ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelurilor de față, în baza lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 20/P din 20 februarie 2017, Curtea de Apel Constanța, în baza art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. pen. în referire la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatei A., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen. cu aplicarea art. 35 din C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 din C. pen.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că prin rechizitoriul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de pe lângă Curtea de Apel Constanța s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpatei A. pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen. și fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen., ambele cu aplicarea art. 35 din C. pen. și art. 38 din C. pen., privind concursul de infracțiuni.

În sarcina inculpatei A. s-a reținut că în perioada 24 februarie 15 - 13 mai 2015, în calitatea sa de executor judecătoresc, cu intenție directă, în baza aceleiași rezoluții infracționale constând în exercitarea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, în cadrul Dosarului execuțional nr. x/2014 a vătămat interesele legitime ale persoanei vătămate B. prin îngreunarea posibilității formulării unor contestații la executare, nefiind consemnate în actele execuționale chestiuni reale, ci fapte imaginare și a cauzat persoanei vătămate C., reprezentant al SC D. SRL, un prejudiciu de 67.920 prejudiciu compus din valoarea animalelor, proprietatea sa, de care a fost deposedat ilegal, precum și beneficiul nerealizat. Totodată, s-a reținut că inculpata A. a consemnat în cuprinsul proceselor-verbale întocmite, mențiuni nereale privind locul unde a avut loc executarea, adică Ciocârlia, str. x și nu ferma SC D. din extravilanul comunei, dar și că a omis cu intenție consemnarea incidentelor execuționale descrise în cuprinsul actului de acuzare.

Starea de fapt reținută a fost dovedită prin următoarele mijloace de probă: declarațiile părților civile B. și C., declarații de martori E., F., G., H., I., J., K., L., M. și N.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța la data de 15 iulie 2015, formându-se Dosarul cu nr. x/2015. Curtea de Apel Constanța a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 38 lit. d) din C. proc. pen., în considerarea calității de executor judecătoresc în cadrul Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Constanța a inculpatei A.. Cauza a parcurs procedura camerei preliminare, constatându-se legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul purtând nr. x din data de 3 iulie 2015 al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, privind inculpata A., cercetată pentru infracțiunile de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen. și fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen., ambele cu aplicarea art. 35 din C. pen. și art. 38 din C. pen., privind concursul de infracțiuni, după ce au fost respinse, cererile inculpatei formulate prin intermediul apărătorului ales, prin încheierea cu nr. 79/P/CP din data de 21 octombrie 2015 a Curții de Apel Constanța, definitivă prin Încheierea nr. 117 din data de 28 ianuarie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul cu nr. x/2015.

Cercetarea judecătorească a început la data de 4 martie 2016, Curtea dând citire actului de sesizare al instanței, aducând la cunoștință inculpatei fapta care face obiectul acuzării, iar la același termen aceasta a dat prima declarație. În cursul cercetării judecătorești au fost administrate nemijlocit mijloacele de probă propuse prin actul de sesizare al instanței și enumerate anterior, precum și mijloacele de probă apreciate necesare, concludente și utile cauzei, încuviințate de Curte, în apărare, inculpatului, respectiv declarații de martori O., P., Q., R., S., proba cu înscrisuri constând în emiterea unor adrese către ANAF - Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța prin care să se solicite copia bilanțurilor înregistrate la organul fiscal pentru anii 2011, 2012, 2013, 2014 de către SC T. SRL, SC D. SRL și SC U. SRL, către V. prin care s-a solicitat documentația, care a stat la baza eliberării adresei cu nr. 408 din data de 30.05.2014, către Oficiul registrului Comerțului, prin care s-a solicitat istoricul SC T. SRL cu sediul în Ciocârlia de Jos, jud. Constanța, SC D. SRL, cu sediul în Vama Veche, jud. Constanța și SC U. SRL, cu sediul în Ciocârlia de Jos, jud. Constanța, către Direcția Sanitar Veterinară și Siguranța Alimentelor, prin care s-a solicitat să se comunice Curții, data de la care animalele aflate în exploatația RO x, aparținând SC T. SRL ar fi trecut în proprietatea lui C., având nr. de exploatație RO x, și caracterizări ale inculpatei A., provenind de la Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Constanța și de la numiții W., X., Y., Z., AA., persoane ce o cunosc.

