ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 205 din 5 aprilie 2017 a Tribunalului Galați, printre altele, în baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de dispozițiile art. 13 din Legea 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen.

În conformitate cu dispozițiile art. 396 alin. (1) și (3) din C. proc. pen. raportat la art. 80 din C. pen. s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei față de inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual prevăzute de art. 321 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 81 din C. pen., s-a aplicat inculpatului A. un avertisment și i s-a atras atenția acestuia asupra conduitei viitoare precum și asupra consecințelor la care se expune în eventualitatea unei condamnări viitoare (respectiv lipsa posibilității de a mai beneficia de instituția renunțării la aplicarea pedepsei, conform art. 80 alin. (2) lit. b) din C. pen.).

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin rechizitoriul cu nr. x, întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Galați, printre altele, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru săvârșirea, în concurs, a infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de dispozițiile art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen. și fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

S-a reținut în esență, faptul că, la data de 19 mai 2015, acționând cu intenție, în calitatea sa profesională de inspector vamal superior și în exercitarea atribuțiilor de șef de tură în cadrul Biroului Vamal Galați-Giurgiulești, la instigarea lui B., inculpatul A. și-a îndeplinit în mod defectuos - prin încălcarea legii - atribuțiile de serviciu (prevăzute prin art. 143 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, respectiv prin art. 1 din Anexa la Ordinul nr. 1692/2007 al M.E.F., prin art. 2 din Ordinul de serviciu nr. 24 din 29 octombrie 2013 emis de șeful Biroului Vamal Galați - Giurgiulești și prin pct. A20 din fișa postului nr. x - toate subsecvente primului text legal indicat), prin faptul că a certificat în mod abuziv (fără a verifica existența fizică a mărfurilor înscrise în documentele pe care le-a avizat) scoaterea (nereală însă), de către B., în afara Comunității Europene, a mărfurilor aferente facturii fiscale seria x nr. x-00016688 din 19 mai 2015 emisă de SC C. SA, respectiva certificare abuzivă conducând, pe de o parte, la obținerea pentru B. (în final pentru inculpata D.) a folosului necuvenit constând în suma de 790,17 RON (TVA aferent facturii, restituit fără drept), iar pe de altă parte la prejudicierea bugetului general consolidat al statului cu aceeași sumă.

În sarcina aceluiași inculpat A. s-a reținut că, în data de 19 mai 2015, acționând cu intenție, în calitatea sa profesională de inspector vamal superior și în exercitarea atribuțiilor de șef de tură în cadrul Biroului Vamal Galați-Giurgiulești, la instigarea lui B. (care, la rândul său, a beneficiat anterior, în același scop infracțional, de acte de complicitate realizate de D.), a atestat necorespunzător adevărului - prin ștampilarea înscrisurilor (care prin respectiva atestare au dobândit caracter de înscris oficial) reprezentând factura fiscală seria x nr. x_00016688 din 19 mai 2015 emisă de SC C. SA, bonul fiscal nr. 0015 din 19 mai 2015 aferent facturii menționate și documentul de restituire a T.V.A. cumpărătorilor nestabiliți în Comunitatea Europeană aferent facturii fiscale menționate (pe care A., în același demers infracțional, și-a aplicat și semnătura) - faptul (nereal însă) că mărfurile înscrise în respectiva factură au fost scoase cu acel prilej în afara Comunității Europene de către B., atestarea în fals fiind realizată fără ca A. să fi verificat (deși îi revenea în mod expres această obligație) existența fizică (nereală însă) a respectivelor mărfuri.

Inculpatul A. a fost audiat pe parcursul urmăririi penale, precum și în cursul cercetării judecătorești, arătând invariabil faptul că, în privința inculpatului B., a recurs doar la controlul documentar al mărfurilor întrucât, în conformitate cu dispozițiile art. 3 pct. 5 lit. c) din Ordinul nr. 1692 din 19 octombrie 2007 emis de Ministerul Economiei și Finanțelor, neexistând nici un indiciu de fraudă, i s-a părut improprie efectuarea unui control vamal total (în virtutea acestui ordin avea la dispoziție o analiză de risc în conformitate cu care era obligat să verifice existența fizică a mărfurilor scoase în afara comunității europene doar în ipoteza existenței unor indicii temeinice de fraudă, analiză care este prevăzută și prin dispozițiile art. 182 din H.G. nr. 707/2006 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului Vamal al României); de asemenea, inculpatul A. a arătat că, având în vedere natura, precum și valoarea redusă a bunurilor prezentate în vamă de către B., dar și faptul că ultimul, la momentul la care a ajuns la analiza sa, trecuse deja de poliția de frontieră și de controlul vamal, i-au fost create toate premisele de a alege această variantă de control.

Susținerile inculpatului A. au fost confirmate și prin declarația martorului E., care a arătat că "există procedura sondajului și a analizei de risc în ideea că nu toate transporturile care trec prin vamă sunt fizic controlate" pe de altă parte, martorul a făcut cunoscute următoarele: "nu pot preciza dacă am făcut controlul fizic al autoturismului inculpatului B. cu acel prilej, însă cunosc faptul că, în ipoteza trecerii în spațiul extracomunitar a anumitor produse, în ideea restituirii TVA-ului, ar fi trebuit să atenționez șeful de tură." Tot acest martor a adus în discuție existența unui ordin profesional conform căruia, odată atenționat, șeful de tură este abilitat să constate corespondența exactă între factură și bunurile fizice atunci când aplică pe documente avizul restituirii TVA-ului.

