ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 363/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 363/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Prin Sentința penală

nr. 1078 din 19 decembrie 2012, Tribunalul București, secția I penală - a

schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpaților G.M.

din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în infracțiunile prevăzute de art. 2 alin.

(2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 și art.

37 lit. a) C. pen. și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art.

16 din Legea nr. 143/2000 și art. 37 lit. a) C. pen. și H.S. din infracțiunile

prevăzute de art. 10 din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 2 din Legea nr.

143/2000 și art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000 în infracțiunea prevăzută art. 10 din Legea nr. 143/2000 raportat la

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 2 alin.

(2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 și art.

37 lit. a) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul G.M. la pedeapsa de 6 ani

închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1)

lit. a) și lit. b) C. pen. după executarea pedepsei principale.

În baza art. 4 alin.

(2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 și art.

37 lit. a) C. pen. l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6

luni închisoare.

S-au contopit

pedepsele, inculpatul G.M. având de executat pedeapsa ce mai grea de 6 ani

închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1)

lit. a) și lit. b) C. pen. după executarea pedepsei principale.

În baza art. 83 C.

pen. s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani

închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 284 din 7 martie 2006

a Tribunalului București, definitivă prin Decizia penală nr. 717 din 18

octombrie 2006 a Curții de Apel București și s-a dispus executarea alături de

pedeapsa din prezenta, urmând ca inculpatul G.M. să execute în final 6 ani

închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1)

lit. a) și lit. b) C. pen. după executarea pedepsei principale, deducând

prevenția de la de la 10 martie 2005 până la 23 iunie 2005 și de la 21 iulie

2011 la zi și menținând arestul preventiv.

În baza art. 10 din

Legea nr. 143/2000 raportat la 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 l-a condamnat

pe inculpatul H.S. la pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen. după

executarea pedepsei principale.

În baza art. 118 lit.

f) C. pen. combinat cu art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-au confiscat

968,52 gr.

I-au fost restituit

inculpatului G.M. telefoanele mobile marca N. și marca S.E.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, pe baza probatoriului

administrat (declarațiile inculpaților G.M. și H.S., ale martorilor M.V.,

P.P.D., N.D.I., G.A.C., T.L.B. și A.M.M.I., procesul-verbal de prindere în

flagrant) că inculpatul H.S. a organizat traficarea pe teritoriul României a

cantității de 969,4 gr heroină, sens în care a luat legătura telefonic cu

inculpatul G.M. căruia i-a solicitat să ridice la data de 21 iulie 2011, de la

firma de transport PO, din București, Șoseaua V., o cutie de carton adresată

lui „M.Y.", în pereții căreia era disimulată cantitatea de droguri,

ulterior urmând să-i comunice ce trebuie să facă cu coletul. O dată intrat în

posesia cutei, inculpatul G.M. a deschis-o și a luat cele patru pachete,

însușindu-și unul dintre acestea, după care l-a sunat pe coinculpat cu care s-a

înțeles să se întâlnească a doua zi pentru a-i înmâna drogurile, întâlnire care

însă nu a mai avut loc întrucât G.M. a fost prins în flagrant de organele de

poliție.

La percheziție s-a

găsit pe corpul inculpatului G.M., în dreptul abdomenului, o pungă din material

plastic, învelită în scotch, ce conținea o substanță pulverulentă de culoare

maronie, despre care acesta a declarat că este heroină pe care o deținea pentru

consumul propriu, iar într-un sac de plastic o cutie de carton de culoare maro,

pe care era inscripționat numele „M.Y.", între pereții fiind găsite trei

pungi identice cu prima ce conțineau aceeași substanță, așa cum a rezultat din

Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 143690 din 26 iulie 2011.

S-a reținut că

faptele inculpatului G.M. de a deține, fără drept, 969,4 gr heroină în scopul

traficării și consumului propriu întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și de deținere, fără drept, de

droguri de mare risc în vederea consumului, fiind incidente și dispozițiile

art. 16 din Legea nr. 143/2000, iar ale inculpatului H.S. de a organizat

traficarea pe teritoriul României a cantității de 969,4 gr heroină realizează

conținutul infracțiunii de organizare a traficului de droguri de mare risc

prevăzută.

