ÎCCJ, Decizia nr. 47/2017

Prin Hotărârea nr. 3P din 20 aprilie 2016, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară, cu unanimitate, a admis în parte acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva doamnei A., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, și, în baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „Legea nr. 303/2004”) , a aplicat doamnei procuror sancțiunea disciplinară constând în „diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 10% pe o perioadă de 3 luni”, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h), m) și t) din aceeași lege, și a respins acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva doamnei procuror pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c)) din Legea nr. 303/2004. II. Calea de atac exercitată;

Împotriva hotărârii menționate la pct. I.1, a declarat recurs A., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, formulând criticile arătate în continuare.

Recurenta expune aspecte referitoare la cariera sa profesională privind vechimea în funcția de procuror, gradul profesional deținut și specializarea în domeniul infracțiunilor economice căreia i se circumscrie activitatea pe care a desfășurat-o la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov.

Cu referire la Dosarul nr. x/P/2012, recurenta susține că prescrierea faptei nu poate fi considerată gravă neglijență, arătând că prescripția a intervenit ca urmare a intrării în vigoare a noului C. pen., prin care au fost reduse limitele de pedeapsă pentru infracțiunea respectivă, iar dosarul se afla în fișetul său și, fiind foarte subțire (5-6 file), nu l-a observat deoarece se afla sub un alt dosar cu foarte multe volume, în condițiile în care propunerea din referat era de neîncepere a urmăririi penale. În acest sens, recurenta afirmă că au existat mai multe situații în care, din cauza intrării în vigoare a noului C. pen., prin care au fost reduse considerabil limitele de pedeapsă, a intervenit prescripția răspunderii penale. Totodată, se arată că în asemenea cauze penale în care există și părți vătămate, nu s-a sesizat nicio persoană cu privire la prescripția răspunderii penale, dosarele fiind în lucru la organele de cercetare penală. În justificare, recurenta invocă dosarele multe cu măsuri preventive pe care trebuia să le urmărească lunar pentru prelungirea măsurii, perchezițiile ample la care a participat, faptul că a aplicat sechestre asigurătorii și a dispus întocmirea de rapoarte de constatare tehnico-științifică, precum și participarea la judecarea unor cereri de arestare preventivă sau control judiciar.

În ceea ce privește Dosarul nr. x/P/2013, recurenta invocă atitudinea primului-procuror care i-a fixat termene scurte pentru întocmirea rechizitoriului, deși fapta era săvârșită în perioada 2013-2014, iar la unitatea de parchet existau dosare nesoluționate cu privire la fapte comise în perioada 2006-2009. Totodată, recurenta susține că inspectorii judiciari nu au studiat dosarul, ci doar suplimentul dosarului și s-au bazat numai pe relatările primului-procuror. Susține recurenta că dosarele disjunse necesită un timp mult mai mare de cercetare și, întrucât i s-au fixat termene scurte, nu a reușit să cerceteze toate faptele (șantaj, cămătărie, înșelăciune, evaziune fiscală etc.).

Cu referire la Dosarul nr. x/P/2013, recurenta susține că i-au fost fixate termene foarte scurte, motivat de existența unei relații de prietenie între primul-procuror și una din părțile vătămate.

Referitor la dosarele menționate, recurenta afirmă că sunt foarte mari, pe urmărire proprie, cu multe părți vătămate și inculpați și cu multe infracțiuni, iar inspectorii judiciari nu le-au analizat pentru a constata complexitatea lor. Totodată, recurenta arată că a amânat mult timp soluționarea dosarelor respective, întrucât a avut o stare de disconfort profesional, generată de violența fizică și verbală a inculpaților față de părțile vătămate.

În ceea ce privește Dosarul nr. x/P/2013, recurenta arată că a prelungit măsura controlului judiciar la data de 12 februarie 2014, imediat după intrarea în vigoare a N.C.P.C. și, datorită faptului că avea multe dosare cu măsuri preventive în curs, pe care trebuia să le urmărească, a prelungit măsura anterioară, fără a observa exprimarea greșită.

