ÎCCJ, Decizia nr. 48/2017

ÎCCJ, Decizia nr. 48/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia civilă nr. 48/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei,

constată următoarele:

I. Acțiunea disciplinară;

1.

Prin acțiunea disciplinară

înregistrată pe rolul secției pentru procurori în materie

disciplinară, a Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecția

Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța,

să se dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute

de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și

procurorilor, republicată, cu modificările și completările

ulterioare (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „Legea

nr. 303/2004”), pârâtei A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă

Judecătoria Șimleu Silvaniei, pentru săvârșirea abaterii

disciplinare prevăzute de dispozițiile art. 99 t) teza a doua din

Legea nr. 303/2004, constând în „exercitarea funcției cu gravă

neglijență”.

II. Hotărârea instanței de

disciplină;

aprilie 2016, cu majoritate, Secția pentru judecători în materie

disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis acțiunea

disciplinară formulată de Inspecția Judiciară și, în

baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, a aplicat pârâtei A., procuror în

cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei,

sancțiunea disciplinară constând în „diminuarea indemnizației de

încadrare lunare brute cu 20 %, pe o perioadă de 6 luni” pentru săvârșirea

abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua din legea

menționată.

III. Recursul declarat împotriva

hotărârii instanței de disciplină;

menționate la pct. 2 a declarat recurs pârâta A., în temeiul art. 51 alin.

(3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii,

republicată, cu modificările și completările ulterioare (denumită

în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „Legea nr. 317/2004”), art. 483,

art. 486, art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8, art. 497 și

următoarele C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea în totalitate

a hotărârii atacate și, pe cale de consecință, respingerea

acțiunii disciplinare formulate de Inspecția Judiciară, iar, în

subsidiar, casarea în parte a hotărârii atacate în sensul înlocuirii

sancțiunii disciplinare aplicate cu o sancțiune mai ușoară

dintre cele prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004.

recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta

susține că instanța disciplinară a acordat mai mult decât s-a

cerut, cu depășirea limitelor sesizării, și a încălcat

principiul disponibilității, dreptul la apărare și

principiul contradictorialității prevăzute de art. 9, art. 13

și art. 14 C. proc. civ. În acest sens, recurenta critică

hotărârea atacată pentru faptul că instanța de

disciplină, reținând nelegalitatea sesizării din oficiu în Dosarul

nr. x/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Șimleu

Silvaniei (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „Dosarul nr. x/P/2014”)

s-a pronunțat în mod direct cu privire la nelegalitatea anumitor probe din

Dosarul nr. x/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria

Șimleu Silvaniei (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „Dosarul

nr. x/P/2013”), care nu face obiectul sesizării Inspecției Judiciare.

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă critică

hotărârea instanței de disciplină pentru greșita aplicare a

dispozițiilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, expunând argumentele

arătate în continuare.

procurorul a apreciat eronat existența unei suspiciuni rezonabile cu

privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni,

instanța de disciplină a analizat corectitudinea interpretării

noțiunii de „suspiciune rezonabilă” în raport cu probatoriile

administrate și raționamentul logico-juridic al magistratului,

aspecte ce nu pot fi examinate pe calea contenciosului disciplinar, ci doar în

cadrul controlului jurisdicțional.

normelor C. proc. pen. cu ocazia solicitării măsurii de supraveghere

tehnică în Dosarul nr. x/P/2014, care a fost autorizată de

Judecătoria Șimleu Silvaniei prin Încheierea nr. 35/1 din 14 mai 2014,

recurenta susține că în mod greșit instanța de

disciplină a considerat că există gravă

neglijență în sensul art. 99

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004,

întrucât încălcarea normelor procedurale nu are un caracter neîndoielnic.

Sub acest aspect, se arată că, la momentul la care a solicitat

dispunerea măsurii respective, exista o dispută cu privire la natura

juridică a reducerii limitelor speciale ale pedepsei în condițiile art.

308 alin. (1) C. pen., deoarece N.C.P. intrase în vigoare cu doar 4 luni în

urmă și nu exista o părere unanimă în practică și

în doctrină cu privire la această chestiune de drept. În context,

recurenta afirmă că a solicitat autorizarea măsurii în baza unei

aprecieri personale în sensul că textul art. 308 alin. (2) C. pen.

reprezenta o cauză de reducere a pedepsei, fiind astfel îndeplinite

condițiile pentru luarea măsurilor de supraveghere tehnică.

