ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1036/2014

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1720 din 2 aprilie

2013, Judecătoria Brezoi, secția civilă, a admis excepția privind necompetența

teritorială a instanței, invocată din oficiu și a declinat competența de

soluționare a cauzei privind pe petenta SC G.D.F.S.E.R. SA și pe intimata C.N.A.D.N.R.

SA, CESTRIN, în favoarea Judecătoriei sectorului 4 București.

Pentru a hotărî

astfel, Judecătoria Brezoi a reținut că potrivit art. 10

1

din O.G.

nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere

pe rețeaua de drumuri naționale din România, astfel cum a fost modificată prin

Legea nr. 2/2013, „(...) plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de

constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei

circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul”, iar în speță

contravenientul are sediul în circumscripția Judecătoriei sectorului 4

București.

Judecătoria sectorului

4 București, prin sentința civilă nr. 12166/2013 din 19 noiembrie 2013, a admis

excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 4 București, a

declinat competența de soluționare a cauzei privind pe petenta SC G.D.F.S.E.R.

SA, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA, CESTRIN, în favoarea

Judecătoriei Brezoi și, constatând ivit conflictul negativ de competență între

Judecătoria sectorului 4 București și Judecătoria Brezoi, a suspendat cauza și

a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării

unui regulator de competență.

Pentru a pronunța

această soluție, Judecătoria sectorului 4 București a reținut, în esență, că

art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 se referă la procesele în materia

contenciosului administrativ aflate în primă instanță la data schimbării

competenței prin acest act normativ, că prin Legea nr. 2/2013 legiuitorul a

înțeles să facă distincție între materia contravențională și cea a

contenciosului administrativ, astfel încât la data sesizării instanței cu

prezenta plângere contravențională erau aplicabile dispozițiile generale ale

art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind competența în materie

contravențională, nefiind aplicabile dispozițiile art. XXIII alin. (1) și (4)

din Legea nr. 2/2013.

Constatându-se ivit

conflictul negativ de competență reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc. civ.,

Judecătoria sectorului 4 București a sesizat Înalta Curte de Casație și

Justiție în vederea soluționării conflictului.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform

art. 22 alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ., va stabili competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi.

Pentru a adopta

această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare

arătate:

Prin procesul-verbal

de contravenție din 22 februarie 2012, întocmit de agentul constatator din

cadrul C.N.A.D.N.R. SA, CESTRIN, petenta SC G.D.F.S.E.R. SA a fost sancționată

pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. (1) din O.G. nr.

15/2002 cu amendă contravențională în cuantum de 250 RON.

S-a constatat că la

data de 4 septembrie 2011, vehiculul aparținând petentei a circulat pe DN 7 Km

188+900 m, în localitatea S., județul Vâlcea, fără a deține rovinietă valabilă.

Din procesul-verbal rezultă

că locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentei a fost DN 7 Km 188+900

m, localitatea S., județul Vâlcea, situată în raza de competență teritorială a Judecătoriei

Brezoi, județul Vâlcea.

Așa cum în mod corect

a apreciat și Judecătoria sectorului 4 București, la data introducerii plângerii

contravenționale erau aplicabile dispozițiile generale ale art. 32 alin. (2) din

O.G. nr. 2/2001 privind competența în materie contravențională, nefiind aplicabile

dispozițiile art. XXIII alin. (1) și alin. (4) din Legea nr. 2/2013, astfel încât

competentă să judece plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției

și aplicare a sancțiunii era judecătoria în circumscripția căreia s-a săvârșit fapta

contravențională, în temeiul art. 32 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic

al contravențiilor.

Chiar dacă prin sentința

civilă nr. 1720 din 2 aprilie 2013 Judecătoria Brezoi a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4 București, apreciind că urmare a

introducerii art. 10

1

din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului

de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România,

astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013, competentă să judece prezenta

cauză este judecătoria unde își are sediul contravenientul, normele de procedură

fiind de imediată aplicare, Înalta Curte apreciază că în situația specială a stabilirii

competenței normele de procedură civilă nu pot retroactiva decât în situația în

care prin norma nouă se prevede în mod expres aceasta.

Or, Legea nr. 2/2013 nu

prevede în privința plângerilor contravenționale întemeiate pe O.G. nr. 15/2002,

aflate pe rolul instanțelor de judecată, obligativitatea declinării acestor cauze

ca urmare a modificării competenței teritoriale prin introducerea art. 10

1

în acest act normativ.

Cu toate că prin art.

XXIII din Legea nr. 2/2013 se prevede că „procesele în primă instanță, precum și

căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată

la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competențelor instanței

legal investite, se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei

legi”, Înalta Curte apreciază că acest text de lege nu este aplicabil și plângerilor

contravenționale întemeiate pe dispozițiile O.G. nr. 15/2002, deoarece legiuitorul

nu a considerat că aceste cereri fac parte din materia contenciosului administrativ

și fiscal, ci au o identitate proprie, chiar legiuitorul făcând distincție între

cele două materii în secțiunea a II-a din același act normativ, secțiune intitulată

„modificarea și completarea unor acte normative în materia contravențională și în

materia contenciosului administrativ și fiscal”.

Pe cale de consecință,

dispozițiile art. XXIII alin. (1) și alin. (4) din Legea nr. 2/2013 nu sunt incidente

în cauză, sens în care dispozițiile art. 32 din O.G. nr. 2/2001 își păstrează aplicabilitatea,

pentru cauzele având ca obiect plângere contravențională întemeiată pe dispozițiile

O.G. nr. 15/2002.

Raportat la circumstanțele

cauzei, față de prevederile legale susmenționate, Înalta Curte constată că locul

săvârșirii contravenției, reținute în sarcina petentei este localitatea S., județul

Vâlcea, localitate aflată în raza de competență teritorială a Judecătoriei Brezoi

și, prin urmare, instanța competentă să soluționeze pricina este această judecătorie.

În consecință, având în

vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin.

(3) și alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare

a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Brezoi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea SC G.D.F.S.E.R. SA și pe intimata

C.N.A.D.N.R. SA, CESTRIN, în favoarea

Judecătoriei Brezoi.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 28 februarie 2014.