ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2202/2014
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2202/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra contestației
la executare de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin Sentința nr. 69 din 19 martie 2014,
Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,
a declinat competența de soluționare a contestației la executare formulată de
condamnatul H.P.V. cu privire la Decizia penală nr. 4035 din data de 17
decembrie 2013 pronunțată de instanța supremă, în favoarea Înaltei Curți de
Casație și Justiție.
Pentru a se pronunța
astfel, s-a reținut că prin cererea formulată la data de 10 februarie 2014 și
înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, sub nr. 106/42/2014, în temeiul
prev. de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., condamnatul H.P.V. a
formulat contestație la executare, solicitând lămurirea Deciziei penale nr.
4035 din data de 17 decembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casației și
Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 924/42/2012.
Constatând că temeiul
contestației la executare invocat de condamnat este cel cuprins în art. 598
alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar instanța care a soluționat hotărârea ce se
execută este Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin Decizia penală nr.
4035 din 17 decembrie 2013 a dispus condamnarea inculpatului H.P.V., infirmând,
astfel, Sentința penală nr. 52 din 21 martie 2013 a Curții de Apel Ploiești
prin care se dispusese achitarea inculpatului, Curtea de Apel Ploiești a
apreciat întemeiată excepția de necompetență materială a instanței, astfel că
în baza disp. art. 50 rap. la art. 47 alin. (1) C. proc. pen., a dispus
declinarea competenței de soluționare a cererii în favoarea Înaltei Curți de Casație
și Justiție.
Cauza a fost
înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la
data de 07 aprilie 2014, sub nr. 106/42/2014.
Asupra contestației
la executare formulată de condamnatul H.P.V., Înalta Curte de Casație și Justiție
constata următoarele:
Prin Sentința penală
nr. 52 din 21 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală
și pentru cauze cu minori și familie, pronunțată în rejudecare în fond, după
casare, s-a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b
1
)
C. proc. pen. anterior și art. 18
1
alin. (1) C. pen. anterior
achitarea inculpatului H.P.V., pentru infracțiunile prev. de art. 289 C. pen.
anterior și art. 246 C. pen. anterior întrucât faptele nu prezintă gradul de
pericol social al unei infracțiuni.
În temeiul art. 18
1
alin. (3) C. pen. anterior rap. la art. 91 lit. c) C. pen. anterior a aplicat
inculpatului sancțiunea administrativă a amenzii în sumă de 1.000 RON.
Prin aceeași
sentință, în temeiul art. 445 C. proc. pen. anterior, s-a dispus anularea
înscrisului declarat fals, respectiv, procura autentificată sub nr. 921 din 21
aprilie 2010 întocmită de Biroul Notarului Public - H.P.V. și totodată, a fost
obligat inculpatul la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei
sentințe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Prin Decizia penală
nr. 4035 din 17 decembrie 2013 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
penală, a dispus următoarele:
A admis recursul
declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, a casat în parte
Sentința penală nr. 52 din data de 21 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel
Ploiești și rejudecând, a dispus:
În baza art. 289 C.
pen. anterior cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen.
anterior și art. 76 lit. e) C. pen. anterior a condamnat pe inculpatul H.P.V.
la 2 luni închisoare.
În baza art. 246 C.
pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. anterior și
art. 76 lit. e) C. pen. anterior a condamnat pe inculpatul H.P.V. la o lună
închisoare.
În baza art. 33 lit.
a) C. pen. anterior și art. 34 lit. b) C. pen. anterior, a contopit pedepsele
aplicate inculpatului, dispunând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de
2 luni închisoare.
Prin aceeași decizie
s-a dispus în baza art. 71 C. pen. anterior interzicerea exercitării
drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C.
pen. anterior pe durata executării pedepsei.
În baza art. 81 C.
pen. anterior a fost suspendată condiționat executarea pedepsei de 2 luni
închisoare, pe un termen de încercare de 2 ani și 2 luni, iar în baza art. 71
alin. (5) C. pen. anterior a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe
durata termenului de încercare.