Totodată, recurenta precizează că această problemă a

fost lămurită prin Decizia nr. 1 din 19 ianuarie 2015 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor

chestiuni de drept, mult după data de 14 mai 2014, când a formulat

solicitarea autorizării supravegherii tehnice în discuție. În

cuprinsul deciziei respective, sunt expuse opiniile diferite ale

instanțelor cu privire la această chestiune de drept, astfel că

nu se poate reține caracterul neîndoielnic al încălcării normei

procesuale, întrucât, până la pronunțarea deciziei menționate,

modul de aplicare a art. 308 alin. (2) C. pen. era discutabil, ceea ce

denotă caracterul scuzabil al încălcări normei.

încălcare a art. 292 C. proc. pen., în privința căreia

instanța de disciplină a reținut că procesul-verbal de

sesizare din oficiu în Dosarul nr. x/P/2014 derivă din probe obținute

în mod nelegal aflate sub incidența sancțiunii procesuale a

înlăturării lor, prevăzută de art. 102 alin. (2) C. proc.

pen., recurenta expune aspecte referitoare la administrarea probei respective

în Dosarul nr. x/P/2013, la argumentele pentru care a considerat că

existau indicii cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în

serviciu și la convingerea sa că proba a fost obținută în

mod legal. Totodată, recurenta menționează că, în

hotărârea recurată, nu se arată în ce anume a constat încălcarea,

hotărârea fiind nemotivată sub acest aspect.

încălcare a normelor vizând procedura de emitere a mandatului de

supraveghere tehnică, în sensul că nu ar fi procedat la o

analiză obiectivă a cerințelor impuse de art. 139 alin. (1) C.

proc. pen. referitoare la existența suspiciunii rezonabile cu privire la

pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni, precum și

cu privire la proporționalitatea măsurii, recurenta afirmă

că instanța de disciplină a realizat o aplicare greșită

a normelor de drept material. În esență, recurenta-pârâtă expune

argumente prin care tinde să demonstreze că, din conținutul

convorbirii, rezultă o suspiciune rezonabilă privind

săvârșirea unei infracțiuni, deoarece acțiunea

descrisă în conversația dintre soții Papiță nu se

circumscrie dispozițiilor art. 122 din Regulamentul de organizare și

funcționare a unităților de învățământ

preuniversitar, referitoare la procedura de contestare a notei în cazul în care

elevul este nemulțumit. În aceste condiții, recurenta afirmă

că, la momentul solicitării autorizării măsurii de

supraveghere tehnică, existau indicii din care să rezulte suspiciunea

rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârșirea

infracțiunii.

proporționalitatea măsurii, se afirmă că, deși a

reținut existența unui caracter disproporționat, instanța

de disciplină nu a expus argumente în acest sens. Totodată,

arată recurenta că măsura a fost dispusă pentru o

perioadă de

:

30 de zile, iar ulterior nu a mai solicitat

prelungirea acesteia. Se invocă faptul că orice măsură de

supraveghere tehnică constituie o ingerință în dreptul la

viață privată a persoanei vizate, însă, în speță,

a existat un just echilibru între scopul urmărit, constând în descoperirea

eventualei infracțiuni, și restrângerea minoră a dreptului la

viață privată. În aceste circumstanțe, recurenta

subliniază faptul că aprecierea existenței suspiciunii

rezonabile și a respectării proporționalității

intră în sfera raționamentului logico-juridic al procurorului și

nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege,

neputând forma obiectului unei cercetări disciplinare. În speță,

cererea de autorizare a supravegherii tehnice a fost admisă de

Judecătoria Șimleu Silvaniei, instanța hotărând astfel cu

autoritate de lucru judecat că a existat o suspiciune rezonabilă cu

privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

instanței de disciplină în sensul că această modalitate de

lucru reprezintă o practică în instrumentarea cauzelor,

recurenta-pârâtă arată că modul în care a solicitat măsuri

de supraveghere tehnică în alte dosare nu formează obiectul prezentei

cauze, iar aspectele reținute în hotărârea atacată

reprezintă o depășire a limitelor judecății și o

încălcare a dreptului la apărare și a principiului

contradictorialității, deoarece nu a avut posibilitatea să

formuleze apărări în această privință. Totodată,

mai susține recurenta că sunt neîntemeiate aprecierile instanței

de disciplină referitoare la finalitatea măsurilor solicitate în

dosarele pe care le-a avut în instrumentare.

