ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 933/2014

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul P.A.C. împotriva Deciziei penale nr. 292 din 16 octombrie 2013 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 1590/93/2012, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 21 din data de 04 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov în Dosarul nr. 1590/93/2012 în temeiul art. 334 C. proc. pen. s-a respins ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice pusă în discuție de către avocatul din oficiu al inculpatului, în sensul schimbării încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 -175 lit. i) C. pen în infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen. În temeiul art. 20 C. pen.

raportat la art. 174 -175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen., cu aplicarea art. 80 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.A.C. la pedeapsa principală a închisorii de 3 (trei) ani, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, în stare de minoritate. În temeiul art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În temeiul art. 110 1 alin. (2) C. pen. raportat la art. 83 alin. (1) C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an de închisoare, aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 305/2008 a Judecătoriei Sectorului 3 București (definitivă la 11 iunie 2008 ), și s-a dispus cumularea aritmetică a celor două pedepse mai sus-amintite, în final inculpatul P.A.C.

urmând să execute o pedeapsă principală rezultantă de 4 (patru) ani de închisoare. În temeiul art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din cuantumul pedepsei principale rezultante de 4 ani de închisoare aplicate inculpatului, durata reținerii acestuia în cauza în care s-a pronunțat Sentința penală nr. 305/2008 a Judecătoriei Sectorului 3 București, respectiv durata reținerii acestuia din ziua de 27 februarie 2008. În temeiul art. 7 alin. (1) raportat la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de la inculpat, la data eliberării din penitenciar, a probelor biologice, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

În temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998, 999 și 1000 alin. (2) C. civ. (în redactarea anterioară Legii 287/2009 și a legii 71/2011): a) s-a admis acțiunea civilă cu caracter alăturat promovată de către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență București ("Floreasca") și, în consecință, a fost obligat inculpatul P.A.C., în solidar cu părțile responsabile civilmente P.M. și Ț.D.G., să plătească părții civile Spitalul Clinic de Urgență București ("Floreasca") suma de 18.619,50 RON cu titlu de daune materiale, sumă la care s-a adăugat dobânda legală aferentă, calculată până la momentul plății efective a daunelor materiale mai sus arătate. b) s-a admis în parte acțiunea civilă cu caracter alăturat, astfel cum a fost aceasta precizată, promovată de către partea civilă B.A.V.

și în consecință a obligat pe inculpatul P.A.C., în solidar cu părțile responsabile civilmente P.M. și Ț.D.G., să plătească părții civile B.A.V. suma de 1.568. de RON cu titlu de daune materiale și suma de 70.000 de RON cu titlu de daune morale. Au fost respinse ca neîntemeiate restul pretențiilor civile formulate de către partea civilă B.A.V. În temeiul art. 353 C. proc. pen. raportat la art. 163 - 166 C. proc. pen., s-a instituit sechestrul asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpatului P.A.C. precum și ale părților responsabile civilmente P.M. și Ț.D.G., până la concurența sumei de 71.568 de RON. În temeiul art. 193 alin. (1) și (4) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente P.M.

și Ț.D.G. la plata către partea civilă B.A.V. a sumei de 2.170,12 RON cu titlul de cheltuieli judiciare făcute de către partea civilă în cauză. S-a respins ca neîntemeiată cererea privind plata de cheltuieli judiciare făcute de către partea civilă B.A.V. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul din data de 11 iulie 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 158/P/2011 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.A.C. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i), C. pen. cu aplicare art. 99 și următoarele C. pen. Instanța de fond a reținut că în noaptea de 14 - 15 mai 2009, în zona stației de autobuz situată pe șoseaua Unirii din localitatea B., jud. Ilfov, ca urmare a unui conflict spontan izbucnit intre inculpat și victima B.A.V.

(conflict generat de refuzul inculpatului de a restitui un telefon mobil aparținând martorului F.E.R., la acea vreme prietenă intimă cu inculpatul), cei doi s-au lovit reciproc, iar la un moment dat inculpatul a scos din buzunar un cuțit cu care a lovit în mod repetat victima în zona mușchilor fesieri. În acest context martorul F.E.R. a apelat de pe telefonul mobil la nr. 112, în scurt timp victima fiind transportată cu mașina salvării la Spitalul Clinic de Urgență București ("Floreasca"), unde asupra sa s-a intervenit chirurgical în regim de urgență, situația medicală a victimei stabilizându-se ulterior. Din certificatul medico-legal a rezultat că victima B.A.V. a prezentat leziuni traumatice produse prin lovire cu un corp tăietor-înțepător, posibil cuțit.

Leziunile pot data din 15 mai 2009 și au pus în primejdie viața victimei. În faza de urmărire penală, pentru conturarea situației de fapt mai sus-menționate, au fost administrate următoarele mijloace de probă: procese verbale de cercetare la fața locului și planșele foto aferente, declarațiile părții vătămate, declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor F.E.R., T.M., T.V. și T.G., certificatul medico-legal eliberat părții vătămate. În faza de cercetare judecătorească, având în vedere că inculpatul a refuzat aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. în speță, s-au administrat următoarele mijloace de probă: declarația inculpatului, declarația părții vătămate, declarațiile martorilor F.E.R., G.S., înscrisuri (precizatoare pe latură civilă, în circumstanțiere, dar și în probațiune), referatul de evaluare în ceea ce îl privește pe inculpat, caracterizări privindu-l pe inculpat, expertiza medico-legală a victimei.

Pe de altă parte, văzând și punctele de vedere ale participanților la proces, instanța a citat cu mandat de aducere (conform art. 183 - 184 C. proc. pen.) pe martorii T.G. și T.V. pentru patru termene de judecată consecutive, dar, de fiecare dată, organele de poliție au înaintat la dosar procese-verbale privind imposibilitatea obiectivă de executare a acestor mandate. În aceste condiții, conform art. 327 alin. (3) C. proc. pen., la termenul de judecată din 4 ianuarie 2013 Tribunalul a constatat imposibilitatea obiectivă de reaudiere a acestor martori și a dispus să se dea citire, în ședința nepublică de judecată, a declarațiilor date de către acești martori în faza de urmărire penală.

