ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2756/2014

Asupra recursului de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Specializat Argeș, la data de 21 decembrie 2011, reclamanta SC

B.I. SRL, prin administrator special S.V. și prin administrator judiciar L.I.C.

Sprl, a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local Bradu, solicitând

instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâtul la plata

sumei de 1.764.249,01 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate

conform art. 12.2 din contractul de execuție lucrări din 06 mai 2008, precum și

la plata sumei de 1.000.000 lei, cu titlu de daune interese, pentru acoperirea

prejudiciului cauzat de intrarea reclamantei în insolvență ca urmare a

neachitării obligațiilor de plată în termenul contractual.

Prin

sentința nr. 528 din 11 aprilie 2013, Tribunalul Specializat Argeș a respins

excepția lipsei calității procesuale active, a admis în parte acțiunea, a

obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei reprezentând 0,1% penalități

de întârziere aferente facturii fiscale din 01 iulie 2010, emisă în baza

contractului de execuție lucrări din 06 mai 2013, începând cu data de 16 iulie 2010

și până la achitarea debitului, la data de 31 ianuarie 2011, respectiv 01

februarie 2011, conform extrasului de cont și a respins cererea în privința

obligării pârâtului la plata daunelor interese și a cheltuielilor de judecată.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a

reținut că, față de obiectul cererii de chemare în judecată - penalități de

întârziere și daune interese

ce decurg din executarea

cu întârziere a obligației de plată izvorâtă din contractul sus menționat -

excepția de neexecutare a contractului este neîntemeiată.I

Cu privire la

excepția lipsei calității procesuale pasive, urmare a transmiterii parțiale a

creanței principale de către reclamanta SC B.I. SRL, către mai mulți cesionari,

tribunalul a reținut că în ipoteza în care debitorul a făcut o plată spontană a

întregului debit, cu bună credință și fără fraudă, în favoarea creditorului

inițial, fără ca cesionarii să efectueze acte de urmărire împotriva debitorului

cedat, acceptând ulterior plata propriilor creanțe asupra SC B.I. SRL de către

această societate sau înscriindu-se în tabelul de creanțe întocmit în dosarul

de insolventă anterior momentului îndeplinirii formalităților de publicitate

prevăzute de lege, plata este pe deplin valabilă și conform art. 1395 C. civ.

are efect liberator pentru debitor.

Referitor la

fondul cauzei, prima instanță a reținut că la data de 06 mai 2008 părțile au

încheiat contractul de execuție lucrări, prin care reclamanta s-a obligat să

execute lucrarea „Canalizarea și epurarea apelor menajere uzate în sat Bradu,

comuna Bradu, județul Argeș".

A mai reținut

tribunalul că în baza situațiilor de lucrări și a situațiilor de plată

provizorii, aferente lunilor martie - mai 2010, s-a emis factura fiscală din 01

iulie 2010 în valoare de 4.215.739,6 lei, scadentă la plată în termen de 14

zile de la emitere, conform art. 12.2 din contract, factură ce a fost acceptata

la plată de către pârât. Cum pârâtul nu și-a respectat obligația de plata a

contravalorii facturii, achitând cu întârziere costul lucrărilor, instanța a

apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 12.2 din contract, în sensul

aplicării penalităților de întârziere în procent de 0,1% /zi de întârziere din

valoarea sumelor neachitate, începând cu data scadenței facturii și până la

plata efectivă a debitului.

Cererea

privind daunele interese reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a intrării

reclamantei în insolventă a fost respinsă, prima instanță apreciind că nu s-a

dovedit că neplata în termenul convenit a generat intrarea în insolventă, suma

reținută în tabelul de creanțe fiind mult superioară sumei de recuperat de la

pârât. A fost respinsă, de asemenea, cererea privind cheltuielile de judecată,

ca nedovedită.

La data

de 23 mai 2013, reclamanta SC B.I. SRL a formulat cerere de îndreptare eroare

materială/lămurire a sentinței nr. 528 din 11 aprilie 2013 pronunțată de

Tribunalul Specializat Argeș, prin care a solicitat instanței recalcularea

penalităților de întârziere conform art. 12.2. din contract, în sensul

aplicării procentului de 0,1% pe zi de întârziere la valoarea totală a

contractului, cerere respinsă prin încheierea pronunțată la data de 27 iunie 2013.

Împotriva sentinței

și a încheierii sus menționate, reclamanta SC B.I. SRL prin administrator

special S.V. și prin administrator judiciar L.I.C. Sprl a declarat apel, care a

fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 147 din 27 noiembrie 2013,

pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Prin

aceeași decizie a fost respins ca nefondat și apelul declarat de pârâtul

Consiliul Local Bradu împotriva sentinței nr. 528 din 11 aprilie 2013

pronunțată de Tribunalul Specializat Argeș.

Pentru a decide astfel, instanța de

ap&l a reținut că singura critică formulată de apelanta-reclamantă cu

privire la sentința atacată este aceea că în mod greșit instanța a calculat

contravaloarea penalităților de întârziere la suma de 847.363,65 lei, și nu la

valoarea contractului, această solicitare făcând și obiectul cererii de

îndreptare/lămurire a hotărârii.

În acest

context, curtea de apel a reținut că în mod corect a interpretat prima instanță

dispozițiile art. 12.2 din contractul de execuție lucrări din 6 mai 2008,

apreciind că nerespectarea termenului de plată determină aplicarea unei

penalități de 0,1% pe zi de întârziere la valoarea sumelor neachitate.