S-a apreciat că este vorba de Ordinul de serviciu nr. 24 din 29 octombrie 2013 emis de șeful Biroului Vamal Galați-Giurgiulești, ordin în vigoare în perioada de referință, care stabilea prin art. 3 că verificările ce trebuie efectuate în aplicarea legislației referitoare la restituirea de TVA pentru bunurile achiziționate de persoanele fizice străine de pe teritoriul U.E., precum și avizarea documentelor prin aplicarea ștampilei personale vor fi efectuate numai de șefii de tură sau înlocuitorii acestora; aceeași obligație este prevăzută și prin dispozițiile de la punctul 20 din Fișa postului 9614 din 27 august 2014 în privința inculpatului în cauză; de altfel, inculpatul A. a precizat, prin declarația dată că, în calitatea sa, avea atribuția de a verifica bunurile achiziționate de persoanele fizice cu domiciliul în afara Uniunii Europene în vederea restituirii TVA-ului aferent.

S-a impus însă a fi constatate dispozițiile contradictorii, cu privire la persoanele abilitate să efectueze un astfel de control, cuprinse în fișa postului inculpatului și Ordinul nr. 1962/2007 al Ministerului Economiei și Finanțelor mai sus amintit precum și în H.G. nr. 707/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României, ultimul cu privire la modalitățile de efectuare a controlului vamal.

S-a mai arătat că, semnificativ este și faptul că inculpatul A. nu a cunoscut faptul că inculpatul B. are și cetățenia română și că nici un mijloc de probă nu relevă existența vreunei înțelegeri prealabile între aceștia în sensul atestării documentelor în lipsa mărfurilor la ieșirea din țară.

Raportat la cererea inculpatului A. vizând achitarea pentru infracțiunea de abuz în serviciu în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., instanța a apreciat că nu se impune admiterea acesteia, situația dedusă judecății având ca premisă implicit dispozițiile Codul fiscal (Legea nr. 571/2003); pe de altă parte, infracțiunea de abuz în serviciu este o infracțiune de rezultat, urmarea imediată a săvârșirii acesteia fiind cauzarea unei pagube a persoanei fizice sau juridice; însă, indiferent de valoarea pagubei ori de intensitatea vătămării rezultate din comiterea faptei, aceasta din urmă trebuie să îndeplinească și celelalte elemente constitutive. Or, datorită caracterului imprecis al normelor care circumscriu sfera atribuțiilor de serviciu ale inculpatului, s-a apreciat că infracțiunii de abuz în serviciu îi lipsește un anume element (latura subiectivă) fără de care nu poate fi complinit conținutul constitutiv al acesteia; astfel împrejurarea că această faptă se comite întotdeauna cu știință conduce la concluzia că latura subiectivă este intenția, ori intenția inculpatului A. în îndeplinirea defectuoasă a atribuției de serviciu nu a fost dovedită, urmând în consecință a se dispune achitarea acestuia în conformitate cu art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen.

Cu privire la infracțiunea de fals intelectual, instanța a reținut cerința esențială conform căreia acesta a fost realizat cu ocazia exercițiului atribuțiilor de serviciu ale făptuitorului, producând consecințe juridice; avându-se în vedere însă, tocmai urmarea imediată a acestei infracțiuni, materializată într-un prejudiciu relativ redus, împrejurările în care aceasta a fost comisă, dar și elementele care circumstanțiază persoana făptuitorului, s-a dat eficiență dispozițiilor legale ale art. 80 din C. pen. și s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei și aplicarea unui avertisment în conformitate cu dispozițiile art. 81 din C. pen.

Împotriva Sentinței penale nr. 205 din 5 aprilie 2017 a Tribunalului Galați au formulat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați și inculpații A., D. și B., care au criticat soluția instanței pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați a invocat, printre altele, greșita achitare a inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de dispozițiile art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen.

S-a subliniat că inculpatului A. i s-a imputat că, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor sale de serviciu, fără a verifica, în mod intenționat, existența fizică a produselor electrocasnice în autovehiculul cu care inculpatul B. tranzita Biroul Vamal Galați - Giurgiulești, urmând a trece din România în Republica Moldova, a avizat documentele prezentate de către B. în scopul obținerii ulterioare (în baza avizării) a returnării ilegale a TVA (dacă și-ar fi exercitat, în mod conform, atribuțiile ar fi constatat inexistența bunurilor înscrise în factură și nerealitatea scoaterii lor în afara teritoriului comunității europene).

Cu privire la acest control fizic al mărfurilor, inculpatul A. a declarat, în faza de urmărire penală, că dacă a avizat documentul de restituire TVA (și cert e că l-a avizat), atunci înseamnă că a făcut verificarea fizică a bunurilor din autovehiculul cu care B. a părăsit România în Republica Moldova, confruntându-le și constatând exactitatea lor cu datele din factura fiscală ștampilată de el și indicată în Registrul restituire TVA. Nu a recunoscut faptul că a atestat prin fals intelectual scoaterea respectivelor bunuri de către B.. În fața instanței de judecată, la termenul din 14 decembrie 2016, inculpatul a declarat că a verificat documentele lui B. care a arătat că se afla în posesia unor bunuri electrocasnice, a verificat corespondența dintre factura prezentată și documentele de restituire TVA, datele din pașaport, corespondența dintre bunurile declarate și actele de însoțire și nu i s-a părut nimic nefiresc.

S-a apreciat că declarațiile inculpatului sunt nesincere, fiind combătute de declarația inculpatului B., dar mai ales de faptul că bunurile pretins verificate erau de fapt la domiciliul inculpatei D., unde au și fost găsite la percheziția domiciliară.

Referitor la susținerea inculpatului în sensul că avea abilitarea de a verifica mărfurile doar în ipoteza existenței unor indicii temeinice de fraudă, s-a arătat că în art. 3 al anexei cu denumirea NORME privind restituirea taxei pe valoarea adăugată cumpărătorilor, persoane fizice, care nu sunt stabiliți în Comunitatea Europeană, la Ordinul nr. 1692 din 19 octombrie 2007 al Ministerului Economiei și Finanțelor se prevedeau următoarele:

(3) Cumpărătorul nestabilit în Comunitatea Europeană trebuie să prezinte biroului vamal de ieșire din Comunitatea Europeană bunurile cumpărate, însoțite de originalul facturii, al documentului care atestă achitarea contravalorii bunurilor și al documentului de restituire a taxei pe valoarea adăugată.

