ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 360/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 360/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 482 din data de 21 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița,

secția penală, în Dosarul nr. 8853/120/2011,

a fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată

de inculpat, din infracțiunea prev. de art. 8 alin. (1) și art. 9 alin. (1)

lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 și art. 37 lit. a) C. pen.,

în infracțiunea prev. de art. 8 alin. (1), art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a), cu

art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul G.D., pentru săvârșirea infracțiunii

prev. de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 și art. 9 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 C. pen.

În baza art. 14 cu art. 346 alin. (2) C.

proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului - reprezentat prin A.N.A.F.

București, suma de 107.364 RON, cu dobânzi și accesorii aferente, calculate până

la ziua plății integrale.

A fost respinsă cererea formulată de procuror,

privind instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile proprietatea

inculpatului.

În baza art. 192 alin. (1) lit. c) C.

proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească suma de 1.700 RON cu titlu de

cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești

din 20 august 2009, s-a dispus punerea în mișcare și trimiterea în judecată, în

stare de libertate, a inculpatului G.D., pentru săvârșirea infracțiunilor prev.

de art. 8 alin. (1) și art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicare

art. 41 și art. 37 lit. a) C. pen.

S-a reținut în actul de sesizare a instanței

că inculpatul a fost împuternicit de mama sa - M.A., să îndeplinească atribuțiile

de administrator al SC C.N. SRL Mătăsaru, care are ca obiect de activitate recuperarea

deșeurilor și resturilor metalice reciclabile, deținând în acest scop autorizația

de colectare din 14 noiembrie 2005.

În urma unui control operativ și inopinant

efectuat la data de 23 februarie 2007 la sediul societății, comisarii Gărzii Financiare

Dâmbovița au verificat perioada iunie 2004 - ianuarie 2007 și au constatat că în

perioada august 2004 - mai 2006, reprezentantul societății a înregistrat în evidentele

contabile aprovizionări fictive cu deșeuri metalice, în baza unor facturi fiscale

având ca emitenți societăți comerciale cu comportament specific firmelor - fantoma

din București, în scopul deducerii nelegale a TVA-ului și pentru a justifica achizițiile

de deșeuri metalice de la persoane fizice fără documente de proveniență.

S-a reținut că în perioada indicată, societatea

s-a aprovizionat cu cantitatea de 3.898.196 kg deșeuri fier vechi în valoare totală

de 2.498.860 RON, din care TVA 394.439 RON de la societăți comerciale cu sediul

în București, în baza unor facturi fiscale, societăți care la momentul emiterii

facturilor erau radiate din evidentele Oficiului Registrului Comerțului, nu funcționau

la sediul declarat neavând depuse la organele fiscale declarații privind activitatea

fiscală și decontul de TVA.

Cu ocazia controlului, s-a stabilit că

prin înregistrarea în evidența contabilă a facturilor emise în numele firmelor menționate,

societatea administrată de inculpat s-a sustras de la plata TVA cu suma de 107.364

RON.

Deși reprezentantul societății a depus

la A.F.P. Găești, deconturi de TVA și declarații fiscale pentru perioada iulie 2004

- iunie 2006, la rubrica „achiziții de bunuri/servicii destinate realizării de operațiuni

care nu dau drept de deducere”, rubrica unde se încadrează și achizițiile de deșeuri

metalice de la persoane fizice, nu era declarata nicio suma, deși suma de 843.000

RON a fost ridicată din conturile bancare ale firmei tocmai pentru achiziții de

deșeuri de la populație, situație care, în opinia, organelor de control, rezultă

din verificarea extraselor de cont ale societății.

S-a mai arătat că organele de control ale

Gărzii Financiare au efectuat verificări încrucișate în ceea ce privește societățile

comerciale ce au emis facturile fiscale prezentate de societatea administrată de

inculpat, stabilindu-se că toate societățile emitente sunt societăți fantomă, 19

persoane nefiind identificate, iar pentru restul persoanelor stabilindu-se că cele

menționate în facturile fiscale aparțin unor date ale altor persoane.