Analizând mijloacele de probă administrate în stabilirea situației de fapt, prima instanță a reținut că inculpata este acuzată că în calitatea sa de executor judecătoresc și-a exercitat defectuos atribuțiunile de serviciu, în cadrul Dosarului execuțional nr. x/2014, înregistrat la biroul executorului judecătoresc A., încălcând dispozițiile art. 624 pct. 1 din C. proc. civ. conform cărora:

"Executarea silită se efectuează prin 1. Urmărirea bunurilor mobile și imobile ale debitorului sau aparținând terților ținuți să răspundă în condițiile legii, pentru obligațiile debitorului, în scopul îndestulării creditorilor", art. 679 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ. "Dacă din lege nu rezultă contrariul, pentru toate actele de executare efectuate, în cursul executării, executorul judecătoresc este obligat să încheie procese-verbale, care vor cuprinde următoarele mențiuni: h) consemnarea explicațiilor, opozițiilor și obiecțiunilor participanților la executare și art. 681 alin. (2) din C. proc. civ. "Identificarea bunurilor urmăribile și efectuarea actelor de executare la domiciliul sau la sediul altei persoane, decât cel al debitorului se pot face, în lipsa acordului persoanei respective, numai cu autorizarea prealabilă a instanței de executare, dată potrivit art. 680 alin. (2)."

Prima instanță, coroborând mijloacele de probă administrate atât în cursul urmăririi penale cât și în faza judecății, a concluzionat că nu este conturată starea de fapt reținută în actul de inculpare, în sensul că faptele nu fost săvârșite de inculpată, cu vinovăția cerută de lege, neputându-se reține nici intenția, dar nici culpa executorului judecătoresc, cu ocazia punerii în executare a Sentinței civile nr. 656 din 23 aprilie 2014 a Judecătoriei Medgidia. Curtea a reținut că prin Sentința penală cu nr. 656 din 23 aprilie 2014 Judecătoria Medgidia a admis cererea formulată de creditorul SC BB. Constanța, cu sediul în Constanța, str. x în contradictoriu cu SC T. SRL Ciocârlia, cu sediul în loc. Ciocârlia, jud. Constanța, ordonând totodată debitoarei să plătească în termen de 10 zile de la data comunicării hotărârii suma de 10.261 RON, reprezentând contravaloare debit, suma de 23.320 RON reprezentând penalități de întârziere calculate, până la data de 30 noiembrie 2013 și în continuare până la achitarea efectivă a debitului, precum și suma de 200 de RON reprezentând contravaloare taxă timbru și suma de 1.500 RON contravaloare taxă avocat. În considerarea acestei hotărâri judecătorești, SC BB. s-a adresat executorul judecătoresc A. cu o cerere de executare silită, astfel că executorul judecătoresc a solicitat Judecătoriei Medgidia încuviințarea executării silite, cerere ce a fost admisă de instanță, prin Încheierea nr. 1767 din data de 25 septembrie 2014. Inculpata A. a emis la data de 21 octombrie 2014 somație către SC T. SRL, somație primită de B. la data de 31 octombrie 2014; aceasta din urmă fiind asociat și administrator al societății creditoare. Ulterior a fost emisă o nouă somație, către societate la data de 20 februarie 2015, dar și solicitări de poprire pe conturi către băncile din România și demersuri pentru identificarea bunurilor aflate în proprietatea SC T. În cadrul acestor demersuri legale i s-a comunicat inculpatei de către APIA că SC T. SRL deține 32 bovine, pentru care încasează subvenții, comunicându-i și numărul crotaliilor animalelor, precum și o copie a registrului exploatației, din care reieșeau acestea. În plus, executorului judecătoresc i-a fost confirmată deținerea în proprietate a animalelor de către SC T. SRL de către medicul veterinar CC., cât și în urma verificării prin accesarea bazei de date a Autorității Naționale Sanitar Veterinare. S-a stabilit că executorul judecătoresc s-a deplasat la datele de 24 aprilie 2015 și de 13 mai 2015 la sediul SC T., din localitatea Ciocârlia, str. x, apoi la o fermă aflată în unde aflase că se găseau animalele aparținând SC T. SRL, de unde a ridicat mai multe animale: vaci de lapte - prima dată un nr. de 3 și apoi un nr. de 13, pe care le-a identificat în baza numărului crotaliului, pe care fiecare dintre animale îl purta. În ambele împrejurări, au fost încheiate procese-verbale, ce cuprind consemnările executorului judecătoresc privitor la desfășurarea executării silite, despre care acuzarea susține că ar cuprinde mențiuni nereale.