Tribunalul, având în vedere ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză atât în faza de urmărire cât și în faza de cercetare judecătorească, a constatat că situația reală de fapt în speță este următoarea: La data de 14 mai 2009, în jurul orelor 22:00, inculpatul și cu partea vătămată B.A.V. (zis G.) au plecat împreună (la acea vreme cei doi erau prieteni buni) cu microbuzul din București spre B., cu intenția de a se întâlni cu martora F.E.R. (la acea vreme aceasta era prietenă intimă cu inculpatul), pentru ca inculpatul să încerce "să se împace" cu martora F.E.R., cu care în prealabil, în aceeași zi, se certase. Cei doi au ajuns în B. în jurul orelor 12 noaptea și, după ce inculpatul a vorbit la telefon cu numita T.R.

(prietenă bună cu martora F.E.R.), cei patru s-au întâlnit în stația de autobuz de pe strada Unirii și au început să discute . La un moment dat, în jurul orelor 1:30, F.E.R. și-a scos telefonul mobil cu intenția de a suna un prieten din B. care să îi ducă cu mașina înapoi în București pe inculpat și pe partea vătămată B.A.V. Dar inculpatul, probabil dintr-un orgoliu exacerbat, nu a fost de acord să accepte acest gen de gest prietenesc, așa că i-a smuls numitei F.E.R. telefonul din mână. B.A.V. a intervenit la rândul său, încercând să smulgă telefonul F.E.R. (din mâna inculpatului) și să-l restituie acesteia. În acest moment inculpatul s-a enervat, l-a înjurat pe B.A.V. și l-a lovit cu piciorul.

Atunci B.A.V. s-a enervat și el și l-a lovit pe inculpat cu pumnii în față, cei doi lovindu-se reciproc. În acest context a intervenit și martora T.V.R., aceasta din urmă reușind să aplaneze conflictul dintre cei doi. Supărat, B.A.V. a făcut câțiva pași spre casă (în direcția Bucureștiului) însă inculpatul (considerând că el trebuie să aibă ultimul cuvânt în ceea ce privește loviturile pe care cei doi și le-au aplicat reciproc) a scos din buzunar un cuțit (inculpatul adesea purta la el cuțit) l-a ajuns din urmă pe B.A.V. și pe la spate l-a apucat pe B.A.V. cu mâna dreaptă de după gât (pentru a-l imobiliza), iar cu mâna stângă l-a înjunghiat cu cuțitul de 3 ori succesiv, în ambii mușchi fesieri.

Apoi B.A.V. s-a întors cu fața către inculpat, a văzut cuțitul înroșit de sânge, și-a dus mâna la spate, a simțit că-i curge sânge abundent, a apucat să ceară celor două fete să cheme Salvarea, apoi a leșinat. Martora F.E.R. a sunat la serviciul 112, în scurt timp a apărut o mașină a Salvării care l-a transportat de urgență pe B.A.V. la Spitalul "Floreasca" unde acestuia i-au fost acordate îngrijiri medicale (inclusiv cu caracter chirurgical), a fost stabilizat hemodinamic, viața i-a fost salvată. Între timp la locul faptei au sosit încă trei autoturisme (de la poliție, de la serviciul privat de securitate B. și de la jandarmerie), inculpatul a fost dus la audieri, la fel și cele două martore.

Pentru conturarea situației de fapt mai sus-menționate, instanța de fond a avut în vedere totalitatea mijloacelor de probă administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească. Astfel cu privire la incidentul dintre părți din data de 14 - 15 mai 2009, persoanele audiate în cauză (părți și martori) au conturat, în linii mari, două versiuni. Versiunea inculpatului (susținută doar de către acesta) a acreditat ideea că inculpatul nu a lovit cu cuțitul. Versiunea părții vătămate (susținută de către acesta, de către cele două martore directe, de un martor indirect dar și de către înscrisurile cu caracter medical de la dosar) este cea prezentată de aceștia.

Astfel, analizând actele cu caracter medical existente la dosar, Tribunalul a constatat că victima B.A.V.

a fost internat de urgență la Spitalul "Floreasca" la data de 15 mai 2009 întrucât prezenta "la nivelul fesei drepte două plăgi înjunghiate, dintre care cea mai mare cu diametrul de circa 3 cm și o plagă înjunghiată la nivelul fesei stângi". Cele trei lovituri "de înjunghiere" sunt relativ adânci, mai ales una dintre ele (cea din fesa stângă), care a determinat "sângerare importantă activă în retroperitoneu pe traiectul vaselor iliace stângi", Din cauza gravității leziunii înjunghiate din mușchiul fesier stâng, peste 4 zile, la data de 19 mai 2009, manevra chirurgicală prezentată mai sus trebuie să fie repetată: "se reintervine chirurgical pe data de 19 mai 2009 și se practică reloparatomie mediană" (...), etc. Concluziile certificatului medico-legal eliberat victimei sunt clare: "prezintă leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu un corp tăietor-înțepător, posibil cuțit sau similar.

Leziunile pot data din data de 15 mai 2009, necesită circa 30 de zile de îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața victimei". Expertiza medico-legală încuviințată de către instanța de fond a fost depusă la dosar la data de 22 martie 2013. Aceasta a confirmat în totalitate "istoricul leziunilor" și "concluziile" certificatului medico-legal mai sus prezentat și, pe baza unor consultări specifice și actualizate, a suplimentat respectivele concluzii în sensul că, deși victima B.A.V. "nu prezintă invaliditate, având capacitatea de muncă păstrată", totuși prezintă o sechelă cu caracter neurologic, în sensul că are "incapacitate adaptativă de 45%". Pe de altă parte, versiunea părții vătămate (faptul că inculpatul a înjunghiat-o pe la spate cu un cuțit) a fost confirmată și de către 3 dintre cele 4 persoane care au fost implicate în eveniment.