încălcare a normelor vizând competența teritorială, recurenta-pârâtă

argumentează faptul că s-a sesizat din oficiu și a apreciat

că îi revine competența, întrucât conversațiile în baza

cărora s-a sesizat au fost purtate în localitatea Crasna, aflată în

circumscripția Parchetului de pe lângă Judecătoria Șimleu

Silvaniei, iar conținutul conversațiilor putea fi interpretat ca

reprezentând acte de executare la infracțiunea de instigare la abuz în

serviciu, fiind astfel aplicabile prevederile art. 41 alin. (2) C. proc. pen.

referitoare la locul săvârșirii infracțiunii și locul

desfășurării în parte a activității

infracționale. Circumscris aceleiași critici, recurenta afirmă

că nu se poate reține existența unei grave neglijențe, sub

aspectul unei încălcări neîndoielnice și nescuzabile a

dispozițiilor legale, atâta timp cât este cel puțin discutabil

dacă respectivele conversații reprezintă acte de complicitate

sau acte de instigare la infracțiunea de abuz în serviciu.

se arată că în mod eronat a reținut instanța de

disciplină atingerea adusă drepturilor fundamentale prevăzute de

art. 6 și art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și a libertăților fundamentale, întrucât, deși a

existat, prin interceptarea convorbirilor telefonice, o ingerință în

dreptul la viață privată, aceasta a îndeplinit toate

condițiile reținute în jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului, respectiv: măsura de supraveghere a avut o durată

redusă, a fost oprită după ce s-a constatat că nu au

rezultat indicii cu privire la săvârșirea faptei penale, procurorul a

acționat într-o asemenea maniera încât să minimizeze

consecințele existenței dosarului penal asupra persoanelor vizate,

urmărirea penală a fost începută in rem, au fost audiate doar 3

persoane, iar, de îndată ce a rezultat că nu există o faptă

penală, s-a dispus clasarea cauzei cu privire la infracțiunile

cercetate. În acest context, se afirmă că efectele produse asupra

persoanei sunt doar cele inerente oricărui proces penal.

sancțiunii, recurenta critică soluția instanței de

disciplină pentru aplicarea greșită a dispozițiilor art. 49

alin. (6) din Legea nr. 317/2004 și art. 100 din Legea nr. 303/2004,

deoarece nu au fost avute în vedere circumstanțele personale, aspectele

pozitive ale activității profesionale și criteriul

proporționalității, ceea ce ar fi justificat aplicarea unei

sancțiuni mai ușoare.

IV. Apărările intimatei

Inspecția Judiciară;

Judiciară a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția

nulității recursului pentru neîndeplinirea cerinței

prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. și pentru

nemotivarea primului caz de casare invocat. În subsidiar,

intimata-reclamantă solicită respingerea recursului, ca nefondat,

apreciind că hotărârea atacată este rezultatul unei corecte

aplicări și interpretări a legii.

V. Procedura de filtrare a recursului;

Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare

prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin Încheierea din 30

ianuarie 2017, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Completul de filtru

a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond

la data de 27 februarie 2017.

VI. Considerentele Înaltei Curți;

proc. civ., criticile formulate de recurenta-pârâtă A.

, în raport

cu actele dosarului și dispozițiile legale incidente, în contextul

factual prezentat în hotărârea atacată,

Înalta Curte

constată că, pentru considerentele arătate în continuare, este

întemeiat

motivul

prevăzut de

art.

488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Inspecția Judiciară a învestit instanța de disciplină, cu o

acțiune vizând angajarea răspunderii disciplinare a procurorului A.

în temeiul art. 99 lit. t) teza a doua coroborat cu art. 99

1

alin. (2)

din Legea nr. 303/2004, conform cărora:

„Art. 99. - Constituie abateri

disciplinare: (…);

t) exercitarea funcției cu (…)

gravă neglijență.

