ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3561/2010

Deliberând, în condițiile art. 256 C.

proc. civ., asupra recursului de față,

Prin

sentința civilă nr. 297 din 18 iunie 2002 Tribunalul Prahova a respins ca

prematură acțiunea reclamantei l.E.S. cu motivarea că societatea pârâtă - SC T.

SA nu a emis nicio decizie sau dispoziție ca răspuns la notificarea formulată

de reclamantă.

Curtea de Apel Ploiești prin decizia

nr. 94 din 19 septembrie 2002 a admis apelul declarat de reclamantă, a anulat

sentința tribunalului și a reținut cauza spre soluționare în fond deoarece

soluția de respingere ca prematură a acțiunii este greșită față de poziția clar

exprimată a pârâtei de refuz al restituirii imobilului.

Prin decizia nr. 98 din 22 aprilie

2003 Curtea a respins ca nefondată acțiunea reclamantei.

Prin decizia nr. 3759 din 12 aprilie

2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată ca urmare a promovării

căii de atac a recursului de către reclamantă, a fost admis recursul și s-a

casat decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a se proceda la

identificarea și individualizarea bunului restituibil în raport cu actele

reclamantei.

În

rejudecare pârâta-intimată SC T. SA a invocat excepția

tardivității contestației pe considerentul că aceasta a fost formulată peste

termenul legal de 30 zile de la data comunicării adresei din 26 iulie 2001 care

are natura unei dispoziții motivate de respingere a notificării de restituire

în natură a imobilului în litigiu.

Prin decizia nr. 18 din 26 ianuarie

2009 Curtea de Apel Ploiești a respins ca neîntemeiată excepția tardivității

contestației, invocată de intimată, a admis acțiunea reclamantei l.E.S.

(decedată pe parcursul procesului) și continuată de moștenitoarele acesteia T.G.M.

și Ț.G.R. și a obligat intimata să restituie în natură reclamantelor imobilul

situat în comuna G.V., județul Prahova compus din teren intravilan în suprafață

de 6625 m.p., identificat conform raportului de expertiză topografică ing. D.L.M.

și din construcțiile aflate pe acesta - grajd, magazie, cramă, locuință și

șopron, identificate conform raportului de expertiză constructor ing. S.G.

Pentru a decide astfel instanța de apel

a reținut că nu se poate pune în discuție tardivitatea formulării contestației

atâta timp cât,

urmare a

notificării adresate, nu s-a emis dispoziție sau decizie motivată în

conformitate cu prevederile art. 23 din Legea nr. 10/2001. Pe fondul cauzei a

reținut că Înalta Curte a rezolvat irevocabil problema referitoare la

legalitatea procesului de privatizare a pârâtei, astfel încât nu se mai poate

pune în discuție acest aspect. A apreciat că se impune restituirea în natură a

terenului intravilan în suprafața de 6625 m.p. cu categoria de folosință

curți-construcții, care nu a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, astfel încât

potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 intră sub

incidența acestui act normativ. Cât privește construcțiile identificate de

expertul D.L.M., parte din ele sunt construcții vechi, iar parte - magazia,

șopronul sunt edificate după 1990, fără însă a exista autorizație de

construcție astfel că potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001 sunt

restituibile în natură.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat apel pârâta SC T. SA, criticând-o pentru netemeinicie în

raport de dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului pârâta a

susținut că prin decizia nr. 94 din 19 februarie 2002 Curtea de Apel a reținut

că adresa din 26 iunie 2001 întrunește condițiile unei dispoziții de respingere

a cererii de restituire în natură a imobilului, acest aspect nefiind contestat

de nici una din părți și devenind astfel irevocabil. Apreciază că în cauză

părțile se află în situația în care există o dispoziție de respingere a cererii

de restituire în natură a imobilului, neatacată de cei interesați și în fața

unei hotărâri judecătorești prin care se instituie obligația restituirii în

natură a imobilului în litigiu, deși dispoziția emisă nu a fost contestată în

termenul legal. Din acest punct de vedere cererea reclamantei apare ca

inadmisibilă întrucât nu pot coexista și acțiunea prevăzută de Legea nr.

10/2001 și acțiunea fondată pe dreptul comun. Un al doilea motiv de recurs

invocat este acela de plus petita, decurgând din faptul că deși prin cererea de

chemare în judecată reclamanta a solicitat restituirea suprafeței de 5000 m.p.

prin hotărârea recurată instanța a obligat restituirea a 6625 m.p., acordând

mai mult decât s-a cerut. De aceea solicită, în principal admiterea excepției

tardivității, iar în cazul în care se împărtășește punctul de vedere potrivit

căruia suntem în prezența unei acțiuni în revendicare, admiterea excepției

netimbrării. Subsidiar, solicită admiterea recursului pentru faptul că instanța

a acordat mai mult decât s-a cerut sau ce nu s-a cerut.

Analizând recursul în limita

criticilor formulate, Înalta Curte constată că este fondat în ceea ce privește

motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., iar nu și sub

aspectul art. 304 pct. 9, urmând a-l admite pentru considerentele ce succed:

Criticile referitoare la aplicarea

greșită a legii în raport de respingerea excepției tardivității contestației,

cu consecința neobservării caracterului inadmisibil al acțiunii reclamantei nu

poate fi primită.

Excepția tardivității a fost pentru

prima dată invocată de pârâtă în cadrul apelului declarat împotriva sentinței

civile nr. 297 din 18 iunie 2002 a Tribunalului Prahova, prin întâmpinarea

depusă la

29

iulie

2007.