Astfel, audiată atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței de fond, victima B.A.V. a descris pe larg cum, după ce conflictul părea aplanat, a simțit cum este înjunghiat de către inculpat, de 3 ori, apoi "inculpatul se uita la mine, nu a zis nimic, nu m-a mai lovit, eu i-am văzut cuțitul în mână stângă, am văzut că avea sânge pe cuțit și pe mâna stângă". Audiată atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței de fond, martora F.E.R. a precizat în toate declarațiile că nu a văzut vreun cuțit în mâna inculpatului și nici momentul în care inculpatul l-ar fi înjunghiat pe B.A.V. Martora nu și-a amintit acest aspect esențial al conflictului (deși a fost de față) probabil dat fiind faptul că la momentul conflictului încă mai era prietenă cu inculpatul.

Dar în faza de urmărire penală martora F.E.R. a relatat că "la aproximativ o săptămână de la incident a vorbit pe internet cu P.A.C., care i-a spus că a avut un cuțit la el, cu care l-a înjunghiat pe B.A.V.", idee susținută și într-o altă declarație dată în faza de urmărire penală. Aceste aspecte ale declarației au fost menținute de către martor și în fața instanței. Audiată din motive obiective doar în faza de urmărire penală, martora T.V.R. relatează de asemenea că nu a văzut cuțitul în mâna inculpatului, dar că prietena sa F.E.R. i-a povestit ulterior "că P.A.C. ar fi avut într-adevăr un cuțit asupra lui în noaptea producerii evenimentului", cuțit pe care, de altfel "fratele meu (T.G.) mi-a spus că l-a găsit în apropierea acelui loc, într-o curte părăsită". Deși nu a văzut incidentul, numitul T.G.

a apărut la locul altercației imediat după ce B.A.V. a fost înjunghiat, și "am observat că (B.A.V.) este înjunghiat în zona fesieră, prezentând înțepături de cuțit, fapt ce m-a determinat să-l întreb pe P.A.C. dacă el l-a tăiat cu cuțitul, acesta răspunzându-mi "da, mă eu l-am tăiat, ce te bagi tu", însă nu avea niciun cuțit în mână, dar avea sânge pe mâini (...) când s-a luminat am mers din nou să caut cuțitul, pe care l-am găsit după un gard de plasă situat la aproximativ 30 de metri de locul unde a avut loc agresiunea (...)". Față de toate aceste declarații, care s-au coroborat între ele, instanța de fond a constatat preocuparea inculpatului ca, după ce a înjunghiat victima, să scape de arma crimei, aruncând respectivul cuțit (tip briceag) într-un loc ferit, însă martorul T.G.

a găsit a doua zi acel cuțit și l-a predat organelor de poliție. Audiat în mod repetat în faza de urmărire penală, reaudiat și în fața instanței de fond, inculpatul în mod constant nu a recunoscut că l-ar fi înjunghiat pe B.A.V., nu a recunoscut nici măcar că ar fi avut vreun cuțit la el. În versiunea inculpatului, victima B.A.V. "e posibil ca în timpul încăierării să se fi tăiat în vreun ciob sau în vreo tablă de pe jos". Instanța de fond a constatat că această versiune nu s-a coroborat cu nicio altă probă administrată în cauză, toți martorii susținând, explicit sau implicit, versiunea victimei B.A.V. De asemenea instanța a mai constatat că versiunea inculpatului este neverosimilă și prin raportare la conținutul actelor medico-legale de la dosar.

Față de toate aceste argumente de fapt și în conformitate cu art. 356 lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 69 C. proc. pen., instanța de fond a înlăturat din ansamblul materialului probatoriu reținut în vederea stabilirii situației reale de fapt acele aspecte din declarație inculpatului în care acesta a susținut că nu a avut asupra sa vreun cuțit și nu a înjunghiat victima, întrucât acele aspecte din declarațiile inculpatului sunt mincinoase, fiind făcute "pro causa". Cu privire la încadrarea juridică a faptei comise de către inculpat, instanța a constatat că prin rechizitoriu s-a dat următoarea încadrare juridică: art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen.

Pe de altă parte, la termenul de judecată din 1 martie 2013 avocatul inculpatului a cerut, oral, dar și în scris, conform art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. în infracțiunea prev. de art. 181 C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen., argumentele participanților procesuali relativ la această cerere fiind consemnate în încheierea de ședință din 1 martie 2013. Motivele prezentate oral, dar și în scris de către avocatul inculpatului sunt, în esență, două: faptul că din probele administrate în cauză nu a rezultat că inculpatul l-ar fi înjunghiat cu un cuțit pe B.A.V.

(1) și faptul că inculpatul nu a acționat cu intenția de a ucide victima, dat fiind și faptul că la momentul incidentului cei doi erau prieteni buni (2). Deliberând sub acest aspect, instanța a constatat că nu se impune schimbarea încadrării juridice astfel cum a solicitat avocatul inculpatului, pentru următoarele motive. Astfel, față de art. 63 alin. (2) C. proc. pen., instanța a constat faptul că expertiza medico-legală nu este singura probă care poate conduce într-un dosar penal la concluzia că victima a fost agresată cu violentă, punându-i-se în primejdie viața (și ajungându-se astfel la încadrarea juridică de tentativă de omor).

Așa cum în mod temeinic a arătat și Înalta Curte de Casație și Justiție într-o decizie recentă de speță, independent de numărul de zile de îngrijiri medicale și de eventualele mențiuni privind "punerea în primejdie a vieții victimei" într-o eventuală expertiza medico-legală, ceea ce deosebește infracțiunile prev. de art. 180 - 182 C. pen. de tentativă la infracțiunea de omor este poziția subiectiva a făptuitorului față de acțiunile care constituie latura obiectiva a infracțiunii (Decizia nr. 1.597 din 13 martie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală). Or, din aceasta perspectivă, având în vedere faptul că, în fapt, în speță inculpatul a lovit cu cuțitul pe partea vătămată B.A.V.

cu intenție, de trei ori, este evident că și dacă nu a urmărit, cel puțin a acceptat posibilitatea că partea vătămata ar fi putut sa sufere leziuni traumatice foarte grave, cu sângerare abundentă și, pe cale de consecința, să moară prin "exangvinare" (pierderea unei cantități foarte mari de sânge). Repetarea elementului material al infracțiunii (inculpatul l-a înjunghiat pe partea vătămată de trei ori) a întărit convingerea instanței că din punct de vedere juridic, în prezenta unei tentative de omor, și nu în prezența infracțiunii prevăzute de art. 181 C. pen., și aceasta independent de cele 30 de zile de îngrijiri medicale și de mențiunea "leziunile au pus în primejdie viața victimei", aspecte clar evidențiate în concluziile certificatului medico-legal.

