ÎCCJ, Decizia nr. 47/2017

ÎCCJ, Decizia nr. 47/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia civilă nr. 47/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei,

constată următoarele:

A.

Circumstanțele cauzei

I. Hotărârea ce formează

obiectul recursului;

Hotărârea nr. 3P din 20 aprilie 2016,

Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie

disciplinară, cu unanimitate, a admis în parte acțiunea

disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva

doamnei A., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov,

și, în baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările

și completările ulterioare

(denumită în continuare, în

cuprinsul prezentei decizii, „Legea nr. 303/2004”)

, a aplicat doamnei

procuror sancțiunea disciplinară constând în „diminuarea

indemnizației de încadrare lunare brute cu 10% pe o perioadă de 3

luni”, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art.

99 lit. h), m) și t) din aceeași lege, și a respins

acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară

împotriva doamnei procuror pentru săvârșirea abaterii disciplinare

prevăzute de art. 99 lit. c)) din Legea nr. 303/2004.

II. Calea de atac exercitată;

menționate la pct. I.1, a declarat recurs

A., procuror la

Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, formulând criticile

arătate

în continuare.

3.

Recurenta expune

aspecte referitoare la cariera sa profesională privind vechimea în

funcția de procuror, gradul profesional deținut și specializarea

în domeniul infracțiunilor economice căreia i se circumscrie

activitatea pe care a desfășurat-o la Parchetul de pe lângă

Tribunalul Brașov.

4.

Cu referire la Dosarul

nr. x/P/2012, recurenta susține că prescrierea faptei nu poate fi

considerată gravă neglijență, arătând că

prescripția a intervenit ca urmare a intrării în vigoare a noului C.

pen., prin care au fost reduse limitele de pedeapsă pentru

infracțiunea respectivă, iar dosarul se afla în fișetul său

și, fiind foarte subțire (5-6 file), nu l-a observat deoarece se afla

sub un alt dosar cu foarte multe volume, în condițiile în care propunerea

din referat era de neîncepere a urmăririi penale. În acest sens, recurenta

afirmă că au existat mai multe situații în care, din cauza

intrării în vigoare a noului C. pen., prin care au fost reduse

considerabil limitele de pedeapsă, a intervenit prescripția

răspunderii penale. Totodată, se arată că în asemenea cauze

penale în care există și părți vătămate, nu s-a

sesizat nicio persoană cu privire la prescripția răspunderii

penale, dosarele fiind în lucru la organele de cercetare penală. În

justificare, recurenta invocă dosarele multe cu măsuri preventive pe

care trebuia să le urmărească lunar pentru prelungirea

măsurii, perchezițiile ample la care a participat, faptul că a

aplicat sechestre asigurătorii și a dispus întocmirea de rapoarte de

constatare tehnico-științifică, precum și participarea la judecarea

unor cereri de arestare preventivă sau control judiciar.

5.

În ceea ce

privește Dosarul nr. x/P/2013, recurenta invocă atitudinea

primului-procuror care i-a fixat termene scurte pentru întocmirea

rechizitoriului, deși fapta era săvârșită în perioada

2013-2014, iar la unitatea de parchet existau dosare nesoluționate cu

privire la fapte comise în perioada 2006-2009. Totodată, recurenta

susține că inspectorii judiciari nu au studiat dosarul, ci doar

suplimentul dosarului și s-au bazat numai pe relatările

primului-procuror. Susține recurenta că dosarele disjunse

necesită un timp mult mai mare de cercetare și, întrucât i s-au fixat

termene scurte, nu a reușit să cerceteze toate faptele (șantaj,

cămătărie, înșelăciune, evaziune fiscală etc.).

6.

Cu referire la Dosarul

nr. x/P/2013, recurenta susține că i-au fost fixate termene foarte

scurte, motivat de existența unei relații de prietenie între

primul-procuror și una din părțile vătămate.

7.