Art. 99

1

. - (…);

(2) Există gravă neglijență

atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în

mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori

procesual.”

Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a reținut

că, pentru a angajarea răspunderii disciplinare în temeiul

dispozițiilor citate la pct. 18, este necesar, în primul rând, să

existe o încălcare, din culpă, a unor norme legale, iar respectiva

încălcare trebuie să fie evidentă, să genereze

consecințe grave și să nu își găsească nicio

justificare.

fi menționat faptul că, în jurisprudența recentă (Decizia nr.

23J/2016) a secției pentru judecători în materie disciplinară a

Consiliului Superior al Magistraturii, s-a reținut, în interpretarea

și aplicarea acelorași dispoziții, că: (i) din punctul de

vedere al laturii obiective, poate intra în sfera răspunderii disciplinare

adoptarea unei decizii în afara oricăror prevederi procesuale sau pe baza

unei erori macroscopice, pentru care un observator rezonabil (persoană

informată și de bună-credință) nu poate găsi o

justificare, astfel că pot atrage răspunderea disciplinară numai

acele greșeli care au un caracter evident, neîndoielnic, fiind în vădită

contradicție cu dispozițiile legale; (ii) prin folosirea sintagmei „gravă

neglijență”, legiuitorul a stabilit gradul culpei ca fiind cel al

culpei lata. Prin urmare, pot atrage răspunderea disciplinară numai

acele greșeli care au un caracter evident, neîndoielnic și

cărora le lipsește orice justificare, fiind în vădită

contradicție cu dispozițiile legale.

răspunderii disciplinare în temeiul dispozițiilor citate, probatoriul

administrat trebuie să reflecte îndeplinirea cumulativă a

următoarelor condiții: (i) încălcarea de către magistrat,

în exercitarea funcției, din culpă, a dispozițiilor legale; (ii)

încălcarea dispozițiilor legale să aibă caracter evident,

neîndoielnic, fără justificare, în vădită contradicție

cu norma legală; (iii) această modalitate de exercitare a

funcției să genereze consecințe grave. Pentru a se reține

existența unei grave neglijențe în sensul dispozițiilor citate

la pct. 18, se apreciază că încălcarea constatată este

necesar să vizeze o normă imperativă

onerativă/prohibitivă, întrucât nu se poate reține caracterul

evident, neîndoielnic și nescuzabil în privința unei norme

dispozitive permisive/supletive.

instanța de disciplină a reținut că starea de fapt

reliefează încălcarea de către pârâta procuror a

responsabilităților specifice funcției, prin încălcarea

normelor procedural penale referitoare la sesizarea din oficiu (art. 292 C.

proc. pen.), începerea urmăririi penale (art. 305 alin. (1) C. proc. pen.),

supravegherea tehnică (art. 139 alin. (1) C. proc. pen.), procedura de

emitere a mandatului de supraveghere tehnică (art. 140 alin. (2) C. proc.

pen.) și competența teritorială (art. 41 raportat la art. 63 C.

proc. pen.). Totodată, instanța de disciplină a avut în vedere rolul

procurorului în procesul penal, în considerarea prevederilor art. 3, art. 7, art.

8, art. 9 și art. 101 C. proc. pen.

încălcarea normelor de competență teritorială

reținută în sarcina pârâtei, pe de o parte, Înalta Curte

apreciază că nu se poate reține existența unei grave

neglijențe, atât prin prisma faptului că o atare încălcare este

prevăzută de lege sub sancțiunea nulității relative,

cât și prin raportare la faptul că pârâta, în exercitarea atribuțiilor

specifice funcției, a considerat, în interpretarea și aplicarea

dispozițiilor procedurale, că îi revine competența

teritorială, întrucât conversațiile care au stat la baza

sesizării din oficiu au fost purtate în localitatea aflată în raza sa

de competență teritorială și a calificat conversațiile

respective ca reprezentând acte de executare la infracțiunea de instigare

la abuz în serviciu, fiind aplicabile prevederile art. 63 alin. (1) coroborat

cu art. 41 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la locul săvârșirii

infracțiunii și locul desfășurării în parte a activității

infracționale.

