ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2840/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 878/F din 12 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală s-a dispus în baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptei, date prin rechizitoriu, din art. 257 alin. (1) C. pen. în art. 254 alin. (1) C. pen. În baza art. 254 alin. (1) C. pen. a fost condamnată inculpata G.D. la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza finală, lit. b) C. pen. și dreptul de a mai fi registrator în cadrul oricărei persoane juridice pe o durată de 4 ani. În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit în condițiile art. 82 C. pen.

S-au pus în vedere inculpatei prevederile art. 83 C. pen. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen. S-a constatat că inculpata a fost reținută o zi (26 septembrie 2011). S-a constatat că suma de 250 lei dată sub formă de mită inculpatei persoane din fondurile Ministerului Public și s-a dispus returnarea ei către această instituție. Inculpata a fost obligată la cheltuieli judiciare către stat. Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt: La data de 23 septembrie 2011 martora S.E. s-a deplasat la Institutul de Boli Cardiovasculare "Prof. dr. CC. I." pentru a face o investigație medicală numită "test de efort", rezultatul acesteia fiindu-i necesar în fața comisiei de pensionare.

Martora a luat legătura cu inculpata, care îndeplinea funcția de registrator medical, având ca atribuții, între altele, conform fișei postului, repartizarea pacienților și programarea lor la diverse cabinete de consultații. Inculpata i-a comunicat martorei că programarea avea să fie făcută peste mai mult de o lună, iar aceasta a insistat pentru o dată mult mai apropiată, deoarece trebuie să se prezinte în 2 - 3 zile în fața comisiei de pensionare. Inculpata a spus că o poate ajuta, dar acest lucru "o să coste" și i-a pretins suma de 250 lei, pentru care nu-i poate da chitanță. Dându-și seama că are de-a face cu un caz de corupție, martora a sesizat organele de urmărire penală, descriind în mod amănunțit cele petrecute.

Martorei i-a fost remisă de către Parchet suma de 250 lei, iar la data de 26 septembrie 2011 ea s-a prezenta din nou la spital și a luat legătura cu inculpata. Aceasta din urmă a primit suma de 250 lei și a anunțat-o pe martoră că analiza medicală avea să fie efectuată a doua zi dimineață. În acel moment au intervenit organele de urmărire penală, care au constatat comiterea infracțiunii flagrante de luare de mită. În ceea ce privește încadrarea juridică dată faptei, în motivarea sentinței s-a arătat că nu există justificare pentru reținerea în sarcina inculpatei a infracțiunii de trafic de influență, deoarece din niciun element probatoriu nu rezultă că banii ar fi fost luați pentru alte persoane și nici întrunirea celorlalte caracteristici ale acestei infracțiuni.

Împotriva sentinței au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpata G.D.. Prin unicul motiv de apel formulat, Parchetul a susținut că în mod greșit s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatei din infracțiunea de trafic de influență în cea de luare de mită. Soluția corectă era aceea în sensul reținerii săvârșirii de către inculpată a ambelor infracțiuni. În privința infracțiunii de trafic de influență, s-a arătat că există elemente probatorii ce atestă că inculpata, primind suma de 250 lei, ar fi lăsat să se înțeleagă că are influență în a determina ca rezultatele testului de efort să-i fie convenabile martorei, ceea ce conduce la concluzia că și această infracțiune a fost comisă, în concurs ideal, alături de cea de luare de mită.

Inculpata nu și-a motivat apelul cu prilejul dezbaterilor, a arătat că dorește să dea declarație și în această fază procesuală. Fiind audiată, a susținut în esență că a primit într-adevăr suma de 250 lei de la martoră, dându-i de înțeles că va discuta cu persoanele care aveau atribuții de a o programa la testul de efort. A susținut că ea nu avea, conform fișei postului, astfel de competențe. Apelanta inculpata a depus la dosarul cauzei un înscris eliberat de Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare "Prof. dr. CC. I.", intitulat "Atribuțiile registratorului medical". Prin Decizia penală nr. 46/A din 20 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpata G.D..