(4) În vederea vizării documentelor prevăzute mai sus, cumpărătorul nestabilit în Comunitatea Europeană trebuie să se prezinte la:

a) biroul vamal de ieșire din România, dacă are ca destinație directă o țară terță;

b) (...)

(5) Organele vamale verifică:

a) concordanța dintre datele prevăzute în documentul de restituire referitoare la cumpărător și datele din pașaport, carte de identitate sau alt document recunoscut ca document de identitate;

b) concordanța dintre datele prevăzute în documentul de restituire și factură;

c) concordanța dintre datele înscrise în factură și bunurile prezentate;

d) încadrarea în termenul prevăzut la art. 1 lit. b).

(6) Certificarea ieșirii bunurilor din Comunitatea Europeană poate fi refuzată de organele vamale dacă:

a) bunurile nu sunt prezentate la cererea organului vamal sau nu corespund cu bunurile menționate în factură;

b) valoarea bunurilor din factura emisă de vânzător nu depășește plafonul prevăzut la art. 1 lit. c).

(7) După verificare, organele vamale vizează, prin ștampilare, documentul de restituire a taxei pe valoarea adăugată și factura, pe care le returnează cumpărătorului nestabilit în Comunitatea Europeană.

Rezultă că în cuprinsul Ordinului nr. 1692 din 19 octombrie 2007 nu se face nicio referire la indicii temeinice de fraudă, așa cum a declarat inculpatul. S-a apreciat că invocarea de către inculpatul A. a dispozițiilor art. 182 alin. (1) din H.G. nr. 707/2006 nu este corectă, întrucât dispoziția din Ordinul nr. 1692 din 19 octombrie 2007 este una specială, care prevede expres obligativitatea concordanței dintre datele înscrise în factură și bunurile prezentate. În plus, urmează a se avea în vedere și dispozițiile art. 169 - 181 din H.G. nr. 707/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României, care reglementează controlul fizic al mărfurilor.

Tot în apărarea sa, inculpatul A. a mai declarat că nici atribuțiile sale de serviciu din fișa postului și nici dispozițiile șefilor direcți nu îl puteau obliga să controleze efectiv marfa decât când există un astfel de risc (risc de fraudă). Referitor la această susținere, s-a arătat că în art. 3 din ordinul de serviciu nr. 24 din 29 octombrie 2013 emis de șeful Biroului vamal Galați Giurgiulești se prevedeau următoarele: Începând cu data de 1 noiembrie 2013 verificările ce trebuie efectuate în aplicarea legislației referitoare la restituirea de TVA pentru bunurile achiziționate de persoanele fizice străine de pe teritoriul UE precum și avizarea documentelor prin aplicarea ștampilei personale vor fi efectuate numai de șefii de tură sau înlocuitorii acestora. Când valoarea bunurilor depășește 5.000 euro va fi înștiințat șeful de vamă sau înlocuitorul acestuia.

Conform Fișei postului nr. 9614 din 27 august 2014, inculpatul A. avea ca atribuție și totodată obligație de serviciu să îndeplinească atribuțiile prevăzute la art. 3 alin. (5) și (6) din Normele privind restituirea taxei pe valoare adăugată cumpărătorilor, persoane fizice care nu sunt stabiliți în Uniunea Europeană, aprobate prin Ordinul nr. 1692 din 19 octombrie 2007 al ministrului economiei și finanțelor, respectiv să verifice concordanța dintre datele prevăzute în documentul de restituire a TVA cu cele cuprinse în pașaport, factura și bunurile prezentate, precum și îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute la art. 1 lit. c) din Norme, să analizeze și să dispună asupra certificării ieșirii bunurilor din UE, prin ștampilarea documentului de restituire a taxei pe valoare adăugată și factură pe care le returnează cumpărătorului nestabilit în UE.

Aceste atribuții din fișa postului și din ordinul de serviciu erau preluate din Ordinul nr. 1692 din 19 octombrie 2007 emis de Ministerul Economiei și Finanțelor pentru aprobarea normelor privind restituirea taxei pe valoare adăugată cumpărătorilor persoane fizice care nu sunt stabiliți în Comunitatea Europeană. Respectivul ordin a fost emis de ministrul economiei și finanțelor, în baza prevederilor art. 5 și ale art. 143 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003 cu modificările și completările ulterioare.

Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal prevede la art. 143 alin. (1) lit. b) următoarele:

(1) Sunt scutite de taxă:

(...)

b) livrările de bunuri expediate sau transportate în afara Comunității de către cumpărătorul care nu este stabilit în România sau de altă persoană în contul său, cu excepția bunurilor transportate de cumpărătorul însuși și care sunt folosite la echiparea ori alimentarea ambarcațiunilor și a avioanelor de agrement sau a oricărui alt mijloc de transport de uz privat. Este scutită, de asemenea, și livrarea de bunuri care sunt transportate în bagajul personal al călătorilor care nu sunt stabiliți în Comunitate, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

- călătorul nu este stabilit în Comunitate, respectiv adresa sau domiciliul permanent nu este în interiorul Comunității. Adresa sau domiciliul permanent înseamnă locul specificat astfel în pașaport, carte de identitate sau în alt document recunoscut ca document de identitate de către Ministerul Internelor și Reformei Administrative;

- bunurile sunt transportate în afara Comunității înainte de sfârșitul celei de-a treia luni ce urmează lunii în care are loc livrarea;

- valoarea totală a livrării, plus TVA, este mai mare decât echivalentul în RON a 175 euro, stabilit anual prin aplicarea cursului de schimb obținut în prima zi lucrătoare din luna octombrie și valabil de la data de 1 ianuarie a anului următor;

- dovada exportului se va face prin factură sau alt document care ține locul acesteia, purtând avizul biroului vamal la ieșirea din Comunitate.

