ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4000/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4000/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

ÎNALTA CURIE

DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

Asupra

cererilor de recurs de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 2323 din 11 iunie

2010 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș,

s-a admis acțiunea reclamantului D.O., pârâta SC C.A. SA

a fost obligată să plătească reclamantului suma de 89.732 lei cu titlu de

despăgubiri, precum și penalitățile de întârziere aferente în cuantum de 15.082

lei calculate până la data de 22 decembrie 2009 și în continuare la plata

penalităților de întârziere în procent de 0,2% pe zi de întârziere până la

achitarea integrală a despăgubirilor. Totodată, a obligat pârâta să plătească

reclamantului suma de 2731 lei cu titlu de diferență de indemnizație aferentă

perioadei 01.012009-7 aprilie 2009, precum și la plata penalităților de

întârziere aferente în cuantum de 1.273 lei calculate până la data de 22

decembrie 2009 și în continuare la plata penalităților de întârziere în procent

de 0,2% pe zi de întârziere până la achitarea integrală a diferenței de

indemnizație.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență că, pârâta a

procedat la revocarea unilaterală a contractului de mandat încheiat între

părți, Iară a invoca vreun motiv de încetare a contractului prevăzut de art. 14,

motiv pentru care reclamantul are dreptul să solicite despăgubirea prevăzută de

art. 14 alin. (3) din contract, acțiunea acestuia în raport de dispozițiile art.

969, 970 C. civ. fiind întemeiată.

Referitor la

capătul de cerere privind plata diferenței de indemnizație salarială, instanța

a reținut că, cuantumul drepturilor salariale cuvenite reclamantului au fost

stabilite prin contractul de mandat la suma de 8.562 lei, contractul

referindu-se la dispozițiile Legii nr. 31/1990 și la dispozițiile O.U.G. nr. 79/2008.

La data revocării din funcție a reclamantului, dispozițiile legale invocate nu

erau în vigoare ca efect al respingerii O.U.G. nr. 222/2008, modificare O.U.G. nr.

79/2008 realizându-se doar prin Legea nr. 203/2009. In atare condiții,

revocarea contractului încheiat cu reclamantul realizându-se la data de 7

aprilie 2009 acesta era îndreptățit să solicite remunerația cuvenită în

conformitate cu dispozițiile contractuale și legale în vigoare până la data

respectivă.

Sub

aspectul cuantumului remunerației cuvenite, s-a reținut că pârâta este obligată

să respecte prevederile contractuale la care s-a obligat, legea nouă neputându-se

aplica contractelor în curs de execuție, întrucât aceasta ar echivala cu

aplicarea în mod retroactiv a unor dispoziții legale, ceea ce contravine

dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție.

Referitor

la penalitățile de întârziere, instanța de fond a apreciat că reclamantul are

dreptul la plata penalităților de întârziere conform prevederilor art. 12 din

contract, cât și la despăgubirile stipulate la art. 14 alin. (3) din contractul

încheiat între părți. întrucât acestea au înțeles să stabilească prin contract

atât cuantumul daunelor interese, dar și cuantumul penalităților de întârziere

pentru neexecutarea obligațiilor stipulate în sarcina pârâtei.

Prin Decizia nr.

30/A din 9 mai 2011, Curtea de Apel Tărgu Mureș, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal,

a

admis apelul pârâtei SC C.A. SA, a schimbat în parte sentința nr. 2323 din 11

iunie 2010 a Tribunalului Comercial Mureș, în sensul că a admis în parte

acțiunea reclamantului D.O., a obligat pârâta să-i plătească reclamantului suma

de 74.012 lei cu titlu de despăgubiri, precum și penalitățile de întârziere

aferente în cuantum de 12.476 lei calculate până la data de 22 decembrie 2009

și în continuare la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,2 %/zi de

întârziere la achitarea integrală a despăgubirilor. A respins celelalte

pretenții ale reclamantului. A menținut celelalte dispoziții din sentința

apelată.

Pentru a

pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că, situația de fapt

necontestată de părți este aceea că între acestea s-a încheiat, la data de 24

iunie 2008, un Contract de mandat, prin care reclamantului, în calitate de

mandatar, i s-a încredințat conducerea, organizarea și gestionarea activității

societății C.A. SA, în schimbul plății unei indemnizații lunare brute în

cuantum de 8.562 lei, la care se adaugă 1.000 lei net/lună cu titlu de

indemnizație de președinte al C.A. Termenul pentru care s-a încheiat acest

contract a fost 24 februarie 2010. urmând ca acesta să fie revizuit anual în

termen de 30 de zile de la data aprobării bugetului de venituri și cheltuieli

al pârâtei.