că, în speță, eventuala încălcare singulară a normelor

de competență teritorială reținută în sarcina

magistratului pârât poate fi privită ca o neregularitate procedurală

susceptibilă de remediere potrivit normelor de procedură,

fără a reprezenta în circumstanțele cauzei o gravă

neglijență în sensul art. 99

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004

și reflectând doar modul în care magistratul a interpretat și a

aplicat dispozițiile legale incidente în circumstanțele concrete ale

cauzei penale. Sub acest aspect, sunt apreciate ca relevante considerentele

Deciziei Curții Constituționale nr. 487/2013, conform cărora „(…)

art. 991 din Legea nr. 303/2004 (…)

definește în termeni lipsiți de echivoc împrejurările în care

exercitarea funcției cu rea-credință ori gravă

neglijență constituie abateri disciplinare. Prin urmare, modul în

care judecătorul interpretează și aplică legea într-o

cauză dată nu este susceptibil de sancțiune disciplinară

decât în măsura în care acesta încalcă cu știință

normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând

vătămarea unei persoane, sau atunci când nesocotește din

culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept

material ori procesual. Altfel spus, o neregularitate a hotărârii

judecătorești constituie temei pentru formularea unei căi de

atac, în timp ce răspunderea disciplinară poate fi antrenată în

cu totul alte condiții decât cele prevăzute de lege pentru promovarea

unei căi de atac”. În concluzie, Înalta Curte reține că, fiind

vorba de interpretarea și aplicarea normelor procedurale de

competență în funcție de circumstanțele de fapt ale cauzei

penale, o asemenea chestiune de drept poate fi supusă analizei în cadrul

procedurii judiciare, iar nu pe calea contenciosului disciplinar.

ceea ce se reproșează în principal magistratului este aprecierea

eronată cu privire la existența unor indicii/suspiciuni rezonabile cu

privire la pregătirea săvârșirii infracțiunilor, concluzie

la care pârâta a ajuns în urma interpretării notelor de interceptare a

convorbirilor telefonice din Dosarul nr. x/P/2013 și care a stat la baza

sesizării din oficiu în Dosarul nr. x/P/2014.

10.

Referitor la

aprecierea pârâtei în ceea ce privește existența suspiciunii

rezonabile cu privire la pregătirea săvârșirii unor

infracțiuni, așa cum reține chiar instanța de

disciplină, aceasta este concluzia la care procurorul a ajuns în urma

interpretării unor note de interceptare dintr-un alt dosar, ca

rezultantă a raționamentului logico-juridic ce a stat la baza

formării propriei convingeri a magistratului. Or, aspectele ce țin de

raționamentul logico-juridic al magistratului în raport cu

circumstanțele de fapt și de drept avute în vedere la instrumentarea

dosarului respectiv sunt supuse controlului de legalitate și temeinicie în

procedura controlului jurisdicțional, iar nu pe calea contenciosului

disciplinar, așa cum s-a reținut în mod constant în

jurisprudența Completului de 5 judecători în materie civilă al

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

circumstanțele litigiului dedus judecății, este de remarcat

faptul că niciuna dintre dispozițiile procedurale a căror

nesocotire a fost reținută de instanța de disciplină nu

impun procurorului o anumită interpretare referitoare la existența

suspiciunii rezonabile cu privire la pregătirea săvârșirii unor

infracțiuni, astfel că nu se poate reține existența unei

grave neglijențe sub forma nesocotirii în mod grav, neîndoielnic și

nescuzabil a dispozițiilor legale, atâta timp cât nu au fost

evidențiate normele de drept imperative onerative/prohibitive de drept

procesual care impun procurorului, în mod lipsit de orice echivoc, o

conduită specifică, de natură a exclude posibilitatea

oricărei interpretări și care să determine calificarea unei

eventuale neregularități ca fiind o eroare macroscopică în

sensul celor expuse anterior, la pct. 19-21.