De asemenea, conform alin. (3) al art. 143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, "Prin ordin al ministrului finanțelor publice se stabilesc, acolo unde este cazul, documentele necesare pentru a justifica scutirea de taxă pentru operațiunile prevăzute la alin. (1) și (2) și, după caz, procedura și condițiile care trebuie îndeplinite pentru aplicarea scutirii de taxă."

Obligativitatea avizului Biroului vamal la ieșirea din Comunitate era prevăzută de lege, iar avizul vamal, în situația de mai sus, era dat doar de către un șef de tură, care era inculpatul A.. S-a apreciat că, în felul acesta, inculpatul A. și-a încălcat atribuția de serviciu prevăzută în cuprinsul art. 143 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (în vigoare la data săvârșirii infracțiunii). S-a considerat că este relevantă și declarația inculpatului B., acesta arătând că vameșul A. nici nu a intenționat să facă un control efectiv pentru a stabili existența bunurilor în mașina sa conform facturii, ci i-a ștampilat și semnat respectivele documente, după ce i-a spus că avea nevoie de vizarea lor pentru a obține recuperarea TVA.

În ceea ce privește latura subiectivă a infracțiunii, s-a arătat că noul C. pen. a înlăturat din conținutul vechii reglementări sintagma "cu știință" care acompania activitatea infracțională incriminată, constând în neîndeplinirea unui act sau îndeplinirea lui defectuoasă din rațiuni de tehnică legislativă și limbaj juridic, având în vedere noua configurare a normei cuprinse în fostul art. 19 alin. (2) și alin. (3) din C. pen. din 1969. Prin înlăturarea sintagmei "cu știință" nu s-a urmărit reglementarea infracțiunii de abuz în serviciu și atunci când este săvârșită din culpă, ci doar ralierea limbajului juridic utilizat în construcția tuturor infracțiunilor reglementate în C. pen. la exigențele art. 16 alin. (6) din noul C. pen.

De asemenea, noua reglementare cu referire la varianta asimilată art. 297 alin. (2) din C. pen. a păstrat forma de vinovăție prevăzută în vechea reglementare (art. 247 din C. pen. din 1969), respectiv intenția directă, prin aceea că această variantă este condiționată în existența ei de identificare a unei mobil al săvârșirii faptei întemeiat pe motive de discriminare a persoanei.

În aceste condiții, s-a apreciat că inculpatul A. și-a încălcat atribuțiile de serviciu, acționând cu vinovăția cerută de lege, în sensul că în mod voit, conștient, intenționat, nu a verificat existența fizică a produselor electrocasnice în autovehiculul cu care inculpatul B. tranzita Biroul vamal Galați-Giurgiulești, urmând a trece din România în Republica Moldova ceea ce ar fi impus condamnarea acestuia pentru infracțiunea de abuz în serviciu.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați a invocat și greșita renunțare la aplicarea pedepsei în privința inculpatului A., pentru infracțiunea de fals intelectual prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen., apreciind că nu erau îndeplinite condițiile prevăzute în art. 80 din C. pen., față de natura și gravitatea intrinsecă a acestei infracțiuni, apreciată în raport de mecanismul de concepere și punere în executare a activității infracționale, dar și față de persoana inculpatului, care nu a depus niciun efort pentru înlăturarea consecințelor infracțiunii.

Apelantul-inculpat A. a criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul soluției de renunțare la aplicarea pedepsei pentru infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen., apreciind că și în raport cu această infracțiune se impunea, corelativ, achitarea sa, în temeiul art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen.

În majoritate, instanța de apel a apreciat, printre altele, că apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați și de inculpatul A. sunt fondate.

Examinând actele dosarului și sentința penală apelată, atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Curtea de Apel Galați a reținut următoarele:

În coordonate obiective, situația de fapt a fost corect reținută de către prima instanță și, cu excepțiile ce vor fi analizate în decizie, nu a fost contestată, în substanță, de către participanții procesuali în cel de-al doilea grad de jurisdicție. Circumstanțele spațio-temporale în care s-au realizat acțiunile de avizare a documentelor și folosirea ulterioară a acestora de către inculpatul B. în scopul restituirii TVA, precum și gradul de implicare a celor trei inculpați în aceste activități au fost stabilite concordant împrejurărilor ce rezultă din probatoriu, temeinic evaluat prin sentință.

În apel nu au fost administrate probe noi și nu s-a impus readministrarea probatoriului; ca urmare, în limitele particularităților de ordin obiectiv ale acuzațiilor, Curtea de Apel Galați a constatat temeinice argumentele și concluziile instanței de fond. În acest context, instanța de apel a apreciat că nu este utilă o eventuală reluare, în considerentele deciziei, a tuturor elementelor probatorii pe care s-au întemeiat aceste concluzii, urmând a detalia propria analiză numai prin raportare la acele chestiuni de fapt sau de drept care interesează din perspectiva cenzurării explicite a criticilor punctuale formulate în apel.

În mod special, instanța de apel a avut în vedere că, în cel de-al doilea grad de jurisdicție, poziția participanților (Ministerul Public și, respectiv, apelantul inculpat A.) reflectă, în principal, contestarea concluziilor instanței de fond cu privire la aspectul subiectiv al acuzațiilor și calificarea în drept a faptelor și, în mod cu totul indirect, cele statuate cu privire la conținutul obiectiv al faptelor, în materialitatea lor.

