ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2756/2014

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Argeș, la data de 21 decembrie 2011, reclamanta SC B.I. SRL, prin administrator special S.V. și prin administrator judiciar L.I.C. Sprl, a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local Bradu, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâtul la plata sumei de 1.764.249,01 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate conform art. 12.2 din contractul de execuție lucrări din 06 mai 2008, precum și la plata sumei de 1.000.000 lei, cu titlu de daune interese, pentru acoperirea prejudiciului cauzat de intrarea reclamantei în insolvență ca urmare a neachitării obligațiilor de plată în termenul contractual.

Prin sentința nr. 528 din 11 aprilie 2013, Tribunalul Specializat Argeș a respins excepția lipsei calității procesuale active, a admis în parte acțiunea, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei reprezentând 0,1% penalități de întârziere aferente facturii fiscale din 01 iulie 2010, emisă în baza contractului de execuție lucrări din 06 mai 2013, începând cu data de 16 iulie 2010 și până la achitarea debitului, la data de 31 ianuarie 2011, respectiv 01 februarie 2011, conform extrasului de cont și a respins cererea în privința obligării pârâtului la plata daunelor interese și a cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, față de obiectul cererii de chemare în judecată - penalități de întârziere și daune interese ce decurg din executarea cu întârziere a obligației de plată izvorâtă din contractul sus menționat - excepția de neexecutare a contractului este neîntemeiată.I Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, urmare a transmiterii parțiale a creanței principale de către reclamanta SC B.I. SRL, către mai mulți cesionari, tribunalul a reținut că în ipoteza în care debitorul a făcut o plată spontană a întregului debit, cu bună credință și fără fraudă, în favoarea creditorului inițial, fără ca cesionarii să efectueze acte de urmărire împotriva debitorului cedat, acceptând ulterior plata propriilor creanțe asupra SC B.I.

SRL de către această societate sau înscriindu-se în tabelul de creanțe întocmit în dosarul de insolventă anterior momentului îndeplinirii formalităților de publicitate prevăzute de lege, plata este pe deplin valabilă și conform art. 1395 C. civ. are efect liberator pentru debitor. Referitor la fondul cauzei, prima instanță a reținut că la data de 06 mai 2008 părțile au încheiat contractul de execuție lucrări, prin care reclamanta s-a obligat să execute lucrarea „Canalizarea și epurarea apelor menajere uzate în sat Bradu, comuna Bradu, județul Argeș". A mai reținut tribunalul că în baza situațiilor de lucrări și a situațiilor de plată provizorii, aferente lunilor martie - mai 2010, s-a emis factura fiscală din 01 iulie 2010 în valoare de 4.215.739,6 lei, scadentă la plată în termen de 14 zile de la emitere, conform art. 12.2 din contract, factură ce a fost acceptata la plată de către pârât.

Cum pârâtul nu și-a respectat obligația de plata a contravalorii facturii, achitând cu întârziere costul lucrărilor, instanța a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 12.2 din contract, în sensul aplicării penalităților de întârziere în procent de 0,1% /zi de întârziere din valoarea sumelor neachitate, începând cu data scadenței facturii și până la plata efectivă a debitului. Cererea privind daunele interese reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a intrării reclamantei în insolventă a fost respinsă, prima instanță apreciind că nu s-a dovedit că neplata în termenul convenit a generat intrarea în insolventă, suma reținută în tabelul de creanțe fiind mult superioară sumei de recuperat de la pârât.

A fost respinsă, de asemenea, cererea privind cheltuielile de judecată, ca nedovedită. La data de 23 mai 2013, reclamanta SC B.I. SRL a formulat cerere de îndreptare eroare materială/lămurire a sentinței nr. 528 din 11 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Specializat Argeș, prin care a solicitat instanței recalcularea penalităților de întârziere conform art. 12.2. din contract, în sensul aplicării procentului de 0,1% pe zi de întârziere la valoarea totală a contractului, cerere respinsă prin încheierea pronunțată la data de 27 iunie 2013. Împotriva sentinței și a încheierii sus menționate, reclamanta SC B.I. SRL prin administrator special S.V. și prin administrator judiciar L.I.C. Sprl a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 147 din 27 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Prin aceeași decizie a fost respins ca nefondat și apelul declarat de pârâtul Consiliul Local Bradu împotriva sentinței nr. 528 din 11 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Specializat Argeș. Pentru a decide astfel, instanța de ap&l a reținut că singura critică formulată de apelanta-reclamantă cu privire la sentința atacată este aceea că în mod greșit instanța a calculat contravaloarea penalităților de întârziere la suma de 847.363,65 lei, și nu la valoarea contractului, această solicitare făcând și obiectul cererii de îndreptare/lămurire a hotărârii. În acest context, curtea de apel a reținut că în mod corect a interpretat prima instanță dispozițiile art. 12.2 din contractul de execuție lucrări din 6 mai 2008, apreciind că nerespectarea termenului de plată determină aplicarea unei penalități de 0,1% pe zi de întârziere la valoarea sumelor neachitate.

