ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 497/2014

Deliberând asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 253/S din 11 octombrie 2012, Tribunalul Brașov a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpatului R.Z.G. pentru infracțiunile de trafic de droguri de risc prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale); trafic de droguri de mare risc prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, referitor la probatoriul cauzei, edificatoare în ceea ce privește aptitudinea de a susține învinuirea ce se aduce inculpatului, sunt declarațiile investigatorilor sub acoperire și declarația colaboratorului cu identitate protejată.

În fapt, s-a reținut că în ceea ce privește declarația investigatorului sub acoperire M., în declarația din cursul urmăririi penale, acesta a menționat că în cursul anului 2006 au primit informații cu privire la R.Z.G., în sensul că acesta ar avea preocupări în ceea ce privește consumul și traficul de droguri, astfel că a început să desfășoare activități în vederea culegerii de informații pentru a se proba activitatea infracțională a acestuia. S-a reținut, că în data de 22 mai 2007 a fost organizată o nouă activitate de supraveghere. Astfel colaboratorul s-a întâlnit cu inculpatul în zona străzii Plevnei la barul J. La un moment dat a intrat în bar pentru a merge la toaletă și la o masă l-a văzut pe inculpat, pe colaborator, pe numitul J.S.

și încă o fată. Nu a văzut ca inculpatul să părăsească barul, fiind posibil totuși ca acesta să se fi întâlnit cu cineva în curtea interioară a barului. La miezul nopții cei patru au părăsit barul, colaboratorul a plecat singur, astfel că în zona B-dul Griviței s-au întâlnit, împrejurare în care colaboratorul i-a înmânat o bucată staniol în care se aflau urme vegetale. Audiat în cursul judecății, martorul a confirmat aceeași poziție procesuală și a arătat că a supravegheat activitatea colaboratorului A. în datele de 25 septembrie 2006 și 22 mai 2007, conform celor de mai sus. În data de 25 septembrie 2006 a fost contactat de inculpat, acesta spunându-i că îi poate vinde în cursul acelei zile o cantitate de hașiș.

S-au întâlnit în acea seară, inculpatul venind cu autoturismul împreună cu G.R. și H. și cu toții s-au deplasat în comuna Prejmer, la ieșire spre Lunca Câlnicului unde era organizată o petrecere, unde erau invitate mai multe persoane, loc în care s-a consumat hașiș. Seara au plecat de la acea locuință în aceeași formați, în Brașov R. și H. au coborât, el împreună cu inculpatul s-au deplasat la locuința sa (a colaboratorului) unde a stat aproximativ o oră, iar la plecare i-a înmânat un pachet de țigări în interiorul căruia i-a spus că se află ce i-a promis, pentru acesta plătind suma de 150 lei. Pachetul de țigări a fost predat organelor judiciare. În data de 27 noiembrie 2006 a fost contactat de inculpat care i-a cerut să se întâlnească.

S-a întâlnit cu inculpatul în jurul orelor 16,00 în fața imobilului unde locuiește, inculpatul fiind cu autoturismul împreună cu R. și H. Pe drum au făcut niște cumpărături pentru grătar și s-au deplasat în comuna Prejmer pentru a face un grătar la H. La petrecere inculpatul a scos o punguță de nailon despre care le-a spus că este un hașiș superior, inculpatul a confecționat niște țigări ce au fost fumate de el, R. și H. în jurul orelor 19,30 au plecat de la petrecere, toți trei și s-au deplasat la locuința sa, unde au consumat băuturi alcoolice de la petrecere. La plecare inculpatul i-a înmânat o punguță din material plastic în care se aflau urme vegetale, pentru acestea nu a plătit nicio sumă de bani.

În noaptea de 23 decembrie 2006 a primit un mesaj telefonic în care R. îi comunica să ia legătura cu inculpatul. Cu câteva zile în urmă discutase cu inculpatul și acesta i-a spus că îi poate face rost de ceva droguri mai tari. În dimineața zilei de 23 decembrie 2006 a încercat să ia legătura cu inculpatul, dar nu a reușit. După amiaza a discutat cu el și acesta i-a cerut să vină la locuința sa. Astfel s-a deplasat la locuința inculpatului unde erau mai multe persoane cu care urma inculpatul să plece pentru sărbătorile de iarnă. Inculpatul s-a deplasat într-o cameră din care i-a adus o punguliță în care se aflau două pastile, pentru acestea plătind 100 RON. Punguliță a fost predată organelor de poliție.

În data de 27 decembrie 2006, după amiaza a fost contactat telefonic de către inculpat care i-a spus că îi poate vinde o cantitate mai mare de pastile. Au discutat la domiciliul inculpatului despre preț și cantitate. Pe la miezul nopții, inculpatul a venit la domiciliul său și în holul imobilului i-a înmânat o pungă cu 10 pastile contra sumei de 600 RON. Pastilele au fost predate organelor de poliție. În data de 17 ianuarie 2007 a fost contactat de inculpat care i-a comunicat că îi mai poate procura pastile de același gen. În jurul orelor 18,00 s-a deplasat pe Calea București, la M.D. unde l-a așteptat pe inculpat o oră și jumătate. La un moment dat l-a sunat pentru a vedea unde este, inculpatul spunându-i că le ia din altă parte.

