ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2840/2013

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 878/F din 12

octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală s-a dispus

în baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptei, date

prin rechizitoriu, din art. 257 alin. (1) C. pen. în art. 254 alin. (1) C. pen.

În baza art. 254

alin. (1) C. pen. a fost condamnată inculpata G.D. la pedeapsa de 3 ani

închisoare.

În baza art. 65 C.

pen. s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza

finală, lit. b) C. pen. și dreptul de a mai fi registrator în cadrul oricărei

persoane juridice pe o durată de 4 ani.

În baza art. 81 C.

pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de

încercare de 5 ani, stabilit în condițiile art. 82 C. pen.

S-au pus în vedere

inculpatei prevederile art. 83 C. pen.

S-a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen.

S-a constatat că

inculpata a fost reținută o zi (26 septembrie 2011).

S-a constatat că suma

de 250 lei dată sub formă de mită inculpatei persoane din fondurile

Ministerului Public și s-a dispus returnarea ei către această instituție.

Inculpata a fost

obligată la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune

astfel, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 23

septembrie 2011 martora S.E. s-a deplasat la Institutul de Boli Cardiovasculare

"Prof. dr. CC. I." pentru a face o investigație medicală numită

"test de efort", rezultatul acesteia fiindu-i necesar în fața

comisiei de pensionare.

Martora a luat

legătura cu inculpata, care îndeplinea funcția de registrator medical, având ca

atribuții, între altele, conform fișei postului, repartizarea pacienților și

programarea lor la diverse cabinete de consultații. Inculpata i-a comunicat

martorei că programarea avea să fie făcută peste mai mult de o lună, iar

aceasta a insistat pentru o dată mult mai apropiată, deoarece trebuie să se

prezinte în 2 - 3 zile în fața comisiei de pensionare.

Inculpata a spus că o

poate ajuta, dar acest lucru "o să coste" și i-a pretins suma de 250

lei, pentru care nu-i poate da chitanță. Dându-și seama că are de-a face cu un

caz de corupție, martora a sesizat organele de urmărire penală, descriind în

mod amănunțit cele petrecute. Martorei i-a fost remisă de către Parchet suma de

250 lei, iar la data de 26 septembrie 2011 ea s-a prezenta din nou la spital și

a luat legătura cu inculpata. Aceasta din urmă a primit suma de 250 lei și a

anunțat-o pe martoră că analiza medicală avea să fie efectuată a doua zi

dimineață.

În acel moment au

intervenit organele de urmărire penală, care au constatat comiterea

infracțiunii flagrante de luare de mită.

În ceea ce privește

încadrarea juridică dată faptei, în motivarea sentinței s-a arătat că nu există

justificare pentru reținerea în sarcina inculpatei a infracțiunii de trafic de

influență, deoarece din niciun element probatoriu nu rezultă că banii ar fi

fost luați pentru alte persoane și nici întrunirea celorlalte caracteristici

ale acestei infracțiuni.

Împotriva sentinței

au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpata

G.D..

Prin unicul motiv de

apel formulat, Parchetul a susținut că în mod greșit s-a dispus schimbarea

încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatei din infracțiunea de

trafic de influență în cea de luare de mită. Soluția corectă era aceea în

sensul reținerii săvârșirii de către inculpată a ambelor infracțiuni.

În privința

infracțiunii de trafic de influență, s-a arătat că există elemente probatorii

ce atestă că inculpata, primind suma de 250 lei, ar fi lăsat să se înțeleagă că

are influență în a determina ca rezultatele testului de efort să-i fie

convenabile martorei, ceea ce conduce la concluzia că și această infracțiune a

fost comisă, în concurs ideal, alături de cea de luare de mită.

Inculpata nu și-a

motivat apelul cu prilejul dezbaterilor, a arătat că dorește să dea declarație

și în această fază procesuală.

Fiind audiată, a

susținut în esență că a primit într-adevăr suma de 250 lei de la martoră,

dându-i de înțeles că va discuta cu persoanele care aveau atribuții de a o

programa la testul de efort. A susținut că ea nu avea, conform fișei postului,

astfel de competențe.

Apelanta inculpata a

depus la dosarul cauzei un înscris eliberat de Institutul de Urgență pentru

Boli Cardiovasculare "Prof. dr. CC. I.", intitulat "Atribuțiile

registratorului medical".

Prin Decizia penală

nr. 46/A din 20 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală

au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă

Tribunalul București și inculpata G.D..