Relativ la cele două argumente prezentate de către avocatul inculpatului sub acest aspect, pe de o parte instanța a constatat că din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul l-a înjunghiat cu un cuțit pe B.A.V., iar pe de altă parte au fost prezentate mai sus argumente care au condus la concluzia că inculpatul P.A.C. a acționat cu intenția indirectă de a ucide victima, faptul că la momentul incidentului cei doi erau prieteni buni determinând "exacerbarea" orgoliului inculpatului, în sensul că deși martora T.V.R. reușise inițial să aplaneze conflictul dintre cei doi, inculpatul a scos din buzunar un cuțit, l-a ajuns din urmă pe B.A.V. și pe la spate l-a apucat pe B.A.V. cu mâna dreaptă de după gât (pentru a-l imobiliza), iar cu mâna stângă l-a înjunghiat cu cuțitul de 3 ori succesiv, în ambii mușchi fesieri.

În consecință, față de toate aceste considerente vizând încadrarea juridică a infracțiunii comise de către inculpat, instanța, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice pusă în discuție de către avocatul inculpatului, în sensul schimbării încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 -175 lit. i) C. pen în infracțiunea prev. de art. 181 C. pen. Tot cu privire la încadrarea juridică a faptei comise de către inculpat, instanța a mai constatat că elementul material a constat în acțiunea repetată a inculpatului de lovire cu un cuțit, în zona mușchilor fesieri ai victimei.

Față de art. 19 C. pen., instanța a reiterat că inculpatul a acționat cu vinovăție sub forma intenției indirecte deoarece, chiar dacă nu a urmărit să ucidă victima, prin folosirea unui obiect vulnerant de fier, cu muchii ascuțite (cuțitul), cu care a lovit într-o zonă puternic vascularizată, vitală, pe partea vătămată, trei lovituri aplicate cu forță sporită, inculpatul a acceptat că e posibil ca victima să moară ca urmare a sângerărilor abundente generate de către aceste trei lovituri. În speța de față, la individualizarea pedepsei, instanța de fond a constatat că limitele de pedeapsă prevăzute de art. 175 C. pen. trebuie să fie reduse la jumătate, dat fiind faptul că inculpatul a săvârșit o tentativă de omor calificat.

Mai apoi, instanța a constatat că este ținut de aplicarea art. 99 și următoarele C. pen, dată fiind minoritatea inculpatului la momentul comiterii faptelor. Prin urmare, instanța a redus încă o dată, cu jumătate, limitele de pedeapsă mai sus-menționate. Aceste două reduceri succesive trebuie să fie făcute, având în vedere că fiecare reducere are o cauză juridică distinctă, prin voința legiuitorului. La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de fond a avut în vedere și incidența unor circumstanțe atenuante, față de dispozițiile art. 73 - 74 C. pen.

(prezența inculpatului la toate termenele de judecată cu excepția ultimului termen, disponibilitatea sa teoretică în a recupera prejudiciul creat spitalului și o parte din prejudiciul creat victimei, perspectivele de reinserție socială a inculpatului - astfel cum a rezultat din referatul de evaluare, faptul că a recunoscut implicarea sa în incidentul cu victima B.A.V., dar și incidența unor circumstanțe agravante, față de dispozițiile art. 75 C. pen. (lipsa de căință activă efectivă, în sensul că până în prezent nu a despăgubit cu niciun RON pe niciuna dintre cele două părți civile, repetabilitatea elementului material - trei acțiuni de lovire, antecedentele sale penale din minoritate precum și poziția procesuală a inculpatului - de nerecunoaștere a tentativei de omor comise, în sensul că nu a recunoscut că ar fi înjunghiat victima cu un cuțit).

În consecință, instanța a aplicat art. 80 alin. (2) C. pen., compensând circumstanțele agravante cu cele atenuante și, văzând că art. 80 alin. (2) C. pen. permite coborârea pedepsei sub minimul special (care este în speță de 3 ani și 9 luni de închisoare) instanța a orientat cuantumul pedepsei principale sub minimul special apreciind că se impune să dea greutate sporită stării de minoritate în care inculpatul a comis infracțiunea. În concluzie, instanța a aplicat o pedeapsă principală în cuantum de 3 ani de închisoare. Având în vedere prevederile art. 109 alin. (3) C. pen. raportat la art. 65 C. pen., instanța nu a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, legea fiind expresă în acest sens în cazul condamnaților minori.

Pe de altă parte instanța, în temeiul art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului, ca pedeapsă accesorie, interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., legea fiind expresă în acest sens . În continuare, dat fiind faptul că inculpatul a săvârșit infracțiunea în speță (astfel cum a fost aceasta arătată în fapt și în drept mai sus), în termenul de încercare al pedepsei de 1 an de închisoare, aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 305/2008 a Judecătoriei Sectorului 3 București (definitivă la 11 iunie 2008), instanța, în temeiul art. 110 1 alin. (2) C. pen. rap. la art. 83 alin. (1) C. pen., a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 305/2008 a Judecătoriei Sectorului 3 București (defin.

la 11 iunie 2008 ), și a dispus cumularea aritmetică a celor două pedepse mai sus-amintite, în final inculpatul P.A.C. executând o pedeapsă principală rezultantă de 4 (patru) ani închisoare. Această pedeapsă principală rezultantă se va da spre executare în regim de detenție, față de prevederile art. 110 1 l alin. (2) C. pen. rap. la art. 83 alin. (1) C. pen., văzând și Decizia de recurs în interesul legii nr. 1/2011 (M.Of. nr. 495/2011). În consecință, în temeiul art. 71 C. pen. instanța a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