Audiată, în fața primei instanțe, inculpata a susținut că a consemnat toate aspectele celor două episoade execuționale și că niciunul dintre membrii DD. nu i-a relatat că animalele, pe care le-a ridicat nu ar fi fost proprietatea SC T. SRL, ci ale societății administrate de C. și nici nu i - au prezentat vreun document, în acest sens. Referitor la prezența unui avocat al DD., inculpata a precizat că s-a prezentat o persoană, care a afirmat că este avocat și că vrea să-i prezinte o serie de înscrisuri într-o cameră separată a fermei, dar cum acea persoană nu a vrut să prezinte o dovadă a calității de avocat, a refuzat să discute cu acea persoană. Din cuprinsul procesului-verbal încheiat de executorul judecătoresc A., la data de 24 februarie 2015, cu prilejul primului episod execuțional, reiese că s-a prezentat la fața locului H., care a declarat că terenul e al unei societăți comerciale, iar firma este a fiului său, C.

În urma analizării probatoriului administrat, Curtea a înlăturat ca nesincere declarațiile martorilor M. și N., declarația martorului K. fiind apreciată ca parțial sinceră, iar din coroborarea probelor a rezultat că inculpata A., cu ocazia desfășurării executării silite a respectat dispozițiile instanței, care a încuviințat executarea silită față de SC T. SRL, încălcarea dispozițiilor C. proc. civ., indicate de Parchet, în contextul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu, nefiind dovedită.

Respectând dispozițiile hotărârii judecătorești mai sus menționate executorul judecătoresc s-a îndreptat strict împotriva debitorului/debitorilor menționați în hotărâre: SC T. SRL; a consemnat, în procesele-verbale încheiate, locul executării, cu prilejul celor 2 episoade execuționale explicațiile, opozițiile și obiecțiunile persoanelor participante la executare, negăsindu-se în dosarul cauzei dovezi indubitabile că executorul a cunoscut că animalele ridicate aparțin altuia. De asemenea, s-a constatat că nu este incidentă situația în care se impunea identificarea și efectuarea actelor de executare la domiciliul sau la sediul altei persoane decât cel al debitorului, în lipsa acordului persoanei respective, cu autorizarea prealabilă a instanței de executare, nefiind necesară autorizarea prealabilă a instanței, în situația în care titlul executoriu în discuție este o hotărâre judecătorească. Curtea a mai reținut că dispozițiile art. 681 alin. (2) din C. proc. civ. nu pot fi interpretate decât în corelație directă cu dispozițiile art. 680 alin. (1), (2) dar și ale dispozițiilor art. 681 alin. (1) din C. proc. civ., care conferă executorului judecătoresc dreptul de a identifica bunurile urmăribile ale debitorului și a îndeplini asupra lor acte de executare la locul unde ele se găsesc.

Cu privire la infracțiunea de fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen. s-a apreciat că aceasta nu a fost săvârșită cu vinovăția cerută de lege, neconturându-se nici intenția, dar nici culpa executorului judecătoresc, întrucât acesta a consemnat locul executării și nu a omis consemnarea vreunui incident execuțional, în contextul în care din probele aflate în dosarul cauzei nu se desprinde, cu certitudine, că existat o atare situație, după cum am arătat și anterior.

Nu în ultimul rând, Curtea a mai reținut și că, atât SC T. SRL dar și SC U. SRL aveau sediul declarat în Ciocârlia, str. x, adresă la care s-a deplasat inițial executorul judecătoresc, apoi a primit informația că animalele debitorului se găsesc într-o fermă de vaci, în extravilanul satului Ciocârlia de Jos, astfel că s-a deplasat la acea locație, unde s-a desfășurat executarea silită, aspect ce apare consemnat în procesul-verbal din data de 13 mai 2015.