Sub aspectul activității de avizare de către inculpatul A. a documentelor prezentate de inculpatul B. în vederea returnării TVA, s-a constatat că acest episod al activității infracționale deduse judecății a fost corect reținut de către prima instanță, sub aspectul participației concrete a fiecăruia dintre cei doi inculpați la consumarea acestei activități.

Probatoriul testimonial și cu înscrisuri administrat pe parcursul procesului a evidențiat, similar constatărilor instanței de fond, că, după achiziționarea produselor electrocasnice (bunuri care au rămas în posesia inculpatei D., fiind duse la domiciliul acesteia), inculpatul B. l-a abordat pe inculpatul A., în calitatea celui din urmă de șef de tură, prezentându-i factura fiscală seria x nr. x_00016688 din 19 mai 2015, bonul fiscal nr. 0015 din 19 mai 2015 și acel "DOCUMENT de restituire a TVA cumpărătorilor nestabiliți în Comunitatea Europeană" (aferent facturii respective). Totodată, inculpatul B. a afirmat către inculpatul A. faptul - neadevărat - că în autovehiculul său, cu care tranzita la acel moment Biroul Vamal Galați - Giurgiulești pe sensul de deplasare România - Republica Moldova, se aflau toate produsele electrocasnice indicate în cadrul respectivei facturi fiscale.

Fără a verifica existența fizică a produselor electrocasnice în autovehiculul cu care inculpatul B. tranzita Biroul Vamal Galați - Giurgiulești, urmând a trece din România în Republica Moldova - situație în care ar fi constatat inexistența bunurilor înscrise în factură și nerealitatea scoaterii lor în afara teritoriului Comunității Europene - inculpatul A. a avizat următoarele documente prezentate de către B., în scopul obținerii ulterioare (în baza avizării) a returnării ilegale (prin înșelăciune) a TVA: factura fiscală seria x nr. x_00016688 din 19 mai 2015, pe care inculpatul A. a aplicat ștampila Biroului Vamal Galați - Giurgiulești (cod ștampilă x și data de 19 mai 2015); bonul fiscal nr. x din 19 mai 2015, pe care inculpatul A. a aplicat ștampila Biroului Vamal Galați - Giurgiulești (cod ștampilă x și data de 19 mai 2015); documentul de restituire a T.V.A. cumpărătorilor nestabiliți în Comunitatea Europeană aferent facturii fiscale seria x nr. x_00016688 din 19 mai 2015, pe care inculpatul A. a aplicat ștampila Biroului Vamal Galați - Giurgiulești (cod ștampilă x și data de 19 mai 2015), totodată el și semnând unul dintre exemplarele documentului, anume pe cel păstrat la respectivul birou vamal.

După ce a efectuat respectiva operațiune de avizare, inculpatul A. a procedat totodată și la înscrierea ei în cadrul "Registrului Restituire TVA" din cadrul Biroului Vamal Galați - Giurgiulești, la poziția nr. 881.

Prin avizarea celor trei documente de către inculpatul A. (în calitatea acestuia de lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal Galați - Giurgiulești), respectivele documente au căpătat caracter de înscris oficial - în sensul prevederilor art. 178 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 176 din C. pen., respectiv al prevederilor art. 321 din C. pen. vizând infracțiunea de fals intelectual.

Cu privire la controlul fizic al mărfurilor, inculpatul A. a declarat, în faza de urmărire penală, că dacă a avizat documentul de restituire TVA, atunci înseamnă că a făcut verificarea fizică a bunurilor din autovehiculul cu care B. a părăsit România în Republica Moldova, confruntându-le și constatând exactitatea lor cu datele din factura fiscală ștampilată de el și indicată în Registrul restituire TVA. Instanța de apel a reținut că aceste susțineri nu corespund realității, fiind contrazise de declarația inculpatului B., dar mai ales de faptul că bunurile pretins verificate erau de fapt la domiciliul inculpatei D., unde au și fost găsite la percheziția domiciliară.

În fața instanței de fond, inculpatul a declarat că a verificat documentele lui B., care a arătat că se afla în posesia unor bunuri electrocasnice, a verificat corespondența dintre factura prezentată și documentele de restituire TVA, datele din pașaport, corespondența dintre bunurile declarate și actele de însoțire și nu i s-a părut nimic nefiresc. Nici aceste susțineri ale inculpatului nu au putut fi primite, întrucât în situația de față inculpatul nu era chemat să efectueze controlul vamal conform H.G. nr. 707/2006 privind regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, ci, în calitate de șef de tură trebuia să urmeze procedura de avizare prevăzută de legislația referitoare la restituirea TVA, ceea ce presupunea printre altele, verificarea concordanței dintre datele prevăzute în documentul de restituire a taxei pe valoarea adăugată și bunurile prezentate.

Avizarea documentelor fără verificarea bunurilor constituie baza factuală a infracțiunilor de fals intelectual și abuz în serviciu imputate inculpatului A. în calitate de autor, respectiv inculpatului B. în calitate de participant secundar.

Curtea de Apel Galați a constatat, însă, că elementele obiective analizate anterior fac neplauzibilă ipoteza unei conivențe infracționale între inculpatul B. și inculpatul A. și a implicării conștiente, voluntare, a celui din urmă în avizarea frauduloasă a documentelor prezentate. Sub aspect obiectiv, probatoriul administrat nu a confirmat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, existența unei înțelegeri prealabile între cei doi inculpați ori între inculpatul A. și o altă persoană. Nu există un minimum de probatorii care să releve că inculpatul A. ar fi cunoscut rezoluția infracțională a inculpatului B., respectiv că s-ar fi implicat conștient în activitatea ilicită orientată spre obținerea restituirii TVA pentru bunuri care nu părăseau teritoriul României și ar fi conlucrat, în acest scop, cu inculpatul B..