S-a apreciat că

activitățile inculpatului G.M. se circumscriu și conținutului constitutiv al

infracțiunii prevăzute art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în baza

propriilor declarații, a procesului-verbal de prindere în flagrant și a

depoziției martorului M.V., probe din care a rezultat că inculpatul a deținut

heroina și pentru consumul propriu, asupra corpului său, găsindu-se una dintre

pungile cu heroină luată din cutia depozitată în sacul de plastic aflat în

posesia inculpatului.

Incidența

dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 față de inculpatul G.M. a fost

reținută ca urmare a coroborării declarațiilor martorilor N.D.I. și T.L.

(lucrători în cadrul IGPR - BCCOB - Serviciul Antidrog) cărora acesta le-a

furnizat date cu privire la inculpatul H.S. (domiciliu din București, numărul

de telefon, activitățile de trafic de stupefiante, transportarea lor cu firma

„O") cu convorbirile telefonice dintre cei doi inculpați, mijloace de

probă care dovedesc contribuția lui G.M. în tragerea la răspundere penală a

coinculpatului.

S-a constatat că

inculpatul G.M. a comis faptele din prezenta cauză în stare de recidivă

postcondamnatorie, fiind în termenul de încercare al suspendării condiționate

pentru infracțiuni identice.

Cu privire la

inculpatul H.S., judecătorul fondului a apreciat că activitatea sa

materializată în contactarea inculpatului G.M., transmiterea de instrucțiuni în

legătură cu preluarea coletului cu heroină de la firma de transport și

remiterea ulterioară a acestuia, este subsumată activității de organizare a

traficului de droguri de mare risc pe teritoriul României, motiv pentru care nu

se poate reține și infracțiunea de instigare la trafic de stupefiante de mare

risc.

S-a mai constatat că

atât pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000 cât și

pentru cea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 nu trebuie reținute și

dispozițiile alineatului 1 în încadrarea juridică, întrucât în acest paragraf

sunt incriminate fapte privind drogurile de risc în timp ce în următorul sunt

reglementate faptele ce vizează drogurile de mare risc, fiind "lipsit de

relevanță că reglementările din alin. (2) s-au realizat prin trimitere Ia cele

din paragraful precedent.

Cu privire la

inculpatul G.M. s-a constatat că nu există probe care să dovedească calitatea

de colaborator sub acoperire în care a acționat, sens în care nu a avut acordul

organelor de anchetă să dețină heroina traficată, relevant fiind apreciat

comportamentul acestuia după primirea coletului cu droguri care nu evidențiază

o înțelegere prealabilă cu polițiștii.

Vinovăția

inculpatului H.S. a fost stabilită din coroborarea declarațiilor inculpatului

G.M., care l-a recunoscut ca fiind persoana care l-a trimis la firma O pentru a

ridica coletul cu heroină, cu procesele-verbale de redare a convorbirilor

telefonice cei doi inculpați.

La individualizarea

pedepselor au fost a avute dispozițiile de art. 72 C. pen., respectiv

atitudinea sa relativ sinceră a inculpatului G.M. și lipsa antecedenței penale

pentru inculpatul H.S.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel DIICOT și inculpatul G.M.

Parchetul a criticat

hotărârea cu privire la greșita schimbare a încadrării juridice a faptelor

reținute în sarcina celor doi inculpați, în sensul înlăturării dispozițiilor

alin. (1) al art. 2 din Legea nr. 143/2000, al reținerii art. 16 din Legea nr.

143/2000, precum și al art. 4 din Legea nr. 143/2000 pentru G.M., iar față de

inculpatul H.S. pentru înlăturarea art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 143/2000.

S-a mai solicitat

reindividualizarea pedepselor în raport de gravitatea faptelor inculpaților.

Inculpat G.M. a

solicitat să se constate că activitatea desfășurată se circumscrie celei

specifice unui colaborator al organelor de urmărire penală și ca atare nu a

comis faptele reținute în sarcina sa, iar în subsidiar a cerut reducerea

pedepselor spre minimul special prevăzut de lege, în raport de circumstanțele

reale și cele personale.

Prin Decizia penală

nr. 111 din 29 aprilie 2013, Curtea de Apel București, secția I penală a admis

apelul DIICOT - Serviciul Teritorial București, a desființat în parte sentința

penală apelată și rejudecând:

În temeiul art. 334

C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina

inculpaților G.M. din infracțiunile prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr.