În fine, prima instanță a apreciat că un argument în plus care pledează pentru achitarea inculpatei este și acela că atâta vreme cât hotărârile pronunțate de instanțele civile cu privire la executarea creanței în favoarea SC BB. SRL nu au fost desființate, iar actele efectuate de către inculpată nu au fost atacate de către debitor ori de alte persoane interesate, nu poate fi reținută intenția ori culpa executorului judecătoresc în comiterea faptei.

Ca atare, Curtea a constatat că după administrarea întregului probatoriului nu s-a făcut dovada că în vreunul dintre cele două momente execuționale, descrise în rechizitoriu, inculpata, în calitatea sa de executor judecătoresc a acționat cu vinovăție, în încălcarea atribuțiunilor de serviciu ori în cadrul consemnării mențiunilor în procesele-verbale de executare încheiate, în aceste împrejurări.

Constatându-se, așadar, că lipsește, sub aspectul laturii subiective, intenția inculpatei A., de a comite faptele, aceasta acționând în perimetrul dispozițiilor legale ale C. proc. civ., cu respectarea dispozițiilor hotărârii judecătorești de încuviințare a executării silite, Curtea a achitat inculpata și a respins acțiunea civilă formulată de părțile civile B. și C.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și părțile civile B. și C., solicitându-se, în esență, condamnarea inculpatei pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual și obligarea acesteia la plata despăgubirilor civile.

În motivele de apel, Ministerul Public a criticat sentința penală pentru nelegalitate, apreciind că probatoriul administrat în cauză a dovedit vinovăția inculpatei în comiterea infracțiunilor de care este acuzată și că prima instanță a analizat greșit probele, în mod greșit a înlăturat declarațiile martorilor oculari M. și N. și în mod greșit nu a ținut seama și de declarațiile, martorilor K., L. și E., cât și de restul actelor care duc spre vinovăția inculpatei. S-a apreciat că au fost încălcate dispozițiile C. proc. civ., întrucât inculpata, fără a avea încuviințarea instanței de judecată, astfel cum prevăd dispozițiile art. 681 alin. (2) C. proc. civ., a pătruns în incinta fermei (care nu era debitoare), fără acordul proprietarului fermei și a ridicat trei vite. La data de 24 februarie 2015, pe lângă infracțiunea de abuz în serviciu, inculpata a comis și infracțiunea de fals intelectual, deoarece a consemnat în procesul-verbal de executare că procedura s-a realizat la sediul debitoarei SC T. din Ciocârlia, str. x, în condițiile în care executarea a avut loc la ferma din extravilanul localității Ciocârlia, aparținând SC U. SRL (pentru a eluda dispozițiile art. 681 alin. (2) C. proc. civ.) și a omis să consemneze opoziția la executare, făcută de adevăratul proprietar și de debitorul care le avea doar în folosință. Cu toate că știa că există opoziție la executare și obiecțiuni cu privire la calitatea de proprietar al debitorului SC T. SRL asupra animalelor, la data de 13 mai 2015 s-au mai ridicat 13 vite tot de la ferma SC U. SRL (deci nu de la sediul debitorului), menționându-se iar necorespunzător adevărului că executarea s-a făcut la ferma de vaci a debitorului, aspect nereal, așa cum s-a arătat anterior, săvârșind un al doilea act material al infracțiunii de fals intelectual. Nici la data de 13 mai 2015, executorul judecătoresc A. nu avea dovezi că cele 13 animale ridicate aparțin debitorului, încălcând în continuare art. 624 pct. 1 și art. 681 alin. (2) C. proc. civ. și săvârșind încă un act material al infracțiunii de abuz în serviciu.

Sub aspectul laturii civile, s-a arătat că se impune admiterea ei și obligarea inculpatei A. la plata sumei de 9.360 RON, reprezentând contravaloarea laptelui de care a fost lipsită SC T. SRL (care avea în exploatare vitele), societate administrată de B., așa cum rezultă din raportul de expertiză zootehnică judiciară întocmit de expert S. în faza de urmărire penală.