În orice caz, deplina clarificare a aspectului subiectiv presupune o necesară corelare a actului de conduită cu toate celelalte împrejurări obiective pertinente - anterioare, concomitente sau posterioare acestuia - numai astfel putându-se identifica, cu certitudine, atitudinea psihică a autorului faptei în raport cu propriile acțiuni și urmările acestora.

Curtea de Apel Galați nu a identificat presupusa motivație a inculpatului A. de a se fi implicat conștient în activitatea ilicită orientată spre obținerea restituirii TVA, nefiind administrate probe care să demonstreze că ar fi cunoscut existența înțelegerii intervenite între inculpații B. și D. sau că ar fi existat vreun minim contact între inculpatul A., pe de o parte și vreunul dintre coinculpați, pe de altă parte, anterior prezentării inculpatului B. în vamă.

Dimpotrivă, inculpatul B. a declarat că avea cunoștință despre faptul că asemenea documente pentru restituirea TVA-ului ar trebui vizate doar de către vameșii șefi de tură, că l-a abordat, astfel, pe inculpatul A. (care îl cunoștea datorită deselor sale tranzitări prin respectivul birou vamal), i-a prezentat acestuia factura fiscală, bonul fiscal și documentul pentru restituirea TVA, spunându-i faptul (nereal) că avea în autovehiculul său toate produsele respective și că le scotea cu acel prilej din România, spre a le duce la domiciliul său din Republica Moldova. A mai arătat inculpatul B. că - fără ca măcar să intenționeze să verifice existența produselor din factură în autovehiculul său - vameșul A. a ștampilat de îndată toate documentele ce i-au fost prezentate și a semnat pe documentul de restituire TVA. Tot inculpatul B. a mai arătat că, în situația în care vameșul A. ar fi verificat existența bunurilor în mașina sa, s-ar fi eschivat, spunându-i că nu le avea pe moment asupra sa, dar că urma să le scoată mai târziu din România.

Reținând astfel contextul faptic în care inculpatul A. a efectuat avizarea, Curtea de Apel Galați a apreciat că întreaga conduită a acestuia (avizarea documentelor fără a cunoaște existența/inexistența produselor electrocasnice în autovehiculul inculpatului B., pe fondul încrederii acordate afirmațiilor acestuia din urmă) a fost expresia unei poziții psihice specifice culpei simple.

Ca modalitate a formei de vinovăție prevăzute de art. 16 alin. (3) din C. pen., intenția indirectă se caracterizează prin aceea că făptuitorul prevede rezultatul faptei sale și, deși nu îl urmărește, acceptă posibilitatea producerii sale. Factorul intelectiv specific intenției (indiferent de modalitatea sa) - exprimat prin termenul "prevede" - presupune, întotdeauna, că făptuitorul își dă seama că o anumită conduită a sa va produce un anume rezultat; el reclamă existența, în psihicul autorului, a unei reprezentări prealabile, cât mai exacte, a conținutului acțiunii efectuate, a împrejurărilor în care se desfășoară, a altor condiții ale laturii obiective, atunci când ele sunt prevăzute în norma de incriminare ca elemente ale infracțiunii în forma sa tipică.

În cazul intenției indirecte (întâlnită în cazul faptelor care pot produce cel puțin două rezultate), factorul conștiință presupune ca făptuitorul să aibă reprezentarea atât a rezultatului pe care îl dorește (și care poate fi licit), cât și a celui pe care nu îl urmărește, dar a cărui producere este posibilă și acceptată de autor. Prin urmare, și în cazul acestei modalități a intenției, făptuitorul are reprezentarea mentală a ambelor rezultate ale conduitei sale, implicit, a circumstanțelor în care acționează și care pot influența configurația urmărilor faptei.

În ipoteza în care nu cunoaște sau cunoaște eronat conținutul acțiunii pe care o efectuează, inclusiv elementele colaterale verbum regens, dar atașate în mod necesar laturii obiective, făptuitorul nu prevede consecințele faptelor sale. În această ipoteză, atitudinea sa psihică reprezintă expresia fie a unei alte forme de vinovăție (culpa simplă), fie, după caz, a cauzei de neimputabilitate prevăzute de art. 30 din C. pen.

În situația în care făptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale, deși acesta trebuia și putea să îl prevadă, atitudinea sa psihică este specifică culpei simple sau fără prevedere (neglijența). Lipsa prevederii rezultatului înseamnă că făptuitorul, deși a executat integral acțiunea ce constituie verbum regens, nu a avut reprezentarea urmărilor produse. În acest caz, răspunderea sa penală intervine numai dacă el trebuia și putea să prevadă rezultatul. Obligația de prevedere rezultă, de regulă, din actele normative care reglementează executarea anumitor funcții, profesii, meserii sau activități; ea poate fi dedusă și din utilizarea criteriului obiectiv de analiză a împrejurărilor în care s-a săvârșit fapta, pentru a se determina dacă un om normal și atent din categoria făptuitorului avea posibilitatea să prevadă rezultatul faptei. Posibilitatea concretă de prevedere - criteriul subiectiv - trebuie determinată pe baza unei evaluări a trăsăturilor și aptitudinilor individuale ale făptuitorului, respectiv particularități psihofizice, intelectuale, profesionale, raportate la momentul și condițiile concrete în care s-a comis fapta.

În coordonatele acestor considerații teoretice, Curtea de Apel Galați a reținut că infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 321 din C. pen. presupune, din punct de vedere obiectiv, o acțiune de falsificare a unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, realizată de un subiect activ calificat - funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu - prin modalitățile expres prevăzute de norma incriminatoare, respectiv prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori omisiunea de a insera unele date sau împrejurări.

Din perspectiva laturii subiective, falsul intelectual este o infracțiune eminamente intenționată, săvârșită numai cu intenție, directă sau indirectă, după cum făptuitorul, prevăzând întotdeauna că denaturează conținutul unui înscris oficial - fie prin menționarea mincinoasă, în cuprinsul său, a unor împrejurări nereale, fie prin omisiunea menționării lor - urmărește sau doar acceptă starea de pericol pentru încrederea publică în această categorie de înscrisuri.