143/2000 cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 și art. 37 lit. a) C. pen.

și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 16 din Legea nr.

143/2000 și art. 37 lit. a) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 2 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și H.S.

din infracțiunea prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 2

alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în infracțiunea prevăzută art. 10 din Legea

nr. 143/2000 raportat la art. 2 din Legea nr. 143/2000 și art. 25 C. pen.

raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 2 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. l-a

condamnat pe inculpatul G.M. la pedeapsa de 12 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen. după executarea pedepsei principale.

În baza art. 83 C.

pen. s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani

închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 284 din 7 martie 2006

a Tribunalului București, definitivă prin Decizia penală nr. 717 din 18

octombrie 2006 a Curții de Apel București și s-a dispus executarea alături de

pedeapsa din prezenta, urmând ca inculpatul G.M. să execute în final 15 ani

închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. după executarea pedepsei principale,

deducând prevenția de la de la 10 martie 2005 până la 23 iunie 2005 și de la 21

iulie 2011 la zi și menținând arestul preventiv.

În baza art. 10 din

Legea nr. 143/2000 raportat la art. 2 din Legea nr. 143/2000 l-a condamnat pe

inculpatul H.S. la pedeapsa de 11 ani închisoare și 5 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen. după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 25 C.

pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 l-a condamnat

pe același inculpatul la pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen. după executarea pedepsei principale.

S-au contopit

pedepsele, inculpatul H.S. având de executat în final pedeapsa de 11 ani

închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. după executarea pedepsei principale

S-au menținut

celelalte dispoziții ale hotărârii atacate și s-a respins ca nefondat, apelul

inculpatului G.M.

Analizând hotărârea,

instanța de prim control judiciar a constatat că este fondat doar apelul

parchetului, întrucât în alin. (1) al art. 2 din Legea nr. 143/2000 este

incriminat traficul cu droguri de risc prin enumerarea elementului material

alternativ, în timp ce pentru infracțiunea de trafic cu droguri de mare risc

legiuitorul s-a limitat să facă trimitere la reglementarea din primul paragraf.

S-a reținut, astfel

că elementul material al faptei de trafic de stupefiante este prevăzut în alin.

(1), reglementarea din următorul paragraf fiind practic o variantă agravată,

motiv pentru care se impune ca în încadrarea juridică să apară ambele alineate

în cazul infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

S-a apreciat ca fiind

greșită și reținerea dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 față

de inculpatul G.M., întrucât sunt neadevărate susținerile acestuia că

intenționa ca o parte din droguri să le țină pentru consumul propriu dată fiind

modalitatea de comitere a faptei și cantitatea foarte mare de droguri primită

din Turcia.

S-a apreciat că deși

unul dintre cele patru pachete cu droguri găsite asupra inculpatului fusese

ascuns în zona abdominală, în timp ce celelalte se aflau într-o geantă nu

reprezintă un element suficient din care să rezulte că era mai mult cu căi

drogurile erau împărțite în părți aproape egale, și ca atare cantitatea de 200

de gr de heroină era mare pentru a fi deținută în vederea consumului, în

condițiile în care așa cum a rezultat din convorbirile telefonice coinculpatul

H. l-a atenționat să nu umble în coletul și deci nu a avut acceptul de a-și

însuși droguri pentru sine.

Raportându-se la

relațiile comunicate de DIICOT, instanța de apel a constatat că inculpatul G.M.

nu a avut calitatea de colaborator sau investigator în prezenta cauză, acesta

fiind însă audiat martor sub acoperire în anul 2006, într-un alt dosar, motiv

pentru care s-a apreciat că se impune înlăturarea dispozițiilor art. 16 din

Legea nr. 143/2000.

Făcând referire la

împrejurările faptice rezultate din probatoriul administrat, s-a reținut că

activitatea de instigare la trafic de droguri de mare risc a inculpatului H.S.

nu este absorbită în cea de organizare a traficului unor asemenea stupefiante.

Astfel, inculpatul

H.S. a organizat traficarea pe teritoriul României a cantității de 969,4 gr

heroină, sens în care a luat legătura telefonic cu inculpatul G.M. căruia i-a

solicitat să ridice la data de 21 iulie 2011, de la firma de transport PO, din

București, Șoseaua V., o cutie de carton adresată lui „M.Y.", în pereții

căreia era disimulată cantitatea de droguri, ulterior urmând să-i comunice ce

trebuie să facă cu coletul. O dată intrat în posesia cutei, inculpatul G.M. a

deschis-o și a luat cele patru pachete, însușindu-și unul, după care l-a sunat

pe coinculpat înțelegându-se cu acesta să se întâlnească a doua zi pentru a-i

le înmâna.