Cu toate că și SC D. SRL a fost păgubită prin ridicarea a 16 bovine (31a 24 februarie 2015 și 13 la 13 mai 2015) cu o valoare de 49.200 RON, prejudiciul s-a recuperat prin restituirea în natură a animalelor în baza ordonanței procurorului din data de 30 mai 2015.

În apelul lor, părțile civile au criticat sentința penală, întrucât prima instanță a ales să dea preferință unor probe, acordându-le acestora greutate suficient de mare, astfel încât celelalte probe să pară că nu mai contează, pronunțând astfel o soluție de achitare în condițiile în care starea de fapt reținută prin rechizitoriu a fost pe deplin dovedită.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 17 iulie 2017, fixându-se aleatoriu prim termen de judecată la data de 5 septembrie 2018.

Prin încheierea din data de 5 septembrie 2017 Înalta Curte a încuviințat readministrarea probei testimoniale solicitate de reprezentantul Ministerului Public și din oficiu a dispus audierea, în calitate de martori a jandarmilor care au constituit dispozitivul ce a însoțit executorul judecătoresc pe parcursul actelor de executare silită.

Au fost audiați martorii M., N., F., I., K., EE., FF., GG., HH. și II.

De asemenea, a fost audiată și apelanta parte civilă B.

Analizând actele și lucrările dosarului în temeiul efectului devolutiv al apelului, conform art. 417 C. proc. pen. Înalta Curte constată că probatoriul administrat în faza de urmărire penală, faza de cercetare judecătorească și completat în apel, nu conturează întrunirea elementelor constitutive ale tuturor infracțiunilor de care este acuzată inculpata.

Prima instanță a reținut corect starea de fapt și a făcut o analiză temeinică a probelor administrate în cauză, reținând corect că faptele nu au fost săvârșite cu vinovăția cerută de lege.

Înalta Curte reține că inculpata este acuzată de comiterea, în concurs, a două infracțiuni, respectiv abuz în serviciu și fals intelectual.

Sub aspectul primei acuzații - abuz în serviciu - se reține că în calitate de executor judecătoresc, a pus în executare la data de 24 februarie 2015 Sentința civilă nr. 656 din 23 aprilie 2014 a Judecătoriei Medgidia prin care SC T. SRL trebuia să-i plătească S.C BB. SRL un debit de 10.261 RON și 23.220 RON penalități de întârziere. Pentru recuperarea acestor sume de bani, executorul judecătoresc A. a indisponibilizat la data de 24 februarie 2015 un număr de 3 vite, iar la data de 13 mai 2015 alte 13 vite ce, nu aparțineau debitorului SC T., ci SC D. SRL, iar locul indisponibilizării nu a fost la sediul debitorului, ci al altei persoane juridice, încălcându-se astfel dispozițiile art. 624 pct. 1, art. 679 alin. (1) lit. h) și art. 681 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit art. 297 alin. (1) C. pen. fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.

Prin Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale s-a statuat că dispozițiile art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituționale în măsura în care, prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii". În considerentele acestei decizii s-a arătat că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară - legi și ordonanțe ale Guvernului.(…) În cazul în care neîndeplinirea ori defectuozitatea îndeplinirii unui act nu s-ar raporta la atribuții de serviciu prevăzute într-un act normativ cu putere de lege s-ar ajunge la situația ca în cazul infracțiunii de abuz în serviciu elementul material al acesteia să fie configurat atât de legiuitor, Parlament sau Guvern, cât și de alte organe, inclusiv persoane juridice de drept privat, în cazul fișei postului, ceea ce nu este de acceptat în sistemul juridic de drept penal.

Ministerul Public a subliniat că inculpata, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a încălcat dispozițiile art. 624 pct. 1, art. 679 alin. (1) lit. h) și art. 681 alin. (2) C. proc. civ.

Aceste dispoziții procesual civile reglementează modalitatea de executare silită a unei creanțe, dispoziții care, așa cum a constatat și prima instanță, au fost respectate întru-totul de inculpata A..

