ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1842/2014

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul Ș.I. împotriva Deciziei penale nr . 404 din 12 decembrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 320 din 6 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 6712/95/2013, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei comisă de inculpat Ș.I., fără antecedente penale, din dispozițiile art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen. anterior, cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, în dispozițiile art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen. anterior.

În baza art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2)-76 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul Ș.I., fără antecedente penale, la 4 ani închisoare și îi aplică 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. e) C. pen. anterior.

În baza art. 88 C. pen. anterior, s-a dedus din pedeapsa principală aplicată reținerea și arestarea preventivă începând cu data de 19 iunie 2013 la zi.

S-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. e) C. pen. anterior pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. anterior.

În baza art. 86

1

C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului sub supraveghere pe un termen de încercare de 7 ani, compus din durata pedepsei la care s-a adăugat un interval de timp fixat de instanță de 3 ani.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă a mandatului nr. 31 din 20 iunie 2013 al Tribunalului Gorj.

În baza art. 86

3

alin. (1) C. pen. anterior a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Gorj;

b) să anunțe Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Gorj, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea.

c) să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Gorj și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Gorj informați de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 86

3

alin. (3) C. pen. anterior, s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul să respecte și următoarea obligație:

- să nu intre în legătură cu partea vătămată B.M. și membrii familiei acesteia.

S-a stabilit ca organ cu supravegherea măsurilor obligaților menționate Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Gorj.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen. în sensul că dacă nu respectă, cu rea credință, măsurile de supraveghere prevăzute de lege și obligațiile stabilite de instanță, se va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de inculpat în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

În baza art. 17 alin. (3) C. proc. pen. anterior, a fost obligat inculpatul la 10.000 lei daune morale către partea vătămată minoră B.M.

A fost obligat inculpatul la 1.500 lei cheltuieli judiciare statului, din care 1.000 lei reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj nr. 382/P/2013 a fost trimis în judecată inculpatul Ș.I. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 197 alin. (1) și (3) teza I-a C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

S-a precizat că declarațiile inculpatului sunt în contradicție cu declarațiile părții vătămate și declarațiile martorilor și s-a menționat că înclinațiile pedofile ale numitului Ș.I. sunt cunoscute și de către familia acestuia, respectiv sora sa - Ș.Ș. care într-o convorbire telefonică purtată în data de 12 iunie 2013, la ora 19:49:33, îi reproșează faptul că același lucru l-a făcut și cu Paula, respectiv cu fiica sorei sale Ș.M. : „ Bă, Ioane, nu știu ce să zîc io. Da. Tu și cu P., așa ai făcut cu P., ce dracu i-ai făcut ce n-ai făcut, așa s-a întâmplat și cu soră-ta. Acum și cu asta„.

Starea de fapt expusă în actul de inculpare a fost dovedită cu declarațiile martorilor, înregistrările convorbirilor telefonice ale inculpatului efectuate cu respectarea legii fiind coroborate cu declarațiile părții vătămate și declarațiile inculpatului .

Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul a reținut următoarea stare de fapt:

La data de 10 iunie 2013, B.G. tatăl părții vătămate minore B.M., rezultată din relațiile de concubinaj cu Ț.M., a sesizat organele de poliție despre faptul că fiica sa, în vârstă de 7 ani, a fost violată de inculpatul Ș.I., în perioada în care concubina sa a locuit cu acesta din urmă.

În cursul lunii martie 2013 numita Ț.M. a cunoscut pe inculpatul Ș.I. într-un bar din comuna Negomir, iar ulterior, pe fondul unor divergențe cu concubinul său, B.G., a părăsit domiciliul împreună cu partea vătămată B.M. și, însoțită de inculpat, după ce au luat legătura telefonic și s-au înțeles în acest sens, s-au deplasat la domiciliul lui, unde au locuit în perioada 20 martie 2013-04 iunie 2013.