Referitor la dosarele

menționate, recurenta afirmă că sunt foarte mari, pe

urmărire proprie, cu multe părți vătămate și

inculpați și cu multe infracțiuni, iar inspectorii judiciari nu

le-au analizat pentru a constata complexitatea lor. Totodată, recurenta

arată că a amânat mult timp soluționarea dosarelor respective,

întrucât a avut o stare de disconfort profesional, generată de

violența fizică și verbală a inculpaților

față de părțile vătămate.

8.

În ceea ce

privește Dosarul nr. x/P/2013, recurenta arată că a prelungit

măsura controlului judiciar la data de 12 februarie 2014, imediat

după intrarea în vigoare a N.C.P.C. și, datorită faptului

că avea multe dosare cu măsuri preventive în curs, pe care trebuia

să le urmărească, a prelungit măsura anterioară,

fără a observa exprimarea greșită.

9.

Cu privire la

reproșul că a soluționat dosare efectuând acte de urmărire

proprie, deși nu avea ordonanță în acest sens, recurenta

menționează că, la Parchetul de pe lângă Tribunalul

Brașov, primul-procuror infirmă astfel de ordonanțe și nu

li se permite procurorilor să treacă dosarele pe urmărire

proprie, întrucât au prea multe dosare pe supraveghere. Susține recurenta

că acesta este motivul pentru care nu a trecut pe urmărire proprie

dosarele în care s-a implicat personal, iar cele pentru care a emis

ordonanță în acest sens au fost infirmate. Totodată, recurenta

afirmă că legea (art. 55 alin. (1) lit. a) și alin. (3) lit. a)

și c) și art. 56 alin. (1) și (6) C. proc. pen.) nu îi interzice

să se implice personal în administrarea de probe, iar actele întocmite în

cauzele respective nu au fost anulate.

10.

Mai invocă

recurenta faptul că inspectorii judiciari nu au efectuat demersurile

necesare pentru a constata volumul său de activitate, în condițiile

în care cea mai mare parte a polițiștilor cu care lucrează sunt

foarte tineri și au dosare foarte mari în lucru, astfel că este nevoită

să îi sprijine și să îi ajute.

11.

În continuare,

recurenta își exprimă nemulțumirea față de modul în

care inspectorii judiciari și-au desfășurat activitatea și

expune aspecte referitoare la atitudinea persoanelor care ocupă

funcții de conducere în cadrul unității de parchet atât

față de personalul instituției, cât și cu privire la

persoana sa, precum și aspecte de ordin personal.

12.

Recurenta

menționează că a dispus întocmirea de rechizitorii în dosare

având ca obiect accidente rutiere, neconfirmând soluția propusă de

poliția rutieră în sensul netrimiterii în judecată a autorilor

faptelor, devenind o persoană incomodă.

13.

Se mai afirmă

că unul dintre membrii Secției pentru procurori în materie

disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii ar fi trebuit să

se abțină de la soluționarea cauzei, întrucât este unchiul unei

persoane în privința căreia recurenta a dispus în anul 2010, ca

urmare a unui flagrant, măsura reținerii pentru săvârșirea

infracțiunii de luare de mită, a participat la propunerea și

prelungirea măsurii arestării preventive și ulterior a dispus

trimiterea în judecată.

III. Apărările intimatei

Inspecția Judiciară

;

1.

Intimata

Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat

respingerea recursului, ca nefondat, cu referire, în esență, la

probele administrate și la argumentele de fapt și de drept expuse în

acțiunea disciplinară.

B. Derularea procedurii judiciare în

fața instanței de recurs și analiza motivelor de casare

;

I. Procedura de filtrare a recursului

;

1.

Recursul fiind de

competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare

prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin Încheierea din 30

ianuarie 2017, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Completul de filtru

a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond

la data de 27 februarie 2017.

II. Analiza motivelor de casare

;

1.

În condițiile în

care circumstanțele litigiului dedus judecății au fost detaliat

expuse în cuprinsul hotărârii atacate, reluarea acestora în cadrul

prezentelor considerente ar avea caracter redundant, iar, în temeiul art. 499 C.

proc. civ., Înalta Curte va analiza motivele de casare invocate prin prisma

criticilor formulate de recurentă în contextul factual prezentat detaliat

în hotărârea instanței disciplinare.

atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă în raport cu

motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.,

cu actele

dosarului și cu dispozițiile legale incidente,

Înalta Curte

constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate

în continuare.

