ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 547/2014

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 178/F din data de 29 noiembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 2535/116/2012, Tribunalul Călărași a hotărât astfel: A respins cererea inculpatului, de achitare a sa, conform art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc. pen. În temeiul art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. coroborat cu art. 74-76 C. pen., a condamnat pe inculpatul S.I. la pedeapsa de 8 luni închisoare. În temeiul art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În temeiul art. 81-82 și art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii și a pedepsei accesorii pe un termen de încercare de 2 ani și 8 luni.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83-84 C. pen., privind cazurile de revocare a suspendării condiționate. A admis cererea de despăgubiri formulată de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și a obligat pe inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.A. SRL Oltenița, la plata sumei de 164.407 RON, reprezentând impozit pe profit și TVA, precum și la plata majorărilor, dobânzilor și penalităților de întârziere aferente sumei respective, calculate până la data achitării integrale a debitului. A obligat pe inculpat la plata sumei de 500 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial al avocatului din oficiu, a fost avansată din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a constatat că inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de libertate, prin rechizitoriul nr. 569/P/2011 din data de 05 octombrie 2012 al Parchetului de pe lângă instanța respectivă, sub acuzația săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, în sarcina acestuia reținându-se în fapt că, în perioada 01 ianuarie 2009 - 30 iunie 2011, nu a înregistrat în evidențele contabile ale societății pe care o administra veniturile obținute de aceasta, cauzând astfel bugetului de stat un prejudiciu în sumă de 162.621 RON. După sesizarea instanței, la termenul din data de 22 noiembrie 2012, inculpatul a declarat că recunoaște săvârșirea infracțiunii, astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se realizeze conform procedurii simplificate prevăzute de art. 320 1 C. proc.

pen. De asemenea, a precizat că este de acord cu acoperirea prejudiciului reclamat de partea civilă. În aceste condiții, analizând probele administrate în faza de urmărire penală, Tribunalul a stabilit următoarea situație de fapt: Inculpatul este administrator al SC O.A. SRL Oltenița, împreună cu tatăl său, S.T. (față de care, prin rechizitoriu, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.). Conform declarației inculpatului, numai acesta s-a ocupat de activitatea societății respective, întrucât, începând cu anul 2006, tatăl său a avut probleme de sănătate. În perioada anilor 2009-2011, societatea, având ca obiect principal de activitate cultivarea cerealelor (exclusiv orez) și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase, a produs și a comercializat bunuri de acest gen, fără a înregistra în contabilitate veniturile obținute din această activitate.

La data de 20 septembrie 2011, organele de control din cadrul D.G.F.P. Călărași, Activitatea de Inspecție Fiscală, Serviciul de Inspecție Fiscală pentru Persoane Juridice a efectuat o verificare de specialitate la societatea în cauză, constatând că nu au fost evidențiate în documentele contabile tranzacțiile comerciale efectuate după recoltarea produselor agricole din culturile înființate pe terenurile care îi aparțineau, cauzând astfel un prejudiciu în cuantum total de 164.407 RON, compus din 58.938 RON - impozit pe profit și 106.009 RON - TVA de plată. Fiind audiat, inculpatul a recunoscut că nu a organizat și nu a întocmit o evidență contabilă corespunzătoare, însă a ridicat obiecții cu privire la cuantumul prejudiciului stabilit inițial de către inspectorii fiscali, solicitând efectuarea în cauză a unei expertize contabile, cerere care i-a fost încuviințată.

Prin raportul de expertiză contabilă nr. 34, întocmit la data de 14 septembrie 2012, s-a stabilit că prejudiciul total adus bugetului de stat este în cuantum de 162.621 RON, din care impozit pe profit, în sumă de 58.398 RON și TVA, în sumă de 104.223 RON. Cu privire la încadrarea juridică, Tribunalul a constatat că fapta inculpatului, anterior descrisă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, în varianta omisiunii evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, dispunând, în consecință, condamnarea acestuia. Tribunalul a apreciat că, în speță, nu pot fi aplicate dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc.