Profitând de faptul că partea vătămată avea vârsta de 7 ani, așa încât nu putea să-și exprime voința, și de faptul că Ț.M. se afla la muncă, fiind singuri, inculpatul în una din zilele cuprinse în perioada menționată, a determinat-o pe minoră să se dezbrace și, pentru obținerea unei satisfacții sexuale, după ce a încercat în zona anusului și organelor genitale, a întreținut cu aceasta un act sexual oral.

Urmare a unor neînțelegeri cu inculpatul, Ț.M. a plecat de la domiciliul acestuia, împrejurare în care, pe drum, până la locuința martorei C.I., partea vătămată i-a povestit mamei sale cele întâmplate, precizându-i în mod expres că inculpatul a întreținut cu ea relațiile sexuale descrise mai sus.

Ț.M., însoțită de partea vătămată, s-a deplasat la domiciliul martorei C.I. cu scopul de a da un telefon concubinului său pentru a veni să le transporte cu căruța la locuința comună din comuna N.

Mai mult, aceleași aspecte minora le-a relatat și martorei C.I., la sosirea în domiciliul acesteia, precum și bunicii paterne, respectiv martorei B.F. și tatălui său, Bărbulescu Grigore, la câteva zile de la venirea acasă.

Depozițiile martorilor au fost susținute și de concluziile raportului întocmit de reprezentanții D.G.A.S.P.C. Gorj din 13 iunie 2013, unde, pe baza informaților obținute prin interviul clinic și asupra comportamentului părții vătămate, s-a precizat că minora B.M. prezintă indicatori specifici perversiunilor sexuale și că pe parcursul interviului limbajul verbal și nonverbal al minorei au fost relativ congruente, evidențiindu-se o atitudine de sinceritate.

Aceleași aspecte au fost reiterate în raportul de evaluare psihologică al aceleiași instituții din 16 octombrie 2013, depus la instanța de judecată în data de 23 octombrie 2013, și în completările la acest raport, depuse ulterior.

În dovedirea vinovăției inculpatului s-a arătat că după săvârșirea faptei s-a sustras cercetărilor, iar din convorbirile telefonice purtate în această perioadă, până la prinderea sa de organele de poliție, nu a reieșit, contrar celor afirmate în cursul cercetării judecătorești, că a fugit întrucât a fost bătut de lucrătorii de poliție, ci, dimpotrivă, pentru că „am fost în pădure cu niște nărozi, acum îmi făcură ăștia dosar", „mă prins acolo, am tăiat lemne și pa" sa că „degeaba fapta-i petrecută, fusăi mă judecă la Tg Jiu și asta basta! Mâine neapărat trebuie să mă duc până în nouă să-mi iau o plasă de haine. "(pag. 107-108 dosar urmărire penală).

Așa cum a rezultat din notele de redare a convorbirilor telefonice inculpatul pe timpul cât s-a sustras de la urmărirea penală a ascuns inițial motivele pentru care este cercetat de organele de poliție și și-a manifestat dorința de a părăsi țara în situația în care rudele sale domiciliate în alte localități din țară nu vor accepta să-l găzduiască.

Nu întâmplător inculpatul a fost depistat de organele de poliție în Halta Strehaia, în încercarea de a părăsi localitatea de domiciliu și a se deplasa la rudele sale.

Ulterior, într-o convorbire telefonică purtată cu o doamnă în data de 12 iunie 2013 (pag. 114 dosar de urmărire penală) răspunde că " Bă a învățat-o acolo la mo, la Tg Jiu că am tras de ea și de făcut nu i-am făcut nimica io controlat-o tot că a, decât că am tras de ea atât și m-a băgat la lî îl, decât la viol ată, nu că am violat", expresia subliniată sugerând că inculpatul a întreținut relații sexuale cu partea vătămată.

Într-o altă convorbire purtată tot în data de 12 iunie 2013 sora sa S.Ș. ia reproșat faptul că aceleași lucruri - cu referire la relațiile sexuale întreținute cu partea vătămată - le-a făcut și cu P., fiica altei surori, S.M. (pag. 118 dosar urmărire penală).