Prin Hotărârea

nr. 10/2009 Consiliul de administrație al pârâtei a aprobat remunerația

directorului general al societății la suma de 5.941 lei și o indemnizație de 1%

din remunerația directorului general pentru funcția de președinte al C.A.. Ca

urmare a acestei hotărâri, s-a întocmit Actul adițional la Contractul de

mandat, semnat cu obiecțiuni de reclamant, prin care s-a stipulat nivelul

indemnizației lunare brute în favoarea reclamantului la suma de 5941 lei,

precum și nivelul indemnizației de membru al C.A. de 1% din indemnizația

lunară.

Prin

Hotărârea nr. 6 din 7 aprilie 2009 a A.G.A. SC.A. SA s-a aprobat revocarea din

funcția de administratori ai SC C.A. SA, între alții și a reclamantului-intimat

D.O. și implicit și acea de președinte al C.A.

Curtea

nu a primit susținerea pârâtei, conform căreia Hotărârea C.A. nr. 30 din 07

aprilie 2009 nu reprezintă un act de revocare a mandatului, ci o încetare de

drept a mandatului reclamantului.

Potrivit art. 14

alin. (4) alin. (3) din Contractul de mandat, în cazul în care mandatarul este

revocat, chiar dacă acesta și-a îndeplinit obiectivele, criteriile și

indicatorii de performanță din anexă, acesta urmează a fi despăgubit cu o

valoare

echivalentă cu dublul remunerației lunare

cuvenite, până la perioada terminării mandatului respectiv până la data de 24

februarie 2010.

Instanța de

apel a constatat că, nu s-a susținut și dovedit de către pârâtă faptul că

mandatarul nu și-ar fi îndeplinit obiectivele și criteriile de performanță, ci

dimpotrivă, din Hotărârile A.G.A. nr. 4 din 07 aprilie 2009 și nr. 9 din 11 mai

2009 rezultă că Adunarea Generală a constatat realizarea criteriilor de

performanță.

Prin

urmare, în condițiile în care mandatul intimatului a încetat intempestiv, Iară

să fie aplicabil vreunul dintre cazurile de încetare a contractului prevăzute

de cap. XI din Contractul de mandat, devin incidente prevederile art. 14 alin.

(3) din Contract, în sensul că pârâta datorează intimatului dublul indemnizației

cuvenite până la expirarea perioadei pentru care contractul a fost încheiat.

Cu privire la

cuantumul indemnizației cuvenite intimatului, instanța de apel a reținut că nu

poate ignora considerentele Deciziei nr. 5394 din 03 decembrie 2010 a Înaltei Curții

de Casație și Justiție, prin care fost interpretate și aplicate

prevederile art. 3

1

alin. (1) lit. a), b), c) din O.U.G. nr. 79/2008

modificată prin O.U.G. nr. 222/2008, stabilindu-se că nivelul remunerației

acordate conducătorului operatorului economic SC C.A. SA Tg.Mureș se stabilește

în raport cu rangul central, județean sau local al autorității publice în a

cărei coordonare sau subordonare se află operatorul economic, adică remunerația

acestuia trebuie să se situeze la nivelul indemnizației lunare acordate prin

lege pentru funcția de viceprimar.

Instanța de

apel, a mai apreciat că, doar prevederile contractuale ce reprezintă

dispozițiile legale constituie „legea părților" iar, în ceea ce privește

dispoziția contractuală privind cuantumul remunerației intimatului, aceasta nu

este în concordanță cu prevederile legale incidente în cauză, respectiv, cele

ale O.U.G. nr. 79/2008.

În

aceste condiții, calculând conform art. 14 alin. (3) din Contractul de mandat

cuantumul despăgubirilor cuvenite intimatului pentru revocarea intempestivă a

mandatului având în vedere o remunerație de 4.948 lei și nu de 5.941 lei + 1%

indemnizație C.A., totalul despăgubirilor este de 74.012 lei pentru perioada 08

aprilie 2009 până la 24 februarie 2010, conform calculului efectuat de apelantă

(filele 65-66 dosar).

În

privința valorii de 1% din indemnizația lunară cuvenită intimatului conform art.