Cu privire la reproșul că a soluționat dosare efectuând acte de urmărire proprie, deși nu avea ordonanță în acest sens, recurenta menționează că, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, primul-procuror infirmă astfel de ordonanțe și nu li se permite procurorilor să treacă dosarele pe urmărire proprie, întrucât au prea multe dosare pe supraveghere. Susține recurenta că acesta este motivul pentru care nu a trecut pe urmărire proprie dosarele în care s-a implicat personal, iar cele pentru care a emis ordonanță în acest sens au fost infirmate. Totodată, recurenta afirmă că legea (art. 55 alin. (1) lit. a) și alin. (3) lit. a) și c) și art. 56 alin. (1) și (6) C. proc. pen.) nu îi interzice să se implice personal în administrarea de probe, iar actele întocmite în cauzele respective nu au fost anulate.

Mai invocă recurenta faptul că inspectorii judiciari nu au efectuat demersurile necesare pentru a constata volumul său de activitate, în condițiile în care cea mai mare parte a polițiștilor cu care lucrează sunt foarte tineri și au dosare foarte mari în lucru, astfel că este nevoită să îi sprijine și să îi ajute.

În continuare, recurenta își exprimă nemulțumirea față de modul în care inspectorii judiciari și-au desfășurat activitatea și expune aspecte referitoare la atitudinea persoanelor care ocupă funcții de conducere în cadrul unității de parchet atât față de personalul instituției, cât și cu privire la persoana sa, precum și aspecte de ordin personal.

Recurenta menționează că a dispus întocmirea de rechizitorii în dosare având ca obiect accidente rutiere, neconfirmând soluția propusă de poliția rutieră în sensul netrimiterii în judecată a autorilor faptelor, devenind o persoană incomodă.

