ÎCCJ, decizie (scj.ro #150125)

Competență teritorială. Locul săvârșirii infracțiunii. Nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea generală. Participanții în procesul penal. Competența organelor judiciare. Competența teritorială a instanțelor judecătorești

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

competență teritorială

C. pen.,

art. 379

C. proc. pen.,

art. 41

În cazul infracțiunii de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorului prevăzută în art. 379 alin. (1) C. pen. - constând în reținerea de către un părinte la domiciliul acestuia a copilului său minor, fără consimțământul celuilalt părinte căruia minorul i-a fost încredințat -, locul săvârșirii infracțiunii, în accepțiunea dispozițiilor art. 41 C. proc. pen., este locul unde minorul a fost reținut, reprezentat de domiciliul inculpatului, iar nu locul unde inculpatul avea obligația de a-l aduce înapoi pe copilul său minor, reprezentat de domiciliul celuilalt părinte.

I.C.C.J., Secția penală, încheierea nr. 170 din 19 aprilie 2019

Prin încheierea penală nr. 1693 din 20 decembrie 2018 pronunțată de Judecătoria Sibiu, Secția penală s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sibiu.

În baza art. 50 C. proc. pen. raportat la art. 41 alin. (1) C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect săvârșirea infracțiunii de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorului prevăzută și pedepsită de art. 379 alin. (1) C. pen. privind pe inculpatul A., în favoarea Judecătoriei Zărnești.

Pentru a dispune în acest sens, Judecătoria Sibiu a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. X. din data de 14 mai 2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, a fost trimis în judecată inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorului prevăzută în art. 379 alin. (1) C. pen.

În actul de sesizare s-a reținut că, prin sentința civilă nr. 1177 din 29 noiembrie 2016 pronunțată în dosarul Judecătoriei Zărnești, s-a încuviințat învoiala părților și s-a dispus ca domiciliul minorului B. să fie la domiciliul mamei C. din Cisnădie, județul Sibiu.

Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov a dispus, prin decizia civilă nr. 107/A din 3 mai 2017, ca urmare a apelului declarat de părți, menținerea dispozițiilor sentinței civile nr. 1177 a Judecătoriei Zărnești, cu privire la domiciliul minorului, cu privire la programul de vizitare al minorului de către tatăl său, precum și cu privire la plata pensiei de întreținere în cuantum de 300 lei.

S-a reținut că inculpatul, la data de 13 ianuarie 2017, a luat pe minorul B. de la domiciliul mamei sale din Cisnădie, conform programului de vizită și nu l-a mai adus înapoi la domiciliul mamei sale.

La data de 16 ianuarie 2017 persoana vătămată C. a notificat prin avocat pe inculpat, cerându-i să aducă la domiciliul său pe minorul B.

La data de 26 iulie 2017 persoana vătămată C. a solicitat BEJ D. executarea silită a hotărârii judecătorești nr. 107/A din 3 mai 2017 a Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov, prin care s-a stabilit domiciliul minorului la mamă.

La data de 12 septembrie 2017 executorul judecătoresc a încheiat procesul-verbal de constatare din care reiese că inculpatul A. nu a depus diligențele necesare de a-l preda pe minorul B. mamei sale C. și nu a dus la îndeplinire exigențele judecătorului care a stabilit locuința minorului în mod definitiv la domiciliul mamei sale.

S-a constatat că elementul de tipicitate al infracțiunii este reținerea de către un părinte a copilului minor, fără consimțământul celuilalt părinte.

În drept, s-a reținut prin rechizitoriu că: fapta inculpatului A. care, în perioada 15 ianuarie 2017 până în prezent, a reținut pe minorul B. fără acordul mamei sale la domiciliul său din Zărnești constituie infracțiunea prevăzută în art. 379 alin. (1) C. pen.

În termen legal, inculpatul B., prin apărător, a formulat cereri și excepții, invocând neregularitatea actului de sesizare, respectiv rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu nr. X. din data de 14 mai 2018, și a solicitat, între altele, să se constate sesizarea unei instanțe de judecată necompetente teritorial în soluționarea dosarului raportat la dispozițiile art. 41 alin. (1) C. proc. pen. - excepția lipsei competenței teritoriale de soluționare a cauzei a Judecătoriei Sibiu, cu respectarea dispozițiilor art. 47 alin. (3) și (4) C. proc. pen., relative la momentul invocării acesteia.

Analizând excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sibiu, invocată de inculpatul A., judecătorul de cameră preliminară a reținut că, potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. pen., competența teritorială a instanțelor de judecată pentru infracțiunile ce se săvârșesc pe teritoriul României se determină, în ordine, în funcție de: a) locul săvârșirii infracțiunii; b) locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul; c) locuința suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârșit fapta; d) locuința sau, după caz, sediul persoanei vătămate.

A constatat că prin actul de sesizare locul săvârșirii infracțiunii a fost expres determinat, faptele fiind săvârșite în orașul Zărnești ce se află în circumscripția teritorială de competență a Judecătoriei Zărnești, și nu a Judecătoriei Sibiu; judecătorul de cameră preliminară a apreciat întemeiată excepția invocată de inculpatul A. prin apărător.

Prin încheierea din data de 20 martie 2019 pronunțată de Judecătoria Zărnești, referitor la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Zărnești, judecătorul a avut în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 41 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., competența teritorială este determinată de locul săvârșirii infracțiunii.