De asemenea, în baza
art. 359 C. proc. pen. anterior s-a atras atenția inculpatului asupra
dispozițiilor art. 83, 84 C. pen. anterior privitoare la revocarea suspendării
condiționate a executării pedepsei închisorii.
Totodată, prin
aceeași decizie, au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate
și s-a dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare și plata
onorariului parțial al apărătorului din oficiu în cuantum de 50 RON din fondul
Ministerului Justiției.
Cu privire la această
decizie condamnatul a formulat contestație la executare întemeiată pe
dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. în motivarea cererii
condamnatul a solicitat lămurirea deciziei în legătură cu aplicarea pedepsei
accesorii prev. de art. 71 C. pen. anterior rap. la art. 64 alin. (1) lit. a)
teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior, a cărei executare a fost
suspendată, conform art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata termenului de
încercare.
Menționează
condamnatul în cererea sa, că potrivit art. 71 alin. (5) din vechiul C. pen.,
pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii sau a
suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă și
executarea pedepselor accesorii, iar acest aspect vizează posibilitatea
condamnatului de a-și exercita drepturile pe durata termenului de încercare.
Având în vedere că nu i-a fost aplicată și pedeapsa complementară a
interzicerii unor drepturi, condamnatul a solicitat să se precizeze de către
instanță dacă își poate exercita drepturile pe durata termenului de încercare.
De asemenea,
condamnatul a solicitat lămurirea deciziei în legătură cu obligațiile civile pe
care le are de îndeplinit, arătând că în dispozitivul deciziei contestate i s-a
atras atenția asupra dispozițiilor art. 83 și 84 din vechiul C. pen. privitoare
la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, în
condițiile în care dispozițiile art. 84 din vechiul C. pen. fac referire la
revocarea suspendării condiționate în cazul neexecutării obligațiilor civile,
iar în cauza de față nu a existat și o acțiune civilă, C.I. constituindu-se
doar parte vătămată. Concluzionând, condamnatul a solicitat lămurirea
dispozitivul deciziei contestate cu privire la existența obligațiilor civile
reținute în sarcina sa.
Totodată, s-a
solicitat lămurirea deciziei, în sensul de a se preciza în sarcina cărei părți
se reține obligația de plată a cheltuielilor judiciare, apreciind că mențiunile
cuprinse în dispozitivul hotărârii contestate în sensul rămânerii în sarcina
statului a cheltuielilor judiciare sunt în contradicție cu dispozițiile legale
care prevăd că în situația în care se dispune condamnarea, inculpatul este
obligat la plata cheltuielilor judiciare.
Examinând contestația
la executare formulată în cauză împotriva Deciziei penale nr. 4035 din 17
decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție din Dosarul nr.
924/42/2012, Înalta Curte, o apreciază ca fiind nefondată, pentru următoarele
considerente:
În conformitate cu
dispozițiile cuprinse în art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestația
împotriva executării hotărârii penale se poate face când se ivește vreo
nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la
executare.
De asemenea, potrivit
dispozițiilor alin. (2) al aceluiași articol, instanța are în vedere că în
cazul prevăzut la art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., competentă să
judece contestația este instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută, iar
nu instanța de executare, ca în celelalte cazuri de contestație.
Așadar, se constată
că prin Decizia penală nr. 4035 din 17 decembrie 2013, contestată în prezenta
cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis următoarele:
A fost admis recursul
declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, a casat în parte
Sentința penală nr. 52 din data de 21 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel
Ploiești și rejudecând:
În baza art. 289 C.
pen. anterior cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen.
anterior și art. 76 lit. e) C. pen. anterior a condamnat pe inculpatul H.P.V.
la 2 luni închisoare.
În baza art. 246 C.
pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. anterior și
art. 76 lit. e) C. pen. anterior a condamnat pe inculpatul H.P.V. la o lună
închisoare.
În baza art. 33 lit.
a) C. pen. anterior și art. 34 lit. b) C. pen. anterior, a contopit pedepsele
aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 2
luni închisoare.
De asemenea, s-a
dispus în baza art. 71 C. pen. anterior interzicerea exercitării drepturilor
prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior
pe durata executării pedepsei.
