ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 363/2014

Prin Sentința penală nr. 1078 din 19 decembrie 2012, Tribunalul București, secția I penală - a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpaților G.M. din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în infracțiunile prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 și art. 37 lit. a) C. pen. și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 și art. 37 lit. a) C. pen. și H.S. din infracțiunile prevăzute de art. 10 din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 2 din Legea nr. 143/2000 și art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 în infracțiunea prevăzută art. 10 din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 și art. 37 lit. a) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul G.M. la pedeapsa de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen. după executarea pedepsei principale. În baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 și art. 37 lit. a) C. pen. l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare. S-au contopit pedepsele, inculpatul G.M. având de executat pedeapsa ce mai grea de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen. după executarea pedepsei principale.

În baza art. 83 C. pen. s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 284 din 7 martie 2006 a Tribunalului București, definitivă prin Decizia penală nr. 717 din 18 octombrie 2006 a Curții de Apel București și s-a dispus executarea alături de pedeapsa din prezenta, urmând ca inculpatul G.M. să execute în final 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen. după executarea pedepsei principale, deducând prevenția de la de la 10 martie 2005 până la 23 iunie 2005 și de la 21 iulie 2011 la zi și menținând arestul preventiv. În baza art. 10 din Legea nr. 143/2000 raportat la 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 l-a condamnat pe inculpatul H.S.

la pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen. după executarea pedepsei principale. În baza art. 118 lit. f) C. pen. combinat cu art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-au confiscat 968,52 gr. I-au fost restituit inculpatului G.M. telefoanele mobile marca N. și marca S.E. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, pe baza probatoriului administrat (declarațiile inculpaților G.M. și H.S., ale martorilor M.V., P.P.D., N.D.I., G.A.C., T.L.B. și A.M.M.I., procesul-verbal de prindere în flagrant) că inculpatul H.S. a organizat traficarea pe teritoriul României a cantității de 969,4 gr heroină, sens în care a luat legătura telefonic cu inculpatul G.M.

căruia i-a solicitat să ridice la data de 21 iulie 2011, de la firma de transport PO, din București, Șoseaua V., o cutie de carton adresată lui „M.Y.", în pereții căreia era disimulată cantitatea de droguri, ulterior urmând să-i comunice ce trebuie să facă cu coletul. O dată intrat în posesia cutei, inculpatul G.M. a deschis-o și a luat cele patru pachete, însușindu-și unul dintre acestea, după care l-a sunat pe coinculpat cu care s-a înțeles să se întâlnească a doua zi pentru a-i înmâna drogurile, întâlnire care însă nu a mai avut loc întrucât G.M. a fost prins în flagrant de organele de poliție.

La percheziție s-a găsit pe corpul inculpatului G.M., în dreptul abdomenului, o pungă din material plastic, învelită în scotch, ce conținea o substanță pulverulentă de culoare maronie, despre care acesta a declarat că este heroină pe care o deținea pentru consumul propriu, iar într-un sac de plastic o cutie de carton de culoare maro, pe care era inscripționat numele „M.Y.", între pereții fiind găsite trei pungi identice cu prima ce conțineau aceeași substanță, așa cum a rezultat din Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 143690 din 26 iulie 2011. S-a reținut că faptele inculpatului G.M. de a deține, fără drept, 969,4 gr heroină în scopul traficării și consumului propriu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și de deținere, fără drept, de droguri de mare risc în vederea consumului, fiind incidente și dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, iar ale inculpatului H.S.

de a organizat traficarea pe teritoriul României a cantității de 969,4 gr heroină realizează conținutul infracțiunii de organizare a traficului de droguri de mare risc prevăzută. S-a apreciat că activitățile inculpatului G.M. se circumscriu și conținutului constitutiv al infracțiunii prevăzute art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în baza propriilor declarații, a procesului-verbal de prindere în flagrant și a depoziției martorului M.V., probe din care a rezultat că inculpatul a deținut heroina și pentru consumul propriu, asupra corpului său, găsindu-se una dintre pungile cu heroină luată din cutia depozitată în sacul de plastic aflat în posesia inculpatului. Incidența dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 față de inculpatul G.M.