Decizia invocată de recurenta-pârâtă, respectiv

nr. 94 din 19 septembrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul

nr. 6089/2002, stabilește greșita soluționare a cererii reclamantei de instanța

de fond ca urmare a respingerii acesteia ca prematur introdusă. Argumentul reținut

de instanța de apel este acela că poziția pârâtei a fost clar exprimată prin adresa

din 26 iulie 2001, dar și prin întâmpinarea depusă la instanța de fond, astfel încât

soluția Tribunalului Prahova apare ca fiind greșită, deoarece emiterea deciziei

sau dispoziției motivate, conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, la care

a făcut trimitere instanța de fond, fie ar fi amânată la nesfârșit de către intimată,

fie conținutul acesteia ar fi în mod evident de respingere a cererii reclamantei,

cu atât mai mult cu cât în cursul anului 2001 societatea intimată a fost privatizată.

Așadar, nici prin decizia intermediară de admiterea a apelului, cu reținerea cauzei

spre rejudecare și nici în decizia nr. 98 din 22 aprilie 2003 pronunțată ca urmare

a rejudecării, instanța de apel nu a stabilit în mod irevocabil, așa cum susține

recurenta, caracterul de dispoziție de respingere a cererii de restituire în natură

a imobilului, a adresei sale din 26 iulie 2001.

Din această perspectivă, în mod corect

prin decizia recurată s-a respins excepția tardivității contestației. Notificarea

formulată de reclamantă la 26 martie 2001 nu a primit nici o rezolvare din partea

societății pârâte, prin emiterea unei decizii sau dispoziții motivate în condițiile

art. 23 (actual 51) din Legea nr. 10/2001. În aceste condiții, termenul de contestație

de 30 zile prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu poate începe să

curgă, atâta vreme cât momentul de început al acestui curs (data comunicării) nu

s-a realizat.

Apare, de asemenea, ca nefondată critica

privitoare la caracterul inadmisibil al acțiunii promovate de reclamantă, caracterizată

de pârâta-recurentă drept o acțiune în restituire întemeiată pe dreptul comun, care

nu ar putea coexista cu o acțiune decurgând din dispozițiile Legii 10/2001.

Înalta Curte observă că această problemă

de drept, din care ar rezulta și argumentul netimbrării la valoare a cererii, invocat

de recurentă, nu a mai fost pusă în discuție niciodată în cursul judecății, fiind

formulată abia în recurs, ca motiv de nelegalitate al deciziei recurate.

În realitate, nu se poate discuta de coexistența

a două acțiuni. Cererea inițială a reclamantei, formulată la 14 martie 2002, este

întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, fiind introdusă ca urmare a refuzului

pârâtei de soluționare a notificării. În toate ciclurile procesuale cererea a fost

analizată în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001, iar nu în funcție de dispozițiile

dreptului comun. Ca atare, argumentul inadmisibilității nu poate fi primit, iar

excepția netimbrării acțiunii apare ca străină de natura pricinii.

Recursul pârâtei este însă fondat sub aspectul

motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Prin cererea introductivă reclamanta I.E.S.

a solicitat obligarea pârâtei SC T. SA la restituirea „casei cu destinație de locuință,

anexelor gospodărești și curții în suprafață de 5000 m.p., care au fost confiscate

abuziv, fără titlu valabil".

Fără a exista o solicitare de mărire a

câtimii obiectului cererii conform dispozițiilor art. 132 alin. (2) pct. 2 C.

proc. civ. formulată în mod expres de reclamantă, în scris sau verbal în instanță

(fapt rezultat din verificarea concluziilor apărătorului acesteia, care a solicitat

admiterea acțiunii așa cum a fost formulată), contrar susținerilor făcute prin întâmpinarea

formulată în recurs, instanța de apel nu putea dispune restituirea terenului în

suprafață de 6625 m.p.

Din actele dosarului rezultă că autoarea

I.E.S. a deținut în proprietate o casă cu destinația de locuință și anexe gospodărești,

precum și terenul aferent acestora, în suprafață de 0,5 ha, ce au trecut în proprietatea

statului în temeiul Decretului nr. 308/1953. Cu aceste imobile reclamanta a figurat

în registrul agricol al comunei G.V., județul Prahova, iar întinderea dreptului

său nu a fost niciodată contestată de partea adversă.

Pe cale de consecință, moștenitorii acesteia,

respectiv intirnatele-reclamante Ț.G.M. și Ț.G.R. sunt îndreptățite la restituirea

construcțiilor și a terenului aferent în suprafață de 5000 m.p.

Analizând raportul de expertiză întocmit

în apel cu ocazia rejudecării de expertul D.L.M. se constată că aceasta a identificat

o suprafață de teren de 6625 m.p., ca un tot unitar, fără posibilitatea determinării

porțiunii de 5000 m.p. solicitată de reclamantă și la a cărei restituire se constată

că intimatele sunt îndreptățite.

Pentru acest motiv, constatând că nu toate

împrejurările de fapt au fost pe deplin stabilite, în raport de dispozițiile

art. 314 coroborat cu art. 312 alin. (2) C. proc. civ., va casa în parte decizia

recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea completării

raportului de expertiză în sensul identificării suprafeței de 5000 m.p. ce urmează

a fi restituită intimatelor-reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul pârâtei SC T. SA împotriva

deciziei nr. 18 din 26 ianuarie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Casează

în parte decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 8 iunie 2010.