ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2005/2012

Asupra recursului de

față ;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 22 mai 2012 pronunțată în

Dosarul nr. 2667/3/2012/a4 (1451/2012), printre altele, Curtea de Apel

București, secția a II-a penală, a constatat legalitatea și temeinicia măsurii

arestării preventive a inculpaților H.I., V.A., S.C., C.F., N.C.C., P.A.M., H.C.

și P.A.V.

A menținut măsura

arestării preventive a inculpaților H.I., V.A., S.C., C.F., N.C.C., P.A.M., H.C.

și P.A.V.

A respins ca

neîntemeiate cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de

inculpații H.I. și S.C.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța a reținut în esență că, în ceea ce privește

legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților H.I., V.A.,

S.C., C.F., N.C.C., P.A.M., H.C. și P.A.V., Curtea a constatat că există în

continuare indicii din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au

săvârșit faptele pentru care au fost trimiși în judecată în sensul

dispozițiilor art. 68

1

C. proc. pen. raportat la art. 143 C. proc.

pen.

Referitor la

inculpatul S.C. s-a reținut că și la acest moment procesual temeiurile care au

determinat arestarea preventivă se mențin și impun în continuare privarea de

libertate a inculpatului.

Curtea a constatat ca

fiind incidente dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen. deoarece pedeapsa

prevăzută de lege pentru infracțiunea cercetată este închisoarea mai mare de 4

ani și există probe certe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol

concret pentru ordinea publică. Pericolul pentru ordinea publică rezultă din

natura și gravitatea faptei presupus comise, de urmarea produsă, de

circumstanțele personale ale inculpatului.

La aprecierea

gravității faptelor pentru care inculpații mai sus-menționați sunt trimiși în

judecată, Curtea a avut în vedere perioada îndelungată de desfășurare a

activității infracționale, amploarea acestei activități, modalitatea și

împrejurările în care se efectuau tranzacțiile, existența unui cerc relațional

propice comiterii unor astfel de fapte, împrejurări ce conduc la persistența

sentimentului de tulburare și nesiguranță din rândul opiniei publice.

S-a mai arătat, de

asemenea, că pentru buna desfășurare a procesului penal, potrivit art. 136 C.

proc. pen., este justificată menținerea stării de arest preventiv, nefiind

depășită nici durata rezonabilității acestei măsuri, în raport de complexitatea

cauzei.

Ca urmare, având în

vedere dispozițiile art. 160

b

raportat la art. 300

2

C.

proc. pen. și art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și libertăților fundamentale, Curtea a apreciat că temeiurile care au

determinat arestarea inițială a inculpaților impun în continuare privarea de

libertate a acestora și în consecință a menținut starea de arest.

Împotriva acestei

încheieri, în termen legal a declarat recurs inculpatul S.C.

Recursul declarat de

inculpat este inadmisibil urmând a fi respins ca atare pentru următoarele

considerente:

Cu privire la

dispoziția instanței referitoare la starea de arest preventiv a inculpatului S.C.

Potrivit

dispozițiilor art. 141 C. proc. pen., încheierea dată în primă instanță și în

apel prin care se dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea

sau încetarea de drept a măsurii preventive, precum și împotriva încheierii

prin care se dispune menținerea arestării preventive, poate fi atacată separat

cu recurs, de procuror sau de inculpat în termen de 24 de ore de la pronunțare

pentru cei prezenți și de la comunicare pentru cei lipsă.

Rezultă din

conținutul textului de lege menționat mai sus că sunt supuse căii de atac a

recursului numai încheierile ce privesc menținerea măsurii arestării preventive

pronunțate de prima instanță și de instanța de apel.

Întrucât în prezenta

cauză se constată că încheierea atacată cu recurs este o încheiere prin care

s-a menținut măsura arestării preventive a inculpaților din cauză, iar

încheierea în speță este pronunțată de o instanță învestită cu soluționarea

recursului formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva

încheierii de ședință din 19 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția

I penală, în Dosarul nr. 2667/3/2012/a4, urmează a se constata că o astfel de

încheiere, prin voința legiuitorului nu este supusă căii de atac a recursului

nefiind pronunțată de o instanță de fond sau apel.

Hotărârea atacată fiind

definitivă, recursul declarat de inculpat urmează a fi respins ca inadmisibil.

Cu privire la dispoziția

instanței referitoare la respingerea ca neîntemeiată a cererii de liberare provizorie

sub control judiciar formulată de inculpat.

Potrivit dispozițiilor

art. 160

9

C. proc. pen. care reglementează recursul împotriva încheierilor

privind liberarea provizorie se prevede că împotriva încheierii prin care s-a admis

ori s-a respins cererea de liberare provizorie se poate face recurs de către inculpat

ori de către procuror la instanța superioară.

Cum în speță instanța

de recurs este aceea care a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie

sub control judiciar, recursul formulat de inculpat cu privire la această dispoziție

a instanței va fi, de asemenea, respins ca inadmisibil, neexistând o instanță superioară

instanței de recurs.

Văzând și dispozițiile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de inculpatul S.C. împotriva încheierii din 22 mai 2012 a Curții

de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 2667/3/2010/a4.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință

publică, azi 8 iunie 2012.