ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 999/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 999/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 287 din 15 octombrie 2008 Tribunalul Vrancea, secția comercială. admite excepția prescripției dreptului la acțiune și respinge ca fiind prescrisă acțiunea reconvențională a reclamantei SC M.T. SA Târgoviște , împotriva pârâtei SC T.F.V.
SRL Focșani , pentru pretenții, reținând că termenul de prescripție de 6 luni în care se putea formula o acțiune redhibitorie după luna septembrie 2004 când expira termenul de garanție convenit de părți pentru produsele livrate la 27 aprilie 2004, s-a împlinit la sfârșitul lunii martie 2005, cererea reclamantei fiind formulată abia în decembrie 2005. Prin Decizia nr. 124/A din 19 decembrie 2008 Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială respinge ca fiind tardiv apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței primei instanțe, reținând că apelul a fost înaintat instanței de fond la 7 noiembrie 2008 conform ștampilei poștei de pe plic (fila 12 dosar de apel) cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de lege, calculat de la data de 20 octombrie 2008, data comunicării sentinței de fond (fila 86 dosar fond).
Împotriva deciziei de mai sus reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în ipoteza reținerii spre rejudecare, admiterea apelului său, schimbarea sentinței apelate și, pe fond, admiterea cererii sale reconvenționale, astfel cum a fost formulată. Susține recurenta că în mod eronat instanța de apel a luat în considerare ca dată a depunerii cererii de apel data de 7 noiembrie 2008 înscrisă pe plic de serviciul de poștă din Focșani și nu data de 5 noiembrie 2008 - a poștei din Târgoviște, de unde a fost expediată cererea, dată raportat la care apelul a fost declarat în termenul prevăzut de lege.
Examinând recursul recurentei reclamante prin prisma motivului de nelegalitate invocat se constată că acesta este fondat, decizia recurată fiind nelegală și netemeinică. Se constată în acest sens că în mod eronat instanța de apel a luat în considerare ca dată a depunerii declarației de apel data de 7 noiembrie 2008 înscrisă de serviciul de poștă al destinatarului (Focșani), și nu data înscrisă de serviciul de poștă al expeditorului din Târgoviște, probată a fi 5 noiembrie 2008 (filele 4 și 5 verso din dosarul de recurs), dată raportat la care, față de data de 20 octombrie 2008 a comunicării sentinței de fond, apelul a fost înregistrat în termenul prevăzut de lege, nefiind tardiv cum a stabilit greșit instanța criticată.
Astfel fiind, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ. recursul recurentei urmează a fi admis, iar decizia recurată urmează a fi casată și cauza urmează a fi trimisă aceleiași instanțe spre judecarea apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC M.T. SA Târgoviște împotriva Deciziei nr. 124/A din 19 decembrie 2008 a Curții de Apel Galati, secția comercială, maritimă și fluvială, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.