ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 547/2014
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 547/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 178/F din data de 29
noiembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 2535/116/2012, Tribunalul Călărași a hotărât
astfel:
A respins cererea inculpatului,
de achitare a sa, conform art. 10 alin. (1) lit. b
1
) C. proc. pen.
În temeiul art. 9
alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 320
1
C.
proc. pen. coroborat cu art. 74-76 C. pen., a condamnat pe inculpatul S.I. la pedeapsa
de 8 luni închisoare.
În temeiul art. 71 C.
pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute
de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În temeiul art. 81-82
și art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei
închisorii și a pedepsei accesorii pe un termen de încercare de 2 ani și 8 luni.
A atras atenția inculpatului
asupra dispozițiilor art. 83-84 C. pen., privind cazurile de revocare a suspendării
condiționate.
A admis cererea de despăgubiri
formulată de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice, prin Agenția Națională
de Administrare Fiscală și a obligat pe inculpat, în solidar cu partea responsabilă
civilmente SC O.A. SRL Oltenița, la plata sumei de 164.407 RON, reprezentând impozit
pe profit și TVA, precum și la plata majorărilor, dobânzilor și penalităților de
întârziere aferente sumei respective, calculate până la data achitării integrale
a debitului.
A obligat pe inculpat
la plata sumei de 500 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50
RON, reprezentând onorariul parțial al avocatului din oficiu, a fost avansată din
fondul Ministerului Justiției.
Pentru a hotărî astfel,
Tribunalul a constatat că inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de libertate,
prin rechizitoriul nr. 569/P/2011 din data de 05 octombrie 2012 al Parchetului de
pe lângă instanța respectivă, sub acuzația săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală,
prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, în sarcina acestuia
reținându-se în fapt că, în perioada 01 ianuarie 2009 - 30 iunie 2011, nu a înregistrat
în evidențele contabile ale societății pe care o administra veniturile obținute
de aceasta, cauzând astfel bugetului de stat un prejudiciu în sumă de 162.621 RON.
După sesizarea instanței,
la termenul din data de 22 noiembrie 2012, inculpatul a declarat că recunoaște săvârșirea
infracțiunii, astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu și a solicitat ca judecata
să se realizeze conform procedurii simplificate prevăzute de art. 320
1
C. proc. pen. De asemenea, a precizat că este de acord cu acoperirea prejudiciului
reclamat de partea civilă.
În aceste condiții, analizând
probele administrate în faza de urmărire penală, Tribunalul a stabilit următoarea
situație de fapt:
Inculpatul este administrator
al SC O.A. SRL Oltenița, împreună cu tatăl său, S.T. (față de care, prin rechizitoriu,
s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. c)
C. proc. pen.). Conform declarației inculpatului, numai acesta s-a ocupat de activitatea
societății respective, întrucât, începând cu anul 2006, tatăl său a avut probleme
de sănătate.
În perioada anilor 2009-2011,
societatea, având ca obiect principal de activitate cultivarea cerealelor (exclusiv
orez) și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase, a produs și a comercializat
bunuri de acest gen, fără a înregistra în contabilitate veniturile obținute din
această activitate.
La data de 20 septembrie
2011, organele de control din cadrul D.G.F.P. Călărași, Activitatea de Inspecție
Fiscală, Serviciul de Inspecție Fiscală pentru Persoane Juridice a efectuat o verificare
de specialitate la societatea în cauză, constatând că nu au fost evidențiate în
documentele contabile tranzacțiile comerciale efectuate după recoltarea produselor
agricole din culturile înființate pe terenurile care îi aparțineau, cauzând astfel
un prejudiciu în cuantum total de 164.407 RON, compus din 58.938 RON - impozit pe
profit și 106.009 RON - TVA de plată.
Fiind audiat, inculpatul
a recunoscut că nu a organizat și nu a întocmit o evidență contabilă corespunzătoare,
însă a ridicat obiecții cu privire la cuantumul prejudiciului stabilit inițial de
către inspectorii fiscali, solicitând efectuarea în cauză a unei expertize contabile,
cerere care i-a fost încuviințată.
Prin raportul de expertiză
contabilă nr. 34, întocmit la data de 14 septembrie 2012, s-a stabilit că prejudiciul
total adus bugetului de stat este în cuantum de 162.621 RON, din care impozit pe
profit, în sumă de 58.398 RON și TVA, în sumă de 104.223 RON.
Cu privire la încadrarea
juridică, Tribunalul a constatat că fapta inculpatului, anterior descrisă, întrunește
elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, în varianta omisiunii
evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor
comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, prevăzută de art. 9 alin. (1)
lit. b) din Legea nr. 241/2005, dispunând, în consecință, condamnarea acestuia.
Tribunalul a apreciat
că, în speță, nu pot fi aplicate dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. b
1
)
C. proc. pen., cu motivarea că fapta săvârșită prezintă un grad sporit de pericol
social, având în vedere perioada îndelungată supusă verificării, întinderea prejudiciului
calculat și împrejurarea că inițiativa inspecției fiscale a aparținut organului
de stat competent, iar nu inculpatului. În același sens, Tribunalul a constatat
că apărarea inculpatului, potrivit căreia nu a găsit un contabil care să țină evidența
contabilă a societății, nu îl absolvă pe acesta de răspunderea penală.