a fost reținută ca urmare a coroborării declarațiilor martorilor N.D.I. și T.L. (lucrători în cadrul IGPR - BCCOB - Serviciul Antidrog) cărora acesta le-a furnizat date cu privire la inculpatul H.S. (domiciliu din București, numărul de telefon, activitățile de trafic de stupefiante, transportarea lor cu firma „O") cu convorbirile telefonice dintre cei doi inculpați, mijloace de probă care dovedesc contribuția lui G.M. în tragerea la răspundere penală a coinculpatului. S-a constatat că inculpatul G.M. a comis faptele din prezenta cauză în stare de recidivă postcondamnatorie, fiind în termenul de încercare al suspendării condiționate pentru infracțiuni identice.

Cu privire la inculpatul H.S., judecătorul fondului a apreciat că activitatea sa materializată în contactarea inculpatului G.M., transmiterea de instrucțiuni în legătură cu preluarea coletului cu heroină de la firma de transport și remiterea ulterioară a acestuia, este subsumată activității de organizare a traficului de droguri de mare risc pe teritoriul României, motiv pentru care nu se poate reține și infracțiunea de instigare la trafic de stupefiante de mare risc. S-a mai constatat că atât pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000 cât și pentru cea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 nu trebuie reținute și dispozițiile alineatului 1 în încadrarea juridică, întrucât în acest paragraf sunt incriminate fapte privind drogurile de risc în timp ce în următorul sunt reglementate faptele ce vizează drogurile de mare risc, fiind "lipsit de relevanță că reglementările din alin. (2) s-au realizat prin trimitere Ia cele din paragraful precedent.

Cu privire la inculpatul G.M. s-a constatat că nu există probe care să dovedească calitatea de colaborator sub acoperire în care a acționat, sens în care nu a avut acordul organelor de anchetă să dețină heroina traficată, relevant fiind apreciat comportamentul acestuia după primirea coletului cu droguri care nu evidențiază o înțelegere prealabilă cu polițiștii. Vinovăția inculpatului H.S. a fost stabilită din coroborarea declarațiilor inculpatului G.M., care l-a recunoscut ca fiind persoana care l-a trimis la firma O pentru a ridica coletul cu heroină, cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice cei doi inculpați. La individualizarea pedepselor au fost a avute dispozițiile de art. 72 C. pen., respectiv atitudinea sa relativ sinceră a inculpatului G.M.

și lipsa antecedenței penale pentru inculpatul H.S. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel DIICOT și inculpatul G.M. Parchetul a criticat hotărârea cu privire la greșita schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina celor doi inculpați, în sensul înlăturării dispozițiilor alin. (1) al art. 2 din Legea nr. 143/2000, al reținerii art. 16 din Legea nr. 143/2000, precum și al art. 4 din Legea nr. 143/2000 pentru G.M., iar față de inculpatul H.S. pentru înlăturarea art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. S-a mai solicitat reindividualizarea pedepselor în raport de gravitatea faptelor inculpaților. Inculpat G.M.

a solicitat să se constate că activitatea desfășurată se circumscrie celei specifice unui colaborator al organelor de urmărire penală și ca atare nu a comis faptele reținute în sarcina sa, iar în subsidiar a cerut reducerea pedepselor spre minimul special prevăzut de lege, în raport de circumstanțele reale și cele personale. Prin Decizia penală nr. 111 din 29 aprilie 2013, Curtea de Apel București, secția I penală a admis apelul DIICOT - Serviciul Teritorial București, a desființat în parte sentința penală apelată și rejudecând: În temeiul art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpaților G.M. din infracțiunile prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 și art. 37 lit. a) C. pen.

