ÎCCJ, decizie (scj.ro #114071)

Viol. Incest. Încadrare juridică

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei

Indice alfabetic:

Drept penal

-

viol

-

incest

C. pen.,

art. 218, art. 377

În concepția noului Cod penal, raportul sexual săvârșit prin constrângerea victimei care are calitatea de rudă în linie directă, frate sau soră întrunește numai elementele constitutive ale infracțiunii de viol, cu reținerea variantei agravate prevăzute în art. 218 alin. (3) lit. b) referitoare la ipoteza în care „victima este rudă în linie directă, frate sau soră”, iar nu elementele constitutive ale infracțiunii de viol în concurs cu infracțiunea de incest, întrucât, în cazul infracțiunii de incest prevăzută în art. 377, legiuitorul noului Cod penal a introdus condiția ca raportul sexual să fie consimțit.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 1734 din 22 mai 2014

Prin sentința penală nr. 243 din 10 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Gorj, în baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) teza I C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul C.I. la câte o pedeapsă de 13 ani închisoare pentru fiecare din cele două fapte reținute în sarcina sa și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen. anterior pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 203 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, a fost condamnat același inculpat la câte o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru fiecare din cele două fapte reținute în sarcina sa. Conform art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 C. pen. anterior, s-au contopit pedepsele stabilite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 13 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. anterior pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale; s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior pe durata și în condițiile art. 71 C. pen. anterior.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.I., pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și incest prevăzute în art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b

1

) și alin. (3) teza I C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 203 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, totul cu aplicarea art. 33 - art. 34 C. pen. anterior, constând în fapt în următoarele:

Inculpatul C.I., major, a locuit până la data de 4 martie 2013, când a fost reținut de organele de poliție, în satul V.D. din comuna V., într-o familie compusă din părinți, un frate și trei surori cu diferite vârste, toate mai mici decât acesta.

Inculpatul C.I., folosind violența, a constrâns-o pe sora sa, partea vătămată C.E., la data faptei în vârstă de 12 ani, să întrețină raport sexual.

Din declarațiile martorei D.A., vecină cu locuința părinților inculpatului, s-a reținut că l-a surprins pe acesta când, într-una din camere, întreținea raport sexual cu sora sa, C.E., iar la întrebarea martorei, aceasta a răspuns că a fost bătută și obligată să întrețină raport sexual normal.

Activitatea infracțională a inculpatului a continuat și în perioada următoare, minora C.E. fiind constrânsă la raporturi sexuale în mod regulat, aspectele fiind confirmate prin declarațiile martorului C.G. (fratele acestora, minor), care i-a surprins, însă nu a dezvăluit ceea ce observase altor persoane, urmare a amenințărilor și bătăilor la care a fost supus de către inculpat.

Urmare a traumelor la care a fost supusă și intervenției din ce în ce mai energice a unor persoane din comunitatea locală, minora C.E. a fost dusă în cursul anului 2012 la locuința unei bătrâne din alt sat, tocmai pentru a se evita pe viitor săvârșirea unor infracțiuni de acest gen.

În cursul anului 2012, inculpatul, folosind aceleași metode, respectiv amenințări și violență, a întreținut raporturi sexuale cu sora sa mai mică, C.A., în vârstă de 9 ani, fiind surprins de martorul G.C., care a relatat că, aflându-se pe o cărare din apropierea pârâului V.D., l-a surprins pe inculpat în timp ce întreținerea raporturi sexuale cu sora sa, C.A., iar în momentul în care a strigat la el, fiind întuneric, acesta a fugit și nu a reușit să-l prindă. Ulterior, a însoțit-o pe minoră până la locuința părinților, chiar a discutat cu mama acesteia despre ceea ce observase, dar nu s-a luat nicio măsură împotriva inculpatului.

Aspectele reținute au fost confirmate atât de martorii D.I. și I.C., cât și de reprezentanții autorității locale, respectiv V.M., în calitate de primar și I.I., în calitate de viceprimar al comunei.

Părțile vătămate au fost supuse unor constatări medico-legale în cadrul Serviciului de Medicină Legală Gorj, din rapoartele de constatare medico-legală din 15 martie 2013 rezultând că C.E. și C.A., din punct de vedere genital, prezintă semnele unei deflorări vechi, complete, cicatrizate, a cărei dată nu se poate preciza.

Dovedită fiind vinovăția inculpatului C.I. pentru săvârșirea infracțiunilor de viol (două fapte) și incest (două fapte), prevăzute în art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) teza I C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 203 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, totul cu aplicarea art. 33 - art. 34 C. pen. anterior, instanța de fond a procedat la condamnarea acestuia.

Prin decizia nr. 408 din 20 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul C.I. împotriva sentinței penale nr. 243 din 10 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj.

A fost admis apelul declarat de procuror împotriva aceleiași sentințe, care a fost desființată în parte, pe latură penală, iar în rejudecare s-a dispus, între altele, în baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b

1

) și alin. (3) teza I C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, condamnarea inculpatului C.I. la două pedepse de câte 15 ani închisoare și la 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b), d) și e) C. pen. anterior după executarea pedepsei principale.

În baza art. 203 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, a fost condamnat același inculpat la două pedepse de câte 5 ani închisoare.

În baza art. 33, art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 C. pen. anterior, au fost contopite pedepsele, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 15 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b), d) și e) C. pen. anterior după executarea pedepsei principale.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b), d) și e) C. pen. anterior pe durata executării pedepsei principale.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul C.I., criticând-o sub aspectul netemeiniciei, solicitând, în principal, redozarea pedepsei aplicate.