De asemenea, în temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., instanța a dedus din cuantumul pedepsei principale rezultante de 4 ani de închisoare aplicate inculpatului, durata reținerii acestuia în cauza în care s-a pronunțat Sentința penală nr. 305/2008 a Judecătoriei Sectorului 3 București, respectiv durata reținerii acestuia din ziua de 27 februarie 2008. De asemenea, în temeiul art. 7 alin. (1) raportat la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 instanța a dispus prelevarea de la inculpat, la data eliberării din penitenciar, a probelor biologice, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare. Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța a constatat următoarele: în noaptea de 14 -15 mai 2009, în zona stației de autobuz situată pe șoseaua Unirii din localitatea B., jud. Ilfov, ca urmare a unui conflict spontan izbucnit intre inculpat și victima B.A.V.

(conflict generat de refuzul inculpatului de a restitui un telefon mobil aparținând martorului F.E.R.), cei doi s-au lovit reciproc, iar la un moment dat inculpatul a scos din buzunar un cuțit cu care a lovit în mod repetat victima în zona mușchilor fesieri. în acest context martorul F.E.R. a apelat de pe telefonul mobil la nr. 112, în scurt timp victima fiind transportată cu mașina salvării la Spitalul Clinic de Urgență București ("Floreasca"), unde asupra sa s-a intervenit chirurgical în regim de urgență, situația medicală a victimei stabilizându-se ulterior. Această faptă întrunește, sub aspect obiectiv și subiectiv, condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 și 999 C. civ.

(în redactarea anterioară Legii nr. 287/2009 și a Legii nr. 71/2011) Această "versiune" a C. civ. a fost avută în vedere în speță, prin raportare la data săvârșirii faptei imputate inculpatului. De asemenea, dat fiind faptul că la data comiterii faptei (ce antrenează răspunderea civilă delictuală) inculpatul era minor, s-a constatat că în speță trebuie antrenată și răspunderea solidară a părinților minorului, ca părți responsabile civilmente, în baza art. 1000 alin. (2) C. civ. (de asemenea în redactarea ulterioară Legii nr. 287/2009 și a Legii nr. 71/2011). Prin urmare, instanța, în temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998, 999 și 1000 alin. (2) C. civ.

(în redactarea anterioară Legii nr. 287/2009 și a Legii nr. 71/2011), a admis acțiunea civilă cu caracter alăturat promovată de către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență București ("Floreasca") și, în consecință, a obligat pe inculpatul P.A.C., în solidar cu părțile responsabile civilmente P.M. și Ț.D.G., să plătească părții civile Spitalul Clinic de Urgență București ("Floreasca") suma de 18.619,50 RON cu titlu de daune materiale, sumă la care s-a adăugat dobânda legală aferentă, calculată până la momentul plății efective a daunelor materiale mai sus arătate.

Pentru a dispune în acest sens, instanța a avut în vedere că sunt întrunite în speță condițiile răspunderii civile delictuale: fapta ilicită - infracțiunea săvârșită, prejudiciul suferit - daune materiale, dar și cu poziția inculpatului sub acest aspect, prejudiciul este cert și nereparat încă, legătura de cauzalitate directa dintre faptele ilicite și prejudiciul produs, vinovăția inculpatului sub forma intenției indirecte, prin raportare la art. 19 C. pen. În faza de urmărire penală, partea vătămată B.A.V. a arătat că se constituie ca parte civilă, în fața instanței menționând că dorește să îi fie acordate daune materiale în cuantum de 35.000 de RON și daune morale în cuantum de 265.000 de RON.

Cu privire la acest aspect, văzând și expertiza medico-legală încuviințată de către instanța de fond sub acest aspect, instanța a constatat că sunt întrunite și în acest caz condițiile răspunderii civile delictuale mai sus-arătate. Astfel, în ceea ce privește prejudiciul suferit de către partea vătămata B.A.V. prin încălcarea dreptului subiectiv nepatrimonial (dreptul la integritate și inviolabilitate fizică), acesta este de natura morală.

Existența acestui prejudiciu moral a fost dovedită cu înscrisurile cu caracter medical de la dosarul instanței precum și cu cele de la dosarul de urmărire penală precum și cu expertiza medico-legală încuviințată de către instanța de fond sub acest aspect Cu privire la cuantumul acestui prejudiciu moral, instanța a constatat că acesta nu se poate dovedi, astfel încât despăgubirile civile pe care instanța le-a acordat părții vătămate nu reprezintă o modalitate de repunere în situația anterioară săvârșirii faptei, tentativa de omor, ci o modalitate prin care se urmărește a se compensa echitabil valoarea de care a fost privată.

Față de aceste considerente, având în vedere că practica judiciară în materie este constantă în a aprecia cuantumul daunelor morale ce se acordă trebuie apreciat în echitate, văzând și art. 41, teza finală, din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța a admis sub acest aspect în parte acțiunea civilă cu caracter alăturat, astfel cum a fost aceasta precizată, promovată de către partea civilă B.A.V. și în consecință a obligat pe inculpatul P.A.C., în solidar cu părțile responsabile civilmente P.M. și Ț.D.G., să plătească părții civile B.A.V. suma de 70.000 de RON cu titlu de daune morale. Instanță de fond a considerat că suma cerută de către partea civilă B.A.V. ca daune morale - 265.000 de RON - este totuși exagerată ca și cuantum, având în vedere și faptul că admiterea în totalitate a daunelor morale cerute de către partea civilă B.A.V.

ar însemna o îmbogățire fără justă cauză a acestuia, ceea ce este contrar art. 1, 14, 15, 16 1 , și 346 C. proc. pen., dar și art. 41, teza finală, din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Pe de altă parte, victima a solicitat și plata de daune materiale în cuantum de 1.568 RON. În acest sens în cauză s-au administrat probe prin care să se tindă la dovedirea existenței și a cuantumului acestora, văzând și principiul disponibilității ce guvernează soluționarea acțiunii civile cu caracter alăturat. Prin urmare, văzând declarația martorei G.S. care s-au coroborat cu înscrisurile (chitanțele) instanța a admis în totalitate acțiunea civilă cu caracter alăturat promovată de către partea civilă B.A.V.