și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 și art. 37 lit. a) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și H.S. din infracțiunea prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în infracțiunea prevăzută art. 10 din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 2 din Legea nr. 143/2000 și art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul G.M. la pedeapsa de 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

după executarea pedepsei principale. În baza art. 83 C. pen. s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 284 din 7 martie 2006 a Tribunalului București, definitivă prin Decizia penală nr. 717 din 18 octombrie 2006 a Curții de Apel București și s-a dispus executarea alături de pedeapsa din prezenta, urmând ca inculpatul G.M. să execute în final 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. după executarea pedepsei principale, deducând prevenția de la de la 10 martie 2005 până la 23 iunie 2005 și de la 21 iulie 2011 la zi și menținând arestul preventiv.

În baza art. 10 din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 2 din Legea nr. 143/2000 l-a condamnat pe inculpatul H.S. la pedeapsa de 11 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 l-a condamnat pe același inculpatul la pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. după executarea pedepsei principale. S-au contopit pedepsele, inculpatul H.S. având de executat în final pedeapsa de 11 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

după executarea pedepsei principale S-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate și s-a respins ca nefondat, apelul inculpatului G.M. Analizând hotărârea, instanța de prim control judiciar a constatat că este fondat doar apelul parchetului, întrucât în alin. (1) al art. 2 din Legea nr. 143/2000 este incriminat traficul cu droguri de risc prin enumerarea elementului material alternativ, în timp ce pentru infracțiunea de trafic cu droguri de mare risc legiuitorul s-a limitat să facă trimitere la reglementarea din primul paragraf. S-a reținut, astfel că elementul material al faptei de trafic de stupefiante este prevăzut în alin. (1), reglementarea din următorul paragraf fiind practic o variantă agravată, motiv pentru care se impune ca în încadrarea juridică să apară ambele alineate în cazul infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

S-a apreciat ca fiind greșită și reținerea dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 față de inculpatul G.M., întrucât sunt neadevărate susținerile acestuia că intenționa ca o parte din droguri să le țină pentru consumul propriu dată fiind modalitatea de comitere a faptei și cantitatea foarte mare de droguri primită din Turcia. S-a apreciat că deși unul dintre cele patru pachete cu droguri găsite asupra inculpatului fusese ascuns în zona abdominală, în timp ce celelalte se aflau într-o geantă nu reprezintă un element suficient din care să rezulte că era mai mult cu căi drogurile erau împărțite în părți aproape egale, și ca atare cantitatea de 200 de gr de heroină era mare pentru a fi deținută în vederea consumului, în condițiile în care așa cum a rezultat din convorbirile telefonice coinculpatul H. l-a atenționat să nu umble în coletul și deci nu a avut acceptul de a-și însuși droguri pentru sine.

Raportându-se la relațiile comunicate de DIICOT, instanța de apel a constatat că inculpatul G.M. nu a avut calitatea de colaborator sau investigator în prezenta cauză, acesta fiind însă audiat martor sub acoperire în anul 2006, într-un alt dosar, motiv pentru care s-a apreciat că se impune înlăturarea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000. Făcând referire la împrejurările faptice rezultate din probatoriul administrat, s-a reținut că activitatea de instigare la trafic de droguri de mare risc a inculpatului H.S. nu este absorbită în cea de organizare a traficului unor asemenea stupefiante. Astfel, inculpatul H.S. a organizat traficarea pe teritoriul României a cantității de 969,4 gr heroină, sens în care a luat legătura telefonic cu inculpatul G.M.

căruia i-a solicitat să ridice la data de 21 iulie 2011, de la firma de transport PO, din București, Șoseaua V., o cutie de carton adresată lui „M.Y.", în pereții căreia era disimulată cantitatea de droguri, ulterior urmând să-i comunice ce trebuie să facă cu coletul. O dată intrat în posesia cutei, inculpatul G.M. a deschis-o și a luat cele patru pachete, însușindu-și unul, după care l-a sunat pe coinculpat înțelegându-se cu acesta să se întâlnească a doua zi pentru a-i le înmâna. În aceste condiții, s-a considerat că modul în care a acționat inculpatul H.S. de la indicațiile date coinculpatului până la organizarea transportului stupefiantelor realizează conținutul constitutiv al ambelor infracțiuni, atât al instigării la trafic de stupefiante cât și al celei prevăzute de art. 10 din Legea nr. 143/2000, urmând să fie condamnat pentru ambele fapte.