3 alin. (3) din Contractul de mandat, așa cum a fost modificat prin Actul

adițional din 24 iunie 2008, pentru cumulul calității de director general cu

cea de președinte al C.A., instanța de apel a apreciat că aceasta nu se poate

acorda, întrucât prin Hotărârea nr. 3 din 07 aprilie 2009 s-a aprobat

modificarea Actului Constitutiv al SC C.A. SA, iar una dintre prevederile nou

introduse este cea de la alin. 22 de la capitolul Atribuțiile generale ale

administratorilor din Titlul VIII, conducerea și administrarea societății, care

prevede că: „C.A. va delega conducerea societății unui director general.

Directorul general va fi numit numai din afara C.A."

Astfel,

după data de 07 aprilie 2009, când a intrat în vigoare Actul constitutiv al SC C.A.

SA modificat, intimatul nu mai cumula indemnizația de director general cu cea

aferentă calității de președinte al C.A.

Referitor la

penalitățile de întârziere aferente sumei de 74.012 lei, s-a apreciat că

acestea sunt în cuantum de 12.476 lei, conform calcului depus de apelantă (fila

67 dosar).

Sub acest

aspect, instanța de apel a apreciat că, contrar susținerilor apelantei. aceasta

datorează penalități de întârziere în virtutea prevederilor art. 12 din

Contractul de mandat, conform cărora „în cazul în care societatea nu achită

mandatarului indemnizațiile cuvenite acestuia conform prezentului contract, se

obligă să plătească o penalizare de 0,2% pe zi de întârziere, aplicată la

valoarea datorată".

Instanța de

apel a apreciat că, art. 12 din contract nu face distincție după cum este vorba

de indemnizația lunară sau cea cuvenită ca urmare a revocării intempestive a

contractului, și nici nu este necesar, întrucât dublul remunerației datorată

pentru revocarea mandatului se calculează pe baza indemnizației lunare

cuvenite.

Rezultă,

astfel că, apelanta datorează nu numai dublul indemnizației lunare cuvenite,

dar și penalități de întârziere stabilite convențional de către părți Ia

încheierea contractului, în cuantum de 12.476 lei, calculate până la data de 22

decembrie 2009 și în continuare în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere până la

achitarea integrală a despăgubirilor. Calcularea penalităților urmează să se

facă raportat la valoarea debitului de 74.012 lei.

În privința

diferenței de indemnizație, aceasta nu este datorată de apelantă întrucât,

potrivit legii, intimatul avea dreptul la o remunerație lunară la nivelul

indemnizației lunare de viceprimar. chiar dacă prin contract s-a prevăzut o

remunerare calculată la nivelul indemnizației lunare pentru funcția de

vicepreședinte consiliu județean, această clauză nu este în concordanță cu

prevederile legale și nu poate avea putere de lege între părți. Prin urmare,

nici penalitățile de întârziere aferente acestor sume nu vor fi acordate.

Privitor la

cheltuielile de judecată acordate în primă instanță, s-a reținut că pârâta nu

poate fi exonerată de plata cheltuielilor de judecată, deoarece dispozițiile C.

proc. civ. sunt foarte clare în acest sens, astfel că partea care cade în

pretenții va fi obligată să suporte aceste cheltuieli.

Împotriva aceste

decizii, atât reclamantul D.O. cât și pârâta SC C.A. SA Târgu Mureș au declarat

recurs.

1 .Recursul

reclamantului D.O., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc.

civ.

În dezvoltarea

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul

susține că instanța de apel a interpretat greșit Contractul de mandat,

schimbând clauzele acestuia.

Astfel,

deși prevederile contractuale sunt clare și neîndoielnice cu privire la

valoarea indemnizației, instanța cu încălcarea principiului înscris în art. 969

alin. (1) C. civ. a calculat despăgubirea ce i se cuvine nu la valoarea de 5.941

lei, stabilită prin contract, ci la o altă valoare, cea de 4.948 lei.

Se mai

arată că, în stabilirea acestei valori, instanța a trebuit să țină cont de

soluția pronunțată într-un alt litigiu, având ca obiect contestarea unui proces

verbal de control încheiat de D.G.F.P. Mureș și în care reclamantul nu a avut

vreo calitate.

Sub

acest aspect, recurentul consideră că instanța de apel în mod greșit a reținut

că dispoziția contractuală privind cuantumul remunerației trebuie privită prin

prisma O.U.G. nr. 79/2008 și a modificărilor ulterioare.