3.

În ceea ce

privește criticile recurentei referitoare la Dosarul nr. x/P/2012;

18.1.

Se reține

că acestea nu sunt de natură a demonstra nelegalitatea ori

netemeinicia aspectelor reținute de instanța disciplinară, ci

dimpotrivă confirmă existenței unei situații neconforme cu

îndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor ce îi revin procurorului.

Astfel, nu poate fi primită apărarea formulată în sensul că

dosarul respectiv nu a fost observat din cauza faptului că avea un

conținut redus și se afla sub un alt dosar voluminos, în

condițiile în care procurorului, ca de altfel oricărui angajat

diligent, îi revine obligația primară de a cunoaște în mod real

și efectiv lucrările ce îi sunt repartizate spre soluționare, ca

premisă necesară pentru organizarea eficientă a

activității. În speță, magistratului îi incumbă

îndatorirea profesională prevăzută expres de art. 13 din Codul

deontologic al judecătorilor și procurorilor, în sensul de a depune diligența necesară în vederea îndeplinirii

lucrărilor repartizate, cu respectarea termenelor legale, iar în cazul în

care legea nu prevede, înăuntrul unor termene rezonabile.

18.2.

Apărările

prin care recurenta tinde să justifice împlinirea termenului de

prescripție a răspunderii penale ca efect al intrării în vigoare

a noilor reglementări în materie penală nu constituie o cauză

exoneratoare de răspundere disciplinară, întrucât evenimentul juridic

al prescripției nu a fost generat exclusiv de modificările

legislative invocate, ci în contextul în care dosarul fost lăsat în

nelucrare din culpa magistratului. Susținerile recurentei referitoare la

situația unor cauze similare aflate în responsabilitatea altor

funcționari ai statului în care s-a împlinit termenul de prescripție

a răspunderii penale sunt lipsite de relevanță în prezentul

litigiu, în cadrul căruia se analizează condițiile

răspunderii disciplinare a magistratului cercetat, iar nu prin raportare

la conduita profesională a altor persoane. Totodată,

apărările întemeiate pe alte activități

desfășurate de recurentă în exercitarea atribuțiilor de

serviciu nu sunt apte să înlăture culpa recurentei în ceea ce

privește lipsa de diligență în soluționarea cauzei

respective, care a creat premisele necesare pentru împlinirea termenului de

prescripție prin intrarea în vigoare a noilor dispoziții în materie

penală.

4.

În ceea ce

privește Dosarul nr. x/P/2013

;

19.1.

Afirmațiile

recurentei referitoare la termenele foarte scurte fixate de primul-procuror nu

au suport real, întrucât termenele au caracter rezonabil și nu au fost fixate

în mod arbitrar ori abuziv de către primul-procuror, ci în considerarea

următoarelor aspecte: în dosarul respectiv s-a constatat că

cercetările au fost întârziate în mod nejustificat, pe o perioadă de

1 an și jumătate de la data sesizării; pe durata a circa 4 luni

nu a fost administrat niciun mijloc de probă; procurorul nu se

pronunțase cu privire la cererile de revocare a măsurii controlului

judiciar și de urgentare a cercetărilor, înregistrate la dosar

și nesoluționate într-un interval de circa 5 luni.

19.2.

Susținerile

referitoare la faptul că inspectorii judiciari nu au analizat dosarul

respectiv nu sunt combătute cu argumente sau mijloace de probă care

să demonstreze că sunt netemeinice aspectele expuse în acțiunea

disciplinară și reținute în hotărârea atacată în

privința tergiversării soluționării dosarului ori cu

privire la nesoluționarea cererilor incidentale. Pentru aceleași

considerente nu pot fi primite nici apărările întemeiate pe

neobservarea volumului de activitate ori pe sprijinul acordat organelor de

cercetare.

19.3.

