ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1377/2014

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei

Brezoi la data de 21 martie 2012, reclamanta SC G.S.E.R. SA a solicitat, în contradictoriu

cu pârâta C.N.A.D.N.R. SA, anularea procesului-verbal de constatare a contravenției

din 22 februarie 2012 încheiat de autoritatea pârâtă.

Prin sentința nr. 1796

din 4 aprilie 2013, Judecătoria Brezoi a admis excepția necompetenței teritoriale

și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului

4 București, reținând că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 10

1

din O.G. nr. 15/2002.

Prin sentința nr. 10891

din 24 noiembrie 2013, Judecătoria sectorului 4 București a admis excepția necompetenței

teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

Brezoi, reținând că sunt aplicabile dispozițiile art. 32 din O.G. nr. 2/2001 privind

regimul juridic al contravențiilor, conform cărora competența de judecată

aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită

contravenția.

Constatându-se ivirea

conflictului negativ de competență, dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru pronunțarea regulatorului

de competență, potrivit art. 22 C. proc. civ.

Examinând actele dosarului,

se constată că, în raport cu dispozițiile legale în vigoare la data formulării plângerii

contravenționale, competența teritorială revine Judecătoriei Brezoi.

Astfel, obiectul acțiunii

în cauza de față îl constituie anularea procesului-verbal de contravenție din 22

februarie 2012 încheiat de autoritatea pârâtă, prin care reclamanta a fost sancționată

pentru săvârșirea contravenției prevăzute de dispozițiile art. 8 alin. (1) din

O.G. nr. 15/2002

privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere

pe rețeaua de drumuri naționale din România, conform cărora „

Fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție

continuă și se sancționează cu amendă

”

.

Potrivit art. 32

alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența

de judecată a p

lângerii formulate împotriva procesului-verbal

de constatare a contravenției aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a

fost săvârșită contravenția.

De asemenea,

conform prevederilor art. 10 pct. 8 C. proc. civ., în cererile ce izvorăsc dintr-un

fapt ilicit, competentă este instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit acel

fapt.

Or, din conținutul

procesului-verbal de contravenție contestat reiese că fapta pentru care reclamanta

a fost sancționată a fost săvârșită în localitatea S., județul Vâlcea,

competența de soluționare

a plângerii contravenționale

revenind, deci, potrivit

dispozițiilor legale susmenționate, Judecătoriei Brezoi, în a cărei circumscripție

se află locul săvârșirii contravenției

.

În cauză nu sunt aplicabile

dispozițiile art. XXIII alin. (1) și alin. (4) din Legea nr. 2/2013 și art. 10

1

din O.G. nr. 15/2002.

Se reține, astfel, că

normele de procedură pentru stabilirea competenței de judecată nu pot fi aplicate

retroactiv, decât în mod excepțional, atunci când prin legea nouă se prevede în

mod expres aceasta.

Or, dispozițiile art.

10

1

din O.G. nr. 15/2002, conform cărora, „Prin derogare de la dispozițiile

O.G. nr. 2/2001 (…) plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare

a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază

sau își are sediul contravenientul”, nu erau în vigoare la data de 21 martie 2012,

când a fost formulată plângerea contravențională, fiind introduse prin Legea

nr. 2/2013, act normativ care nu conține dispoziții care să prevadă că această normă

de procedură retroactivează.

Legea nr. 2/2013 prevede,

într-adevăr, la art. XXIII alin. (1), ca normă tranzitorie, că „Procesele în primă

instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal,

în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a

competențelor instanței legal investite, se judecă de instanțele devenite competente

potrivit prezentei legi”.

Așa cum rezultă, însă,

în mod explicit, din textul de lege citat, acesta vizează exclusiv materia contenciosului

administrativ și fiscal, nefiind, deci, aplicabil plângerilor contravenționale.

Așadar, dispozițiile

art. XXIII alin. (1) și alin. (4) din Legea nr. 2/2013 nu sunt incidente în cauză,

prevederile art. 32 din O.G. nr. 2/2001 păstrându-și aplicabilitatea pentru cauzele

având ca obiect plângere contravențională, întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 15/2002,

înregistrate la instanță înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea SC G.S.E.R. SA și pe intimata

C.N.A.D.N.R. SA, CESTRIN, în favoarea Judecătoriei Brezoi.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 18 martie 2014.