S-a mai reținut că în ceea ce privește

autovehiculele menționate pe facturile fiscale la rubrica „mijloc de transport”,

cea mai mare parte a acestora le-au fost atribuite numere de înmatriculare ce au

combinații de litere și cifre care nu sunt specifice celor eliberate pe teritoriul

României, iar dintre cele identificate majoritatea erau improprii efectuării de

transport rutier de mărfuri.

Situația de fapt expusă mai sus a fost

probată în faza de urmărire penala prin declarații martori, înscrisuri, declarații

inculpat.

Dosarul penal a fost înregistrat la Tribunalul

Dâmbovița sub nr. 8853/120/2011, inculpatul, în prezența apărătorului ales, fiind

audiat la termenul de judecată din 04 mai 2012.

În declarația sa, inculpatul a învederat

instanței că nu se consideră răspunzător de faptele ce i se impută, câtă vreme nu

s-a ocupat personal de înregistrările în contabilitate, iar majoritatea actelor

contabile erau semnate de mama sa și că acesta se ocupa doar cu ridicarea banilor

din bancă și numai în mică măsură s-a ocupat de operațiunile contabile ale firmei.

A mai arătat inculpatul că organele de

control nu au avut în vedere situația reală din cadrul firmei, că facturile înregistrate

chiar dacă provin de la persoane necunoscute, nu avea obligația să le verifice și

identitatea declarată sau sediul acestora, de aceea a apreciat că activitatea societății

a fost în limite legale și nu se consideră răspunzător pentru facturile emise de

alte societăți, iar la momentul emiterii lor a apreciat că sunt perfect valabile,

cu atât mai mult cu cât unor societăți le cerea și actele societății.

De asemenea, inculpatul a mai arătat că

mărfurile achiziționate în baza acelor facturi au intrat în patrimoniul societății,

iar transportul lor se făcea de cele mai multe ori cu mașinile aparținând firmelor

furnizoare, transportul cu mașini proprii făcându-se doar către SC M. SA Târgoviște,

că societatea sa este în proces de insolvență și a fost numit un lichidator.

Pornind de la declarațiile inculpatului,

instanța a dispus conceptarea și citarea în cauză a lichidatorului numit pentru

societatea administrată în fapt de inculpat.

La același termen de judecată, inculpatul

a solicitat, în apărare, admiterea probei cu 1 martor pe situația de fapt, probă

încuviințată, iar la termenul din 03 iulie 2012 prima instanță a dispus și efectuarea

unei expertize financiar-contabile, obiectivele fiind: dacă în contabilitatea SC

C.N. SRL Mătăsaru sunt înregistrate cele 431 facturi fiscale, consemnate în nota

de constatare întocmită de Garda Financiară; dacă în conformitate cu legislația

fiscală în vigoare și adresa din 02 noiembrie 1999 a Ministerului Finanțelor, SC

C.N. SRL, pentru perioada august 2004 - mai 2006 avea drept de deducere TVA, având

în vedere ca societățile emitente fie nu funcționau la sediile declarate, fie erau

radiate din Registrul Comerțului ori figurau fără activitate; dacă SC C.N. SRL s-a

sustras de la plata vreunei obligații fiscale către stat pentru perioada august

2004 - mai 2006, în raport de cele 431 facturi fiscale; dacă în raport de legislația

fiscală financiar contabilă în vigoare, dar și ținând cont de legislația societăților

comerciale și de faptul că inculpatul nu avea nicio calitate în cadrul societății,

expertul să precizeze dacă în sarcina inculpatului poate fi atrasă răspunderea fiscală.

La dosarul cauzei s-a depus raportul de

expertiză contabilă - expert I.D., înscris care răspunde punctual obiectivelor stabilite

de instanță.Inculpatul a mai depus la dosarul cauzei note scrise, prin intermediul

apărătorului ales.

