ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1889/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea (ca urmare a declinării de competență

pronunțată prin decizia civilă nr. 8/RCC din 26 martie 2012 a Tribunalului Bihor),

Asociația A. a solicitat revizuirea deciziei nr. 3/RCC din 14 februarie 2012 pronunțată

de Tribunalul Bihor în raport cu decizia nr. 17/RCC/2011 a aceleiași instanțe.

S-a invocat ca temei al revizuirii art.

322 pct. 7 C. proc. civ., respectiv contrarietatea de hotărâri.

În motivare, s-a susținut că există două

hotărâri definitive contradictorii, întrucât prin decizia civilă nr. 17/RCC/2011

a Tribunalului Bihor s-a tranșat problema caracterului litigiului, reținându-se

că este unul necontencios, iar prin decizia civilă nr. 3/RCC/2012 pronunțată de

aceeași instanță, s-a tranșat pentru a doua oară caracterul litigiului dedus judecății,

reținându-se că este unul contencios.

Ca atare, prin cea de-a doua hotărâre,

a cărei revizuire se cere, s-a reiterat caracterul contencios al cererii, fiind

astfel în prezența încălcării puterii de lucru judecat.

Prin sentința civilă nr. 21 din 27

septembrie 2012, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a respins cererea de revizuire

ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a constatat că, potrivit deciziei

nr. 17/RCC din 14 noiembrie 2011 a Tribunalului Bihor s-a admis recursul formulat

de Asociația A. împotriva încheierii de suspendare pronunțată la data de 11

octombrie 2011 de către Judecătoria Oradea, pe care a modificat-o în totalitate,

în sensul că a înlăturat dispoziția de suspendare a cauzei, conform art. 244

alin. (1) C. proc. civ. și a dispus continuarea soluționării cererii din Dosarulnr.

16890/271/2011.

Cu ocazia rejudecării, pricina a primit

un nou număr de dosar, iar prin decizia nr. 3/RCC/2012 s-a respins, ca nefondat,

recursul declarat de revizuentă împotriva hotărârii pronunțate pe fondul cererii.

S-a constatat că, potrivit art. 322

pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri de fond, precum și a unei hotărâri

date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există

soluții de fond potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite,

în una și aceeași pricină, între aceleași persoane având aceeași calitate.

Atunci când revizuirea se solicită potrivit

art. 322 pct. 7 C. proc. civ., pentru contrarietate de hotărâre, suportul ei rezidă

în respectarea principiului puterii de lucru judecat, iar posibilitatea de a o cere

este supusă condiției să existe hotărâri definitive potrivnice, care să nu poată

fi executate simultan, precum și ca ele să fi fost date în aceeași pricină și între

aceleași persoane având aceeași calitate.

A apreciat instanța, că revizuirea este

admisibilă numai atunci când hotărârile pretins contradictorii au intervenit în

cereri deosebite, iar în fața instanței nu s-a invocat puterea lucrului judecat

sau instanța a omis să soluționeze această excepție.

Or, în prezenta revizuire, hotărârile pretins

contradictorii nu au intervenit în cereri deosebite, ci ca urmare a formulării unei

singure cereri, prin una din hotărâri instanța de recurs soluționând recursul împotriva

unei încheieri de suspendare a cauzei (decizia civilă 17/RCC din 14 noiembrie 2011

a Tribunalului Bihor) prin care s-a înlăturat dispoziția de suspendare a cauzei

și s-a dispus continuarea soluționării cererii, iar prin cealaltă hotărâre, instanța

de recurs s-a pronunțat asupra fondului cauzei (decizia civilă nr. 3/RCC din 14

februarie 2012 a Tribunalului Bihor prin care s-a respins recursul declarat împotriva

încheierii nr. l/A din 10 ianuarie 2012 a Judecătoriei Oradea pe care a păstrat-o

în totalitate).

Revizuirea pentru contrarietate de hotărâre

poate fi cerută dacă există două hotărâri ale căror dispozitive conțin prevederi

de neconciliat, care să nu se poată executa simultan, deoarece puterea lucrului

judecat reiese din dispozitivul hotărârii și nu din considerente, după cum greșit

susține revizuienta, considerentele participând doar la lămurirea dispozitivului.

Față de aceste elemente, s-a apreciat că

susținerile revizuentei privind contrarietatea celor două hotărâri sunt neîntemeiate

și că în speță nu se regăsesc cerințele revizuirii prevăzute de art. 322 pct. 7

C. proc. civ.

Împotriva sentinței a declarat recurs Asociația

A., care a susținut nelegalitatea acesteia din perspectiva art 304 pct. 9 C. proc.

civ., dezvoltând următoarele argumente:

Instanța a apreciat greșit că cererea de

revizuire este admisibilă numai atunci când hotărârile pretins contradictorii au

intervenit în cereri deosebite, deși art. 322 pct. 7 C. proc. civ. prevede ca hotărârile

potrivnice să fie în una și aceeași pricină, iar nu în cauze diferite.

Legiuitorul a prevăzut în mod expres condiția

„una și aceeași pricină", iar nu cea interpretată de către instanța de revizuire.