La individualizarea pedepsei,
Tribunalul a avut în vedere împrejurările reale de săvârșire a faptei, perioada
îndelungată de comitere, valoarea însemnată a prejudiciului cauzat, circumstanțele
personale ale inculpatului (aflat la o vârstă tânără, cu o conduită procesuală caracterizată
prin recunoaștere și regret), precum și disponibilitatea exprimată de acesta în
sensul achitării în întregime a despăgubirii pretinse de partea civilă. Raportat
la ultimele aspecte, Tribunalul a apreciat că scopul pedepsei poate fi realizat
și fără executarea efectivă a acesteia, dispunând, în consecință, suspendarea ei
condiționată.
Pe latură civilă, Tribunalul
a admis, în întregime, pretențiile formulate de partea civilă (în sumă de 164.407
RON, din care 58.398 RON, impozit pe profit și 106.009 RON, TVA), pe care inculpatul
le-a recunoscut, declarând că este de acord să le acopere în totalitate.
Împotriva acestei sentințe,
a declarat
apel în termenul legal (la data de 07 decembrie 2012) inculpatul S.I. (printr-o
cerere formulată personal).
Cererea de apel a inculpatului
(nemotivată în scris) a fost înaintată de Tribunal și înregistrată pe rolul acestei
Curți la data de 17 decembrie 2012.
La solicitarea inculpatului
apelant, Curtea a dispus, la două termene, amânarea judecării apelului, pentru a-i
da posibilitatea angajării unui apărător ales și respectiv șansa acoperirii prejudiciului
cauzat, niciuna dintre aceste acțiuni nerealizându-se însă.
Cu ocazia judecării apelului,
nu au fost solicitate și administrate probe noi.
Inculpatul apelant, care
a beneficiat, cu acordul său, de asistența juridică a unui avocat desemnat din oficiu,
a criticat sentința penală atacată ca fiind netemeinică, sub unicul motiv al individualizării
pedepsei aplicate, solicitând coborârea mai consistentă a acesteia sub minimul special,
cât mai aproape de minimul general, prin acordarea unei eficiențe sporite circumstanțelor
atenuante judiciare deja reținute în favoarea sa.
Prin decizia penală
nr. 70/A din 25 martie 2013, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins
ca nefondat apelul declarat de inculpatul S.I.
În temeiul art. 192
alin. (2) C. proc. pen. a obligat apelantul inculpat la plata cheltuielilor judiciare
către stat.
Pentru a pronunța această
hotărâre instanța de apel a reținut următoarele:
Prima instanță a stabilit
o situație de fapt conformă probatoriului administrat în faza de urmărire penală,
însușit de inculpat, pe care l-a evaluat în mod just, inclusiv prin raportare la
declarația acestuia, care, optând pentru desfășurarea judecății potrivit procedurii
simplificate prevăzute de art. 320
1
C. proc. pen., a declarat că recunoaște
întocmai săvârșirea faptei imputate, precum și întinderea prejudiciului reclamat
de partea civilă a fi fost cauzat prin acea faptă.
Astfel, asemenea primei
instanțe, Curtea a constatat că este dovedită cu certitudine fapta inculpatului,
datând din perioada 01 ianuarie 2009 - 30 iunie 2011, de a nu înregistra, în evidențele
contabile ale societății pe care o administra - SC O.A. SRL Oltenița, veniturile
obținute din comercializarea cerealelor și plantelor oleaginoase produse de aceasta,
cu consecința prejudicierii bugetului de stat cu sumele datorate drept impozit pe
profit și TVA, întinderea pagubei astfel cauzate, recunoscută de inculpat, fiind
precizată de partea civilă, în cursul judecății, a fi în sumă totală de 164.407
RON, din care 58.398 RON impozit pe profit, iar 106.009 RON TVA, la care se adaugă
accesoriile legale aferente, până la achitarea integrală a debitului.
Instanța de apel a apreciat
că această situație de fapt (necontestată prin apelul declarat) a fost corect încadrată
juridic de către prima instanță în infracțiunea de evaziune fiscală, în varianta
incriminată de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, instanța respectivă
omițând însă, în mod nelegal, să rețină forma continuată a acelei infracțiuni, potrivit
art. 41 alin. (2) C. pen., având în vedere că aceasta a presupus acte materiale
repetate, derulate pe o perioadă de 2 ani și 6 luni în realizarea aceleiași rezoluții
infracționale.
Sub acest ultim aspect,
Curtea a constatat însă că nu poate proceda la reformarea corespunzătoare a sentinței
penale apelate, întrucât aceasta a fost atacată numai de către inculpat, neputându-se
înrăutăți astfel situația lui, conform art. 372 alin. (1) C. proc. pen., prin reținerea
unei cauze de agravare a răspunderii sale penale.