Cu privire la

apelul pârâtului, instanța de apel a reținut că în mod corect a respins

tribunalul excepțiile prematurității acțiunii și lipsei calității procesuale

active, iar în ce privește fondul cauzei a apreciat că din probatoriul administrat

în cauză rezultă că justificat a fost obligat pârâtul la plata penalităților de

întârziere.

Împotriva acestei

decizii, Consiliul Local Bradu a declarat recurs, solicitând, în principal,

modificarea sa în parte, în sensul respingerii în tot a acțiunii reclamantei,

iar în subsidiar, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare către

instanța de apel sau către prima instanță.

În motivare,

recurentul a arătat că instanța de apel, interpretând greșit actele juridice

deduse judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic

al acestora, daf și că decizia atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea

greșită a legii; a invocat, astfel, motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct.

8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs invocate, a susținut că prima instanță și instanța de apel

au respins în mod greșit excepția lipsei procedurii prealabile, fără a lua în

considerare neregularitățile arătate în legătură cu îndeplinirea acestei

proceduri.

Totodată, a arătat că nejustificat a

fost respinsă și excepția lipsei calității procesuale active, în condițiile în

care nu reclamanta este titulara dreptului de a pretinde plata penalităților de

întârziere în litigiu, acest drept revenind cesionarilor din contractele de

cesiune de creanță încheiate de aceasta în legătură cu creanța aferentă

facturii din 01 iulie 2010.

A mai arătat

recurentul că prin respingerea probei cu expertiză tehnică și a probei

testimoniale, solicitate în vederea dovedirii faptului că reclamanta nu a executat

la timp ori a executat necorespunzător parte din lucrări, curtea de apel l-a

lipsit de posibilitatea de a proba excepția de neexecutare a contractului,

excepție care a susținut că a fost respinsă în mod greșit, raportat fie și

numai la înscrisurile existente la dosar.

De asemenea, a

mai susținut că instanța de apel nu a luat în considerare faptul că termenul la

care devenea scadentă plata facturii din 01 iulie 2010 trebuia determinat nu

numai în raport de clauza cuprinsă în art. 12.2 din contract, ci în raport și

de celelalte prevederi contractuale și că prezentarea de către reclamantă a

adresei din 21 octombrie 2010 emise de Primăria Comunei Bradu a fost făcută în

mod trunchiat, fiind evidențiate doar pasajele care o avantajează.

În final

a arătat că instanța de apel, în aplicarea prevederilor art. 8 alin. (3) din

Legea nr. 554/2004, conform cărora, în ceea ce privește contractele de

achiziție publică, principiul priorității interesului public primează față de

principiul libertății contractuale, trebuia să reducă cuantumul penalităților

acordate la prejudiciul efectiv suferit de reclamantă.

La data

de 15 septembrie 2014, intimata a depus la dosar întâmpinare, iar la 25

septembrie 2014, a depus completare la întâmpinare, solicitând respingerea

recursului, ca nefondat.

Astăzi, în

ședință publică, în baza art. 287

16

din O.U.G. nr. 34/2006, astfel

cum a fost modificat prin Legea nr. 76/2012, Înalta Curte a invocat din oficiu,

excepția inadmisibilității recursului, asupra căreia, în temeiul art. 137 alin.

(1) cu aplicarea art. 298 raportat la art. 316 C. proc. civ., reține

următoarele:

Prima instanță

a fost sesizată de către reclamantă la data de 21 decembrie 2011 cu

soluționarea unei acțiuni în răspundere contractuală, întemeiată pe existența

între părți a unor raporturi reglementate de un contract de execuție de lucrări

încheiat în baza O.U.G. nr. 34/2006.

În raport de

această împrejurare, litigiul se supune normelor prevăzute de Codul de

procedură civilă de la 1865, după cum rezultă din art. 25 alin. (1) din Noul C.

proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010.

În conformitate

cu art. 287

16

din O.U.G. nr. 34/2006, în forma anterioară intrării

în vigoare a Legii nr. 76/2012, hotărârea pronunțată în primă instanță putea fi

atacată numai cu recurs.

Ulterior

intrării în vigoare a Legii nr. 76/2012, art. 287

16

din O.U.G. nr. 34/2006

a fost modificat, în sensul că hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi

atacată numai cu apel.

Din

interpretarea Titlurilor III și IV din Legea nr. 76/2012 rezultă că aceasta a

modificat nu doar Noul C. proc. civ. adoptat prin

Legea

nr. 134/2010, ci și o serie de alte acte normative, printre care și O.U.G. nr. 34/2006

- modificările intrând în vigoare la data de 15 februarie 2013, potrivit art. 81

și 82 din Legea nr. 76/2012.

În aceste condiții, în temeiul

dispozițiilor art. 287

16

din O.U.G. nr. 34/2006, în forma ulterioară

intrării în vigoare a Legii nr. 76/2012, SC B.I. SRL și Consiliul Local Bradu

au declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe, iar Curtea de Apel

Pitești a soluționat respectiva cale de atac.

Este

important de subliniat că rațiunea nu doar a noii reglementări, ci și a celei

anterioare, a fost aceea de a limita numărul căilor de atac care puteau fi

exercitate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță, în materia

achizițiilor publice.

De

aceea, nu poate fi primită poziția recurentei potrivit căreia hotărârea ar fi

supusă atât apelului la curtea de apel, cât și recursului la Înalta Curte de

Casație și Justiție.

În

consecință, față de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin.

(1) C.proc.civ raportat la art. 137 alin. (1) din același cod, Înalta Curte va

respinge ca inadmisibil recursul.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge

ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul Consiliul local Bradu împotriva Deciziei

civile nr. 147/2013 din 27 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Pitești,

secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

26 septembrie 2014.