ÎCCJ, Secția penală

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu și obținerea unui folos necuvenit pentru sine și pentru altul prevăzută de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Noul C. pen. cu aplicarea art. 5 Noul C. pen. (pct. 1 din rechizitoriu).

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu și obținerea unui folos necuvenit în formă continuată prevăzută de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Noul C. pen., cu aplicarea art. 35 Noul C. pen. și cu aplicarea art. 5 Noul C. pen. (pct. 2 din rechizitoriu).

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 Noul C. pen. (pct. 3 din rechizitoriu teza a-I-a).

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) Noul C. pen. cu aplicarea art. 5 Noul C. pen. (pct. 3 din rechizitoriu teza a II-a).

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu și obținerea unui folos necuvenit pentru altul, prevăzută de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Noul C. pen., cu aplicarea art. 5 Noul C. pen. (pct. 4 din rechizitoriu).

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu și obținerea unui folos necuvenit pentru altul prevăzută de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Noul C. pen., cu aplicarea art. 5 Noul C. pen. (pct. 5 din rechizitoriu). În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., art. 19. alin. (1) C. proc. pen., art. 25 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ. a respins acțiunea civilă exercitată de partea civilă B., având ca obiect obligarea inculpatului A. în solidar cu Inspectoratul de Poliție Județean Bihor - introdus în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente, la plata de despăgubiri civile constând în suma de-1950 RON cu titlu de daune materiale și suma de 20000 Euro și dobânda legală aferentă cu titlu de daune morale, ca neîntemeiată. În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., art. 19. alin. (1) C. proc. pen., art. 25 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ., a respins acțiunea civilă exercitată de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor având ca obiect obligarea inculpatului la plata sumei de 2000 RON cu titlu de despăgubiri civile, ca neîntemeiată. A respins cererea părții civile B. de obligare a inculpatului A. în solidar cu Inspectoratul de Poliție Județean Bihor - introdus în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente, la plata cheltuielilor judiciare suportate pe parcursul procesului penal în cuantum de 2500 RON reprezentând onorariu de avocat și contravaloarea benzinei aferente deplasărilor efectuate la termenele de judecată în fața instanței. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia. Împotriva sentinței penale nr. 74 din data de 25 aprilie 2017 pronunțată de Tribunalul Bihor a formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA - Serviciul Teritorial Oradea și de partea civilă B. Prin decizia penală nr. 292/A/2018 din 06 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA - Serviciul Teritorial Oradea și de către partea civilă B. împotriva sentinței penale nr. 74 din data de 25 aprilie 2017 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a desființat-o în parte, în sensul că a fost înlăturată dispoziția instanței de fond de achitare a inculpatului A. în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu și obținerea unui folos necuvenit pentru sine și pentru altul prevăzută de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. (pct. 1 din rechizitoriu). În baza art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. [domiciliat în jud. Bihor, fără antecedente penale] la o pedeapsă de: - 3 ani închisoare, în regim privativ de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu și obținerea unui folos necuvenit pentru sine și pentru altul (pct. 1 din rechizitoriu). În baza art. 67 C. pen., i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (cu referire la calitatea de polițist) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 2 ani, calculată potrivit art. 68 C. pen. și în baza art. 65 C. pen. interzice inculpatului exercițiul acelorași drepturi cu titlu de pedeapsă accesorie. A fost reformată dispoziția cu privire la cheltuielile judiciare către stat în primă instanță, în sensul că în baza art. 274 alin. (1) C. pen., obligând inculpatul la plata sumei de 5.000 RON cu acest titlu, restul cheltuielilor judiciare în primă instanță urmând să rămână în sarcina statului, în baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței apelate care nu contravin deciziei. În baza art. 272 C. proc. pen., a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Bihor a sumei de 130 RON cu titlu de onorariu parțial avocat din oficiu C., conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 3794 din 2017. În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului. Împotriva deciziei penale nr. 292/A/2018 din 06 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția Penală, a formulat, la data de 07 august 2018, recurs în casație inculpatul A. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 17 septembrie 2018, când s-a stabilit termen la data de 12 octombrie 2018, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilității în principiu a cererilor de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen. Cu privire la cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., îndeplinirea condiției prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. rezultă din faptul indicării în cuprinsul cererii a temeiurilor de drept pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală". În motivarea recursului în casație, recurentul inculpat a susținut, în esență, că a fost condamnat pentru o faptă care nu era prevăzută de legea penală, că Direcția Națională Anticorupție a completat temeiul de drept al acuzației ca urmare a publicării Deciziei nr. 405/15.06.2016 a Curții Constituționale cu prevederea pretins încălcată, respectiv art. 467 C. proc. pen. anterior, fiind condamnat de Curtea de Apel Oradea pentru comiterea aceleiași infracțiuni, reținându-se însă că a încălcat alte dispoziții legale, respectiv art. 451 din Legea nr. 407/2006 a vânătorii și protecției fondului cinegetic, art. 2 alin. (2), art. 42 alin. (1) lit. d) și art. 42 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului și art. 31 lit. f) din Legea nr. 218/2002, care nu se regăsesc în actul de acuzare sau în motivele de apel. De asemenea, a susținut că instanța de apel, interpretând eronat normele de drept, a pronunțat o hotărâre nelegală în condițiile în care a ignorat faptul că partea civilă B. nu se afla pe fondul de vânătoare pe care susținea că are autorizație; dispozițiile legale ce dovedesc faptul că B. nu putea să exercite atribuții de pază, nu era atestat profesional, nu avea aviz IPJ, nu avea ordin de serviciu, nu avea dreptul să circule cu arma personală cu glonț și scoasă din husă, fără acte de identitate și dovada port armă, uniformă, ecuson, etc; adresa Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice - ITRSV Oradea nr. 4356/19.09.2013 care atesta că locul unde a fost depistat B. se afla în județul Bihor și nu în județul Cluj; faptul că nici inculpatul și nici martorii D., E. și F. nu au făcut niciun moment obiectul vreunei sesizări, cercetări de săvârșire a infracțiunii de braconaj și, cu toate acestea, curtea a pornit de la această premisă; a înlăturat toate probele care dezarmau teza conspiraționistă conform căreia inculpatul se afla la braconaj și a abuzat de funcția sa atunci când a încercat să îl identifice pe B. și i-a ridicat arma pentru care nu deținea niciun act justificativ. Prin încheierea pronunțată la data de 12 octombrie 2018 în dosarul nr. x/2014, Înalta Curte în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 292/A/2018 din data de 06 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Analizând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente: Recursul în casație, în reglementarea C. proc. pen., este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, într-un sistem guvernat de dublu grad de jurisdicție, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen. Având în vedere specificul acestei căi extraordinare de atac, legiuitorul a prevăzut condiții stricte cu privire la hotărârile ce pot fi atacate, termenul de declarare, cuprinsul și motivarea cererii de recurs în casație, cazurile pentru care se poate formula această cale de atac și titularii căii de atac, în scopul asigurării unei rigori și discipline procesuale și al evitării introducerii, în mod abuziv, a recursurilor care nu se încadrează în motivele prevăzute de lege. Potrivit dispozițiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen. motivele de recurs în casație sunt limitate la nerespectarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente (pct. 1); condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală (pct. 7); încetarea, mod greșit, a procesului penal (pct. 8); lipsa constatării grațierii sau constatarea în mod greșit că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată (pct. 11); aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege (pct. 12). Deși recursul în casație presupune o judecată a cauzei, aceasta este însă limitată la persoana care a declarat și la care se