În aceste condiții,

s-a considerat că modul în care a acționat inculpatul H.S. de la indicațiile

date coinculpatului până la organizarea transportului stupefiantelor realizează

conținutul constitutiv al ambelor infracțiuni, atât al instigării la trafic de

stupefiante cât și al celei prevăzute de art. 10 din Legea nr. 143/2000, urmând

să fie condamnat pentru ambele fapte.

Sub aspectul

tratamentului sancționator s-a reținut că inculpatul G.M. nu a avut o atitudine

sinceră, așa cum în mod greși a stabilit judecătorul fondului, în condițiile în

care a încercat să acrediteze ideea că a desfășurat activități în calitate de

colaborator al organelor de urmărire penală, cu atât mai mult cu cât a fost

surprins în flagrant, iar anterior mai suferise o condamnare cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei tot pentru aceleași fapte, aspecte care s-a

considerat că impun majorarea pedepsei și pe cale de consecință respingerea

apelului inculpatului.

Cu privire la

inculpatul H.S. s-a apreciat că nu sunt incidente circumstanțele atenuante în

condițiile în care s-a sustras urmăririi penale și judecății, fiind lipsit de

relevanță faptul că nu are antecedentelor penale.

Instanța de apel a

mai apreciat nu se impune pentru inculpați interzicerea dreptului de a alege,

în raport de natura infracțiunilor reținute în sarcina lor.

Cu privire la apelul

inculpatului G.M. s-a reținut că acesta invocă că a ajutat organele de poliție

să efectueze cercetări în privința unor fapte de trafic de droguri, acționând

în calitate de colaborator sub acoperire, deci nu contestă săvârșirea faptei.

Făcând referire la

procedura de dobândire a calității de colaborator sau martor sub acoperire

reglementată în art. 86

1

C. proc. pen. și următoarele, instanța de

prim control judiciar a constatat că nu există probe din care să rezulte că a

inculpatului i s-a atribuit o astfel de calitate, relevante în acest sens fiind

declarațiile polițiștilor audiați sub prestare de jurământ la judecata în fond.

Faptul că în cursul

anului 2006, inculpatul a fost martor sub acoperire într-un alt dosar s-a

considerat că nu este de natură a-i conferi o asemenea calitate în prezenta

cauză și ca atare nu sunt incidente dispozițiile art. 16 din Legea nr.

143/2000.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs, în termen, inculpatul G.M., care a invocat cazurile

de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 6, 12, 14 și 17

2

C. proc. pen.

Inculpatul arătând că

i-a fost încălcat dreptului la apărare de către instanța de apel întrucât nu

i-a fost adusă la cunoștință, prin interpret, cererea de schimbare a încadrării

juridice formulată de parchet, situație în care nu și-a putut exprima opinia cu

privire la acest aspect, a solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei

spre rejudecare.

În subsidiar, a

criticat greșita înlăturare a dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 în

condițiile în care a colaborat cu organele de urmărire, sens în care le-a

furnizat date pentru identificarea persoanelor implicate în traficul de

stupefiante, inclusiv informații în legătură cu activitatea desfășurată de

inculpatul H.S., aspecte care de altfel au fost confirmate de martorii din.

cauză, motiv pentru care a arătat că se impune a fi achitat în temeiul

dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu a avut intenția să

comită faptele reținute în sarcina sa.

A mai solicitat

reindividualizarea pedepsei aplicate în raport de incidența dispozițiilor art.

16 din Legea nr. 143/2000 și ale art. 76 C. pen. și art. 74 C. pen.

Examinând hotărârile

atacate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

alin.

(1) pct. 6, 12, 14 și 17

2

C. proc. pen., precum și din oficiu,

potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază

recursul declarat de inculpatul G.M. ca fiind nefondat, pentru următoarele

considerente:

În primul rând este

de menționat că, ceea ce critică recurentul prin invocarea dispozițiilor art.