Partea civilă A.N.A.F. București - reprezentată

de D.G.F.P. Dâmbovița s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând obligarea

inculpatului la plata sumei de 1.361.389 RON, cu dobânzi și accesorii aferente,

arătând totodată că este de acord cu efectuarea expertizei contabile solicitate

de inculpat.

Analizând actele și lucrările dosarului,

în lumina susținerilor inculpatului, a probelor administrate, a înscrisurilor depuse,

în special raportul de expertiză contabilă efectuat, instanța de fond a reținut

următoarele:

SC C.N. SRL Mătăsaru are ca obiect de activitate

recuperarea deșeurilor și resturilor metalice reciclabile, deținând în acest sens

autorizație de colectare emisă de instituția Prefectului Dâmbovița. Administratorul

de drept al societății - M.A., a împuternicit pe fiul ei, inculpatul G.D., să îndeplinească

atribuțiile sale, iar în urma unui control operativ și inopinat efectuat la data

de 23 februarie 2007, comisarii Gărzii Financiare Dâmbovița au constatat că în perioada

august 2004 - mai 2006 s-a înregistrat în evidențele contabile ale societății aprovizionări

fictive cu deșeuri metalice, în baza unor facturi fiscale având ca emitent societăți

comerciale cu comportament specific firmelor fantomă din municipiul București, în

scopul deducerii nelegale a TVA-ului și pentru a justifica achizițiile de deșeuri

metalice de la persoane fizice fără documente de proveniență.

În urma controlului, s-a stabilit că prin

înregistrarea în evidența contabilă a facturilor emise în numele acestor firme,

societatea al cărei reprezentant legal fusese împuternicit a fi inculpatul, s-a

sustras de la plata TVA, cu o sumă în valoare de 107.364 RON.

Așa cum s-a reținut și în rechizitoriul

Parchetului, reprezentantul societății a depus la A.F.P. Găești, deconturi de TVA

și declarații fiscale pentru perioada iulie 2004 - iunie 2006, situație confirmată

de inculpat și de altfel, și de raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză.

Coroborând probele administrate și având

în vedere și raportul de expertiză contabilă, care are la bază atât constatările

organelor de control ale Gărzii Financiare, cât și pe cele ale expertului C.N.,

cel care a întocmit primul raport contabil în faza de urmărire penală, instanța

a reținut că în mod cert, în evidența contabilă a societății au fost înregistrate

cele 431 facturi fiscale luate în analiză de organele de control ale Gărzii Financiare.

În baza acestor facturi emise de diferiți furnizori și înscrise în Jurnalul de Cumpărături

al SC C.N. SRL Mătăsaru s-a putut înregistra de către societate TVA deductibil,

fapt consemnat și de organele de control și în nota de control.

Actul normativ care a stat la baza reglementarii

dreptului de deducere a TVA în perioada analizată a fost Legea nr. 571/2003 privind

C. fisc., acesta neprevăzând obligația beneficiarului de a verifica situația în

care se afla furnizorul, ci doar îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 145

alin. (8), care face referire doar la obligația beneficiarului de a verifica întocmirea

corectă a documentelor, celelalte responsabilități revenind furnizorului de bunuri

sau prestatorului.

S-a concluzionat în expertiza contabilă

efectuată în faza cercetării judecătorești, că nici organele de control ale Gărzii

Financiare, nici organele de cercetare din cadrul I.P.J. Dâmbovița nu au infirmat

realitatea operațiunilor de aprovizionare realizate de SC C.N. SRL Mătăsaru, aceste

organe rezumându-se la a infirma doar autenticitatea calității unor furnizori de

bunuri.

Același expert contabil I.D., menționează

că societatea administrată în fapt de inculpat nu a pierdut dreptul de a deduce

TVA deductibilă din documentele înregistrate de societate, mai mult decât atât,

încasarea facturilor prin conturile bancare conferind un grad de autenticitate tranzacțiilor

înregistrate de această societate, iar în urma verificărilor sale, expertul a arătat

că societatea nu poate fi considerată răspunzătoare pentru sustragerea de la plată

a sumei de 107.364 RON.