Recurentul

mai susține că, instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus

judecății, reținând că doar prevederile contractuale ce reprezintă dispozițiile

legale constituie legea părților, renumerația recurentului nefiind în

concordanță cu dispoziția legală.

Totodată,

se consideră că în mod greșit s-a apreciat de instanța de apel că soluția

pronunțată în soluționarea acțiunii în contencios administrativ are înrâurire

în prezentul litigiu.

Interpretarea

greșită a înțelesului clar și neîndoielnic al clauzelor contractului de mandat

de către instanța de apel este și dat de faptul că nu ținut seama de

dispozițiile art. 3 alin. (2) din contract.

O altă

ignorare a principiului pacta sunt servanda reiese din diminuarea sumei

acordate cu titlu de despăgubiri de instanța de fond prin eliminarea valorii

indemnizației lunare de 1% reprezentând indemnizația C.A. al societății.

Referitor la

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurentul

arată că prin memoriul de apel pârâta nu a criticat acordarea de către instanța

de fond și a dublului indemnizației de 1 %, instanța depășind limitele cu care

a fost investită.

Recurentul mai

critică decizia instanței de apel, și prin prisma motivului de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că instanța de apel a

aplicat greșit legea, întrucât nu putea ignora prevederile contractului și nu

putea să nu acorde indemnizația de 1% pentru C.A., având în vedere dispozițiile

art. 14 alin. (3) din contract.

pârâtei SC C.A. SA Tg.Mures. întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

În motivarea

recursului, pârâta arată că decizia instanței de apel este netemeinică și

insuficient argumentată, motivat de faptul că instanța de fond s-a prevalat

doar de susținerile reclamantului, ignorând argumentele sale.

Se mai susține

că, instanța de fond și cea de apel au trecut peste argumentele pe care le-a

invocat, generalizând aplicarea penalităților pentru neplata indemnizației/remunerație

și asupra despăgubirii convenite de părți în cuantumul anticipat și înserat la art.

14 alin. (3) din contractul de mandat.

Recurenta

arată că, penalitățile solicitate conform art. 12 din contract nu se pot cumula

cu despăgubirile prevăzute de art. 14 alin. (3) pentru simplul fapt că părțile

au stabilit ca sancțiune pentru revocarea contractului înainte de termen

acordarea unor despăgubiri reprezentând în cuantum dublul remunerației.

În consecință,

penalitatea prevăzută la art. 12 se referă doar la indemnizația prevăzută la

art. 3 alin. (1) din contract și, nicidecum la despăgubirile stabilite la art. 14

alin. (3) din contract care, în practica judiciară se susține că au aceeași

natură juridică, ambele reprezentând daune-interese moratorii și de aceea

cumulul acestora este inadmisibil.

Prin

urmare, acordarea penalităților peste suma ce reprezintă o despăgubire

stabilită de părțile contractuale, încalcă principiul de drept comun

„contractul este legea părților", aplicându-se o dublă sancțiune

nejustificată și neprevăzută în contract.

Cea de a

doua critică vizează cheltuielile de judecată, prin care recurenta arată că

datorită achitării taxei de timbru și a cheltuielilor cu onorariu avocațial de

către A.R.A. București, persoană juridică rară calitate în prezenta cauză.

obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată către reclamant ar duce la

primirea de foloase necuvenite.

Recurenta

consideră că, în conformitate cu prevederile art. 276 C. proc. civ. în urma

admiterii apelului și modificării în parte a sumelor solicitate de reclamant,

instanța de apel trebuia să aprecieze în ce măsură subscrisa mai putea fi

obligată în totalitate la plata acestor cheltuieli de judecată.

În consecință,

menținerea în sarcina sa a obligației de plată a sumei de 14.892,36 lei cu

titlu de cheltuieli de judecată este total nelegală.

Analizând

decizia atacată, în raport de criticile și temeiul de drept invocate. Înalta Curte,

urmează să respingă recursurile pentru următoarele considerente:

reclamantului D.O.

Motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci

când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat

natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Acest motiv de

nelelgalitate vizează acea situație în care judecătorii fondului procedează la

interpretarea unui act juridic dedus judecății, deși nu aveau acest drept,

clauzele stipulate fiind clare și precise, situație care, de altfel, nu se

regăsește în prezenta cauză, instanța de apel pronunțându-se asupra

contractului de mandat din 24 iunie 2008, în raport de îndatoririle și

obligațiile la care părțile s-au obligat, cu respectarea cadrului legal și

limitelor procesuale.