Date fiind exigențele art. 16 alin. (6) teza finală din C. pen., câtă vreme falsul intelectual săvârșit din culpă nu este prevăzut de lege, o astfel de faptă nu constituie infracțiune.

Particularizând aceste considerații la datele speței, instanța de apel a constatat că avizarea de către inculpatul A. a documentelor prezentate de inculpatul B. ar fi realizat conținutul infracțiunii de fals intelectual comisă cu intenție indirectă, numai în ipoteza în care inculpatul ar fi cunoscut (ar fi avut reprezentarea) inexistența fizică a bunurilor în autovehiculul inculpatului B. și, în pofida acestei împrejurări, ar fi acceptat să avizeze documentele și, respectiv, să semneze documentul de restituire TVA, manifestând indiferență față de starea de pericol astfel creată. Or, o atare derulare obiectivă a evenimentelor nu a fost confirmată probator. O atare necunoaștere este, incontestabil, urmarea culpei inculpatului care, raportat la criteriul obiectiv, trebuia să prevadă că, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, avizarea facturii fiscale și documentului de restituire a TVA fără verificarea concordanței dintre datele înscrise în factură și bunurile prezentate, în contrast cu obligațiile expres prevăzute de art. 3 alin. (5), (6) din Ordinul nr. 1692 din 19 octombrie 2007 al Ministerului Economiei și Finanțelor, poate avea ca urmare atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului și denaturarea conținutului său.

Din perspectiva criteriului subiectiv, un lucrător vamal cu vârsta și experiența profesională a inculpatului, în împrejurările obișnuite ale exercitării funcției în care a efectuat avizarea, a avut și posibilitatea concretă să prevadă că vizarea unor înscrisuri oficiale fără efectuarea cuvenitelor verificări poate avea urmarea menționată.

Această urmare îi este imputabilă, așadar, sub forma culpei simple, nu a intenției indirecte, context în care Curtea de Apel Galați a constatat că, în circumstanțele concrete ale speței, vizarea documentului de restituire a TVA de către apelantul-inculpat A. nu a fost comisă cu vinovăția prevăzută de lege, astfel că se impune achitarea acestuia, în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen.

Referitor la infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen., prin raportare și la cele statuate prin Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale, s-a reținut că aceasta presupune, din punct de vedere obiectiv, o conduită de tipul fie al inacțiunii (neîndeplinirea unui act), fie al acțiunii (îndeplinirea unui act cu încălcarea legii), realizate de un subiect activ calificat - funcționar public/funcționar aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu - și care are ca urmare o pagubă sau o vătămare a intereselor legitime ale unei persoane.

Din perspectiva laturii subiective, abuzul în serviciu este o infracțiune intenționată, săvârșită numai cu intenție, directă sau indirectă, după cum făptuitorul, cunoscând obligațiile specifice funcției și prevăzând că actul neîndeplinit sau efectuat cu încălcarea legii va produce o pagubă sau o vătămare a intereselor legale ale unei persoane, urmărește sau doar acceptă acest rezultat.

S-a constatat că avizarea de către inculpatul A. a facturii fiscale și documentului de restituire a TVA fără verificarea concordanței dintre datele înscrise în factură și bunurile prezentate, respectiv fără a se conforma dispozițiilor art. 3 alin. (5), (6) din Ordinul nr. 1692 din 19 octombrie 2007 al Ministerului Economiei și Finanțelor, a fost caracterizată ca realizând conținutul infracțiunii de abuz în serviciu, comisă cu intenție indirectă.

Similar analizei efectuate în precedent - sub aspectul falsului intelectual, Curtea de Apel Galați a reținut, și în acest caz, că fapta săvârșită în circumstanțele descrise ar fi constituit infracțiunea de abuz în serviciu numai în ipoteza în care s-ar fi demonstrat, dincolo de orice dubiu rezonabil, că apelantul inculpat a cunoscut inexistența fizică a bunurilor în autovehiculul inculpatului B. și, în pofida acestei împrejurări, a acceptat să avizeze documentele și, respectiv, să semneze documentul de restituire TVA, a avut reprezentarea opoziției dintre conduita sa și dispozițiile legale anterior menționate și, în pofida acestor împrejurări, a acceptat să efectueze avizarea, manifestând indiferență față de atingerea adusă relațiilor de serviciu și de rezultatul astfel produs.

Or, o atare derulare obiectivă a evenimentelor nu a fost confirmată, cu certitudinea impusă de art. 103 alin. (2) teza finală din C. proc. pen., de probatoriul administrat. Curtea de Apel Galați a subliniat deja temeinicia unei atare concluzii, luând în considerare și exigențele principiului in dubio pro reo.

Ansamblul de împrejurări faptice anterior descrise, modul defectuos de lucru al inculpatului și încrederea în afirmațiile inculpatului B. corelate cu neglijența inculpatului în verificarea îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute de lege, au determinat avizarea documentelor fără ca inculpatul să verifice existența fizică a bunurilor. O atare urmare s-a grefat, incontestabil, pe culpa simplă a inculpatului care trebuia să prevadă că, în exercitarea atribuțiilor de lucrător vamal - șef de tură, vizarea unor înscrisuri oficiale presupune efectuarea cuvenitelor verificări, iar nesocotirea acestor obligații poate avea ca rezultat producerea unei pagube.

Din perspectiva criteriului subiectiv, s-a arătat că se mențin valabile considerațiile anterior expuse, referitoare la experiența profesională a inculpatului, care a avut posibilitatea concretă să prevadă că vizarea documentelor fără verificarea îndeplinirii tuturor condițiilor poate avea urmarea socialmente periculoasă expusă.