Față de toate aceste concluzii ale expertizei

contabile, s-a constatat că într-adevăr, inculpatul a achiziționat deșeuri metalice

de la mai multe societăți, că bunurile au intrat în patrimoniul SC C.N. SRL Mătăsaru,

operațiunile comerciale fiind reale și înregistrate în contabilitate. Utilizarea

acelor facturi care au făcut obiectul controlului nu poate determina caracterul

fictiv al acestor operațiuni și nu poate atrage răspunderea penală a inculpatului.

Ori, trimiterea în judecată a inculpatului

s-a făcut în special pe acuzația că acesta a înregistrat în contabilitate operațiuni

nereale, ceea ce în cauză nu s-a putut dovedi, date fiind toate probele administrate.

Pe cale de consecință, nici infracțiunea

prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 nu poate fi reținută în sarcina

inculpatului. Potrivit acestui articol de lege, constituie infracțiune stabilirea

cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor

având drept rezultat obținerea fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări

sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului.

Așa cum s-a arătat mai sus, inculpatul

nu a înregistrat operațiuni nereale în contabilitate și ca urmare, nici nu se poate

susține că a stabilit cu rea credință TVA-ul pentru bunurile ce au intrat în patrimoniul

societății sale.

Este adevărat că suma reținută ca fiind

TVA de plată către bugetul general consolidat al statului, în cuantum de 107.364

RON, trebuie sa fie plătită cu acest titlu statului, însă aceasta se poate face

fără a reține și răspunderea penală a inculpatului.

Așa cum în mod corect s-a stabilit în practica

judiciară în materie, în cazul tuturor infracțiunilor prevăzute de art. 9 din Legea

nr. 241/2005, simpla majorare a cheltuielilor și/sau întocmirea unor evidente eronate

de către contribuabili, care au ca efect reducerea impozitului datorat asupra profitului,

nu poate duce la măsuri sancționatorii.

Pentru a se aplica asemenea măsuri este

necesar să existe probe certe, din care să rezulte că faptele au fost săvârșite

în scopul de a reduce impozitul pe profit și că acest scop a avut un caracter neîndoielnic

îndreptat către diminuarea obligațiilor de plată.

În speța dedusă judecății, nu s-a făcut

dovada tocmai a acestui scop ilicit în sarcina inculpatului, această obligație fiind

în exclusivitate a organelor judiciare care trebuie să respecte, în același timp,

și principiul prezumției de nevinovăție de care se bucură inculpatul.

Plecând de la toate considerentele ce preced

și constatând că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale celor două

infracțiuni pentru care inculpatul G.D. a fost trimis în judecată, prima instanță

a dispus achitarea acestuia, în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a) cu art. 10

lit. d) C. proc. pen., apreciind însă că se impune obligarea inculpatului la plata

sumei de 107.364 RON către bugetul statului, suma datorată cu titlu de TVA deductibil,

pentru bunurile achiziționate în perioada 2004-2006.

Soluția de achitare a inculpatului are

la bază și considerente legate de admiterea cererii de schimbare a încadrării juridice

a faptei, anume de înlăturarea stării de recidivă reținută în sarcina inculpatului.

Această soluție a instanței a avut în vedere faptul că în rechizitoriul Parchetului

se arată că faptele inculpatului au fost comise în perioada august 2004 - mai 2006,

adică în perioada de timp cât sentința penală nr. 100 din 27 februarie 2006 (sentință

care ar atrage starea de recidivă) nu rămăsese definitivă.

Ca urmare, nu poate fi vorba în cauză de

o stare de recidivă postcondamnatorie, motiv pentru care instanța a dispus înlăturarea

acestor dispoziții legale ce reglementează o atare stare.

De asemenea, ca o consecință a achitării

inculpatului, instanța de fond a respins și cererea parchetului de instituire a

sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului, această măsură nemaigăsindu-și

justificarea în cauza, câtă vreme inculpatul nu este găsit răspunzător sub aspect

penal de prejudiciul creat statului.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, inculpatul G.D. și partea civilă

A.N.A.F., prin D.G.F.P. Dâmbovița.