Criticile

recurentului vizând încălcarea dispozițiilor art. 969 C. civ., prin reducerea

despăgubirilor acordate de prima instanță, sunt neîntemeiate.

În speță, se

constată că, prin semnarea contractului de mandat, mandatarul -reclamant D.O. -

a acceptat în mod expres mandatul dat de C.A., la art. 18 din contract statuându-se

că acesta se completează cu dispozițiile Codului comercial și ale C. civ.,

aplicabile, cu cele ale Legii nr. 31/1990 și ale O.U.G. nr. 79/2008.

Prin Actul

adițional nr. 1 la Contractul de mandat, urmare a modificărilor aduse O.U.G. nr.

79/2008 prin O.U.G. nr. 135/2008 și O.U.G. nr. 222/2008, valoarea indemnizației

lunare brute a fost stabilită la suma 5.941 lei, iar indemnizația pentru

funcția de președinte al C.A. a fost stabilită la valoarea de 1% din

indemnizația lunară.

Prin Decizia

nr. 5394/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a interpretat și aplicat

prevederile art. 3

1

alin. (1) lit. a), b), c) din O.U.G. nr. 79/2008

modificată prin O.U.G. nr. 222/2008, stabilindu-se că remunerația acordată

directorului general SC C.A. SA Tg.Mureș se stabilește în raport cu rangul

central, județean sau local al autorității publice în a cărei coordonare sau

subordonare se află operatorul economic.

În sensul

că aceasta nu poate depăși indemnizația lunară acordată prin lege pentru

funcția de viceprimar.

Contrar

argumentelor reclamantului cu privire la faptul că Decizia nr. 5394/2010 a

înaltei Curți de Casație și Justiție nu are înrâurire asupra prezentei spețe,

se constată că această hotărâre irevocabilă prezintă autoritate de lucru

judecat, efectele acesteia neputând fi ignorate, tocmai din nevoia de ordine și

stabilitate juridică pentru a se evita contrazicerile între considerentele

hotărârii judecătorești, totodată fiind interzisă readucerea în fața instanței

a unor chestiuni litigioase ce au fost deja rezolvate.

În

consecință, sprijinindu-și judecata pe efectul hotărârii irevocabile care a

tranșat aspectul legat de remunerația acordată directorului general al SC C.A.

SA, instanța de apel a tăcut o corectă interpretare a clauzelor contractului de

mandat privind cuantumul remunerației în raport de prevederile legale incidente

speței - O.U.G. nr. 79/2008, în sensul că valoarea acesteia este de 4.948 lei

și nu de 5.941 lei, în raport de care se calculează despăgubirile ce i se cuvin

reclamantului, conform dispozițiilor art. 14 alin. (3) din contract.

Cât privește

celelalte susțineri care vizează atât dispozițiile art. 3

1

alin. (1)

din O.U.G. nr. 79/2008 cât și fondul litigiului soluționat prin Decizia nr. 5394/2010

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ, și care, în opinia recurentului, conduc la concluzia că

indemnizația directorului general al societății pârâte este Ia nivelul

indemnizației vicepreședintelui consiliului județean și nu de viceprimar, Înalta

Curte, nu le va avea în vedere, întrucât aceste chestiuni litigioase au fost

dezlegate anterior, prin hotărâre irevocabilă.

În ceea ce

privește presupusa ignorare a dispozițiilor art. 3 alin. (2) din contract, se

constată că susținerile recurentului sub acest aspect sunt lipsite de

relevanță, întrucât premisa de la care pornește acesta este eronată, datorită

faptului că îndatorirea instanțelor judecătorești este aceea de a interpreta

contractele nu după sensul literal al cuvintelor întrebuințate, astfel cum

sugerează recurentul, ci după intenția comună a părților avută la momentul

încheierii lui.

Referitor la

susținerile recurentului, conform cărora i se cuvenea și dublul indemnizației

lunare de 1% reprezentând indemnizația de președinte al C.A., se observă că

acestea sunt aspecte ce țin de temeinicia hotărârii și care nu mai pot fi

supuse analizei de către instanța de recurs.

Nici motivul

de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., prin prisma

căruia recurentul a susținut că instanța de apel s-a pronunțat asupra unui

lucru care nu a fost cerut, în sensul că pârâta nu a criticat acordarea

dublului indemnizației de 1 %, nu este incident în cauză.