referă declarația de recurs, calitatea recurentului și, nu în ultimul rând, numai la motivele de casare prevăzute la art. 438 C. proc. pen., invocate în cererea de recurs în casație și pentru care s-a admis în principiu această cale de atac. Or, limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare. Totodată, se reține că, în conformitate cu prevederile art. 447 alin. (2) C. proc. pen., la judecarea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, pe baza actelor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a înscrisurilor anexate cererii de recurs în casație și care au fost invocate în motivarea acesteia și, de asemenea, este obligată să se pronunțe asupra tuturor cazurilor de recurs în casație invocate de părți sau procuror. Se mai reține că, în cazul admiterii recursului în casație, potrivit dispozițiilor art. 448 C. proc. pen., instanța poate pronunța o soluție de achitare a inculpatului, încetarea procesului penal ori înlăturarea greșitei aplicări a legii, precum și rejudecarea cauzei de către instanța de apel ori instanța competentă material sau după calitatea persoanei, dacă sunt incidente cazurile de casare prev. de art. 438 C. proc. pen. În considerarea aspectelor teoretice relevate, se constată că, în cauză, inculpatul a formulat critici subsumate, în esență, greșitei încadrări juridice a faptelor reținute în sarcina sa și neîndeplinirea elementelor constitutive ale infracțiunilor, din perspectiva elementului material, a laturilor obiectivă și subiectivă. Astfel, a susținut că instanța de apel, interpretând eronat normele de drept, a pronunțat o hotărâre nelegală în condițiile în care a ignorat faptul că partea civilă B. nu se afla pe fondul de vânătoare pe care susținea că are autorizație; dispozițiile legale ce dovedesc faptul că B. nu putea să exercite atribuții de pază, nu era atestat profesional, nu avea aviz IPJ, nu avea ordin de serviciu, nu avea dreptul să circule cu arma personală cu glonț și scoasă din husă, fără acte de identitate și dovada port armă, uniformă, ecuson, etc; adresa Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice - ITRSV Oradea nr. x/19.09.2013 care atesta că locul unde a fost depistat B. se afla în județul Bihor și nu în județul Cluj; faptul că nici inculpatul și nici martorii D., E. și F. nu au făcut niciun moment obiectul vreunei sesizări, cercetări de săvârșire a infracțiunii de braconaj și, cu toate acestea, curtea a pornit de la această premisă; a înlăturat toate probele care dezarmau teza conspiraționistă conform căreia inculpatul se afla la braconaj și a abuzat de funcția sa atunci când a încercat să îl identifice pe B. și i-a ridicat arma pentru care nu deținea niciun act justificativ. Înalta Curte notează că, prin criticile aduse deciziei atacate prezentate în motivele de recurs în casație formulate de inculpat, în realitate, nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel cu titlu definitiv pe baza materialului probator administrat și care să conducă la o soluție favorabilă inculpatului, motive ce nu pot fi circumscrise cazurilor de casare expres și limitativ prevăzute de dispozițiile legale în materie, respectiv art. 438 alin. (1) C. proc. pen. Or, Înalta Curte apreciază că starea de fapt reținută în cauză, concordanța acesteia cu probele administrate, modul de apreciere al probatoriului, neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor și vinovăția inculpatului nu mai pot fi analizate de către instanța de recurs în casație. Pornind de la scopul recursului în casație impus prin dispozițiile art. 433 din C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casație se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii, Înalta Curte poate cenzura situația de fapt într-o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel. Prin urmare, critica inculpatului excede analizei instanței de recurs în casație, aspectul neputând fi valorificat în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen., legiuitorul statuând asupra analizei nelegalităților comise de instanțele de fond. Din analiza deciziei penale atacate și din actele dosarului, rezultă că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este prevăzută în C. pen., constatându-se că ansamblul probator administrat în cauză a demonstrat că fapta există și a fost corect încadrată juridic și că a fost săvârșită de inculpat cu forma de vinovăție cerută de lege, iar din această perspectivă criticile acestuia sunt neîntemeiate. În acest context argumentativ, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei nr. 292/A/2018 din data de 6 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.