ar fi tins la o extindere în apel a cadrului procesual. Dimpotrivă, verificarea limitelor judecății de primă instanță ar fi trebuit să conducă la concluzia că instituția delegării fusese analizată și reținută cu privire ia activitatea desfășurată în Brazilia, în privința activității desfășurate în Emiratele Arabe tribunalul constatând că nu a existat detașare, ci doar deplasări ocazionale în calitate de reprezentant al pârâtei (potrivit cererii de chemare în judecată, pretențiile fiind formulate cu referire la această calitate, de reprezentant al pârâtei).

Faptul că toate părțile, inclusiv reclamantul, s-ar fi pronunțat în defavoarea tezei detașării, așa cum se reține în opinia majoritară, nu este un argument care să susțină inadmisibilitatea cererii de intervenție accesorie și să valideze soluția primei instanțe. Intimata-pârâtă s-a pronunțat cu privire la inexistența detașării în mod specific poziției procesuale pe care o avea, pe cale de întâmpinare, combătând criticile din apel (iar apelantul, răspunzând întâmpinării, și-a menținut poziția din cererea de apel, arătând că drepturile i se cuvin pe perioada detașării în Emiratele Arabe Unite). În ce-i privește pe apelantul-reclamant, faptul că în notele scrise depuse ulterior (Ia 11.04.2018) face referire la delegare, nu putea modifica din punct de vedere procedural limitele învestirii decât cu încălcarea dispozițiilor art. 478 alin. (2) C. proc.

civ. Astfel fiind, pronunțându-se asupra lipsei interesului în formularea cererii de intervenție prin raportare la instituția delegării, instanța de apel a nesocotit limitele învestirii sale, prin raportare atât la ceea ce tăcuse obiectul judecății în primă instanță, cât și la criticile concrete ce fuseseră deduse judecății în apel. Această depășire a limitelor învestirii reflectată în considerentele încheierii atacate este rezultatul încălcării principiilor contradictorialității și al oralității dezbaterilor, constituind totodată, o antepronunțare a instanței asupra fondului motivelor de apel. Sub aspect procedural, instanța de apel nu putea, la momentul la care avea de verificat cadrul procesual, să se pronunțe implicit asupra criticilor din apel (arătând că nu este vorba despre detașare, ci despre delegare).

O astfel de dezlegare jurisdicțională - care constituia însuși fondul motivelor de apel - nu putea fi făcută decât în urma dezbaterilor contradictorii și orale, ceea ce nu s-a realizat, de vreme ce aceste aspecte s-au regăsit direct în considerentele încheierii. Or, dacă ar fi respectat limitele învestirii, instanța de apel trebuia să observe că interesul intervenirii în proces al S.C. B. S.R.L. era justificat, raportat la instituția detașării și la dispozițiile art. 47 din Codul muncii care reglementează drepturile cuvenite salariatului detașat (drepturi care se acordă, în principiu, de angajatorul la care s-a dispus detașarea, situație în care s-ar fi regăsit intervenienta).

În continuare, dacă o astfel de detașare a avut sau nu loc, dacă drepturile salariale pretinse pe acest temei se cuveneau sau nu reclamantului constituiau aspecte de analiză pe fond a apelului, iar nu de stabilire a cadrului procesual la momentul analizării admisibilității intervenției accesorii. Procedând în sens contrar, instanța de apel a nesocotit, cum s-a arătat, principii fundamentale ale desfășurării procesului civil (contradictorialitatea și oralitatea dezbaterilor), ceea ce face incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., cu soluția de casare a încheierii. În egala măsură, în cauză era incident și motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., indicat în recursul intervenientei, referitor la contrarietatea considerentelor încheierii.

Într-adevăr, în mod contradictoriu se reține în considerentele încheierii că ar fi vorba despre "Drepturi pe perioada delegării în străinătate", iar nu de "Drepturi de detașare" (și deci, fiind vorba de delegare, n-ar fi afectată în niciun fel situația juridică a pârâtei) și pe de altă parte, că nici măcar partea în favoarea căreia se intervine nu a invocat aplicabilitatea instituției detașării. Or, pe de o parte, afirmând existența delegării înseamnă că instanța a negat existența în același timp a detașării (qiti dicit de uno negat de altera), iar pe de altă parte, pârâta-intimată nu a susținut existența detașării ci, dimpotrivă, s-a apărat față de aceste susțineri ale apelantului, iar în sprijinul acestei teze probatorii se dorea a fi intervenția accesorie.

Față de toate considerentele arătate apreciez, contrar opiniei majoritare, că pe aspectele procedurale menționate, apte să atragă incidența motivelor prevăzute de art. 488 pct. 5 și 6 C. proc. civ., ambele recursuri sunt fondate, iar soluția trebuia sa fie în sensul admiterii acestora, casării încheierii, admiterii în principiu a cererii de intervenție accesorie și a trimiterii cauzei spre continuarea judecății. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27.06.2018.