În ideea vinovăției inculpatului au pledat și încercările sale, din perioada când s-a sustras cercetărilor, de a lua legătura cu B.G., atât personal, cât și prin surorile sale, cărora le sugera să se prezinte sub o identitate falsă, ca avocate, și să-l amenințe cu pușcăria, întrucât din concluziile raportului medico-legal nu a rezultat că partea vătămată minoră a fost violată.

De altfel, inculpatul nu a înțeles sensul noțiunii de viol, apreciind cu ocazia unei convorbiri telefonice că relațiile sexuale orale nu sunt „treabă să bage omul în pușcărie" (fila 120 - dosar urmărire penală).

Or, cele susținute de inculpat personal și prin apărătorul ales, în sensul că nu a comis fapta pentru care a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, ci că aspectele sesizate de reprezentantul părții vătămate minore nu reprezintă altceva decât o răzbunare din partea sa, au fost contrazise atât de depozițiile martorilor și declarațiile date de partea vătămată, în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești, cât și de celelalte probe administrate în cauză, menționate mai sus.

Minora a fost inconsecventă în declarații, dar acest lucru s-a datorat vârstei sale fragede, gradului de dezvoltare a gândirii, carențelor educaționale și uneori lipsei de concentrare, iar contradicțiile existente în declarații s-au referit mai mult la aspecte legate de împrejurările în care s-a comis fapta și la numărul actelor materiale, ci nu la fapta în sine, minora relatând în mod constant martorilor și organelor judiciare că inculpatul a întreținut cu ea relații sexuale nefirești.

Poziția martorei Ț.M., mama părții vătămate, pe parcursul desfășurării procesului penal, cu referire la disponibilitatea pentru a retrage plângerea pentru că inculpatul nu ar fi vinovat, s-a datorat unor influențe din partea membrilor familiei inculpatului, pe fondul unor deficiențe în comportament și de ordin cognitiv, lăsând să se înțeleagă că nu ar avea importanță actele sexuale comise de inculpat în fața faptului că minora nu a fost deflorată, precum și afecțiunii față de inculpat și a căinței indusă de reproșurile pe care i le-a făcut diferite persoane în sensul că la hotărârea tatălui inculpatului de a se sinucide a contribuit și ea.

De altfel, cu ocazia confruntării cu martora C.I., a menținut declarațiile date inițial, în care a precizat că a fost prima persoană căreia partea vătămată i-a relatat că inculpatul a suspus-o unor acte sexuale nefirești și că în prezența sa minora a relatat aceleași lucruri și martorei menționate mai sus, în momentul sosirii la domiciliul acesteia.

Aspectele relatate de către martora P.D. referitoare la discuțiile purtate cu Ț.M., invocate în apărare, trebuie analizate sub rezerva faptului că este vecină cu inculpatul, modului în care mama minorei înțelege noțiunea de viol și în funcție de cele declarate de Ț.M. la confruntarea cu martora C.I., când, spre deosebire de aceasta din urmă, a revenit la declarațiile date inițial, și a confirmat cele susținute de martoră cu privire la împrejurările în care a luat la cunoștință despre fapta comisă de inculpat.

Or, din acest punct de vedere, martora C.I. nu a negat niciodată că inițial Ț.M. a fost aceea care a încunoștințat-o despre fapta inculpatului, după care partea vătămată, ci doar și-a manifestat neîncrederea în cele relatate de minoră, determinată fiind de comportamentul inculpatului anterior săvârșirii faptei și al minorei în timpul relatării activității infracționale a inculpatului.

Legat de zvonul că inculpatul ar fi abuzat sexual și de M.A.M., fiica surorii sale Ș.M., a fost de presupus de ce aceasta nu a declarat în acest sens, cu toate că relatările sale și ale fratelui său, de foarte multe ori contradictorii, cu privire la comportamentul pe care inculpatul l-a avut față de ei lasă să se înțeleagă că ascund ceva (a se vedea filele 159-160 dosar instanță).