385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., nu este o problemă de drept,

care poate fi supusă controlului judiciar în cadrul acestui caz de casare, ci

acesta se referă exclusiv la situația de fapt reținută, urmărind în realitate

stabilirea altor împrejurări faptice, cu consecința absolvirii sale de

vinovăție, în condițiile în care susținând, cu titlu general, lipsa intenție în

comiterea infracțiunii de trafic de stupefiante de mare risc tinde să

demonstreze că implicarea sa în activitatea ilicită s-a limitat la aceea a unui

colaborator al organelor de urmărire penală, sens în care nu a făcut decât să

participe activ la prinderea inculpatului H.S.

Or, verificarea

respectării, în rejudecare, a dispozițiilor legale nu poate aduce atingere

situației de fapt reținute de prima instanța și de către cea de apel, așa cum

constant s-a arătat și în doctrină, întrucât cazul de casare invocat implică

pronunțarea unei hotărâri de condamnare pentru o anumită infracțiune, deși

lipsește unul din elementele constitutive ale acesteia, soluția fiind astfel

contrară legii, însă bazată pe o situație de fapt corect reținută.

În realitate,

criticile aduse hotărârii date în apel se încadrau anterior datei de 12

februarie 2013 în cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1)

pct. 18 C. proc. pen., dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 2/2013 prin

care s-au adus modificări normei procesual penale, inclusiv sub aspectul

abrogării acestui text de lege, motiv pentru care nu mai pot fi examinate în

prezent, în condițiile în care în sistemul nostru juridic recursul în materie

penală este reglementat ca o cale de atac devolutivă în drept, iar soluția

atacată a fost pronunțată la 29 aprilie 2013, deci ulterior schimbărilor

legislative intervenite.

Totodată, în

realizarea aceluiași scop, de a include în sfera controlului judiciar exercitat

în cel de-al treilea grad de jurisdicție numai aspecte de drept, a fost

modificat și pct. 14 al art. 385

9

C. proc. pen., stabilindu-se că

hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte

limite decât cele prevăzute de lege, motiv pentru care criticile inculpatului

cu privire la netemeinicia pedepsei determinată de datele favorabile ce îl

caracterizează și care impuneau a fi reținute prevederile art. 74 C. pen. și

art. 76 C. pen., nu mai intră în prezent în sfera de cenzură a instanței de

recurs.

Cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 6 C. proc. pen. nu sancționează

încălcarea dreptului la apărare în general, în toate componentele sale, ci se

referă exclusiv la lipsa apărătorului, când prezența acestuia este obligatorie,

împrejurare ce atrage incidența nulității absolute în condițiile art. 197 alin.

(2) C. proc. pen., constituind astfel, un remediu procedural pentru situația în

care nici un avocat nu a fost prezent, sau deși, prezent prestația sa

echivalează cu lipsa de apărare, inculpatul nebeneficiind de o apărare

efectivă.

În speță, dreptul

inculpatului G.M. la o apărare corespunzătoare nu a fost încălcat de instanța

prim control judiciar, la termenul din 26 aprilie 2013, când au avut loc

dezbaterile pe fondul căilor de atac exercitate de parchet și inculpat, dată la

care acesta, fiind asistat de apărător din oficiu, nu a solicitat acordarea

unui nou termen de judecată pentru lipsa interpretului, întrucât locuiește în

România de 15 ani și cunoaște foarte bine limba română, motiv pentru care nu

are nevoie de translator autorizat.

Este adevărat că

potrivit dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., instanța de judecată are

obligația, când constată că încadrarea juridică dată faptei prin actul de

sesizare trebuie schimbată, să pună în discuție noua încadrare și să atragă

atenția inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau

eventual amânarea pentru a-și pregăti apărarea, în caz contrar intervenind anularea

actului astfel efectuat.

Or, dispozițiile

privind nulitatea nu sunt incidente când noua încadrare juridică (într-o

singură infracțiune trafic de stupefiante de mare risc fără reținerea

dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 din infracțiunile de trafic de

stupefiante de mare risc și de deținere de asemenea substanțe pe nedrept pentru

consumul propriu, dar cu aplicarea prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000)

dată faptelor prin hotărârea instanței de prim control judiciar este identică

cu cea reținută prin actul de sesizare al instanței și, totodată, a fost cerută

de procuror prin motivele de apel dezvoltate în scris, prin Adresa nr.