eronat, prin hotărârea recurată se analizează și se

impută magistratului modul de interpretare și aplicare a

dispozițiilor legale în raport cu împrejurările de fapt și de

drept, Înalta Curte are în vedere și considerentele Curții

Constituționale de la pct. 20 din Decizia nr. 194/2014, prin care s-a

reținut că „art. 991 din Legea nr. 303/2004 (…)

definește în termeni lipsiți de echivoc împrejurările în care

exercitarea funcției cu rea-credință ori gravă

neglijență constituie abateri disciplinare. Prin urmare, modul în

care judecătorul interpretează și aplică legea într-o

cauză dată nu este susceptibil de sancțiune disciplinară

decât (…) atunci când nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic

și nescuzabil, normele de drept material ori procesual. Altfel spus, o

neregularitate a hotărârii judecătorești constituie temei pentru

formularea unei căi de atac, în timp ce răspunderea disciplinară

poate fi antrenată în cu totul alte condiții decât cele

prevăzute de lege pentru promovarea unei căi de atac.”

hotărârii atacate cu privire la neregularitatea probelor administrate în Dosarul

nr. x/P/2013 care s-ar răsfrânge asupra formării și

instrumentării Dosarului nr. x/P/2014, Înalta Curte reține că o

asemenea analiză excede limitelor contenciosului disciplinar, întrucât

controlul de legalitate în privința actelor de procedură efectuate

într-un dosar penal se realizează în conformitate cu dispozițiile

procedurale de către autoritățile competente, iar nu de

către instanța învestită cu soluționarea acțiunii

disciplinare. În speță, apreciind cu privire la neregularitatea

probelor administrate în Dosarul nr. x/P/2013, instanța de disciplină

s-a subrogat autorității judiciare competente să realizeze

analiza de legalitate și temeinicie a actelor procedurale în

discuție.

probelor în Dosarul nr. x/P/2014, reprezintă o sumă de acțiuni

inerente activității de instrumentare a dosarului, iar probatoriul

administrat în speță nu demonstrează, în sensul celor expuse la pct.

19-21, o gravă neglijență în exercitarea funcției.

de supraveghere tehnică constând în interceptarea convorbirilor

telefonice, Înalta Curte reține că nu îi poate fi imputată

pârâtei grava neglijență în interpretarea și aplicarea

dispozițiilor procedurale. Sub acest aspect, eventuala atingere adusă

drepturilor fundamentale ale părților, prin prisma celor reținute

de instanța de disciplină, nu putea fi generată în mod direct de

modul în care pârâta a exercitat atribuțiile funcției de procuror. În

primul rând, nu se poate face abstracție de faptul că, în virtutea

separării funcțiilor judiciare, măsura de supraveghere

tehnică a fost propusă de procuror și a fost dispusă de

judecătorul de drepturi și libertăți. Din această

perspectivă, sunt relevante dispozițiile art. 3 alin. (5) C. proc.

pen., conform cărora „asupra actelor și măsurilor din cadrul

urmăririi penale, care restrâng drepturile și libertățile

fundamentale ale persoanei, dispune judecătorul desemnat cu atribuții

în acest sens, cu excepția cazurilor prevăzute de lege”. De asemenea,

sunt edificatoare și dispozițiile procedurale referitoare la

competența judecătorului de drepturi și libertăți în

privința: (i) soluționării propunerilor privind

încuviințarea folosirii metodelor și tehnicilor speciale de

supraveghere (art. 53 lit. e)); (ii) dispunerii măsurii de supraveghere

tehnică atunci când sunt îndeplinite cumulativ condițiile referitoare

la existența suspiciunii rezonabile cu privire la pregătirea sau

săvârșirea unei infracțiuni dintre cele prevăzute la art. 139

alin. (2) și la proporționalitatea măsurii propuse cu

restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale, date

fiind particularitățile cauzei, importanța informațiilor

ori a probelor ce urmează a fi obținute sau gravitatea

infracțiunii (art. 139 alin. (1) lit. a) și b); (iii) dispunerii

măsurii de supraveghere tehnică în cadrul procedurii de emitere a

mandatului de supraveghere tehnică (art. 140). Rezultă, astfel,

că cele două condiții (existența unei suspiciuni rezonabile

cu privire la pregătirea săvârșirii unei infracțiuni

și proporționalitatea dintre măsura propusă și restrângerea

drepturilor și libertăților fundamentale), în privința

cărora se impută pârâtei interpretarea și aplicarea cu

gravă neglijență a dispozițiilor procedurale, sunt supuse

cezurii instanței în cadrul competenței conferite de

dispozițiile procedurale judecătorului de drepturi și

libertăți. Cu alte cuvinte, cu privire la interpretarea și

aplicarea dispozițiilor procedurale a căror încălcare

gravă, neîndoielnică și nescuzabilă a fost

reținută în sarcina pârâtei, s-a pronunțat judecătorul de

drepturi și libertăți prin încuviințarea măsurii

propuse de procuror.