Starea de fapt expusă a fost dovedită cu plângerea și declarațiile reprezentantului legal al părții vătămate, rapoartele întocmite de D.G.A.S.P.C. Gorj, notele de redare a convorbirilor telefonice, procesele-verbale de căutare și depistare încheiate de organele de poliție, declarațiile părții vătămate și ale martorilor audiați în cauză, la care se adaugă declarațiile inculpatului date în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești.

Fapta comisă de către inculpat, așa cum a fost descrisă mai sus, constând în aceea că într-una din zilele din intervalul de timp 20 martie 2013 - 04 iunie 2013, profitând de imposibilitatea părții vătămate B.M. de a-și exprima voința, a întreținut cu aceasta un act sexual oral, după ce în prealabil a încercat să obțină satisfacția sexuală folosindu-se de corpul minorei în zona anală și a organelor genitale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen.

Instanța a constatat că nu pot fi reținute dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen. în condițiile în care minora nu a fost constantă în declarații, iar la penultimul termen de judecată, în prezența reprezentanților D.G.A.S.P.C. Gorj, în mai multe rânduri, a precizat că inculpatul într-o singură zi și într-o singură împrejurare, după ce a încercat în zona anusului și organului genital, a întreținut cu ea un act sexual oral.

De altfel, în cursul urmăririi penale, cu ocazia ascultării de către procuror, atât Ț.M., mama părții vătămate, cât și partea vătămată, au făcut vorbire despre un singur act sexual oral (a se vedea filele 16 și 26 d.u.p.).

În aceiași ordine de idei este de semnalat și faptul că martora Ț.M. a declarat că în perioada în care a locuit împreună cu inculpatul numai într-o zi acesta a rămas singur cu minora la domiciliu.

De asemenea, martora C.I., urmare a celor discutate cu Ț.M. și minora, a făcut referire în declarația dată la procuror tot la un act material al infracțiunii de viol.

În cursul cercetării judecătorești, ambele martore și-au menținut declarațiile, iar în completarea la raportul D.G.A.S.P.C. Gorj s-a menționat că minora a declarat la organele de poliție în data de 10 iunie 2013, cu ocazia vizitei făcută la domiciliul său de psiholog în data de 15 octombrie 2013 și la Tribunalul Gorj în data de 23 octombrie 2013 că a fost abuzată sexual într-o singură zi și în aceeași împrejurare.

Nici martora B.F., bunica paternă a părții vătămate, nu a făcut referire în declarația dată la mai multe acte materiale de viol comise de inculpat, arătând că nu a întrebat-o pe minoră cu privire la acest aspect, situație în care instanța a procedat, în temeiul art. 334 C. proc. pen anterior, la schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpat din dispozițiile art. 197 alin. (1) și (3) teza I cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior în art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen. anterior, faptă pentru care va dispune condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea.

În schimb, instanța a reținut în favoarea inculpatului, în temeiul art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) - art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, circumstanțe reale și personale atenuante în raport de împrejurările în care a fost comisă fapta, dezvoltarea intelectuală a inculpatului, starea sa de sănătate, comportamentul avut anterior săvârșirii faptei și situația lui familială,

Astfel, la individualizarea judiciară a pedepsei instanța a avut în vedere, atât gradul de pericol social al faptei comise, cât și circumstanțele reale și personale care atenuează răspunderea penală a inculpatului în cauza de față, în așa fel încât, ținând cont de toate criteriile de individualizare și scopul acesteia, pedeapsa să contribuie nu numai la prevenția generală, ci și la necesitatea de reeducare a făptuitorului.

Evaluarea gravității faptei nu se poate realiza în afara analizei serioase a personalității infractorului, a atitudinii psihice a acestuia față de faptă și a împrejurărilor în care a desfășurat activitatea infracțională

Plecând de la considerentele arătate, trebuie arătat că la comiterea faptei a concurat și atitudinea și comportamentul numitei Ț.M., mama părții vătămate, care a părăsit de mai multe ori domiciliul, însoțită de fiica sa minoră, acceptând să intre în relații de concubinaj cu alte persoane și să doarmă în același pat cu concubinul și minora, expunând-o pe aceasta din urmă unor scene indecente pentru un copil cu vârsta de 7 ani.

