ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7310/2013

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1559 din 27 martie

2013, Judecătoria Brezoi, secția civilă a admis excepția privind necompetența

teritorială a instanței, invocată din oficiu și a declinat competența de

soluționare a cauzei privind pe petenta SC „C.D.” SRL și pe intimata Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - CESTRIN, în

favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Pentru a hotărî

astfel, Judecătoria Brezoi a reținut că potrivit art. 10

1

din O.G. nr.

15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe

rețeaua de drumuri naționale din România, astfel cum a fost modificată prin

Legea nr. 2 din 1 februarie 2013, ".. plângerea, însoțită de copia

procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în

a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul",

iar în speță contravenientul are sediul în circumscripția Judecătoriei

sectorului 1 București.

Judecătoria

Sectorului 1 București, prin Sentința civilă nr. 15040/2013 din 28 iunie 2013,

a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1

București, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe petenta SC

"C.D." SRL, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - CESTRIN, în favoarea Judecătoriei

Brezoi și, constatând ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria

Sectorului 1 București și Judecătoria Brezoi, a suspendat cauza și a înaintat

dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării

conflictului.

Pentru a pronunța

această soluție, Judecătoria sectorului 1 București a reținut, în esență, că

art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 se referă la procesele în materia

contenciosului administrativ aflate în primă instanță la data schimbării

competenței prin acest act normativ, că prin Legea nr. 2 din 1 februarie 2013

legiuitorul a înțeles să facă distincție între materia contravențională și cea

a contenciosului administrativ, astfel încât la data sesizării instanței cu

prezenta plângere contravențională erau aplicabile dispozițiile generale ale

art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind competența în materie

contravențională, nefiind aplicabile dispozițiile art. XXIII alin. (1) și (4)

din Legea nr. 2/2013.

Constatându-se ivit

conflictul negativ de competență reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc. civ.,

Judecătoria sectorului 1 București a sesizat Înalta Curte de Casație și

Justiție în vederea soluționării conflictului.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform

art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi.

Pentru a adopta

această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare

arătate:

Prin Procesul-verbal

de contravenție seria R12 nr. 0063518 din 31 ianuarie 2012, întocmit de agentul

constatator din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale

din România SA - CESTRIN, petenta SC "C.D." SRL a fost sancționată

pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. (2) din O.G. 15/2002

cu amendă contravențională în cuantum de 3.000 RON.

S-a constatat că la

data de 10 august 2011, vehiculul cu număr de înmatriculare ....... aparținând

petentei a circulat pe DN 7 Km 188+900 m, în localitatea Seaca, județul Vâlcea,

fără a deține rovinietă valabilă.

Din procesul-verbal

rezultă că locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentei a fost

DN 7 Km 188+900 m, localitatea Seaca, județul Vâlcea, situată în raza de

competență teritorială a Judecătoriei Brezoi, județul Vâlcea.

Așa cum în mod corect

a apreciat și Judecătoria Sectorului 1 București, la data introducerii

plângerii contravenționale erau aplicabile dispozițiile generale ale art. 32

alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind competența în materie contravențională,

nefiind aplicabile dispozițiile art. XXIII alin. (1) și (4) din Legea nr.

2/2013, astfel încât competentă să judece plângerea împotriva procesului-verbal

de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii era judecătoria în

circumscripția căreia s-a săvârșit fapta contravențională, în temeiul art. 32

din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Chiar dacă prin

Sentința civilă nr. 1559 din 27 martie 2013 Judecătoria Brezoi a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1

București, apreciind că urmare a introducerii art. 101 din O.G. nr. 15/2002

privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua

de drumuri naționale din România, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2

din 1 februarie 2013, competentă să judece prezenta cauză este judecătoria unde

își are sediul contravenientul, normele de procedură fiind de imediată

aplicare, Înalta Curte apreciază că în situația specială a stabilirii

competenței normele de procedură civilă nu pot retroactiva decât în situația în

care prin norma nouă se prevede în mod expres aceasta.

Or, Legea nr. 2/2013

nu prevede în privința plângerilor contravenționale întemeiate pe O.G. nr.

15/2002, aflate pe rolul instanțelor de judecată, obligativitatea declinării

acestor cauze ca urmare a modificării competenței teritoriale prin introducerea

art. 10

1

în acest act normativ.

Cu toate că prin art.

XXIII din Legea nr. 2/2013 se prevede că „procesele în primă instanță, precum

și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de

judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a

competențelor instanței legal învestite, se judecă de instanțele devenite

competente potrivit prezentei legi", Înalta Curte apreciază că acest text

de lege nu este aplicabil și plângerilor contravenționale întemeiate pe

dispozițiile O.G. nr. 15/2002, deoarece legiuitorul nu a considerat că aceste

cereri fac parte din materia contenciosului administrativ și fiscal, ci au o

identitate proprie, chiar legiuitorul făcând distincție între cele două materii

în secțiunea a II-a din același act normativ, secțiune intitulată „modificarea

și completarea unor acte normative în materia contravențională și în materia

contenciosului administrativ și fiscal".

Pe cale de

consecință, dispozițiile art. XXIII alin. (1) și (4) din Legea nr. 2/2013 nu

sunt incidente în cauză, sens în care dispozițiile art. 32 din O.G. nr. 2/2001

își păstrează aplicabilitatea, pentru cauzele având ca obiect plângere

contravențională întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 15/2002.

Raportat la

circumstanțele cauzei, față de prevederile legale sus-menționate, Înalta Curte

constată că locul săvârșirii contravenției, reținute în sarcina petentei este

localitatea Seaca, județul Vâlcea, localitate aflată în raza de competență

teritorială a Judecătoriei Brezoi și, prin urmare, instanța competentă să

soluționeze pricina este această judecătorie.

În consecință, având

în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22

alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de

soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Brezoi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe petenta SC "C.D." SRL și pe

intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România -

CESTRIN în favoarea Judecătoriei Brezoi.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 noiembrie 2013.

Procesat de GGC - LM