La scurt timp, inculpatul l-a sunat pe telefon, el a ieșit afară, s-a urcat în mașina inculpatului, autoturismul D. de culoare vișinie, inculpatul i-a spus că i-a adus 20 de pastile că îi va da 17 pastile, trei fiind în contul combustibilului, le-a luat și a plătit pentru acestea 300 euro. În data de 22 mai 2007 inculpatul l-a contactat telefonic și l-a chemat la un bar pe strada Plevnei. S-a deplasat la barul J. unde era inculpatul, un băiat despre care a aflat ulterior că se numește J.S., care era însoțit de prietena sa. La un moment dat, inculpatul l-a întrebat pe el și pe J. ce cantitate vor, fiecare răspunzând că are la el suma de 100 RON. Inculpatul a lipsit 15 minute, a revenit, le-a făcut semn să îl urmeze în toaleta barului, unde au mers pe rând.

Inculpatul i-a predat o pungă în care se aflau urme vegetale ce ulterior au fost predate organelor de poliție. Instanța de fond a apreciat că, în cauză, nu a fost răsturnată prezumția de nevinovăție a inculpatului, rezultând un puternic dubiu în ceea ce privește comiterea faptelor de care este învinuit în prezentul dosar. Nimeni nu poate fi considerat vinovat atât timp cât acuzația nu a fost probată mai presus de orice dubiu rezonabil. Principiul "testis unus testis nullus" obligă valoarea probantă a probei numai în măsura în care se coroborează și cu alte probe. În plus, prezumțiile simple nu sunt apte să conducă la stabilirea vinovăției unei fapte, indiferent de gravitatea acesteia.

Faptul că între colaboratorul cu identitate protejată și inculpat au avut loc întâlniri, fie doar cu acesta, dar de cele mai multe ori și cu alte persoane, ori faptul că i s-au predat bani colaboratorului cu identitate protejată pentru efectuarea unor cumpărări de droguri autorizate, ori că după întâlniri dintre inculpat și colaboratorul cu identitate protejată, acesta a predat organelor de poliție substanțe care expertizate s-a stabilit că reprezintă droguri de risc sau de mare risc, sunt aspecte care nu sunt susținute și de alte probe apte să confirme aceste stări de fapt. În aprecierea învinuirii ce se aduce inculpatului, instanța de fond a avut în vedere că atunci când vinovăția nu este stabilită cu certitudine, prezumția de nevinovăție este aceea care împiedică pronunțarea unei hotărâri de condamnare.

Deducțiile și presupunerile investigatorilor sub acoperire sau declarația colaboratorul cu identitate protejată, nu pot duce la stabilirea cu certitudine a realității și nu pot sta la baza unei soluții de condamnare, după cum nici prezumțiile organelor judiciare nu pot justifica o asemenea soluție. A acorda valoare de fapt unei prezumții de fapt că la datele de mai sus, conform singurei declarații a colaboratorul cu identitate protejată, inculpatul i-a predat droguri de risc și de mare risc, înseamnă a admite ca dovedite împrejurări ori situații puse în sarcina inculpatului fără să existe administrate probe directe sau indirecte cu privire la ele. Inculpatul nu a recunoscut acuzațiile aduse, acesta nu are obligația să își probeze nevinovăția, ci organele judiciare prin probe certe și concludente trebuie să dovedească comiterea faptelor și forma de vinovăție recunoscută de lege.

Prezumțiile de fapt nu sunt probe și ca atare, singular, nu pot forma convingerea judecătorului cu privire la existența unei infracțiuni și a vinovăției ori nevinovăției celui supus judecății. Faptele imputate, ca și vinovăția, se dovedesc numai prin probe. Prezumțiile nu sunt decât raționamente logice, tocmai de aceea doar unite cu alte probe (nu doar o probă singulară care emană de la un interpus al organelor judiciare) ele pot susține o concluzie certă, confirmată de întregul probatoriu. La dosar nu este nicio altă dovadă directă sau indirectă a predării vreunui obiect/colet/substanță între colaboratorul cu identitate protejată și inculpat. Marea majoritate a posibilelor tranzacții au avut loc în mediul privat, locuința colaboratorului, autoturism (taxi) și două în locuri publice.

Faptul că nu s-a reușit probarea efectivă a acestor acte, chiar dacă acestea au fost reale, acest fapt profită acuzatului, conform principiului in dubio pro reo. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT-Serviciul Teritorial Brașov. Prin Decizia nr. 30/Ap din 05 martie 2013, Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul R.Z.G., în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT - Serviciul Teritorial Brașov împotriva Sentinței penale nr. 253/S din 11 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Brașov, care a fost menținută.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că, prin art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale la această convenție ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, este reglementat dreptul la un proces echitabil. Convenția enumera două feluri de garanții ale dreptului la un proces echitabil: unele de natură materială și altele de natură procedurală, menite să asigure eficiență celor din prima categorie. Pentru a realiza o protecție eficientă a drepturilor omului, nu este suficientă consacrarea unor drepturi materiale. Este la fel de necesară existența unor garanții fundamentale de procedură de natură să întărească mecanismul de apărare a acestor drepturi.