Se mai afirmă că unul dintre membrii Secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii ar fi trebuit să se abțină de la soluționarea cauzei, întrucât este unchiul unei persoane în privința căreia recurenta a dispus în anul 2010, ca urmare a unui flagrant, măsura reținerii pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, a participat la propunerea și prelungirea măsurii arestării preventive și ulterior a dispus trimiterea în judecată. III. Apărările intimatei Inspecția Judiciară ; 1. Intimata Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu referire, în esență, la probele administrate și la argumentele de fapt și de drept expuse în acțiunea disciplinară. B. Derularea procedurii judiciare în fața instanței de recurs și analiza motivelor de casare ; I. Procedura de filtrare a recursului ; 1. Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin Încheierea din 30 ianuarie 2017, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la data de 27 februarie 2017. II. Analiza motivelor de casare ; 1. În condițiile în care circumstanțele litigiului dedus judecății au fost detaliat expuse în cuprinsul hotărârii atacate, reluarea acestora în cadrul prezentelor considerente ar avea caracter redundant, iar, în temeiul art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza motivele de casare invocate prin prisma criticilor formulate de recurentă în contextul factual prezentat detaliat în hotărârea instanței disciplinare. 2. Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă în raport cu motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cu actele dosarului și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare. 3. În ceea ce privește criticile recurentei referitoare la Dosarul nr. x/P/2012; 18.1. Se reține că acestea nu sunt de natură a demonstra nelegalitatea ori netemeinicia aspectelor reținute de instanța disciplinară, ci dimpotrivă confirmă existenței unei situații neconforme cu îndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor ce îi revin procurorului. Astfel, nu poate fi primită apărarea formulată în sensul că dosarul respectiv nu a fost observat din cauza faptului că avea un conținut redus și se afla sub un alt dosar voluminos, în condițiile în care procurorului, ca de altfel oricărui angajat diligent, îi revine obligația primară de a cunoaște în mod real și efectiv lucrările ce îi sunt repartizate spre soluționare, ca premisă necesară pentru organizarea eficientă a activității. În speță, magistratului îi incumbă îndatorirea profesională prevăzută expres de art. 13 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, în sensul de a depune diligența necesară în vederea îndeplinirii lucrărilor repartizate, cu respectarea termenelor legale, iar în cazul în care legea nu prevede, înăuntrul unor termene rezonabile. 18.2. Apărările prin care recurenta tinde să justifice împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale ca efect al intrării în vigoare a noilor reglementări în materie penală nu constituie o cauză exoneratoare de răspundere disciplinară, întrucât evenimentul juridic al prescripției nu a fost generat exclusiv de modificările legislative invocate, ci în contextul în care dosarul fost lăsat în nelucrare din culpa magistratului. Susținerile recurentei referitoare la situația unor cauze similare aflate în responsabilitatea altor funcționari ai statului în care s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale sunt lipsite de relevanță în prezentul litigiu, în cadrul căruia se analizează condițiile răspunderii disciplinare a magistratului cercetat, iar nu prin raportare la conduita profesională a altor persoane. Totodată, apărările întemeiate pe alte activități desfășurate de recurentă în exercitarea atribuțiilor de serviciu nu sunt apte să înlăture culpa recurentei în ceea ce privește lipsa de diligență în soluționarea cauzei respective, care a creat premisele necesare pentru împlinirea termenului de prescripție prin intrarea în vigoare a noilor dispoziții în materie penală. 4. În ceea ce privește Dosarul nr. x/P/2013 ; 19.1. Afirmațiile recurentei referitoare la termenele foarte scurte fixate de primul-procuror nu au suport real, întrucât termenele au caracter rezonabil și nu au fost fixate în mod arbitrar ori abuziv de către primul-procuror, ci în considerarea următoarelor aspecte: în dosarul respectiv s-a constatat că cercetările au fost întârziate în mod nejustificat, pe o perioadă de 1 an și jumătate de la data sesizării; pe durata a circa 4 luni nu a fost administrat niciun mijloc de probă; procurorul nu se pronunțase cu privire la cererile de revocare a măsurii controlului judiciar și de urgentare a cercetărilor, înregistrate la dosar și nesoluționate într-un interval de circa 5 luni. 19.2. Susținerile referitoare la faptul că inspectorii judiciari nu au analizat dosarul respectiv nu sunt combătute cu argumente sau mijloace de probă care să demonstreze că sunt netemeinice aspectele expuse în acțiunea disciplinară și reținute în hotărârea atacată în privința tergiversării soluționării dosarului ori cu privire la nesoluționarea cererilor incidentale. Pentru aceleași considerente nu pot fi primite nici apărările întemeiate pe neobservarea volumului de activitate ori pe sprijinul acordat organelor de cercetare. 19.3. De asemenea, aserțiunile întemeiate pe complexitatea cauzei nu prezintă relevanță, atâta timp cât, în principal, s-a reținut că recurenta a lăsat cauza în nelucrare pentru perioade însemnate de timp și nu a soluționat, într-un termen legal sau rezonabil, cererile incidentale formulate în cauză. 5. Cu referire la Dosarul nr. x/P/2013, afirmațiile recurentei referitoare la existența unei relații de prietenie între primul-procuror și una dintre părțile vătămate nu sunt apte să demonstreze caracterul nelegal ori netemeinic al termenelor fixate de primul-procuror, în condițiile în care probatoriul administrat, necombătut de magistratul cercetat prin argumente ori mijloace de probă pertinente și concludente, reflectă în mod neechivoc lipsa sa de diligență în soluționarea cauzei într-un termen legal sau rezonabil. Alegațiile prin care recurenta tinde să demonstreze inexistența conduitei sale prin prisma complexității, caracterului voluminos și numărului mare de părți din dosarul respectiv nu demonstrează nelegalitatea ori netemeinicia hotărârii atacate, în condițiile în care abaterile disciplinare reținute sunt fundamentate pe un număr considerabil de cauze în care magistratul a dat dovadă de lipsă de diligență în exercitarea atribuțiilor de serviciu cu respectarea termenelor legale și a duratei rezonabile a procedurii. Pentru aceleași argumente, se reține că nu au relevanța propusă de recurentă nici apărările întemeiate pe starea de disconfort profesional ce i-a fost creată de conduita unor inculpați, acesta fiind un element inerent activității specifice funcției. 