relativ la daunele materiale solicitate, și în consecință l-a obligat pe inculpatul P.A.C., în solidar cu părțile responsabile civilmente P.M. și Ț.D.G., să plătească părții civile B.A.V. suma de 1.568 de RON cu titlu de daune materiale, această sumă rezultând din "adunarea" tuturor cheltuielilor cu medicația victimei, astfel cum au rezultat acestea din chitanțele depuse la dosar. Văzând și expertiza medico-legală încuviințată de către instanța de fond sub acest aspect, instanța a constatat că nu se impune ca daune materiale să acorde și vreo prestație periodică victimei, întrucât victima are "capacitate de muncă păstrată" și "nu se încadrează în grad de invaliditate". În același sens, instanța a constatat că nu se impune repunerea cauzei pe rol conform art. 344 C. proc.

pen., pentru a se pune în discuția participanților obiecțiunile scrise ale părții civile la expertiză, deoarece față de art. 67 C. proc. pen., instanța a apreciat proba ca fiind inutilă în acest stadiu procesual, întrucât prin raportare la art. 125 C. proc. pen. instanței nu i-au fost induse suficiente îndoieli cu privire la exactitatea concluziilor raportului de expertiză, prin raportare la considerentele acestei expertize. Față de toate aceste considerente, instanța a respins ca neîntemeiate restul pretențiilor civile formulate de către partea civilă B.A.V. (restul pretențiilor cu caracter moral, cele cu caracter material fiind în totalitate dovedite și acordate, astfel cum s-a arătat mai sus).

Față de prevederile exprese ale legii, instanța, în temeiul art. 353 C. proc. pen. raportat la art. 163 - 166 C. proc. pen., a instituit sechestrul asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpatului P.A.C. precum și ale părților responsabile civilmente P.M. și Ț.D.G., până la concurența sumei de 71.568 de RON, această din urmă sumă fiind rezultatul adunării daunelor materiale și a celor morale acordate de către instanța de fond, pentru considerentele de fapt și de drept mai sus-arătate. S-a impus instituirea sechestrul asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile și ale părților responsabile civilmente P.M. și Ț.D.G. deoarece aceștia, ca părinți ai inculpatului, răspund în solidar cu acesta față de art. 1000 alin. (2) C. civ.

(în redactarea anterioară Legii nr. 287/2009 și a Legii nr. 71/2011). Față de prevederile exprese ale legii, instanța, în temeiul art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea cuțitului tip briceag ce a fost folosit la comiterea infracțiunii, cuțit indisponibilizat la Casa de valori din cadrul Tribunalului Ilfov, potrivit procesului-verbal din 9 octombrie 2012. În cele din urmă instanța, în temeiul art. 191 alin. (1) și (3) C. proc. pen., reținând culpa procesuală a inculpatului, l-a obligat pe acesta în solidar cu părțile responsabile civilmente P.M. și Ț.D.G. la plata sumei de 2.200 de RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de către stat în cauză.

La cuantificarea acestei sume instanța a avut în vedere cheltuielile judiciare efectuate în faza de urmărire penală, dar și cheltuielile judiciare efectuate în faza de cercetare judecătorească pe parcursul a nouă termene de judecată, incluzând și efectuarea unui referat de evaluare, ținând cont și de faptul că inculpatul nu a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., ceea ce a dus la o cercetare judecătorească laborioasă și, prin urmare, la majorarea cheltuielilor judiciare efectuate în faza de cercetare judecătorească în acest dosar. În cauză onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului, în cuantum de 200 de RON, s-a avansat din fondul Ministerul Justiției. De asemenea, în temeiul art. 193 alin. (1) și (4) C. proc.

pen. instanța a obligat inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente P.M. și Ț.D.G. la plata către partea civilă B.A.V. a sumei de 2.170,12 RON cu titlul de cheltuieli judiciare făcute de către partea civilă în cauză, văzând înscrisurile doveditoare în acest sens, respingând ca neîntemeiată restul cererii privind plata de cheltuieli judiciare făcute de către partea civilă B.A.V., astfel cum a fost aceasta precizată la dosarul instanței. Împotriva acestei soluții a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov și inculpatul P.A.C.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a criticat hotărârea instanței de fond, invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia, față de faptul că instanța de judecată a aplicat inculpatului o pedeapsă nelegală, prin reținerea prevederilor art. 80 alin. (2) C. pen., însă fără a reține și circumstanțe atenuante, dar și netemeinicia acesteia, reținând: a) lipsa de căință activă a inculpatului - în sensul că nu a despăgubit părțile civile și nu și-a manifestat regretul față de cele întâmplate; b) antecedența penală în minoritate a inculpatului, acesta fiind anterior sancționat administrativ pentru port ilegal de cuțit, conf. art. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 rep., iar prin Sentința penală nr. 305/2008 a Judecătoriei Sectorului 3 București (definitivă la 11 iunie 2008) a fost condamnat la 1 an închisoare, cu aplicarea art. 81 și 110 C. pen.

c) poziția procesuală de nerecunoaștere a săvârșirii faptei în raport de evidența materialului probator administrat în cauză.

De asemenea, este criticată și reținerea, în motivarea hotărârii, a următoarelor circumstanțe atenuante judiciare : a) prezența inculpatului la toate termenele de judecată, cu excepția ultimului; b) disponibilitatea teoretică a inculpatului de a recupera prejudiciul creat Spitalului Clinic de Urgență Floreasca și o parte din cel cauzat victimei B.A.V., disponibilitate care nu este una practică, concretă, integrală ci doar una declarativă; c) perspectivele de reinserție socială potrivit referatului de evaluare efectuat în cauză, în opinia parchetului din referat nerezultând această perspectivă; d) faptul că inculpatul a recunoscut implicarea sa în incident, negarea acesteia fiind imposibilă văzând că de față la comiterea faptei au fost mai mulți martori, organele de poliție l-au ridicat pe inculpat la o mică distanță de locul comiterii faptei, plin de sângele victimei.