Sub aspectul tratamentului sancționator s-a reținut că inculpatul G.M. nu a avut o atitudine sinceră, așa cum în mod greși a stabilit judecătorul fondului, în condițiile în care a încercat să acrediteze ideea că a desfășurat activități în calitate de colaborator al organelor de urmărire penală, cu atât mai mult cu cât a fost surprins în flagrant, iar anterior mai suferise o condamnare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei tot pentru aceleași fapte, aspecte care s-a considerat că impun majorarea pedepsei și pe cale de consecință respingerea apelului inculpatului. Cu privire la inculpatul H.S. s-a apreciat că nu sunt incidente circumstanțele atenuante în condițiile în care s-a sustras urmăririi penale și judecății, fiind lipsit de relevanță faptul că nu are antecedentelor penale.

Instanța de apel a mai apreciat nu se impune pentru inculpați interzicerea dreptului de a alege, în raport de natura infracțiunilor reținute în sarcina lor. Cu privire la apelul inculpatului G.M. s-a reținut că acesta invocă că a ajutat organele de poliție să efectueze cercetări în privința unor fapte de trafic de droguri, acționând în calitate de colaborator sub acoperire, deci nu contestă săvârșirea faptei. Făcând referire la procedura de dobândire a calității de colaborator sau martor sub acoperire reglementată în art. 86 1 C. proc. pen. și următoarele, instanța de prim control judiciar a constatat că nu există probe din care să rezulte că a inculpatului i s-a atribuit o astfel de calitate, relevante în acest sens fiind declarațiile polițiștilor audiați sub prestare de jurământ la judecata în fond.

Faptul că în cursul anului 2006, inculpatul a fost martor sub acoperire într-un alt dosar s-a considerat că nu este de natură a-i conferi o asemenea calitate în prezenta cauză și ca atare nu sunt incidente dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen, inculpatul G.M., care a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 6, 12, 14 și 17 2 C. proc. pen. Inculpatul arătând că i-a fost încălcat dreptului la apărare de către instanța de apel întrucât nu i-a fost adusă la cunoștință, prin interpret, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de parchet, situație în care nu și-a putut exprima opinia cu privire la acest aspect, a solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În subsidiar, a criticat greșita înlăturare a dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 în condițiile în care a colaborat cu organele de urmărire, sens în care le-a furnizat date pentru identificarea persoanelor implicate în traficul de stupefiante, inclusiv informații în legătură cu activitatea desfășurată de inculpatul H.S., aspecte care de altfel au fost confirmate de martorii din. cauză, motiv pentru care a arătat că se impune a fi achitat în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu a avut intenția să comită faptele reținute în sarcina sa. A mai solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate în raport de incidența dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 și ale art. 76 C. pen.

și art. 74 C. pen. Examinând hotărârile atacate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 6, 12, 14 și 17 2 C. proc. pen., precum și din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul G.M. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente: În primul rând este de menționat că, ceea ce critică recurentul prin invocarea dispozițiilor art. 385 9 alin. (1) pct. 12 C. proc.

pen., nu este o problemă de drept, care poate fi supusă controlului judiciar în cadrul acestui caz de casare, ci acesta se referă exclusiv la situația de fapt reținută, urmărind în realitate stabilirea altor împrejurări faptice, cu consecința absolvirii sale de vinovăție, în condițiile în care susținând, cu titlu general, lipsa intenție în comiterea infracțiunii de trafic de stupefiante de mare risc tinde să demonstreze că implicarea sa în activitatea ilicită s-a limitat la aceea a unui colaborator al organelor de urmărire penală, sens în care nu a făcut decât să participe activ la prinderea inculpatului H.S.

Or, verificarea respectării, în rejudecare, a dispozițiilor legale nu poate aduce atingere situației de fapt reținute de prima instanța și de către cea de apel, așa cum constant s-a arătat și în doctrină, întrucât cazul de casare invocat implică pronunțarea unei hotărâri de condamnare pentru o anumită infracțiune, deși lipsește unul din elementele constitutive ale acesteia, soluția fiind astfel contrară legii, însă bazată pe o situație de fapt corect reținută. În realitate, criticile aduse hotărârii date în apel se încadrau anterior datei de 12 februarie 2013 în cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen., dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 2/2013 prin care s-au adus modificări normei procesual penale, inclusiv sub aspectul abrogării acestui text de lege, motiv pentru care nu mai pot fi examinate în prezent, în condițiile în care în sistemul nostru juridic recursul în materie penală este reglementat ca o cale de atac devolutivă în drept, iar soluția atacată a fost pronunțată la 29 aprilie 2013, deci ulterior schimbărilor legislative intervenite. Totodată, în realizarea aceluiași scop, de a include în sfera controlului judiciar exercitat în cel de-al treilea grad de jurisdicție numai aspecte de drept, a fost modificat și pct. 14 al art. 385 9 C. proc.

pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, motiv pentru care criticile inculpatului cu privire la netemeinicia pedepsei determinată de datele favorabile ce îl caracterizează și care impuneau a fi reținute prevederile art. 74 C. pen. și art. 76 C. pen., nu mai intră în prezent în sfera de cenzură a instanței de recurs. Cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 6 C. proc. pen. nu sancționează încălcarea dreptului la apărare în general, în toate componentele sale, ci se referă exclusiv la lipsa apărătorului, când prezența acestuia este obligatorie, împrejurare ce atrage incidența nulității absolute în condițiile art. 197 alin. (2) C. proc.

pen., constituind astfel, un remediu procedural pentru situația în care nici un avocat nu a fost prezent, sau deși, prezent prestația sa echivalează cu lipsa de apărare, inculpatul nebeneficiind de o apărare efectivă. În speță, dreptul inculpatului G.M. la o apărare corespunzătoare nu a fost încălcat de instanța prim control judiciar, la termenul din 26 aprilie 2013, când au avut loc dezbaterile pe fondul căilor de atac exercitate de parchet și inculpat, dată la care acesta, fiind asistat de apărător din oficiu, nu a solicitat acordarea unui nou termen de judecată pentru lipsa interpretului, întrucât locuiește în România de 15 ani și cunoaște foarte bine limba română, motiv pentru care nu are nevoie de translator autorizat.

Este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., instanța de judecată are obligația, când constată că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare trebuie schimbată, să pună în discuție noua încadrare și să atragă atenția inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual amânarea pentru a-și pregăti apărarea, în caz contrar intervenind anularea actului astfel efectuat.

Or, dispozițiile privind nulitatea nu sunt incidente când noua încadrare juridică (într-o singură infracțiune trafic de stupefiante de mare risc fără reținerea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 din infracțiunile de trafic de stupefiante de mare risc și de deținere de asemenea substanțe pe nedrept pentru consumul propriu, dar cu aplicarea prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000) dată faptelor prin hotărârea instanței de prim control judiciar este identică cu cea reținută prin actul de sesizare al instanței și, totodată, a fost cerută de procuror prin motivele de apel dezvoltate în scris, prin Adresa nr. 3466/III-2/2012 din 11 februarie 2013, în cuprinsul căreia a criticat ca nelegală soluția judecătorului fondului sub acest aspect, situație în care organului judiciar nu-i incumbau obligațiile prevăzute de art. 334 C. proc.