Împotriva acestei

decizii, în termen legal inculpata a declarat recurs, care nu a fost motivat cu

cel puțin cinci zile înaintea primului termen potrivit art. 385

10

C.

proc. pen., însă, la acest termen, apărătorul său ales a solicitat admiterea

recursului subsumat cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C.

proc. pen., cu privire la greșita individualizare a pedepsei, în condițiile în

care inculpata, deși în apel a recunoscut fapta, dispozițiile art. 320 ind. 1

C. proc. pen. au rămas fără efect, pedeapsa aplicată la fond nefiind redusă.

În raport cu pct. 17

se critică greșita schimbare a încadrării juridice la fond, din infracțiunea de

trafic de influență în cea de luare de mită, fapta referindu-se strict la

atribuțiile de serviciu ale inculpatei.

De asemenea, se arată

că greșit s-a aplicat pedeapsa complementară de la art. 64 lit. c) C. pen.

Analizând recursul

declarat prin prisma motivelor invocate, dar și a celor ce pot fi invocate din

oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

apreciază că recursul declarat de inculpată este nefondat, urmând a fi respins

ca atare, pentru cele ce succed.

Prezentul recurs

vizează decizia pronunțată de curtea de apel la data de 20 februarie 2013.

Trebuie remarcat că

în speță nu are aplicabilitate art. II din Legea nr. 2/2013: "(1)

Dispozițiile privind cazurile de casare prevăzute în C. proc. pen., republicat,

cu modificările și completările ulterioare, în forma anterioară intrării în

vigoare a prezentei legi, rămân aplicabile cauzelor penale aflate în curs de

judecată în recurs, inclusiv celor aflate în termenul de declarare a

recursului", respectiv, funcție de data pronunțării deciziei din apel, se

constată că sunt aplicabile dispozițiile C. proc. pen., astfel cum au fost

modificate prin Legea nr. 2/2013.

Prin Legea nr. 2/2013

s-a realizat o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri

de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau

incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 al art.

385 C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de

casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul

recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de

drept.

Cazul de casare prev.

de pct. 17 nu mai poate fi analizat conform C. proc. pen. în vigoare la data

pronunțării deciziei curții de apel, acesta fiind abrogat.

Deși apărarea nu a

încadrat, din punct de vedere legal, criticile aduse deciziei din apel cu

privire la greșita schimbare a încadrării juridice la fond și cu privire la

greșita aplicare a pedepsei complementare de la art. 64 lit. c) C. pen., dacă

s-a intenționat a se face referire la cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., se constată că, într-adevăr,

acesta a fost menținut prin Legea nr. 2/2013 și nu a suferit nici o modificare

sub aspectul conținutului, însă, potrivit art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs

care se iau în considerare din oficiu, pentru a putea fi examinat fiind

necesară respectarea condițiilor legale prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Verificând

îndeplinirea acestor cerințe, se observă, însă, că recursul a fost motivat

numai oral în ziua judecății, de către apărătorul său ales, inculpata

încălcându-și, astfel, obligația ce îi revenea potrivit art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Ca urmare, față de

această împrejurare, Înalta Curte, ținând seama de prevederile art. 385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen., precum și de cele ale art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și

care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare

din oficiu și pe cel reglementat de pct. 17 al art. 385 C. proc. pen., nu va

proceda la examinarea criticilor circumscrise, eventual, acestui motiv de

recurs, nefiind îndeplinite condițiile legale subsumate art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen., care condiționează analizarea respectivelor critici de

motivarea, în scris, a recursului cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen

de judecată.

În cazul hotărârilor

atacabile și cu apel, recursul este o cale de atac de reformare, prin

intermediul căruia se exercită un control de legalitate, analiza purtând numai

asupra elementelor de drept ce nu au fost soluționate în mod corect, pe când

erorile de fapt, ca și cele de apreciere a instanței, nu pot face obiectul

analizei instanței de recurs.

Același este cazul

motivului de casare de la art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., invocat

de apărare în raport cu individualizarea pedepsei, Înalta Curte reținând că

aceasta este o chestiune de apreciere, ce implică reanalizarea criteriilor de

cuantificare și de stabilire a sancțiunii.

Drept urmare, deși

cazul de casare invocat poate fi analizat din oficiu de către instanța de recurs,

se constată că pedeapsa aplicată inculpatei a fost stabilită cu respectarea

dispozițiilor legale, în limitele rezultate în urma aplicării dispozițiilor

art. 320 C. proc. pen. referitor la reducerea limitelor de pedeapsă în cazul

recunoașterii vinovăției, Înalta Curte neputând să procedeze la

reindividualizarea pedepsei, în raport cu modificarea conținutului legal al

textului avut în vedere.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpata G.D. împotriva Deciziei penale nr.

46/A din 20 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurenta

inculpată la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la

prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 24 septembrie 2013.

Procesat de GGC - CL