ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2202/2014

Asupra contestației la executare de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 69 din 19 martie 2014, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a declinat competența de soluționare a contestației la executare formulată de condamnatul H.P.V. cu privire la Decizia penală nr. 4035 din data de 17 decembrie 2013 pronunțată de instanța supremă, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că prin cererea formulată la data de 10 februarie 2014 și înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, sub nr. 106/42/2014, în temeiul prev. de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., condamnatul H.P.V.

a formulat contestație la executare, solicitând lămurirea Deciziei penale nr. 4035 din data de 17 decembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casației și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 924/42/2012. Constatând că temeiul contestației la executare invocat de condamnat este cel cuprins în art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar instanța care a soluționat hotărârea ce se execută este Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin Decizia penală nr. 4035 din 17 decembrie 2013 a dispus condamnarea inculpatului H.P.V., infirmând, astfel, Sentința penală nr. 52 din 21 martie 2013 a Curții de Apel Ploiești prin care se dispusese achitarea inculpatului, Curtea de Apel Ploiești a apreciat întemeiată excepția de necompetență materială a instanței, astfel că în baza disp.

art. 50 rap. la art. 47 alin. (1) C. proc. pen., a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 07 aprilie 2014, sub nr. 106/42/2014. Asupra contestației la executare formulată de condamnatul H.P.V., Înalta Curte de Casație și Justiție constata următoarele: Prin Sentința penală nr. 52 din 21 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și familie, pronunțată în rejudecare în fond, după casare, s-a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen. anterior și art. 18 1 alin. (1) C. pen.

anterior achitarea inculpatului H.P.V., pentru infracțiunile prev. de art. 289 C. pen. anterior și art. 246 C. pen. anterior întrucât faptele nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. În temeiul art. 18 1 alin. (3) C. pen. anterior rap. la art. 91 lit. c) C. pen. anterior a aplicat inculpatului sancțiunea administrativă a amenzii în sumă de 1.000 RON. Prin aceeași sentință, în temeiul art. 445 C. proc. pen. anterior, s-a dispus anularea înscrisului declarat fals, respectiv, procura autentificată sub nr. 921 din 21 aprilie 2010 întocmită de Biroul Notarului Public - H.P.V. și totodată, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Prin Decizia penală nr. 4035 din 17 decembrie 2013 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a dispus următoarele: A admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, a casat în parte Sentința penală nr. 52 din data de 21 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești și rejudecând, a dispus: În baza art. 289 C. pen. anterior cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. anterior și art. 76 lit. e) C. pen. anterior a condamnat pe inculpatul H.P.V. la 2 luni închisoare. În baza art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. anterior și art. 76 lit. e) C. pen. anterior a condamnat pe inculpatul H.P.V. la o lună închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. anterior și art. 34 lit. b) C. pen. anterior, a contopit pedepsele aplicate inculpatului, dispunând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 2 luni închisoare. Prin aceeași decizie s-a dispus în baza art. 71 C. pen. anterior interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior pe durata executării pedepsei. În baza art. 81 C. pen. anterior a fost suspendată condiționat executarea pedepsei de 2 luni închisoare, pe un termen de încercare de 2 ani și 2 luni, iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare. De asemenea, în baza art. 359 C. proc.

pen. anterior s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83, 84 C. pen. anterior privitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii. Totodată, prin aceeași decizie, au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate și s-a dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare și plata onorariului parțial al apărătorului din oficiu în cuantum de 50 RON din fondul Ministerului Justiției. Cu privire la această decizie condamnatul a formulat contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. în motivarea cererii condamnatul a solicitat lămurirea deciziei în legătură cu aplicarea pedepsei accesorii prev. de art. 71 C. pen.

anterior rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior, a cărei executare a fost suspendată, conform art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata termenului de încercare. Menționează condamnatul în cererea sa, că potrivit art. 71 alin. (5) din vechiul C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii sau a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă și executarea pedepselor accesorii, iar acest aspect vizează posibilitatea condamnatului de a-și exercita drepturile pe durata termenului de încercare. Având în vedere că nu i-a fost aplicată și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, condamnatul a solicitat să se precizeze de către instanță dacă își poate exercita drepturile pe durata termenului de încercare.

De asemenea, condamnatul a solicitat lămurirea deciziei în legătură cu obligațiile civile pe care le are de îndeplinit, arătând că în dispozitivul deciziei contestate i s-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 83 și 84 din vechiul C. pen. privitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, în condițiile în care dispozițiile art. 84 din vechiul C. pen. fac referire la revocarea suspendării condiționate în cazul neexecutării obligațiilor civile, iar în cauza de față nu a existat și o acțiune civilă, C.I. constituindu-se doar parte vătămată. Concluzionând, condamnatul a solicitat lămurirea dispozitivul deciziei contestate cu privire la existența obligațiilor civile reținute în sarcina sa.