pen., cu motivarea că fapta săvârșită prezintă un grad sporit de pericol social, având în vedere perioada îndelungată supusă verificării, întinderea prejudiciului calculat și împrejurarea că inițiativa inspecției fiscale a aparținut organului de stat competent, iar nu inculpatului. În același sens, Tribunalul a constatat că apărarea inculpatului, potrivit căreia nu a găsit un contabil care să țină evidența contabilă a societății, nu îl absolvă pe acesta de răspunderea penală. La individualizarea pedepsei, Tribunalul a avut în vedere împrejurările reale de săvârșire a faptei, perioada îndelungată de comitere, valoarea însemnată a prejudiciului cauzat, circumstanțele personale ale inculpatului (aflat la o vârstă tânără, cu o conduită procesuală caracterizată prin recunoaștere și regret), precum și disponibilitatea exprimată de acesta în sensul achitării în întregime a despăgubirii pretinse de partea civilă.

Raportat la ultimele aspecte, Tribunalul a apreciat că scopul pedepsei poate fi realizat și fără executarea efectivă a acesteia, dispunând, în consecință, suspendarea ei condiționată. Pe latură civilă, Tribunalul a admis, în întregime, pretențiile formulate de partea civilă (în sumă de 164.407 RON, din care 58.398 RON, impozit pe profit și 106.009 RON, TVA), pe care inculpatul le-a recunoscut, declarând că este de acord să le acopere în totalitate. Împotriva acestei sentințe, a declarat apel în termenul legal (la data de 07 decembrie 2012) inculpatul S.I. (printr-o cerere formulată personal).

Cererea de apel a inculpatului (nemotivată în scris) a fost înaintată de Tribunal și înregistrată pe rolul acestei Curți la data de 17 decembrie 2012. La solicitarea inculpatului apelant, Curtea a dispus, la două termene, amânarea judecării apelului, pentru a-i da posibilitatea angajării unui apărător ales și respectiv șansa acoperirii prejudiciului cauzat, niciuna dintre aceste acțiuni nerealizându-se însă. Cu ocazia judecării apelului, nu au fost solicitate și administrate probe noi. Inculpatul apelant, care a beneficiat, cu acordul său, de asistența juridică a unui avocat desemnat din oficiu, a criticat sentința penală atacată ca fiind netemeinică, sub unicul motiv al individualizării pedepsei aplicate, solicitând coborârea mai consistentă a acesteia sub minimul special, cât mai aproape de minimul general, prin acordarea unei eficiențe sporite circumstanțelor atenuante judiciare deja reținute în favoarea sa.

Prin decizia penală nr. 70/A din 25 martie 2013, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul S.I. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat apelantul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut următoarele: Prima instanță a stabilit o situație de fapt conformă probatoriului administrat în faza de urmărire penală, însușit de inculpat, pe care l-a evaluat în mod just, inclusiv prin raportare la declarația acestuia, care, optând pentru desfășurarea judecății potrivit procedurii simplificate prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen., a declarat că recunoaște întocmai săvârșirea faptei imputate, precum și întinderea prejudiciului reclamat de partea civilă a fi fost cauzat prin acea faptă.

Astfel, asemenea primei instanțe, Curtea a constatat că este dovedită cu certitudine fapta inculpatului, datând din perioada 01 ianuarie 2009 - 30 iunie 2011, de a nu înregistra, în evidențele contabile ale societății pe care o administra - SC O.A. SRL Oltenița, veniturile obținute din comercializarea cerealelor și plantelor oleaginoase produse de aceasta, cu consecința prejudicierii bugetului de stat cu sumele datorate drept impozit pe profit și TVA, întinderea pagubei astfel cauzate, recunoscută de inculpat, fiind precizată de partea civilă, în cursul judecății, a fi în sumă totală de 164.407 RON, din care 58.398 RON impozit pe profit, iar 106.009 RON TVA, la care se adaugă accesoriile legale aferente, până la achitarea integrală a debitului.