Parchetul a susținut că inculpata, cu încălcarea dispozițiilor art. 624 pct. 1 C. proc. civ. potrivit cu care "executarea silita se efectuează prin: 1. urmărirea bunurilor mobile (...) ale debitorului", a executat bunuri care nu aparțineau debitoarei, ridicând în 24 februarie 2015 și în 13 mai 2015 un număr total de 16 vite, ce aparțineau altei societăți respectiv, SC D. SRL și nu debitorului SC T. SRL. Actul prin care se atesta proprietatea asupra vitelor, respectiv adeverința nr. x din 30 mai 2014 a V., era emisă în urmă cu aproximativ 9 luni și nu exprima actualitatea. Adeverința nr. x din 2 iunie 2014, emisă de medicul veterinar CC. care atesta că SC T. are în exploatare bovine, ovine, caprine, fără a da date de identificare a acestora, era emisă cu mai bine de 6 luni în urmă. În opinia Ministerului Public această adeverință nu atesta că societatea care exploatează animalele este și proprietarul lor.

În consecință, inculpata trecând la executarea silită a datoriei pe care debitoarea SC T. o avea față de creditor fără a avea certitudinea că debitorul este proprietarul vitelor, în opinia acuzării constituie infracțiunea de abuz în serviciu.

Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că SC BB. a solicitat executarea silită a debitoarei SC T. SRL. În acest sens, executorul judecătoresc A. a solicitat Judecătoriei Medgidia încuviințarea executării silite, cerere admisă prin Încheierea nr. 1767 din 25 septembrie 2014. Demarând procedura executării silite, inculpata A. a emis somație către debitoare în vederea achitării creanței pe care o avea față de creditoarea SC BB.; în același timp inculpata a făcut demersuri pentru identificarea bunurilor mobile și imobile ale persoanei juridice debitoare. Astfel, A.P.I.A. Constanța a comunicat faptul că SC T. SRL are în proprietate animale, aspect confirmat și de medicul veterinar CC., care, audiat la instanța de fond, a relatat că în evidențele sale nu apărea vreo mențiune despre schimbarea proprietarului, animalele fiind proprietatea SC T. SRL, iar cel care trebuia să anunțe transferul animalelor era chiar debitorul. Conform aceleiași declarații, în luna mai 2014 a făcut verificări în teren și "animalele apar în proprietatea SC T. SRL întrucât nimeni nu mi-a făcut o precizare contrară".

Chiar dacă acuzarea susține că adeverințele emise de A.P.I.A. și de medicul veterinar, dar și de alte autorități, sunt anterioare executării silite, nereflectând realitatea, probatoriul administrat nu a relevat o situație contrară în sensul că o terță persoană era proprietara animalelor ridicate de inculpată cu prilejul executării silite a debitoarei SC T. SRL.

Înalta Curte reține în totalitate argumentele primei instanțe - posibilitate conferită de practica CEDO potrivit căreia poate constitui o motivare preluarea motivelor instanței inferioare (cauza Helle contra Finlanda), însă, suplimentar, vom face următoarele precizări pentru a răspunde criticilor scrise și orale din apelurile declarate în cauză:

Cu referire la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 624 pct. l C. proc. civ., se reține că la dosar există acte care atestă faptul că debitoarea SC T. avea în proprietate animale și că cele 16 animalele ridicate de executorul judecătoresc aparțineau debitoarei, aspect dovedit cu înscrisuri, respectiv raportul de constatare tehnico-științifică în care sunt menționate etapele cu privire la calitatea de proprietar asupra bovinelor și operațiunile neefectuate de către SC D. SRL și SC T.

Din actele dosarului rezultă că la data de 28 octombrie 2014 i s-a comunicat debitoarei SC T. SRL somația prin care i se punea în vedere să achite mai multe sume de bani (dosarul II/II dup), iar la data de 31 octombrie 2014, B. a primit aceste acte din cadrul dosarului execuțional, astfel cum reiese din procesul-verbal de înmânare existent la fila nr. x, /III d.u.p. În intervalul 1 noiembrie 2014 (a doua zi de la data primirii de către B. a comunicării somației emise de BEJ) - 16 noiembrie 2014 au fost emise un număr de 16 facturi reprezentând avans teren și junici către SC D. SRL, pentru ca, în data de 17 noiembrie 2014, să se emită factura de stornare a celor 16 avansuri ce a determinat "reîntoarcerea" bovinelor în patrimoniul D.

