ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3561/2010

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, Prin sentința civilă nr. 297 din 18 iunie 2002 Tribunalul Prahova a respins ca prematură acțiunea reclamantei l.E.S. cu motivarea că societatea pârâtă - SC T. SA nu a emis nicio decizie sau dispoziție ca răspuns la notificarea formulată de reclamantă. Curtea de Apel Ploiești prin decizia nr. 94 din 19 septembrie 2002 a admis apelul declarat de reclamantă, a anulat sentința tribunalului și a reținut cauza spre soluționare în fond deoarece soluția de respingere ca prematură a acțiunii este greșită față de poziția clar exprimată a pârâtei de refuz al restituirii imobilului. Prin decizia nr. 98 din 22 aprilie 2003 Curtea a respins ca nefondată acțiunea reclamantei.

Prin decizia nr. 3759 din 12 aprilie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată ca urmare a promovării căii de atac a recursului de către reclamantă, a fost admis recursul și s-a casat decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a se proceda la identificarea și individualizarea bunului restituibil în raport cu actele reclamantei. În rejudecare pârâta-intimată SC T. SA a invocat excepția tardivității contestației pe considerentul că aceasta a fost formulată peste termenul legal de 30 zile de la data comunicării adresei din 26 iulie 2001 care are natura unei dispoziții motivate de respingere a notificării de restituire în natură a imobilului în litigiu. Prin decizia nr. 18 din 26 ianuarie 2009 Curtea de Apel Ploiești a respins ca neîntemeiată excepția tardivității contestației, invocată de intimată, a admis acțiunea reclamantei l.E.S.

(decedată pe parcursul procesului) și continuată de moștenitoarele acesteia T.G.M. și Ț.G.R. și a obligat intimata să restituie în natură reclamantelor imobilul situat în comuna G.V., județul Prahova compus din teren intravilan în suprafață de 6625 m.p., identificat conform raportului de expertiză topografică ing. D.L.M. și din construcțiile aflate pe acesta - grajd, magazie, cramă, locuință și șopron, identificate conform raportului de expertiză constructor ing. S.G. Pentru a decide astfel instanța de apel a reținut că nu se poate pune în discuție tardivitatea formulării contestației atâta timp cât, urmare a notificării adresate, nu s-a emis dispoziție sau decizie motivată în conformitate cu prevederile art. 23 din Legea nr. 10/2001.

Pe fondul cauzei a reținut că Înalta Curte a rezolvat irevocabil problema referitoare la legalitatea procesului de privatizare a pârâtei, astfel încât nu se mai poate pune în discuție acest aspect. A apreciat că se impune restituirea în natură a terenului intravilan în suprafața de 6625 m.p. cu categoria de folosință curți-construcții, care nu a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, astfel încât potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 intră sub incidența acestui act normativ. Cât privește construcțiile identificate de expertul D.L.M., parte din ele sunt construcții vechi, iar parte - magazia, șopronul sunt edificate după 1990, fără însă a exista autorizație de construcție astfel că potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001 sunt restituibile în natură.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat apel pârâta SC T. SA, criticând-o pentru netemeinicie în raport de dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ. În motivarea recursului pârâta a susținut că prin decizia nr. 94 din 19 februarie 2002 Curtea de Apel a reținut că adresa din 26 iunie 2001 întrunește condițiile unei dispoziții de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului, acest aspect nefiind contestat de nici una din părți și devenind astfel irevocabil. Apreciază că în cauză părțile se află în situația în care există o dispoziție de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului, neatacată de cei interesați și în fața unei hotărâri judecătorești prin care se instituie obligația restituirii în natură a imobilului în litigiu, deși dispoziția emisă nu a fost contestată în termenul legal.

Din acest punct de vedere cererea reclamantei apare ca inadmisibilă întrucât nu pot coexista și acțiunea prevăzută de Legea nr. 10/2001 și acțiunea fondată pe dreptul comun. Un al doilea motiv de recurs invocat este acela de plus petita, decurgând din faptul că deși prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat restituirea suprafeței de 5000 m.p. prin hotărârea recurată instanța a obligat restituirea a 6625 m.p., acordând mai mult decât s-a cerut. De aceea solicită, în principal admiterea excepției tardivității, iar în cazul în care se împărtășește punctul de vedere potrivit căruia suntem în prezența unei acțiuni în revendicare, admiterea excepției netimbrării. Subsidiar, solicită admiterea recursului pentru faptul că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut sau ce nu s-a cerut.

Analizând recursul în limita criticilor formulate, Înalta Curte constată că este fondat în ceea ce privește motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., iar nu și sub aspectul art. 304 pct. 9, urmând a-l admite pentru considerentele ce succed: Criticile referitoare la aplicarea greșită a legii în raport de respingerea excepției tardivității contestației, cu consecința neobservării caracterului inadmisibil al acțiunii reclamantei nu poate fi primită. Excepția tardivității a fost pentru prima dată invocată de pârâtă în cadrul apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 297 din 18 iunie 2002 a Tribunalului Prahova, prin întâmpinarea depusă la 29 iulie 2007. Decizia invocată de recurenta-pârâtă, respectiv nr. 94 din 19 septembrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. 6089/2002, stabilește greșita soluționare a cererii reclamantei de instanța de fond ca urmare a respingerii acesteia ca prematur introdusă.