Acesta este obiectul principal al art. 6 din Convenție. În prezenta cauză, Curtea a reținut că întreg ansamblul probator își are originea în relatările colaboratorului sub acoperire, relatări ce sunt cuprinse în procesele-verbale întocmite de către investigatori. Ulterior, aceleași aspecte de fapt cuprinse în aceste procese-verbale au fost menționate de către colaboratorul "A." și de către investigatorii sub acoperire "M." și " V." și cele din cursul cercetării judecătorești. În ceea ce privește procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, acestea nu oferă elemente de probă care să conducă la susținerea acuzării, de altfel parchetul nici măcar nu a făcut referire la acestea decât generic, fără a indica sau preciza care sunt elementele de fapt care ar putea să-l incrimineze pe inculpat.

În aceste condiții, nu se poate susține că suntem în prezența unor probe suficiente, deci a mai multor probe care să susțină acuzarea, câtă vreme, în fapt, suntem doar în prezența declarației colaboratorului "A." care a avut contact direct cu inculpatul și a intrat în anumite relații cu acesta. Dreptul înscris în art. 6 parag. 3 lit. d), respectiv dreptul oricărui acuzat de a întreba sau solicita audierea martorilor acuzării, constă în posibilitatea ce trebuie să-i fie acordată acuzatului de a contesta o mărturie făcută în defavoarea sa. Acest drept constituie o aplicație a principiului contradictorialității în procesul penal și, în același timp, o componentă importantă a dreptului la un proces echitabil.

În prezenta cauză, cum a reținut și Tribunalul Brașov, declarația de martor a numitului "A." - colaboratorul investigatorilor sub acoperire, nu poate constitui singurul element de probă pe care să se poată fundamenta o soluție de condamnare a inculpatului R.Z.G. Deși s-ar putea susține de către acuzare faptul că probațiunea din prezenta cauză nu este dată numai de declarația colaboratorului investigatorilor sub acoperire - în acest sens fiind întocmite mai multe procese-verbale în cele 4 dosare de urmărire penală, Curtea nu a putut să nu observe că: - declanșarea prezentului proces penal a fost urmarea "unor activități specifice" din data de 22 septembrie 2006 ale lucrătorilor din cadrul Direcției generale de Combatere a Criminalității Organizate, Brigada Brașov, în urma cărora "s-au obținut date conform cărora R.Z.G.

este implicat în traficul și consumul de droguri de risc și de mare risc"; - urmare a acestor activități specifice ce nu pot fi încadrate în niciun mijloc de probă ce ar putea oferi elemente de fapt care să poată fi analizate în întreg contextul faptic al cauzei prin coroborare, în aceeași dată de 22 septembrie 2006 au fost introduși în cauză investigatorii sub acoperire "M." și "V." și colaboratorul acestora "A."; - toate procesele-verbale întocmite în etapa actelor premergătoare și, ulterior, al urmăririi penale, au avut la bază o stare de fapt ce a fost percepută doar de colaboratorul "A.", acesta fiind cel care se întâlnea cu inculpatul și persoanele din anturajul acestuia din urmă. Potrivit art. 6 parag.

1 din Convenție, "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî [...] asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa". Împotriva Deciziei nr. 30/Ap din 05 martie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul R.Z.G., a declarat prezentul recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Brașov care a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 al C. proc.

pen., respectiv hotărârile atacate sunt nelegale deoarece în mod greșit s-a dispus achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Examinând recursul declarat de reprezentantul Ministerului Public prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: În cauză, decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, la data de 5 martie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăsește în speță. Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial, intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce privește cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., invocat de reprezentantul Ministerului Public, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013. Potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greșită aplicare a legii. Ținând cont de regulile stricte ce reglementează soluționarea recursului prin invocarea art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., ce are în vedere situația în care "hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii", Înalta Curte apreciază că nu are posibilitatea de a examina această critică în condițiile în care art. 385 9 alin. (1) C. proc.

pen. anterior, în forma aplicabilă prezentei cauze, reglementează doar motive de casare care vizează chestiuni de drept, astfel încât criticile privind greșita achitare a inculpatului R.Z.G. în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior, prin reanalizarea situației de fapt reținută de către instanțele de fond și apel, excede cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen. anterior/întrucât se referă la aspecte de fapt ale cauzei. Cu privire la soluția dispusă de instanța de fond și menținută în apel, privind achitarea inculpatului R.Z.G. în baza art. art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., legea penală mai favorabilă este Codul penal anterior.

Față de considerentele expuse, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție, va respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Brașov În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism -Serviciul Teritorial Brașov împotriva Deciziei penale nr. 30/Ap din 05 martie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul R.Z.G. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 11 februarie 2014. Procesat de GGC - AM