Nu mai puțin, la fila x verso din același raport, în antepenultimul alineat, se reține că "(...) SC T. SRL a înregistrat în evidența contabilă în anul 2012 cele 35 capete bovine achiziționate de la SC D. SRL". Odată achiziționate, aceste animale au devenit proprietatea SC T. începând cu anul 2012, nemaiprezentând, astfel, importanță actul intitulat "PROCES-VERBAL DE CUSTODIE, încheiat, azi, 1 octombrie 2011" și care a fundamentat acuzația formulată de procuror.

În raport de datele de mai sus, este evident faptul că operațiunile efectuate de către SC T. SRL și SC D. au fost făcute pentru a împiedica executarea silită: data de 31 octombrie 2014 (comunicare somație și încheierea executorului) vs. 17 noiembrie 2014 când "proprietarul celor 35 capete bovine a devenit SC D.".

Faptul că proprietatea reală asupra celor 16 vite aparținea debitoarei este dovedită și de împrejurarea că nimeni nu a anunțat înstrăinarea animalelor către un alt proprietar, aspect ce se desprinde din declarațiile părților civile C. și B., dar și a martorului H.

Se constată așadar că inculpata, în calitate de executor judecătoresc, a respectat dispozițiile legale, depunând toate diligențele posibile pentru a evita păgubirea terțelor persoane.

Dispozițiile art. 679 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. pretins a fi încălcate de către inculpată prevăd că executorul judecătoresc este obligat să încheie procese-verbale, în cuprinsul cărora va consemna explicațiile, opozițiile și obiecțiunile participanților la executare.

Se constată că la fila x din vol. I/III- dup, se află procesul-verbal prin care B. a menționat, OLOGRAF, faptul că,"Am dat suma de 10.000 RON în contul debitului datorat", situație ce determină concluzia firească a faptului că, odată ce a scris personal această mențiune, putea să menționeze și alte aspecte, atât în cuprinsul acestui proces-verbal, cât și în cuprinsul procesului-verbal din data de 24 februarie 2015 unde a semnat și a precizat, prin scriere olografă, "fără ștampilă".

De asemenea, procesul-verbal întocmit la data de 24 februarie 2015 cuprinde explicațiile numitului H. în calitate de participant la executare și anume "S-a prezentat H., [...] care declară că terenul e al unei societăți și firma este a fiului C.". De altfel, procesul-verbal a fost semnat fără obiecțiuni.

Și în ceea ce privește procesul-verbal întocmit la data de 13 mai 2015 se constată că și acesta cuprinde explicațiile următoare:

"în timpul executării silite a sunat o persoană care a pretins că este H. [...] și a făcut vorbire de existența unei cauze civile și a unei plângerii penale formulate împotriva executorului judecătoresc", procesul-verbal fiind semnat fără obiecțiuni.

Se constată, așadar, că inculpata a consemnat absolut toate explicațiile susținerile, opozițiile și explicațiile participanților la executarea silită, astfel încât nu i se poate imputa încălcarea dispozițiilor art. 679 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

În ceea ce privește necesitatea autorizării prealabile a instanței de judecată, astfel cum a susținut acuzarea, se reține că dispozițiile art. 680 C. proc. civ. care reglementează accesul la bunurile debitorului statuează că, în situația în care titlul executoriu este o sentință judecătorească, nu este necesară autorizarea prealabilă a instanței de judecată. În condițiile în care debitorul este posesorul bunului ce urmează a fi executat silit, executorul judecătoresc are posibilitatea intrării în imobilele debitorului, chiar în virtutea încheierii de executare silită, din moment ce aceasta îi permite manifestări mult mai energice cum ar fi vânzarea la licitație publică a bunului chiar în lipsa acordului debitorului. De altfel, dispozițiile art. 680 alin. (2) C. proc. civ. se referă la o autorizare pe care instanța nu o dă numai în legătură cu pătrunderea într-un spațiu ca atare ci și în vederea identificării bunurilor urmăribile aflate în proprietatea debitorului și efectuarea actelor de executare asupra acestor bunuri. Acest text de lege se completează cu dispozițiile art. 681 C. proc. civ. care permit identificarea bunurilor urmăribile ale debitorului la locul unde ele se găsesc, iar executorul judecătoresc să îndeplinească asupra lor acte de executare, în prezența debitorului sau a unuia dintre membrii majori ai familiei sale ori a unei alte persoane majore care se afla în acel loc, iar în lipsa acestora, în prezenta unui agent al forței publice sau, în cazurile și condițiile prevăzute de lege, a 2 martori asistenți.