Argumentul reținut de instanța de apel este acela că poziția pârâtei a fost clar exprimată prin adresa din 26 iulie 2001, dar și prin întâmpinarea depusă la instanța de fond, astfel încât soluția Tribunalului Prahova apare ca fiind greșită, deoarece emiterea deciziei sau dispoziției motivate, conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, la care a făcut trimitere instanța de fond, fie ar fi amânată la nesfârșit de către intimată, fie conținutul acesteia ar fi în mod evident de respingere a cererii reclamantei, cu atât mai mult cu cât în cursul anului 2001 societatea intimată a fost privatizată.

Așadar, nici prin decizia intermediară de admiterea a apelului, cu reținerea cauzei spre rejudecare și nici în decizia nr. 98 din 22 aprilie 2003 pronunțată ca urmare a rejudecării, instanța de apel nu a stabilit în mod irevocabil, așa cum susține recurenta, caracterul de dispoziție de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului, a adresei sale din 26 iulie 2001. Din această perspectivă, în mod corect prin decizia recurată s-a respins excepția tardivității contestației. Notificarea formulată de reclamantă la 26 martie 2001 nu a primit nici o rezolvare din partea societății pârâte, prin emiterea unei decizii sau dispoziții motivate în condițiile art. 23 (actual 51) din Legea nr. 10/2001.

În aceste condiții, termenul de contestație de 30 zile prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu poate începe să curgă, atâta vreme cât momentul de început al acestui curs (data comunicării) nu s-a realizat. Apare, de asemenea, ca nefondată critica privitoare la caracterul inadmisibil al acțiunii promovate de reclamantă, caracterizată de pârâta-recurentă drept o acțiune în restituire întemeiată pe dreptul comun, care nu ar putea coexista cu o acțiune decurgând din dispozițiile Legii 10/2001. Înalta Curte observă că această problemă de drept, din care ar rezulta și argumentul netimbrării la valoare a cererii, invocat de recurentă, nu a mai fost pusă în discuție niciodată în cursul judecății, fiind formulată abia în recurs, ca motiv de nelegalitate al deciziei recurate.

În realitate, nu se poate discuta de coexistența a două acțiuni. Cererea inițială a reclamantei, formulată la 14 martie 2002, este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, fiind introdusă ca urmare a refuzului pârâtei de soluționare a notificării. În toate ciclurile procesuale cererea a fost analizată în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001, iar nu în funcție de dispozițiile dreptului comun. Ca atare, argumentul inadmisibilității nu poate fi primit, iar excepția netimbrării acțiunii apare ca străină de natura pricinii. Recursul pârâtei este însă fondat sub aspectul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. Prin cererea introductivă reclamanta I.E.S.

a solicitat obligarea pârâtei SC T. SA la restituirea „casei cu destinație de locuință, anexelor gospodărești și curții în suprafață de 5000 m.p., care au fost confiscate abuziv, fără titlu valabil". Fără a exista o solicitare de mărire a câtimii obiectului cererii conform dispozițiilor art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. formulată în mod expres de reclamantă, în scris sau verbal în instanță (fapt rezultat din verificarea concluziilor apărătorului acesteia, care a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată), contrar susținerilor făcute prin întâmpinarea formulată în recurs, instanța de apel nu putea dispune restituirea terenului în suprafață de 6625 m.p. Din actele dosarului rezultă că autoarea I.E.S.

a deținut în proprietate o casă cu destinația de locuință și anexe gospodărești, precum și terenul aferent acestora, în suprafață de 0,5 ha, ce au trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 308/1953. Cu aceste imobile reclamanta a figurat în registrul agricol al comunei G.V., județul Prahova, iar întinderea dreptului său nu a fost niciodată contestată de partea adversă. Pe cale de consecință, moștenitorii acesteia, respectiv intirnatele-reclamante Ț.G.M. și Ț.G.R. sunt îndreptățite la restituirea construcțiilor și a terenului aferent în suprafață de 5000 m.p. Analizând raportul de expertiză întocmit în apel cu ocazia rejudecării de expertul D.L.M. se constată că aceasta a identificat o suprafață de teren de 6625 m.p., ca un tot unitar, fără posibilitatea determinării porțiunii de 5000 m.p.

solicitată de reclamantă și la a cărei restituire se constată că intimatele sunt îndreptățite. Pentru acest motiv, constatând că nu toate împrejurările de fapt au fost pe deplin stabilite, în raport de dispozițiile art. 314 coroborat cu art. 312 alin. (2) C. proc. civ., va casa în parte decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea completării raportului de expertiză în sensul identificării suprafeței de 5000 m.p. ce urmează a fi restituită intimatelor-reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul pârâtei SC T. SA împotriva deciziei nr. 18 din 26 ianuarie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează în parte decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2010.