Cu privire la apelul pârâtului, instanța de apel a reținut că în mod corect a respins tribunalul excepțiile prematurității acțiunii și lipsei calității procesuale active, iar în ce privește fondul cauzei a apreciat că din probatoriul administrat în cauză rezultă că justificat a fost obligat pârâtul la plata penalităților de întârziere. Împotriva acestei decizii, Consiliul Local Bradu a declarat recurs, solicitând, în principal, modificarea sa în parte, în sensul respingerii în tot a acțiunii reclamantei, iar în subsidiar, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare către instanța de apel sau către prima instanță. În motivare, recurentul a arătat că instanța de apel, interpretând greșit actele juridice deduse judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestora, daf și că decizia atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii; a invocat, astfel, motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. În dezvoltarea motivelor de recurs invocate, a susținut că prima instanță și instanța de apel au respins în mod greșit excepția lipsei procedurii prealabile, fără a lua în considerare neregularitățile arătate în legătură cu îndeplinirea acestei proceduri.

Totodată, a arătat că nejustificat a fost respinsă și excepția lipsei calității procesuale active, în condițiile în care nu reclamanta este titulara dreptului de a pretinde plata penalităților de întârziere în litigiu, acest drept revenind cesionarilor din contractele de cesiune de creanță încheiate de aceasta în legătură cu creanța aferentă facturii din 01 iulie 2010. A mai arătat recurentul că prin respingerea probei cu expertiză tehnică și a probei testimoniale, solicitate în vederea dovedirii faptului că reclamanta nu a executat la timp ori a executat necorespunzător parte din lucrări, curtea de apel l-a lipsit de posibilitatea de a proba excepția de neexecutare a contractului, excepție care a susținut că a fost respinsă în mod greșit, raportat fie și numai la înscrisurile existente la dosar.

De asemenea, a mai susținut că instanța de apel nu a luat în considerare faptul că termenul la care devenea scadentă plata facturii din 01 iulie 2010 trebuia determinat nu numai în raport de clauza cuprinsă în art. 12.2 din contract, ci în raport și de celelalte prevederi contractuale și că prezentarea de către reclamantă a adresei din 21 octombrie 2010 emise de Primăria Comunei Bradu a fost făcută în mod trunchiat, fiind evidențiate doar pasajele care o avantajează. În final a arătat că instanța de apel, în aplicarea prevederilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora, în ceea ce privește contractele de achiziție publică, principiul priorității interesului public primează față de principiul libertății contractuale, trebuia să reducă cuantumul penalităților acordate la prejudiciul efectiv suferit de reclamantă.

La data de 15 septembrie 2014, intimata a depus la dosar întâmpinare, iar la 25 septembrie 2014, a depus completare la întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat. Astăzi, în ședință publică, în baza art. 287 16 din O.U.G. nr. 34/2006, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 76/2012, Înalta Curte a invocat din oficiu, excepția inadmisibilității recursului, asupra căreia, în temeiul art. 137 alin. (1) cu aplicarea art. 298 raportat la art. 316 C. proc. civ., reține următoarele: Prima instanță a fost sesizată de către reclamantă la data de 21 decembrie 2011 cu soluționarea unei acțiuni în răspundere contractuală, întemeiată pe existența între părți a unor raporturi reglementate de un contract de execuție de lucrări încheiat în baza O.U.G.

nr. 34/2006. În raport de această împrejurare, litigiul se supune normelor prevăzute de Codul de procedură civilă de la 1865, după cum rezultă din art. 25 alin. (1) din Noul C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010. În conformitate cu art. 287 16 din O.U.G. nr. 34/2006, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 76/2012, hotărârea pronunțată în primă instanță putea fi atacată numai cu recurs. Ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 76/2012, art. 287 16 din O.U.G. nr. 34/2006 a fost modificat, în sensul că hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată numai cu apel. Din interpretarea Titlurilor III și IV din Legea nr. 76/2012 rezultă că aceasta a modificat nu doar Noul C. proc.

civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, ci și o serie de alte acte normative, printre care și O.U.G. nr. 34/2006 - modificările intrând în vigoare la data de 15 februarie 2013, potrivit art. 81 și 82 din Legea nr. 76/2012. În aceste condiții, în temeiul dispozițiilor art. 287 16 din O.U.G. nr. 34/2006, în forma ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 76/2012, SC B.I. SRL și Consiliul Local Bradu au declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe, iar Curtea de Apel Pitești a soluționat respectiva cale de atac. Este important de subliniat că rațiunea nu doar a noii reglementări, ci și a celei anterioare, a fost aceea de a limita numărul căilor de atac care puteau fi exercitate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță, în materia achizițiilor publice.

De aceea, nu poate fi primită poziția recurentei potrivit căreia hotărârea ar fi supusă atât apelului la curtea de apel, cât și recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție. În consecință, față de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.proc.civ raportat la art. 137 alin. (1) din același cod, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul Consiliul local Bradu împotriva Deciziei civile nr. 147/2013 din 27 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 septembrie 2014.