Referitor la gravitatea faptei este de semnalat că inculpatul s-a rezumat, fără a folosi constrângerea fizică, la un singur act sexual cu minora, multe din manifestările sale cu ocazia obținerii satisfacției sexuale fiind la limita, iar altele se circumscriu actelor de corupție sexuală.

Legat de persoana inculpatului acesta prezintă întârziere mintală, fiind încadrat în gradul III de invaliditate, ceea ce a denotat că a realizat cu dificultate pericolul social și urmările faptei săvârșite, la care se adaugă nivelul de instruire școlară limitat, absolvind doar două clase.

Totodată, inculpatul a avut un comportament ireproșabil anterior comiterii faptei, aspect rezultat din depozițiile martorilor audiați în cauză, printre care și învățătoarea de la ciclul primar, precum și din „Referatul de bună purtate" depus la dosarul cauzei.

Nu lipsit de interes a fost și faptul că inculpatul s-a gospodărit cu tatăl său, care pe timpul detenției inculpatului s-a sinucis prin spânzurare.

Drept urmare, instanța a coborât pedeapsa principală sub minimul prevăzut de lege pentru fapta comisă de inculpat și consideră că scopul pedepsei poate fi atins și prin suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, fiind aplicabile dispozițiile art. 861 C. pen. anterior, în condițiile în care perioada arestului preventiv și obligațiile la care va trebui să se supună inculpatul vor disciplina conduita sa pe viitor, garantând reinserția socială.

Pe latură civilă, deși reprezentantul legal al minorei a declarat că nu se constituie parte civilă în cauză, lăsând la latitudinea instanței acordarea de daune morale, având în vedere trauma psihică suferită de partea vătămată, în condițiile în care face parte dintr-o comunitate rurală, critică la adresa celor implicați în desfășurarea faptelor, indiferent de calitatea de autor sau de victimă a acestora, instanța de judecată a apreciat că se impune pronunțarea din oficiu asupra reparării prejudiciului moral, în condițiile art. 17 alin. (1) și (3) C. proc. pen. anterior, așa încât s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 10.000 lei, cuantumul daunelor morale fiind justificat și de posibilitățile reale, concrete ale inculpatului de a efectua o asemenea plată.

Întrucât infracțiunea de viol asupra unui minor este o infracțiune gravă, prevăzută în anexa Legii 76/2008, deși nu este obligatorie prelevarea de probe biologice în vederea introducerii în S.N.D.G.J. instanța a dispus în acest sens, în temeiul art. 7 din Legea menționată.

Il. Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, crticănd-o pentru netemeinicie.

În motivarea apelului s-a susținut că pedepasa aplicată inculpatului este netemeinică, în cauză nejustificându-se reținerea circumstanțelor atenuante judecătorești și nici aplicarea disp. art. 861 C. pen. anterior, fiind ignorate gradul ridicat de pericol social concret al faptei comise, asupra unei minore de numai 7 ani, dar și atitudinea inculpatului care a negat constant săvârșirea faptei, astfel că nu se poate considera că acesta prezintă posibilitatea de a se reeduca fără executarea pedepsei.

În drept, apelul a fost întemeiat pe disp. art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior.

Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a fost apreciat ca fondat, pentru următoarele considerente:

Examinând sentința penală apelată, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, Curtea a constatat că situația de fapt reținută este corectă, fapta inculpatului Ș.I. de a întreține un act sexual oral cu minora B.M., în vârstă de 7 ani, prin constrângere și amenințare și profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra, realizând, sub aspect constitutiv, elementele infracțiunii de viol în formă agravată, prev.de art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen. anterior.

Astfel, prin actul sexual de orice natură cu o persoană de sex diferit sau de același sex, în accepțiunea prevederilor art. 197 alin. (1) C. pen. anterior, se înțelege orice modalitate de obținere a unei satisfacții sexuale prin folosirea sexului sau acționând asupra sexului, între persoane de sex diferit sau de același sex, prin constrângere sau profitând de imposibilitatea persoanei de a se apăra sau de a-și exprima voința, în acest sens, hotărând și secțiile unite, ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 3 de la 23 mai 2005.