Referitor la pedeapsa
aplicată inculpatului, Curtea a constatat, contrar criticii formulate în apel, că
a fost corect individualizată, în raport cu toate criteriile prevăzute de art. 72
C. pen., neexistând motive pertinente care să justifice coborârea sa, în sensul
solicitat.
Astfel, reținând în prealabil
că limita specială minimă, redusă cu o treime conform art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., este de 1 an și 4 luni închisoare, Curtea a constatat că
stabilirea, în speță, a unei pedepse consistent coborâte sub acea limită, de 8 luni
închisoare, este legală, potrivit art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. și reflectă,
într-un mod echilibrat și suficient, aspectele deja reținute de către prima instanță
drept circumstanțe atenuante judiciare.
Aplicarea de către prima
instanță a dispozițiilor art. 74 C. pen., în întregul lor, urmează a fi menținută,
ca atare, fără a se putea realiza de către Curte o particularizare a lor, având
în vedere același principiu al neagravării situației inculpatului în propria cale
de atac, deși numai uneia dintre ele, respectiv celei prevăzute de alin. (1)
lit. a), se justifica a i se acorda eficiență, în raport cu conduita bună a inculpatului
înainte de săvârșirea infracțiunii, celelalte fiind eronat reținute, în condițiile
în care, dincolo de recunoașterea formală și de disponibilitatea exprimată verbal,
acesta nu a acoperit, nici măcar parțial, prejudiciul cauzat, comportamentul lui
procesual nu a fost de la început complet sincer, ci s-a manifestat inițial prin
contestarea întinderii acelui prejudiciu, pe care raportul de expertiză contabilă
a dovedit-o cu certitudine, iar alte împrejurări care să imprime faptei sale un
caracter mai puțin grav nu se identifică în speță.
Sub același aspect, al
individualizării pedepsei, Curtea a constatat că gravitatea concretă a infracțiunii
(care s-a derulat pe o perioadă îndelungată, epuizându-se doar ca urmare a controlului
fiscal dispus de organul competent și a cauzat un prejudiciu însemnat bugetului
de stat, rămas nerecuperat și în prezent) împiedică acordarea unei mari eficiențe
circumstanțelor atenuante judiciare reținute de prima instanță.
Împotriva acestei din
urmă decizii a declarat recurs inculpatul S.I., motivând că decizia este netemeinică
și solicitând aplicarea dispozițiilor art. 10 lit. b
1
) C. proc. pen.
Prin motivele de recurs,
inculpatul S.I. a mai arătat că a recunoscut fapta, că i s-au aplicat dispozițiile
art. 320
1
C. proc. pen., dar nu s-a dat eficiență dispozițiilor art.
74 raportat la art. 76 C. pen.
La termenul fixat în cauză,
reprezentantul Ministerului Public a arătat că recursul declarat de inculpat este
tardiv formulat, recurentul inculpat apreciind că a declarat recurs în termenul
prevăzut de lege.
Recursul declarat de inculpat
este tardiv urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor
art. 12 din Legea nr. 255/2013 privind punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010
privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care
cuprind dispoziții procesual penale, recursurile în curs de judecată la data intrării
în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului
potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit
dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.
Se constată că aceste
dispoziții legale sunt incidente în prezenta cauză, aceasta fiind înregistrată pe
rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 19 aprilie
2013.
Astfel, potrivit dispozițiilor
art. 385
3
alin. (1) C. proc. pen. anterior, termenul de recurs este de
10 zile, dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit alin. (2) al aceluiași art.,
dispozițiile art. 363-365 privind data de la care curge termenul, repunerea în termen
și declararea peste termen a căii de atac, se aplică în mod corespunzător.
Conform art. 363 C.
proc. pen., pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare, termenul
de 10 zile curge de la pronunțare.
În speță, așa cum rezultă
și din practicaua deciziei penale atacate, inculpatul S.I. a fost prezent la termenul
din 25 martie 2013 când instanța de prim control judiciar a soluționat apelul declarat
de inculpat împotriva sentinței penale nr. 178/F din data de 29 noiembrie 2012 pronunțată
de Tribunalul Călărași, astfel încât inculpatul trebuia să declare recurs împotriva
acelei decizii penale în termenul de 10 zile prevăzut de textul de lege mai sus
menționat.
Examinând actele și lucrările
dosarului se constată că inculpatul a declarat această cale de atac după expirarea
termenului de 10 zile prevăzut de art. 385
3
alin. (1) C. proc. pen.,
la data de 17 aprilie 2013, considerente pentru care, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor
art. 385
15
pct. 1 lit. a) C. proc. pen. va respinge ca tardiv recursul
declarat de inculpatul S.I.
Totodată va obliga recurentul
petent la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din
care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat
din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv, recursul
declarat de inculpatul S.I. împotriva deciziei penale nr. 70/A din 25 martie 2013
a Curții de Apel București, secția I penală.
Obligă recurentul inculpat
la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care
suma de 25 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din
oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 14 februarie
2014.