ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 15/PI din 23 ianuarie 2014, Curtea de Apel Oradea, în temeiul dispozițiilor art. 278

1

pct. 8 lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată, plângerea petentei M.I., împotriva rezoluției din 16 octombrie 2013 dată de Parchetul de lângă Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 228/P/2013.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut prin rezoluția din 16 octombrie 2013 dată în Dosarul nr. 228/P/2013, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a dispus, în baza art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale în cauză față de numiții P.F., D.D. și D.M. pentru comiterea infracțiunii de abuz de încredere, prev. de art. 213 alin. (1) C. pen.

A susținut petenta, în esență, că numiții D.D. și D.M. nu au respectat înțelegerea avută pentru ca în schimbul unui apartament pe care ea l-a cumpărat să încheie un contract de întreținere pe viață. Profitând de încrederea sa și cu ajutorul notarului P.F., aceștia au încheiat un contract de comodat în baza căruia și-au stabilit domiciliul în acest imobil, iar durata contractului este de 20 de ani, lucru pe care l-a aflat mai târziu.

În motivarea rezoluției s-a arătat că din actele de la dosar rezultă că petenta s-a prezentat împreună cu intimații D.D. și D.M. la notarul P.F., în vederea încheierii unui contract de comodat, aspect care rezultă din evidențele biroului notarial, notarul a încheiat contractul de comodat la cererea părților, cărora li s-a explicat conținutul acestuia și consecințele juridice, iar aceștia nu au avut obiecții.

S-a apreciat că în cauză nu s-au comis faptele ce cad sub incidența legii penale și, ca urmare, nu sunt indicii care să permită efectuare de acte premergătoare, așa cum dispune art. 68

1

C. proc. pen.

Plângerea formulată de petentă împotriva acestei rezoluții în condițiile art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă ca neîntemeiată de Procurorul general al parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea prin rezoluția din 8 noiembrie 2013 dată în Dosarul nr. 557/II.2/2013.

Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale a formulat, în termenul legal, plângere petenta M.I., susținând că a fost indusă în eroare și dorește să fie confruntată cu cei pe care i-a enumerat în sesizare, solicitând ca aceștia să fie audiați în instanță și să i se aducă la cunoștință declarațiile lor.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că în mod justificat procurorul de caz a reținut că în cauză nu există indicii care să permită efectuarea de acte premergătoare, iar prin plângerea adresată instanței petenta a precizat că nu contestă rezoluția ci că ar dori audierea și confruntarea tuturor părților care au fost parte la acest contract, precum și audierea unor martori.

Or, potrivit art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., rezoluția atacată se verifică doar pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate, în această procedură neputând fi audiate nici părțile și nici martorii propuși de părți.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel petenta M.I.

Examinând apelul prin prisma dispozițiilor legale constată că este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Având în vedere data declarării căii de atac, respectiv 5 februarie 2014, dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 au impus recalificarea căii de atac din recurs în apel, norma procesual penală fiind de imediată aplicare, instanța urmând a examina apelul declarat de petentă împotriva Sentinței penale nr. 15/PI din 23 ianuarie 2014, Curtea de Apel Oradea.

În ceea ce privește modificările introduse prin Legea nr. 202/2010 privind procedura specială prevăzută de art. 278

1

C. proc. pen., care s-a dorit a fi un instrument de simplificare și accelerare a procedurilor, cu efecte imediate, se constată că, potrivit dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 255/2013 rămân în vigoare, având în vedere data pronunțării sentinței atacate.

Potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, sentința judecătorului prin care s-a respins plângerea, cu consecința menținerii rezoluției sau ordonanței de neurmărire penală, respectiv de netrimitere în judecată, este definitivă.

Prin urmare, în privința sentinței penale atacate, pronunțată în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. anterior și definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Se constată, așadar, că apelantul a declarat apel împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi extraordinare de atac.

Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Ca atare, întrucât petenta M.I. a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte urmează să respingă ca inadmisibil apelul cu care a fost investită, obligând totodată petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petenta M.I. împotriva Sentinței penale nr. 15/PI din 23 ianuarie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă apelanta petenta la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 29 aprilie 2014.