ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1988/2018

Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 1640 din 24 octombrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost respinsă cererea formulată de petenta A. prin procurator B. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. x/2017 al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Împotriva acestei hotărâri petenta A. a formulat a contestație în anulare prin care a solicitat anularea încheierii, întemeiată pe dispozițiile art. 506 C. proc. civ.

În motivarea cererii, s-a arătat că hotărârea atacată trebuie anulată, întrucât toate hotărârile din cauză au fost pronunțate cu încălcarea dreptului contestatoarei la un proces echitabil, dreptul la demnitate, nu a avut apărători aleși și nici din oficiu, fiind respinsă pe nedrept cererea contestatoarei, în raport de probele de la dosar.

Contestația în anulare a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. x/2017.

Prin Decizia nr. 119 din 19 ianuarie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Încheierii nr. 1640 din 24 octombrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte a avut în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 503 C. proc. civ., "(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. (2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:l. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; 3. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 4. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; 5. instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză. (3) Dispozițiile alin. (2) pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs."

Astfel, motivul prevăzut de 503 alin. (1) C. proc. civ. vizează ipoteza în care partea care invocă acest temei legal nu a fost legal citată și nici nu a fost prezentă la termenul când a avut loc judecata.

Or, în cauză nu se invocă nelegala citare (de altfel la dosarul de strămutare se regăsește dovada de înmânare a citației către petenta A. prin procurator B. pentru termenul de judecată din data de 24.10.2017, fila 18, ce fost comunicată în condițiile art. 163 alin. (8) coroborate cu alin. (3) din aceiași articol - prin depunerea citației în cutia poștală a contestatoarei), ci lipsa de apărare, cauzată de lipsa angajării unui avocat ales sau din oficiu, astfel că acest motiv nu se încadrează în prev. art. 503 alin. (1) C. proc. civ.

Mai mult, contestatoarea a fost reprezentată la termenul din 24 octombrie 2017 de procuratorul B. care a fost prezent la acel termen, fapt consemnat în practicaua Încheierii nr. 1640 din 24.11.2017, astfel încât nici ipoteza imposibilității de prezentare la termenul de judecată nu poate fi încadrată în prevederile art. 503 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce privește cazurile de contestație prevăzute de art. 503 alin. (2) C. proc. civ., acestea nu pot fi primite, deoarece cazul prevăzut de acest text legai are în vedere ipoteza ca hotărârea contestată să fie pronunțata de o instanță de recurs sau de o instanță de apel (în acest ultim caz, numai dacă hotărârea instanței de apel nu poate fi atacată, potrivit legii, cu recurs).

Față de particularitățile cererii de strămutare, care constituie doar un incident procedural, rezultă că hotărârea dată în strămutare nu se încadrează în ipoteza hotărârilor pronunțate de instanțele de recurs sau de apel, astfel că motivele prevăzute de dispozițiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. nu pot fi analizate în raport cu încheierea pronunțată asupra cererii de strămutare.

De altfel, dispozițiile art. 144 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "Hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare și este definitivă" au făcut obiectul controlului de neconstituționalitate, iar, prin Decizia nr. 46 din 31 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 404 din 30 mai 2017, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 144 alin. (2) din C. proc. civ. și a reținut că strămutarea este un incident procedural cu privire la instanța sesizată, care urmărește asigurarea unor condiții optime pentru desfășurarea activității de judecată, înlăturând orice suspiciune legată de nepărtinire și obiectivitate în soluționarea cauzelor deduse judecății. Ca atare, pronunțarea asupra cererii de strămutare nu implică judecarea aspectelor ce privesc fondul cauzei, astfel încât, în vederea împiedicării tergiversării soluționării aspectelor ce privesc drepturile și obligațiile ce rezultă din raporturile juridice deduse judecății, legiuitorul a instituit o procedură simplificată de judecată, ce implică judecarea cererii de strămutare în camera de consiliu, cu citarea părților, dând expresie în acest fel principiului contradictorialității și al respectării dreptului la apărare [a se vedea, în acest sens, și Decizia nr. 617 din 11 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 12 ianuarie 2017, paragraful 14, cu privire la constituționalitatea dispozițiilor art. 40 alin. (4) teza întâi din C. proc. civ. din 1865 potrivit cărora "Hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare

Instanța de contencios constituțional a mai reținut că, în temeiul art. 126 alin, (2) din Constituție, potrivit căruia "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", este dreptul exclusiv ai legiuitorului de a stabili mijloacele prin care se asigură o bună administrare a justiției, prin instituirea unor reglementări care să prevină abuzurile în exercitarea drepturilor procesuale, în vederea asigurării judecării procesului în mod echitabil și într-un termen rezonabil. De asemenea, potrivit jurisprudenței sale, Curtea a reținut că accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, dar aceasta nu înseamnă că ei trebuie asigurat la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor (a se vedea, în acest sens, Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Prin aceeași decizie, Curtea a reținut că prin lege pot fi instituite reguli deosebite, în considerarea unor situații diferite.