Curtea a reținut că, deși în raportul de constatare medico-legală nu sunt evidențiate leziuni traumatice specifice violului (în zona anală și a organului genital), în raport cu toate celelalte probe administrate în cauză, care confirmă împrejurarea că inculpatul a supus-o pe partea vătămată unui singur act sexual oral, încadrarea juridică a faptei este corectă, prima instanță procedând totodată în mod corect la schimbarea încadrării juridice reținute prin actul de sesizare, înlăturând temeinic disp. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior referitoare la infracțiunea continuată.

Referitor la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, s-a constatat că pedeapsa principală de 4 ani închisoare aplicată de instanța de fond, nu corespunde nici prin cuantum și nici prin modalitatea de executare, scopului preventiv educativ al pedepsei, având în vedere gravitatea deosebită a faptei comise, urmările produse, respectiv consecințele deosebite în plan psihic și fizic, prin raportare la vârsta fragedă a părții vătămate, de numai 7 ani.

Potrivit art. 72 C. pen. anterior la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pentru a-și putea îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Sub aspectul individualizării pedepsei în speță, s-a constatat că nu s-a efectuat o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, ținându-se cont preponderent de unele elemente ce caracterizează favorabil persoana inculpatului - lipsa antecedentelor penale și mai puțin de restul criteriilor - gradul de pericol social concret ridicat al faptei comise, agravat de circumstanțele reale ale săvârșirii ei, dar și de atitudinea inculpatului constant nesinceră cu privire la fapta comisă.

În acest sens, Curtea a reținut că inculpatul a obținut satisfacerea instinctului sexual prin exercitarea unei forme perfide de presiune psihică asupra victimei, profitând de naivitatea inerentă vârstei, dar și de autoritatea de care se bucura prin prisma relației de concubinaj cu martora Ț.M., mama minorei abuzate, urmată de stabilirea unor raporturi de conviețuire similare celor de familie. Pe de altă parte, modul de operare reflectă o altă latură a personalității inculpatului, ignorată de instanța de fond, acesta dovedind prudență în săvârșirea faptei, din dorința de a nu lăsa urme incontestabile ale abuzului sexual (cum ar fi dezvirginarea minorei în urma actului sexual firesc) așa cum o demonstrează orientarea spre o altă formă de obținere a satisfacției sexuale, supunând minora la act sexual oral.

În raport cu aceste elemente de fapt reținute, este lipsită de relevanță împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale, că prezintă întârziere mintală, fiind încadrat în gradul III de invaliditate, lipsa antecedentelor penale cu greu putând fi încadrată în ceea ce legiuitorul a înțeles să reglementeze prin „conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii", întrucât lipsa cazierului este o stare de normalitate, care trebuie să se regăsească în situația juridică a tuturor destinatarilor legii penale. De asemenea, Curtea a apreciat că modul de comitere a faptei denotă lipsa oricăror repere morale și etice, astfel că nu se justifică reținerea circumstanței atenuante judiciare prev. de art. 74 lit. a) C. pen. anterior.

În raport cu aceste considerente, în vederea realizării scopului preventiv al pedepsei, dar și a preîntâmpinării unor reacții colective negative, ce ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice, al respectului față de lege, Curtea a opinat că se impune aplicarea față de inculpat a unei pedepse principale substanțiale, egală cu minimul special prevăzut de art. 197 alin. (3) teza I C. pen. anterior, respectiv 10 ani închisoare, care să fie executată prin privare de libertate. în ceea ce privește cuantumul și conținutul pedepsei complementare, Curtea a apreciat că acestea au fost corect stablite de prima instanță, urmând ca aceasta să fie menținută.

