ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 811/2018

Deliberând asupra contestației în anulare, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 14 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2017 s-a dispus, în baza art. 283 alin. (4) lit. i) C. proc. pen., amendarea numitului A., pentru atitudinea ireverențioasă în fața instanței de judecată cu amendă judiciară în cuantum de 5000 RON. Pe fondul cauzei, s-a stabilit pronunțarea la data de 31.05.2018, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, în temeiul dispozițiilor art. 391 alin. (1) raportat la art. 390 alin. (2) C. proc. pen.

Curtea de Apel București a reținut că numitul A. a avut o atitudine ireverențioasă în fața instanței de judecată, manifestată prin intervenții repetate în sensul solicitării de a se pune în discuție cererea de sesizare a Curții Constituționale și cererea de intervenție formulate în scris la dosarul cauzei, deși instanța i-a pus în vedere acestuia atât prin încheierea de ședință din data de 19.02.2018, cât și la termenul din 14.05.2018 că nu are nicio calitate în dosar, nefiind în măsură să formuleze și să susțină cereri în cauză.

Împotriva acestei încheieri, la data de 30 mai 2018, a formulat apel petentul A. Prin decizia nr. 146/A din 11 iunie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, a fost respins, ca inadmisibil, apelul declarat de petentul A. împotriva încheierii din data de 14 mai 2018 a Curții de Apel București, secția I Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2017 și a fost obligat apelantul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte a reținut, în esență, că potrivit dispozițiilor din C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit legii procesual penale prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, s-a observat că, potrivit dispozițiilor art. 408 alin. (2) din C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel. În cauză, s-a constatat că petentul a uzat de calea de atac a apelului împotriva unei încheieri interlocutorii, de amânare a pronunțării dispusă de către o instanța investită cu judecarea fondului, încheiere pentru care dispozițiile procesual penale prevăd doar calea de atac a apelului odată cu sentința. Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Împotriva acestei hotărâri petentul A. a formulat contestație în anulare, invocând dispozițiile art. 503 alin. (1) raportate la prevederile art. 64 alin. (4) si următoarele C. proc. civ., coroborate cu art. 6 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și cu art. 426 lit. a) C. proc. pen. În esență, petentul a susținut că nu a fost citat de instanța de apel pentru termenul din 11.06.2018, fiindu-i încălcat, astfel, dreptul la apărare. Examinând contestația în anulare formulată de petentul A., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac prin care se înlătură erorile comise fie prin nerespectarea unor dispoziții legale după care se desfășoară procesul penal, fie prin nerezolvarea cauzei în deplină concordanță cu materialele aflate la dosar, și prin care cei ce au pierdut anumite drepturi sau prerogative din cauza unui act procesual nul sunt repuși în aceste drepturi.

În conformitate cu dispozițiile art. 426 lit. a) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate. Înalta Curte observă că acest caz de contestație în anulare reglementează două ipoteze. Astfel, teza I a articolului anterior menționat vizează situația în care procedura de citare a părții la judecarea apelului nu a fost îndeplinită sau a fost viciată, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 420 alin. (1) și (2) C. proc. pen. De asemenea, aceste vicii ale procedurii de citare nu trebuie să fi fost acoperite prin prezența părții nelegal citate, personal sau reprezentată de un apărător ales.

Referitor la teza a II-a a art. 426 lit. a) C. proc. pen., aceasta este incidentă în situația în care partea, legal citată, a lipsit de la judecarea apelului din cauza unei imposibilități obiective și nu a putut înștiința instanța despre această împiedicare. În cauza dedusă judecății, petentul A. a invocat dispozițiile art. 426 lit. a) teza I C. proc. pen., susținând că nu a fost legal citat pentru termenul din 11 iunie 2018, când s-a judecat apelul formulat împotriva încheierii din 14 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel București. Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că, pentru termenul din 11 iunie 2018, petentul a fost citat atât la domiciliul ales, indicat în cererea prin care a formulat apel, respectiv București, cât și prin afișare la sediul instanței.

Astfel, se observă că, la data de 05 iunie 2018, ora 09:24:30, a fost printată din sistemul informatic ECRIS citația pentru apelantul A., la adresa din București, adresă indicată, așa cum s-a menționat anterior, în cererea prin care s-a formulat apel. La aceeași dată, respectiv 05 iunie 2018, la ora 15:45, agentul procedural care a fost însărcinat cu efectuarea procedurii de citare a completat procesul-verbal de predare, în sensul că a fost în imposibilitate de a comunica actele de procedură și le-a returnat la instanță întrucât destinatarul nu mai locuiește la acea adresă. Având în vedere mențiunile din procesul-verbal de predare, s-a procedat la citarea apelatului prin afișare la sediul instanței.

Ca atare, la data de 08 iunie 2018, ora 14:52:39 a fost printată din sistemul informatic ECRIS citația pentru apelantul A., citație care a fost afișată la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție la ora 15:08, conform procesului-verbal aflat din dosarul nr. x/1/2018. Așadar, susținerile apelantului potrivit cărora era imposibil ca un document printat din calculator la ora 14:52 să fie completat la ora 15:06 la locul citării sunt nefondate, în condițiile în care, așa cum s-a menționat anterior, citația printată la ora 14:52 a fost emisă pentru citarea prin afișare la sediul instanței (fiind afișată la ora 15:08). Prin urmare, Înalta Curte constată că procedura de citare cu apelatul A. a fost legal îndeplinită, iar participarea acestuia la judecată nu era obligatorie, excepțiile de la această regulă fiind expres prevăzute în normele procedurale, ceea ce nu este cazul în speța dedusă judecății.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 146/A din 11 iunie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală. În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 100 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 146/A din 11 iunie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală. Obligă contestatorul la plata sumei de 100 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 02.10.2018.