Examinând decizia penală atacată, atât prin prisma motivelor invocate de inculpat, cât și din perspectiva dispozițiilor art. 5 C. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este fondat, însă în limitele ce se vor arăta și pentru următoarele considerente:

Prealabil verificării temeiniciei susținerilor inculpatului, Înalta Curte de Casație și Justiție arată că, deși la data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres Codul de procedură penală anterior (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfășurat judecarea prezentului recurs este cel reglementat de prevederile art. 385

1

- art. 385

19

din legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest sens dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385

6

C. proc. pen. anterior stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385

9

din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385

9

C. proc. pen. anterior.

În cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că decizia atacată a fost pronunțată la data de 20 decembrie 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești (15 februarie 2013), situație în care este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat.

Deși recurentul inculpat a invocat ca și temei de casare dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. anterior, susținerile sale în sensul redozării pedepsei aplicate se puteau circumscrie cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. anterior, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, care a modificat acest text de lege prin restrângerea controlului judiciar exercitat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la aspectele ce vizează nelegalitatea sancțiunii penale stabilite de instanțele inferioare. Or, în cauză, hotărârile recurate au fost criticate de către inculpat doar sub aspectul netemeiniciei pedepselor ce i-au fost aplicate de curtea de apel, considerate prea mari în raport cu împrejurările comiterii faptelor și circumstanțele sale personale, situație ce nu mai poate forma, însă, obiectul examinării de către Înalta Curte de Casație și Justiție în calea de atac a recursului, potrivit art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. anterior, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, atâta timp cât nu au fost invocate erori de drept, care să pună în discuție conformitatea cu legea a hotărârilor atacate, ci doar chestiuni ce țin de aprecierea judecătorului asupra individualizării sancțiunilor penale stabilite și care nu mai pot fi cenzurate de instanța de ultim control judiciar.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată, însă, că recursul inculpatului C.I. este fondat din perspectiva aplicării dispozițiilor art. 5 C. pen.

Astfel, având în vedere cele statuate, cu caracter obligatoriu, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 5 C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile și realizând o comparare a prevederilor din ambele Coduri în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiții de incriminare, de tragere la răspundere penală și de sancționare) și cu privire la fiecare instituție incidentă în speța dedusă judecății și, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai blândă, în ansamblul dispozițiilor sale, instanța de ultim control judiciar constată că legea penală mai favorabilă este, în cauză, noul Cod penal, acesta fiind cel care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpatul C.I.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond și apel pentru comiterea în formă continuată și în concurs a două infracțiuni de viol prevăzute în art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b

1

) și alin. (3) teza I C. pen. anterior, sancționate cu pedeapsa închisorii de la 10 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi și a două infracțiuni de incest prevăzute în art. 203 C. pen. anterior, sancționate cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani, victimele infracțiunilor fiind surorile făptuitorului (minore la data comiterii faptelor).

În noua codificare, însă, în ce privește infracțiunea de incest prevăzută în art. 377 C. pen. a intervenit o modificare esențială față de incriminarea anterioară, fiind introdusă condiția ca raportul sexual între rude în linie directă sau între frați și surori să fie consimțit, adică să existe acordul de voință liber exprimat al ambilor parteneri. Această nouă condiție face ca existența infracțiunii de incest să fie exclusă atunci când raportul sexual între rude în linie directă sau între frați și surori a avut loc prin constrângere - ipoteză ce se regăsește și în prezenta cauză - într-o atare situație urmând a se reține doar infracțiunea de viol în forma agravată prevăzută în art. 218 alin. (3) lit. b) C. pen.

Ca urmare, raportat la situația de fapt deja reținută și care nu mai poate fi modificată în recurs, faptele comise de recurent trebuie încadrate ca și infracțiuni de viol în varianta prevăzută în art. 218 alin. (1), (3) lit. b) și c) C. pen., pedepsite cu închisoare de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, Codul penal în vigoare fiind, astfel, mai favorabil atât sub aspectul condițiilor de incriminare, cât și al pedepsei prevăzută pentru infracțiunile săvârșite.

În acest context, în care se impune încadrarea faptelor de care este acuzat inculpatul în două infracțiuni prevăzute în art. 218 alin. (1), (3) lit. b) și c) C. pen. și adaptarea corespunzătoare a pedepselor în raport cu noile limite stabilite de textul incriminator, se constată că, deși tratamentul penal al pluralității de infracțiuni sub forma concursului este mai aspru potrivit legii noi, care prevede cumulul juridic cu spor fix și obligatoriu, prin aplicarea, în ansamblul dispozițiilor sale, a noului Cod penal se va ajunge la o pedeapsă rezultantă mai redusă decât cea stabilită în temeiul Codului penal anterior, legea nouă fiind, astfel, cea care conduce la crearea unei situații mai blânde pentru inculpat.

Ca urmare, doar sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile, în temeiul art. 5 C. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. anterior, a admis recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva deciziei nr. 408 din 20 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori, a casat în parte decizia penală atacată și sentința penală nr. 243 din 10 septembrie 2013 a Tribunalului Gorj și rejudecând:

A făcut aplicarea art. 5 C. pen. și, în baza art. 386 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului din două infracțiuni prevăzute în art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b

1

) și alin. (3) teza I C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și două infracțiuni prevăzute în art. 203 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, toate cu aplicarea art. 33 C. pen. anterior în două infracțiuni prevăzute în art. 218 alin. (1), (3) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 C. pen.

În baza art. 218 alin. (1), (3) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul C.I. la două pedepse de câte 9 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) și f) C. pen., conform art. 68 C. pen.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta decizie și a aplicat acestuia pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 3 ani închisoare, în final inculpatul C.I. urmând să execute pedeapsa de 12 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) și f) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) și f) C. pen. pe perioada executării pedepsei, menținând celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.