Astfel, este dreptul exclusiv al legiuitorului de a stabili regula potrivit căreia hotărârea de strămutare a pricinii este definitivă, în considerarea faptului că este un act de bună administrare a justiției și nu privește fondul cauzei.

De altfel, Curtea Constituțională a observat că hotărârea pronunțată asupra strămutării este susceptibilă de a fi atacată prin căile extraordinare de retractare, respectiv poate fi formulată contestația în anulare, pentru motivul prevăzut la art. 503 alin. (1) ori, după caz, revizuirea, în condițiile art. 509 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., fiind astfel constituite garanții suplimentare pentru realizarea accesului la justiție.

Înalta Curte a conchis că motivul de contestație m anulare prevăzut la art. 503 alin. (1) C. proc. civ. nu poate fi primit, pentru motivele menționate, și a respins contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Încheierii nr. 1640 din 24 octombrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, ca inadmisibilă.

La data de 14 martie 2018, revizuenta A. a formulat cerere de revizuire împotriva Deciziei nr. 119 din 19 ianuarie 2018 a Înaltei Curii de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/2017.

Revizuenta a susținut, invocând în drept dispozițiile art. 509 pct. 5, 7 și 10 C. proc. civ., că decizia a cărei revizuire o cere este nelegală și netemeinică și că nu se bazează pe bună credință în rezolvarea cauzei.

Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. x/2018, fiind fixat termen de judecata la 25 mai 2018, Înalta Curte, la termenul de judecată din 23 mai 2018, a pus în discuție și a rămas în pronunțare asupra chestiunii privind admisibilitatea cererii de revizuire, în raport de art. 509 alin. (1) și art. 513 alin. (3) C. proc. civ.

Cererea de revizuire va fi respinsă ca inadmisibila, pentru considerentele care succed.

Potrivit art. 509 alin. (1) C. proc. civ., " Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:

5 (...);

(…) 10. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă".

Totodată, potrivit alin. (2) al art. 509 C. proc. civ., "Pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-10 sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul."

Astfel, potrivit alin. (1) al art. 509 C. proc. civ., pot face obiect al revizuirii hotărârile care vizează fondul pricinii, respectiv hotărârile pronunțate asupra fondului, precum și cele care evocă fondul.

Prin excepție, pentru motivele limitativ prevăzute de alin. (2) a! art. 509 C. proc. civ., pot face obiect al revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul.

Totodată, potrivit art. 513 alin. (4) C. proc. civ., "Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază." în speță, cererea de revizuire a fost îndreptată împotriva unei hotărâri prin care a fost respinsă ca inadmisibilă, o contestația în anulare.

Cererea de revizuire a fost întemeiată în drept pe art. 509 pct. 5, 7 și 10 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 5 C. proc. civ., invocat de revizuientă, sunt de reținut următoarele:

Din formularea textului legal, rezultă că enumerarea categoriilor de hotărâri care pot fi atacate cu revizuire este limitativă și, prin urmare, nu este admisibilă formularea unei cereri de revizuire decât cu privire la hotărârile judecătorești expres și limitativ prevăzute de art. 509 C. proc. civ., deoarece, în caz contrar, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căii de atac, potrivit căruia orice cale de atac poate fi exercitată numai dacă este prevăzută de lege și în condițiile impuse de aceasta.

Prin dispozițiile art. 509 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus o condiție ce trebuie îndeplinită pentru a putea promova calea extraordinară de atac a revizuirii, și anume, aceea că pot ti atacate cu revizuire hotărârile care vizează fondul pricinii, respectiv hotărârile pronunțate asupra fondului, precum și cele care evocă fondul.

Prin excepție, pentru motivele limitativ prevăzute de alin. (2) al art. 509 C. proc. civ., pot face obiect ai revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul, ceea ce înseamnă că, în afară de cazurile prevăzute de alin. (2) al art. 509, antamarea fondului cauzei, prin hotărârea a cărei revizuire se cere, este o condiție de admisibilitate.

Cum, în speță, unul dintre motivele de revizuire invocat de revizuientă este cel prevăzut la alin. (1) pct. 5, care nu se regăsește printre cele enumerate expres la alin. (2) al art. 509 C. proc. civ., rezultă că se impunea ca prin hotărârea atacată să se fi evocat fondul pricinii.

Or, în prezenta cauză, prin decizia a cărei revizuire se solicită, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare împotriva unei încheieri prin care s-a respins o cerere de strămutare, decizia atacată nefiind o hotărârea să evoce fondul.

Cu privire la motivele prevăzute de art. 509 pct. 7 și 10 C. proc. civ., invocate, de asemenea, în drept, pentru care pot face obiect al revizuirii și hotărâri care nu evocă fondul (conform art. 509 alin. (2) C. proc. civ.), este de reținut că revizuenta a susținut că hotărârea atacată cu revizuirea este nelegală și netemeinică și că nu se bazează pe bună credință în rezolvarea cauzei or, nici unul dintre aceste motive nu poate fi încadrat în dispozițiile legale menționate.

Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, în raport de dispozițiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientă A. împotriva Deciziei nr. 119 din 19 ianuarie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/2017.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23.05.2018.