Or, prin hotărârea dată, instanța a adăugat

la lege, ceea ce dă hotărârii pronunțate caracter nelegal, reprezentând totodată,

o încălcare a principiului „unde legiuitorul nu dispune, interpretul nu trebuie

să distingă".

În felul acesta, instanța a pronunțat o

hotărâre făcând aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 322

pct. 7 C. proc. civ.

Analizând aspectele deduse judecății,

Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursului, în sensul următoarelor

considerente:

Așa cum în mod corect a reținut instanța

anterioară, atunci când se cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, fundamentul

ei îl reprezintă respectarea principiului autorității de lucru judecat, în așa fel

încât o hotărâre judecătorească să nu nesocotească ceea ce a statuat deja o hotărâre

definitivă anterioară.

În acest sens, sintagma utilizată de

art. 322 pct. 7 C. proc. civ., referitoare la condiția hotărârilor definitive potrivnice

„în una și aceeași pricină", vizează situația de principiu, în care același

litigiu (cu triplă identitate de elemente reglementată de art. 1201 C. civ.) a fost

dedus judecății în mod distinct, pronunțându-se hotărâri definitive potrivnice.

Altminteri, în cadrul aceluiași litigiu,

în diferitele etape procesuale ale desfășurării acestuia, nu ar trebui să intervină

hotărâri potrivnice și deci, să fie dată cerința premisă a revizuirii fundamentate

pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., pentru că există o singură hotărâre care definitivează

procesul și care intră în autoritate de lucru judecat.

Totuși, autoritatea de lucru judecat funcționează

și trebuie respectată și în interiorul aceluiași proces, atunci când în etape procesuale

intermediare sunt tranșate aspecte litigioase între părți, fără posibilitatea de

a mai fi contrazise ulterior sau de a fi reluate în dezbaterea judiciară.

Este ipoteza pe care o susține în speță

recurenta, atunci când arată că, potrivit deciziei civile nr. 17/RCC/2011 a Tribunalului

Bihor s-a tranșat problema caracterului litigiului dintre părți, reținându-se că

este unul necontencios pentru ca, ulterior, la reluarea și continuarea judecății

să se statueze contrariul, respectiv faptul că este vorba despre un caracter contencios

al cererii, potrivit deciziei civile nr. 3/RCC/2012 a aceleiași instanțe.

Susținerea recurentei nu poate fi primită

și nu este aptă să conducă la revizuirea deciziei, față de datele concrete ale speței.

Astfel, pentru a fi vorba despre nesocotirea

autorității de lucru judecat a celor statuate de o instanță, este necesar ca aceasta

să fi dat o dezlegare concretă unui aspect litigios, dezlegare care să fie contrazisă

de o instanță ulterioară.

În speță, prin decizia civilă nr. 17/RCC/2011,

Tribunalul Bihor a admis recursul împotriva încheierii de suspendare a soluționării

cererii (privind efectuarea mențiunilor în componența comitetului de conducere al

Asociației petente) și a dispus continuarea soluționării dosarului, reținând că

procedura reglementată de art. 8-12 din O.G. nr. 26/2000 e una necontencioasă și,

ca atare, nu este compatibilă cu dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ. (care constituiseră temeiul încheierii de suspendare).

Așadar, instanța nu a făcut o analiză la

speță, pentru a statua că prin obiecțiile aduse sau prin conținutul cererii, aceasta

a dobândit caracter contencios ci, de principiu, a statuat că procedura necontencioasă

nu este compatibilă cu măsura suspendării pe temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C.

proc. civ. (care presupune ca într-un alt litigiu să se stabilească asupra existenței

sau inexistenței unui drept de care ar depinde rezolvarea cererii necontencioase).

Este motivul pentru care, continuând judecata,

instanța avea de statuat în concret, la speță, dacă sunt întrunite condițiile pentru

admiterea cererii, fără să fie ținută de autoritatea de lucru judecat a unei decizii

anterioare care nu tranșase, cu caracter obligatoriu, decât în sensul necesității

continuării judecății.

De aceea, observând că nu sunt întrunite

cerințele art. 331 C. proc. civ. și că, prin obiecțiile formulate (pe rolul instanțelor

existând mai multe dosare prin care două grupări își revendică, reciproc, conducerea

asociației), cererea capătă caracter contencios, instanța a pronunțat, conform

art. 335 Cod procedură civilă, soluția de respingere (decizia nr. 3/2012 a Tribunalului

Bihor) fără să contrazică decizia anterioară (nr. 17/2011 a Tribunalului Bihor)

care, astfel cum s-a arătat, nu făcuse o analiză, la speță, a întrunirii sau nu

a cerințelor procedurii necontencioase.

Pentru aceste argumente care vin să suplinească,

în parte, considerentele deciziei recurate, se constată că, într-adevăr, revizuirea

nu putea fi primită, neexistând situația premisă a unei hotărâri care să fi nesocotit

autoritatea de lucru judecat a celor statuate printr-o altă hotărâre judecătorească.

în consecință, legalitatea deciziei date

asupra revizuirii nu poate fi contestată cu temei, recursul urmând să fie respins

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de revizuenta Asociația A. împotriva sentinței nr. 21/P din 27 septembrie 2012 a

Curții de Apel Oradea, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

3 aprilie 2013.