De asemenea, aserțiunile

întemeiate pe complexitatea cauzei nu prezintă relevanță, atâta

timp cât, în principal, s-a reținut că recurenta a lăsat cauza

în nelucrare pentru perioade însemnate de timp și nu a soluționat,

într-un termen legal sau rezonabil, cererile incidentale formulate în

cauză.

5.

Cu referire la Dosarul

nr. x/P/2013, afirmațiile recurentei referitoare la existența unei

relații de prietenie între primul-procuror și una dintre

părțile vătămate nu sunt apte să demonstreze

caracterul nelegal ori netemeinic al termenelor fixate de primul-procuror, în

condițiile în care probatoriul administrat, necombătut de magistratul

cercetat prin argumente ori mijloace de probă pertinente și

concludente, reflectă în mod neechivoc lipsa sa de diligență în

soluționarea cauzei într-un termen legal sau rezonabil. Alegațiile

prin care recurenta tinde să demonstreze inexistența conduitei sale

prin prisma complexității, caracterului voluminos și

numărului mare de părți din dosarul respectiv nu

demonstrează nelegalitatea ori netemeinicia hotărârii atacate, în

condițiile în care abaterile disciplinare reținute sunt fundamentate

pe un număr considerabil de cauze în care magistratul a dat dovadă de

lipsă de diligență în exercitarea atribuțiilor de serviciu

cu respectarea termenelor legale și a duratei rezonabile a procedurii.

Pentru aceleași argumente, se reține că nu au relevanța

propusă de recurentă nici apărările întemeiate pe starea de

disconfort profesional ce i-a fost creată de conduita unor inculpați,

acesta fiind un element inerent activității specifice funcției.

6.

În ceea ce

privește Dosarul nr. x/P/2013, apărările fundamentate pe

încălcarea dispozițiilor procedurale din cauza volumului mare de

activitate nu pot fi primite, atâta timp cât este evident faptul că

asigurarea supremației legii, prin aplicarea corectă a legii,

ține de esența activității magistratului independent de ansamblul

condițiilor de desfășurare a activității, care sunt

comune tuturor persoanelor cu funcții similare din sistemul

justiției.

7.

Nici susținerile

referitoare la dosarele în care a efectuat acte de urmărire proprie,

deși nu avea ordonanță în acest sens, și nici cele

referitoare la conduita și modul de îndeplinire a atribuțiilor de

serviciu de către persoanele care ocupă funcții de conducere, nu

sunt de natură să demonstreze nelegalitatea ori netemeinicia

hotărârii recurate, întrucât chestiunile respective nu formează

obiectul controlului exercitat de Completul de 5 judecători în limitele

litigiului dedus judecății.

8.

În ceea ce

privește criticile referitoare la situația de incompatibilitate a

unuia dintre membrii Secției pentru procurori în materie disciplinară

a Consiliului Superior al Magistraturii, Completul de 5 judecători poate

analiza asemenea critici numai în măsura în care este învestită prin

exercitarea căii de atac în condițiile art. 53 alin. (1) și (2) C.

proc. civ. Or, în cauză, se constată că nu a fost formulată

o asemenea cale de atac.

9.

În contextul

aspectelor detaliat expuse în hotărârea recurată, se constată

că abaterile reținute în sarcina recurentei nu au fost limitate la

dosarele indicate în cererea de recurs, ci în raport cu circumstanțele

arătate în continuare.

24.1.

În ceea ce

privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h)