Astfel,

se constată că, instanța de apel cu aplicarea principiului disponibilității, a

analizat în mod temeinic și legal motivele de apel cu care a fost investită,

însă faptul că recurentului nu i s-a acordat valoarea de 1% din indemnizația

lunară pentru cumulul calității de director general cu cea de președinte al C.A.,

urmare a modificării actului constitutiv al societății parate, nu conduce la

concluzia că s-au încălcat prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

Cât

privește argumentele subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ. invocat de recurent se constată, că sub pretextul aplicării

greșite a legii, acesta reia succint susținerile dezvoltate la primul motiv de

recurs - art. 304 pct. 8 C. proc. civ. - prin care își exprimă nemulțumirea cu

privire la sumele ce i-au fost acordate, în sensul că acestea trebuiau acordate

într-un cuantum mai mare, fără însă a arăta concret textele de lege pretins

încălcate sau aplicate greșit de instanța de apel.

În

consecință, în condițiile în care nu s-a demonstrat că instanța de apel a

acordat mai mult decât a cerut, că a interpretat greșit actul juridic dedus

judecății schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al

acestuia și nici încălcarea sau aplicarea greșită a legii, criticile întemeiate

pe prevederile art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ., vor fi respinse.

pârâtei SC C.A. SA Târeu Mureș.

Motivul

de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat

atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu

aplicarea greșită a legii.

Prin prisma

acestui motiv de nelegalitate, recurenta critică decizia instanței de apel sub

aspectul încălcării legii părților, ca urmare a obligării sale la plata

penalităților de întârziere în cuantum de 0,2%, susținând că este inadmisibil

cumulul despăgubirilor cu cel al penalităților, critică ce nu poate fi

reținută.

Astfel, se

constată că, prin menținerea obligației în sarcina pârâtei de a acorda

reclamantului penalități, instanța de apel a avut în vedere clauzele

contractului de mandat, la care părțile s-au obligat, art. 12 din contract

stabilind în sarcina societății pârâte obligația de a-i plăti directorului

general - reclamantul - o penalizare de 0,2% pe zi de întârziere din valoarea

datorată, în situația în care nu-i achită indemnizațiile cuvenite conform

contractului.

Prin urmare,

în speță, nu se poale susține că instanța de apel a încălcat legea părților

prin acordarea penalităților, întrucât în mod corect s-a reținut că art. 12 din

contract nu face distincție între indemnizația lunară sau cea cuvenită ca

urmare a revocării intempestive a contractului.

Totodată, din

analiza hotărârii recurate, rezultă că aceasta este motivată atât în fapt cât

și în drept, fiind lipsită de orice critică în acest sens, instanța de apel

reținând în mod corect că pârâta datorează reclamantului atât despăgubirile

cuvenite conform art. 14 alin. (3) din contract, cât și penalitățile pentru

neplata indemnizației conform art. 12 din contract.

Nici critica

vizând menținerea în sarcina recurentei a obligației de plată a cheltuielilor

de judecată nu poate fi reținută, având în vedere că pârâta este partea care a

căzut în pretenții, motiv pentru care este obligată să suporte cheltuielile

avansate de reclamant cu ocazia promovării prezentei acțiuni.

Cât

privește invocarea dispozițiilor art. 276 C. proc. civ., acestea nu prezintă

relevanță în cauză, întrucât dispozițiile legale evocate vizează ipoteza

compensării cheltuielilor de judecată în cazul admiterii parțiale a

pretențiilor formulate de părțile cu interese contrare, respectiv atunci când

în cauză există atât o

acțiune a reclamantului, cât și o

cerere reconvențională a pârâtei ori o cerere de intervenție în interes

propriu, situație care, de altfel, în prezenta cauză nu se regăsește.

În consecință.

în condițiile în care recurenta pârâtă nu a demonstrat că instanța de apel a

încălcat sau aplicat greșit legea, criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ. vor fi respinse.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., va

respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul D.O. și de pârâta SC

C.A. SA Târgu Mureș împotriva Deciziei nr. 30/A din 09 mai 2011 pronunțată de

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondate recursurile declarate de reclamantul D.O. și de pârâta SC C.A. SA Târgu

Mureș împotriva Deciziei nr. 30/A din 09 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel

Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 7 decembrie 2011.