În motivele sale de apel, inculpatul P.A.C. a adus următoarele critici: 1. Inculpatul a invocat cazul de nulitate absolută prevăzut de art. 197 alin. (2) și (3) C. proc. pen. raportat la art. 171 alin. (2) C. proc. pen. în legătură cu declarația dată de către inculpat (minor la data respectivă) la data de 15 mai 2009, declarație dată fără a fi asistat de către un avocat, astfel cum era obligatoriu, nefiind prezentă nici măcar mama inculpatului. Ca o consecință a acestei nulități, toate actele de procedură subsecvente acestei declarații sunt lovite de nulitate, inclusiv rechizitoriul emis în cauză, instanța de fond nefiind legal sesizată. 2. Se solicită achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art 10 lit c) C. proc.

pen. - fapta nu a fost săvârșită de inculpat. Niciunul dintre martorii direcți, prezenți la locul faptei, audiați atât în faza de urmărire penală cât și de către instanța de fond nu au declarat să fi văzut că inculpatul a lovit cu un cuțit sau cu alt obiect tăietor-înțepător pe parte vătămată. Toți au declarat că între cei doi au existat divergențe verbale și apoi o altercație. Niciunul dintre martori nu a văzut vreun cuțit sau alt obiect asemănător în mâna inculpatului nici înainte, nici în timpul altercației dintre cei doi și nici după acest moment. Nici măcar partea vătămată nu a fost constantă în declarațiile sale, astfel că în aproape toate declarațiile date arată că nu a văzut cuțit în mâna inculpatului: "Cu privire la cuțitul tip briceag care mi-a fost prezentat la procuror (...) în momentul agresiunii eu nu l-am văzut în mână la P.A.C.

(...), iar după ce m-am ridicat nu l-am văzut, de asemenea, în mână la P.A.C.". Faptul că, a doua zi după incident, pe 15 mai 2009, martorul T.G. predă organelor de poliție un cuțit tip briceag despre care acesta afirmă că l-ar fi găsit după un gard de plasă, la cea 30 metri de locul incidentului, nu face dovada că este "arma crimei" atâta timp cât modalitatea de a intra în posesia lui este discutabilă, de pe acesta nu au fost prelevate probe care să ateste urme provenind de la inculpat sau victimă. însăși declarația dată de martorul T.G. nu s-a coroborat cu alte probe din dosar și este discutabilă. Mai mult decât atât, acest martor nu a mai putut fi audiat de către instanța de judecată, în condiții de contradictorialitate și publicitate; la fel și sora sa, martora T.V.R.

3. De asemenea, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen. în art. 182 alin (2) teza ultimă cu aplic art. 99 și următoarele C. pen. și reținerea scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., motivat prin lipsa intenției de a ucide, atât a intenției directe cât și a intenției indirecte În apelul inculpatului se reține că: - între inculpat și partea vătămată a izbucnit un conflict spontan, ambii aflându-se sub influența alcoolului (berea băută - 2 litri - în drum spre B.), partea vătămată B.A.V. lovindu-l inițial cu 2 pumni în față pe inculpat, astfel cum arată martorii audiați în cauză, partea vătămată și inculpatul, ajungând în scurt timp să se lovească reciproc.

Nu s-a făcut dovada folosirii unui cuțit de către inculpat, nu s-a dovedit clar care a fost obiectul tăietor-înțepător cu care au fost produse plăgile părții vătămate; - între inculpat și partea vătămată erau relații vechi de prietenie, nicidecum de dușmănie, deci nu existau motive de această natură care să justifice o intenție de a ucide a inculpatului; - regiunea corpului lovită nu este una vitală, zona fesieră nefiind considerată astfel nici de doctrină și nici de practică ca fiind zonă vitală. Faptul că viața părții vătămate a fost pusă în pericol din cauza exangvinării prin lezarea unor vase de sânge importante (dar profunde), apare ca intenție depășită.

În ceea ce privește soluționarea laturii civile: 1. Cu privire la daunele materiale se consideră că acestea au fost greșit reținute și calculate de către instanța de fond, în condițiile în care, tocmai pentru a induce în eroare și a conduce la o sumă mai mare, partea vătămată a depus unele chitanțe reprezentând cheltuieli investigații medicale, în dublu sau chiar triplu exemplar. Mai mult decât atât, în temeiul art. 998, 999 și 1000 C. civ., inculpatul putea fi obligat la plata acelor cheltuieli care sunt consecință directă a faptelor sale, deci față de care există un raport de cauzalitate, dar s-a putut observa că, urmare a investigațiilor solicitate de I.N.M.L., la cererea expresă de expertizare formulată de către partea civilă, au fost infirmate afecțiuni ale coloanei vertebrale care să aibă legătură cu acuzația, deci plata contravalorii examenului RMN al coloanei vertebrale (725 RON) nu se impunea în sarcina inculpatului.

De asemenea, examenul EMG nu evidențiază o afectarea a nervului sciatic ca urmare a plăgilor fesiere presupus provocate de inculpat, mecanismul de afectare fiind, cel mai probabil, prin compresiune veche a acestui nerv la nivelul capului fibular (aflat sub genunchi, postero-exterior, deci la mare distanță de zona fesieră). În consecință nici taxa de 200 RON plătită pentru acest examen nu trebuia imputată inculpatului, afecțiunea reclamată de partea vătămată care a condus la efectuarea acestor două investigații (RMN și EMG) nefiind cauzată de inculpat, neavând legătură cu fapta sa. La fel de bine putea solicita partea vătămată și radiografii panoramice dentare pe care apoi să i le impute inculpatului.

