ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4022/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4022/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi la data de 19 martie 2012, M.A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, plângere împotriva procesului - verbal de contravenție din 22 februarie 2012. Judecătoria Brezoi, prin sentința civilă nr. 1869 din 8 aprilie 2013 a admis excepția necompetenței teritoriale. A declinat competența de soluționare a plângerii contravenționale în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca. Pornind de la prevederile art. 10 1 din O.G. nr. 15/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013 și având în vedere că domiciliul contravenientului este în Cluj Napoca, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca.
Judecătoria Cluj Napoca, secția civilă, prin sentința nr. 8626 din 27 mai 2013 a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu. A declinat competența privind soluționarea cauzei având drept obiect plângere contravențională în favoarea Judecătoriei Brezoi. A constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat, din oficiu, orice altă procedură și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța în drept să hotărască asupra conflictului. A reținut, în esență, că Legea nr. 2/2013, care a modificat art. 10 1 din O.G. nr. 15/2002 se aplică numai plângerilor formulate și înregistrate după intrarea în vigoare a legii, neputând retroactiva, astfel încât competența de soluționare se determină potrivit art. 32 alin. (2) din O.G.
nr. 2/2001. Regulatorul de competență urmează a fi pronunțat în favoarea Judecătoriei Brezoi, în considerarea argumentelor ce succed. În raport de obiectul cauzei, respectiv plângere contravențională formulată împotriva unui proces - verbal de constatare și sancționare a contravenției întocmit pentru încălcarea art. 8 din O.G. nr. 15/2002, devin incidente dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, respectiv cele cuprinse la art. 32, la care face trimitere O.G. nr. 15/2002 în art. 10, conform cărora competența soluționării plângerii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. În stabilirea instanței competentă teritorial a soluționa prezenta plângere contravențională, problema care se ridică în speță este de a stabili dacă modificările aduse prin art. III din Legea nr. 2/2013, potrivit cărora plângerea se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul, sunt aplicabile.
Se observă că norma de competență teritorială, derogatorie de la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, este cuprinsă în Secțiunea a 2-a a Legii nr. 2/2013 ce poartă denumirea: Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal, legiuitorul făcând deci distincția între cele două materii. Coroborând sediul materiei cu dispozițiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013 cuprinse în Capitolul III Dispoziții tranzitorii și finale, se reține că acestea se referă numai la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal nu și la cele în materie contravențională. Prin urmare, atâta vreme cât art. XXIII nu cuprinde dispoziții tranzitorii exprese vizând competența teritorială în materie contravențională, nefiind posibilă o interpretare extensivă a acestora rezultă că prevederile modificatoare ale Legii nr. 2/2013 se aplică numai proceselor începute după intrarea în vigoare a legii.
Or, în speță, plângerea contravențională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, respectiv la 19 martie 2012, instanța legal învestită fiind cea de la locul săvârșirii contravenției. În considerarea celor ce preced, având în vedere că locul săvârșirii contravenției a fost DN 7 km188+900m, S., județul Vâlcea, zonă situată în circumscripția Judecătoriei Brezoi, competența soluționării plângerii contravenționale revine, potrivit art. 32 din O.G. nr. 2/2001, Judecătoriei Brezoi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.