În mod corect prima instanță a apreciat că dispozițiile art. 681 alin. (2) din C. proc. civ. nu pot fi interpretate decât în corelație directă cu dispozițiile art. 680 alin. (1), (2) dar și ale dispozițiilor art. 681 alin. (1) din C. proc. civ.. De altfel, probatoriul administrat a dovedit faptul că au fost respectate întru totul aceste dispoziții legale.

În ceea ce privește infracțiunea de fals, Înalta Curte reține că acuzarea a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, atâta vreme cât inculpata, deși avea datele necesare cu privire la sediul societății debitoare, iar din acte rezulta că locația de unde s-au ridicat animalele era la o altă adresă și aparținea unei alte societăți, cu bună-știință a consemnat în cele două procese-verbale faptul că executarea s-a făcut la sediul SC T. SRL.

Infracțiunea de fals intelectual potrivit art. 321 din C. pen., constă în falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia de către un funcționar public aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări.

În opinia Ministerului Public inculpata se face vinovată de comiterea infracțiunii de fals intelectual, întrucât ar fi consemnat în fals că executarea s-a făcut la sediul debitoarei SC T. SRL, în realitate vitele fiind ridicate de la sediul unei terțe persoane.

Dispozițiile legii procesual civile prevăd că executarea silită se face la sediul debitorului. Probatoriul a relevat faptul că executorul judecătoresc, în cele două date calendaristice, respectiv 24 februarie 2015 și 13 mai 2015, s-a deplasat mai întâi la sediul profesional al debitoarei SC T. SRL, respectiv Ciocârlia, str. x, apoi la ferma din extravilanul comunei de unde a ridicat cele 16 vite în total. Însă din extrasul ORC a rezultat faptul că ambele societăți, SC T. SRL și SC D. SRL (dar și SC U. SRL) au același sediu social în Ciocârlia, str. x, ambele aparținând membrilor DD.

Însăși partea civilă B., fiind audiată în fata Înaltei Curți de Casație și Justiție, a confirmat faptul că executorul judecătoresc s-a prezentat mai întâi la sediul social al SC T. SRL, apoi s-a deplasat la locația unde se aflau animalele asupra cărora s-a instituit sechestru.

Față de cele ce preced, apelul Ministerului Public va fi respins ca nefondat.

Cu privire la apelul părților civile, se observă că acesta vizează aceleași aspecte ca și cele inserate în apelul Ministerului Public - condamnarea inculpatei sub aspectul comiterii infracțiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual și obligarea la plata despăgubirilor civile, apreciindu-se că probatoriul administrat dovedește, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de către inculpată, cu forma de vinovăție prevăzută de lege.

Pentru aceleași considerente expuse în analiza apelului declarat de Ministerul Public și care nu vor mai fi reluate, apelul părților civile va fi respins ca nefondat.

Constatând, așadar legalitatea și temeinicia sentinței apelate, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și părțile civile B. și C. împotriva Sentinței penale nr. 20/P din 20 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția Penală și pentru Cauze Penale cu Minori și de Familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, privind pe inculpata A..

Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelului Parchetului vor rămâne în sarcina statului.

Părțile civile B. și C. vor fi obligate la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată, în sumă de 65 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și părțile civile B. și C. împotriva Sentinței penale nr. 20/P din 20 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția Penală și pentru Cauze Penale cu Minori și de Familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, privind pe inculpata A..

Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelului Parchetului rămân în sarcina statului.

Obligă părțile civile B. și C. la plata sumei de câte 400 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată, în sumă de 65 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19 iunie 2018.

Procesat de GGC - LM