ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1364/2013

Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 5694 din 25 septembrie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursurile declarate de Municipiul București și de intervenienta Direcția Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2 București împotriva deciziei nr. 735A din data de 6 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. A modificat în parte decizia, în sensul respingerii apelului declarat de reclamanții N.M.G.A. și N.M.V.R. împotriva sentinței nr. 1102 din data de 14 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă. A menținut celelalte dispoziții ale deciziei.

Înalta Curte a reținut următoarele: Sintagma „soluționarea notificării" semnifică, astfel cum în mod constant a interpretat Înalta Curte de Casație și Justiție, întreaga procedură reglementată de legea specială, cuprinzând atât etapa administrativă cât și etapa judiciară. Și aceasta pentru că nu se poate nega instanței de judecată dreptul de a administra toate probele necesare aflării adevărului în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.. Dat fiind obligația judecătorilor de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, critica unității administrative referitoare la inadmisibilitatea completării probatoriului în etapa jurisdicțională este vădit nefondată.

Astfel cum a reținut și instanța și instanța superioară de fond ca situație de fapt, imobilul a fost preluat fără acte de expropriere, fiind așadar aplicabile dispozițiile art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001 (imobil preluat de stat fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legale prin acte de dispoziție de organele locale ale puterii sau administrația de stat). Susținerile recurenților în sensul că imobilul a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică, ceea ce ar atrage incidența dispozițiilor art. 2 lit. i) și art. ll alin. (4) din Legea nr. 10/2001, nu au fundament în probatoriul administrat în fața ambelor instanțe de fond.

Cu toate acestea, soluția instanței de apel de a dispune restituirea în natură a bunului încalcă dispozițiile art. 10 alin. (2) din legea specială de reparație. Potrivit acestor dispoziții „în cazul în care pe terenuri s-au edificat construcții noi autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, iar pentru cea afectată servitutilor legale și altor amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent. Terenul în litigiu, în suprafață totală de 207,31 m.p. este înscris în perimetrul grădiniței de copii, fiind amenajat ca loc de joacă, relaxare și educație pentru copiii care o frecventează, situație de fapt reținută și prin expertiza efectuată la prima instanță și completată în etapa procesuală a apelului.

Totodată, expertul a constatat existența pe teren a două capace de canalizare pentru scurgerea apelor reziduale precum și rețele de alimentare cu apă și canalizare principale, care însă nu împiedică restituirea terenului în natură. Sintagma amenajări de utilitate publică a fost lămurit prin art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Printre amenajările de utilitate publică sunt enumerate a fi și acele amenajări destinate a deservi nevoile comunității, cum ar fi și amenajări de spații verzi, parcuri și grădini și altele. În cauza de față, terenul preluat abuziv de la autorii reclamanților servește nevoilor comunității, în sensul că procesul de educare și învățământ al preșcolarilor se desfășoară și prin activități în aer liber, în locuri de joacă ce pot fi asimilate spațiilor verzi ori grădinilor despre care vorbește norma interpretativă.

Împotriva acestei decizii au formulat cerere de revizuire, revizuienții N.M.G.A. și N.M.V.R., fără a indica temeiul juridic al cererii de revizuire și fără a dezvolta motivele de revizuire. Referitor la cererea de revizuire dedusă judecății, se constată următoarele: Deși cererea de revizuire cuprinde elementele impuse de art. 133 C. proc. civ. sub sancțiunea nulității, revizuienții nu au motivat în fapt care sunt situațiile premisă săvârșite de către instanța de recurs din cele prevăzute de art. 322 C. proc. civ., care să impună retractarea hotărârii. Având în vedere imposibilitatea exercitării controlului judiciar, din perspectiva dispozițiilor art. 322 C. proc. civ., urmare a lipsei motivelor de fapt și de drept ale cererii, în temeiul dispozițiilor art. 326 C. proc.

civ., se va respinge cererea de revizuire dedusă judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienții N.M.G.A. și N.M.V.R. împotriva deciziei nr. 5694 din 25 septembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. 9737/3/2009. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2013.