ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2660/2020

Ședința publică din data de 09 decembrie 2020

Asupra conflictului negativ de competență;

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu, secția civilă la data de 14 septembrie 2020, sub dosar nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat, pe calea ordonanței președințiale, fără citarea părților, stabilirea provizorie a domiciliului minorului C. la domiciliul tatălui în jud. Sibiu, până la soluționarea definitivă a acțiunii pe fond înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu.

2.1. Prin sentință civilă nr. 4015 din 09 octombrie 2020, Judecătoria Sibiu, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâtă, privind acțiunea civilă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., și a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Miercurea-Ciuc.

Pentru a pronunța această hotărâre, cu referire la dispozițiile art. 114 alin. (1) din C. proc. civ., la actele dosarului și susținerile ambelor părți, Judecătoria Sibiu a reținut că minorul locuia la data acțiunii și locuiește și în prezent, împreună cu mama sa, în localitatea Tușnad, județul Harghita, localitate ce se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Miercurea-Ciuc.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Miercurea Ciuc, prin sentința civilă nr. 1950 din 17 noiembrie 2020, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competenta de solutionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sibiu. Totodată, a constatat ivit conflictului negativ de competență, a dispus suspendarea judecării cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Miercurea Ciuc a constatat că ulterior momentului formulării cererii privind stabilirea, pe calea ordonanței președințiale, a domiciliului provizoriu al minorului, pe rolul Judecătoriei Sibiu a fost înregistrat dosarul nr. x/2020 având ca obiect desfacerea căsătoriei între părți.

Cu referire la art. 998 și art. 920 din C. proc. civ., a reținut că instanța competentă să se pronunțe asupra cererilor accesorii și incidentale introduse pe calea ordonanței președințiale, precum cea formulată în cauză, este instanța competentă să dispună desfacerea căsătoriei, respectiv Judecătoria Sibiu.

II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu, secția civilă, în considerarea argumentelor ce succed:

În ceea ce privește legalitatea învestirii în vederea soluționării conflictului de competență, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Prin cererea de ordonanță președințială înregistrată la Judecătoria Sibiu, secția civilă, la data de 14 septembrie 2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat stabilirea, în mod provizoriu, a domiciliului minorului C., la domiciliul tatălui în județul Sibiu.

Ulterior, la data de 07 octombrie 2020, pe rolul Judecătoriei Sibiu, secția civilă, sub nr. x/2010, a fost înregistrată acțiunea formulată de reclamanta B., în contradictoriu cu pârâtul A., prin care a solicitat desfacerea căsătoriei, păstrarea numelui din timpul căsătoriei, stabilirea locuinței minorului la reclamantă cu exercitarea autorității părintești în comun (acest capăt de cerere formând deja obiectul dosarului nr. x/2020 având ca obiect stabilire domiciliu minor), obligarea pârâtului la plata lunară a pensiei de întreținere în favoarea minorului de la data formulării cererii și până la împlinirea vârstei majoratului.

Pornind de la prevederile art. 998 din C. proc. civ., se observă că acest text de lege stipulează în sensul introducerii cererii de ordonanță președințială la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului.

Se reține că instanța competentă în materie de divorț este reglementată prin art. 915 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cu care:

"Cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul."

În ceea ce privește cererile accesorii și incidentale în această materie, art. 919 din C. proc. civ. stipulează în sensul că instanța de divorț se pronunță, la cerere, și cu privire la exercitarea autorității părintești, contribuția părinților la cheltuielile de creștere și educare a copiilor, locuința copilului și dreptul părintelui de a avea legături personale cu acesta, iar în situația în care soții au copii minori născuți înaintea sau în timpul căsătoriei sau adoptați, se va pronunța asupra acestor aspecte chiar dacă nu au fost solicitate prin cererea de divorț.

Totodată, art. 920 din C. proc. civ. instituie posibilitatea ca instanța, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, să poată lua măsuri provizorii, inclusiv cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori.

Or, în cauză, în raport de competența teritorială astfel reglementată în materie, se constată că pe rolul Judecătoriei Sibiu, secția civilă este înregistrat dosarul nr. x/2010 având ca obiect procesul de divorț între părțile din prezentul dosar, prin care s-a solicitat și stabilirea domiciliului minorului.

Prin urmare, atâta timp cât a fost formulată o cerere de divorț, fondul dreptului este reprezentat de cererile formulate în cadrul respectivului proces, așa încât măsurile privind ocrotirea persoanei fizice care ar intra în mod obișnuit în competența de soluționare a instanței de tutelă în condițiile art. 114 alin. (1) din C. proc. civ., pot fi luate pe calea ordonanței președințiale, potrivit art. 920 din C. proc. civ.

Cum raportul dintre norma generală și norma specială se rezolvă din perspectiva principiului specialia generalibus derogant, în cauză sunt incidente prevederile art. 919 și art. 920 din C. proc. civ., cuprinse în Cartea a VI-a. Proceduri speciale și nu cele ale art. 114 alin. (1) din același cod ce se regăsesc în Cartea I. Dispoziții generale.

Drept urmare, instanța competentă să se pronunțe asupra cererilor accesorii sau incidentale, introduse pe calea ordonanței președințiale, precum cea formulată în prezenta cauză având ca obiect stabilirea domiciliului minorului, este instanța învestită cu soluționarea cererii de divorț.

Raportat considerentelor expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Sibiu, secția civilă este instanța competentă teritorial să soluționeze cererea de ordonanță președințială dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 09 decembrie 2020.