Curtea de Apel Galați a conchis, astfel, că încălcarea din culpă, de către inculpatul A. a obligațiilor cuprinse în art. 3 din ordinul de serviciu nr. 24/29 octombrie 2013, în fișa postului, în art. 3 alin. (5) și (6) din Ordinul nr. 1692 din 19 octombrie 2007 al M.E.F. și în art. 143 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 și avizarea documentului de restituire TVA fără a verifica existența fizică a bunurilor menționate în factură, ce a avut ca urmare o pagubă, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de neglijență în serviciu, prevăzută de art. 298 din C. pen., sens în care a fost schimbată încadrarea juridică.

Cu privire la solicitarea de achitare în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., în raport de cele statuate prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 405 din 15 iunie 2016, motivat de împrejurarea că, în cauză, atribuția de serviciu pretins încălcată de inculpatul A. nu este reglementată de legislația primară, Curtea de Apel Galați a reținut următoarele:

Prin Decizia nr. 518 din 6 iulie 2017 a Curții Constituționale s-a constatat că dispozițiile art. 249 alin. (1) din C. pen. din 1969 și ale art. 298 din C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinirea ei defectuoasă" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinirea prin încălcarea legii".

Instanța de contencios constituțional a constatat - similar cu cele reținute în Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 - că raportarea organelor judiciare la o sferă normativă largă care cuprinde, pe lângă legi și ordonanțe ale Guvernului, și acte de nivel inferior acestora, cum ar fi hotărâri ale Guvernului, ordine, coduri etice și deontologice, regulamente de organizare internă, fișa postului, are influență asupra laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu prin extinderea acesteia la acțiuni sau inacțiuni ce definesc elementul material al laturii obiective a infracțiunii, dar care nu sunt prevăzute în acte normative de reglementare primară. În acest sens, Curtea a observat că practica judiciară s-a întemeiat pe dispozițiile art. 246 și art. 248 din C. pen. din 1969, precum și pe cele ale art. 297 din C. pen., care folosesc o exprimare generală, fără a arăta în mod limitativ acțiunile sau omisiunile prin care se săvârșește această infracțiune. Chiar dacă, din punct de vedere practic, o astfel de enumerare limitativă nu este posibilă prin dispozițiile care incriminează abuzul în serviciu, având în vedere consecința pe care reglementarea unei atribuții de serviciu o are în materia incriminării penale a acestei fapte, Curtea a statuat că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară - legi și ordonanțe ale Guvernului. Aceasta deoarece adoptarea unor acte de reglementare secundară care vin să detalieze legislația primară se realizează doar în limitele și potrivit normelor care le ordonă.

Curtea Constituțională a reținut că ilicitul penal este cea mai gravă formă de încălcare a unor valori sociale, iar consecințele aplicării legii penale sunt dintre cele mai grave, astfel că stabilirea unor garanții împotriva arbitrariului prin reglementarea de către legiuitor a unor norme clare și predictibile este obligatorie. Comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege [înțeleasă ca act formal adoptat de Parlament, în temeiul art. 73 alin. (1) din Constituție, precum și ca act material, cu putere de lege, emis de Guvern, în temeiul delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție, respectiv ordonanțe și ordonanțe de urgență ale Guvernului], neputând fi dedus, eventual, din raționamente ale judecătorului de natură să substituie normele juridice.

Curtea Constituțională a constatat că, în cazul în care neîndeplinirea ori defectuozitatea îndeplinirii unui act nu s-ar raporta la atribuții de serviciu prevăzute într-un act normativ cu putere de lege, s-ar ajunge la situația ca, în cazul infracțiunii de abuz în serviciu, elementul material al acesteia să fie configurat atât de legiuitor, Parlament sau Guvern, cât și de alte organe, inclusiv persoane juridice de drept privat, în cazul fișei postului, ceea ce nu este de acceptat în sistemul juridic de drept penal. Curtea a reținut că, deși legislația primară poate fi detaliată prin intermediul adoptării unor acte de reglementare secundară, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, actele normative date în executarea legilor și a ordonanțelor Guvernului se emit doar în limitele și potrivit normelor care le ordonă. În concluzie, în materie penală, principiul legalității incriminării, "nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege", impune ca numai legiuitorul primar să poată stabili conduita pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar aceștia supunându-se sancțiunii penale.

Instanța de apel a apreciat că dispozițiile Deciziei nr. 518 din 6 iulie 2017 similare cu cele ale Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curții Constituționale nu operează în cauza de față, aceasta echivalând cu o lege de dezincriminare doar în situația în care acuzația de neglijență în serviciu (după caz, abuz în serviciu) nu vizează încălcarea unor norme cu putere de lege.

Or, în cauza de față, Curtea de Apel Galați a apreciat că au fost încălcate dispoziții ale Codul fiscal, prevederi care aparțin legislației primare.

Ceea ce i s-a imputat inculpatului A. a fost faptul că prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor sale de serviciu, fără a verifica existența fizică a produselor electrocasnice în autovehiculul cu care inculpatul B. tranzita Biroul Vamal Galați - Giurgiulești, urmând a trece din România în Republica Moldova, a avizat documentele prezentate de B. în scopul obținerii ulterioare (în baza avizării) a returnării ilegale a TVA (dacă și-ar fi exercitat, în mod conform, atribuțiile, inculpatul A. ar fi constatat inexistența bunurilor înscrise în factură și nerealitatea scoaterii lor în afara teritoriului comunității europene).

În art. 3 al anexei cu denumirea NORME privind restituirea taxei pe valoarea adăugată cumpărătorilor, persoane fizice, care nu sunt stabiliți în Comunitatea Europeană, la Ordinul nr. 1692 din 19 octombrie 2007 al Ministerului Economiei și Finanțelor se prevedeau următoarele: