ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 355/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 355/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin Sentința penală nr. 7 din 17

ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 6095/104/2012, în

baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 rap. la art. 41 alin. (2)

C. pen. cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. și a art. 74 alin. (1)

lit. a) rap. la art.76 alin. (1) lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.P.D.,

la pedeapsa principală de 1 an închisoare.

În baza art. 65 C. pen., s-a înlăturat

aplicarea pedepsei complementare de interzicere de drepturi.

În baza art. 81 alin. (1) C. pen. și a

art. 82 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării

pedepsei principale a închisorii de mai sus pe o durată de 3 ani ce constituie

termen de încercare.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen., s-a

aplicat inculpatului pedeapsa accesorie de interzicere a drepturilor prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, lit. b) și lit. c) C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a

dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de

încercare.

A fost obligat inculpatul în solidar

cu partea responsabilă civilmente SC R.S.S. SRL prin administratorul judiciar

Cabinet individual de insolvență V.A. la plata sumelor de 60.820 lei

reprezentând impozit pe profit și 40.627 lei reprezentând TVA cu titlul de

despăgubiri pentru daune materiale compensatorii ca și la plata de dobânzi și

penalități de întârziere calculate în procent legal asupra sumelor reprezentând

impozit pe profit și TVA începând cu ziua următoare scadenței și până la data stingerii

debitului, cu titlul de despăgubiri pentru daune moratorii, către partea civilă

M.F. - A.N.A.F. - D.G.F.P. Hunedoara.

S-a constatat că în contul acestor

obligații fiscale inculpatul a achitat suma de 101.500 de lei.

În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005,

s-a menținut asupra bunurilor inculpatului măsura asiguratorie a sechestrului

aplicată prin procesul verbal din 6 septembrie 2012 emis de organele Poliției

mun. Caracal jud. Olt de până la valoarea despăgubirilor neachitate de mai sus

și aplică aceiași măsură în aceiași limită asupra bunurilor părții responsabile

civilmente.

A fost obligat inculpatul la plata

sumei de 500 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare către .stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a constatat că inculpatul în calitate de administrator al SC R.S.S. SRL nu

a evidențiat în totalitate contabilitatea acesteia operațiunile de vânzări de

mărfuri și veniturile realizate astfel producând astfel un prejudiciu bugetului

statului prin nerealizarea de către acesta pentru diferența neînregistrată a

impozitului pe profit în sumă de 60.820 lei și a TVA - ului în sumă de 40.627

lei.

La termenul de judecată din data de 19

noiembrie 2012 instanța a luat act în condițiile art. 320

1

alin. (1)

și (2) teza a II-a C. proc. pen. referitor la recunoașterea vinovăției de

declarația inculpatului prin care acesta arată că recunoaște fapta de evaziune

fiscală în formă continuată având încadrarea juridică menționată dar și că este

de acord, ca judecata să aibă loc pe baza probelor din dosarul de urmărire

penală pe care le cunoaște și le însușește și că, implicit, nu solicită probe

noi cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere depuse la dosar între care

chitanțe fiscale privind plata despăgubirilor către partea civilă, o

recomandare emisă din 22 noiembrie 2012 de Biserica B.S.V. jud. Hunedoara și

certificatul de atestare fiscală din 6 decembrie 2012 emis de primăria mun.

Vulcan jud. Hunedoara,toate în copie.

În consecință, conform prevederilor

art. 320 alin. (2) teza I C. proc. pen. pe baza probelor administrate în cursul

urmăririi penale și a înscrisurilor noi în circumstanțiere prezentate de

inculpat instanța a stabilit situația de fapt în sensul că acesta în calitate

de administrator al firmei SC R.S.S. SRL a desfășurat activități de achiziții

intracomunitare de îmbrăcăminte și încălțăminte second-hand pe care a

comercializat-o prin vânzare în cele 9 magazine ale acesteia.

De asemenea, în intervalul 1 mai 2009

până la 30 aprilie 2011, la cele 10 puncte de lucru deși au fost realizate

vânzări de mărfuri al căror cuantum real valoric este cel ce a fost menționat

în caietele personale și rapoartele de gestiune zilnice ale gestionarilor, în

evidența tehnic operativă ulterioară reprezentată de rapoartele de casă și în

monetare în mod repetat la diferite intervale de timp au fost menționate sume

mai mici, astfel că diferența de venituri realizate nu a fost mai apoi

înregistrată în evidența contabilă (în notele contabile și implicit în

registrul jurnal întocmit pe baza acestora ca și în balanțele de verificare

contabilă) și nici în declarațiile depuse la organul fiscal privind obligațiile

de plată a impozitului pe profit și TVA - ului. Prin această omisiune părții

civile i s-a produs un prejudiciu reprezentat de impozitul pe profit în sumă de

60.820 lei și TVA în sumă de 40.627 lei neachitate pentru care i se cuvin

despăgubiri compensatorii în acest cuantum dar și despăgubiri pentru daune

moratorii prin întârzierea produsă în plată reprezentate de dobânzile și

penalitățile de întârziere în cuantum procentual legal pentru fiecare zi de

întârziere de la data nașterii acestora până la stingerea debitului. Nu s-a

inclus cu titlul de despăgubire impozitul pe dividende pretins în sumă de

111.510 lei de către partea civilă deoarece firma în cauză a avut pierderi în

toată perioada de activitate de 3 ani.

Ca probe în sensul celor menționate

s-au reținut constatările și concluziile din procesul verbal de constatare al

Poliției mun. Caracal din 16 februarie 2010 în care se consemnează existența

diferențelor de felul celor arătate între sumele menționate ca încasate din

vânzări în caietul personal al gestionarilor de la cele trei puncte de lucru

din Caracal și cele menționate în raportul zilnic și raportul de gestiune, cele

din procesul verbal de constatare din 27 ianuarie 2011 al Gărzii financiare - Secția

Hunedoara în care cu privire la firma inculpatului se stabilește producerea

unui prejudiciu bugetului de stat în sumă de 249.073 lei prin nerespectarea

obligațiilor de plată a impozitului pe profit și TVA-ului din caua

menționată,cel din raportul de inspecție fiscală din 28 mai 2012 și procesul

verbal de control din 28 mai 2012 în care se consemnează producerea de către

inculpat în modalitatea menționată a unui prejudiciu bugetului de stat compus

din impozit pe profit în sumă de 63.720 lei și TVA în sumă de 40.627 lei ,cele

din procesul verbal întocmit de expertul contabil judiciar G.M. cu nr. 2 din 2

august 2012 în care se consemnează prejudiciul produs aceluiași buget cu. titlu

de impozit pe profit și TVA de plată prin sustragere de la

înregistrare,declarare și plată în cuantumul reținut de instanță dar se și

consemnează situația că firma inculpatului a avut pierderi și că nu se poate

constata că a avut profit ca să se pună problema dividendelor și a impozitului

pe acesta, respectiv cele ce reies din declarațiile de martori (G.A., C.G.S.,

etc.) cu privire la faptul că aceștia întocmeau documentația privind

aprovizionarea și vânzările de mărfuri de la punctele de lucru incluzând

rapoartele zilnice de gestiune,completau formularele tip de certificate de

depunere a sumelor obținute din încasări și efectuau acestor depuneri la

dispoziția inculpatului fie în contul soției acestuia fie în cel al firmei SC R.S.S.

SRL ori în unele cazuri predau sumele respective șoferului firmei, J.A. zis R. dar

mai ales cele din recunoașterea expresă a inculpatului cu privire la comiterea

faptei penale de evaziune fiscală.

La individualizarea pedepsei aplicată

inculpatului instanța a reținut criteriile generale prevăzute de art. 72 alin.

(1) C. pen. între care modalitatea de comitere prin acte omisive, forma

continuată a infracțiunii,nivelul prejudiciului și limitele de pedeapsă reduse

cu o treime ca urmare a aplicării prevederilor art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen. dar și cele cu caracter particular între care conduita bună

anterioară a inculpatului dată de lipsa antecedentelor penale, integrarea în

comunitatea religioasă baptistă din localitatea de domiciliu menționată mai sus

cu observarea faptului că aceasta poate reprezenta un factor favorabil de

influențare a conduitei acestuia dar și preocuparea pentru recuperarea

prejudiciului pentru care a achitat despăgubiri într-o sumă importantă.

S-a constatat că sunt întrunite

condițiile pentru a se dispune suspendarea condiționată a executării acesteia

deoarece nivelul pedepsei principale a închisorii este în limita legală de 3

ani,inculpatul nu are antecedente penale iar scopul acesteia poate fi realizat

fără executare efectivă în raport de criteriile de individualizare menționate.

Sub aspectul laturii civile a

procesului s-a constatat că sunt întrunite condițiile esențiale ale răspunderii

civil delictuale prevăzute de art. 998, 999 și 1000 alin. (1) și (2) C. civ.,

în vigoare la data consumării și epuizării faptului ilicit omisiv producător de

prejudiciu, nu doar în raport de probele menționate mai sus dar și pe baza

acordului de voință al inculpatului din data de 19 noiembrie 2012 prin care

acesta recunoaște atât despăgubirile compensatorii ci și pe cele moratorii, în

ce privește răspunderea juridică pentru fapta proprie iar în ce privește pe cea

pentru fapta altuia a persoanei responsabile civilmente pe baza obligației de

garanție ce revine acesteia în conținutul raporturilor ce le are în calitate de

comitent cu prepusul său. Astfel, prin fapta ilicit penală menționată în formă

continuată s-a reținut că inculpatul a produs părții civile atât un prejudiciu

pentru care i se cuvin despăgubiri compensatorii pentru impozitul pe profit și

TVA nerealizate în cuantumurile reținute de instanță dar și despăgubiri pentru

daune moratorii sub formă de dobânzi și penalități de întârziere, deci

obligații cu caracter accesoriu, calculate, asupra obligațiilor de plată

principale în condițiile art. 119 și art. 120

1

din O.G. nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut că fapta penală comisă de inculpat a produs un prejudiciu

părții civile, constând în impozitul pe profit și TVA, la care se adaugă

dobânzile și penalitățile de întârziere, obligații accesorii la obligațiile de

plată principale, prejudiciu calculat de către expertiza efectuată în faza de

urmărire penală, reținut și în actul de sesizare al instanței.

Se observă, din motivele de recurs

formulate, că partea civilă critică modul de soluționare al acțiunii civile în

condițiile în care nu s-au acordat impozitul pe dividende și impozitul pe

profit calculat, în sumă de 63.720 lei, în loc de 60.820 lei, critici ce

urmează a fi înlăturate ca nefondate.

Raportul de expertiză tehnică întocmit

în cauză, analizând activitatea desfășurată de partea responsabilă civilmente,

relevă inexistența profitului pentru societatea comercială, pe cale de

consecință inexistența obligației de plată a impozitului aferent dividendelor,

cunoscut fiind, potrivit art. 7.1 punctul 12 C. fisc., dividendul reprezintă

distribuția în bani sau în natură, efectuată de o persoană juridică unui

participant la persoana juridică, drept consecință a deținerii unor titluri de

participare la acea persoană juridică, reprezentând deci cota parte din profit,

ce se plătește, potrivit legii, fiecărui asociat.

Așa cum au relevat actele contabile

ale părții responsabile civilmente - societatea comercială, nu a obținut profit

din desfășurarea activității comerciale, așa cum rezultă și din concluziile

expertizei contabile, declarațiile inculpatului precum și actele contabile

existente la dosar.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel D.G.F.P. Hunedoara - A.N.A.F., apreciind hotărârea primei instanțe ca

netemeinică și nelegală, în condițiile în care nu au fost acordate daunele

solicitate, reprezentate de impozitul pe profit, impozitul pe dividende și

accesoriile, prevăzute de lege, la sumele datorate.

Prin Decizia penală nr. 125 din 12

aprilie 2013 Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a

respins apelul declarat de D.G.F.P. Hunedoara - A.N.A.F. împotriva Sentinței penale

nr. 7 din 17 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Olt în Dosarul nr.

6095/104/2012.

A obligat apelantul parte civilă la

plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare statului, din care 50 lei onorariu

avocat oficiu.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel

Craiova a constatat că partea .civilă Statul Român prin A.N.A.F. Craiova, s-a

constituit parte civilă în cauză cu suma de 335.450 lei reprezentând

prejudiciul adus bugetului general consolidat reprezentând impozit pe dividende

cu sumele avute la dispoziție de expertul care a efectuat calculul

prejudiciului cu prilejul urmăririi penale. Instanța de apel a constatat că

inculpatul a achitat suma de 101.500 lei, astfel cum rezultă din chitanțele

fiscale depuse la dosarul de fond, urmând ca partea civilă cu prilejul

executării să facă calculul penalităților de întârziere la debitul principal,

raportat la data săvârșirii faptei penale și data achitării prejudiciului,

instanței penale nerevenindu-i obligațiile specifice executării creanței

fiscale.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Craiova.

În motivele scrise de recurs depuse la

dosar (f.3) partea civilă a criticat hotărârile pronunțate numai în ceea ce

privește latura civilă a cauzei, solicitând admiterea recursului, modificarea

în parte a sentinței penale pronunțate de instanța de fond și obligarea

inculpatului la 335.450 lei așa cum recurenta s-a constituit parte civilă,

neindicându-se nici un caz de casare.

Examinând recursul prin prisma

motivelor invocate, dar și a celor ce pot fi invocate din oficiu, conform art.

385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat

pentru următoarele considerente:

Consacrând efectul parțial devolutiv

al recursului, art. 385

6

C. proc. pen. anterior stabilește, în alin.

(2), că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de

casare prevăzute în art. 385

9

din același cod. Rezultă, așadar, că,

în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, recurenții și

instanța se pot referi doar la lipsurile care se încadrează în cazurile de

casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile

pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se

circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385

9

C. proc. pen. anterior.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o

nouă limitare a caracterului devolutiv al recursului, în sensul că unele cazuri

de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial prin

amendarea cazurilor de casare, intenția legiuitorului fiind aceea de a

restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului doar asupra

unor aspecte de drept.

Se constată că dispozițiile

tranzitorii cuprinse în art. II din legea anterior menționată - referitoare la aplicarea,

în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de Codul de procedură penală

anterior modificării - vizează exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării

în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de

declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăsește în speță.

În cauză, se observă că decizia

recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Craiova la 12 aprilie 2013, deci

ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind

unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care

aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art.385

9

C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ

menționat.

Verificând îndeplinirea cerințelor

formale prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen., se

apreciază că recurenta a motivat în termen recursul, motivele fiind depuse la

data de 25 aprilie 2013, însă, în cuprinsul lor nu a fost indicat cazul

de casare căruia înțelege să circumscrie criticile invocate.

Instanța de recurs constată că

inculpatul R.P.D. a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii de evaziune

fiscală fiind obligat, sub aspectul laturii civile la plata sumei de 60.820 lei

cu titlu de despăgubiri civile către A.N.A.F. Totodată Înalta Curte constată că

soluționarea laturii civile s-a întemeiat. în principal pe concluziile

raportului de expertiză contabilă efectuat în cursul urmăririi penale prin care

s-a stabilit cuantumul prejudiciului creat părții civile, precum și faptul că

partea responsabilă civilmente nu a realizat profit astfel că nu datorează

impozit pe dividende. Aceste concluzii ale expertului au fost însușite de

inculpat și, nu au fost contestate de partea civilă.

Ori, așa cum s-a arătat și în

literatura de specialitate, recursul constituie o jurisdicție exercitabilă

numai în cazuri strict determinate, reprezentând violări ale legii ducând la o

judecată care nu poarta asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a

legii. De aceea, instanța de casare nu apreciază faptele, nu judecă procesul,

propriu zis, judecând exclusiv dacă din punctul de vedere al dreptului,

hotărârea atacată este corespunzătoare.

În acest context, recursul nu este o cale

de atac asemănătoare apelului, natura sa juridică fiind în principiu

cea a unei căi de reformare sub aspect legal, de drept și nu faptic.

Legislația procesual penală actuală

instituie teoria casării numai a aspectelor de drept legate de nelegalitatea

hotărârilor penale ceea ce reprezintă esența recursului în al treilea grad de

jurisdicție.

Aplicând în cauză considerațiile

teoretice menționate anterior, Înalta Curte constată că sumele solicitate de

partea civilă, prin motivele de recurs, nu ar constitui rezultatul unei greșite

aplicări a legii, ci modalitatea în care instanțele de fond și de apel au

interpretat probatoriul administrat, pe latura civilă a cauzei.

Însă, raportat la modificările aduse

cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, starea de fapt reținută în cauză și

concordanța acesteia cu probele administrate, pe latura civilă a cauzei, nu mai

pot constitui motive de cenzură din partea instanței de recurs, în conformitate

cu dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., starea de fapt fiind

reținută cu caracter definitiv de către instanța de apel.

Întrucât criticile referitoare la

cuantumul prejudiciului, în noua reglementare, nu pot fi cenzurate de instanța

de recurs prin niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

C.

proc. pen. rămase în vigoare, Înalta Curte în temeiul art. 385

15

pct.

l lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat recursul declarat de partea

civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Craiova împotriva deciziei penale nr. 125 din data

de 12 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și

pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul R.P.D.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. va obliga recurenta parte civilă la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Hunedoara, împotriva Deciziei penale

nr. 125 din data de 12 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova,

Secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul R.P.D.

Obligă recurenta parte civilă la plata

sumei de câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200

lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, al intimatului

inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 30 ianuarie 2014.