Parchetul a criticat hotărârea atacată,

ca fiind nelegală și netemeinică, ca urmare a interpretării și aplicării eronate

a prevederilor legale privitoare la aprecierea probelor, ceea ce a dus la achitarea

greșită a inculpatului. S-a învederat că prima instanță a ignorat situația tipizatelor

cu regim special ridicate de la firmele furnizoare ca și constatarea tehnico-științifică

grafică, achitarea inculpatului având la bază doar expertiza contabilă efectuată

în cursul cercetării judecătorești ca și declarația dată de inculpat în această

fază.

Apelanta parte civilă A.N.A.F. - prin D.G.F.P.

Dâmbovița a solicitat admiterea apelului său și obligarea inculpatului la despăgubiri

în cuantum total de 1.361.389 RON și nu la nivelul sumei de 107.364 RON cu dobânzi

și accesorii aferente, cum a dispus prima instanță față de înscrisurile existente

la sediul firmei și activitatea ilicită desfășurată.

Referitor la recursul declarat de inculpat,

cu prilejul dezbaterilor, acesta a declarat că înțelege să-și retragă apelul și

că își menține declarațiile anterioare.

Prin decizia penală nr. 93 din 08 mai 2013

a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

s-a admis apelul declarat

de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița împotriva sentinței penale nr. 482

din 21 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, pe care a desființat-o,

în parte, în latură penală și, în consecință:

S-a dispus condamnarea inculpatului G.D.,

după cum urmează:

- în baza art. 8 alin. (1) din Legea

nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., pentru infracțiunea de stabilire

cu rea-credință de contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având

ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau

restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general

consolidate, faptă din perioada august 2004 - mai 2006, parte vătămată A.N.A.F.

- D.G.F.P. Dâmbovița, la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 lit. a), cu excepția dreptului de a fi ales, lit.

b) și c) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

- în baza art. 9 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru infracțiunea de

evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor

care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, faptă

din perioada august 2004 - mai 2006, parte vătămată A.N.A.F. - D.G.F.P. Dâmbovița,

la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de

art. 64 lit. a), cu excepția dreptului de a fi ales, lit. b) și c) C. pen., pe o

durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului G.D., urmând ca,

în final, acesta să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare și

interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), cu excepția dreptului de a fi

ales, lit. b) și c) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64

lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile

declarate de partea civilă A.N.A.F. - prin D.G.F.P. Dâmbovița, județul Dâmbovița

și inculpatul G.D., împotriva aceleiași sentințe.

Pentru a decide astfel, examinând sentința

atacată, în raport de motivele de apel invocate și sub toate aspectele de fapt și

de drept, în baza actelor și lucrărilor dosarului, instanța de control judiciar

a constatat că este fondat numai apelul Parchetului, pentru considerentele următoare:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Judecătoria Găești, din 20 august 2009 a fost trimis în judecată inculpatul G.D.,

pentru comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1)

lit. c) din Legea nr. 241/2005 și obținerea fără drept a unor sume de bani de la

bugetul general consolidat prev. de art. 8 alin. (1) din aceeași lege.

În fapt, s-a reținut prin actul de inculpare

că acesta a evidențiat în contabilitatea SC C.N. SRL Mătăsaru, județul Dâmbovița,

unele facturi fiscale ce conțin date neconforme cu realitatea remise în numele unor

firme care nu funcționează la sediul declarat, nu au depus deconturi TVA, declarații

privind activitatea fiscală, având drept consecință deducerea nelegală a TVA în

sumă de 107.364 RON, cele 431 facturi fiind întocmite fictiv, fără ca marfa înscrisă

să fi fost livrată, mărfurile ce formează obiectul acestor facturi fiind în valoare

de 2.498.860 RON.

În contabilitatea firmei au fost evidențiate

achiziții de la populație în valoare de 43.066 RON în perioada 15 septembrie 2005

- 30 aprilie 2006, dar valoarea ridicată în numerar a fost mult mai mare.