În baza art. 81 C.
pen. anterior a fost suspendată condiționat executarea pedepsei de 2 luni
închisoare, pe un termen de încercare de 2 ani și 2 luni.
În baza art. 71 alin.
(5) C. pen. anterior a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe
durata termenului de încercare.
Totodată, în baza
art. 359 C. proc. pen. anterior s-a atras atenția inculpatului asupra
dispozițiilor art. 83, 84 C. pen. anterior privitoare la revocarea suspendării
condiționate a executării pedepsei închisorii.
Au fost menținute
celelalte dispoziții ale Sentinței nr. 52 din data de 21 martie 2013 pronunțată
de Curtea de Apel Ploiești.
S-a mai dispus
rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare și plata onorariului
parțial al apărătorului din oficiu în cuantum de 50 RON din fondul Ministerului
Justiției.
Înalta Curte,
analizând cererea de contestație la executare de față, referitor la pedeapsa
accesorie, constată că, în baza art. 71 C. pen. anterior, instanța de recurs a
interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza
a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior pe durata executării pedepsei. Deși
condamnarea la pedeapsa închisorii, atrage de drept, potrivit dispozițiilor
art. 71 alin. (2) C. pen. anterior, interzicerea drepturilor prevăzute în art.
64 lit. a) - c) C. pen. anterior, instanța de recurs nu a considerat necesară
interzicerea dreptului de vot prev. de art. 64 lit. a) teza I C. pen. anterior,
reținând că faptele comise de inculpat nu au natura unor infracțiuni care să
aducă atingere exercitării acestui drept.
Așadar, în ceea ce
privește pedeapsa accesorie aplicată inculpatului H.P.V., Înalta Curte constată
că nu există nelămuriri cu privire la această măsură, în cuprinsul deciziei în
cauză menționându-se expres drepturile a căror exercitare a fost interzisă
inculpatului, respectiv cele prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și
lit. c) C. pen. anterior ca și pedeapsă accesorie, a cărei executare a fost
suspendată pe perioada termenului de încercare de 2 ani și 2 luni, potrivit
art. 71 alin. (5) C. pen. anterior.
Înalta Curte constată
că nici solicitarea contestatorului condamnat H.P.V. în sensul precizării
obligațiilor civile pe care le are de îndeplinit nu constituie o nelămurire cu
privire la hotărârea ce se execută în sensul dispozițiilor art. 598 alin. (1)
lit. c) C. proc. pen., în condițiile în care, ca și consecință legală a
pronunțării unei soluții de condamnare cu suspendarea executării pedepsei,
instanța de recurs s-a conformat dispozițiilor art. 359 C. proc. pen. anterior,
potrivit cărora era obligată să atragă atenția celui condamnat asupra
dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării
condiționate a executării pedepsei, dispoziții care se regăsesc enumerate cu
titlu general în conținutul art. 83 și art. 84 C. pen. anterior.
În ceea ce privește
obligarea la plata cheltuielilor de judecată, se constată, de asemenea, că nu
sunt aspecte de clarificat pe calea contestației la executare de față, având în
vedere dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen. anterior care prevăd că
"în toate celelalte cazuri, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân
în sarcina statului". Cum în cazul de față a fost admis recursul declarat
de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, rezultă așadar în baza
dispozițiilor legale precitate, că rămân în sarcina statului cheltuielile
judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de acesta.
Pentru considerentele
expuse, apreciind că nu există nelămuriri cu privire la hotărârea care se
execută sau vreo împiedicare la executare, Înalta Curte de Casație și Justiție
va respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de condamnatul
H.P.V. împotriva Deciziei penale nr. 4035 din data de 17 decembrie 2013
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul
nr. 924/42/2012.
În baza art. 275
alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei 200 RON cu
titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondată, contestația la executare formulată de condamnatul H.P.V. împotriva
Deciziei penale nr. 4035 din data de 17 decembrie 2013 pronunțată de Înalta
Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul 924/42/2012.
Obligă contestatorul
la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțata în ședință
publică, astăzi 27 iunie 2014.
Procesat de GGC - GV