din Legea nr. 303/2004, instanța disciplinară a reținut

nerespectarea termenului legal sau rezonabil de soluționare în

privința a peste 50 de dosare, ceea ce a condus la concluzia

întemeiată că

această modalitate de gestionare a

cauzelor reprezintă o practică în activitatea pârâtei și o

exercitare necorespunzătoare a atribuțiilor judiciare prevăzute

de legi și regulamente, de natură a afecta drepturile procesuale ale

părților și principiul soluționării cauzelor cu

celeritate și într-un termen rezonabil, ceea ce a avut drept

consecință, în unele situații, împlinirea termenului de

prescripție a răspunderii penale. În analiza efectuată,

instanța disciplinară cu just temei a reținut că

magistratul cercetat a avut un volum de muncă comparabil cu cel al

colegilor săi, dar un indice de operativitate mult inferior, de circa 40%

comparativ cu cel de 90% al persoanelor care își desfășoară

activitatea în același sector. În consecință, în mod corect s-a

concluzionat în sensul că această conduită profesională

este imputabilă pârâtei, fiind îndeplinită și latura

subiectivă, întrucât magistratul a prevăzut rezultatele faptelor sale

pe care, chiar dacă nu le-a urmărit, a acceptat producerea lor.

24.2.

În ceea ce

privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t)

din Legea nr. 303/2004, instanța disciplinară întemeiat a avut în

vedere, sub aspectul laturii obiective, faptul că, în cauzele detaliat

expuse în hotărâre, magistratul cercetat nu a respectat dispozițiile

procedurale, întrucât nu a motivat în fapt și în drept soluții de

clasare; nu a dispus prin ordonanță preluarea unor cauze la

urmărire penală proprie, deoarece nu cunoștea situația

reală a acestora; nu s-a pronunțat cu privire la cereri incidentale; a

aplicat o instituție juridică din fostul C. proc. pen., care era

abrogat. Sub aspectul laturii subiective, instanța disciplinară a

reținut că modul în care pârâta procuror a înțeles

să-și exercite atribuțiile de serviciu în cauzele respective

este expresia gravei neglijențe în exercitarea funcției, ca urmare a

nesocotirii din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, a

normelor de drept procesual.

24.3.

În ceea ce

privește abaterea disciplinară prevăzute de art. 99 lit. m) din

Legea nr. 303/2004, instanța disciplinară a reținut cu just

temei faptul că magistratul cercetat nu a respectat dispozițiile

legale referitoare la completarea condicii de lucrări și nici

dispozițiile cu caracter administrativ ale procurorului ierarhic superior

de a proceda, în termenul fixat, la îndeplinirea corespunzătoare atât a

acestei atribuții, cât și a sarcinii de monitorizare a

dosarelor

soluționate și a celor mai vechi de 2 ani de la data sesizării,

împrejurări de natură a afecta modul de desfășurare a

activității la nivelul unității de parchet. De altfel, se

constată că reclamanta nu a formulat critici cu privire la

această abatere disciplinară reținută în sarcina sa.

24.4.

În ceea ce

privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. c)

din Legea nr. 303/2004, instanța disciplinară în mod corect a

apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii,

întrucât atitudinea reproșată magistratului cercetat

reprezintă

un incident izolat și singular, care nu reflectă o gravitate de

natură a impune atragerea răspunderii disciplinare, dar care poate fi

analizat în cadrul procedurii de evaluare a activității profesionale.

De altfel, este de observat că această soluție a instanței

disciplinare nu este contestată de recurentă.

Cu referire la

individualizarea sancțiunii disciplinare aplicate, în absența unor

critici ale recurentei sub acest aspect, instanța de control judiciar

constată că în mod corect au fost avute în vedere atât

circumstanțele profesionale referitoare la volumul ridicat de activitate

și la faptul că pârâta a avut de îndeplinit și alte

activități specifice, cât și circumstanțele personale ale

pârâtei, respectiv vechimea în profesie și faptul că se află

pentru prima dată în fața instanței disciplinare.

III. Soluția ce urmează a fi

pronunțată și temeiul legal al acesteia;

Completul de 5 judecători constată că hotărârea secției

pentru procurori în materie disciplinară, a Consiliului Superior al

Magistraturii este legală și temeinică, nefiind identificate

motive de reformare în sensul criticilor invocate de recurentă prin prisma

dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, în temeiul

art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ.,

va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta

A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de A., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov,

în prezent transferată la Parchetul de pe lângă Judecătoria

Câmpina, împotriva Hotărârii nr. 3/P din 20 aprilie 2016

pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru

procurori în materie disciplinară.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 27 februarie 2017.