Din analiza facturilor și chitanțelor emise

societăților SC C.N. SRL și SC A. SRL Mătăsaru, aceasta din urmă având ca administrator

pe G.M., fratele inculpatului, s-a constatat că cele două societăți au înregistrat

în evidența contabilă facturi fiscale emise de societăți specifice firmelor de tip

fantomă din București, care fie nu funcționau la sediile declarate, fie erau radiate

la data emiterii lor, nu aveau raporturi fiscale ori figurau fără activitate.

Aceasta, în condițiile în care facturile

și chitanțele emise provin din aceleași facturiere și chitanțiere, unele având serii

și numere emise la o dată ulterioară, cu serie și număr mai mare.

Din probele administrate în cauză la urmărirea

penală, rezultă că, în perioada august 2004 - mai 2006, SC C.N. SRL Mătăsaru al

cărei administrator era inculpatul G.D., s-a aprovizionat cu fier vechi în cantitate

de 38.981.196 kg, în valoare de 2.498.860 RON de la societăți comerciale având sediul

în București, însă în momentul emiterii facturilor, cele 15 societăți erau radiate

din evidențele Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, ori nu funcționau

la sediul social declarat.

Pe de altă parte, unele din aceste societăți

nu aveau depuse la organele fiscale declarații privind activitatea fiscală și decontul,

TVA, toate aceste aspecte fiind constatate de organele Gărzii Financiare Dâmbovița,

cu prilejul verificărilor ce au fost efectuate.

Din extrasele de cont ale societății reiese

că, din conturile bancare ale societății respective, a fost ridicată suma totală

de 843.000 RON pentru achiziționarea de deșeuri metalice de la populație, dar la

rubrica unde se încadrează la achiziții de deșeuri nu era declarată nicio sumă.

De asemenea, din tipizatele cu regim special

ridicate de la firmele furnizoare s-a constatat că o parte din facturile fiscale

ar fi fost emise înainte de a fi tipărite și ridicate de la tipografia care le-a

imprimat, ca de exemplu facturile fiscale din 22 iunie 2005 și respectiv 01 iulie

2005.

Totodată, din constatările tehnico-științifice

grafice, rezultă că s-au constatat situații că unele facturi și chitanțe emise de

societăți diferite - din cele 431 de facturi și 471 de chitanțe fiscale aferente

au fost scrise de același scriptor către 21 persoane.

Astfel, sunt evidențiate la litera N facturi

și chitanțe emise de 3 societăți comerciale diferite, scrise de un singur scriptor,

iar la litera O un singur scriptor a efectuat mențiuni pentru două societăți diferite.

De asemenea, s-a constatat că 19 persoane

nu au fost identificate, iar pentru celelalte s-a stabilit că seriile și numerele

cărților de identitate menționate pe facturile fiscale aparțin altor persoane decât

cele indicate pe facturi ca de exemplu cele privind pe M.I., F.L., care în realitate

aparține numitei P.D.I. ca și în altele similare.

Mai mult, autovehiculelor menționate în

unele facturi fiscale la rubrica „mijloace de transport” le-au fost atribuite numere

de înmatriculare ce au combinații de cifre, litere care nu sunt specifice celor

eliberate pe teritoriul României, în condițiile în care majoritatea erau improprii

efectuării de transport de mărfuri.

Toate aceste constatări și-au găsit reflectarea

și în expertiza contabilă efectuată la urmărirea penală, care se coroborează astfel

cu toate aceste înscrisuri și cu care prin unele din concluziile lucrării se precizează

că, din probe rezultă că au fost întocmite fictiv cele 431 facturi fără ca marfa

să fie livrată, SC C.N. SRL Mătăsaru datorează bugetului de stat TVA în cuantum

de 104.364 RON.

Astfel, s-a constatat că faptele reținute

prin actul de sesizare a instanței sunt pe deplin dovedite.

