ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1364/2013

Asupra cererii de revizuire de față,

constată următoarele:

Prin decizia nr. 5694 din 25

septembrie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

I

civilă, a admis recursurile declarate

de Municipiul București și de intervenienta Direcția Generală pentru

Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2 București împotriva deciziei nr.

735A din data de 6 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IlI-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

A modificat în parte decizia, în

sensul respingerii apelului declarat de reclamanții N.M.G.A. și N.M.V.R.

împotriva sentinței nr. 1102 din data de 14 septembrie 2010 pronunțată de

Tribunalul București, secția a V-a civilă.

A menținut celelalte dispoziții ale

deciziei.

Înalta Curte a reținut următoarele:

Sintagma „soluționarea

notificării" semnifică, astfel cum în mod constant a interpretat Înalta

Curte de Casație și Justiție, întreaga procedură reglementată de legea

specială, cuprinzând atât etapa administrativă cât și etapa judiciară. Și

aceasta pentru că nu se poate nega instanței de judecată dreptul de a

administra toate probele necesare aflării adevărului în conformitate cu

dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ..

Dat fiind obligația judecătorilor de a

stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind

aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea

corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale,

critica unității administrative referitoare la inadmisibilitatea completării

probatoriului în etapa jurisdicțională este vădit nefondată.

Astfel cum a reținut și instanța și

instanța superioară de fond ca situație de fapt, imobilul a fost preluat fără

acte de expropriere, fiind așadar aplicabile dispozițiile art. 2 lit. i) din

Legea nr. 10/2001 (imobil preluat de stat fără titlu valabil sau fără

respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele

preluate fără temei legale prin acte de dispoziție de organele locale ale

puterii sau administrația de stat).

Susținerile recurenților în sensul că

imobilul a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică, ceea ce ar atrage

incidența dispozițiilor art. 2 lit. i) și art. ll alin. (4) din Legea nr.

10/2001, nu au fundament în probatoriul administrat în fața ambelor instanțe de

fond.

Cu toate acestea, soluția instanței de

apel de a dispune restituirea în natură a bunului încalcă dispozițiile art. 10

alin. (2) din legea specială de reparație.

Potrivit acestor dispoziții „în cazul

în care pe terenuri s-au edificat construcții noi autorizate, persoana

îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă,

iar pentru cea afectată servitutilor legale și altor amenajări de utilitate

publică, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.

Terenul în litigiu, în suprafață

totală de 207,31 m.p. este înscris în perimetrul grădiniței de copii, fiind

amenajat ca loc de joacă, relaxare și educație pentru copiii care o

frecventează, situație de fapt reținută și prin expertiza efectuată la prima

instanță și completată în etapa procesuală a apelului.

Totodată, expertul a constatat

existența pe teren a două capace de canalizare pentru scurgerea apelor

reziduale precum și rețele de alimentare cu apă și canalizare principale, care

însă nu împiedică restituirea terenului în natură.

Sintagma amenajări de utilitate

publică a fost lămurit prin art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare

unitară a dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Printre amenajările de utilitate

publică sunt enumerate a fi și acele amenajări destinate a deservi nevoile

comunității, cum ar fi și amenajări de spații verzi, parcuri și grădini și

altele.

În

cauza de față, terenul preluat abuziv de la autorii

reclamanților servește nevoilor comunității, în sensul că procesul de educare

și învățământ al preșcolarilor se desfășoară și prin activități în aer liber,

în locuri de joacă ce pot fi asimilate spațiilor verzi ori grădinilor despre

care vorbește norma interpretativă.

Împotriva acestei decizii au formulat cerere

de revizuire, revizuienții N.M.G.A. și N.M.V.R., fără a indica temeiul juridic

al cererii de revizuire și fără a dezvolta motivele de revizuire.

Referitor la cererea de revizuire

dedusă judecății, se constată următoarele:

Deși cererea de revizuire cuprinde

elementele impuse de art. 133 C. proc. civ. sub sancțiunea nulității,

revizuienții nu au motivat în fapt care sunt situațiile premisă săvârșite de

către instanța de recurs din cele prevăzute de art. 322 C. proc. civ., care să

impună retractarea hotărârii.

Având în vedere imposibilitatea

exercitării controlului judiciar, din perspectiva dispozițiilor art. 322 C.

proc. civ., urmare a lipsei motivelor de fapt și de drept ale cererii, în

temeiul dispozițiilor art. 326 C. proc. civ., se va respinge cererea de

revizuire dedusă judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

cererea de revizuire formulată de revizuienții N.M.G.A. și N.M.V.R. împotriva

deciziei nr. 5694 din 25 septembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția

I

civilă, în Dosarul nr.

9737/3/2009.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 13 martie 2013.