pen. De altfel, inculpatul G.M. de la primul termen de judecată din apel (8 martie 2013) a avut posibilitatea să ia cunoștință atât direct având în vedere că, așa cum a declarat, înțelege foarte bine limba română cât și prin interpret, de motivele invocate de parchet în cuprinsul cereri de apel, în condițiile în care i-a fost încuviințată solicitarea de amânare a cauzei pentru angajarea unui avocat ales și pregătirea apărării, acordându-i-se în acest sens și dreptul la grefă.

La data de 5 aprilie 2013, tot la solicitarea inculpatului, instanța i-a mai acordat un termen pentru a-i da posibilitatea să fie asistat de avocat ales, însă la ședința de judecată din 19 aprilie 2013, a fost lipsit de apărare din culpa-i exclusivă, avocatul angajat reziliind contractual de asistență judiciară pentru neachitarea onorariului, motiv pentru care s-a amânat din nou cauza pentru a permite apărătorului desemnat din oficiu să ia cunoștință de dosar în vederea pregătirii apărării clientului său.

În această situație, pe de o parte noua încadrare juridică a făcut, în mod efectiv, obiectul discuției cu ocazia dezbaterilor, când procurorul a susținut cele trei motive de apel dezvoltate în scris (greșita schimbare de încadrare juridică, reținere a dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 și individualizare a pedepselor), iar pe de altă parte, inculpatul atât prin avocatul din oficiu cât și personal, în ultimul cuvânt, a avut posibilitatea să-și exprime punctul de vedere cu privire la criticile parchetului aduse soluției primei instanțe, inclusiv sub aspectul încadrării juridice a faptelor, în condițiile în care fiind vorbitor de limbă română a înțeles toate solicitările făcute de acuzare, cu atât mai mult cu cât și la instanța de fond s-a cerut înlăturarea prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, ocazie cu care a arătat că a contribuit la tragerea la răspundere penală a participanților la comiterea infracțiunii de trafic de stupefiante.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că inculpatului G.M. nu i-a fost încălcat dreptul la apărare, acesta beneficiind de o apărare efectivă din partea avocatului din oficiu care a pus concluzii pe apelul parchetului, ba mai mult acesta a înțeles criticile dezvoltate în ședința de judecată, oral, de procuror împotriva hotărârii instanței de fond, și ca atare a putut să le combată și personal, în ultimul cuvânt. Prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000, referitoare la cauza de reducere a pedepsei de care beneficiază persoana care a comis o infracțiune de trafic de droguri, iar în timpul urmăririi penale denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni, nu sunt aplicabile inculpatului G.M.

întrucât, așa cum rezultă din datele existente la dosar (adresele DIICOT emise atât de Structura Centrală cât și de Serviciul Teritorial București la solicitarea celor două instanțe de control judiciar), nu a colaborat cu organele de urmărire penală în niciunul din dosarele indicate, dar nici nu a furnizat în prezenta cauză informații care să conducă la angajarea răspunderii penale a inculpatului H.S., situație în care se constată că nu poate fi reținut nici cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., care reglementează cenzurarea hotărârilor care sunt contrare legii sau prin care s-a făcut o greșită aplicare a acesteia. Constatând, așadar, că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385 alin. (1) pct. 6, 12, 14 și 17 C. proc.

pen., și nici nu se regăsește vreun alt motiv de recurs care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 pct. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.M. Având în vedere că recurentul inculpat este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.M. împotriva Deciziei penale nr. 111 din 29 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, reținerea și arestarea preventivă de la 21 iulie 2011 la 30 ianuarie 2014 și prevenția de la 10 martie 2005 până la 23 iunie 2005. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul interpretului de limbă turcă se avansează din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 ianuarie 2014. Procesat de GGC - LM