ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2005/2012

Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 22 mai 2012 pronunțată în Dosarul nr. 2667/3/2012/a4 (1451/2012), printre altele, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților H.I., V.A., S.C., C.F., N.C.C., P.A.M., H.C. și P.A.V. A menținut măsura arestării preventive a inculpaților H.I., V.A., S.C., C.F., N.C.C., P.A.M., H.C. și P.A.V. A respins ca neîntemeiate cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații H.I. și S.C. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut în esență că, în ceea ce privește legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților H.I., V.A., S.C., C.F., N.C.C., P.A.M., H.C.

și P.A.V., Curtea a constatat că există în continuare indicii din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care au fost trimiși în judecată în sensul dispozițiilor art. 68 1 C. proc. pen. raportat la art. 143 C. proc. pen. Referitor la inculpatul S.C. s-a reținut că și la acest moment procesual temeiurile care au determinat arestarea preventivă se mențin și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului. Curtea a constatat ca fiind incidente dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen. deoarece pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea cercetată este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Pericolul pentru ordinea publică rezultă din natura și gravitatea faptei presupus comise, de urmarea produsă, de circumstanțele personale ale inculpatului. La aprecierea gravității faptelor pentru care inculpații mai sus-menționați sunt trimiși în judecată, Curtea a avut în vedere perioada îndelungată de desfășurare a activității infracționale, amploarea acestei activități, modalitatea și împrejurările în care se efectuau tranzacțiile, existența unui cerc relațional propice comiterii unor astfel de fapte, împrejurări ce conduc la persistența sentimentului de tulburare și nesiguranță din rândul opiniei publice. S-a mai arătat, de asemenea, că pentru buna desfășurare a procesului penal, potrivit art. 136 C. proc.

pen., este justificată menținerea stării de arest preventiv, nefiind depășită nici durata rezonabilității acestei măsuri, în raport de complexitatea cauzei. Ca urmare, având în vedere dispozițiile art. 160 b raportat la art. 300 2 C. proc. pen. și art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, Curtea a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpaților impun în continuare privarea de libertate a acestora și în consecință a menținut starea de arest. Împotriva acestei încheieri, în termen legal a declarat recurs inculpatul S.C. Recursul declarat de inculpat este inadmisibil urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente: Cu privire la dispoziția instanței referitoare la starea de arest preventiv a inculpatului S.C.

Potrivit dispozițiilor art. 141 C. proc. pen., încheierea dată în primă instanță și în apel prin care se dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive, precum și împotriva încheierii prin care se dispune menținerea arestării preventive, poate fi atacată separat cu recurs, de procuror sau de inculpat în termen de 24 de ore de la pronunțare pentru cei prezenți și de la comunicare pentru cei lipsă. Rezultă din conținutul textului de lege menționat mai sus că sunt supuse căii de atac a recursului numai încheierile ce privesc menținerea măsurii arestării preventive pronunțate de prima instanță și de instanța de apel.

Întrucât în prezenta cauză se constată că încheierea atacată cu recurs este o încheiere prin care s-a menținut măsura arestării preventive a inculpaților din cauză, iar încheierea în speță este pronunțată de o instanță învestită cu soluționarea recursului formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva încheierii de ședință din 19 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 2667/3/2012/a4, urmează a se constata că o astfel de încheiere, prin voința legiuitorului nu este supusă căii de atac a recursului nefiind pronunțată de o instanță de fond sau apel. Hotărârea atacată fiind definitivă, recursul declarat de inculpat urmează a fi respins ca inadmisibil.

Cu privire la dispoziția instanței referitoare la respingerea ca neîntemeiată a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat. Potrivit dispozițiilor art. 160 9 C. proc. pen. care reglementează recursul împotriva încheierilor privind liberarea provizorie se prevede că împotriva încheierii prin care s-a admis ori s-a respins cererea de liberare provizorie se poate face recurs de către inculpat ori de către procuror la instanța superioară. Cum în speță instanța de recurs este aceea care a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar, recursul formulat de inculpat cu privire la această dispoziție a instanței va fi, de asemenea, respins ca inadmisibil, neexistând o instanță superioară instanței de recurs.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul S.C. împotriva încheierii din 22 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 2667/3/2010/a4. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 8 iunie 2012.