Împotriva acestei decizii, în termen legal inculpata a declarat recurs, care nu a fost motivat cu cel puțin cinci zile înaintea primului termen potrivit art. 385 10 C. proc. pen., însă, la acest termen, apărătorul său ales a solicitat admiterea recursului subsumat cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., cu privire la greșita individualizare a pedepsei, în condițiile în care inculpata, deși în apel a recunoscut fapta, dispozițiile art. 320 ind. 1 C. proc. pen. au rămas fără efect, pedeapsa aplicată la fond nefiind redusă. În raport cu pct. 17 se critică greșita schimbare a încadrării juridice la fond, din infracțiunea de trafic de influență în cea de luare de mită, fapta referindu-se strict la atribuțiile de serviciu ale inculpatei.

De asemenea, se arată că greșit s-a aplicat pedeapsa complementară de la art. 64 lit. c) C. pen. Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, dar și a celor ce pot fi invocate din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul declarat de inculpată este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru cele ce succed. Prezentul recurs vizează decizia pronunțată de curtea de apel la data de 20 februarie 2013. Trebuie remarcat că în speță nu are aplicabilitate art. II din Legea nr. 2/2013: "(1) Dispozițiile privind cazurile de casare prevăzute în C. proc. pen., republicat, cu modificările și completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a prezentei legi, rămân aplicabile cauzelor penale aflate în curs de judecată în recurs, inclusiv celor aflate în termenul de declarare a recursului", respectiv, funcție de data pronunțării deciziei din apel, se constată că sunt aplicabile dispozițiile C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013. Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 al art. 385 C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. Cazul de casare prev. de pct. 17 nu mai poate fi analizat conform C. proc. pen. în vigoare la data pronunțării deciziei curții de apel, acesta fiind abrogat.

Deși apărarea nu a încadrat, din punct de vedere legal, criticile aduse deciziei din apel cu privire la greșita schimbare a încadrării juridice la fond și cu privire la greșita aplicare a pedepsei complementare de la art. 64 lit. c) C. pen., dacă s-a intenționat a se face referire la cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut prin Legea nr. 2/2013 și nu a suferit nici o modificare sub aspectul conținutului, însă, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, pentru a putea fi examinat fiind necesară respectarea condițiilor legale prevăzute de art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc.

pen. Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă, însă, că recursul a fost motivat numai oral în ziua judecății, de către apărătorul său ales, inculpata încălcându-și, astfel, obligația ce îi revenea potrivit art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, față de această împrejurare, Înalta Curte, ținând seama de prevederile art. 385 10 alin. (2 1 ) C. proc. pen., precum și de cele ale art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și pe cel reglementat de pct. 17 al art. 385 C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise, eventual, acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condițiile legale subsumate art. 385 10 alin. (2) C. proc.

pen., care condiționează analizarea respectivelor critici de motivarea, în scris, a recursului cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată. În cazul hotărârilor atacabile și cu apel, recursul este o cale de atac de reformare, prin intermediul căruia se exercită un control de legalitate, analiza purtând numai asupra elementelor de drept ce nu au fost soluționate în mod corect, pe când erorile de fapt, ca și cele de apreciere a instanței, nu pot face obiectul analizei instanței de recurs. Același este cazul motivului de casare de la art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., invocat de apărare în raport cu individualizarea pedepsei, Înalta Curte reținând că aceasta este o chestiune de apreciere, ce implică reanalizarea criteriilor de cuantificare și de stabilire a sancțiunii.

Drept urmare, deși cazul de casare invocat poate fi analizat din oficiu de către instanța de recurs, se constată că pedeapsa aplicată inculpatei a fost stabilită cu respectarea dispozițiilor legale, în limitele rezultate în urma aplicării dispozițiilor art. 320 C. proc. pen. referitor la reducerea limitelor de pedeapsă în cazul recunoașterii vinovăției, Înalta Curte neputând să procedeze la reindividualizarea pedepsei, în raport cu modificarea conținutului legal al textului avut în vedere. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata G.D. împotriva Deciziei penale nr. 46/A din 20 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 septembrie 2013. Procesat de GGC - CL