2. Cu privire la daunele morale, apreciază că suma de 70.000 RON reprezintă o sumă foarte mare, nerealistă și care, în mod clar, conduce la o îmbogățire fără justă cauză a părții civile. Trebuia ținut cont de întregul context al desfășurării incidentului, de culpa comună a celor doi - inculpatul și partea civilă - de circumstanțele reale ale săvârșirii faptei precum și de cele personale ale amândurora. Căci este de netăgăduit faptul că ambii provin din familii modeste, cu venituri la limita existenței, că această sumă este excesiv de mare pentru inculpat și, oricât ar fi de mare dorința de a o plăti, este irealizabilă.

Un calcul rapid, ținând cont că inculpatul nu poate spera la un loc de muncă cu un salariu mai mare de minimul pe economie, care este acum de 800 RON brut (având în vedere pregătirea sa profesională), ar conduce la aproape 100 de luni necesare pentru a plăti, fără a mai lua în calcul necesarul propriu de hrană, îmbrăcăminte etc. pentru propria existență. Nici mama sa nu are o situație materială mai bună, abia făcând față cheltuielilor lunare, având deja datorii la cotele de întreținere ale apartamentului. De altfel, de aici și ezitarea de a își exprima acordul de a plăti aceste daune din partea inculpatului: a conștientizat că îi va fi aproape imposibil să poată plăti o așa sumă mare. Prin Decizia penală nr. 292 din 16 octombrie 2013, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov împotriva Sentinței penale nr. 21 din 4 aprilie 2013 pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția penală, în Dosarul nr. 1590/93/2012. În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul formulat de inculpatul P.A.C. A desființat, în parte, Sentința penală nr. 21 din 4 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Ilfov și rejudecând: În temeiul art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului, din art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 99 C. pen., în art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 99 C. pen. În temeiul art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplic.

art. 99 C. pen., a condamnat pe inculpatul P.A.C. la 2 ani închisoare. În temeiul art. 110 1 alin. (2) C. pen. rap. la art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 305/2008 a Judecătoriei Sectorului 3 București, definitivă la 11 iunie 2008, pe care a cumulat-o cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată în cauză, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia. Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate, atât prin prisma motivelor invocate de apelanți, cât și din oficiu, sub toate aspectele, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc.

pen., Curtea a apreciat că apelul formulat de inculpat este întemeiat pentru următoarele considerente: Instanța de apel, prin Încheierea din data de 18 iunie 2013, a dispus audierea martorilor T.G. și S.N. și reaudierea părții vătămate/civile B.A.V., aceasta din urmă fiind audiată la data de 15 octombrie 2013, în privința martorilor T.G. și S.N. constatându-se imposibilitatea de audiere, față de mențiunile procesului-verbal întocmit de organele de poliție cu privire la martorul T.G. și de imposibilitatea identificării martorului S.N. Curtea constată, în urma analizării materialul probator administrat că instanța de fond a reținut în mod corect în sarcina inculpatului P.A.C.

că în noaptea de 14 -15 mai 2009, în zona stației de autobuz situată pe șoseaua Unirii din localitatea B., jud. Ilfov, ca urmare a unui conflict spontan izbucnit intre inculpat și victima B.A.V., cei doi s-au lovit reciproc, iar la un moment dat inculpatul a scos din buzunar un cuțit cu care a lovit în mod repetat victima în zona mușchilor fesieri. În acest context martora F.E.R. a apelat de pe telefonul mobil la nr. 112, în scurt timp victima fiind transportată cu mașina salvării la Spitalul Clinic de Urgență București, unde asupra sa s-a intervenit chirurgical în regim de urgență, situația medicală a victimei stabilizându-se ulterior. Din certificatul medico-legal a rezultat că victima B.A.V.

a prezentat leziuni traumatice produse prin lovire cu un corp tăietor-înțepător, posibil cuțit. Leziunile pot data din 15 mai 2009 și au pus în primejdie viața victimei. Relevante sunt în acest sens următoarele mijloace de probă administrate în faza de urmărire penală: procese-verbale de cercetare la fața locului și planșele foto aferente, declarațiile părții vătămate, declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor F.E.R., T.M., T.V. și T.G., certificatul medico-legal eliberat părții vătămate, precum și cele administrate în faza de cercetare judecătorească, declarația inculpatului, declarația părții vătămate, declarațiile martorilor F.E.R., G.S., înscrisuri (precizatoare pe latură civilă, în circumstanțiere, dar și în probațiune), referatul de evaluare în ceea ce îl privește pe inculpat, caracterizări privindu-l pe inculpat, expertiza medico-legală a victimei.

Instanța nu poate reține apărările inculpatului, precizate cu ocazia declarațiilor date în cauză, dar și prin motivele de apel, prin care arată că, întrucât niciunul dintre martorii direcți, prezenți la locul faptei, audiați atât în faza de urmărire penală cât și de către instanța de fond nu au declarat să fi văzut că inculpatul a lovit cu un cuțit sau cu alt obiect tăietor-înțepător pe parte vătămată, nu a fost dovedit că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată B.A.V. cu un cuțit, astfel încât s-ar impune achitarea sa, în conformitate cu prevederile art. 10 lit. c) C. proc. pen. Totuși, reținem că din declarațiile martorilor audiați, în special a martorei F.E.R. audiată și în fața instanței, dar și din declarațiile inculpatului și ale părții vătămate/civile, a existat între B.A.V.

și P.A.C. un conflict spontan, în care și-au aplicat lovituri reciproce, în urma căruia partea civilă a acuzat dureri la nivelul lombar și a constatat că sângerează abundent. Astfel, chiar dacă martorii nu au observat ca inculpatul să fi avut un obiect tăietor-înțepător (cuțit), apare cu certitudine dovedită împrejurarea că leziunile suferite de partea vătămată au fost produse cu ocazia conflictului pe care l-a avut cu inculpatul P.A.C. Din cuprinsul atât al certificatului medico-legal cât și al raportului de expertiză medico-legală, rezultă că leziunile suferite de B.A.V. la data de 15 mai 2009, au fost reprezentate prin plăgi înțepat-tăiate profunde fesier bilateral, care se puteau produce prin acțiunea unui obiect ascuțit de tip înțepător-tăietor, leziuni care au pus în primejdie viața persoanei.

Este astfel exclus ca leziunile suferite să fi a