Instanța de apel a apreciat că această situație de fapt (necontestată prin apelul declarat) a fost corect încadrată juridic de către prima instanță în infracțiunea de evaziune fiscală, în varianta incriminată de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, instanța respectivă omițând însă, în mod nelegal, să rețină forma continuată a acelei infracțiuni, potrivit art. 41 alin. (2) C. pen., având în vedere că aceasta a presupus acte materiale repetate, derulate pe o perioadă de 2 ani și 6 luni în realizarea aceleiași rezoluții infracționale. Sub acest ultim aspect, Curtea a constatat însă că nu poate proceda la reformarea corespunzătoare a sentinței penale apelate, întrucât aceasta a fost atacată numai de către inculpat, neputându-se înrăutăți astfel situația lui, conform art. 372 alin. (1) C. proc.

pen., prin reținerea unei cauze de agravare a răspunderii sale penale. Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului, Curtea a constatat, contrar criticii formulate în apel, că a fost corect individualizată, în raport cu toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., neexistând motive pertinente care să justifice coborârea sa, în sensul solicitat. Astfel, reținând în prealabil că limita specială minimă, redusă cu o treime conform art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., este de 1 an și 4 luni închisoare, Curtea a constatat că stabilirea, în speță, a unei pedepse consistent coborâte sub acea limită, de 8 luni închisoare, este legală, potrivit art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. și reflectă, într-un mod echilibrat și suficient, aspectele deja reținute de către prima instanță drept circumstanțe atenuante judiciare.

Aplicarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 74 C. pen., în întregul lor, urmează a fi menținută, ca atare, fără a se putea realiza de către Curte o particularizare a lor, având în vedere același principiu al neagravării situației inculpatului în propria cale de atac, deși numai uneia dintre ele, respectiv celei prevăzute de alin. (1) lit. a), se justifica a i se acorda eficiență, în raport cu conduita bună a inculpatului înainte de săvârșirea infracțiunii, celelalte fiind eronat reținute, în condițiile în care, dincolo de recunoașterea formală și de disponibilitatea exprimată verbal, acesta nu a acoperit, nici măcar parțial, prejudiciul cauzat, comportamentul lui procesual nu a fost de la început complet sincer, ci s-a manifestat inițial prin contestarea întinderii acelui prejudiciu, pe care raportul de expertiză contabilă a dovedit-o cu certitudine, iar alte împrejurări care să imprime faptei sale un caracter mai puțin grav nu se identifică în speță.

Sub același aspect, al individualizării pedepsei, Curtea a constatat că gravitatea concretă a infracțiunii (care s-a derulat pe o perioadă îndelungată, epuizându-se doar ca urmare a controlului fiscal dispus de organul competent și a cauzat un prejudiciu însemnat bugetului de stat, rămas nerecuperat și în prezent) împiedică acordarea unei mari eficiențe circumstanțelor atenuante judiciare reținute de prima instanță. Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs inculpatul S.I., motivând că decizia este netemeinică și solicitând aplicarea dispozițiilor art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen. Prin motivele de recurs, inculpatul S.I. a mai arătat că a recunoscut fapta, că i s-au aplicat dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen., dar nu s-a dat eficiență dispozițiilor art. 74 raportat la art. 76 C. pen. La termenul fixat în cauză, reprezentantul Ministerului Public a arătat că recursul declarat de inculpat este tardiv formulat, recurentul inculpat apreciind că a declarat recurs în termenul prevăzut de lege. Recursul declarat de inculpat este tardiv urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 255/2013 privind punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

Se constată că aceste dispoziții legale sunt incidente în prezenta cauză, aceasta fiind înregistrată pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 19 aprilie 2013. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 385 3 alin. (1) C. proc. pen. anterior, termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit alin. (2) al aceluiași art., dispozițiile art. 363-365 privind data de la care curge termenul, repunerea în termen și declararea peste termen a căii de atac, se aplică în mod corespunzător. Conform art. 363 C. proc. pen., pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare, termenul de 10 zile curge de la pronunțare. În speță, așa cum rezultă și din practicaua deciziei penale atacate, inculpatul S.I.

a fost prezent la termenul din 25 martie 2013 când instanța de prim control judiciar a soluționat apelul declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr. 178/F din data de 29 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Călărași, astfel încât inculpatul trebuia să declare recurs împotriva acelei decizii penale în termenul de 10 zile prevăzut de textul de lege mai sus menționat. Examinând actele și lucrările dosarului se constată că inculpatul a declarat această cale de atac după expirarea termenului de 10 zile prevăzut de art. 385 3 alin. (1) C. proc. pen., la data de 17 aprilie 2013, considerente pentru care, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. va respinge ca tardiv recursul declarat de inculpatul S.I.

Totodată va obliga recurentul petent la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul S.I. împotriva deciziei penale nr. 70/A din 25 martie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 14 februarie 2014.