6. În ceea ce privește Dosarul nr. x/P/2013, apărările fundamentate pe încălcarea dispozițiilor procedurale din cauza volumului mare de activitate nu pot fi primite, atâta timp cât este evident faptul că asigurarea supremației legii, prin aplicarea corectă a legii, ține de esența activității magistratului independent de ansamblul condițiilor de desfășurare a activității, care sunt comune tuturor persoanelor cu funcții similare din sistemul justiției. 7. Nici susținerile referitoare la dosarele în care a efectuat acte de urmărire proprie, deși nu avea ordonanță în acest sens, și nici cele referitoare la conduita și modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu de către persoanele care ocupă funcții de conducere, nu sunt de natură să demonstreze nelegalitatea ori netemeinicia hotărârii recurate, întrucât chestiunile respective nu formează obiectul controlului exercitat de Completul de 5 judecători în limitele litigiului dedus judecății. 8. În ceea ce privește criticile referitoare la situația de incompatibilitate a unuia dintre membrii Secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, Completul de 5 judecători poate analiza asemenea critici numai în măsura în care este învestită prin exercitarea căii de atac în condițiile art. 53 alin. (1) și (2) C. proc. civ. Or, în cauză, se constată că nu a fost formulată o asemenea cale de atac. 9. În contextul aspectelor detaliat expuse în hotărârea recurată, se constată că abaterile reținute în sarcina recurentei nu au fost limitate la dosarele indicate în cererea de recurs, ci în raport cu circumstanțele arătate în continuare. 24.1. În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, instanța disciplinară a reținut nerespectarea termenului legal sau rezonabil de soluționare în privința a peste 50 de dosare, ceea ce a condus la concluzia întemeiată că această modalitate de gestionare a cauzelor reprezintă o practică în activitatea pârâtei și o exercitare necorespunzătoare a atribuțiilor judiciare prevăzute de legi și regulamente, de natură a afecta drepturile procesuale ale părților și principiul soluționării cauzelor cu celeritate și într-un termen rezonabil, ceea ce a avut drept consecință, în unele situații, împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale. În analiza efectuată, instanța disciplinară cu just temei a reținut că magistratul cercetat a avut un volum de muncă comparabil cu cel al colegilor săi, dar un indice de operativitate mult inferior, de circa 40% comparativ cu cel de 90% al persoanelor care își desfășoară activitatea în același sector. În consecință, în mod corect s-a concluzionat în sensul că această conduită profesională este imputabilă pârâtei, fiind îndeplinită și latura subiectivă, întrucât magistratul a prevăzut rezultatele faptelor sale pe care, chiar dacă nu le-a urmărit, a acceptat producerea lor. 24.2. În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, instanța disciplinară întemeiat a avut în vedere, sub aspectul laturii obiective, faptul că, în cauzele detaliat expuse în hotărâre, magistratul cercetat nu a respectat dispozițiile procedurale, întrucât nu a motivat în fapt și în drept soluții de clasare; nu a dispus prin ordonanță preluarea unor cauze la urmărire penală proprie, deoarece nu cunoștea situația reală a acestora; nu s-a pronunțat cu privire la cereri incidentale; a aplicat o instituție juridică din fostul C. proc. pen., care era abrogat. Sub aspectul laturii subiective, instanța disciplinară a reținut că modul în care pârâta procuror a înțeles să-și exercite atribuțiile de serviciu în cauzele respective este expresia gravei neglijențe în exercitarea funcției, ca urmare a nesocotirii din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, a normelor de drept procesual. 24.3. În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, instanța disciplinară a reținut cu just temei faptul că magistratul cercetat nu a respectat dispozițiile legale referitoare la completarea condicii de lucrări și nici dispozițiile cu caracter administrativ ale procurorului ierarhic superior de a proceda, în termenul fixat, la îndeplinirea corespunzătoare atât a acestei atribuții, cât și a sarcinii de monitorizare a dosarelor soluționate și a celor mai vechi de 2 ani de la data sesizării, împrejurări de natură a afecta modul de desfășurare a activității la nivelul unității de parchet. De altfel, se constată că reclamanta nu a formulat critici cu privire la această abatere disciplinară reținută în sarcina sa. 24.4. În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, instanța disciplinară în mod corect a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii, întrucât atitudinea reproșată magistratului cercetat reprezintă un incident izolat și singular, care nu reflectă o gravitate de natură a impune atragerea răspunderii disciplinare, dar care poate fi analizat în cadrul procedurii de evaluare a activității profesionale. De altfel, este de observat că această soluție a instanței disciplinare nu este contestată de recurentă. 24. 5. Cu referire la individualizarea sancțiunii disciplinare aplicate, în absența unor critici ale recurentei sub acest aspect, instanța de control judiciar constată că în mod corect au fost avute în vedere atât circumstanțele profesionale referitoare la volumul ridicat de activitate și la faptul că pârâta a avut de îndeplinit și alte activități specifice, cât și circumstanțele personale ale pârâtei, respectiv vechimea în profesie și faptul că se află pentru prima dată în fața instanței disciplinare. III. Soluția ce urmează a fi pronunțată și temeiul legal al acesteia; 1. Pentru considerentele arătate, Completul de 5 judecători constată că hotărârea secției pentru procurori în materie disciplinară, a Consiliului Superior al Magistraturii este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul criticilor invocate de recurentă prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.