3466/III-2/2012 din 11 februarie 2013, în cuprinsul căreia a criticat ca

nelegală soluția judecătorului fondului sub acest aspect, situație în care

organului judiciar nu-i incumbau obligațiile prevăzute de art. 334 C. proc.

pen.

De altfel, inculpatul

G.M. de la primul termen de judecată din apel (8 martie 2013) a avut

posibilitatea să ia cunoștință atât direct având în vedere că, așa cum a

declarat, înțelege foarte bine limba română cât și prin interpret, de motivele

invocate de parchet în cuprinsul cereri de apel, în condițiile în care i-a fost

încuviințată solicitarea de amânare a cauzei pentru angajarea unui avocat ales

și pregătirea apărării, acordându-i-se în acest sens și dreptul la grefă.

La data de 5 aprilie

2013, tot la solicitarea inculpatului, instanța i-a mai acordat un termen

pentru a-i da posibilitatea să fie asistat de avocat ales, însă la ședința de

judecată din 19 aprilie 2013, a fost lipsit de apărare din culpa-i exclusivă,

avocatul angajat reziliind contractual de asistență judiciară pentru

neachitarea onorariului, motiv pentru care s-a amânat din nou cauza pentru a

permite apărătorului desemnat din oficiu să ia cunoștință de dosar în vederea

pregătirii apărării clientului său.

În această situație,

pe de o parte noua încadrare juridică a făcut, în mod efectiv, obiectul

discuției cu ocazia dezbaterilor, când procurorul a susținut cele trei motive

de apel dezvoltate în scris (greșita schimbare de încadrare juridică, reținere

a dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 și individualizare a

pedepselor), iar pe de altă parte, inculpatul atât prin avocatul din oficiu cât

și personal, în ultimul cuvânt, a avut posibilitatea să-și exprime punctul de

vedere cu privire la criticile parchetului aduse soluției primei instanțe,

inclusiv sub aspectul încadrării juridice a faptelor, în condițiile în care

fiind vorbitor de limbă română a înțeles toate solicitările făcute de acuzare,

cu atât mai mult cu cât și la instanța de fond s-a cerut înlăturarea

prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, ocazie cu care a arătat că a

contribuit la tragerea la răspundere penală a participanților la comiterea

infracțiunii de trafic de stupefiante.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte constată că inculpatului G.M. nu i-a fost încălcat

dreptul la apărare, acesta beneficiind de o apărare efectivă din partea

avocatului din oficiu care a pus concluzii pe apelul parchetului, ba mai mult

acesta a înțeles criticile dezvoltate în ședința de judecată, oral, de procuror

împotriva hotărârii instanței de fond, și ca atare a putut să le combată și

personal, în ultimul cuvânt.

Prevederile art. 16

din Legea nr. 143/2000, referitoare la cauza de reducere a pedepsei de care

beneficiază persoana care a comis o infracțiune de trafic de droguri, iar în

timpul urmăririi penale denunță și facilitează identificarea și tragerea la

răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni, nu sunt aplicabile

inculpatului G.M. întrucât, așa cum rezultă din datele existente la dosar

(adresele DIICOT emise atât de Structura Centrală cât și de Serviciul

Teritorial București la solicitarea celor două instanțe de control judiciar),

nu a colaborat cu organele de urmărire penală în niciunul din dosarele

indicate, dar nici nu a furnizat în prezenta cauză informații care să conducă

la angajarea răspunderii penale a inculpatului H.S., situație în care se

constată că nu poate fi reținut nici cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., care reglementează cenzurarea

hotărârilor care sunt contrare legii sau prin care s-a făcut o greșită aplicare

a acesteia.

Constatând, așadar,

că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385 alin.

(1) pct. 6, 12, 14 și 17 C. proc. pen., și nici nu se regăsește vreun alt motiv

de recurs care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., să poată

fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 pct. (1)

lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul G.M.

Având în vedere că

recurentul inculpat este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îl va obliga la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul G.M. împotriva Deciziei penale nr.

111 din 29 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I

penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

recurentului inculpat, reținerea și arestarea preventivă de la 21 iulie 2011 la

30 ianuarie 2014 și prevenția de la 10 martie 2005 până la 23 iunie 2005.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul

interpretului de limbă turcă se avansează din fondul Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 30 ianuarie 2014.

Procesat de GGC - LM