Potrivit dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. proc. pen., prin locul săvârșirii infracțiunii se înțelege locul unde s-a desfășurat activitatea infracțională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia.

Judecătorul a reținut că fapta de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorului, de care este acuzat inculpatul, constă aparent într-o acțiune: reținerea minorului B. în orașul Zărnești, deși era obligat să îl aducă pe acesta la domiciliul de fapt al mamei sale din Cisnădie, județul Sibiu, astfel cum s-a stabilit prin sentința civilă nr. 1177 din 29 noiembrie 2016 pronunțată de Judecătoria Zărnești, definitivă prin decizia civilă nr. 107/A din 3 mai 2017 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov.

Infracțiunea de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorului prevăzută în art. 379 alin. (1) C. pen. poate fi săvârșită atât printr-o acțiune, de exemplu când părintele ia copilul minor fără consimțământul celuilalt părinte căruia acesta i-a fost încredințat, cât și printr-o inacțiune, în situația în care părintele nu aduce copilul minor celuilalt părinte căruia acesta i-a fost încredințat.

De asemenea, instanța a arătat că din descrierea dată faptei prin rechizitoriu și potrivit dispozitivului sentinței civile nr. 1177 din 29 noiembrie 2016 pronunțate de Judecătoria Zărnești, inculpatului i s-a stabilit dreptul de a avea legături personale cu minorul, având dreptul de a lua minorul de la domiciliul mamei și obligația corelativă de a aduce minorul înapoi. Din actele dosarului a rezultat că această obligație nu a mai fost adusă la îndeplinire; conduita reproșată a devenit ilicită în momentul în care a devenit scadentă obligația de restituire a minorului.

În aceste condiții, judecătorul a considerat că actul de sesizare descrie o inacțiune, respectiv fapta inculpatului care nu a adus copilul celuilalt părinte căruia acesta i-a fost încredințat. Fapta descrisă este una omisivă proprie, întrucât există identitate între elementul material prevăzut de lege și inacțiunea reproșată persoanei acuzate.

Din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, a rezultat că inculpatul avea obligația de a-l aduce pe minor la domiciliul de fapt al mamei sale din Cisnădie, județul Sibiu, loc expres stabilit prin sentința civilă menționată.

Instanța a considerat că locul săvârșirii faptei în cazul infracțiunilor omisive este locul unde trebuia adusă la îndeplinire obligația a cărei neexecutare este reproșată. Aceasta deoarece, în cazul infracțiunilor omisive, locul unde s-a desfășurat activitatea infracțională, în totul sau în parte, în sensul dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. proc. pen., este locul unde trebuia executată obligația. Întrucât în sarcina inculpatului s-a reținut obligația de a restitui copilul în Cisnădie, județul Sibiu, judecătorul a considerat că Judecătoria Sibiu este competentă să soluționeze prezenta cauză.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 50 alin. (1) C. proc. pen., judecătorul a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Zărnești invocată de judecătorul de cameră preliminară din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.

De asemenea, în baza art. 40 alin. (4) și a art. 51 alin. (2) C. proc. pen., a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea conflictului de competență.

Fiind învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, în temeiul art. 51 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Zărnești.

Prioritar, Înalta Curte de Casație și Justiție notează că obiectul cauzei asupra căreia poartă conflictul negativ de competență este fapta de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorului, în modalitatea prevăzută și pedepsită de art. 379 alin. (1) C. pen.: „reținerea de către un părinte a copilului său minor, fără consimțământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredințat minorul potrivit legii, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.”

Astfel, se constată că în modalitatea reținerii, astfel cum este reglementată în dispozițiile alin. (1) al art. 379 C. pen., infracțiunea este una comisivă, materială, continuă și de pericol și se consumă în momentul în care minorul a fost reținut.

În ceea ce privește determinarea competenței teritoriale a instanțelor de judecată, aceasta se realizează în funcție de criteriile prevăzute în art. 41 alin. (1) C. proc. pen., text de lege potrivit căruia, pentru infracțiunile săvârșite pe teritoriul României, competența după teritoriu este determinată, în ordine, de: locul săvârșirii infracțiuni (

forum delicti commissi

), astfel cum este acesta definit în alin. (2) al aceluiași text de lege; locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul (

forum deprehensionis

); locuința suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârșit fapta (

forum domicilii

) și locuința sau, după caz, sediul persoanei vătămate (

forum domicilii victimae

).

Or, evaluând datele concrete ale speței prin prisma dispozițiilor legale care guvernează competența teritorială a instanțelor, anterior menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că inculpatul A. a săvârșit fapta de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorului, în modalitatea prevăzută și pedepsită de art. 379 alin. (1) C. pen., prin reținerea minorului B. la domiciliul său din orașul Zărnești, deși avea obligația de a-l aduce pe acesta la domiciliul de fapt al mamei sale din Cisnădie, județul Sibiu.

În acest context argumentativ, în raport cu modalitatea de săvârșire a faptei prevăzute în alin. (1) al art. 379 C. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că locul săvârșirii faptei este locul unde a fost reținut minorul, respectiv domiciliul inculpatului din orașul Zărnești.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe inculpatul A. în favoarea Judecătoriei Zărnești, instanță căreia i s-a trimis dosarul.