S-a apreciat că instanța de fond a interpretat

și apreciat greșit probatoriile administrate, dispunând achitarea inculpatului doar

pe declarația dată de inculpat la instanță și pe raportul de expertiză contabilă

efectuat cu prilejul cercetării judecătorești, lucrare prin care au fost ignorate

în cea mai mare parte probatoriile administrate la urmărirea penală, care au fost

înlăturate nejustificat, ajungându-se la concluzii contrare, pe baza unor aprecieri

superficiale și contrare probelor.

Astfel, s-a reținut că din ansamblul probelor

administrate în cauză, rezultă fără îndoială că inculpatul a comis faptele deduse

judecății, acestea fiind săvârșite cu vinovăție.

În ceea ce privește apelul declarat de

partea civilă, s-a apreciat că este nefondat, întrucât cuantumul prejudiciului solicitat

de partea civilă nu este dovedit și nici componența sa concretă, cuantumul pagubei

rezultate din activitatea infracțională reținut și prin actul de sesizare a instanței

la care inculpatul a fost obligat la fond, fiind de 107.364 RON.

Împotriva deciziei menționate, în termen

legal, au declarat recurs inculpatul G.D. și partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P.

Dâmbovița.

Prin motivele de recurs, formulate de apărătorul

desemnat din oficiu al inculpatului, depuse la dosarul cauzei la data de 05 noiembrie

2013, cu respectarea termenului legal, prevăzut de art. 385

10

alin.

(2) C. proc. pen., s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., solicitându-se admiterea recursului, casarea

deciziei și menținerea sentinței, susținându-se, în esență, că soluția de condamnare

a inculpatului, pronunțată de instanța de apel, este greșită, raportat la probatoriul

administrat în cauză.

Ulterior, la data de 07 ianuarie 2014,

inculpatul a mai depus la dosar un memoriu cuprinzând motive de recurs, prin care

a invocat și cazul de casare prevăzut art. 385

9

pct. 12 C. proc.

pen., însă aceste critici nu mai pot fi luate în considerare, întrucât au fost formulate

cu depășirea termenului legal.

Partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. Dâmbovița,

și-a încălcat obligația de a motiva recursul declarat, la dosarul cauzei nefiind

depuse motive scrise de recurs.

Analizând decizia recurată, atât sub aspectul

criticilor invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3)

C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate.

În cauză, se constată că decizia recurată

a fost pronunțată de Curtea de Apel Ploiești la 08 mai 2013, deci ulterior intrării

în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru

degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării

în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen. anterior,

astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă

limitare a caracterului devolutiv al recursului, în sensul că unele cazuri de casare

au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial, intenția legiuitorului

fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului

doar asupra unor aspecte de drept.

În ce privește motivul de recurs invocat

în termenul legal de inculpatul G.D., întemeiat pe cazul de casare prevăzut de

art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., Înalta Curte reține următoarele:

În

esență, ceea ce se solicită de către inculpat este reevaluarea

situației de fapt, cu consecința menținerii soluției de achitare pronunțată de instanța

de fond, însă, în prezent, o asemenea verificare nu mai este posibilă în calea de

atac a recursului, ca urmare a modificării cazurilor de casare prevăzute de

art. 385

9

C. proc. pen., prin Legea nr. 2/2013, judecata în recurs limitându-se

doar la chestiuni de drept.

Reevaluarea situației de fapt ar fi fost

posibilă doar prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., referitor la grava eroare de fapt, în prezent abrogat, astfel

că, în absența unui caz de casare care să permită reevaluarea probatoriului și,

implicit, a situației de fapt, criticile formulate nu pot fi primite.

Fată de cele reținute și neidentificând

niciuna din situațiile care pot fi încadrate în cazurile de casare ce pot fi avute

în vedere din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul

G.D. și de partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. Dâmbovița, împotriva deciziei penale

nr. 93 din 08 mai 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

În

conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat și recurenta parte civilă vor fi obligați la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de inculpatul G.D. și de partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. Dâmbovița, împotriva

deciziei penale nr. 93 din 08 mai 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200

RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Obligă recurenta parte civilă la plata

sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30

ianuarie 2014.