Totodată, s-a solicitat lămurirea deciziei, în sensul de a se preciza în sarcina cărei părți se reține obligația de plată a cheltuielilor judiciare, apreciind că mențiunile cuprinse în dispozitivul hotărârii contestate în sensul rămânerii în sarcina statului a cheltuielilor judiciare sunt în contradicție cu dispozițiile legale care prevăd că în situația în care se dispune condamnarea, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare. Examinând contestația la executare formulată în cauză împotriva Deciziei penale nr. 4035 din 17 decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție din Dosarul nr. 924/42/2012, Înalta Curte, o apreciază ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente: În conformitate cu dispozițiile cuprinse în art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare. De asemenea, potrivit dispozițiilor alin. (2) al aceluiași articol, instanța are în vedere că în cazul prevăzut la art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., competentă să judece contestația este instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută, iar nu instanța de executare, ca în celelalte cazuri de contestație. Așadar, se constată că prin Decizia penală nr. 4035 din 17 decembrie 2013, contestată în prezenta cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis următoarele: A fost admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, a casat în parte Sentința penală nr. 52 din data de 21 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești și rejudecând: În baza art. 289 C. pen.

anterior cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. anterior și art. 76 lit. e) C. pen. anterior a condamnat pe inculpatul H.P.V. la 2 luni închisoare. În baza art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. anterior și art. 76 lit. e) C. pen. anterior a condamnat pe inculpatul H.P.V. la o lună închisoare. În baza art. 33 lit. a) C. pen. anterior și art. 34 lit. b) C. pen. anterior, a contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 2 luni închisoare. De asemenea, s-a dispus în baza art. 71 C. pen. anterior interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

anterior pe durata executării pedepsei. În baza art. 81 C. pen. anterior a fost suspendată condiționat executarea pedepsei de 2 luni închisoare, pe un termen de încercare de 2 ani și 2 luni. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare. Totodată, în baza art. 359 C. proc. pen. anterior s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83, 84 C. pen. anterior privitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii. Au fost menținute celelalte dispoziții ale Sentinței nr. 52 din data de 21 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești. S-a mai dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare și plata onorariului parțial al apărătorului din oficiu în cuantum de 50 RON din fondul Ministerului Justiției.

Înalta Curte, analizând cererea de contestație la executare de față, referitor la pedeapsa accesorie, constată că, în baza art. 71 C. pen. anterior, instanța de recurs a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior pe durata executării pedepsei. Deși condamnarea la pedeapsa închisorii, atrage de drept, potrivit dispozițiilor art. 71 alin. (2) C. pen. anterior, interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) - c) C. pen. anterior, instanța de recurs nu a considerat necesară interzicerea dreptului de vot prev. de art. 64 lit. a) teza I C. pen. anterior, reținând că faptele comise de inculpat nu au natura unor infracțiuni care să aducă atingere exercitării acestui drept.

Așadar, în ceea ce privește pedeapsa accesorie aplicată inculpatului H.P.V., Înalta Curte constată că nu există nelămuriri cu privire la această măsură, în cuprinsul deciziei în cauză menționându-se expres drepturile a căror exercitare a fost interzisă inculpatului, respectiv cele prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior ca și pedeapsă accesorie, a cărei executare a fost suspendată pe perioada termenului de încercare de 2 ani și 2 luni, potrivit art. 71 alin. (5) C. pen. anterior. Înalta Curte constată că nici solicitarea contestatorului condamnat H.P.V. în sensul precizării obligațiilor civile pe care le are de îndeplinit nu constituie o nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută în sensul dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen., în condițiile în care, ca și consecință legală a pronunțării unei soluții de condamnare cu suspendarea executării pedepsei, instanța de recurs s-a conformat dispozițiilor art. 359 C. proc. pen. anterior, potrivit cărora era obligată să atragă atenția celui condamnat asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, dispoziții care se regăsesc enumerate cu titlu general în conținutul art. 83 și art. 84 C. pen. anterior. În ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată, se constată, de asemenea, că nu sunt aspecte de clarificat pe calea contestației la executare de față, având în vedere dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc.

pen. anterior care prevăd că "în toate celelalte cazuri, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului". Cum în cazul de față a fost admis recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, rezultă așadar în baza dispozițiilor legale precitate, că rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de acesta. Pentru considerentele expuse, apreciind că nu există nelămuriri cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de condamnatul H.P.V. împotriva Deciziei penale nr. 4035 din data de 17 decembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 924/42/2012.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de condamnatul H.P.V. împotriva Deciziei penale nr. 4035 din data de 17 decembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul 924/42/2012. Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 27 iunie 2014. Procesat de GGC - GV