astfel, fără putință de tăgadă că, în

virtutea separării funcțiilor judiciare, pârâtei procuror îi revine

atribuția de a aprecia cu privire la existența unor suspiciuni

rezonabile referitoare la săvârșirea unei infracțiuni, având

posibilitatea de a formula propuneri și cereri prevăzute de normele

procedurale, care, însă, în lipsa încuviințării date de

judecător, nu sunt aduse la îndeplinire, astfel că nu sunt apte

să aducă atingere drepturilor fundamentale reținute de

instanța de disciplină.

fi întemeiate susținerile recurentei expuse la pct. 14 în sensul că,

în instrumentarea Dosarului nr. x/P/2014, în privința persoanelor vizate

în cauza respectivă, ingerința în dreptul la viață

privată și viață de familie a îndeplinit cerințele

impuse de respectarea spiritului prevederilor art. 6 și art. 8 din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale.

Înalta Curte are în vedere jurisprudența sa anterioară, în care s-a

reținut că:

- Exercitarea unui control asupra

legalității și temeiniciei modului de instrumentare a cauzei

penale de către procuror nu este posibilă în cadrul procedurii

disciplinare reglementate de art. 98-101 din Legea nr. 303/2004 și art. 45

și următoarele din Legea nr. 317/2004, întrucât respectarea

principiului independenței procurorului, prevăzut expres de art. 3 alin.

(1) din Legea nr. 303/2004, exclude în cadrul procedurii disciplinare o

asemenea analiză, ce constituie prerogativa exclusivă a autorității

ierarhic superioare și, după caz, a instanței de judecată.

Aceasta deoarece, analiza legalității și temeiniciei

măsurilor procedurale în discuție, dispuse de magistrat, presupune

exercitarea unor prerogative jurisdicționale, care includ în mod necesar

capacitatea de a decide pe baza unor norme de drept și în cadrul unei

proceduri organizate, asupra unei situații de fapt și de drept care

intră în competența sa, cu respectarea principiului statutului de

drept inerent sistemului Convenției pentru apărarea drepturilor

omului și a libertăților fundamentale.

- Nu pot fi conferite

autorităților cu atribuții în materia răspunderii

disciplinare competențe care se circumscriu controlului jurisdicțional,

așa cum rezultă și din dispozițiile art. 98 alin. (1) din

Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, care limitează cadrul angajării

disciplinare a magistraților la „abaterile de la îndatoririle de serviciu”

și la „faptele care afectează prestigiul justiției”. În raport

cu această normă de principiu, modul de interpretare și aplicare

a normelor de drept material ori procesual în procesul interpretării

și aplicării legii nu poate fi considerat o „abatere de la

îndatoririle de serviciu” sau o „faptă care afectează prestigiul justiției”,

iar cenzurarea acestuia în cadrul contenciosului disciplinar al funcției

de magistrat nu poate fi realizată.

de instanța de disciplină din analiza activității pârâtei

din anul 2014, se reține că asemenea elemente pot fi avute în vedere

eventual cu ocazia evaluării activității profesionale a pârâtei,

iar nu în cadrul prezentei acțiuni disciplinare.

argumentele expuse, nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii

disciplinare, este superfluă analiza criticilor recurentei-pârâte

referitoare la individualizarea sancțiunii disciplinare.

arătate, Înalta Curte constată că este întemeiat motivul

prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că, în

temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc.

civ., va a

dmite

recursul declarat de A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă

Judecătoria Șimleu Silvaniei, va casa hotărârea atacată

și, în consecință, va respinge acțiunea disciplinară

promovată de Inspecția Judiciară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A.,

procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Șimleu

Silvaniei, împotriva Hotărârii nr. 2/P din 20 aprilie 2016,

pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru

procurori în materie disciplinară.

Casează hotărârea

atacată și, în consecință, respinge acțiunea

disciplinară promovată de Inspecția Judiciară pentru

săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t)

teza a II-a din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările

și completările ulterioare.

Constată că nu s-au

solicitat cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 27 februarie 2017.