Față de considerentele expuse mai sus, Curtea, prin Decizia penală nr. 404 din 12 decembrie 2013, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior, a admis recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, a desființat în parte sentința, în latură penală, și rejudecând în aceste limite, în baza art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen. anterior, a condamnat pe inculpatul Ș.I., la pedeapsa de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. e) C. pen. anterior ca pedeapsă complementară. A înlăturat aplicarea disp. art. 861 C. pen. anterior și a dispus executarea pedepsei aplicate în condițiile prev. de art. 57 C. pen. anterior. S-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. e) C. pen. anterior pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. anterior.

A menținut restul dispozițiilor sentinței.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. anterior, cheltuielile judiciare avansate de stat au răms în sarcina acestuia.

Împotriva Deciziei penale nr . 404 din 12 decembrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat recurs, în termenul legal, inculpatul Ș.I.

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că, în cauză, sunt incidente dispozițiile ort. 12 din Legea nr. 255/2013, conform cărora recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

C. proc. pen. anterior al României a fost modificat prin Legea nr. 2 din 1 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., lege care a fost publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013.

Având în vedere data pronunțării deciziei recurate, se constată că sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură penală anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, situație în care decizia recurată este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat.

Verificând îndeplinirea cerințelor formale prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen. anterior, se constată că recurentul-inculpat Ș.I. nu a depus motive de recurs în termenul legal, prin declarația de recurs depusă în termenul legal (fila 3 din dosar), solicitându-se doar admiterea recursului, casarea deciziei atacate și a sentinței instanței de fond, și achitarea sa în baza art. 11 alin. (2) lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. anterior.în subsidiar a solicitat casarea deciziei atacate și menținerea sentinței Tribunalului Gorj .Astfel nu au fost indicate, în concret, cazurile de casare și motivele recursului, nici prin declarația de recurs și nici printr-un memoriu separat.

În această situație se va analiza numai incidența cazurilor de casare care se iau în considerare din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. anterior.

Înalta Curte, analizând dosarul cauzei, constată că în cauză nu sunt. incidente niciunul din cazurile de casare care se iau în considerare din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. anterior.

În ce privește aplicarea legii penale mai favorabile, conform art. 5 C. pen., examinând cauza, în raport cu succesiunea de legi penale intervenite de la săvârșirea infracțiunii de către inculpat, instanța de recurs constată că se impune aplicarea legii penale mai favorabile.

Astfel, inculpatul Ș.I. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de viol în formă agravată prevăzută de dispozițiile art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen. anterior cu limite de pedeapsă de la 10 la 25 ani și interzicerea unor drepturi, cu corespondent în art. 218 alin. (1) și (3) lit. c) C. pen. cu limite de pedeapsă de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.

Față de limitele de pedeapă mai reduse în noua lege se impune aplicarea legii penale mai favorabile, astfel că se va admite recursul declarat de inculpatul Ș.I. împotriva Deciziei penale nr. 404 din 12 decembrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Se va casa în parte decizia penală atacată și în parte sentința penală nr. 320 din 6 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, și rejudecând:

Se va reduce pedeapsa aplicată inculpatului Ș.I. pentru săvârșirea infracțiunii de viol prev. și ped. de art. 218 alin. (1) și (3) lit. c) C. pen., cu referire la art. 5 C. pen. de la pedeapsa de 10 ani închisoare la pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012, se va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. f) C. pen., pe o durată de 2 ani.

Se va face aplicarea disp. art. 65-66 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. f) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 200 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte civilă B.M., în sumă de 150 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de inculpat, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul Ș.I. împotriva Deciziei penale nr . 404 din 12 decembrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează în parte decizia penală atacată și în parte sentința penală nr. 320 din 6 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, și rejudecând:

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului Ș.I. pentru săvârșirea infracțiunii de viol prev. și ped. de art. 218 alin. (1) și (3) lit. c) C. pen., cu referire la art. 5 C. pen. de la pedeapsa de 10 ani închisoare la pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. f) C. pen., pe o durată de 2 ani.

Face aplicarea disp. art. 65-66 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. f) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 200 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte civilă B.M., în sumă de 150 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de inculpat, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 mai 2014.